Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 156/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 156/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 6547/314/2010

Dosar nr._ - hotărâre care să țină loc de act autentic -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 156

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 FEBRUARIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

JUDECĂTOR: F. L.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții R. M., R. I., R. M. și I. V. V., cu toții cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat A. M., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.47, . B, . împotriva sentinței civile nr.5590 din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ intimați fiind reclamantul D. C., domiciliat în localitatea Liteni, județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant asistat de avocat D. N. și recurentul pârât R. I. asistat de avocat A. M. care asigură reprezentare juridică și celorlalți recurenți pârâți lipsă.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă recurenții pârâți au depus la dosar o . înscrisuri (filele 26-34).

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar de pe aceste înscrisuri apărătorului ales al intimatului reclamant pentru a i se da posibilitatea de a lua act de conținutul acestora, după care, văzând că nu mai sunt alte cerei, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea cauzei pe fond.

Avocat A. M. pentru recurenții pârâți solicită admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în sensul constatării ca fiind intervenita vânzarea terenului de 60 m.p., în principal ca fiind prescrisă iar in subsidiar ca fiind nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata de la fond si recurs.

În motivarea recursului arată că hotărârea pronunțata de prima instanță este data cu încălcarea dispoz.art.3,7 Decretul 167/1958, motiv de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 C. anterior.

În considerentele sentinței civile recurate s-a reținut faptul că suprafața de teren de 60 m.p. ar fi fost liber până la decesul promitentului vânzător "aspect care ar rezulta din declarațiile martorilor D. C. si V. V..

Toate argumentele sunt greșite, acest lucru rezultând în primul rând din declarațiile martorilor D. C. si V. V., martori care nu au putut preciza care este amplasamentul exact al parcelei de 60 m.p., pentru ca ulterior să se stabilească cine a avut posesia terenului de 60 m.p., de la data încheierii așa ziselor convenții si pana la decesul promitentului vânzător.

De altfel, în timpul CAP-ului nu a existat drum de acces pe porțiunea aflată acum în litigiu, iar ulterior apariției Legii nr.18/1991 este posibil să fi existat drum de acces pe actualul amplasament in litigiu, dar existenta acestuia nu poate fi probata cu planuri dimpotrivă planurile si schițele întocmite de Comisia locala Liteni in aplicarea Legii 18/1991 indica crearea unui drum de acces in favoarea lui A. E. prin terenul reclamantului ,limitrof cu terenul pârâților - conform Suplimentului la Expertiza Tehnica Judiciara întocmit de același expert topograf cadastral D. C..

Ori, calea de acces la terenul lui A. E. a fost stabilită de către Comisia Locala Liteni de aplicare a Legii Fondului Funciar si rezulta din planul parcelar întocmit de aceasta la data de 23.11.2010, plan care a fost anexat de către expert Raportului de expertiza .Calea de acces stabilita de Comisia Locala pentru terenul lui A. E. traversează terenul deținut de reclamantul D. C. ,teren care este intabulat a,de asemenea aceeași cale de acces stabilita de comisia locala pentru terenul lui A. E. nu include terenul in litigiu (de 60 m.p.) ci se învecinează cu acesta.

De altfel și experta a observat că deși unul din membrii Comisiei locale de Fond Funciar C. I. a semnat și planul parcelar întocmit la 23.11.2010 din care rezulta ca accesul se făcea prin curtea reclamantului, in adresa nr.2997/18.04.2012 a Comisiei locale Liteni pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor se consemnează faptul ca accesul la terenul moștenitorilor lui A. E. se făcea prin terenul pârâților Roata, aspecte care sunt contradictorii si care nu au fost clarificate.

Reclamantul D. C. susține ca a cumpărat in anul 1997 - 60 m.p. de la promitentul vânzător defunctul Roata G. însă nu a indicat exact amplasamentul terenului decât cu referire la faptul ca este o cale de acces la terenurile agricole situate în spatele caselor reclamantului si B. M. si face parte in anul 2009 de către parații Roata.

Sub acest aspect, din acțiunea reclamantului și din interogatoriul luat reclamantului in instanța în mod nemijlocit, ca și din declarațiile martorilor D. C-tin si V. Gh., rezulta ca terenul de 60 m.p. nu a fost niciodată în poseia reclamantului, nici în 1997, când ar fi fost achiziționat ,iar proprietatea paraților nu era îngrădită, si nici in prezent când este deținut de către proprietarii tabulari pârâtii Roata.

În acest context și sub acest argument excepția prescripției dreptului la acțiunea promovata de reclamant in 06.07.2010 este data, iar acțiunea trebuia respinsa ca fiind prescrisa.

Acțiunea in constatarea vânzării este prescrisă raportat la așa zisul înscris prezentat de către reclamant, care ar conține o promisiune bilateral de a contracta datând din anul 1997, având în vedere dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958.

Antecontracțul de vânzare-cumpărare a unui imobil este o promisiune bilaterală de a contracta iar in caz de neexecutare a obligației asumate răspunderea este contractuala iar executarea silita in natura a obligației de a face se asigura prin acțiunea personala având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare supusa termenului de prescripție de trei ani prev. de art.3 Decretului nr.167/1958.

In speță, reclamantul nu a deținut imobilul aspect arătat si la interogatoriu, nu l-a îngrădit, nu l-a preluat de la promitent, nu a avut niciodată posesia efectiva a acestuia, nici la data in antecontract si nici ulterior si nici in prezent, când este deținut doar de către pârâți. Astfel întrucât reclamantul nu a avut niciodată posesia imobilului de 60 mp. ,termenul de prescripție se calculează de la data încheierii actului 1997 ,dreptul la acțiune fiind prescris din 20 nov.2000 ,astfel încât în principal solicită admiterea recursului modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune si a respingerii acțiunii ca fiind prescrisa

Sub un alt aspect recurenții au apreciat că hotărârea pronunțata de prima instanța este data cu interpretarea greșita a legii .motiv de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 C. anterior ,in speța a dispoz.art.948 Cc anterior.

Astfel ,deși prima instanța era investită a analiza înscrisurile prezentate de către reclamant ca fiind antecontractele de vânzare-cumpărare privind suprafața de 60 m.p. ,aceste înscrisuri nu îndeplineau condițiile prevăzute de legiuitor drept condiții de validitate ale convenției pârtilor stipulate de art.948 Ccivil. respectiv obiectul convenției să fie determinat si convenția să aibă o cauza licită.

Astfel, terenul ce constituie obiectul cauzei dedus judecații ,nu a putut fi identificat cu exactitate, nici prin acțiunea reclamantului, nici prin declarațiile martorilor ,nici prin expertiza topografica si cadastrala efectuata in cauza .

Sub acest aspect convenția părților nu îndeplinește condițiile prev.de art.948 pct.3 C.civ. anterior, astfel încât întrucât îndeplinita condiția de validitate a convenției părților ,privind existenta unui obiect determinat, acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată.

Nici sub aspectul prevăzut de art.948 pct.4 C.civ. anterior, cauza licita convenția pârtilor nu putea fi validata întrucât aceasta convenție a fost încheiată,conform probatoriului administrat in cauza ; pentru a stinge datoriile defunctului Roata I.Gh. la barul unde consuma băuturi alcoolice si care aparținea reclamantului D. C. si nu pentru a vinde si cumpăra terenul de 60 m.p. ,cu titlu de drum de acces.

Astfel, nici unul din martorii care au semnat așa zisa convenție de vanzare-cumparare intre reclamant si promitentul defunct Roata I.Gh,nu au asistat la discuția pârtilor privind vânzarea cumpărarea terenului si nu au văzut nici unul și nu au asistat la predarea sumei de 200.000 lei menționata in convenția pârtilor, astfel încât convenția pârtilor nu este demonstrata a exista ,in concret decât pe hârtie nu si in fapt.

De asemenea ,nici unul din martori nu au fost la sediul Primăriei Orașului Liteni unde s-a redactat convenția conform celor înscrise pe convenție si conform susținerilor reclamantului astfel încât locul încheierii convenției este menționat in fals .

Martorii nu au asistat la încheierea convenției pârtilor, iar predarea banilor nu a avut loc niciodată nefiind confirmata de nici o proba martorii arătând (V. Gh.si D. C-tin) în fata instanței ca nu s-au predate banii in prezenta lor si nu s-a discutat despre vânzare in prezenta lor si ca nu au fost prezenți la Primărie iar promitentul vânzător a semnat o convenție prin care era exonerat de plata datoriilor de la locul unde consuma frecvent băuturi alcoolice.

Astfel martorii deși menționați pe înscrisul pârtilor nu au asistat in realitate la vânzarea-cumpărarea vreunei suprafețe de teren de 60 m.p. ,cum s-a menționat in cadrul înscrisului, antecontractat de vânzare cumpărare prezentat de reclamant in cauza.

În consecință, apreciază că, convenția pârtilor are o cauza ilicită și ilegală, nefiind îndeplinită condiția prev.de art.948 pct.4 C.civ. anterior pentru validitate, astfel încât acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsa ca nefondată .

Astfel, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca nefondata, cu cheltuieli de judecată .

Avocat D. N. pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și că în speță nu este dat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ.

Apreciază că prima instanță în mod corect a admis cererea formulată, a constatat că la data de 20 noiembrie 1997 reclamantul a cumpărat, cu prețul de 200.000 lei ROL (două sute de mii de lei ROL), de la autorul pârâților, defunctul R. I. G., suprafața de 60 mp, situat în satul Liteni, învecinat cu restul proprietății def. R. I. G., drum comunal, D. E. și a pronunțat o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A apreciat că excepția prescrierii dreptului la acțiune nu este dată, întrucât de la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, până în anul 2009, reclamantul a folosit suprafața de teren ce face obiectul litigiului, conform înțelegerii din înscrisul încheiat în anul 1997, respectiv s-a permis accesul la gospodăriile din spatele gospodăriei reclamantului de defunctul R. I. G..

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor D. C., V. V., precum și din Adresa nr. 2997/2012 a Primăriei orașului Liteni și chiar din raportul de expertiză C., pe terenul închis de pârâți în anul 2009, se regăsesc urmele unui drum care a fost folosit de către reclamant și de vecinii părților din dosar și care figurează înscris ca vecin în titlul de proprietate al pârâților - recurenți, drum care a fost lărgit cu un metru liniar pe o lungime de 60 de m de către reclamant, prin cumpărarea acestei suprafețe de le defunctului R. I. G., autorul pârâților.

Apreciază că în cauză nu este dată prescripția dreptului la acțiune, nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenți întrucât terenul a fost folosit până la închiderea acestuia de pârâți prin edificarea gardului, ulterior decesului vânzătorului R. I. G. (29.12.2008) iar acțiunea a fost introdusă în anul 2010, excepția fiind respinsă în mod corect de prima instanță.

Prin probatoriul administrat în cauză, s-a făcut dovada faptului că la data de 20.11.1997, reclamantul a cumpărat de la defunctul R. I. G., un teren în suprafață de 60 mp, teren cu destinația cale de acces, cu prețul de 200.000 lei ROL, pe care 1-a achitat acestuia, în întregime, la data cumpărării, așa cum rezultă din chitanța întocmită cu acel prilej, înscrisuri care poartă ștampila Primăriei Liteni.

Reclamantul a încheiat cu defunctul în acest sens un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, fila 3 dosar, care este semnată de martorii V. V. și D. C. (fila 63), audiați în dosar.

Acest teren a fost cumpărat pentru a facilita accesul mai multor persoane la propriile gospodării.

Vânzătorul, defunctul R. I. G., a dobândit acest teren prin succesiune de la mama acestuia, Franțuzi M., (decedată la data de 27.05.1992), așa cum rezultă și din certificatul de moștenitor nr. 1865 eliberat la data de 30.11.1992 de notariatul de Stat-Județul Suceava, f.6 dos.

Această suprafață de teren a fost folosită până la începutul anului 2009, după decesul vânzătorului R. I. G. - 29.12.2008, când pârâții, moștenitori ai vânzătorului, au închis acest drum.

La instanbța de fond au fost audiați martorii D. C., V. V., C. G., Zaluschi A. (f 61 dos), B. G., din depozițiile acestora rezultând faptul că acest drum a fost folosit până în momentul în care pârâții au edificat acel gard, respectiv 2009.

Susținerile pârâților cum că între cele două gospodării ar fi existat un drum folosit de numitul A. (drumul lui A.) care a fost închis de reclamantul D. au menirea de a induce în eroare instanța și de a denatura adevărul, motiv pentru care solicităm instanței a le înlătura.

Chiar exp. C. arată că în teren drumul care asigura accesul la gospodăriile din spate se regăsește fizic pe terenul pârâților întrucât există urme în teren care indică practicarea acestuia, în partea vestică există o poartă pe lățimea de 3,43 m.

Încercarea de a induce ideea că acest drum ar fi fost pe terenul reclamantului nu poate fi reținută întrucât pe amplasamentul prezentat de Comisia de fond funciar Liteni, întocmit în 2010, se situează niște anexe ale reclamantului, vechi din 1984, așa cum reține chiar expertul.

Mai mult decât atât, experta identifică suprafața de 151 mp, din care face parte suprafața de 60 mp (cu lățime de Im și lungime de 60 mp), arătând că, fizic, se regăsește o cale de acces pe terenul pârâților, datoria urmelor identificate în teren, existența unei porți în capătul vestic.

Această situație este susținută și de faptul că pe suprafața de teren pe care pârâții o indică ca ar fi fost afectată de o cale de acces este edificată de numitul D. C. o construcție încă din 1984 (renumitul drum al lui A., cu care pârâții încearcă să inducă în eroare instanța); urmele fizice ale căii de acces au fost identificate pe o altă suprafață de teren, respectiv pe terenul pârâților; pe acest teren este edificat din 2008 un spațiu comercial; planul întocmit la data de 23.11.2010, nu corespunde punerilor în posesie aferente titlurilor de proprietate emise pe numele reclamantului, autorului pârâților R. G., respectiv autorului lui A. C.; terenul cu care a fost pus în posesie A. C. se învecinează cu un drum de exploatare, motiv pentru care nu avea nevoie de o altă cale de acces; prin adresa nr. 2997/2012, Comisia de fond funciar Liteni, arată că drumul de servitute pentru . mai există din 1962.

În titlul de proprietate nr. 855/1995, terenul proprietatea reclamantului D. C. (reclamant în dosar nr._ ) se învecinează la Sud cu drum; în titlul de proprietate nr. 1759/1997, terenul proprietatea autorului pârâților, se învecinează la Nord cu drum.

Titlul de proprietate al reclamantului D. este anterior titlului autorului pârâților, iar situația din teren este identică în ceea ce privește vecinătatea drum, aceasta fiind reținută în ambele titluri de proprietate.

Față de aceste considerente, în mod corect a reținut prima instanță că a făcut dovada celor susținute și a înlăturat susținerile pârâților - recurenți.

Pârâții - recurenți au contestat că înscrisul sub semnătură privată a fost semnat de către autorul lor, aspect care a fost combătut prin expertiza grafoscopică, care a reținut că este semnătura defunctului R. I. G., care a semnat și chitanța care atestă primirea prețului, arătând că întreaga datorie a fost lichidată.

Or, apreciază că prin tot probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada faptului că reclamantul a cumpărat suprafața de 60 mp, parte din suprafața de 151 mp, evidențiată cu hașură roșie, pe aliniamentul a-e, aliniamentul a-b-c, aliniamentul c-d și restul proprietății moștenitorii lui R. (fila 172 dosar), respectiv că vânzătorul a pus la dispoziție obiectul vânzării, iar cumpărătorul a intrat în posesia acestuia și a achitat prețul vânzării.

În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 06.07.2010, sub nr._, reclamantul D. C., a chemat în judecată pe pârâții R. M., R. I., R. M. și I. V. - V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că la data de 20.11.1997 a cumpărat cu prețul de 200.000 lei ROL, de la autorul pârâților, defunctul R. I G., suprafața de 60 mp, situat în satul Liteni, învecinat cu restul proprietății defunctului R. I.G., drum comunal, D. E.; pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 20.11.1997, a cumpărat de la defunctul R. I.G., un teren în suprafață de 60 mp, teren cu destinația cale de acces, cu prețul de 200.000 lei ROL, pe care l-a achitat acestuia, în întregime, la data cumpărării, așa cum rezultă din chitanța întocmită cu acel prilej. A mai arătat reclamantul că a încheiat cu defunctul în acest sens un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, semnat de către martorii V. V. și D. C.. Acest teren a fost cumpărat pentru a facilita accesul mai multor persoane la propriile gospodării. Vânzătorul, defunctul R. I.G., a dobândit acest teren prin succesiune de la mama sa Franțuzi M. ( decedată la data de 27.05.1992), așa cum rezultă și din certificatul de moștenitor nr.1865 eliberat la data de 30.11.1992 de Notariatul de Stat - Județul Suceava.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri (f.3-6 dosar), proba cu interogatoriul pârâților R. M. și R. I. (filele 53-54), proba cu expertiza topo cadastrală întocmită de către exp. C. D. (f.162-176, 284-289 dosar), proba testimonială cu martorii D. C. (f.63,64 dosar) și V. V. (f.98, 99 dosar).

Legal citați pârâții, s-au prezentat în instanță prin apărător ales și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului D. C., având în vedere următoarele argumente: acțiunea în constatarea vânzării este prescrisă raportat la așa zisul înscris prezentat de către reclamant, care ar conține o promisiune bilaterală de a contracta datând din anul 1997,20 noiembrie, având în vedere dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958. Antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil este o promisiune bilaterală de a contracta, iar în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare supusă termenului de prescripție de trei ani, prev. de art.3 din Decretul 167/1958.

Termenul de prescripție curge din momentul încheierii actului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului vânzător, echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia, în sensul art.16 lit.a din decret. In speță, reclamantul nu a deținut și nici nu a preluat imobilul niciodată, acesta nefiind în posesia sa nici la data menționată a fi fost actul încheiat, nici ulterior, nici în prezent. Imobilul nu a fost în posesia reclamantului niciodată, ca atare dreptul la acțiune s-a prescris în 20 noiembrie 2000, astfel că solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

In subsidiar, în condițiile în care instanța va înlătura excepția, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, vânzarea-cumpărarea terenului în litigiu nu a avut loc niciodată, întrucât niciodată, R. I.G. nu a vândut terenul, așa zis drum, de 60 de metri reclamantului D. C.. Dimpotrivă, se cunoaște faptul că, R. I.G. a fost o persoană care suferea de alcoolemie, care consuma în mod frecvent băuturi alcoolice la crâșma care-i aparținea reclamantului și la care avea datorii bănești la acesta. Din punctul său de vedere, apreciază că nici unul din înscrisurile prezentate de către D. C., respectiv „chitanța care apare înregistrată fără număr la Primăria Comunei Liteni la 21.XI. 1997, ca și înscrisul intitulat „proces verbal din 20.XI. 1997", care ar fi fost înregistrat la Primăria Comunei Liteni, nu sunt semnate de către R. I.G., n-au fost încheiate în fața autorității administrativ teritoriale . încheierea acestor așa zise convenții, nu au fost martori (la rubrica martori apare semnătura reclamantului D. C. alături de o semnătură a numitului V. V.), persoanele a căror semnături se regăsesc pe înscrisuri nu au fost de față la o așa zisa convenție a părților vizând vânzarea-cumpărarea vreunei suprafețe de teren de către reclamant, în speță cei 60 de m.p. Mai mult decât atât, în înscrisuri apar semnături indescifrabile, care nu seamănă între ele, 1a rubrica vânzător, iar mențiunea „declar lichidată întreaga datorie" care apare pe înscrisul chitanță, conduce la ideea că, între reclamant și defunctul R. I.G. au existat datorii bănești și nu o convenție de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste motive a formulat plângere penală împotriva reclamantului, contestând cele două semnături de la rubrica vânzător și „am predat" ,urmând ca să se stabilească pe calea unei expertize grafice dacă, înscrisul a fost semnat sau nu de către fratele pârâților și dacă obiectul convenției părților a fost vânzarea-cumpărarea unei suprafețe de 60 m.p., nedeținute de către reclamant niciodată.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului (f.49-52), proba testimonială cu martorii Zaluschi A. (f.61,62) și B. G. (f.96-97 dosar).

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant și aflat la fila 24 dosar, acesta a solicitat cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, respingerea acesteia ca nefondată.

Reclamantul a arătat că prin acțiunea formulată, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 60 mp, situat în satul Liteni, învecinat cu restul proprietății def. R. I. G., drum comunal, D. E..

Acțiunea promovată este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani de la nașterea obligației de a face.

A mai învederat instanței că de la data dobândirii acestui imobil, respectiv 20 noiembrie 1997 până la decesul promitentului vânzător R. G., a deținut acest teren, cu acordul promitentului vânzător, nefiind tulburat de nimeni în posesia pe care o exercita.

Față de această poziție a autorului pârâților, a apreciat că i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 60 mp, termenul de prescripție începând să curgă de la data manifestării pârâților, în sensul negării acestui drept, începerea curgerii acestui termen fiind ulterior datei de 29.12.2008, data decesului promitentului vânzător R. G..

In ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat înlăturarea susținerile pârâților și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

La termenul de judecată din data de 13.09.2011, instanța a mai încuviințat pentru părți proba testimonială cu încă doi martori respectiv C. G. și A. C., depozițiile acestora fiind consemnate la filele 117-120 dosar.

În cauză, la solicitarea reclamantului, instanța a administrat și proba cu expertiza grafoscopică de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași filele 240-243 dosar.

Prin sentința civilă nr. 5590 din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. C., domiciliat în oraș Liteni, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții R. M., domiciliat în A., ., ., ., R. I., R. M., ambii domiciliați în oraș Liteni, jud. Suceava și I. V. – V., domiciliată în A., ., ..

S-a constatat intervenită, la data de 20.11.1997, între R. I. G., în calitate de vânzător și D. C., în calitate de cumpărător, vânzarea-cumpărarea terenului situat în intravilan oraș Liteni, jud. Suceava, în suprafață de 60 mp., parte din imobilul de 3.000 mp înscris la B1 și B6 înscris în Titlul de proprietate 1759/1997, întabulat în CFE_ Liteni, parte din suprafața de 151 mp evidențiat cu hașură roșie, pe aliniamentul a-e, aliniamentul a-b-c, aliniamentul c-d și restul proprietății moștenitorilor R. Gr. I., evidențiat în Anexa nr. 3 la Raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. C. D., prețul vânzării în cuantum de 200.000 lei (ROL) fiind achitat în întregime la data pronunțării prezentei hotărâri.

Prezenta hotărâre ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 1.457,6 lei cheltuieli de judecată.

Pârâții au fost obligați să plătească statului suma de 1.420 lei reprezentând ajutor public judiciar.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

La 20.11.1997 numitul R. I. G., autor al pârâților, a promis reclamantului vânzarea unei suprafețe de 60 mp teren ce urma să fie folosită drept cale de acces, prețul vânzării fiind stabilit la 200.000 lei (ROL).

În consecință s-a încheiat actul sub semnătură privată intitulat Proces-verbal din 20.11.1997 și Chitanță din 20.11.1997, pe ambele înscrisuri fiind aplicată, la data de 21.11.1997 ștampila Primăriei Liteni (fila 180-181 ds.).

La data de 29.12.2008 a decedat promitentul vânzător, fără a se mai face act autentic pentru vânzare.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți: termenul de prescripție de trei ani curge din momentul încheierii actului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului vânzător, echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia.

În speță, din declarațiile martorilor D. C. (fila 63) și V. V. (fila 98) instanța va reține că drumul în cauză a fost liber până la decesul promitentului vânzător, fiind închis de pârâți după moartea acestuia, în anul 2009.

Aceeași situație de fapt rezultă și din adresa 2997/18.04.2012 a Primăriei Liteni, în care se arată că „accesul cetățenilor C. C. și D. E. la locuința lor, până în anul 2009 s-a făcut pe calea de acces de pe terenul proprietatea moștenitorilor R. G.. Din anul 2009 această cale a fost închisă de către moștenitorii defunctului R. G..”

Prin urmare instanța va reține că prescripția dreptului reclamantului a început să curgă după decesul numitului R. I. G. din decembrie 2008, când pârâții au închis calea de trecere, situație față de care acțiunea introdusă la 06.07.2010 este în termenul de prescripție, astfel încât excepția va fi respinsă.

Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că prin antecontractul din 20.11.1997 părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra imobilelor în litigiu, că antecontractul îndeplinește condițiile generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute în art. 948 cod civil 1864, că bunurile a căror vânzare a fost promisă se află în patrimoniul promitentului vânzător și că prețul a fost achitat în întregime.

Astfel, susținerile pârâților conform cărora semnătura din antecontract nu ar fi fost a autorului lor nu pot fi luate în considerare.

Chiar dacă inițial, prin Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit la data de 01.07.2007 de I.P.J. Suceava - Serviciul criminalistic (fila 33) se concluziona în sensul imitării semnăturii promitentului-vânzător, ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 159/24.08.2012 efectuat de Laboratorul intrajudețean de expertize criminalistice Iași (fila 241), precum și prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 127/19.08.2013 efectuat de Institutul național de expertize criminalistice București (f. 347) s-a concluzionat în sensul că semnăturile de la rubricile „Am predat” a primului exemplar al chitanței datate 20.11.1997 și „Vânzător” a procesului verbal ce poartă aceeași dată au fost executate de numitul R. G..

Cu privire la amplasamentul celor 60 mp teren ce a făcut obiectul convenției părților, expertul arată că acesta nu poate fi identificată riguros, în lipsa configurării pe vreun plan sau schiță, iar instanța, din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză concluzionează că este parte din suprafața de 151 mp evidențiat cu hașură roșie, pe aliniamentul a-e, aliniamentul a-b-c, aliniamentul c-d și restul proprietății moștenitorilor R. Gr. I. – fila 172 dosar.

Astfel, terenul de 60 mp nu putea fi decât din proprietatea promitentului vânzător, deci începând cu aliniamentul a-b-c, cu limitele c-d și a-e, parte din suprafața de 151 mp hașură roșie în anexa 3 la raport, fără a se suprapune cu ceea ce, înaintea colectivizării a constituit un drum de acces -„drumul lui A.” (conform concluziilor expertului-fila 165 dosar.).

Prin urmare, instanța, în temeiul art. 1073 și 1077 Cod Civil a admis acțiunea și a constatat intervenită, la data de 20.11.1997, între R. I. G., în calitate de vânzător și D. C., în calitate de cumpărător, vânzarea-cumpărarea terenului situat în intravilan oraș Liteni, jud. Suceava, în suprafață de 60 mp., parte din imobilul de 3.000 mp înscris la B1 și B6 înscris în Titlul de proprietate 1759/1997, întabulat în CFE_ Liteni, parte din suprafața de 151 mp evidențiat cu hașură roșie, pe aliniamentul a-e, aliniamentul a-b-c, aliniamentul c-d și restul proprietății moștenitorilor R. Gr. I., evidențiat în Anexa nr. 3 la Raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. C. D., prețul vânzării în cuantum de 200.000 lei (ROL) fiind achitat în întregime la data pronunțării prezentei hotărâri.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamantul a achitat taxă timbru de 37 lei, timbru judiciar de 0,6 lei, 970 lei onorariu expert C. D. ( restul de 970 lei fiind plătit, sub formă de ajutor public judiciar din bugetul Ministerului Justiției ), 450 lei taxă expertiză grafoscopică la Laborator interjudețean de expertize criminalistice Iași ( restul de 450 lei fiind plătit, sub formă de ajutor public judiciar din bugetul Ministerului Justiției ), în total 1.457,6 lei.

Prin urmare în baza art. 274 al. 1 C.P.C. 1865 pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 1.457,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Conform art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții a fost obligată la plata către stat a acestor sume.

În consecință, instanța a obligat pârâții să plătească statului suma de 1.420 lei reprezentând ajutor public judiciar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâții R. M., R. I., R. M. și I. V. V., solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în sensul constatării ca fiind intervenita vânzarea terenului de 60 m.p., în principal ca fiind prescrisă iar in subsidiar ca fiind nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata de la fond si recurs.

În motivarea recursului pârâții au arătat că hotărârea pronunțata de prima instanță este data cu încălcarea dispoz.art.3,7 Decretul 167/1958, motiv de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 C. anterior.

În fapt, au apreciat ca în mod nelegal, cu incalcarea dispozițiilor art.3 si art.7 Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondata, apreciind ca termenul de prescripție începe sa curgă de la moartea vânzătorului (după decesul acestuia din decembrie 2012) întrucât instanța retine ca drumul in cauza cei 60 m.p. a fost liber pana la decesul promitentului vânzător aspect care ar rezulta din declarațiile martorilor D. C. si V. V. .

Toate argumentele sus enumerate sunt greșite, acest lucru rezultând in primul rand din declarațiile martorilor D. C. si V. V. ,martori ,care nu au putut preciza care este amplasamentul exact al parcelei de 60 m.p.,pentru ca ulterior sa se stabilească cine a avut posesia terenului de 60 m.p. ,de la data încheierii așa ziselor convenții si pana la decesul promitentului vânzător. Coroborat cu Raportul de expertiza întocmit în cauză, rezultă că suprafața de 60 m.p. ce ar fi făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20.11.1997 nu este configurata pe nici un plan sau schița astfel ca nu poate fi identificata riguros.

În timpul CAP-ului nu a existat drum de acces pe porțiunea aflată acum în litigiu, iar ulterior apariției Legii nr.18/1991 este posibil să fi existat drum de acces pe actualul amplasament in litigiu, dar existenta acestuia nu poate fi probata cu planuri dimpotrivă planurile si schițele întocmite de Comisia locala Liteni in aplicarea Legii 18/1991 indica crearea unui drum de acces in favoarea lui A. E. prin terenul reclamantului ,limitrof cu terenul pârâților - conform Suplimentului la Expertiza Tehnica Judiciara întocmit de același expert topograf cadastral D. C. - calea de acces la terenul lui A. E. a fost stabilită de către Comisia Locala Liteni de aplicare a Legii Fondului Funciar si rezulta din planul parcelar întocmit de aceasta la data de 23.11.2010, plan care a fost anexat de către expert Raportului de expertiza .Calea de acces stabilita de Comisia Locala pentru terenul lui A. E. traversează terenul deținut de reclamantul D. C. ,teren care este intabulat de asemenea aceeași cale de acces stabilită de comisia locala pentru terenul lui A. E. nu include terenul în litigiu (de 60 m.p.) ci se învecinează cu acesta.

Așa cum a observat si experta, deși unul din membrii Comisiei locale de Fond Funciar C. I. a semnat și planul parcelar întocmit la 23.11.2010 din care rezulta ca accesul se făcea prin curtea reclamantului, în adresa nr.2997/1S.04.2012 a Comisiei locale Liteni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se consemnează faptul ca accesul la terenul moștenitorilor lui A. E. se făcea prin terenul pârâților Roata, aspecte care sunt contradictorii si care nu au fost clarificate.

În esența reclamantul D. C. susține ca a cumpărat in anul 1997 - 60 m.p. de la promitentul vânzător defunctul Roata G. fără a indica exact amplasamentul terenului ,decât cu referire la faptul ca este o cale de acces la terenurile agricole situate in spatele caselor reclamantului si B. M. si face parte in anul 2009 de către parații Roata.

Sub acest aspect, din acțiunea reclamantului și din interogatoriul luat reclamantului in instanța în mod nemijlocit, ca și din declarațiile martorilor D. C-tin si V. Gh., rezulta ca terenul de 60 m.p. nu a fost niciodată în posesia reclamantului, nici în 1997, când ar fi fost achiziționat, iar proprietatea pârâților nu era îngrădită, și nici in prezent când este deținut de către proprietarii tabulari pârâții Roata. Ori sub acest argument excepția prescripției dreptului la acțiunea promovată de reclamant in 06.07.2010 este dată, iar acțiunea trebuia respinsă ca fiind prescrisă.

Acțiunea în constatarea vânzării este prescrisa .raportat la așa zisul înscris/înscrisuri prezentate de către reclamant, care ar conține o promisiune bilateral de a contracta datând din anul 1997, având în vedere dispozițiile art.3

Decretul 167/1958 Antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil este o promisiune bilateral de a contracta iar in caz de neexecutare a obligației asumate răspunderea este contractuala iar executarea silită in natura a obligației de a face se asigura prin acțiunea personala având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare supusa termenului de prescripție de trei ani prev.de art.3 Decretului

167/1958.

Termenul de prescripție curge din momentul încheierii actului insa atunci când promitentul comparator a preluat imobilul deținerea lui cu acordul promitentului vânzător echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia, in sensul art.16 lit. a din decret .In speța „reclamantul nu a deținut imobilul ,aspect arătat si la interogator, nu l-a îngrădit, nu l-a preluat de la promitent, nu a avut niciodată posesia efectiva a acestuia, nici la data in antecontract si nici ulterior si nici in prezent, când este deținut doar de către pârâți. Astfel întrucât reclamantul nu a avut niciodată posesia imobilului de 60 mp. ,termenul de prescripție se calculează de la data încheierii actului 1997, dreptul la acțiune fiind prescris din 20 nov.2000 ,astfel încât în principal au solicitat admiterea recursului modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune si a respingerii acțiunii ca fiind prescrisa

Astfel, deși prima instanța era investită a analiza înscrisurile prezentate de către reclamant ca fiind antecontractele de vânzare-cumpărare privind suprafața de 60 m.p. ,aceste înscrisuri nu îndeplineau condițiile prevăzute de legiuitor drept condiții de validitate ale convenției pârtilor stipulate de art.948 Ccivil. respectiv obiectul convenției să fie determinat si convenția să aibă o cauza licită.

Asa cum rezulta din redactarea convenției pârtilor .terenul care ar forma obiectul antecontractului de varizare-cumpare de 60 m.p. nu este identificat in cadrul convenției părților. De altfel, nici experta nu a putut proceda la identificarea acestui imobil cu exactitate .respectiv aceasta a precizat că suprafața de 60 m.p. ce a făcut obiectul antecontract de vânzare-cumpărare incheiat la data de 20.11.1997 intre reclamantul D. C. si defunctul Roata I.Gh. ,teren situate in intravilanul satului Liteni învecinat cu restul proprietății def. R. I.Gh., drum comunal si D. E. nu este configurata pe nici un plan sau schița ,astfel ca nu poate fi identificat riguros .”Calea de acces stabilita de Comisia Locala pentru terenul lui A. E. ...traversa terenul deținut de reclamantul D. C. ,care este intabulat și nu include terenul în litigiu, cu care se învecinează si nu se suprapune ."

Aceasta din urma cale de acces se regăsește in planul parcelar al Orașului Liteni pus la dispoziție de către Primăria Orașului Liteni expertului ,insa nu are nici o legătura cu terenul pretins a fi fost cumpărat de către reclamantul D. C.,pentru a fi folosit drept cale de acces.

Ca atare, terenul ce constituie obiectul cauzei dedus judecații ,nu a putut fi identificat cu exactitate, nici prin acțiunea reclamantului, nici prin declarațiile martorilor ,nici prin expertiza topografica si cadastrala efectuata in cauza . Sub acest aspect convenția părtilor nu îndeplinește condițiile prev. de art.948 pct.3 C.civ. anterior,astfel încât întrucât îndeplinita condiția de validitate a convenției părților, privind existenta unui obiect determinat, actiunea reclamantului trebuia respinsa ca nefondata

Nici sub aspectul prevăzut de art.948 pct.4 C.civ. anterior, cauza licita convenția pârtilor nu putea fi validata întrucat aceasta convenție a fost incheiata,conform probatoriului administrat in cauza ;pentru a stinge datoriile defunctului Roata I.Gh. la barul unde consuma băuturi alcoolice si care aparținea reclamantului D. C. si nu pentru a vinde si cumpăra terenul de 60 m.p. ,cu titlu de drum de acces.Astfel ,nici unul din martorii care au semnat așa zisa convenție de vanzare-cumparare intre reclamant si promitentul defunct Roata I.Gh,nu au asistat la discuția pârtilor privind vânzarea cumpărarea terenului si nu au văzut nici unul și nu au asistat la predarea sumei de 200.000 lei menționata in convenția pârtilor, astfel încât convenția pârtilor nu este demonstrata a exista ,in concret decât pe hârtie nu si in fapt.

De asemenea ,nici unul din martori nu au fost la sediul Primăriei Orașului Liteni .unde s-a redactat convenția .conform celor Înscrise pe convenție si conform susținerilor reclamantului .astfel încât locul încheierii convenției .este menționat in fals .martorii neasistând la încheierea convenției pârtilor .predarea banilor nu a avut loc niciodată .nefiind confirmata de nici o proba martorii arătând (V. Gh.si D. C-tin) in fata instanței ca nu s-au predate banii in prezenta lor si nu s-a discutat despre vânzare in prezenta lor si ca nu au fost prezenți la Primărie .iar promitentul vânzător a semnat o convenție prin care era exonerat de plata datoriilor de la locul unde consuma frecvent băuturi alcoolice. Astfel martorii ,deși menționați pe înscrisul pârtilor nu au asistat in realitate la vânzarea-cumpărarea vreunei suprafețe de teren de 60 m.p. ,cum s-a menționat in cadrul înscrisului, antecontract de vânzare cumpărare prezentat de reclamant in cauza.

Astfel .convenția pârtilor are o cauza ilicita si ilegala,nefiind îndeplinită condiția prev. de art.948 pct.4 C.civ.anterior pentru validitate astfel încât acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsa ca nefondată .

În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului in principal ca fiind prescrisă, iar in subsidiar ca nefondata,cu cheltuieli de judecata .

In drept .art.304 pct.9 .art.304 indice 1 C. anterior.

Intimatul reclamant D. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

În speță nu este dat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ.

În mod corect, prima instanță a admis cererea formulată, a constatat că la data de 20 noiembrie 1997 reclamantul a cumpărat, cu prețul de 200.000 lei ROL (două sute de mii de lei ROL), de la autorul pârâților, defunctul R. I. G., suprafața de 60 mp, situat în satul Liteni, învecinat cu restul proprietății def. R. I. G., drum comunal, D. E. și a pronunțat o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor D. C., V. V., din Adresa nr. 2997/2012 a Primăriei orașului Liteni și chiar din raportul de expertiză C., pe terenul închis de pârâți în anul 2009, se regăsesc urmele unui drum care a fost folosit de către reclamant și de vecinii părților din dosar și care figurează înscris ca vecin în titlul de proprietate al pârâților - recurenți, drum care a fost lărgit cu un metru liniar pe o lungime de 60 de m de către reclamant, prin cumpărarea acestei suprafețe de le def R. I. G., autorul pârâților.

Cum terenul a fost folosit până la închiderea acestuia de pârâți prin edificarea gardului, ulterior decesului vânzătorului R. I. G. (29.12.2008) și cum acțiunea a fost introdusă în anul 2010, nu este dată prescripția dreptului la acțiune, nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenți, fiind respinsă în mod corect de prima instanță.

Prin probatoriul administrat în cauză, a făcut dovada celor susținute în cauză, respectiv că, la data de 20.11.1997, reclamantul a cumpărat de la defunctul R. I. G., un teren în suprafață de 60 mp, teren cu destinația cale de acces, cu prețul de 200.000 lei ROL, pe care 1-a achitat acestuia, în întregime, la data cumpărării, așa cum rezultă din chitanța întocmită cu acel prilej, înscrisuri care poartă ștampila Primăriei Liteni.

Reclamantul a încheiat cu defunctul în acest sens un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, fila 3 dosar, care este semnată de martorii V. V. și D. C. (fila 63), audiați în dosar.

Acest teren a fost cumpărat pentru a facilita accesul mai multor persoane la propriile gospodării.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, D. C., V. V., C. G., Zaluschi A. (f 61 dos), B. G., rezultă faptul că acest drum a fost folosit până în momentul în care pârâții au edificat acel gard, respectiv 2009.

Astfel, martorul D. C., care locuiește în spatele gospodăriei reclamantului/a arătat că până în anul 2009 accesul la gospodăria sa se făcea pe drumul care a fost închis de pârâți și că reclamantul a cumpărat suprafața de 60 mp pentru a lărgi drumul și a permite accesul căruțelor.

Martorul V. V. a arătat că știa de încheierea unei convenții între D. C. și def. R. G. cu privire la o suprafață de teren și, de asemenea, că drumul care asigura accesul la familiile din spatele gospodăriilor reclamantului și a def R. G. a fost închis după decesul vânzătorului, când au apărut și problemele .

De asemenea, martora pârâților, Zaleschi A. a arătat că nu știe de convenția, dar a arătat că pe lângă locuința def. R. exista un drum care permitea accesul vecinilor din spate.

Și martorul B. arată că între cele două gospodării exista un drum care nu mai e folosit de vreo 3-4 ani.

Martorul C. a arătat, de asemenea, că între cele două gospodării exista un drum care a fost închis în anul 2009 de pârâtul R. I..

Față de aceste considerente, în mod corect a reținut prima instanță că a făcut dovada celor susținute și a înlăturat susținerile pârâților - recurenți.

Or, apreciază că prin tot probatoriul administrat în cauză am făcut dovada faptului că reclamantul a cumpărat suprafața de 60 mp, parte din suprafața de 151 mp, evidențiată cu hașură roșie, pe aliniamentul a-e, aliniamentul a-b-c, aliniamentul c-d și restul proprietății moștenitorii lui R. (fila 172 dosar), respectiv că vânzătorul a pus la dispoziție obiectul vânzării, iar cumpărătorul a intrat în posesia acestuia și a achitat prețul vânzării.

Prima instanță a analizat toate susținerile părților și în baza probatoriului administrat a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru toate aceste considerente, sa solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Pârâții recurenți au criticat hotărârea primei instanțe, invocând prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, arătând că în speță, în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; că hotărârea este dată cu interpretarea greșită a legii, respectiv instanța a interpretat eronat prevederile art. 948 Cod civil de la 1864, în sensul că obiectul convenției nu este determinat, iar cauza nu este licită.

Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Textul de lege are în vedere două ipoteze: cea în care hotărârea este lipsită de temei legal, iar a doua ipoteză vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ambele cazuri vizând încălcarea legii de drept material.

Pentru a fi dată prima ipoteză, este necesar ca, din modul în care este redactată hotărârea, să nu se poată determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că, dacă ar fi dată o astfel de ipoteză, ar însemna ca instanța de recurs să constate că hotărârea nu este motivată în drept sau că normele în vigoare la data pronunțării soluției, nu o justifică.

Analizând din această perspectivă, sentința recurată, tribunalul constată că aceasta cuprinde textele de lege aplicabile în speță, argumentele avute în vedere de judecătorul fondului regăsindu-și justificarea în normele de drept material la care s-a făcut trimitere.

A doua ipoteză se regăsește în situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind vorba despre situația în care instanța a apelat la textele de lege aplicabile în cauză, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Suntem într-o astfel de ipoteză atunci când instanța aplică o normă generală, nesocotind existența normei speciale; sau atunci când se aplică o normă ce nu este incidentă în speță sau se dă o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt.

În cauza de față, nu se poate vorbi nici despre incidența acestei ipoteze.

În legătură cu motivul de recurs referitor la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, tribunalul reține că, potrivit art. 3 din Decret 167/1958, privind regimul juridic al prescripției extinctive, act normativ aplicabil în cauză, termenul de prescripție este de 3 ani și el curge de la data nașterii raportului juridic dedus judecății.

Acest text trebuie aplicat și prin raportare la prevederile art. 7 din același act normativ, conform căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune; în speță, dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut de la data la care moștenitorii promitentului vânzător R. G., au îngrădit accesul reclamanților, după decesul autorului lor.

Ori, pentru a stabili momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, instanța de fond a procedat în mod corect, la analizarea probelor administrate, prin corelarea lor, raportându-le unele la altele.

Astfel, corelând declarațiile martorilor D. C. și V. V., (din care rezultă că până la decesul promitentului vânzător, calea de acces a fost liberă, însă ulterior decesului acestuia, din anul 2009, pârâții l-au închis) cu datele consemnate în adresa 2997/18 aprilie 2012, (care atestă fără echivoc, că numiții C. C. și D. E. aveau acces la locuința lor până în anul 2009, de pe terenul proprietatea moștenitorilor R. G., iar din anul 2009, calea de acces a fost închisă de moștenitorii defunctului), corect instanța de fond a reținut că momentul de la care curge termenul de prescripție în speță, este decembrie 2008, adică data decesului promitentului vânzător R. G., dată la care moștenitorii acestuia au închis calea de acces.

Nici criticile referitoare la faptul că antecontractul nu are un obiect determinat, nu sunt întemeiate.

Se susține de către recurenți, că terenul de 60 mp nu a fost identificat de către expert.

Din analiza înscrisului sub semnătură privată depus la fila 3 dosar fond, instanța reține că imobilul a fost identificat inițial, sub aspectul locației, ca fiind în spatele casei promitentului vânzător; în același înscris, se precizează că acest imobil este evidențiat și în certificatul de moștenitor 1865/1992 din 30 noiembrie 1992 – filele 5 – 6 dosar.

Ulterior, raportul de expertiză topo efectuat în cauză – fila 168 dosar fond, concluzionează în sensul că suprafața de 60 mp teren constituie o fâșie lungă de 60 m și lată de 1 m; că este situat în intravilan . cu restul proprietății def. R. I. Gh., drum comunal și D. E.; că terenul este limitrof unei alte parcele de aceeași configurație, dar cu o lățime de 2 metri; că împreună, cele două parcele formează terenul în litigiu, care face parte din suprafața de 3.000 mp teren intravilan evidențiată la pct. B1 și B6 din Titlul de proprietate 1759/1997 – anexa 3 fila 172 dosar fond, respectiv parte din suprafața de 151 mp teren evidențiat cu hașură roșie, pe aliniamentul a – e, aliniamentul a – b – c, aliniamentul c – d și restul proprietății moștenitorilor R. Gr. I., neexistând suprapunere cu drumul de acces numit drumul lui A., existent anterior colectivizării.

Este evident astfel, că obiectul convenției a fost determinat, fiind identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, hotărârea instanței de fond conținând dispoziții clare, ferme sub aspectul individualizării imobilului.

Nici apărările referitoare la existența unei cauze ilicite nu sunt temeinice.

Probele administrate în cauză nu demonstrează că ar fi existat o cauză ilicită la încheierea tranzacției.

Potrivit art. 968 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

În speță, recurenții pârâți nu au demonstrat în sensul arătat de textul menționat.

De altfel, nu există nicio prevedere legală care să interzică vânzarea unor imobile în scopul achitării unor datorii pe care vânzătorul le-ar fi contractat, așa cum au susținut recurenții.

Pe de altă parte, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 159/24 august 2012 efectuat la Laboratorul intrajudețean de expertize criminalistice Iași dar și cel efectuat la Institutul Național de expertize criminalistice București, s-a evidențiat că semnăturile de la rubricile „Am predat” din primul exemplar al chitanței din 20 noiembrie 1997 și „Vânzător” din procesul verbal din aceeași dată aparțin numitului R. G..

Asemenea împrejurare este de natură să ducă la concluzia că semnătura promitentului vânzător de pe cele două înscrisuri face dovada în ceea ce privește voința sa reală, de înstrăinare a imobilului; de asemenea, formează convingerea instanței, că ambele părți și-au exprimat în mod liber, consimțământul asupra încheierii acestei convenții; că nu au existat manopere dolosive, violențe sau alte împrejurări de natură a vicia consimțământul la încheierea acestei tranzacții.

Așadar, tribunalul constată că în speță sunt întrunite cumulativ, condițiile esențiale pentru validitatea convenției, prevăzute de art. 948 Cod civil de la 1864, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă; un obiect determinat și cauza licită.

De asemenea, este de precizat că împrejurările invocate în susținerea recursului de către pârâți au fost susținute în fața instanței de fond, care le-a dat o justă dezlegare.

Având în vedere că sentința primei instanțe este rezultatul unei corecte aplicări a legii și a unei judicioase interpretări a probelor administrate în cauză, cum motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, și cum în cauză nu sunt date cazuri de casare/modificare ale hotărârii, astfel cum au fost ele prevăzute prin art. 304 Cod procedură civilă, în considerarea art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 316 raportat la art. 298 și 247 Cod procedură civilă, va obliga recurenții – pârâți să plătească intimatului reclamant D. C., suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâții R. M., R. I., R. M. și I. V. V., cu toții cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat A. M., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.47, . B, . împotriva sentinței civile nr.5590 din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ intimați fiind reclamantul D. C., domiciliat în localitatea Liteni, județul Suceava, ca nefondat.

Obligă recurenții pârâți să plătească intimatului reclamant D. C., suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 FEBRUARIE 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. G. F. F. L.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

Red. G.F.F.

Jud. fond L. C. Ș.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2/16.04.2014

← Grăniţuire. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul SUCEAVA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 261/2015. Tribunalul SUCEAVA →

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 156/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 156/2015. Tribunalul SUCEAVA