Pretenţii. Decizia nr. 119/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1636/314/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 119
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 FEBRUARIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA P. CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURII NAȚIONAL SUCEAVA, prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Suceava, ..27, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.2860 din data de 23 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul M. B. SUCEAVA – reprezentat prin C. E. U., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.33, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile drept pentru care, cauza este lăsată la a doua strigare pentru a li se da acestora posibilitatea prezentării în instanță.
După reluarea cauzei la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că, prin serviciul de arhivă s-a depus la dosar adresa nr.117 din data de 26.01.2015 remisă de pârâta recurentă prin care s-a solicitat a se face aplicabilitatea disp. art. 223 Cod procedură civilă, coroborat cu art.411 alin.1 pct.2 NCPCIV, cu referire la judecarea cauzei și în lipsă (fila 27).
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului a constatat că prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 28 noiembrie 2013, în baza art. 242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursului, pentru ca la data de 09.01.2015, cauza să fie repusă pe rol din oficiu, în vederea verificării perimării.
Așa fiind, instanța, conform disp. art.252 alin.2 Cod Procedură Civilă, din oficiu a pus în discuție excepția perimării cererii de recurs promovate în cauză și a reținut cauza spre soluționare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 14.02.2013, reclamantul M. B. Suceava a chemat în judecată pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei totale de 20.080,50 lei, constând în creanțe certe, lichide și exigibile, reprezentând contravaloarea finanțării în anul 2012, conform graficului de lucrări, a manoperei aferente restaurării Epitafului „Plângerea lui Isus”, aparținând unității de cult Mănăstirea Sucevița, obligație de plată cuprinsă în factura SV MB nr. 718/16.03.2012, plus dobânda legală calculată la debitul restant, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat, conform legislației în vigoare, contractul de finanțare nr. 4362/26.10.2009, convenție în baza căreia pârâta este obligată la plata anuală, potrivit Cap. III Contract, a sumelor de bani facturate în baza devizului de restaurare și a graficului de lucrări eferente restaurării epitafului menționat.
A susținut reclamantul că și-a îndeplinit obligațiile asumate, realizând lucrările de restaurare la termen și de calitate, considerent pentru care a emis factura SV MB nr. 718/16.03.2012 și, având în vedere că pârâta a recunoscut debitul, însă nu a procedat la achitarea acestuia în termen, conform celor stabilite prin punctul IV din contract, aceasta datorează și dobânda legală.
Reclamantul a învederat faptul că au fost respectate disp. art. 970 Cod civil, în baza cărora părțile se obligă numai la ceea ce expres este în convenție și că părțile trebuie a-și executa cu bună credință obligațiile ce și le-au asuma, iar pe durata derulării contractului nu a intervenit nicio înțelegere între părți de natură a reduce sau anula valoarea finanțării datorate pentru manopera de restaurare.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 969-970 Cod civil, art.43 Cod comercial.
În dovedire, creditorul a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de finanțare nr. 4362 încheiat la data de 26.10.2009 (filele 5-8), proces-verbal a comisiei de restaurare (filele 10-11), Hotărâre nr. 6520/15.12.2008 (fila 9), factura SV MB nr. 718 din 16.03.2012 (f. 12).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1611 lei (f. 19) și timbru judiciar de 5 lei.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri (f. 5-12).
Pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, deși legal citată cu copie acțiune, nu a formulat întâmpinare și nici nu a delegat un reprezentant în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere față de acțiunea promovată de creditor.
Prin sentința civilă nr. 2860 din data de 23 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ , s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. B. Suceava cu sediul în mun. Suceava, ., nr.33, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava cu sediul în mun. Suceava, ..27, jud. Suceava.
Pârâta a fost obligată sa plătească reclamantei suma de 20.080,50 lei reprezentând debit restant din contravaloarea finanțării în anul 2011 sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1611,5 lei.
P. a hotărî astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului a constatat următoarele:
Între părțile din prezenta cauză a intervenit Contractul de finanțare nr. 4362/26.10.2009, pentru suma totală de 69.779,30, având ca obiect asigurarea finanțării lucrărilor de restaurare a Epitafului “Plângerea lui Isus”, datat sec XV-XVI, piesă aparținând unității de cult Mânăstirea Sucevița (fila 6). După finalizarea lucrărilor de restaurare și recepția piesei la data de 9.03.2012, așa cum reiese din procesul verbal de recepție depus la dosar, reclamanta a emis factura nr. SV MB nr. 718/16.03.2012, în valoare de 22.080,90 lei pentru valoarea contractului corespunzătoare etapei a III – a de executare a lucrării, respectiv, cea aferentă anului 2011 (fila 12), factură ce a fost expediată prin poștă pârâtei conform mențiunii de la rubrica “numele delegatului”.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța reține că actele și faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de . legii noi, cât si efectele produse de acele acte sau situații juridice înainte de acest moment, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data încheierii actului sau producerii faptei respective ori efectelor ei, conform art. 6 al. 2 din Codul Civil (Legea nr. 287/2009). În speță, se reține și art. 102 din Legea 71/2011.
Așadar, potrivit art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în cazul contrar are dreptul la dezdăunare. In cazul obligațiilor care au ca obiect o suma de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, potrivit art. 1718 C.civ.
In cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este și obligația de a plăti o suma de bani creditorul are obligația să dovedească existența obligației, conform art. 1169 c.civ., iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Operează, astfel, în sarcina debitorului o prezumție de vinovăție (de neexecutare culpabilă a propriilor obligații), iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina debitorului, care va fi obligat la plata de despăgubiri către creditor (art.1082C.civ.).
Cât timp părțile s-au înțeles prin contract cu privire la valoarea totală a contractului, inclusiv valoarea finanțării pentru anul 2011 în cuantum de 22.080,50 lei, menționându-se că această valoare este conformă graficului de lucrări, sumă pentru care ulterior s-a emis factura SV MB nr. 718/16.03.2012, iar contractul de finanțare nr. 4362/26.10.2009 este un înscris însușit de ambele părți prin semnătură și prin aplicarea ștampilei, instanța reține că reclamantul a făcut dovada creanței sale în cuantum de 22.080,50 lei, din care a solicitat în prezenta cauză doar suma de 20.080,50 lei.
În schimb pârâta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei. Conform art. V din contract, obligația finanțatorului este de a susține finanțarea lucrărilor de restaurare a Epitafului „plângerea lui Isus”, conform devizului și graficului de lucrări, în măsura în care ordonatorul principal de credite asigură sumele necesare.
Cum însă, în cauză, pârâta D.C.C.P.C.N. Suceava nu a făcut dovada executării obligației corespunzătoare și nici nu a făcut alte apărări în dosar, neexecutarea obligației de către aceasta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.
Mai mult, prin procesul verbal de recepție nr. 910 din 9.03.2012 (f. 10), reclamanta a făcut dovada finalizării lucrării de restaurare la epitaful “plângerea lui Iisus”.
Față de dispozițiile O.G. nr. 13/2011, având în vedere că termenul de plată al facturii emisă la data de 16.03.2012 a expirat, instanța constată întemeiată cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata dobânzii legale.
În aceste condiții instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. B. Suceava în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, urmând a obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 20.080,50 lei reprezentând debit restant din contravaloarea finanțării în anul 2011 sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Conform art. 274 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obligă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată (reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar) în cuantum de 1611,5 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs pârâta DIRECȚIA P. CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURII NAȚIONAL SUCEAVA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în baza art.312 alin.3 și 5 raportat la art. 304 1 cod procedură civilă, potrivit cererilor de recurs de la filele 3,4 respectiv 8-10.
Intimatul M. B. SUCEAVA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare se arată următoarele: critica promovata prin recurs împotriva hotărârii instanței de fond potrivit căreia „acel contract (respectiv Contractul de finanțare nr. 4362/26.10._) in baza căruia s-a efectuat lucrarea nu putea fi luat ca baza contractuala este cel puțin hilara si absurda, evident ca nu poate fi primita întrucât este invocata pur formal, atâta timp cât convenția scrisa este însușită sub semnătura de către parata recurenta fără obiecțiuni, că potrivit art. 969 C. civil, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar in baza acestei convenții DCCPN Suceava a efectuat o prima plata de bunăvoie iar pentru finanțarea aferenta anului 2010, debitoarea a fost obligata la plata sumei de 37.103,50 lei prin hotărâre definitiva si irevocabila ce se constituie ca titlu executoriu aflat in procedura executării silite.
Invocarea ca motiv de recurs a faptului ca obligația de plata era afectata de o condiție suspensiva, eveniment viitor si incert care ținea de alocarea de fonduri de către ordonatorul principal de credite este in egala măsura înlăturat, statuându-se sub puterea lucrului judecat faptul ca obligația de viata asumata de către recurent-parata nu este una sub condiție.
Astfel, prin Sentința nr. 3103/15.06.2012 pronunțata in dosar nr._ de către Judecătoria Suceava, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila prin care DCCPN Suceava este obligata la plata in baza aceluiași contract, analizându-se aceiași chestiune a obligației de finanțare sub condiție se decide ca, obligația de finanțare nu este una sub condiție, iar debitoarea indica o imagine inechitabila a raportului juridic dintre părți.
Potrivit aceleiași hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat, sintagma din convenție „in măsura in care ordonatorul principal de credite asigura la rândul sau sumele necesare,, nu este considerata in cauza o condiție suspensiva ce ar afecta obligația asumata de către debitoare ci o descriere a modului in care va fi efectuata plata.
Mai conchide instanța ca, o interpretare diferita ar fi contrara principiului potrivit căruia, contractele trebuie interpretate in sensul in care produc efecte juridice si nu in sensul in care nu produc efecte.
Este deci evident faptul ca, motivele de recurs formulate de către recurent parata cu privire la chestiunile de fond, se constituie in simple speculații si denaturări, încercându-se escamotarea unei obligații de plata constând . nu poate fi contestata.
Totodată, obligația de viata a fost asumata sub semnătura depusa pe contractul încheiat intre părți si separat de acesta, documentația depusa la dosarul cauzei confirma faptul ca, întreg volumul de manopera aferent restaurării lucrării de cult a fost prestat efectiv.
Deci, obligația nefiind afectata de vreun termen executarea ei putea fi ceruta oricând înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, lucru care s-a si realizat de către creditoarea M. B. Suceava prin formularea cererii de chemare in judecata.
Toleranta si înțelegerea pe care a manifestat-o, nu poate fi interpretata de către debitoarea de rea credința Direcția pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural Național Suceava, ca o posibilitate de a întârzia nejustificat achitarea unei obligații bănești certe, lichide si exigibile.
De fapt de către debitoare, recurenta in prezenta cauza nici nu se neaga prestarea manoperei de către creditoare in volumul si calitatea convenita, conform facturii si clauzei contractuale ci doar încearcă să denatureze natura juridica a obligației de plata pe care o califica ca fiind sub condiție, venind totodată cu aberanta susținere potrivit căreia acest contract nu putea fi încheiat pentru o perioada de 3 ani deși cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare el a fost încheiat fără nici o obiecțiune sau condiție încă din luna octombrie 2009.
Caracterul formal al criticilor promovate fără nici un temei prin recurs, rezida si din aceia ca, sunt aceleași susțineri ce au fost supuse analizei si la instanța de fond, tendința fiind vădit doar de tergiversare a efectuării plații.
Divagațiile relative la necesitatea încheierii unor acte adiționale la contract este echivalenta cu a invoca in apărare propria culpa.
Daca au avut un asemenea inters in cauza nimic nu a impiedicat recurent parata sa inițieze demersuri in acest sens, dar evident ca nu a solicitat vreodată uzitarea unor astfel de acte adiționale, iar M. B. a inteles sa-si execute obligațiile contractuale întocmai si la termen, angajând cheltuieli materiale si manopera a căror contravaloare trebuie achitata necondiționat asa cum in mod temeinic si legal a decis instanța de fond.
Din considerentele de fapt si de drept invocate reiterează solicitarea de respingere a recursului ca nefondat, întrucât recurent-parata a fost obligată să achite finanțarea pentru anul 2010 în cuantum de 37.103,50 lei în baza aceluiași contract.
La termenul de astăzi, 27 noiembrie 2014, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția perimării recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Așa fiind, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepției perimării recursului, invocată din oficiu la termenul de judecată din 12.02.2015.
Reține instanța, că pricina a fost suspendată la data de 28 noiembrie 2013, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin urmare, ultimul act de procedură efectuat în acest dosar îl constituie încheierea de ședință din 28.11.2013.
De la data de 28.11.2013, până la data repunerii pe rol a cauzei – 09.01.2015, a trecut mai mult de un an de la data suspendării cauzei, iar în dosar nu s-a mai efectuat nici un act de procedură.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Față de aceste prevederi, instanța reține că excepția perimării recursului, invocată din oficiu de către instanță este dată, urmând a fi admisă, așa încât tribunalul va constata perimat recursul.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite excepția perimării recursului, invocată din oficiu de instanță.
Constată perimat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA P. CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURII NAȚIONAL SUCEAVA, prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Suceava, ..27, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.2860 din data de 23 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul M. B. SUCEAVA – reprezentat prin C. E. U., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.33, județul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 FEBRUARIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. C. M. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. fond. C. A.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./05.03.2015.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul SUCEAVA | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
