Grăniţuire. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 278/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 10773/314/2014

Dosar nr._ Revizuire

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 278

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 FEBRUARIE 2015

PREȘEDINTE A. I. M.

JUDECĂTOR V. O. D.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de către revizuienții V. O. și V. A., împotriva sentinței civile nr. 5002 din data de 30 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind D. N. și D. Nuța Crinuța.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea revizuienților apelanți, prin apărător, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 27 februarie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 01.09.2014, sub nr. de dosar_, reclamanții V. O. și V. A., în baza art. 509 alin. 1 pct. 5 N.C.P.C., în contradictoriu cu pârâții D. N. și D. Nuța Crinuța, au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 3535 din 12 iulie 2011 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr._ raportându-se la Adresa nr.1/_/23.07.2014, exemplar I, comunicată la data de 31.07.2014, a OCPI Suceava prin care au fost înștiințați că „verificând cărțile funciare nr. 3676 și 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2, 2611/3, 582/3 și 582/4 nu au fost efectuate înscrieri în temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990.”

În motivare au arătat că prin acțiunea introductivă s-a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre . reclamanților și . lor pe lungimea hotarului vechi, reclamanții susținând că vechiul hotar ar fi materializat prin semnele exterioare de hotar menționate în cererea de chemare în judecată (portița din zona scărilor, trotuar, bătător de covoare, cioată de măr, stâlpi) și că aceste semne corespund liniei de demarcație evidențiate în planul de situație din 19 martie 1990, întocmit în dosarul nr. 592 1990 al Judecătoriei Suceava.

Au arătat reclamanții că, în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 194/2007 a Judecătoriei Suceava, aliniamentul hotarului a fost stabilit între punctele B-A din planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A. M., însă această sentință, precum și decizia nr. 447/2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în apel au fost casate prin decizia nr. 121/2008 a Curții de Apel Suceava, în considerentele căreia s-a reținut că hotarul a fost stabilit fără respectarea amplasamentului și configurației parcelelor ce au fost atribuite prin sentința civilă nr. 1226/1990 a Judecătoriei Suceava și că se impune efectuarea unei contraexpertize în vederea identificării hotarului prin raportare la planul de situație din martie 1990 întocmit cu ocazia ieșirii din indiviziune care nu stabilește linia de hotar și nu este regăsit la OCPI.

Reclamanții au mai arătat că în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 5023/2009 a Judecătoriei Suceava linia de hotar a fost stabilită pe aliniamentul A-B-C-D-E-F-G din planul de situație anexă la suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu I. cu prilejul rejudecării însă și această sentință a fost casată prin decizia nr. 825/2010 a Tribunalului Suceava motivat de faptul că instanța de fond și-a depășit limitele investirii în sensul că a determinat limita de hotar și pentru alte parcele funciare decât cele menționate în cererea introductivă.

În al treilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 3535 din iunie 2011 a Judecătoriei Suceava apelată în prezenta cauză, hotarul dintre terenurile proprietatea părților a fost stabilit pe aliniamentul A-B-C-D conform planului de amplasament și delimitare anexat la suplimentul nr. 3 al raportului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu I.. Limita de hotar stabilită nu respectă întinderea suprafețelor ce au fost atribuite antecesorilor reclamanților prin sentința civilă nr. 1126/1991 a Judecătoriei Suceava și afectează dreptul lor de proprietate, delimitând în ceea ce îi privește o suprafață mai mică decât cea pentru care justifică dreptul de proprietate legal dobândit, fără a ține seama și de semnele exterioare ale vechiului hotar, în privința cărora înșiși reclamanții au susținut că au fost avute în vedere cu ocazia soluționării acțiunii de ieșire din indiviziune.

În drept,reclamanții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 509, 513 NCPC.

Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire vizând S.C. nr. 3535 din 12.07.2011 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ .

În motivare, pârâții au arătat că prin S.C. nr. 3535 din 12.07.2011 a Judecătoriei Suceava pronunțată în Dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu V. O. și V. A. și s-a stabilit linia de hotar între terenurile proprietatea părților pe aliniamentul A-B-C-D, conform planului de situație – anexă la Suplimentul 3. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă.

Pârâții au solicitat să se constate inadmisibilitatea căii de atac a revizuirii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 322 pct. 5 V.C.Pr.civ. aplicabil în cauză.

Au mai arătat pârâții că această adresă nu poate fi apreciată ca fiind un înscris nou, câtă vreme a fost eliberată ulterior hotărârii supuse revizuirii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, despre situația invocată în adresă se putea lua la cunoștință anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii a cărei revizuire se cere.

În drept, pârâții au invocat disp. art. 115, art. 118, art. 326 al. 2, art. 274 C.pr.civ.

La termenul de judecată din data de 02.10.2014, instanța a stabilit legea aplicabilă prezentului litigiu ca fiind vechiul Cod de procedură civilă, reținând în acest sens incidența disp. art. 3 din Legea 76/2012, art. 25 și 27 din vechiul Cod de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 5002 din data de 30.10.2014, Judecătoria Suceava a respins cererea de revizuire formulată de reclamanții V. O. și V. A., în contradictoriu cu pârâții D. N. și D. Nuța Crinuța, ca neîntemeiată și a obligat revizuienții la plata către intimați a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, cu titlu prealabil, a reținut că prin sentința civilă nr. 3535 din 12.07.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de D. N. și D. Nuța Crinuța, în contradictoriu cu V. O. și V. A. și s-a stabilit linia de hotar între terenurile părților pe aliniamentul A-B-C-D, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului anexă la suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. Răchitneanu I., aflat la fila 44 din acel dosar. Totodată au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 1073lei, și au fost obligați pârâții să achite reclamanților suma de 1823 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1126 din 26.03.1990 a Judecătoriei Suceava a fost realizată ieșirea din indiviziune a părților, autoarea reclamaților S. Aspazia dobândind parcelele pf. nr. 582/3 în suprafață de 208 mp, pf. 2611/2 în suprafață de 25 mp și ½ din ./1 din CF nr. 6030 a . Statul Român a primit parcelele pf. 582/4 în suprafață de 220 mp, pf. 2611/3 în suprafață de 13 mp și cota de ½ din .. 2611/1 din CF nr. 6030 a .. 6-7 ds .2674/06).

Ulterior, bunurile primite de S. Aspazia au fost dobândite prin succesiune de reclamanții din prezenta cauză, potrivit certificatului de moștenitor nr. 15 din 07.02.2001, iar bunurile primite de Statul Român au intrat în proprietatea pârâților din prezenta cauză, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate prin 395 din 10.03.1994.

A mai reținut aceeași instanță că din cuprinsul raportului de expertiză și a suplimentelor întocmite în cauză a rezultat că suprafețele de teren pe care părțile din prezenta cauză le dețin în fapt la locul în litigiu, ca urmare a punerilor în posesie realizate ulterior pronunțării hotărârii de partaj, nu corespund cu cele din planul de situație ce a stat la baza acesteia din data de 19.03.1990, experta susținând în suplimentul la raportul de expertiză că acesta nu ar fi corect.

Instanța de fond a mai reținut că, chiar dacă ar exista o . discrepanțe în întocmirea planului de situație din data de 19.03.1990, acesta nu poate fi ignorat deoarece a generat consecințe juridice prin stabilirea în baza acestuia a suprafețelor de teren ce au fost dobândite de părțile din prezenta cauză, acestea neputând valorifica decât dreptul de proprietate asupra terenului deținut de autorii lor.

Prin urmare, instanța a avut în vedere la stabilirea limitei de hotar varianta întocmită de expert prin raportare la planul de situație din 19.03.1990, ce a stat la baza atribuirii suprafețelor de teren autorilor părților.

Împotriva acestei sentințe au promovat recurs pârâții V. O. și V. A. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenții au arătat că în cauză nu a fost cercetată apartenența dreptului de proprietate raportat la hectare, dintre părțile în litigiu.

Au criticat astfel faptul că nu a fost stabilită corect linia de hotar dintre parcelele 583/3 și 582/4 care ar fi trebuit determinată prin raportare la suplimentul 2 al raportului de expertiză întocmit de ing. Răchitneanu N. I. pe aliniamentele_-136, fiind ignorată împrejurarea că reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului a cărei grănițuire, în raport cu terenul pîrîților, au solicitat-o.

Au criticat, în acest sens, faptul că nu li s-a solicitat planul de situație care a stat la baza intabulării și nici un titlu de proprietate valabil.

De asemenea, s-a motivat că nu s-a avut în vedere vreun element de delimitare recunoscut parțial sau total de părți.

Au criticat și ignorarea recomandărilor instanței de recurs după casare, precum și a probelor invocate de pîrîți în apărare.

Prin decizia civilă nr.1869 din data de 22.12.2011 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Civilă în dosar nr._/86/2011, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții V. O. și V. A. împotriva sentinței civile nr.3535 din 12 iulie 2011 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), recurenții fiind obligați să achite intimaților suma de500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe fondul cauzei, examinând motivele invocate, tribunalul a constatat recursul nefondat, pentru următoarele considerente.

Astfel, potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin decizia civilă nr.121 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Suceava, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu recomandarea efectuării unei expertize în care identificarea terenului în litigiu să se realizeze prin raportare la planul de situație întocmit cu ocazia ieșirii din indiviziune a părților la data de 19 martie 1990.

Așadar, în rejudecare, s-a dispus efectuarea unei expertize în acest sens, astfel că suplimentul nr.3 din raportul întocmit de ing. Răchitneanu N. I. a fost întocmit conform cu indicațiile instanței de casare.

Faptul că suplimentul nr.2 nu a putut fi avut în vedere la stabilirea liniei de hotar a fost rezolvat de expert prin suplimentul nr.3, suplimentul invocat de recurenți neținând cont de configurația vechii linii de hotar dintre parcelele 582/3, proprietatea reclamanților și 582/4, proprietatea pârâților și nici de planul de situație din 19 martie 1990.

A mai reținut instanța de recurs că expertul a arătat că planul de amplasament din 19 martie 1990 nu poate fi corelat cu suprafețele parcelare din sentința civilă nr.126/1990 a Judecătoriei Suceava și nu corespund suprafețelor reale din teren, astfel că nu a putut fi stabilit un hotar real dintre parcele care să satisfacă suprafețele parcelelor atât pentru reclamanți, cât și pentru pârâți și singura rezolvare a grănițuirii fiind configurarea parcelelor efectuată după punerea în posesie a pârâților din 1995, propunându-se un hotar conform configurației actuale a gardului împrejmuitor, pe aliniamentul precizat de recurenți în motive.

Contestarea raportului de expertiză, suplimentul 2, s-a făcut în considerarea nerespectării de către expert a obiectivelor stabilite și încălcării indicațiilor stabilite de instanța de recurs.

Astfel că, procedându-se la identificarea hotarului prin raportare la planul din 1990, s-a stabilit că aliniamentul real este cel reținut de prima instanță.

Instanța de recurs a mai arătat că nu au fost date nici celelalte motive de casare invocate, în cauză avându-se în vedere dreptul de proprietate al părților, stabilit prin titluri și în raport cu parcelele stăpânite.

Astfel, reclamanții au dovedit dreptul lor de proprietate cu testamentul autentificat sub nr.1625/2000 prin care au fost instituiți legatari cu titlu particular, în baza căruia s-a eliberat și certificatul de moștenitor nr.15/2001, autoarea lor dobândind dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.1126 din 26 martie 1990 a Judecătoriei Suceava. Prin sentința civilă nr.1126 din 26 martie 1990, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de teren aferent construcțiilor situate în municipiul Suceava ., autoarea reclamanților, S. Aspazia, primind ./3, de 208 m.p. și ./2, de 25 m.p., înscrise în CF 3676 Suceava, iar suprafața limitrofă, identică cu ./4, de 220 m.p. și ., de 13 m.p., înscrise în CF 3676 Suceava, au fost atribuite Statului Român, . 200 m.p. din CF 6030 Suceava, fiind atribuită în cote de ½ părților.

A mai reținut tribunalul că planul de situație întocmit la acea dată este opozabil și părților în calitate de succesori cu titlu particular ai proprietarilor inițiali. Cum, în regim de CF, în operațiunile judiciare ale grănițuirii, primează planurile cadastrale și hărțile vechi, nici motivul de casare, relativ la identificarea vechiului hotar prin așezarea semnelor inițiale, nu a putut fi reținut.

Prin urmare, linia de hotar fiind stabilită conform cu probatoriul administrat în cauză, în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul a respins recursul ca nefondat.

Sub aspectul cererii de revizuire, instanța a reținut că petenții au invocat drept temei al acesteia dispozițiile art.322 pct.5 teza I c.p.c. 1865.

Potrivit art.322 pct.5 teza I c.p.c. 1865 revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil „recurs la recurs”.

De altfel, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține în mod constant faptul că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului autorității lucrului judecat, conform căruia nici o parte nu este îndreptățita să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la aceasta regula se admite numai atunci când este justificata de circumstanțe riguroase și de substanța (cauza Ryabikh c. Rusiei). Cu toate acestea, principiul securității juridice nu este unul absolut. Curtea însăși a recomandat uneori redeschiderea unor procese, ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie, atunci când procedurile derulate în fata instanțelor naționale nu au respectat cerințele articolului 6 din Convenție(cauza L. c. Romaniei). În orice caz, puterea de a iniția și de a admite o cale extraordinară de atac trebuie exercitată de către autorități în așa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru just între interesele implicate în cauză.

Astfel, pronunțându-se in cauza M. vs. România, cererea nr._/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinara de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă, în absența unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestata au două puncte de vedere diferite este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.

Ca și în alte cauze anterioare, Curtea a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, că în absenta unor circumstanțe excepționale – situații numite Curte „defecte fundamentale” ale hotărârii (neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich c. Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko c. Rusiei) – acest lucru nu justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul unei cereri de revizuire exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.

În cauza de față, din analiza cererii de revizuire instanța constată că revizuienții au indicat în mod concret motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 teza I c.p.c.1865 susținând, în esență, că prin adresa nr.I/_ din 23.07.2014 emisă de OCPI Suceava li se comunică faptul că „în urma verificărilor cărților funciare nr.3676 și 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2,2611/3, 582/3 și 582/4 nu au fost efectuate înscrieri în temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990”.

În cauza de față, instanța a reținut că motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art.322 pct.5 teza I c.p.c. are în vedere exclusiv situația în care după pronunțarea hotărârii atacată cu revizuires-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, din textul legal anterior enunțat rezultă că pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 teza I c.p.c. 1865 trebuie îndeplinite următoarele condiții: a).să se invoce un înscris; b)acest înscris să fie unul doveditor prin el însuși, c)să fie un înscris nou, necunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, d) înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate, e).înscrisul nu a putut fi prezentat în fața instanței care a pronunțat hotărârea suspusă revizuirii fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, f) înscrisul să fie determinant pentru soluționarea cauzei.

Or, în cauza de față acest cerințe legale nu au fost îndeplinite, pe de o parte pentru că înscrisul prezentat nu exista la data pronunțării hotărârii atacate, iar pe de altă parte, acea adresă invocată de revizuienți nu a fost reținută de partea potrivnică, revizuienții putând obține aceleași relații de la OCPI Suceava în temeiul unei simple cereri adresate aceste instituiții.

Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, în baza art.322 c.p.c. instanța a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art.274 c.p.c. 1865 instanța a obligat revizuienții la plata către intimați a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, calificat apel de către instanță, revizuienții prin care au arătat următoarele:

În fapt, prin acțiunea depusa pe rolul Judecătoriei Suceava au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3535 din 12.Mie.2011 a Judecătoriei Suceava invocând un înscris nou provenit de la OCPI care prezenta o situație noua ce nu a fost avuta in vedere de către instanța de fond si nici in caile de atac.

Dosarul de fond a avut mai multe cicluri procesuale si este evident ca daca acest înscris nou ar fi existat la momentul judecării cauzei situația ar fi fost cu lotul alta.

În motivarea sentinței a cărei revizuire au cerut-o la acest moment, s-a reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu I. și suplimentelor la acest raport, suprafețele deținute în fapt la locul litigiului nu corespund cu planul de situație din 19 martie 1990 dar că, indiferent de erorile săvârșite cu prilejul întocmirii sus menționatului plan de situație, acesta nu poate fi ignorat deoarece a generat consecințe juridice prin stabilirea suprafețelor de teren ce au fost dobândite de părți, motiv pentru care s-a apreciat că linia de hotar se impune a fi stabilită strict prin raportare la planul în discuție, care nu apare înregistrat sau arhivat la OCPI, deci nu putea produce consecințe juridice.

Linia de hotar stabilită nu respectă întinderea suprafețelor ce au fost atribuite antecesorilor lor prin sentința civilă nr. 1126/1991 a Judecătoriei Suceava și afectează dreptul lor de proprietate, delimitând în ceea ce îi privește o suprafață mai mică decât cea pentru care justifică dreptul de proprietate legal dobândit, fără a ține seama și de semnele exterioare ale vechiului hotar, în privința cărora înșiși reclamanții au susținut că au fost avute în vedere cu ocazia soluționării acțiunii de ieșire din indiviziune.

Astfel terenul situat la locul litigiului a aparținut inițial în indiviziune în cote de câte 1/2, numiților S. Aspazia și L. Modest care, în baza sentinței civile nr. 5463/1981 și a încheierii nr. 1086(1982 a fostului notariat de Stat Județean Suceava, și-au înscris în CF 3676/1961 dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 666 mp teren identică cu pf 2611 (de 250 mp) și cu pf 582/3 (de 416 mp ). .-a divizat.

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5088/1982. L. Modest le-a înstrăinat pârâților cota indiviză de 1/2 din casa de locuit si anexe gospodărești situate la locul litigiului, iar urmare a acestui contract, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1974, a trecut în proprietatea statului cota de ½ din suprafața totală de 666 mp teren aferentă construcțiilor, identică cu pf 2611 și cu pf 582/3.

Prin sentința civilă nr. 1126/1990 a Judecătoriei Suceava a fost admisă acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de defuncta S. Aspazia în contradictoriu cu ei și cu Statul Român, dispunându-se ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele de la locul litigiului, iar terenul înscris în CF 3676 a fost partajat după cum urmează:

- defunctei S. Aspazia i-a fost atribuită suprafața totală de 333 mp identică cu pf 2611/2, de 25 mp, pf 582/3, de 208 mp și 1/2 din pf 2614, de 100 mp;

- Statului Român i-a fost atribuită suprafața de 333 mp teren compusă din pf 2611/3, de 13 mp. pf 582/4 . de 220 mp și 1/2 din pf 2611/1, de 100 mp.

Ulterior, reclamanții au dobândit prin devoluțiune succesorală testamentară bunurile care au fost atribuite defunctei S. Aspazia și pârâților le-a fost atribuită prin constituirea dreptului de proprietate suprafața totală de 633 mp teren in doua corpuri de proprietate, din care, potrivit procesului verbal de punere în posesie, 333 mp reprezintă terenul atribuit Statului Român prin sentința nr. 1126/1990 și respectiv pf 582/4, de 220 mp, pc 2611/3, de 13 mp, 1/2 din pc 2611/1), iar 300 mp reprezintă teren limitrof identic cu pv 3220.

În dispozitivul sentinței civile nr. 1126/1990, sub aspectul identificării loturilor atribuite, s-a făcut trimitere la planul de situație din 19 martie 1990 însă probatoriul administrat în prezenta cauza a relevat faptul că respectivul plan de situație nu a redat în mod corect limitele terenului ce a format obiectul partajului și nici configurația suprafețelor atribuite părților.

In toate lucrările întocmite de expert Răchitneanu I. s-a arătat că planul de situație din 19 martie 1990 nu corespunde configurației reale a terenului în litigiu și că el nu poate fi corelat cu suprafețele parcelelor individualizate în sentința civilă nr. 1126/1990, explicându-se că în limitele gardurilor actuale (în privința cărora niciuna din părți nu a susținut că ar fi intervenit vreo modificare în raport de situația faptică din anul 1990) se regăsește efectiv numai suprafața de 602 mp teren și că diferența de 64 mp până la concurența suprafeței totale de 666 mp ce a fost partajată scriptic. Prin sentința sus menționată se regăsește dincolo de gardul din partea de nord a amplasamentului, fapt ce rezultă din suprapunerea situației actuale cu toate planurile de situație invocate de părți (deci inclusiv cu planul din 19 martie 1990), situație redată grafic în planul de situație anexa 1 la raportul inițial.

Susținerea expertei Răchitneanu luliana în sensul că suprafața reală existentă atât în prezent, cât și la data partajului în limitele determinate de gardurile exterioare este mai mică decât cea scriptică, măsurând doar 602 mp față de 666 mp cât figurează în acte a fost confirmată și de celelalte probe administrate în cauză. In acest sens, în dosarul nr. 592/1990 al Judecătoriei Suceava însăși autoarea reclamanților a susținut, în motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1126/26.03.1990, că suprafața identificată de expert P. Gh. nu are în realitatea întinderea indicată, de 666 mp deoarece parte din această suprafață a fost preluată de stat fără titlu și se află în afara împrejmuirilor existente la acea dată, care delimitau doar terenul folosit efectiv de coindivizari, iar certificatul fiscal nr. 9738/1989 emis de Circumscripția Financiară Suceava a confirmat această susținere, relevând faptul că la data emiterii lui (15 decembrie 1989) defuncta S. Aspazia deținea doar suprafața de 167 mp teren liber de construcții, si 100 mp cu construcții din . 200 mp in indiviziune in cota de ½ părți indivize, in total 267 mp.

Experta Răchitneanu I. a explicat că planul de situație din 19 martie 1990 a fost greșit redactat și din punct de vedere tehnic, aspect relevat si de actul pe baza căruia își susțin cererea de revizuire, în sensul că pe acest plan nu este configurată . închis pentru a se putea determina astfel suprafața de 200 m.p. teren aferentă acestei parcele, că pv. 2611/3, astfel cum este ea redată grafic, are o suprafață mai mare decât cea enunțată scriptic (13 m.p.), că p.f 582/3, de 208 m.p. este configurată grafic cu o suprafață mai mare decât pf. 582/4. care are suprafața de 220 m.p.

Delimitarea liniei de hotar prin raportare strictă și exclusivă la planul de situație din 19 martie 1990 nu se poate realiza cu exactitate datorită deficiențelor de ordin tehnic menționate anterior si a faptului ca așa cum a reieșit din Adresa 1/_/3/23.07.2014 emisa de OCPI Suceava la aceasta instituție nu au fost efectuate înscrieri in temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990.

În raport de aspectele anterior menționate, este evident faptul că planul de situație din 19 martie 1990 nu poate constitui unicul reper în grănițuirea terenurilor în litigiu, așa cum greșit au apreciat instanțele in soluționarea cererii, întrucât raportarea în exclusivitate la acest plan conduce la nesocotirea întinderii parcelelor atribuite prin sentința civilă nr. 1126/1990 și, implicit la încălcarea dreptului de proprietate ce le-a fost constituit lor în limitele lotului atribuit Statului Român prin sentința sus menționată.

Mai mult decât atât, planul în discuție nu conține doar partea grafică, în raport de care s-a realizat suprapunerea și delimitarea cu aproximație a liniei de hotar, ci conține și o parte scriptică în care sunt enunțate suprafețele delimitate și atribuite, așa încât acest plan nu poate fi valorificat decât în ansamblul său, nejustificându-se raportarea doar la partea grafică ce s-a stabilit în mod necontestat a fi greșit întocmită.

Prin urmare, câtă vreme sentința civilă nr. 1126/1990 cuprinde dispoziții exprese referitoare la identitatea cadastrală și la întinderea parcelelor funciare atribuite în fiecare lot, trimiterea la planul de situație din anul 1990 trebuie valorificată în concordanță cu aceste dispoziții, care corespund de altfel mențiunilor scriptice de pe plan întrucât, în caz contrar s-ar ajunge ca, pe calea operațiunii de grănițuire, să fie majorată suprafața atribuită la partaj antecesoarei reclamanților în detrimentul lotului care a revenit Statului R. care le-a fost atribuit lor prin constituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991.

Pe de altă parte, dat fiind faptul că planurile de situație întocmite de expert Răchitneanu I., coroborate și cu celelalte probe la care au făcut referire anterior, relevă fără niciun dubiu că parte din suprafața de 666 m.p. teren partajată scriptic potrivit sentinței civile nr. 1126/1990 și planului din 19 martie 1990 se regăsește în afara limitelor împrejmuite cu gardurile exterioare ce au fost atribuite părților în indiviziune, se impun a fi avute în vedere și semnele exterioare ale vechiului hotar, care materializează înțelegerea dintre foștii coindivizari referitoare la delimitarea loturilor, înțelegere la care s-a făcut referire în considerentele sentinței de partaj.

În acest sens potrivit explicațiilor din raportul inițial de expertiză al expertei Răchitneanu I. - pag. 6 alin. 2, partea finală, în care s-a făcut referire la gardul care se află pe gardul ce delimitează zona comună planului de situație anexă la suplimentul nr. 2, declarațiilor martorei Acostioaie E. și planșelor foto depuse la ultimul termen de judecată între pf 582/3 și 582/4 există un gard vechi corespunzător aliniamentului 133-134 din planul de situație anexă la 1 suplimentul nr. 2, gard situat perpendicular pe cel dintre punctele 16-17, care începe din punctul 133 și se întinde până la colțul magaziei, în punctul 134. Acest gard a fost edificat de defuncta S. Aspazia anterior partajului, pentru a delimita partea sa de teren arabil, fapt confirmat de susținerile defunctei din cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 592/1990: în această cerere defuncta a menționat că ea și fratele ei și-au împărțit folosința terenului și a arătat că sunt proprietatea ei exclusivă gardurile interioare, inclusiv un gard perpendicular pe gardul situat de-a curmezișul parcelei 2611/2 și un alt gard spre magazia de lemne (adică cel de pe aliniamentul 133-134), aceste susțineri relevând faptul că gardul la care au făcut referire anterior reprezintă un semn exterior al vechiului hotar existent la momentul efectuării partajului și avut în vedere la formarea loturilor în contextul în care s-a ținut seama, potrivit considerentelor sentinței, de înțelegerea dintre coproprietari.

Din ansamblul probelor sus menționate a rezultat că semnele vechiului hotar, pe care reclamanții înșiși l-au invocat în cererea introductivă corespund aliniamentului_-136 din planul de situație anexă la suplimentul nr. 2 al expertei Răchitneanu I., aliniament care delimitează corect întreaga suprafață de 333 mp teren atribuit Statului R. prin sentința civilă nr 1126/1990 si 267 mp deținut de S. Aspazia in 1990 conform Certificatului fiscal 9738/15.12.1989.

Au mai arătat că un element extrem de important in analiza prezentei cauze îl constituie faptul ca prin aceasta sentința a cărei revizuire au solicitat-o, rămasa definitiva si irevocabila, instanța de judecata a atribuit (deși nu făcea obiectul cererii deduse judecații) reclamanților, o suprafața mai mare decât poseda autoarea lor (S. Aspazia - 267 mp) .

Toate aceste elemente prezentate au fost susținute de înscrisuri in fata instanțelor anterioare dar au făcut precizarea expresa ca nu au avut la dispoziție actul de care u făcut vorbire emis de către OCPI Suceava care a relevat o situație categorica si anume ca „nu au fost efectuate înscrieri in temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990,,.

Raportat la sentința recurata, analizata prin prisma art. 322 pct. 5 Teza I C. 1865, judecătorul fondului își exprima o poziție ferma cu trimitere la practica CEDO prin care in calea de atac a revizuirii nu poate schimba - in absenta unui defect fundamental - o sentința definitive si irevocabila .

Analizând prevederile art. 322 pct.5 Teza I C. 1865 pentru ca o revizuire sa fie admisibila trebuiesc îndeplinite următoarele condiții:

- Sa se invoce un înscris: este clar ca au îndeplinit acest criteriu ( recunoscut si de judecătorul fondului) - Adresa nr. 1/1125/23.07.2014, exemplar 1, comunicata la data de 31.07.2014, a OCPI Suceava prin care erau înștiințați ca „verificând cărțile funciare nr. 3676 si 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2, 2611/3, 582/3 si 582/4 nu au fost efectuate înscrieri in temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990,,.

- Acest înscris sa fie unul doveditor prin el însuși - este un înscris autentic provenit de la OCPI care arata foarte clar ca „verificând cariile funciare nr. 3676 si 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2, 2611/3, 582/3 si 582/4 nu au fost efectuate înscrieri in temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990,,.

- Sa fie un înscris nou, necunoscut de către instanța care a pronunțat hotărârea - așa cum au arătat si anterior fiind un înscris nou este evident ca nu a fost cunoscut de către instanța care a pronunțat hotărârea.

- Înscrisul sa fi existat la data pronunțării hotărârii atacate si înscrisul nu a putut fi prezentat in fata instanței care a pronunțat hotărârea supusa revizuirii pentru ca a fost reținut de partea potrivnica, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților - raportat la aceste situații este evident ca fiind o adresa de la OCPI care confirma o situație preexistenta conținutul acestui înscris, producător de consecințe juridice exista la acea data când s-a judecat hotărârea supusa revizuirii, in sensul ca nu s-au făcut înscrieri la OCPI in temeiul planului de situație din 1990. Se poate vorbi despre o împrejurare mai presus de voința părților daca se raportează la faptul ca pe parcursul judecării cauzei in toate ciclurile procesuale toți experții au susținut același lucru, ca „ planul de situație nu este valabil si este greșit,, fapt ce a generat situația in care atât instanța, cat si părțile din dosar nu au mai considerat necesar la acel moment sa se adreseze la OCPI pentru lămurirea situație, nimeni neputând concepe ca instanța se va pronunța si va da eficienta unui plan de situație nevalabil dar care in final a dus la situația in care suprafața intimaților D. a crescut considerabil si a revizuinetilor V. s-a diminuat cu ¼ raportat la o modalitate total greșita a instanței de a aprecia un probatoriu.

- Înscrisul sa fie determinant pentru soluționarea cauzei: acest aspect este cel mai evident din toate cele prezentate pana acum referitor la consecințele acestui înscris asupra soluționării cauzei deoarece in primul ciclu procesual atunci când Curtea de Apel Suceava a casat soluțiile instanțelor anterioare si a trimis cauza spre rejudecare a fixat ca obiectiv de urmărit stabilirea liniei de hotar referitor la acest plan de situație, fără ca instanța la acel moment sa știe ca acel înscris nu este unul valabil si mai mult ca este greșit (aspect confirmat ulterior de către toți experții desemnați in cauza).

Instanța de fond nu a analizat toate aceste condiții de admisibilitate pe fiecare punct in parte ci a făcut o apreciere generala asupra condițiilor de admisibilitate, ceea ce a si dus la respingerea acțiunii.

Pe cale de consecința, raportat la toate aceste aspecte invocate in motivarea apelului, au solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate si in rejudecare admiterea revizuirii cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

În drept, au invocat prevederile art. 304 ind.1 C..

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței primei instanțe.

În motivare au arătat că prin S.C. nr. 5002/30.10.2014 a Judecătoriei Suceava s-a respins cererea de revizuire a S.C. nr. 3535/12.07.2011 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr._ ), prin care s-a admis acțiunea lor formulată în contradictoriu cu V. O. și V. A. și s-a stabilit linia de hotar între terenurile proprietatea părților pe aliniamentul A-B-C-D, conform planului de situație-anexă la Suplimentul 3 (fila 44 dosar fond).

Prin cererea de recurs formulată, s-a reluat istoricul soluționării cauzei ce a avut ca obiect „grănițuire", soluționată prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat și s-au adus critici modului de soluționare a cererii de revizuire, susținându-se că prima instanță nu ar fi analizat temeinic condițiile de admisibilitate ale acesteia.

Au considerat că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de disp. art. 322 pct. 5 teza I vechiul C.pr.civ.

Astfel, pct. 5 al art. 322 C.pr.civ. deschide calea revizuirii când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții ori când s-a desființat sau s-a modificat hotărârea judecătorească pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

În varianta descoperirii de înscrisuri noi, cea invocată de către recurenții din prezenta cauză, motivul presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

- revizuientul să fie în posesia unui înscris doveditor nou, pe care el însuși să îl prezinte instanței de revizuire, înscris care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. Sintagma „înscris doveditor" desemnează o probă scrisă în sensul strict al cuvântului, respectiv de înscris constatator al manifestării de voință (instrumentum probationis) și nu de act juridic (negotium juris), spre exemplu: înscrisurile autentice, înscrisurile sub semnătură privată, certificatele, adeverințele etc., mai puțin declarațiile de martori, chiar autentificate, rapoartele de expertiză, mărturisirile, întrucât acestea din urmă fac parte din categoria altor mijloace de probă decât înscrisurile, indiferent de forma în care sunt constatate.

- înscrisul să fie opozabil părții adverse; dacă aceasta nu a participat la operațiunea constatată prin înscris, el trebuie cel puțin să aibă dată certă.

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, adică să nu aibă nevoie de confirmare prin alte mijloace de dovadă sau să fie susceptibil de completare ulterioară prin alte acte sau mijloace de dovadă.

- înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, cel constituit ulterior neputând servi ca temei al revizuirii.

- neinvocarea sau neprezentarea înscrisului nou în fața instanței care a pronunțat hotărârea atacată să se datoreze unor motive mai presus de voința revizuientului, respectiv reținerea lui - voluntară sau involuntară – de partea potrivnică ori unui caz de forță majoră, adică unui fapt neobișnuit, care a putut împiedica partea să cunoască existența actului, în afara oricărei imputabilități, aprecierea unei astfel de situații fiind atributul exclusiv al instanței.

Înscrisul nou este reprezentat de Adresa nr. 1/_/23.07.2014 emisă de OCPI Suceava, prin care s-a adus la cunoștința recurenților că, verificându-se cărțile funciare nr. 3676 și 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2, 2611/3, 582/3 și 582/4, s-a constatat că nu au fost efectuate înscrieri în temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990.

Or, această adresă nu putea fi apreciată ca fiind un înscris nou, câtă vreme a fost eliberată ulterior hotărârii supuse revizuirii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, despre situația invocată în adresă se putea lua la cunoștință anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii a cărei revizuire s-a cerut. În plus, acest înscris nu are caracter determinant în rezolvarea fondului raportului de drept substanțial dedus judecății în dosarul finalizat prin hotărârea atacată pe calea revizuirii.

Recurenții au arătat că expert Răchiteanu I. a explicat că planul de situație din 19.03.1990 este greșit întocmit din punct de vedere tehnic, aspect confirmat și de actul pe baza căruia s-a întemeiat cererea de revizuire.

Or, statuările expertului au fost cunoscute de instanța de fond în materie de grănițuire încă de la data întocmirii raportului de expertiză, nefiind avute în vedere de această instanță, de vreme ce instanțele de casare cu trimitere au impus stabilirea liniei de hotar prin raportare la cel mai vechi plan de situație opozabil tuturor părților, respectiv cel din 19.03.1990. Așa fiind, înscrisul invocat drept act nou a relevat o situație cunoscută atât de către recurenți, cât și de instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

Procurarea unui simplu mijloc de probă, fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale care au împiedicat-o să-1 înfățișeze în cadrul procesului, nu poate constitui motiv suficient de retractare a unei hotărâri; o abordare contrară ar însemna că stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile ar fi iluzorii.

Procurarea ulterior soluționării unui litigiu a unui înscris, în scopul de a se formula o cerere de revizuire, nu poate justifica admisibilitatea căii de atac, scopul urmărit de recurenți fiind eludarea celor dispuse irevocabil prin hotărârea atacată cu revizuire.

Totodată, se încalcă principiul legalității căilor de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

În mod corect a reținut prima instanță că puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să conțină un apel sau un recurs deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminarea unei cauze.

Nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de disp. art. 322 pct. 5 C.pr.civ., în sensul că, pe de o parte, înscrisul prezentat de către recurenți nu exista la data pronunțării hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, acea adresă nu a fost reținută de partea potrivnică, recurenții putând obține oricând aceste relații de la OCPI Suceava în baza unei simple cereri adresate acestei instituții, corect s-a respins cererea acestora de revizuire.

În drept, au invocat art. 115, art. 118, 326 al. 2 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.

Apelul este nefondat.

În mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I din vechiul cod de procedură civilă.

Astfel, textul de lege deschide calea revizuirii când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții ori când s-a desființat sau s-a modificat hotărârea judecătorească pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

În varianta descoperirii de înscrisuri noi, cea invocată de către revizuienții din prezenta cauză, motivul de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- revizuientul să fie în posesia unui înscris doveditor nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să fie opozabil părții adverse; dacă aceasta nu a participat la operațiunea constatată prin înscris, el trebuie cel puțin să aibă dată certă;

- înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, cel constituit ulterior neputând servi ca temei al revizuirii;

În cauză, înscrisul nou invocat este reprezentat de adresa nr. 1/_/23.07.2014 emisă de OCPI Suceava, prin care au fost încunoștiințați revizuenții despre faptul că, verificându-se cărțile funciare nr. 3676 și 6030, ambele ale localității Suceava, referitor la parcelele 2611/1, 2611/2, 2611/3, 582/3 și 582/4, s-a constatat că nu au fost efectuate înscrieri în temeiul planului de situație întocmit la data de 19.03.1990.

Or, așa cum corect a reținut și prima instanță, această adresă nu poate fi apreciată ca fiind un înscris nou, câtă vreme a fost eliberată ulterior hotărârii supuse revizuirii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, despre situația invocată în adresă se putea lua la cunoștință anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

Așadar, nimic nu i-a împiedicat pe revizuienți să solicite aceste relații de la instituția în cauză - OCPI în timpul judecării litigiului finalizat prin sentința supusă revizuirii, prin formularea unei simple cereri în acest sens.

Prin memoriul de apel s-a încercat a se justifica această pasivitate a apelanților-revizuienți, arătându-se că la acel moment, al judecății, atât instanța, cât și părțile, nu au mai considerat necesar să se adreseze OCPI pentru lămurirea situației, câtă vreme în toate ciclurile procesuale toți experții au susținut că planul de situație, pe baza căruia instanța s-a pronunțat și i-a dat eficiență, nu este valabil și este greșit, nimeni neputând concepe că instanța își va întemeia soluția tocmai pe un astfel de plan.

Apreciază tribunalul că o astfel de explicație nu este suficientă pentru admisibilitatea revizuirii întrucât textul de lege face referire la împrejurări mai presus de voința părții care să o fi împiedicat să înfățișeze înscrisul, înțelegându-se prin aceasta o situație de forță majoră, deci exclusivă de culpă, or, revizuienții își invocă practic propria culpă atunci când susțin că n-au apreciat necesară și utilă emiterea unei adrese către OCPI la acel moment față de probele deja administrate și care nu anticipau, în opinia lor, o astfel de soluție.

Mai mult, relațiile de la OCPI puteau fi procurate în căile de atac împotriva sentinței.

În concluzie, trebuie reținut că procedura revizuirii se utilizează numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinsă ori de câte ori partea neglijează să-și formuleze la timp apărările necesare, o soluție contrară care ar repune în discuție fondul unui litigiu rezolvat irevocabil aducând o gravă atingere autorității de lucru judecat de care trebuie să se bucure o astfel de hotărâre judecătorească, stabilității și securității raporturilor juridice.

Față de cele arătate, nu se mai impune a se analiza dacă înscrisul ar avea caracter determinant, adică dacă ar fi apt prin el însuși să conducă la schimbarea soluției, având în vedere caracterul cumulativ al condițiilor de îndeplinit, lipsa uneia conducând la respingerea cererii de revizuire.

Pentru considerentele învederate, găsind nefondate criticile aduse sentinței primei instanțe, în baza art. 296 din vechiul cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca atare apelul.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 din vechiul cod de procedură civilă apelanții vor fi obligați la plata către intimat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr. 1317/20.02.2015 (fila 23).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge apelul declarat de către revizuienții V. O. și V. A., domiciliați în Suceava, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 5002 din data de 30 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind D. N. și D. Nuța Crinuța, domiciliați în Suceava, ., ., ..

Obligă apelanții la plata către intimat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.02.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. I. M. V. O. D. S. A.-M.

Red./Tehnored. V.O.D.

Judecător fond N. M.

6 ex./13.03.2015

← Partaj judiciar. Decizia nr. 273/2015. Tribunalul SUCEAVA		Uzucapiune. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul SUCEAVA →

Grăniţuire. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul SUCEAVA