Pretenţii. Decizia nr. 414/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 902/314/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 414
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 MARTIE 2015
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de reclamantul M. S.- PRIN PRIMAR I. L., cu sediul în mun. S., ..5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr.3004 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D., domiciliat în mun. S., Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr.16, ., ..
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19 MARTIE 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a li se da posibilitatea ambelor părți să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 26 MARTIE 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 24.01.2014, reclamantul M. S. – prin primar a chemat în judecată pârâtul C. D. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 8.070 lei reprezentând diferență chirie restantă pentru perioada 01.04.2011 – 30.09.2013 și a sumei de 8.070 lei reprezentând majorări de întârziere.
În motivare reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 193 din 21.04.2005 având ca obiect apartamentul compus din două camere de locuit situat în S., ., nr. 16, ., . pentru o perioadă de cinci ani cu începere de la data 18.04.2005 – 08.04.2009.
Reclamantul a precizat că prin actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere a fost modificat art. 2 al contractului, în sensul că s-a prelungit durata contractului cu un an, respectiv până la 18.04.2010, fiind de asemenea, modificat și art. 4 al acestuia în ce privește cuantumul chiriei.
Prin adresa nr._ din 21.05.2010 i-a comunicat pârâtului că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 152/1998, prelungirea contractului se face pe o perioadă de un an în următoarele condiții: prin recalcularea chiriei pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani și prin păstrarea condițiilor contractuale inițiale pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.
Reclamantul a mai precizat că date fiind dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 152/1998 chiria a fost stabilită la suma de 388 lei, însă pârâtul a achitat în continuare vechea chirie în cuantum de 119 lei și, deși a încheiat contractul nr. 193/01.02.2013, pârâtul nu s-a prezentat în vederea semnării acestuia. Astfel, reclamantului i-a rămas de achitat pentru fiecare lună suma de 269 lei reprezentând diferență chirie.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 114/1996, art. 969 Cod civil, art. 411 al. 2 Cod procedură civilă.
În dovedire reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 6-21).
Pârâtul C. D. a formulat întâmpinare (filele 26-30) prin care a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata sumei de 8.070 lei reprezentând diferența de chirie neachitată în perioada 01.04.2011 – 30.09.2013 ca nefondat, respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 8.070 lei reprezentând majorări de întârziere ca nefondat, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, pârâtul a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 193 Cod procedură civilă.
În motivare pârâtul a arătat că în contractul de închiriere nr. 193 din 21.04.2005, durata închirierii era de la 08.04.2009 până la 18.04.2010, iar ulterior acestei date nu a intervenit o nouă convenție între părți, iar actul adițional nr. 1 la contract nu a fost semnat de chiriaș, în aceste condiții fiind aplicabile dispozițiile art. 1437 și 1452 Cod civil.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 și următoarele, art. 149, art. 150, art. 193, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 31, 32).
Prin sentința civile nr.3004 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ , s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. S. – prin primar, cu sediul în S., .. 5A, județul S., CUI_, în contradictoriu cu pârâtul C. D., CNP_, domiciliat în S., ., nr. 16, ., ., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât va analiza, cu prioritate excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare.
Potrivit art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006, instanța respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. 1 lit. a) - f). Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, astfel încât, conform art. 147 din Constituție, sunt suspendate de drept până la intervenția legiuitorului sau expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, când vor rămâne fără efecte juridice.
Prin urmare, neexistând obligația legală de îndeplinire a unei proceduri prealabile, instanța va respinge excepția invocată de pârât în acest sens, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că între reclamantul M. S. – prin primar, în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparține domeniului privat al statului și pârâtul C. D., în calitate de chiriaș, s-a încheiat, pentru perioada 18.04._09, contractul închiriere pentru suprafețele cu destinația de locuință nr. 193 din data de 21.04.2005, având ca obiect închirierea imobilului situat în municipiul S., ., nr. 16, ., județul S., compus din două camere de locuit în suprafață totală de 30,98 mp și dependințe în suprafață de 21,15 mp (filele 8-10), potrivit art. 4 din contract chiria lunară fiind stabilită în cuantum de_ lei vechi.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr. 193 din data de 21.04.2005 prin care se prelungea durata contractului de închiriere cu 1 an cu începere din 08.04.2009 până la data de 18.04.2010, cuantumul chiriei fiind modificat la 119,28 lei /lună (fila 12), dar acesta nu este semnat de pârât.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8070 lei, reprezentând diferență chirie restantă pentru perioada 01.04._13 și a sumei de 8070 lei, reprezentând majorări de întârziere.
Potrivit susținerilor reclamantului, care se coroborează cu cele învederate de pârât, în perioada 01.04._13 pârâtul a achitat o chirie lunară de 119 lei, astfel cum se stabilise în Actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr. 193 din data de 21.04.2005, nesemnat de pârât, dar însușit tacit de acesta, iar reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei diferențe de 269 de lei lunar, întrucât, raportat la faptul că pârâtul a împlinit vârsta de 35 de ani, a fost recalculată chiria lunară în condițiile art. 31 din Legea nr. 114/1996 și ținând seama de dispozițiile Legii nr. 152/1998, fiind stabilit cuantumul de 388 de lei.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 969 din Codul civil, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Conform art. 1437 din Codul civil, după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen, iar potrivit art. 1452 din Codul civil, dacă locatarul, și după expirarea termenului locațiunii, continuă a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voiește a le ocupa sub aceleași condiții și pentru un timp determinat de obiceiul locului, și nu poate nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obișnuit în localitate.
Față de dispozițiile legale menționate, instanța reține că tacita relocațiune are loc în condițiile contractului ajuns la termen, inclusiv în ceea ce privește chiria, dar se consideră fără termen, prezumându-se că părțile nu au modificat nicio clauză a contractului inițial. Prin urmare, pentru perioada ulterioară termenului prevăzut în contract, 08.04.2009, implicit și perioada menționată în cererea de chemare în judecată: 01.04._13, între părțile din prezenta cauză a operat tacita relocațiune având în vedere că pârâtul chiriaș a rămas în imobilul închiriat și după expirarea termenului de închiriere cu acordul tacit al reclamantului, cuantumul chiriei lunare fiind cel stabilit de comun acord de către părți, respectiv 119,28 lei.
Instanța reține că pârâtul a arătat, iar reclamantul a recunoscut chiar prin acțiunea introductivă, că pârâtul a achitat în acest interval chiria de 119 lei la fiecare scadență lunară potrivit actului adițional nr. 1, pârâtul îndeplinindu-și astfel la termen obligațiile contractuale potrivit convenției încheiate cu reclamantul.
Susținerea reclamantului în sensul că a adus la cunoștința pârâtului, prin adresa nr._ din data de 21.05.2010, că se va recalcula chiria aferentă imobilului închiriat și astfel, reclamantul ar fi îndreptățit să solicite retroactiv chiria în cuantum de 388 lei stabilită ulterior, prin HCL nr. 81 din 31.03.2011, urmează a fi înlăturată de către instanță, ca neîntemeiată, întrucât adresa menționată nu cuprinde nici o referire la cuantumul chiriei lunare și nu ține loc de contract între părți.
De asemenea, nu se poate reține că pârâtul are obligația de achita diferența de chirie potrivit dispozițiilor Legii nr. 114/1996. Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 114/1996, închirierea se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, deci în baza unui contract al părților, în care se arată chiria lunară, regulile de modificare a acesteia și modul de plată, și nu în baza unui act unilateral al reclamantului.
Astfel având în vedere că pârâtul a achitat pentru intervalul 01.04._13, chiria în cuantumul prevăzut de actul adițional nr. 1, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada existenței obligației pârâtului de a plăti pentru același interval de timp suma de 8070 lei, reprezentând diferență chirie, deși îi incumba sarcina probei, urmând a respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Instanța reține că reclamantul a cerut obligarea pârâtului și la plata majorărilor de întârziere calculate la această diferență de chirie solicitată pentru perioada 01.04._13.
Având, însă, în vedere că în această perioadă reclamantul a achitat chiria contractuală la scadență și cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata diferenței de chirie a fost respinsă, ca neîntemeiată, instanța reține că acest capăt accesoriu privind majorările de întârziere urmează soarta principalului, astfel că va respinge și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul M. S. – prin primar, în contradictoriu cu pârâtul C. D., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. S. prin Primar care a solicitat modificarea hotărârii judecătorești în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin acțiunea promovată pe rolul Judecătoriei S. municipalitatea a solicitat obligarea pârâtului la plata sumai de 8070 lei reprezentând diferență chirie restantă pentru perioada 1.04._13 si a sumei de 8070 lei reprezentând majorări de întârziere.
După cums-a arătat in acțiune intre municipalitate și pârât a fost incheiat contractul de închiriere nr. 193 din 21.04.2005 având ca obiect apartamentul compus din 2 camere de locuit situat la adresa mai sus menționată. Prin actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere mai sus menționat a fost modificat art. 2 al contractului de închiriere în sensul că s-a prelungit durata contractului cu un an, durata contractului fiind până la data de 18.04.2010 și de asemenea a fost modificat art4 in ceea ce privește cuantumul chiriei.
Din cuprinsul contractului de închiriere rezultă foarte clar că una dintre obligațiile chiriașului este aceea de a plăti chiria la termenul stipulat in contract. Instanța de judecată nu a luat in considerare susținerea noastră potrivit căreia prin adresa nr._/21.05.2010 cât și prin adresa nr._/29.03. 2012 i-a fost comunicat pârâtului că in conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de 1 an in următoarele condiții: - prin recalcularea chiriei in condițiile art.31 din Legea locuinței nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani.
Prin păstrarea condițiilor contractuale inițiale pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.
Instanța de judecată a reținut că „susținerea reclamantului in sensul că a adus ia
cunoștința pârâtului prin adresa nr._/ 21.05.2010 că se va recalcula chiria aferentă
imobilului închiriat și astfel, reclamantul ar fi îndreptățit să solicite retroactiv chiria in
cuantum de 388 lei stabilită ulterior prin HCL nr. 81/ 31.03.2011, urmează a fi înlăturată de instanță, ca neîntemeiată, întrucât adresa menționată nu cuprinde nici o referire la cuantumul chiriei lunare.
Se poate observa că perioada indicată in cererea de chemare în judecată este 1 04._13, nicidecum nu se solicită retroactiv adoptării HCL 81/2011 plata diferenței de chirie. Hotărârea Consiliului nr. 81/31.03.2011 privind stabilirea cuantumului chiriei aferentă locuințelor ANL pentru titularii de contract ce au împlinit vârsta de 35 ani a fost emisă tocmai in aplicarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Astfel, instanța de judecată a respins cererea de chemare in judecată cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenței obligației pârâtului de a plăti pentru perioada 1.04._13 suma de 8070 lei reprezentând diferență chirie. Ori, actul administrativ mai sus menționat se referă la toți chiriașii din blocul 30 din municipiul S., ., care înțeleg să plătească chiria potrivit actelor normative in vigoare.
Nu se poate reține însă faptul că pârâtul nu cunoștea cuantumul chiriei majorate, câtă vreme din corespondența purtată cu acesta, respectiv în adresa nr. 6586/20.03.2012 este menționată suma de 388,00 lei, sens in care anexăm la prezenta adresa mai sus-amintită.
Față de cele prezentate a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 3004 pronunțată de Judecătoria S. la data de 1.07.2014 în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, art. 466 Cod de proc. civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă in conformitate cu dispozițiile art. 411alin.2 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinare, intimatul C. D. a solicitat respingerea apelului formulat de M. S., prin primar, ca nefondat, menținerea sentinței civile nr.3004 pronunțată la 01.07.2014 de Judecătoria S., ca legală și temeinică și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
În fapt, a fost chemat în judecata de reclamantul pentru ca, în baza unei hotărâri judecătorești, să se dispună obligarea sa la plata sumelor de 8070 lei reprezentând diferența de chirie și a sumei de 8070 lei reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În probatoriu reclamantul a depus mai multe înscrisuri, instanța de fond respingând acțiunea astfel cum a fost formulată, ca nefondată, respingând totodată si excepțiile invocate precum si pretențiile de cheltuieli de judecata solicitate.
În mod corect, s-a reținut de judecătorie faptul ca, reclamantul nu a făcut dovada cadrului contractual pentru pretențiile ridicate, ca adresele prin care acesta a comunicat diferitele modificări unilaterale la contract nu pot fi opozabile locatorului si pentru faptul ca "...HCL nr.81/2011 urmează sa fie înlăturata de instanța, ca neîntemeiată întrucât adresa menționată nu cuprinde nicio referire la cuantumul chiriei își produce efectele de la momentul publicării, pentru viitor si nu pentru trecut, având in vedere principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin.2 din Constituția României".
În mod corect, instanța de judecata a reținut faptul ca reclamantul nu face dovada existentei obligației pârâtului de a plați cuantumul majorat al chiriei (implicit diferența în suma de 8070 lei) reclamantul nefăcând nicăieri dovada existentei unui contract de închiriere pe suma vehiculata de aceasta in cuantum de 388 lei lunar.
Simpla arătare a faptului ca „alți chiriași ANL plătesc aceasta suma" nu poate constitui nicidecum temei de obligare a pârâtului la plata acesteia.
De asemenea, simpla afirmație a existentei HCL 81/2011, în care, chipurile se stabilesc noi valori de chirie, la fel, nu poate crea obligativitatea plații acelei chirii din moment ce nu exista contract de închiriere.
Așa cum rezulta cu claritate chiar din susținerile reclamantului, chiria perceputa de acesta, de la chiriașii săi are loc în baza contractului de închiriere încheiat cu fiecare în parte, doar hotărârea pe consiliu local neputând substitui temeiul consensualității în ce privește constituirea raporturilor juridice specifice contractului pe locațiune, așa cum încearcă apelantul să surprindă vigilenta instanței.
M. S., critică aceasta hotărâre pentru faptul că, chipurile, instanța de judecata (a fondului ) nu ar fi luat in considerare susținerea sa ca prin adresele nr._/21.05.2010 si prin adresa nr._/29.03.2012 ar fi fost comunicat chiriașului modificările ce trebuie operate prin prisma art. 31 din legea 114/1996, in cazul persoanelor care au trecut de vârsta de 35 de ani.
Analizând hotărârea pronunțată prin prisma prevederilor legale incidente si raportându-ne la motivele de apel invocate de către apelanta se impune respingerea apelului ca nefondat.
Astfel, privitor la prima critica, a faptului ca instanța de fond nu ar fi luat in considerare o . adrese, care de altfel n-au niciun efect asupra raporturilor juridice incidente, se impune a se observa faptul ca, din contra, judecata fondului a analizat toate înscrisurile depuse insa aceste adrese nu au produs efectele scontate de apelanta pentru simplul motiv că adresa nr._ din data de 21.05.2010,... nu cuprinde nicio referire la cuantumul chiriei lunare si nu tine loc de contract intre părți" aliniat 2 de la fila nr. 4 din motivarea hotărârii; că închirierea se face pe baza acordului dintre proprietar si chiriaș, deci in baza unui contract al pârtilor, în care se arată chiria lunara, regulile de modificare a acesteia și modul de plată, și nu în baza unui act unilateral al reclamantului - ("hotărârea de consiliu local - n.ns.) - aliniat 3 fila nr.4 din hotărâre.
De asemenea, întreaga motivare a hotărârii atacate conține in esența tocmai aceasta rațiunea că, din punct de vederea juridic, adresele de care se prevalează apelantul - reclamant nu pot avea interpretarea data de acesta, iar inexistenta unui contract de închiriere nu poate fi suplinita printr-un act unilateral al reclamantului, precum Hotărârea de consiliu local despre care face vorbire.
Faptul ca instanța de fond nu a fost de acord sa-i împărtășească opinia privitor la aceste adrese nu înseamnă ca ele nu au fost luate in considerare si supuse cercetării judecătorești.
In afara acestor referiri la înscrisurile aduse in probatoriu de către reclamant, pe care instanța nu le poate lua in considerarea celor invocate de acesta, trebuie constatată legalitatea temeiurilor invocate in cuprinsul motivării privitor la aplicabilitatea art. 1437 cod civil si art. 1452 Cod1 civil, cu atât mai mult cu cât, iî precizarea temeiului de drept al acțiunii reclamantul invoca dispozițiile art. 969 Cod civil privitoare la obligativitatea convențiilor legal încheiate.
Pentru toate aceste considerente a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În drept, art. 205 si urm, art. 453 Cod procedura civilă.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:
Astfel, apelanta a criticat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că prin adresele nr._/21.05.2010 și nr._/29.03.2012 i-a comunicat pârâtului că prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de 1 an, prin recalcularea chiriei pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 ani.
Din considerentele hotărârii criticate rezultă că instanța a analizat în mod adresele de care se prevalează apelanta și a apreciat că din punct de vedere juridic acestea nu țin loc de contract între părți.
Corect s-a reținut că potrivit art.21 din Legea nr.114/1996, închirierea se face în baza unui contract încheiat între părți, în care se arată chiria lunară, regulile de modificare a acesteia și modul de plată, și nu în baza unui act unilateral al apelantului.
Pentru perioada 01.04._13 pentru care apelanta a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenței de chirie, nu a existat încheiat între părți un contract de închiriere, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.1437 și 1452 CC, între părți operând tacita relocațiune în condițiile contractului ajuns la termen, inclusiv în ceea ce privește chiria, având în vedere că pârâtul a rămas în imobilul închiriat și după expirarea termenului de închiriere cu acordul tacit al apelantului, cuantumul chiriei fiind cel stabilit de comun acord între părți, sens în care pârâtul a și achitat pentru perioada menționată chiria în cuantum de 119,28 lei conform actului adițional nr.1 la contract.
Este real faptul că perioada pentru care se solicită diferența de chirie este ulterioară adoptării HCL nr.81/31.03.2011 dată în aplicarea Legii nr.152/1998 cu privire la stabilirea chiriei, însă după cum s-a menționat mai sus, această hotărâre nu poate substitui temeiul consensualității în ceea ce privește constituirea raporturilor juridice specifice contractului de locațiune.
Cum, apelanta nu a făcut dovada existenței obligației pârâtului de a plăti cuantumul majorat al chiriei, în cauză nefiind încheiat un nou contract de locațiune în care să fie stipulată chiria de 388 lei lunar și cum HCL nr.81/2011 prin care s-a aprobat cuantumul chiriei aferentă locuințelor ANL pentru titularii de contracte de închiriere care au împlinit vârsta de 35 ani, nu poate constitui temei de obligare la plata acesteia de către pârât, în mod corect acțiunea a fost respinsă de către prima instanță.
Simpla afirmație a existenței HCL/2011 nu poate crea obligativitatea plății chiriei solicitate de apelantă din moment ce nu există un contract de închiriere pentru perioada stipulată contract ce nu poate fi suplinit prin actul unilateral al apelantei.
Adresa nr. 6586/20.03.2012 de care se prevalează apelanta (fila 9) reprezintă un răspuns adresat pârâtului urmare a petițiilor acestuia, în care se prezintă situația plăților pentru anul 2010-2012 și mențiunea că începând cu data de 18.04.2010 cuantumul chiriei este de 388 lei lunar având în vedere Legea nr.152/1998, și nu ține loc de contract între părți.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 21 din legea nr.114/1996, închirierea se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, în care se arată chiria lunară, regulile de modificare a acesteia și modul de plată, și u în baza uni act unilateral al părții.
Față de toate acestea, tribunalul va respinge apelul ca nefundat conform dispozițiilor art.480 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge apelul formulat de reclamantul M. S.- PRIN PRIMAR I. L., cu sediul în mun. S., ..5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr.3004 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D., domiciliat în mun. S., Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr.16, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 MARTIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. D. I. M. Ș. L.
G.
Red. D.D.
Jud. fond. A. C.
Tehnord. Ș.L.G.
Ex.4/27.04.2015.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 324/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
