Pretenţii. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 11639/314/2013
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 323
Ședința publică din data de 10.03.2015
Președinte I. M.
Judecător I. G.
Grefier P. L.
Pe rol, judecarea apelului promovat de către reclamantul M. S., prin primar I. L. împotriva sentinței civile nr. 4189 pronunțată la data de 25.09.2014 de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. M., domiciliat în S., Calea Unirii, nr. 15, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsă fiind reclamantul apelant.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, intimatul, precizează că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, declară terminată cercetarea judecătorească și trecere la dezbateri, acordând cuvântul părților în acest sens.
Intimatul precizează că a ajuns la o înțelegere cu reclamantul să achite debitul eșalonat, însă fără majorări, sens în care, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei și înregistrată sub nr._ din 18.12.2013, reclamantul M. S. - prin primar, a chemat în judecată pe pârâtul C. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 198 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.06.2012 – 24.04.2013, plus majorări de întârziere în cuantum de 288 lei; obligarea pârâtului la plata sumei de 108 lei, reprezentând daune pentru perioada 25.04.2013 – 30.09.2013, precum și evacuarea pârâtului din locuința aflată în .. 15, ..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a ocupat în baza contractului de închiriere nr. 160 din data de 24.04.2012, o locuință în . o perioadă de 1 an, începând cu data de 24.04.2012, iar pentru că nu și-a achitat obligația lunară, pârâtul figurează în evidențele contabile ale reclamantului cu suma de 486 lei, reprezentând chirie restantă în valoare de 198 lei și majorări în cuantum de 288 lei. Reclamantul a precizat că, în temeiul titlului II din contractul nr. 160/2012 chiria lunară este în cuantum de 18,24 lei, iar contractul de închiriere a fost semnat și însușit de părți prin semnătură, pârâtul achitând până în luna mai 2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 din Codul civil și art. 194 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus, la dosarul cauzei, înscrisuri (filele 7-22).
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a depus la dosar, la data de 12.06.2014, o adresă însoțită de o . înscrisuri, respectiv certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr._ din data de 21.05.2014 și chitanțele . nr._ din data de 19.05.2014, în cuantum de 150 lei, nr._ M. 2014 din data de 19.05.2014, în cuantum de 20 lei și nr._ M. 2014 din data de 21.05.2014 în cuantum de 11 lei.
Prin sentința civilă nr. 4189 din 25 septembrie 2014, Judecătoria S. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
A dispus evacuarea pârâtului C. M. din imobilul situat în municipiul S., .. 15, ., imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinația de locuință nr. 160 din data de 24.04.2012.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 48 lei, reprezentând chirie pentru perioada februarie – aprilie 2013, precum și a sumei de 108 lei, reprezentând daune pentru perioada 25.04.2013 – 30.09.2013.
A respins restul pretențiilor formulate de către reclamant, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut următoarele:
Între reclamantul M. S., prin primar, și pârâtul C. M., în calitate de chiriaș, s-a încheiat, pentru o perioadă de 1 an, începând de la data de 24.04.2012 până la data de 24.04.2013, contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 160 din data de 24.04.2012, având ca obiect imobilul compus dintr-o cameră în suprafață utilă de 19,60 mp, situat în municipiul S., .. 15, cămin 2, camera 3 (filele 16-21).
Potrivit clauzelor contractuale, chiria lunară este în cuantum de 18,24 lei pentru pârâtul C. M., urmând a fi achitată lunar, începând cu data de 24.04.2012, până la data de 30 ale lunii curente.
Prin prisma art. 6 din Noul Cod Civil, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 1270 alin. 1 din noul cod civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului, potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, precum și dispozițiile art. 1516 din noul Cod civil, potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
În temeiul dispoziției art. 1350 din Codul civil, instanța a reținut că reclamantului îi revine obligația de a dovedi existența unui raport juridic între părți, pentru a putea interveni răspunderea contractuală a pârâtului. Astfel, în materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea obligațiilor contractuale asumate, ori de câte ori creditorul va face dovada îndeplinirii obligației sale, iar debitorul nu va face proba executării obligațiilor asumate prin contract.
În prezenta cauză, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada existenței obligației pârâtului de a plăti suma pretinsă cu titlu de debit principal, în cuantum de 198 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.06.2012 – 24.04.2013, în schimb acesta a făcut doar dovada plății parțiale a acestei sume.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, dar a depus la dosar, la data de 12.06.2014, chitanța . nr._ din data de 19.05.2014, în cuantum de 150 lei (fila 35). Așadar, instanța apreciază ca întemeiate în parte pretențiile reclamantului, respectiv pentru suma de 48 lei, reprezentând chirie pentru perioada februarie – aprilie 2013.
În ceea ce privește creanța accesorie constând în majorări de întârziere la executarea obligației principale, instanța retine că părțile au stabilit, de comun acord, că neplata la termen a chiriei atrage majorări de întârziere conform legislației în vigoare, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă. De asemenea, instanța constată că prin contract nu se definește noțiunea de „legislație în vigoare”, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat că majorările de întârziere sunt în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere.
Ca urmare, instanța a constatat că, față de contractul asumat de părți prin semnătură, în cauză nu s-a stabilit în mod clar cuantumul penalităților de întârziere, și nici nu s-a făcut trimitere către o anumită normă legală, cum ar fi penalitățile aplicate creanțelor bugetare sau alte situații similare. Pe cale de consecință, instanța apreciază neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 288 lei.
Cu privire la capetele de cerere privind evacuarea pârâtului din imobil și obligarea acestuia la plata daunelor pentru folosirea imobilului în perioada 25.04.2013 – 30.09.2013, instanța reține dispozițiile art. 1831 din Codul civil, potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriașului se face în baza unei hotărâri judecătorești, chiriașul fiind obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la eliberarea efectivă a locuinței, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1810 alin. 1 din Codul civil, dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor.
În prezenta cauză, instanța a reținut, potrivit clauzelor contractuale, că părțile au stabilit că termenul de închiriere este de un an, respectiv de la data de 24.04.2012 până la data de 24.04.2013, chiriașul având drept de reînnoire a contractului, la expirarea acestuia; în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual și să o predea cu acte în regulă proprietarului.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, precum și în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută, instanța apreciază că nu a operat tacita relocațiune întrucât pârâtul, în calitate de locatar, nu și-a îndeplinit obligațiile nici înainte de împlinirea termenului stabilit în contractul de închiriere și nici după acest moment. Astfel, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada existenței obligației pârâtului de a plăti suma pretinsă, respectiv daune pentru folosirea locuinței în perioada 25.04.2013 – 30.09.2013, în schimb acesta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei.
De asemenea, dat fiind că pârâtul nu mai justifică un titlu locativ asupra imobilului, în condițiile în care contractul a încetat să își mai producă efectele, devenind astfel incidente prevederile art. II alin. 4 din convenție, care instituie în sarcina pârâtului obligația de a elibera spațiul ocupat, instanța va dispune evacuarea pârâtului Rărunchi V. din imobilul situat în municipiul S., .. 15, cămin 2, camera 3.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul M. S., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică cu privire la modul cum a fost soluționată cererea de acordare a penalităților, întrucât în contractul de închiriere nr. 160/24.04.2012 la Titlul II alin. 3 era prevăzut faptul că „Neplata la termen a chiriei atrage majorări de întârziere conform legislației în vigoare, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma devine exigibilă”.
Practica pe care au abordat-o în materia contractelor de închiriere a spațiilor locative, privitor la procentul majorărilor de întârziere pentru neplata la timp a chiriei a fost de 0.5 % pe zi, având ca model contractul cadru publicat la anexa nr. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii 114/1996.
In subsidiar, în cazul în care instanța nu ar admite apelul pentru motivele arătate mai sus a solicitat obligarea la plata penalităților și majorărilor de întârziere conform prevederilor din Codul de Procedura Fiscală de la art. 1201 și 124", adică penalități în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere și majorări în cuantum de 2% pentru fiecare lună de întârziere calculate până la achitarea debitului.
Având în vedere textul expus mai sus, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul de a obliga pârâtul intimat la plata penalităților și majorărilor de întârziere a debitului restant.
In drept, au fost invocate disp. art. 470 C.Proc.Civ., art. 1201 și 1241 Cod Procedură Fiscală coroborate cu prevederile Titlului II alin. 3 din contractul de închiriere nr. 160/2012.
Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Nemulțumirea reclamantului apelant vizează un singur aspect, cel referitor la respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere pentru neplata chiriei la termenul stipulat în contract.
Referitor la acest motiv, se constată că prin contractul de închiriere nr. 160/24.04.2012 încheiat între părți, s-a prevăzut faptul că „Neplata la termen a chiriei atrage majorări de întârziere conform legislației în vigoare începând cu prima zi care urmează acesteia, când suma devine exigibilă” (titlul II al. 3 din contractul de închiriere aflat în copie la filele 16 – 21 dosar fond).
Se mai constată că, prin contractul asumat de părți prin semnătură, acestea nu au definit noțiunea de „legislație în vigoare” și nici nu au făcut trimitere la vreo normă legală, act normativ, în baza cărora să poată fi determinat și calculat cuantumul majorărilor de întârziere.
Prin urmare, fără temei solicită reclamantul apelant plata penalităților de întârziere în procent de 0,5% pe zi de întârziere, având ca model contractul cadru publicat la anexa 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 114/1996, iar în subsidiar, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere conform art 1201 și 1241 din Codul de procedură fiscală, în baza unor clauze inexistente, neprevăzute în contract.
Cum debitorul nu poate fi obligat să execute decât ceea ce și-a asumat prin contract, tribunalul în baza art. 480 al. 1 Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către reclamantul M. S., prin primar I. L. împotriva sentinței civile nr. 4189 pronunțată la data de 25.09.2014 de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. M., domiciliat în S., Calea Unirii, nr. 15, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. M. I. G. P. L.
Red. I.G/Jud. fond: Timiță O. E. /Tehnored. P.L./ 4 ex. – 30.03.2015
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 671/2015. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 414/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
