Rectificare carte funciară. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2768/227/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ RECTIFICARE C.F.

DECIZIA NR. 112

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11 FEBRUARIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE C. M.

JUDECĂTOR M. T.

JUDECĂTOR N. M. C.

GREFIER C. D. I.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantele D. V. – cu dom. în oraș Gura Humorului, . B, ., jud. Suceava și S. E. – cu dom. în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.1912 din 30 septembrie 2014 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul O. G. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 03.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 10.02.2015, iar apoi, pentru aceleași motive pentru data de astăzi 11.02.2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 01.11.2011, sub nr._ reclamantul O. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le va face, să fie obligat pârâtul să-i lase in deplină proprietate si linistită posesie suprafața de 3.000 mp. teren situat în extravilanul mun. Fălticeni; să fie obligat pârâtul la ridicarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire; să fie obligat pârâtul la plata fructelor neculese pe ultimii 3 ani si la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 3.000 mp. teren situat în extravilanul mun. Fălticeni, conform actului de partaj autentificat sub nr. 3785/13.12.2002 la BNP „M. A.”.

A susținut că de câțiva ani pârâtul a ocupat în întregime suprafața de 3.000 teren pe care a cultivat-o si a cules roadele si a edificat o mică construcție, fără autorizație emisă în acest sens, parte din aceasta fiind edificată pe terenul în litigiu.

A precizat că a încercat in nenumărate rânduri să rezolve această situație pe cale amiabilă cu pârâtul, însă fără nici un rezultat, motiv pentru care a formulat prezenta cerere, insistând în admiterea acesteia.

Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul-reclamant S. C. a solicitat primei instanțe să-l oblige pe reclamantul-pârât O. Gheorghje să-i lase în deplină proprietate si liniștită posesie imobilul proprietatea sa, constând în suprafata de 3.000 mp. teren (din cei 10.000 mp) situat in intravilanul mun. Fălticeni, ., evidentiat în contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2647/28.10.1997 la BNP M. A., imobil pe care-l evaluează la suma de 1.000 lei; să se stabilească linia de hotar dintre terenul proprietatea sa în suprafață de 10.000 mp. așa cum este evidentiat in contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2647/28.10.1997 la BNP M. A. si terenul proprietatea pârâtilor, fiind incidente disp. art. 584 Cod civil; cu cheltuieli de judecată.

In motivare, pârâtul a arătat că este proprietarul imobilului sus-menționat, dobândit prin contract autentic de vanzare-cumpărare.

In prezent, terenul pe care-l revendică este posedat de pârât, fără nici un drept, pătrunzând zilnic pe terenul acestuia, ca si cum el ar fi proprietar.

A solicitat o solutionare pe cale amiabilă a situatiei, reclamantul refuzând, desi nu are nici un titlu valabil constituit asupra imobilului.

Ulterior, prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 13.11.2013 sub nr._, reclamantul-pârât S. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant O. G., rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. 2768/N a localității Fălticeni, cu privire la . 2350, în suprafață de 3000 mp teren, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la amplasamentul suprafeței de 1493 mp., cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea ședinței de judecată din data de 30 ianuarie 2014 dată în dosarul nr._ instanța a admis excepția conexității invocată de reclamant si a conexat prezentul dosar la dosarul nr._ .

Totodată a trimis cauza primului complet de judecată investit C7, cu termen de judecată la data de 20 februarie 2014.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit de către expert U. O., în dosarul nr._, între corpul de proprietate nr. 2350 din cartea funciară nr. 2768/N intabulată pentru O. G., în baza actului de partaj succesoral și suprafața cumpărată de S. C. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2647/1997, există o suprapunere de 1493 mp teren, care se află în posesia lui S. C..

Astfel, față de aceste susțineri, instanța a reținut că între cele două cauze există o strânsă legătură, astfel că, a dispus conexarea cauzelor.

Prin încheierea sedinței de judecată din data de 20.02.2014 dată în dosarul nr._, motivat de faptul că pârâtul-reclamant S. C. a decedat, instanta a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât-reclamanți ca și continuatori ai acțiunii promovată de pârât-reclamantul S. C. pe D. V. și S. E..

Prin sentința civilă nr. 728/09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni a fost soluționată cererea principală având ca obiect – revendicare imobiliară/obligația de a face/pretenții – formulată de reclamantul-pârât O. G. în contradictoriu cu pârât-reclamantele D. V. și S. E. precum si cererea reconvențională formulată de pârât-reclamantul S. C. (decedat la data de 08.02.2014) continuată de pârât-reclamantele D. V. și S. E..

Totodată instanta a dispus disjungerea cererii conexe și a stabilit termen pentru continuarea judecății la 17.09.2014, urmând ca pentru continuarea judecății, pentru a se înainta și verifica documentația care a stat la baza emiterii încheierii nr.1358/2003 și înscrierii imobilului de_ mp în C.F. nr.2768/N cu nr. cadastral 2350, în favoarea reclamantului-pârât.

Cauza a fost înregistrată sub nr._ .

In motivarea cererii conexe reclamantul S. C. a arătat că el este proprietarul suprafetei de 10.000 mp. teren arabil si păsune situat in mun. Fălticeni, ., dobândit prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2647/28.10.1997 la BNP M. A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 01.11.2011, pârâtul O. G. l-a actionat în judecată pentru revendicarea suprafetei de 3.000 mp. teren situată la locul în litigiu. Cu ocazia efectuării expertizei topo cadastrale în cauza de mai sus, a aflat că pârâtul s-a înscris cu suprafata de 3.000 mp. indicată în . de proprietate 2350 în CF 2768/N Fălticeni, proprietar tabular O. G., conform Încheierii nr. 1358/2003 a Judecătoriei Fălticeni, în baza actului de partaj nr. 3785/13.12.2002 autentificat la BNP M. A. si a planului de situație recepționat sub nr. 4330/14.04.2003 de OJCGC Suceava.

Potrivit anexei 3 din raportul de expertiză întocmit de experta U. O., cu ocazia înscrierii în Cartea Funciară pârâtul a realizat o suprapunere între conturul de intabulare si punerea în posesie a sa pentru aproximativ 1.493 mp.

Procesul verbal întocmit în anul 2003 care a stat la baza documentației cadastrale a pârâtului, recepționată de OCPI Suceava cu nr. 4330/14.04.2003, nu este rezultatul unor măsurători făcute în teren, cel mult rezultatul unei lucrări făcute în birou întrucât dimensiunile nu corespund realității din teren. O nouă punere în posesie în anul 2003 a pârâtului O. G., într-o altă formă și configurație față de cea inițială, nu se putea face decât în prezența și cu acordul tuturor vecinilor, mai ales că terenul a fot dobândit prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 2647/28.10.1997 la BNP M. A., intrase deja în circuitul civil.

Astfel, deoarece intabularea pârâtului nu respectă situația reală din teren, respectându-se amplasamentul stabilit prin schițele proces verbal de punere în posesie, precum și limita dintre cele două amplasamente (a reclamantului, respectiv a pârâtului), se impune corectarea înscrierii inexacte efectuate în cartea funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la amplasamentul suprafetei de 1493 mp. astfel respectându-se punerile în posesie făcute inițial de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 municipiului Fălticeni.

A invocat disp. art. 33, art 34 al.4 din Legea nr. 7/1996 .

In dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si expertiza topo cadastrală.

In cauză s-au administrat probele cu înscrisuri si raportul de expertiză topo de către expert U. O. A..

Prin sentința civilă nr. 1912 din 30 septembrie 2014 Judecătoria Fălticeni a respins cererea de rectificare Carte Funciară, formulată de reclamantele D. V. și S. E. (moștenitoarele defunctului S. C.), în contradictoriu cu pârâtul O. G., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul O. G. este proprietar al suprafeței de 3000 m.p. teren extravilan la locul numit :”. municipiului Fălticeni, în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3785/13.12.2002 de BNP M. A. (fila 6 dosar fond).

La rândul lor, reclamantele S. E. și D. V. (moștenitoarele defunctului S. C.) dețin în proprietate suprafața de 10.000 m.p. teren situat în intravilanul Municipiului Fălticeni, . contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2647/1997 de BNP M. A..

În vederea stabilirii situației de fapt privind exercitarea posesiei asupra terenului funcție de actele de proprietate prezentate de părți, s-a dispus efectuarea expertizei de specialitate topografie.

Astfel, prin raportul de expertiză și suplimentul la raport (filele 154-170, 188-190 – dosar_ ), s-a concluzionat că între proprietățile părților, nu există semne de hotar și, având în vedere modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, schițele atașate proceselor verbale de punere în posesie și a celor din planul parcelar, reiese că S. C. ocupă din terenul proprietatea pârâtului O. G., suprafața de 744 m.p. (identificată prin suprafața hașurată – anexa 2 la raport, fila 163 dosar fond).

Potrivit identificărilor, s-a concluzionat că linia de hotar dintre proprietățile părților este delimitată de punctele 17-C-D conform anexei 1 la suplimentul la raport (fila 27-33 dosar).

Potrivit art. 563 alin.1 din Noul Cod Civil: „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, daca este cazul”.

Având în vedere situația de fapt reținută și, față de dispozițiile legale enunțate, instanța, prin sentința civilă nr. 728/09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, a admis cererea în revendicare formulată de pârâtul O. G., urmând ca moștenitorii defunctului S. C., să lase acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 744 mp., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert U. O. (anexa 2 la raport).

Potrivit disp. art. 33 din Legea 7/1996 „In cazul în care cuprinsul Cărții Funciare nu corespunde, în privința înscrierii cu situația juridică reală se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia”.

In speță, s-a constatat că intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului-pârât în Cartea Funciară nr. 2768/N s-a efectuat în baza actului de partaj.

Potrivit raportului de expertiză există o suprapunere de 1.493 mp. între corpul de proprietate 2350 din CF 2768/N intabulată pe numele pârâtului O. G. si suprafața dobândită de autorul reclamantelor, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2647/1997.

Înscrierea în Cartea funciară în favoarea pârâtului O. G. corespunde situației reale și, așa cum s-a reținut în cadrul revendicării, reclamantele ocupă abuziv suprafața de 744 mp. din terenul pârâtului O. G..

Față de acestea, instanța a respins cererea de rectificare Carte Funciară formulată de reclamantele D. V. și S. E. (moștenitoarele defunctului S. C.), în contradictoriu cu pârâtul O. G., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele D. V. și S. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, au arătat că, în mod greșit, s-a respins acțiunea având în vedere că:

Potrivit anexei 3 din raportul de expertiză întocmit de experta U. O., cu ocazia înscrierii în C.F., pârâtul a realizat o suprapunere între conturul de intabulare și punerea în posesie a reclamantelor pentru aproximativ 1493 mp.

Procesul verbal întocmit în anul 2003 care a stat la baza documentației cadastrale a pârâtului, recepționată de OCPI Suceava cu nr. 4330/14.04.2003, nu este rezultatul unor măsurători făcute în teren, cel mult rezultatul unei lucrări efectuate în birou, întrucât dimensiunile nu corespund realității din teren.

Au susținut recurentele că, deoarece intabularea pârâtului intimat nu respectă situația reală din teren nerespectându-se amplasamentul stabilit prin schițele proces-verbal de punere în posesie, precum și limita dintre cele două amplasamente (a reclamantului, respectiv a pârâtului), se impune corectarea înscrierii inexacte efectuate în C.F. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la amplasamentul suprafeței de 1493 mp, astfel respectându-se punerile în posesie făcute inițial de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a mun. Fălticeni.

Legal citat, pârâtul intimat O. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f. 12-13 dosar).

Verificând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat.

Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, prin sentința civilă nr. 728/2014, intrată sub puterea lucrului judecat, s-a reținut că linia de hotar dintre proprietățile părților este pe aliniamentul 17-C-D ( conform anexei I la raportul de expertiză întocmit cu ocazia soluționării acțiunii în revendicare și că reclamantele ca moștenitoare după S. C., ocupă din terenul pârâtului suprafața de 744 mp teren.

Această concluzie a fost reținută de instanță având în vedere expertiza efectuată în baza modalității de reconstituire a dreptului de proprietate, a schițelor atașate proceselor verbale de punere în posesie și a celor din planul parcelar.

Așa fiind, susținerile recurentelor privind neconcordanțele dintre intabularea pârâtului și punerea în posesie sau nerespectarea situației reale din teren, nu mai pot fi primite în prezenta cauză.

În consecință, constatând legală hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art. 312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII ,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele D. V. – cu dom. în oraș Gura Humorului, . B, ., jud. Suceava și S. E. – cu dom. în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.1912 din 30 septembrie 2014 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul O. G. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M. C. T. M. N. M. C. C. D. I.

RED. M. C.

JUD. E.G. D.

TREHNORED. I.C.D.

2 EX. – 16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul SUCEAVA