Acţiune în constatare. Decizia nr. 1856/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1856/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 1856/2013
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1856/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. E. domiciliată în comuna F., . împotriva încheierii de ședință din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. F.-F., jud Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că a fost formulată cerere de judecată cauzei în lipsă de către recurentă și invocă din oficiu excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din 20.06.2012, reclamanta A. E. a solicitat în contradictoriu cu P. C. F., să se constate dreptul de proprietate dobândit prin moștenire de la autorii săi părinți (decedați)cu privire la suprafețele de 0,36 ha, teren agricol numit „Poiana” și 0,25 ha teren agricol grădină la „Doba”.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2013, prima instanță a dispus în baza art.1551 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei reținând faptul că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a preciza motivele de fapt și de drept ale acțiunii, într-o manieră corespunzătoare, care să-i permită instanței să califice acțiunea și să ia măsurile necesare soluționării cauzei.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta.
În motivare a arătat că instanța de fond, contrar normelor legale a dispus o a doua suspendare a dosarului fără a avea motive temeinice.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă.
Instanța, în ședința publică din data de 06.09.2013 a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării invocate instanță, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.(1) vechiul Cod procedură civilă conform cărora”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos,în totul sau în parte, cercetarea fondului pricinii.” tribunalul reține:
Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii ( ... ) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. A.. 3 al art. 20 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
De asemenea, art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar stabilește că în cazul nerespectării dispozițiilor acestui act normativ privind plata timbrului judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Tribunalul reține că prezenta cerere nu face parte din categoria celor scutite prin lege de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că recurenta nu și-au îndeplinit obligația de plată a sumei de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 0,15 lei reprezentând timbru judiciar stablită în sarcina sa, deși i s-a adus la cunoștință îndatorirea prin citația comunicată cu mai mult de 5 zile anterior termenului de judecată, în baza art. 89 alin. 1, art.92 alin.3 vechiul Cod de procedură civilă (conform dovezii atașate la fila 6 dosar)
Față de aceste considerente, în temeiul art.20 alin.3 din legea nr. 146/1997 și art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995, tribunalul urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. E. domiciliată în comuna F., . împotriva încheierii de ședință din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. F.-F., jud Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond C. A.
Tehnored.L.A.
2 ex./24.09.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1857/2013. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 25-06-2013, Tribunalul... → |
|---|








