Anulare act. Sentința nr. 2352/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2352/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 2352/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
J. RĂDĂUȚI
.
Sentința civilă nr. 2352/2012
Ședința publică de la 31 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Grefier C. Sinculeț
La ordine, pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții V. Z., V. V. și P. de pe lângă J. Rădăuți în contradictoriu cu pârâtul P. T., având ca obiect desființare înscrisuri.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 16 mai 2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat la data de 22 mai 2012, apoi la data de 29 mai 2012 și apoi pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la J. Rădăuți sub nr. 3242/285 din 22 mai 2008, P. de pe lângă J. Rădăuți - în conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă comb. cu art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală - a solicitat instanței să desființeze raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. H. V., în cauza civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. 1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți, cu motivarea că a fost încheiat în fals, conținând afirmații nereale cu privire la situația juridică a unor parcele; să desființeze procesul verbal privind vecinii de la sediul S.C"Vitaluex" S.A. Rădăuți, ., cu motivarea că, de asemenea, a fost încheiat în fals.
Conform art. 45 alin. 2 Cod procedură civilă, persoanele în favoarea cărora a fost exercitată acțiunea - V. Z. și V. V. - au fost introduse în cauză în calitate de reclamanți.
Persoana care s-a prevalat de înscrisurile a căror desființare s-a solicitat - P. T. - a fost chemată în judecată în calitate de pârât.
La termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, pârâtul a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a Parchetului de pe lângă J. Rădăuți și prematurității acțiunii.
Conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat cu precădere asupra acestor excepții, pe care le-a respins, prin încheierea interlocutorie din 15 decembrie 2008, motivat de următoarele:
Art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă menționează cazurile în care acțiunea civilă poate fi exercitată din oficiu de Ministerul Public, iar în partea sa finală arată că o asemenea acțiune poate fi pornită „și în alte cazuri expres prevăzute de lege", ori un asemenea caz îl constituie și cel prev. de art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală.
Prematuritatea unei acțiuni poate fi invocată numai atunci când se solicită realizarea unui drept care există, dar nu este exigibil, în mod evident, în speță nu este dată o asemenea situație.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1431 din 17 aprilie 2009 J. Rădăuți a admis acțiunea formulată de P. de pe lângă J. Rădăuți, cu sediul în Rădăuți, județul Suceava, alături de reclamanții V. Z. și V. V., în contradictoriu cu pârâtul P. T., în parte.
A desființat înscrisul intitulat "Proces verbal privind vecinii de la sediul societății", nedatat, aparent încheiat între: Comisia pentru stabilirea și evaluarea terenului conform H.G.nr.834/1991 de la S.C"Vitaluex" S.A. Rădăuți; vecinii: O. G., L. I., V. Z., B. V., Storoș M., C. G..
A respins capătul de cerere privind desființarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosar nr. 1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți de expert H. V..
A compensat cheltuielile de judecată constând în plata onorariilor de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că "Procesul verbal privind vecinii de la sediul societății" - nedatat - apare ca fiind încheiat între Comisia pentru stabilirea și evaluarea terenurilor și un număr de șase vecini: O. G., L. I., V. Z., B. V., Storoș M. și C. G..
Audiat ca martor, unul din pretinșii semnatari (L. I.) a declarat că nu a semnat acest proces verbal (semnătura ce-i este atribuită este falsă).
Ori, acest aspect este suficient pentru a atrage nulitatea totală a procesului verbal.
Reclamantul a susținut că raportul de expertiză „conține afirmații nereale cu privire la situația parcelelor 1783/1 li 1784/2 din C.F.4522 a comunei cadastrale Rădăuți, despre care s-a susținut că ar fi făcut obiectul unui schimb cu fostul CLF Rădăuți când, în realitate, au fost permanent în proprietatea lui V. Z.".
Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, o expertiză se poate dispune exclusiv „ pentru lămurirea unor împrejurări de fapt".
În speță nu s-a făcut în niciun fel dovada faptului că expertul ar fi atestat niște împrejurări de fapt nereale, iar eventualele sale aprecieri privind situația juridică a terenurilor nu interesează, expertul neavând nici o competență să se pronunțe sub acest aspect.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că nu se impune desființarea acestui înscris.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V. Z. și V. V., invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
In dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia au arătat că se impune și desființarea raportului de expertiză întocmit de expert H. V.
La data de 30.10.2007 au formulat plângere penală împotriva expertului H. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, întrucât prin raportul de expertiză întocmit și depus la instanță în data de 29.04.2004 a arătat că parcelele 1783/1 și 1784/2 „deveniseră prin schimbul făcut proprietatea CLF" făcând trimitere și la „proces-verbal privind vecinii de la sediul societății" încheiat de S.C. VITALUEX S.A. semnat de președinte T. Haucă și secretar A. C. și vecinii printre care apare și numele său, V. Z., ca fiind identificat cu B.I. ..T., numărul începe cu 4 și se termină cu 5, prin care se arată că părțile semnatare recunosc delimitările sediului S.C. VITALUEX S.A.
Cu acest proces-verbal S.C VITALUEX S. A. a obținut de la Ministerul Agriculturii certificatul nr. M_, care atestă dreptul de proprietate a societății.
Ulterior a solicitat să se facă cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, cu privire la înscrisul „proces-verbal privind vecinii de la sediul societății" și descoperirea autorilor falsului.
Expertul H. V. susține că S.C. VITALUEX S.A s-a înscris în cartea funciară cu suprafața din litigiu care a fost vândută prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 692 din 07.02.2001 către P. T..
Avându-se în vedere acest proces-verbal de stabilire a vecinătăților cât și raportul de expertiză acțiunea a fost respinsă, instanța de recurs însușindu-și concluziile expertului.
În dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Suceava, având ca obiect stabilire linie de hotar, în care reclamant este P. T., s-a efectuat un al II-lea supliment la raportul de expertiză, pe care l-a depus la urmărire penală, expertul concluzionând că suprafața parcelelor 1783/1 și 1784/2 înscrise în cartea funciară este de 4.092 m.p., din care 1987 m.p. îi deține, diferența de 2105 m.p. fiind deținută de P. T., suprafața pe care P. T. a cumpărat-o de la S.C. Vitaluex SA., pe care se găsesc bazine cu apă, clădiri, drumuri acces și platforme betonate, formează . de hotar dintre parcelele 1783/1 și 1784/2 și terenul lui P. T. fiind linia A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L.
Acțiunea a fost admisă, în parte, anulându-se numai procesul-verbal privind vecinii de la sediul societății.
Cât privește raportul de expertiză instanța a respins capătul de cerere reținând că - nu s-a făcut nici o dovadă că expertul ar fi atestat niște împrejurări de fapt nereale, iar eventualele aprecieri privind situația juridică a terenurilor nu interesează, expertul neavând nici competență să se pronunțe sub acest aspect.
De asemenea, a formulat recurs și pârâtul P. T..
În motivare, a arătat că semnătura de pe procesul-verbal trebuia analizată grafologic și nu este de acord cu anularea procesului verbal la cererea doar a lui V. Z. si V., care nu sunt în măsura să dovedească.
Arată că, în fapt, semnătura si numărul de buletin al soților V. Z. și V. V., ar putea fi intenționat greșite.
În realitate, V. Z. a primit doua suprafețe de teren lângă casa lui, adică 7,34 mp si 25,27 mp, total 32,61 mp, as a cum a arătat în expertiză H. V..
Neîntocmirea actelor între V. Z. și fostul CLF se motivează prin faptul că fostul director I. a decedat, însă schimbul este recunoscut prin cererea adresata Judecătoriei Rădăuți nr. 894/2003.
Lega citat, intimatul P. de pe lângă J. Rădăuți, a formulat întâmpinare, în care a arătat că se impune și desființarea raportului de expertiză.
Prin decizia civilă nr.1631/13.10.2009, Tribunalul Suceava a admis recursurile declarate de V. Z., V. V. și P. T., a casat sentința civilă sus-menționată șia trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
A reținut instanța de control judiciar următoarele:
În mod eronat a reținut prima instanță, în ceea ce privește procesul-verbal privind vecinii, că dacă unul din pretinșii semnatari, S. I., a declarat că nu l-a semnat, este suficient pentru a atrage nulitatea totală a procesului-verbal.
Falsificarea unei semnături trebuie verificată pe calea unei expertize grafoscopice, doar experții autorizați putând concluziona că semnătura aparține sau nu unei anumite persoane.
În ceea ce privește raportul de expertiză, prima instanță s-a limitat în a arăta că nu s-a făcut dovada că expertul ar fi atestat niște împrejurări de fapt nereale, fără însă a se raporta și cerceta susținerile părților: astfel, P. de pe lângă J. Rădăuți a susținut că expertiza H. V. este contrazisă de o altă expertiză întocmită în dosarul nr. 4112//39/2006, din care reiese că . a fost comasată cu . și nici parcelele 1784/2 și 1784/3 nu au fost comasate la ., acestea fiind dintotdeauna proprietatea lui V. Z. și A..
Aceste parcele nu au aparținut niciodată fostului CAP și nici fostului CLF Rădăuți, ci s-au aflat permanent în proprietatea lui V. Z. și A..
Prin urmare, nu a avut loc niciun schimb între Primăria Rădăuți și V. Z. pentru suprafețele identice cu p.f. 1783/1 și 1784/2 din Cartea Funciară 4522 a comunei cadastrale Rădăuți, așa cum de altfel s-a stabilit și prin sentința civilă nr. 791/04.03.2003 a Judecătoriei Rădăuți (definitivă și irevocabilă), astfel că afirmațiile și concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul H. V. și care a fost luat în considerare la pronunțarea deciziei civile nr. 1870/27.10.2006 a Tribunalului Suceava, sunt total eronate.
Prima instanță a ignorat să cerceteze celălalt raport de expertiză, cu toate că a fost depus la dosar (fílele 23 - 42). Acest raport de expertiză a fost invocat la prima instanță și de recurenții V., prima instanță ignorând apărările acestora.
Practic, prima instanță nu și-a motivat soluția în ceea ce privește raportul de expertiză, folosind o simplă frază generică, ceea ce împiedică efectuarea controlului judiciar de către tribunal.
În rejudecare, prima instanță va ține seama de toate criticile arătate mai sus de instanța de control, de asemenea, prima instanță va avea în vedere și soluția pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, cu referire la rezoluția nr. 3293/P/2007 a Parchetului de pe lângă J. Rădăuți, prin care s-a dispus sesizarea pentru anulare acte, care face obiectul prezentului dosar.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 25.11.2009.
Pârâtul P. T. a invocat excepția lipsei de interes a reclamaților în promovarea cererii de față, cu motivarea că P. de pe lângă J. Rădăuți a formulat o sesizare cu privire la desființarea totală a unor înscrisuri, solicitând introducerea în cauză a reclamantului V. Z..
Chiar dacă acțiunea a fost declanșată ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă J. Rădăuți, trebuie respectate condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, respectiv interesul pe care trebuie să-l aibă o persoană pentru a acționa în justiție.
Astfel, reclamanții au formulat plângere la P. de pe lângă J. Rădăuți pentru desființarea unor înscrisuri pentru ca, ulterior, să poată formula cerere de revizuire, în temeiul art.322 pct.4 C.proc.civ, a deciziei nr. 190 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr.4609/2005, dosar în care au fost folosite aceste înscrisuri.
Art.322 pct.4 C.proc.civ. permite revizuirea hotărârii pentru două motive:
- un expert care a participat la judecată a săvârșit o infracțiune care a fost determinantă pentru darea hotărârii a cărei revizuire se cere,
- înscrisul care a stat la baza pronunțării unei soluții a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății.
Decizia a cărei revizuire se urmărește are ca obiect „revendicare" și a fost promovată de către reclamanții V. Z. și Vicavan A. împotriva pârâtului P. T..
In cadrul acțiunii în revendicare, instanța stabilește dacă reclamantul este titularul dreptului real și deci, dacă acțiunea este întemeiată, așa cum a procedat și instanța de recurs, din considerentele acesteia, rezultând indubitabil că acțiunea reclamantului V. Z. a fost respinsă pe fond, pentru că titlul acestuia a fost obținut prin mijloace frauduloase, deci că titlul de proprietate al lui V. Z. nu este valabil, raportul de expertiză întocmit de expert H. V. și procesul verbal de vecinătate, înscrisuri a căror desființare se solicită în cauza de față, nefiind acte ce au stat la baza pronunțării deciziei, deci nu au fost determinante pentru darea hotărârii.
Astfel, instanța de recurs a respins cererea reclamanților V. Z. și V. apreciind că „nu se poate reține că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat, astfel încât acțiunea lor, întemeiată pe disp.art.480 C.civ., „apare ca nefondată"
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a analizat titlul de proprietate al reclamanților, respectiv sentința civilă 170 din 21 ianuarie 2005 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr.5916/2004, în care, reclamanții V. Z. și V. au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra cotei de 1/4 din terenul revendicat identificat cadastral cu parcelele 1783/1 și 1784/2 din C.F.4522 a comunei cadastrale Rădăuți, invocând faptul că au exercitat o posesie continuă, publică și sub nume de proprietar asupra terenurilor în cauză și că proprietara tabulară D. P., decedată fără moștenitori, se obligase să le vândă această cotă.
Prin sentința nr. 170 din 21 ianuarie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate și asupra cotei de 1/4 din p.f. 1783/1 și 1784/2 ce îi aparținuse anterior lui D. P..
În dosarul nr.314/P/2005 al Parchetului de pe lângă J. Rădăuți, a fost scos de sub urmărire V. Z., pentru fapta prev. de art.292 C.pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, totodată s-a reținut că afirmația făcută în dosarul nr.5916/2004 a Judecătoriei Rădăuți, respectiv faptul că proprietara tabulară ar fi decedat fără urmași, nu corespunde adevărului.
De asemenea, tribunalul constată că terenul în cauză, identic cu parcelele funciare nr. 1783/1 și 1784/2 din C.F.nr.4525 a . fost preluat de stat și predat C.L.F. în vederea extinderii curților aferente construcțiilor, anterior anului 1989, iar reclamanții au primit în schimb terenul în suprafață de 3261 mp identic ci p.f.1777 și 1782/2 din C.F.nr.6695 a . care s-au și intabulat în baza sentinței civile nr. 1393/24.04.2003 a Judecătoriei Rădăuți.
De asemenea, instanța de recurs arată faptul că anterior anului 1989, în temeiul Legii nr. 15/1990 (și nu a procesului verbal de vecinătate), C.L.F. Rădăuți s-a transformat în S.C.Vitaluex Rădăuți, bunurile aflate în patrimoniul C.L.F. devenind proprietatea noii societăți, deci inclusiv terenul revendicat, dreptul de proprietate fiind atestat prin certificatul . nr.0597 din 14 februarie 1994 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pârâtul dobândind dreptul de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C.Vitaluex"S.A.
Cum reclamanții nu s-au judecat în contradictoriu nici cu proprietara tabulară, aflată în viață, nici cu pârâtul care exercita posesia din 2001 asupra terenului în cauză, sentința civilă nr.170/2005 nu le este opozabilă, deci titlul lor de proprietate nu este valabil.
Mai mult decât atât, reclamanții V. Z. și V. V. au recunoscut schimbul prin acțiunea în constatarea schimbului adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 3 februarie 2003 (acțiunea care le-a fost respinsă pe motiv că părțile au posibilitatea să se prezinte la notar pentru autentificarea actelor de schimb), iar prin sentința civilă nr.1393 din 24 aprilie 2001 a Judecătoriei Rădăuți li se constată dreptul de proprietate asupra terenului obținut în schimb, în aceste condiții reclamanții nu mai sunt proprietarii terenului în litigiu.
Deci, chiar dacă înscrisurile a căror desființare se solicită au fost folosite ca probe în dosarul în care a fost pronunțată decizia 1870 a Tribunalului Suceava, acestea nu au stat la baza pronunțării acestei hotărârii, sens în care reclamanții nu justifică interesul în promovarea prezentei cauze, având în vedere că, în eventualitatea în care aceste înscrisuri vor fi desființate (cu toate că ele sunt conforme cu realitatea din teren), cererea de revizuire urmează a fi respinsă datorită faptului că nu au fost determinante pentru pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, motivarea soluției bazându-se, cum este și legal, pe titlul de proprietate al reclamanților V. Z. și V..
Fiind vorba de o excepție de fond peremtorie, absolută, aceasta poate fi invocată în orice moment al procesului și având în vedere motivele expuse mai sus, a solicitat admiterea acesteia.
Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2011, instanța a respins excepția lipsei de interes, reținând că în dosarul nr.3293/P/2007 al Parchetului de pe lângă J. Rădăuți s-au făcut cercetări față de expertul H. V. și pârâtul P. T., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceste două persoane și față de autor necunoscut în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în această cauză P. apreciind că expertul a depus mărturie mincinoasă prin raportul de expertiză întocmit, de asemenea că procesul-verbal privind vecinii de la sediul societății a fost întocmit în fals de către autori necunoscuți, în acest ultim caz a intervenit prescripția răspunderii penale, iar în primul caz decesul făptuitorului, așa încât în virtutea art.245 lit.c1 Cod pr.pen. procurorul de caz avea obligația să facă această sesizare în fața instanței civile pentru desființarea înscrisurilor apreciate ca neavând corespondent în realitate. Cât privește pe reclamanții V. Z. și V., interesul lor este justificat de aceea că se invocă în cererea lor că dreptul lor de proprietate asupra imobilului la locul în litigiu este afectat prin cele două înscrisuri a căror desființare se cere.
În vederea soluționării cauzei, s-au administrat probe cu înscrisuri, martori, expertize judiciare în specialitatea topografie-cadastru și s-au solicitat relații de la ., Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Rădăuți, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar de la proba cu expertiză grafologică s-a revenit datorită imposibilității depunerii/procurării înscrisul pretins a fi fals în original.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Procesul verbal privind vecinii de la sediul societății, nedatat, depus la dosar în copie - originalul neputând fi procurat cu toate demersurile efectuate la ., Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Rădăuți și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – a fost încheiat între Comisia pentru stabilirea și evaluarea terenului conform HG nr.834/1991 de la . și vecinii O. G., L. I., V. Z., B. V. Storoș M., C. G. și reprezentantul nenominalizat al Morii P. Rădăuți, cu scopul delimitării imobilelor de la sediul societății din orașul Rădăuți, . aparținând ..
Semnăturile executate pe acest înscris au fost contestate de către reclamantul V. Z., ale cărui date de stare civilă nu corespund cu cele menționate în procesul-verbal, semnătura atribuită acestuia fiind diferită de cea executată de reclamant la primirea pașaportului turistic eliberat la data de 14.08.1990, precum și de către L. I., care a declarat că nu a fost contactat pentru a indica vecinătățile terenului.
Procesul verbal privind vecinii de la sediul societății a făcut parte din documentația în baza căreia a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0597 la data de 14 februarie 1994 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru societatea comercială cu capital de stat, înființată prin HG nr.46/17.01.1991 sub denumirea VITALUEX SA Rădăuți, suprafața de teren pentru care s-a constatat un drept de proprietate exclusiv al . fiind de 105.018,56 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.692/7.02.2001 de notar B. C., . a transmis dreptul său de proprietate pârâtului P. T. asupra imobilului constând în suprafața de 2702 mp teren viran cu atelier de reparații și două depozite carburanți, identic cu pv 4875/2, și în suprafața de 25.835 mp teren viran cu două magazii și două șoproane și pe care s-au amenajat patru iazuri, identic cu pv 4875/3, rezultate din operarea planului de situație din 15.11.2000 avizat cu nr.95/30.10.2000 de Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Suceava, făcând parte din Corpul Tabular cu nr.5747 al comunei cadastrale Rădăuți, situat pe raza orașului Rădăuți, ..
În ceea ce-i privește pe reclamanții V. Z. și V. V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2334/27.10.1972 de notariatul de Stat Local Rădăuți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului constând în: 6/12 p.i. din . din CF nr.1459 Rădăuți, ¾ p.i. din . și 1784/2 din CF nr.4525 Rădăuți, . . 1780/2 di CF nr.3864 Rădăuți, parcelele funciare 1779/1 și 1780/1 din CF nr.3865 Rădăuți, . casa nr.2252 și parcelele funciare 1780/5 și 1781/1 din CF nr.3863 Rădăuți, în suprafață totală de 5469 mp teren construibil situat în orașul Rădăuți, ., vânzători fiind Nawroki Hemiles și Zimermann Adelgunde, apoi, prin sentința civilă nr.170/21.01.2005 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă prin decizia civilă nr.512/18.05.2005 a Curții de Apel Suceava, s-a constatat că reclamanții V. Z. și V. V. au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra cotei de ¼ p.i. din suprafața de 1190 mp teren identică cu ./1, respectiv din suprafața de 2902 mp teren identică cu ./2, ambele înscrise în CF nr.4525 Rădăuți, astfel reclamanții s-au intabulat în CF nr._ Rădăuți (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4525) cu parcelele cu număr topografic 1783/1 și 1784/2 fâneață și arabil.
În dosarul nr.1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți, având ca obiect revendicarea suprafeței de 2961 mp identificată cadastral cu p.f. 1783/1 și 1784/2 din CF nr.4525 Rădăuți, reclamanți fiind V. Z. și V. V., iar pârâți P. T. și P. M., a fost desemnat expert H. V. pentru a răspunde, în cadrul expertizei tehnice judiciare admisă în cauză, la următoarele obiective:
- identificarea terenului în litigiu,
- dreptul de proprietate al părților;
- dacă pârâții ocupă teren din proprietatea reclamanților;
- intabularea dreptului de proprietate al vânzătoarei O. F.;
- contractul de vânzare-cumpărare nr.200/22.04.2003.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul H. V., cu planul de situație anexă, parcelele 1783/1 și 1784/2 au devenit proprietatea fostului C.L.F. Rădăuți (ulterior S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți), în urma unui schimb cu reclamantul V. Z., care a primit parcelele funciare 1777 și 1775/1, parcelele funciare 1783/1 și 1784/2 din C.F. 4525 Rădăuți au fost comasate la . nou formată din C.F. 5747 Rădăuți, calitatea de proprietar asupra parcelelor 1783 și 1784/2 este întrunită în persoana pârâtului P. T., în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M07 nr.0597 a Ministerului Agriculturii și Alimentației, concluzionând că acesta nu exercită posesia asupra terenului reclamanților V. Z. și V. V., stabilind un anume amplasament, suprafață și configurație pentru parcele 1777/1, 1777/2 din C.F. 6695 Rădăuți, p.f.1784/2, 1784/4 din C.F. 3143 Rădăuți, p.f. 1784/1, p.f.1772/2 din C.F._ Rădăuți.
Prin sentința civilă nr.2311/5.09.2005 a Judecătoriei Rădăuți, acțiunea civilă promovată de reclamanții V. Z. și V. V. împotriva pârâților P. T. și P. M. a fost admisă, prima instanță reținând că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai p.f. 1783/1 și 1784/2, conform extrasului CF nr.4889/27.06.2005 eliberat de Biroul carte funciară Rădăuți, așa încât se bucură de prezumția absolută de proprietate, cu înlăturarea concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul H. V., ca nefiind relevante din punct de vedere juridic constatările mai sus expuse privind schimbul de terenuri, comasarea parcelelor revendicate, dobândirea calității de proprietar, în urma acestor operațiuni, de către S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți asupra parcelelor 1783 și 1784/2 în suprafață de 2961 mp, înstrăinată apoi pârâtului P. T. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.692/7.02.2001.
Tribunalul Suceava, ca instanță de recurs, prin decizia nr.1870/27.10.2006, irevocabilă, a admis calea de atac exercitată de pârâtul P. T. împotriva sentinței civile nr.2311/5.09.2005 a Judecătoriei Rădăuți, pe care a modificat-o în tot, în consecință a respins acțiunea civilă, ca nefondată.
În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs și-a însușit, întrutotul, răspunsurile date de expertul H. V. în raportul de expertiză întocmit la judecata în primă instanță.
Din rapoartele de expertiză întocmite de expertul T. P. în dosarul nr._ al Tribunalului Suceava, având ca obiect ,,Grănițuire”, părți fiind P. T. (T.), reclamant și V. Z., V. A., pârâți, respectiv de experții Hopincă C. și B. Gheoghre, desemnați în prezenta cauză, rezultă că parcelele nr.1784/2, în suprafață de 2902 mp, și 1783/1, în suprafață de 1190 mp, nu au fost comasate la ., nu au intrat în patrimoniul fostului CLF Rădăuți, în CF nr.4525, în planul cadastral vechi, nefiind menționat nici un schimb de terenuri și nici modificări ale parcelelor, nu sunt trasate drumuri sau căi de acces, ci au rămas în aceeași suprafață și configurație din anul 1972, când s-a realizat intabularea reclamanților (cu ¾ p.i.), modificările parcelelor, atât ca amplasament, cât și ca suprafețe și configurație, fiind efectuate de expertul H. V. fără aprobarea Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și în mod nejustificat, iar suprafața de 2405 mp( 2402mp) reprezentând . întregime, și parte din . 1215 mp, este ocupată de pârât, din documentația S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți, întocmită pentru intabulare, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.0597, încheierea de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară din anul 1997 pentru societate, rezultă că terenul atribuit în proprietate societății este distinct de parcelele, 1783/1 și 1784/2, acestea nu au intrat în compunerea parcelei virane 4875 în suprafață de 41.513 mp din CF nr.5747 Rădăuți, proprietatea S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți, ci ulterior, cu prilejul întocmirii planului de delimitare a bunului imobil întocmit de ing. Alexandrov P. din data de 15.11.2000, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.692/7.02.2001,în baza planului RGF 656/2001, operat în CF_ Rădăuți, parcelele funciare 1783/1 și 1784/2 au fost incluse în ., realizându-se o suprapunere a lor, total cu . parțial cu . aceeași suprafață de teren se găsesc două proprietăți diferite cu doi proprietari diferiți) și nu o comasare.
De altfel, și expertul S. E., desemnat în prezenta cauză, constată lipsa unui act juridic sau a unei înscrieri în Cartea Funciară care să susțină schimbul dintre fostul CLF Rădăuți și reclamantul V. Z. cu privire la parcelele 1783/1 și 1784/2, inexistența operațiunii de comasare a acestor parcele la ., confirmă că reclamanții V. au în posesie suprafața de 1690 mp, diferența de 2402 mp aflându-se în posesia pârâtului și suprapunerea parcelelor în limita acestei suprafețe de 2402, iar susținerile lui privind modul de constituire și dobândire a proprietății de către antecesorul pârâtului sunt contrazise tocmai de cele mai sus arătate, iar fragmentul din considerentele deciziei civile nr.190/20.02.2006 a Tribunalului Suceava, citat de expert în sprijinul constatărilor sale, nu este relevant, căci redă întocmai răspunsurile date de expertul H. V. în raportul de expertiză din dosarul nr.1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți.
Conform art. 184 Cod procedură civilă, dacă autorul falsului nu a fost identificat sau acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare pentru că s-a stins sau s-a prescris, falsul va fi cercetat pe cale incidentală, de instanța civilă, prin orice mijloace de probă.
În cauză acțiunea penală împotriva expertului cercetat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu a fost pusă în mișcare deoarece făptuitorul a decedat, de asemenea acțiunea penală împotriva autorului pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată nu a fost pusă în mișcare deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, autorul nefiind identificat, așa încât cazul dedus judecății se pliază pe cerințele art. 184 Cod procedură civilă, drept pentru care, față de considerentele mai sus arătate, instanța va desființa raportul de expertiză întocmit de expert H. V. în dosarul nr.1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți, cu privire la schimbul încheiat între reclamanții V. Z., V. V. și fostul C.L.F. Rădăuți (actualmente S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți) având ca obiect terenul identic cu parcelele funciare 1783/1 și 1784/2 din C.F. 4252 Rădăuți, de asemeni cu privire la comasarea parcelelor funciare 1783/1 și 1784/2 din C.F. 4525 Rădăuți la . nou formată din C.F. 5747 Rădăuți, cu privire la calitatea de proprietar a pârâtului P. T. asupra parcelelor 1783 și 1784/2 în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M07 nr.0597 a Ministerului Agriculturii și Alimentației, cu privire la neexercitarea de către pârâtul P. T. a posesiei asupra terenului reclamanților V. Z. și V. V., precum și cu privire la amplasamentul, suprafața și configurația parcelelor 1777/1, 1777/2 din C.F. 6695 Rădăuți, p.f.1784/2, 1784/4 din C.F. 3143 Rădăuți, p.f. 1784/1, p.f.1772/2 din C.F._ Rădăuți, sens în care va desființa și planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul H. V., întrucît s-a probat că identificarea cadastrală efectuată de acest expert, răspunsurile date la obiective, sub aspectul celor menționate, nu corespund realității, precum și înscrisul intitulat "proces verbal privind vecinii de la sediul societății", nedatat, aparent încheiat între comisia pentru stabilirea și evaluarea terenului conform H.G. 834/1991 de la S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți și vecinii O. G., L. I., V. Z., B. V., Storoș M., C. G. și Moara P. Rădăuți, semnăturile atribuite lui V. Z. și L. I. fiind executate în fals, fals care nu a putut fi stabilit pe cale științifică din culpa autorului pârâtului, care s-a prevalat de acest înscris și în posesia căruia ar fi trebuit să se afle originalul, solicitat cu adresă pentru a fi prezentat în instanță, în vederea expertizării, față de apărările reclamantului și ale martorului L. I. - restul persoanelor ce l-au semnat în calitate de martori nemaifiind în viață, potrivit susținerilor părțile – cum că semnăturile nu le aparțin.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, pârâtul va fi obligat să plătească reclamanților V. cheltuielile de judecată constând în onorariile avocatului și experților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții V. Z., V. V., ambii domiciliați în mun. Rădăuți, ., jud. Suceava și P. de pe lângă J. Rădăuți, în contradictoriu cu pârâtul P. T., domiciliat în mun. Rădăuți, ..6, ..
Desființează înscrisul intitulat "proces verbal privind vecinii de la sediul societății", nedatat, aparent încheiat între comisia pentru stabilirea și evaluarea terenului conform H.G. 834/1991 de la S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți și vecinii O. G., L. I., V. Z., B. V., Storoș M., C. G. și Moara P. Rădăuți.
Desființează raportul de expertiză întocmit de expert H. V. în ds. nr.1140/2004 al Judecătoriei Rădăuți, cu privire la schimbul încheiat între reclamanții V. Z., V. V. și fostul C.L.F. Rădăuți (ulterior S.C. Vitaluex S.A. Rădăuți) având ca obiect terenul identic cu parcelele funciare 1783/1 și 1784/2 din C.F. 4252 Rădăuți, de asemeni cu privire la comasarea parcelelor funciare 1783/1 și 1784/2 din C.F. 4525 Rădăuți la . nou formată din C.F. 5747 Rădăuți, cu privire la calitatea de proprietar a pârâtului P. T. asupra parcelelor 1783 și 1784/2 în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M07 nr.0597 a Ministerului Agriculturii și Alimentației, cu privire la neexercitarea de către pârâtul P. T. a posesiei asupra terenului reclamanților V. Z. și V. V., precum și cu privire la amplasamentul, suprafața și configurația parcelelor 1777/1, 1777/2 din C.F. 6695 Rădăuți, p.f.1784/2, 1784/4 din C.F. 3143 Rădăuți, p.f. 1784/1, p.f.1772/2 din C.F._ Rădăuți, sens în care desființează și planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul H. V..
Obligă pe pârât să plătească reclamanților V. Z. și V. V., suma de 4305,40 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012.
Președinte, Grefier,
P. G. Sinculeț C.
Red.P.G.
Tehnored.C.S./2.07.2012
Ex.6
| ← Fond funciar. Decizia nr. 924/2013. Tribunalul SUCEAVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2171/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








