Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 674/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 674/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 674/2013
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 674/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător N. M.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul-recurent M. S. domiciliat în Vama, ..109, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.934/04.09.2012 pronunțată de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții-intimați I. L. a V.- ., jud. Suceava, S. I. - A A. domiciliat în Vama, . N.), nr.1, jud. Suceava și I. G. domiciliat în .. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul recurentului, av.F. E. și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că prin Serviciul Registratură al Tribunalului Suceava recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar pe care le anulează constatând recursul legal timbrat.
Reprezentantul recurentului înmânează instanței delegația de reprezentare.
Instanța pune în vedere reprezentantului recurentului să precizeze dacă reclamantul, cu privire la terenul din litigiu, invocă un drept de proprietate care provine din . din ./5 în urma partajului și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul recurentului, av.F. E. și intimații-pârâți.
Av. F. E. precizează că terenul din litigiu nu provine din partajul din 1951, situația rămânând neschimbată încă din anul 1935.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. F. E. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată de la fond iar din recurs reprezentând taxa de timbru. Acesta arată că titlul de proprietate al reclamantului este dovedit prin extras de Carte Funciară. Iar înscrisurile pârâților nu fac dovada dreptului de proprietate al acestora.
Intimații-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 14 martie 2012 reclamantul M. S. i-a chemat în judecată pe pârâții: I. F. și S. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea posesia cu privire la suprafața de aproximativ 50 de ari de teren.
La data de 09 mai 2012 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să formuleze acțiune și în numele lui S. I. a lui A. ( în nume propriu și în calitate de curator pentru Bolochan Glicheria ) precum și pe I. G., iar în ceea ce o privește pe prim pârâta ( menționată în acțiunea introductivă ) a arătat că aceasta se numește I. L. a lui V..
În motivarea precizărilor la acțiune s-a arăta că potrivit extrasului C.F._ a . din conversia de pe hârtie a C.F.325 ) dreptul de proprietate asupra parcelei 3812 le aparține lor, respectiv: M. S. pentru o cotă de /20 părți ( în nume propriu cât și ca unic moștenitor al mamei sale S. R. fostă M. ) și pentru S. I. ) fost M. ) fiind înfiat cu efectele filiației depline de către S. N. și D., pentru cota de 3/20 părți care deține și administrarea cotei de 3/20 părți a lui B. Glicheria ( fostă M., în baza deciziei de curatelă.
S-a mai susținut că încă din anul 1935 această situație datează nefiind schimbată până în prezent, cu toate că la nivelul anului 1951 s-a încercat o lotizare conform sentinței civile nr.290 din 17 decembrie 1951 ( 1001/1951 a fostei Judecătorii Populare Vama ).
Acțiunea a fost motivată în drept pe disp.art.563, 566 alin.1 cod civil.
În acest sens s-au depus la dosar: extras C.F._ a . din conversia de pe hârtie a C.F. 3253 ), copia cărții de judecată civilă nr.290 din 17 decembrie 1961 A Judecătoriei populare Vama – Raionul Câmpulung, copie certificat tabular privind RGF 79 din februarie 1960, copii plan de situație, copie plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit la 30 septembrie 2006 de către inginer B. V., copia sentinței civile nr.1047 din 10 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, copia declarației autentificată sub nr.671 din 30 martie 2005 de către BNP H. I. Șcraba, copia certificatului de moștenitor nr.201 din 31 mai 1977 emis de fostul notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc, trei fotografii privind terenul în litigiu, copia testamentului autentificat sub nr.253 din 03 mai 1968 de către fostul Notariat de Sta Local Câmpulung, copia a trei convenții sub semnătură privată din 10 aprilie 1968, copia plan de situație din 08 septembrie.
La termenul din 30 mai 2012 ( fila 37 dosar ), S. I. a lui A. a arătat că nu a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților în prezenta cauză, nu și-o însușește, ba mai mult a susținut că nu este proprietarul suprafeței de teren indicată de reclamant, nu a fost niciodată în posesia acestui teren și nu l-a vândut lui I. L..
În interogatoriu ce i s-a luat ( fila 38 ) S. I. a precizat, din nou, că nu este de acord să figureze în calitate de reclamant alături de M. S., iar în ceea ce privește suprafața de 48 de ari teren despre care acesta face vorbire în acțiune, a susținut că aceasta a fost dobândită de M. Rahila ( mama reclamantului M. S. și respectiv mama sa vitregă ), iar aceasta prin anul 1944 a vândut-o numitului S. N..
S-a mai arătat că după decesul acestuia soția sa S. D. a vândut, la rândul său, această suprafață de teren lui I. V. prin anul 1968 și de atunci această persoană folosește terenul.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce-l privește pe el nu are nici un fel de pretenții de la pârâți dat fiind că terenul a fost cumpărat în mod legal de către persoanele mai sus menționate, cu precizarea că în momentul în care vânzarea a fost făcută către M. Rahila către S. N. și s-a încheiat o convenție de vânzare – cumpărare pe care a depus-o la dosar ( fila 43 – 44 ).
La rândul său pârâta I. L. ( interogator fila 39 dosar ), a susținut că suprafața de teren pe care reclamantul pretinde că i-ar fi ocupat-o a fost cumpărată de ea în anul 1968 de la D. S., dată la care s-a încheiat și un act, ocazie cu care vânzătoarea i-a indicat limitele de hotar și de atunci și până în prezent folosesc terenul.
În același timp pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că nu i-a ocupat reclamantului vreo suprafață de teren, cu atât mai mult cu cât terenul respectiv nici nu se învecinează cu al reclamantului.
Pârâtul I. G. a solicitat și el, cu ocazia soluționării acțiunii pe fond, respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.934/04.09.2012, prima instanță luat act că S. I. – în calitate de reclamant - nu și-a însușit cererea de chemare în judecată a pârâților: I. L. și I. G., a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantul M. S., a obligat pe reclamantul M. S. să plătească statului suma de 259 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și a obligat pe reclamant să-i plătească pârâtului I. G. suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Este adevărat că în C.F._ a . din conversia de pe hârtie a C.F. 3253 ), dreptul de proprietate este înscris pe mai mulți coindivizari ( printre care și M. S. cu cota de 3/20, în baza decretului de transmitere a succesiunii din 06 martie 1935 ), însă, prin sentința civilă nr.290 din 17 decembrie 1951 a fostei Judecătorii Populare Vama s-a dispus ieșirea din indiviziune.
Prin sentința civilă nr.1047 din 10 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost respinsă acțiunea de partaj succesoral formulată de C. C. și B. Glicheria împotriva pârâților S. I., I. N., M. S. și M. O. privind partajarea bunurilor rămase la decesul lui M. A. prin sistarea părții de indiviziune, pentru autoritatea de lucru judecat, avându-se în vedere tocmai sentința 290/195.
În motivarea acelei acțiuni reclamanții au arătat că masa de partajat se compune din suprafața de_ m.p. teren pășune identic cu . suprafața de_ m,p. teren fânaț identică cu .> S-a avut în vedere de către instanță că prin sentința civilă nr.1443 din 28 noiembrie 1961 a fostului Tribunal Popular al Raionului Câmpulung – Regional Suceava s-a făcut dovada ieșirii din indiviziune cu privire la bunurile ce au fost omise a se partaja prin sentința civilă 290/1951 ce a aparținut defunctului M. A., iar la data de 26 noiembrie 1962, moștenitorii acestuia au încheiat un proces – verbal prin care au procedat la partajarea terenului arabil, fânaț și pășune în suprafață de 16 ha rămase.
În prezenta cauză reclamantul nu a făcut cu nimic dovada că terenul despre care face vorbire ar fi fost în stăpânirea sa vreodată și că i-ar fi fost ocupat abuziv de către pârâți.
Dimpotrivă din actele depuse la dosar a reieșit că terenul în cauză i-a aparținut defunctei M. Rahila și care i l-a vândut numitului S. N., iar după decesul acestuia soția sa S. D. i l-a vândut lui I. V. care-l folosește și în prezent.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.563 din Noul Cod Civil,k deși raporturile juridice îns-au născut sub imperiul Codului civil anterior și prin urmare acest act normativ era aplicabil.
Totuși trebuie avut în vedere că potrivit art.563 alin.1 din nou cod civil „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care-l deține fără drept …. „, iar conform art.565 din același cod „în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară”.
Așa cum s-a arătat anterior în cartea funciară dreptul de proprietate este înscris pe mai mulți coindivizari în baza decretului de transmitere a succesiuni din 06 martie 1935, însă, ulterior, starea de indiviziune a fost sistată prin hotărârile la care s-a făcut referire, iar reclamantul nu a făcut dovada că bunul despre care face vorbire i-ar aparține și că ar fi intrat în posesia pârâților în mod abuziv.
Față de cele mai sus arătate, instanța a luat act, pe de o parte, că S. I. – în calitate de reclamant - nu și-a însușit cererea de chemare în judecată a pârâților: I. L. și I. G., iar pe de altă parte, constatând că acțiunea reclamantului M. S. este nefondată a respins-o ca atare.
Ținând seama că prin încheierea din 13 iunie 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantul M. S. a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 259 lei și în raport de respingere a acțiunii sale, instanța - în temeiul art.19 alin.2 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă a obligat pe reclamantul M. S. să plătească statului suma de 259 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Potrivit art.274 cod procedură civilă a obligat același reclamant să-i plătească pârâtului I. G. suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu c/val. deplasărilor la instanță și a câștigului nerealizat pe timpul cât s-a aflat la proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. S..
În motivare acesta a arătat că instanța de fond nu a luat în discuție niciun aspect din cele reiterate în scris, mai mult decât atât, s-a referit la faptul că ar fi furnizat o motivare în drept necorespunzătoare pentru acțiunea precizată ( dispoziții ale codului civil nou, în locul celor din vechiul cod civile), cu toate că revendicarea a solicitat-o la nivelul datei de 9 mai 2012 referindu-se la acțiunea precizată în fapt și drept, iar principiul de drept este acela al neretroactivității legii vechi și a aplicării imediate a legii noi.
De asemenea instanța de fond a reținut o situație de fapt necorespunzătoare cu realitatea - anume că indiviziunea ar fi fost rezolvată judecătorește, cu toate că a motivat în amănunt în scris și acest aspect.
A mai invocat acesta că hotărârea de partaj din 1951 și-a pierdut autoritatea de lucru judecat.
În drept și-a întemeiat recursul pe prevederile art.312 alin.3 Cod procedură civilă art.304 pct.9 și art 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Legal citați, pârâții-intimați s-au prezentat în fața instanței și au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Așa cum rezultă din precizările la acțiune depuse de către reclamantul-recurent la termenul de judecată din data de 9.05.2012( f.18,19), acesta a revendicat de la pârâții S. I.,I. L. a V. și I. G. suprafața de 48 ari identică cu parte din . CF_ Vama ( fostă CF 3253 Vama) sau cu parte din ./5( provenită din divizarea parcelei 3812).
Acesta s-a prevalat de cartea funciară sus-menționată în care apare ca titular al unei cote indivize de 3/20, alături de ceilalți comoștenitori ai proprietarului tabular, M. A., în baza decretului de transmitere a succesiunii din 6.03.1935.
Dar așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, terenurile înscrise în cartea funciară în discuție au făcut obiectul unui partaj între comoștenitori în dosarul nr.1001/51 al Judecătoriei Populare Vama, Raionul Cîmpulung, prin sentința civilă nr.290/17.12.1951, astfel că . de către reclamantul-recurent a fost împărțită în natură între părți,./5 fânăț (divizată din . lotul surorii reclamantului-recurent, M. Glicheria (f.21,22).
Este de observat că ulterior s-a mai încercat partajarea acelorași terenuri după același autor, însă prin sentința civilă 1047/10.06.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat, în raport de hotărârea anterioară de partaj din 1951 (f.28,29).
În realitate, reclamantul-recurent nu recunoaște împărțeala dispusă pe cale judecătorească, nemulțumit fiind de acea lotizare, de aceea face referire la titlul comun.
Însă acest titlu indiviz (cartea funciară) mai probează la acest moment doar izvorul indiviziunii, în timp ce pentru drepturile efective ale coindivizarilor nu mai prezintă nicio relevanță deoarece în urma partajului fiecare coindivizar este socotit proprietar exclusiv cu efect retroactiv (în cazul moștenirilor începând cu data deschiderii succesiunii autorului comun) asupra bunurilor ce i-au revenit în lot.
A invocat reclamantul că hotărârea de partaj și-ar fi pierdut puterea de lucru judecat, critică ce nu poate fi reținută.
Hotărârea de partaj nu se situează în categoria hotărârilor care își pierd puterea de lucru judecat după expirarea termenului de prescripție prevăzut pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârii, efectul fiind doar cel privitor la prescripția dreptului de a mai solicita executarea.
Răsturnarea puterii de lucru judecat printr-o reluare a judecății într-o nouă acțiune de partaj între părți determină o instabilitate a raporturilor juridice civile care, odată stabilite printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv și irevocabil, intră în sfera raporturilor de ordine publică, pe care părțile nu o pot modifica.
Așadar, pentru . din p.f. 3812/5 reclamantul nu este proprietar, acest teren aparținând surorii sale M. Glicheria în urma partajului.
În acest context, nu mai prezintă relevanță situația juridică actuală a acestui teren, dacă a fost vândut, de către cine, dacă acea înstrăinare întrunește cerințele de validitate impuse de lege (referindu-ne aici la susținerile reclamantului-recurent în sensul că acest teren ar fi făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată de R. M., mama reclamantului, cu N. S., care la rândul lui l-ar fi înstrăinat autorului pârâților, I. V.), deoarece, în lipsa dovezii dreptului său de proprietate, nu mai interesează dacă pârâții exercită posesia asupra acestui teren ori dacă posesia este legitimă.
Dacă totuși reclamantul insistă în a susține că terenurile ce au făcut obiectul partajului din 1951 nu includ și terenul în litigiu ( a se vedea susținerile sub acest aspect din faza recursului), deși în opinia tribunalului identitatea de terenuri este evidentă, avea obligația de a administra probe sub acest aspect, anume proba cu expertiza topo-cadastrală, or rezultă din încheierile de ședință că acesta nu a propus decât proba cu înscrisuri, arătând expres că nu mai are alte probe.
În concluzie, constatând că reclamantul-recurent nu are calitatea de proprietar asupra terenului revendicat, nedovedind întrunirea condițiilor prevăzute de art.563 Noul cod civil (acesta fiind temeiul de drept al acțiunii, contrar criticilor recurentului, față de prevederile art.6 alin.6 Noul Cod Civil, art.5 alin.2 Legea 71/2011), așa cum corect a reținut și prima instanță, Tribunalul, negăsind incidente prevederile art.304 pct.9 din vechiul Cod de procedură civilă, în baza art. 312 alin.1 din același act normativ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul-recurent M. S. domiciliat în Vama, ..109, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.934/04.09.2012 pronunțată de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții-intimați I. L. a V.- ., jud. Suceava, S. I. - A A. domiciliat în Vama, . N.), nr.1, jud. Suceava și I. G. domiciliat în .. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 08 Martie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. N. M. L. A.
Red V.O.D.
Jud.fond G. B.
Tehnored. L.A
2 ex./ 08.04.2013
| ← Cerere necontencioasă. Decizia nr. 60/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1440/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
