Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 405/2015
Dosar nr._ Revendicare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 405
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 MARTIE 2015
PREȘEDINTE V. O. D.
JUDECĂTOR A. I. M.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr. 950 din data de 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimată fiind pârâta Direcția S. S. – O. S. B..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 26 martie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă formulată la data de 28 aprilie 2014, reclamantul M. I. a chemat în judecată pe pârâta O. S. B. prin Direcția S. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 2,0 ha situat pe raza comunei B., județul S., identic cu . din C.F. nr. 643 și care se identifică și cu .%, 122% din U.P. III.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că bunica sa M. Saveta a lui Ș. din . a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 394 din 03.04.1928 de la I. M. a lui G. mai multe suprafețe de teren printre care și suprafața de 5 ha 74 ari 03 mp identică cu parcelele funciare nr. 1410/8, 1407/1, 1410/7 și 1406/1 din C.F. nr. 634 a comunei B., teren cu vegetație forestieră, că aceasta și-a înzestrat copiii, iar tatălui său numitului M. V., i-a revenit suprafața de 5 ha și 74 ari.
A mai precizat reclamantul că, tatăl său M. V. a decedat în anul 1991 iar între urmașii acestuia respectiv: reclamantul M. I., U. M., M. V., L. E., M. Ș. și A. V. a intervenit un partaj voluntar prin care suprafața de 2,0 ha teren cu pădure a revenit reclamantului, terenul fiind identic cu . din C.F. 643 a comunei B..
S-a mai arătat că terenul a ajuns sub bornă silvică din eroare, odată cu preluarea terenurilor autoarei lor M. Saveta a lui Ș. de către statul comunist, iar în prezent, terenul revendicat este deținut fără nici un titlu de Direcția S. S..
A menționat reclamantul că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, dar cererea i-a fost respinsă de Comisia de fond funciar a comunei B., cât și contestația sa, de către Comisia Județeană S. pe motivul că nu a făcut dovada că terenul pretins nu este preluat abuziv de statul comunist, iar Direcția S. S. nu deține terenul în cauză cu nici un titlu legal.
Reclamantul a susținut că poate face dovada că . din C.F. nr. 643 a comunei B. este proprietatea transmisă prin moștenire și partaj de la defuncta proprietară M. Saveta și este îndreptățit să o revendice de la deținătorul neproprietar Direcția S. S..
Cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 555 și art. 563 din Codul civil.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a dosar a solicitat introducerea în cauză a Statului Român reprezentat prin Ministerul finanțelor publice în calitate de proprietar al terenului obiect al prezentei acțiuni și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
În motivare a arătat că așa cum a precizat și petentul, terenul obiect al prezentei acțiuni, este proprietate publică a statului, fiind cuprins în amenajamentul silvic al U.P. III, u.a.l23A% și 122%, O. S. B., și este administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția S. S., în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului, conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Codul S. iar potrivit prevederilor art. 865 alin. 2 lit. b Cod civil, "Titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați... să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă" iar conform prevederilor art. 75 Cod procedură civilă "Pârâtul care deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra acelui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului".
A mai precizat că terenul obiect al prezentei acțiuni este proprietate publică a statului, fiind cuprins în amenajamentul silvic al U.P. III, u.a.l23A% și 122%, O. S. B. și a intrat în fond forestier de stat în baza Constituției din anul 1948 care prevede la art. 6 că pădurile aparțin Statului ca bunuri ale întregului popor, că începând din anul 1950 terenul în litigiu este înscris în amenajamentul silvic și ulterior acestei amenajări, la toate revizuirile amenajamentului, aceste pu.a.-uri apar înscrise în amenajamentul silvic.
Pârâta a mai menționat că potrivit prevederilor art. 1 din Codul silvic din anul 1962, în vigoare la elaborarea amenajamentelor silvice până în anul 2003 „Pădurile și terenurile afectate de împăduriri sau care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație, constituie proprietate de stat și alcătuiesc fondul forestier al Republicii Socialiste România și că fac parte din fondul forestier acele suprafețe prevăzute în aliniatul precedent, care sunt determinate ca atare prin amenajamente silvice".
Pârâta a susținut că, potrivit Codului silvic din anul 1996 (Legea nr. 26/1996), în vigoare la data elaborării amenajamentului din anul 2004, se prevede la art. 16 că, amenajamentul silvic constituie bază a cadastrului forestier și titlu de proprietate a statului iar potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, "Bunurile preluate la stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
S-a susținut de către pârâtă că, terenul revendicat de reclamant face obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a intrat în vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive în instanță iar pe cale de consecință, potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamantului i se putea reconstitui dreptul de proprietate pentru terenul în cauză numai dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991. Pârâta a arătat că reclamantul a urmat această procedură dar cererea i-a a fost respinsă prin Hotărârea nr. 295/26.03.2010 a Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor S., aceasta rămânând definitivă deoarece nu a fost contestată de către petent în conformitate cu prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta a precizat că potrivit celor arătate rezultă faptul că terenul în litigiu este proprietate publică a statului începând din anul 1948, acesta nefiind scos niciodată din fondul forestier național proprietate publică a statului și mai mult de atât reclamantul deși a uzat de legile fondului funciar pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru acest teren cu vegetație forestieră, cererea i-a fost invalidată prin Hotărâre a comisiei județene rămasă definitivă, motiv din care se consideră că acțiunea petentului este inadmisibilă.
S-a mai arătat că a considera că acțiunea în revendicare a terenurilor forestiere este admisibilă ar însemna că s-ar da posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere cu respectarea procedurii instituită de prevederile legilor fondului funciar, iar în cazul în care cererea ar fi invalidată să revendice ulterior aceste terenuri oricând în baza dreptului comun.
Prin sentința civilă nr. 950 din data de 29 septembrie 2014, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis excepția formulată de pârâta Direcția S. S. - O. S. B. și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta Direcția S. S. – O. S. B., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că obiectul acțiunii de față îl constituie revendicarea de către reclamant a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 2,0 ha situat pe raza comunei B., județul S., identic cu . din C.F. nr. 643 și care se identifică și cu .%, 122% din U.P. III, deținut de Direcția S. S. - O. S. B..
Reclamantul a susținut că terenul a ajuns sub bornă silvică din eroare, odată cu preluarea terenurilor autoarei lor M. Saveta a lui Ș. de către statul comunist, iar în prezent este deținut fără nici un titlu de Direcția S. S..
Conform art. 6 (2) din Legea nr. 213/1998, terenurile preluate de stat, fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Această ultimă condiție a înfrânt acțiunea reclamantului, deoarece pentru terenurile forestiere au existat legi speciale de reparație, a căror procedură a fost de altfel urmată de reclamant, care însă nu a obținut reconstituirea dreptului de proprietate a terenului revendicat.
Așa cum a susținut și pârâta terenul revendicat de reclamant face obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, astfel că aplicarea ei este prioritară în raport cu dreptul comun (art. 480-481 cod civil de la 1865 sau art. 563 din Noul Cod civil) care este legea generală.
În doctrină și practica judecătorească s-a stabilit că în cazul unui concurs între legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres în legea specială.
Cu alte cuvinte, persoanelor cărora le sunt aplicabile dispozițiile legilor de reparație nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acel act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, astfel că acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, intentată după . acestor legi, cum este și în cazul de față, este inadmisibilă.
Această soluție nu contravine Convenție Europene a Drepturilor Omului, întrucât art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane „dreptul la un tribunal”, adică dreptul la o instanță judiciară care să soluționeze o contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, iar CEDO a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere, iar în România legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele pot obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră preluate la stat cu ocazia naționalizărilor, fiind posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament sau în anumite condiții pe un alt amplasament sau despăgubiri.
S-a statuat că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă.
Într-adevăr așa cum a susținut și pârâta, a considera că acțiunea în revendicare a terenurilor forestiere este admisibilă ar însemna că s-ar da posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere cu respectarea procedurii instituită de prevederile legilor fondului funciar, iar în cazul în care cererea ar fi invalidată să revendice ulterior aceste terenuri oricând în baza dreptului comun.
În consecință, față de cele expuse mai sus, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, intentată după . legilor fondului funciar, legi speciale de reparație, cum este și în cazul de față, a fost inadmisibilă, motiv pentru care instanța a admis excepția formulată de pârâtă și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul prin care a arătat următoarele:
În fapt, a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri cu vegetație forestieră situate pe raza comunei B. după autoarea mea M. Saveta.
Printre terenurile solicitate a fost și o suprafață de 2,0 ha pădure identică cu . din CF. nr. 643 a comunei B., care îi revenise în urma unui partaj voluntar intervenit între sel și moștenitorii autoarei lor.
Comisia Județeană de Fond Funciar a invalidat cererea sa pe motivul că acel teren nu a fost preluat de statul comunist și a ajuns din eroare sub bornă silvică, fiind deținut de Direcția S. S. fără niciun titlu legal.
În aceste condiții, în mod firesc, a formulat acțiune în revendicare, deși fusese avertizat că în județul S. toate instituțiile statului (inclusiv justiția) sunt subordonate Direcției Silvice S. și nu are nicio șansă de a beneficia de un proces corect și echitabil.
Avertismentele s-au adeverit când Judecătoria Câmpulung Moldovenesc i-a blocat accesul la justiție admițând o excepție inventată de Direcția S. S., respectiv excepția inadmisibilității, fără ca măcar să înțeleagă care este obiectul acțiunii sale.
Din modul cum a motivat instanța de fond admiterea excepției invocate de Direcția S. S. a reieșit că instanța a înțeles că el a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,0 ha teren. În consecință, instanța a considerat că o acțiune în revendicare ar însemna că orice persoană ar putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate, dacă i-a fost cererea invalidată de procedura prevăzută de legile fondului funciar.
Într-adevăr, cererea sa a fost invalidată, fiindcă nu s-a dovedit că statul a preluat terenul care face obiectul cererii, dar acest teren se află în posesia Direcției Silvice S., iar proprietatea este a sa.
El a dovedit cu înscrisuri incontestabile că este proprietarul terenului (pe care, în treacăt fie spus, îl jinduiește un pădurar de la O.S. B.), dar terenul este ocupat fără niciun titlu de D.S. S..
Prin procedura prevăzută de legile fondului funciar nu poate obține reconstituirea dreptului de proprietate, fiindcă terenul nu a fost preluat de stat, iar de revendicat nu poate să-1 revendice, deși terenul este în posesia pârâtei.
Judecătoria i-a obturat dreptul la justiție, admițând o excepție absurdă, pentru a nu deranja jaful instituționalizat la care ia parte, conștient sau inconștient.
In consecință, nu poate să-și dovedesc dreptul de proprietate, iar deținătorul terenului nu este obligat să dovedească în ce condiții deține terenul.
Până și comuniștii jefuiau mai "cu perdea".
In cazul său, este vorba de o acțiune în revendicare în care proprietarul neposesor își revendică un bun imobil de la posesorul neproprietar.
Din păcate, instanța nu permite părților să-și apere poziția prin probe, admițând o excepție inexistentă, motivând că nu vrea să creeze precedente și să deranjeze jaful la care sunt supuși proprietarii de păduri din zona de munte a județului S..
A considerat sentința atacată ca fiind nelegală, netemeinică și abuzivă, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea pe fond.
In drept, a invocat prevederile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, pentru următoarele motive:
a) In ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare. Obiectul acțiunii îl constituie revendicarea de către reclamant a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 2,0 ha situat pe raza comunei B., județul S. identic cu . din CF. nr. 643 și care se identifică cu parcelele silvice ua. 132A% și 122A% din U.P. III, teren forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea Direcției Silvice S..
Reclamantul a susținut că terenul a intrat sub bornă silvică din eroare, odată cu preluarea terenurilor autoarei lor M. Saveta a lui Ș. de către Statul Comunist, iar în prezent este deținut fără nici u titlu de Direcția S. S..
Potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, "Bunurile preluate la stai fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor Ieși speciale de reparație".
Această ultimă condiție a înfrânt acțiunea reclamantului, deoarece pentru terenurile forestiere au existat legi speciale de reparație, a căror procedură a fost de altfel urmată de reclamant, care însă nu a obținut reconstituirea dreptului de proprietate a terenului revendicat.
Terenul revendicat face obiectul unor legi speciale de reparație și anume Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, ambele cu modificările și completările ulterioare, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, acte normative speciale, cu caracter reparatoriu, astfel că aplicarea ei este prioritară în raport de dreptul comun (art. 480-481 Cod civil din 1865 sau art. 563 din Noul Cod civil) care este legea generală.
In doctrină și practica judecătorească s-a stabilit că în cazul unui concurs între legea specială și legea generală, aceasta se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres în legea specială.
Cu alte cuvinte, persoanelor cărora le sunt aplicabile dispozițiile legilor de reparație nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acel act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, astfel că acțiunea în revendicare întemeiată după . acestor legi, cum este și cazul de față, este inadmisibilă.
Această soluție nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică la o instanță judiciară care să soluționeze o contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, iar CEDO a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere, iar în România legiuitorul a adoptat un act normativ special în temeiul căruia persoanele pot obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră preluate la stat cu ocazia naționalizărilor, fiind posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament sau în anumite condiții pe un alt amplasament sau despăgubiri.
S-a statuat că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității unei utilizării unei reglementări ulterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă.
A considera că acțiunea în revendicare a terenurilor forestiere este admisibilă înseamnă că s-ar da posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice care nu a respectat procedura instituită de legile speciale, respectiv legilor fondului funciar, să revendice astfel de terenuri oricând în baza dreptului comun.
În consecință, față de cele mai sus arătate, acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun, promovată după . legilor fondului funciar, legi speciale de reparație, cum este și în cazul de față, a fost inadmisibilă, astfel că instanța de fond în mod temeinic și legal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, și a respins acțiunea formulată de petent, ca inadmisibilă.
b) În cazul în care instanța de apel va considera că acțiunea în revendicare este admisibilă, pe fondul cauzei, a arătat faptul că prin nici un document reclamantul nu a făcut dovada faptului că suprafața de 2,0 ha teren revendicat, identică cu . din C.F. nr. 643 a comunei cadastrale B., este teren proprietate publică a statului cuprins în amenajamentul silvic, respectiv ua. 132A% și 122A% din U.P. III.
In ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, prin Contractul de vânzare nr. 394/03.04.1928 numita M. Saveta a Ș. a cumpărat doar 1/6 din suprafața de de 5 ha 74 ari și 0,3 mp compusă din parcelele funciare nr. 1410/8, 1407/1, 1410/7 și 1406/1 din CF; nr. 643 B., respectiv 9566,7 mp, fără a se menționa categoria de folosință a teren și mărimea acestuia pe parcele funciare.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada cât din această suprafață a trecut în proprietatea autorului său M. V. urmare a înzestrării acestuia de către mama sa M. Saveta și cât din suprafața ce a trecut în proprietatea tatălui său M. V. i-a revenit în proprietate urmare a partajului voluntar încheiat între urmașii lui M. V..
Examinând apelul, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
În mod corect, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, văzând că există un concurs între legea specială și cea generală, care dă prioritate normelor speciale. Cu alte cuvinte, în speță, reclamantul avea posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, cu vegetație forestieră, conform legii speciale de reparație, anume potrivit legislației de fond funciar, prin reconstituirea dreptului de proprietate.
De observat că obiectul acțiunii de față îl constituie revendicarea de către reclamant a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 2,0 ha situat pe raza comunei B., județul S., identic cu . din C.F. nr. 643 și care se identifică și cu .%, 122% din U.P. III, deținut de Direcția S. S. - O. S. B..
Chiar reclamantul indică această categorie de folosință și identificarea în amenajament silvic, prin petitul acțiunii.
Terenurile cu vegetație forestieră au trecut în proprietatea statului cu ocazia naționalizării din anul 1948.
Conform constituției din 1948, art. 6, pădurile sunt în proprietatea statului.
Terenul în litigiu a fost înscris în amenajamentul silvic începând din anul 1950, conform documentației depusă de Direcția S. S. (f. 71 și urm., judecătorie).
Referitor la regimul juridic actual al terenului in litigiu, instanța reține că terenul este proprietatea statului, conform art. 136 alin. (3) din Constituție, coroborat cu art. 1 alin. (1) și art. 3 din Legea 46/2008, publicată în M. Of. nr. 238 din_ .
Astfel, potrivit prevederilor constituționale, bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 46/2008, printre bunurile de interese național se numără și fondul forestier național, care este constituit, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 46/2008, din totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior.
În același sens, Legea nr. 18/1991 a prevăzut prin art. 35, coroborat cu art. 5, că terenurile care figurau în amenajamentele silvice până la data de 1 ianuarie 1990 sunt proprietate publică a statului, iar potrivit dispozițiilor art. 5 și art. 16 din Legea nr. 26/1996 (Codul S.-abrogat prin Legea 46/2008, publicată în M. Of. nr. 238 din_ ), identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data intrării ei în vigoare, acestea constituind baza cadastrului forestier și al titlului de proprietate al statului.
Terenurile forestiere din categoria cărora face parte și cel revendicat în cauză, se află sub incidența unei legi speciale de reparație, respectiv a Legii 1/2000, astfel că cel ce se pretinde proprietarul unui asemenea bun nu poate face dovada dreptului său decât cu titlul de proprietate emis în procedura specială la care face trimitere legea sub incidența căreia se află, ca singur act care determină în mod concret imobilul.
Reclamantul a demarat procedura de reconstituie a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, fiind emisă hotărârea nr. 295/26.03.2010, a Comisiei Județene de fond funciar S. (f. 7, judecătorie). Așa cum a arătat Direcția S. S. și ulterior, prin concluzii scrise a confirmat și reclamantul, acesta nu a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene S., arătată mai sus (deși anterior, la dezbateri, reclamantul a susținut contrariul, prin apărător). Față de soluția de invalidare a Comisiei Județene S., pentru recunoașterea dreptului de proprietate, reclamantul trebuia să formuleze plângere în instanță, în termenul legal.
Reclamantul nu a înțeles să formuleze o astfel de plângere, fiind deci în culpă, iar nimeni nu-și poate invoca propria culpă („nemo auditur propriam turpitudinem allegans”).
Hotărârea Comisiei Județene nu a statuat că terenul cu vegetație forestieră în litigiu nu a fost preluat la stat, la naționalizare, ci că, în primul rând, reclamantul nu face dovada continuității dreptului de proprietate. Această continuitate se referă la dovada preluării terenului de către stat de la autoarea reclamantului. Reclamantul nu a făcut dovada calității de autor deposedat pentru autoarea sa. Astfel, reclamantul interpretează greșit această hotărâre, în sensul că ar fi statuat că terenul în litigiu nu a trecut în proprietatea statului. Dispozițiile hotărârii sunt clare, în sensul celor arătate mai sus, văzând și regimul juridic al terenurilor cu vegetație forestieră, prezentat, pe larg, mai sus.
Comisia Județeană de fond funciar S. nu a statuat că terenul a ajuns din eroare sub bornă silvică, ci justificat, conform documentației de amenajament silvic, depusă la prima instanță.
Deci, recunoașterea dreptului de proprietate, inclusiv actele primare, dovezi ale acestuia, trebuiau valorificate în procedura specială de reconstituire, fiind inadmisibilă o acțiune de drept comun, în revendicare.
Prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, aplicând corect dispozițiile legale în materie. Soluția respectă dreptul la un proces corect și echitabil, existând un act normativ special, pentru valorificarea dreptului de proprietate, pe care reclamantul, în mod culpabil, nu l-a valorificat.
Prima instanță a analizat corect obiectul cererii, revendicare, nu reconstituirea dreptului de proprietate. Corect a reținut prima instanță analogia dintre acestea: „a considera că acțiunea în revendicare a terenurilor forestiere este admisibilă ar însemna că s-ar da posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere cu respectarea procedurii instituită de prevederile legilor fondului funciar, iar în cazul în care cererea ar fi invalidată să revendice ulterior aceste terenuri oricând în baza dreptului comun”. A proceda altfel ar însemna eludarea procedurii de reconstituire, care are caracter obligatoriu.
Dovezile dreptului de proprietate trebuiau valorificate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Aceasta era admisibilă, față de preluarea pădurilor în proprietatea statului. Prin procedura de reconstituire în fața comisiilor de fond funciar, care poate fi cenzurată, prin plângere, în fața instanțelor de judecată, se asigură accesul la justiție. Reclamantul este în culpă că nu a utilizat pârghiile legale.
Posesia pârâtei este legitimă, terenul fiind în administrarea sa, în baza mandatului de reprezentare a RNP-Romsilva.
Excepția reținută de prima instanță este corectă, făcând de prisos cercetarea fondului cauzei, față de caracterul său prioritar.
În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge apelul declarat de către reclamantul M. I., domiciliat în ., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 950 din data de 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimată fiind pârâta Direcția S. S. – O. S. B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. O. D. A. I. M. S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond P. A. A.
Tehnored. S.A.M.
4 ex./15.04.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 2190/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
