Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1776/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1776/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-10-2012 în dosarul nr. 1776/2012

Dosar nr._ Constatare nulitate act juridic

R OM Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1776

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.10.2012

PREȘEDINTE H. L.

JUDECĂTOR V. O. D.

JUDECĂTOR I. G.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea recursului formulat de către pârâta B. D., domiciliată în Gălănești, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3899 pronunțată la data de 10.11.2011 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ intimați fiind reclamantul G. F., domiciliat în Sucevița, nr.400, județul Suceava și pârâții M. E., domiciliată în Timișoara, ., ., județul T., B. G., domiciliat în P. Nou, ., ., G. S., (decedată), M. V., cu același domiciliu, D. E., domiciliată în Suceava, ..19, județul Suceava și B. G. F., domiciliat în P. Nou, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile,legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că din eroare pentru termenul de astăzi a fost trecută pe citativ G. S. în calitate de intimat, aceasta decedând pe parcursul desfășurării procesului la instanța de fond, conform dispozițiilor aceste instanțe, în cauză fiind introduși moștenitorii acesteia, urmând a se rectifica citativul în acest sens.

Mai constată instanța că s-a depus de către intimatul reclamant întâmpinare iar de către recurentul pârât dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pe care le anulează, recursul fiind legal timbrat, și văzând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, a reținut cauza spre soluționare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr.3569/285 din 9.06.2008, reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâții B. D., B. G. F. – nume așa cum a fost rectificat, M. E., B. G. și G. S., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună partajarea averii succesorale rămasă după defuncții G. V. și G. M..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că defunctul G. V. a decedat la data de 28 iunie 1992, iar defuncta G. M. a decedat la data de 24 iulie 1999, iar masa succesorală se compune din casă, anexe și suprafața de 2,21 ha teren, înscrisă în titlul de proprietate nr.556 din 20 iulie 1994. Se mai arată că după acești doi defuncți au rămas în calitate de moștenitori reclamantul, pârâta B. D., în calitate de copii, cu o cotă de ¼ p.i., după B. V., decedată, fiica soților G. V. și M., au rămas în calitate de moștenitori pârâții B. G., M. C. și B. G. F., cu o cotă de ¼ p.i., iar după G. G.,decedat, fiul soților G. V. și M., a rămas în calitate de moștenitoare G. S., soție supraviețuitoare. Reclamantul mai învederează instanței că toți moștenitorii sunt acceptanți ai succesiunii prin luarea în stăpânire a bunurilor, iar imobilul supus partajului a fost refăcut în întregime de el.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, iar instanța este competentă să o soluționeze.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

În vederea soluționării cauzei s-au depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.5091/8.12.2008, Judecătoria Rădăuți a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, cu consecința respingerii acțiunii, din următoarele motive:

Potrivit certificatului de moștenitor din dosarul nr.738/1997 al BN.P. B. C., după defuncții G. V. și G. M., decedați la data de 28.06.1992 și respectiv 24.07.1993, a rămas, în calitate de moștenitoare, G. V., fiică, cu o cotă de 1/1 p.i., menționându-se de asemenea că a renunțat la moștenire pârâta B. D., fiică.

Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor și a masei succesorale, din lucrările dosarului nerezultând că certificatul de moștenitor mai sus arătat a fost desființat, astfel încât instanța reține că reclamantul nu are calitatea de moștenitor după cei doi defuncți și astfel nu justifică legitimare procesuală activă în prezenta cauză.

S-a mai reținut că reclamantul nu a făcut nici dovada că G. V., căsătorită B., a decedat și nici calitatea de moștenitori a celorlalți pârâți indicați în acțiune, instanța analizând însă cu prioritate calitatea procesuală activă a reclamantului.

Prin decizia civilă nr.701/31.03.2009, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința civilă mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de control judiciar că prima instanță avea obligația de a administra probele solicitate de reclamant privind acceptarea tacită a succesiunii.

Cauza a fost reînregistrată la data de 1.10.2009, sub nr._ .

În cursul procedurii a decedat pârâta G. S. (S. O.), moștenitori legali, M. V. și D. E., colaterali privilegiați de gradul I, fiind introduși, la cerere, în cauză.

Ulterior primei zile de înfățișare, reclamantul a depus o cerere completatoare, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 738/12.11.1997 emis de notar B. C., după defuncții G. V. și G. M., întrucât nu a fost citat la dezbaterea succesiunii acestora, precum și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3194/25.06.1992 de notariatul de Stat Local Rădăuți, încheiat între vânzătorii G. V., G. M. și cumpărătoarea N. (fostă B.) D. O., având ca obiect al contraprestației vânzătorilor tocmai bunurile ce compun masa succesorală.

Dată fiind opunerea pârâtei B. D. la completarea adusă acțiunii ulterior primei zile de înfățișare, instanța nu a luat act de ea, așa încât aceleiași pretenții reclamantul le-a formulat pe calea unei acțiuni separate, înregistrată sub nr._ /3.08.2010 pe rolul Judecătoriei Rădăuți.

Dată fiind strânsa legătură dintre cele două cauze, în temeiul art.164 Cod procedură civilă, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6.12.2010, instanța a admis excepția de conexitate invocată de pârâta B. D., conexând dosarul nr._ /3.08.2010 la dosarul nr._ .

La termenul de judecată din 1.06.2011, reclamantul a declarat că renunță la judecarea acțiunii înregistrată sub nr._, solicitând, pe cale separată doar soluționarea acțiunii înregistrată sub nr._, și anume să se constate exclusiv nulitatea certificatului de moștenitor nr.738/1997, fără a mai pretinde și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3194/25.06.1992 de Notariatul de Stat Local Rădăuți.

Prin încheierea nr.388/1.06.2011, Judecătoria Rădăuți a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii civile pentru partajarea averii succesorale rămasă după defuncții G. V. și G. M., înregistrată sub nr._, respectiv a capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3194/25.06.1992 de Notariatul de Stat Local Rădăuți, acțiunea cuprinzând acest capăt de cerere fiind înregistrată sub nr._, drept pentru care nu este dată excepția de litispendență dintre această cauză și cea înregistrată sub nr._ pentru constatare nulitate absolută certificat de moștenitor, disjunsă.

Prin sentința civilă nr.3899 din 10.11.2010 Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, privind pe reclamantul G. F., și pe pârâții B. D., M. E., B. G., M. V., D. E. și B. G. F., având ca obiect constatare nulitate certificat de moștenitor .

A constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.677/12.11.1997 eliberat de notar B. C..

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că,G. V. și G. M. au decedat la data de 28 iunie 1992, respectiv 24 iulie 1993, cu ultimul domiciliu în . este fiul acestora, în privința căruia nu s-a constatat existența vreunei cauze de nedemnitate, ceea ce-i conferă vocație succesorală la succesiunea părinților săi, de asemenea, pârâta B. D., tot descendentă de gradul I, la fel și B. ( născută G.) V., în prezent decedată, cu moștenitori B. G., M. C. și B. G. F., precum și G. G., în prezent decedat, cu moștenitor G. S. (S. O.), decedată în cursul procedurii de față, cu moștenitori M. V. și D. E., ceea ce le conferă persoanelor chemate în judecată ca pârâți legitimare procesuală pasivă .

Potrivit certificatului de moștenitor nr.677/12.11.1997 eliberat de notar B. C. după defuncții G. V. și G. M., B.( fostă G.) V., autoarea pârâților B. G., M. C. și B. G. F., este unica moștenitoare legală acceptantă a succesiunii, în calitate de fiică, cu o cotă de 1/1 p.i., iar pârâta B. D., tot descendentă de gradul I, a renunțat la succesiune.

Potrivit art.72 al.1 și art. 73 al.3 din Legea nr.36/1995, după ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, pe bază de declarație sau probe administrate în cauză urmând a stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.

Cum reclamantul în calitate de fiu al defuncților soți V., deși are vocație succesorală, conform art.669, nu a fost citat în procedura succesorală notarială, față de dispozițiile legale mai sus citate, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a certificatului de moștenitor emis în această procedură, imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv, instanța admițând acțiunea, așa cum a fost precizată, în temeiul art.85 din Legea nr.36/1995.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta B. D. în motivarea căruia a arătat că deși sentința îi este favorabilă și ei, aceasta nu este pronunțată în contradictoriu cu toți moștenitorii lui G. V. și G. M., fiind trecuți în schimb persoane ce nu sunt moștenitoare ale acestora.

Arată că fratele său G. G. nu a avut copii și că a decedat înaintea părinților lor G. V. și G. M.. Fiind predecedat părinților, soția sa supraviețuitoare, respectiv pârâta G. S., nu avea calitatea legală să vina la succesiunea foștilor ei socrii și în consecință nu este moștenitoare a acestora. Deci nici moștenitorii pârâtei G. S., M. V. și D. E. nu au calitatea de moștenitori ai părinților săi și nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Precizează că la reînregistrarea dosarului de la nr._ la_, dosar atașat la prezenta cauză, s-a omis unul din copii surorii sale decedate B. (G.) V., respectiv pe B. V. C., ce a fost citat în cauză până atunci atât la Judecătoria Rădăuți, cât și la Tribunalul Suceava. Sentința pronunțată în prezenta cauză nu este pronunțată și în contradictoriu cu acesta, deși era moștenitor legal al lui G. V. și G. M.. Acesta a și decedat în luna noiembrie 2011, nu cunoaște dacă înainte de pronunțarea hotărârii sau ulterior.

E posibil ca dintr-o eroare materială să fie trecut în loc de B. V. C., B. G., așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, deoarece nu există nici un moștenitor cu numele de B. G., iar adresa acestuia corespunde cu cea avută de B. V. C..

În această situație hotărârea este nulă pentru nelegala citare a părților.

Mai arată că numele corect de familie a nepoților săi este „B." și nu „B.", cum din eroare s-a trecut cuprinsul sentinței recurate, având în vedere că numele corect al surorii sale a fost B. (G.) V..

Intimatul G. F., a formulat întâmpinare în motivarea căreia a arătat că prin acțiunea înregistrata la Judecătoria Rădăuți a arătat ca defunctul G. V. a decedat la data de 28 iunie 1992 ,iar defuncta G. M. a decedat la data de 24 iulie 1999 iar masa succesorala se compune din casa,anexe si suprafața de 2,21 ha teren înscrisa in Titlul de Proprietate nr.556 din 20 iulie 1994. Dupa acești doi defuncți au rămas in calitate de moștenitori reclamantul, parata B. D., in calitate de copii, cu o cota de l/4 pi. dupa B. V., decedata, fiica soțiilor G. V. si M., au rămas in calitate de moștenitori pârații B. G., M. C. si B. G. F. ,cu o cota de 1/4 pi., iar dupa G. G., decedat,f iul soților G. V. si G. M., a rămas in calitate de moștenitoare G. S., soție supraviețuitoare.. Toți moștenitorii sunt acceptanți ai succesiunii prin luarea in stăpânire a bunurilor, iar imobilul supus partajului a fost refăcut in întregime de către el.

Având in vedere ca G. V. si G. M. au decedat la data de 28 iunie 1992 si respectiv 24 iulie 1993 cu ultimul domiciliu in . in calitate de fiu in privința căruia nu s-a constatat existenta vreunei cauze de nedemnitate, are vocație succesorala la succesiunea părinților săi, instanța de fond având obligația prin rolul sau activ de a administra toate probele solicitate privind acceptarea tacita la succesiune.

Prin decizia civila nr.701/31.03.2009, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de către el, a casat sentința civila nr.5091/08.12.2008 privind admiterea excepției lipsei calității procesuale active si a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Conform certificatului de moștenitor nr.677/12.11.1997 eliberat de notar public B. C., după defuncții Gala V. si G. M., B. V. fosta G., autoarea paraților B. Ghorghita, M. C. si B. G. F., este unica moștenitoare legală acceptanta a succesiunii, in calitate de fiica, cu o cota de 1/1 pi., iar parata B. D., tot descendenta de gradul I, a renunțat la succesiune.

Potrivit art.72 al.l si art.73 al.3 din Legea nr.36/1995, după ce constata ca este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza si dispune citarea celor care au vocație la moștenire pe baza de declarație sau probe administrate in cauza urmând a stabili daca succesorii au acceptat succesiunea in termenul legal.

Deci, el reclamantul, in calitate de fiu al defuncților are vocație succesorala conform art.669, nu a fost citat in procedura succesorală notarială și fata de dispozițiile legale mai sus citate, sancțiunea care intervine este nulitatea absoluta a Certificatului de Moștenitor emis in aceasta procedura imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, instanța de fond urmând sa admită acțiunea in temeiul art.85 din Legea nr.36/1995.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr.3899/10.11.2010 a Judecătoriei Rădăuți prin care sa constatat nulitatea absoluta a Certificatului de Moștenitor nr.677/12.11.1997.

Ceilalți intimați deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Certificatul de moștenitor sau de legatar este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor,cotele ce le revin precum și bunurile atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat și împărțeala acestora(art. 81, 83 din legea nr. 36/1995).

Certificatul de moștenitor este un mijloc de însezinare și nu instrument probator al calității de moștenitor și al cotei succesorale sau a bunurilor care se cuvin moștenitorilor.

Față de aceste considerente, ce țin de natura sa juridică, soluționarea acțiunii în anulare certificatului de moștenitor impune respectarea principiului unanimității, reclamantul care demarează acțiunea având obligația de a identifica toți moștenitorii cu vocație succesorală la succesiunea defunctului după care s-a eliberat certificatul de moștenitor.

Regula unanimității și fixarea cadrului procesual pasiv, nu rămâne la alegerea reclamantului, instanța fiind obligată în conformitate cu dispozițiile art.129 al.5Cod procedură civilă care consacră principiul rolului activ al judecătorului, să pună în discuția părților și să stabilească în mod corect cadrul procesual.

În speță, deși aparent pârâta B. D. nu are interes să promoveze recurs în cauză întrucât sentința civilă recurată îi este favorabilă, aceasta justifică interes în a critica sentința sub ambele aspecte invocate anume că, nu toți moștenitorii defuncților G. V. și G. M. au fost chemați în judecată, fiind omis B. V. C. nepot de fiică (B. V.) a defuncților, precum și faptul că G. S. soția lui G. G.(care a predecedat părinților săi) nu are vocație succesorală la moștenirea defuncților săi socri, caz în care pârâții M. V. și D. E., moștenitorii defunctei G. S., nu justifică calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Procedând la soluționarea cauzei fără a stabilii cadrul procesual corect ce presupune asigurarea în contradictoriu cu toți moștenitorii defuncților G. V. și G. M. și în lipsa actelor de stare civilă care să demonstreze gradul de rudenie al părților cu defuncții, dar și în lipsa actului de deces privind pe G. G. pentru a se verifica vocația succesorală concrectă a soției supraviețuitoare G. S., hotărârea primei instanțe este nelegală, lovită de nulitate, motiv pentru care se impune admiterea recursului în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se conforma observațiilor mai sus arătate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Admite recursul formulat de către pârâta B. D., domiciliată în Gălănești, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3899 pronunțată la data de 10.11.2011 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ intimați fiind reclamantul G. F., domiciliat în Sucevița, nr.400, județul Suceava și pârâții M. E., domiciliată în Timișoara, ., ., județul T., B. G., domiciliat în P. Nou, ., ., G. S., (decedată), M. V., cu același domiciliu, D. E., domiciliată în Suceava, ..19, județul Suceava și B. G. F., domiciliat în P. Nou, ., ..

Casează sentința civilă nr. 3899 din 10 noiembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 02.10.2012..

Președinte, Judecător, Judecător,

H. L. V. O. D. I. G.

Grefier,

S. A.

Red.IG/Tehnored.SA/2ex/30.10.2012

Judecător fond P. G.

I. Caracteristica cererii în raport I/N

de care s-a admis recursul Constatare nulitate act juridic

II. Soluția în recurs – Admite recursul. Casează sentința civilă nr. 3899 din 10 noiembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

FIȘA ÎN CIVIL

Judecătoria Rădăuți Decizia nr.1776/2.10.2012

Sentința civilă nr.3899/2010 Dosar nr._

Judecător: P. G. Complet: H. L.

V. O. D.

I. G.

Certificatul de moștenitor sau de legatar este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor,cotele ce le revin precum și bunurile atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat și împărțeala acestora(art. 81, 83 din legea nr. 36/1995).

Certificatul de moștenitor este un mijloc de însezinare și nu instrument probator al calității de moștenitor și al cotei succesorale sau a bunurilor care se cuvin moștenitorilor.

Față de aceste considerente, ce țin de natura sa juridică, soluționarea acțiunii în anulare certificatului de moștenitor impune respectarea principiului unanimității, reclamantul care demarează acțiunea având obligația de a identifica toți moștenitorii cu vocație succesorală la succesiunea defunctului după care s-a eliberat certificatul de moștenitor.

Regula unanimității și fixarea cadrului procesual pasiv, nu rămâne la alegerea reclamantului, instanța fiind obligată în conformitate cu dispozițiile art.129 al.5Cod procedură civilă care consacră principiul rolului activ al judecătorului, să pună în discuția părților și să stabilească în mod corect cadrul procesual.

În speță, deși aparent pârâta B. D. nu are interes să promoveze recurs în cauză întrucât sentința civilă recurată îi este favorabilă, aceasta justifică interes în a critica sentința sub ambele aspecte invocate anume că, nu toți moștenitorii defuncților G. V. și G. M. au fost chemați în judecată, fiind omis B. V. C. nepot de fiică (B. V.) a defuncților, precum și faptul că G. S. soția lui G. G.(care a predecedat părinților săi) nu are vocație succesorală la moștenirea defuncților săi socri, caz în care pârâții M. V. și D. E., moștenitorii defunctei G. S., nu justifică calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Procedând la soluționarea cauzei fără a stabilii cadrul procesual corect ce presupune asigurarea în contradictoriu cu toți moștenitorii defuncților G. V. și G. M. și în lipsa actelor de stare civilă care să demonstreze gradul de rudenie al părților cu defuncții, dar și în lipsa actului de deces privind pe G. G. pentru a se verifica vocația succesorală concrectă a soției supraviețuitoare G. S., hotărârea primei instanțe este nelegală, lovită de nulitate, motiv pentru care se impune admiterea recursului în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se conforma observațiilor mai sus arătate.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1776/2012. Tribunalul SUCEAVA