Fond funciar. Decizia nr. 372/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 372/2013
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 372/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți T. A. și A. V. ambii domiciliați în . împotriva sentinței civile nr.3871/12.09.2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâși P. E. domiciliată în .,C. ORĂȘENEASCĂ DE F. F. L.- L., jud. S. și C. JUDEȚEANĂ S. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR- S.,jud. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul T. A. asistat de av.M. N. care are calitatea de reprezentant și pentru recurentul lipsă, intimații fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului formulat de recurenți, casarea sentinței civile și trimiterea spre rejudecare, iar pe fond admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată. Acesta arată că pentru cauzele de nulitate absolută dispozițiile legale se referă la faptul că asemenea acțiuni pot fi promovate de membrii comisiilor și orice persoană interesată. Tîmpăscu C. este titular de rol agricol. De asemenea recurenții au justificat interesul în cauză.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei S. la data de 28.06.2011 și înregistrată sub nr._, reclamanții Tîmpăscu A. și A. V. în contradictoriu cu pârâta P. E., au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.1833/11.05.1999 emis pe numele pârâtei în mod nelegal.
În motivare, reclamanții au arătat că prin titlul de proprietate atacat s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei, însă conform registrului agricol, titularul dreptului de proprietate este Tîmpăscu C., autoarea părților și nicidecum pârâta.
Au susținut reclamanții că pentru reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea Tîmpăscu C. au formulat cerere, alături de pârâtă și ei.
Cererea reclamanților nu a fost motivată în drept.
În dovedire, reclamanții au depus, în copie, titlul de proprietate nr.1833 din 11.05.1999, registrul agricol, adeverința nr.882/22.02.2000.
Prin întâmpinarea depusă la fila 10 dosar pârâta P. E. a arătat că a formulat cerere conform Legii nr.18/1991, în calitate de nepoată a lui I. Gh.Tîmpăscu, pentru terenul pe care părinții săi l-au cumpărat de la bunici în anii 1935-1936. Astfel, bunicii săi au avut în proprietate suprafața de 3,03 ha care se compune din: 0,98 ha teren cumpărat de tatăl său, 1,28 ha teren la câmp, 0,58 ha teren la câmp și 0,19 ha teren în grădină.
La data de 9.11.1992 Judecătoria S., prin sentința civilă nr.8153/1992 a dispus ca suprafața de 3,03 ha să-i revină ei, iar reclamantul A. V. a declarat în instanță că acest teren îi revine lui P. E.. Mai mult decât atât, reclamanții au solicitat anularea titlului de proprietate însă Tribunalul S. prin decizia nr.3002 din 3.10.2001 a respins această cerere.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri ( f.11- 19 dosar).
La termenul de judecată din data de 14.12.1022, la solicitarea reclamanților instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte a Comisiei comunale de aplicarea Legii 18/1991 L. și C. Județeană S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
La termenul din 01.02.2012, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că nulitatea titlului de proprietate vizează excluderea suprafeței totale de 2,83 ha teren întrucât aceasta are ca proprietar pe autoarea părților Tîmpăscu C., după care toți moștenitorii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Prin adresa nr.1283/7.03.2012 (f.40), C. Orășenească L. de aplicarea Legii 18/_ a arătat că excluderea moștenitorilor Tîmpăscu A. și A. V. înscriși în anexa 3, întocmită conform Regulamentului de aplicare a Legii 18/1991, s-a făcut în baza sentinței civile nr.8153 din 9.11.1992 a Judecătoriei S., rămasă definitivă, unde reclamanții au fost introduși în cauză în calitate de intervenienți.
Prin sentința civilă nr.3871/12.09.2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar nr._, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.6256 pronunțată de Judecătoria S. la data de 19.12.2000 rămasă definitivă și irevocabilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții Tîmpăscu A. și A. V. în contradictoriu doar cu prim-pârâta P. E., pe excepția prematurității formulării ei, reținându-se că reclamanții au atacat titlul de proprietate nr.1833/11.05.1999 emis pe numele pârâtei, fără ca în prealabil aceștia să fi obținut recunoașterea legală a titlului lor de proprietate în sensul că nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.18/1991.
Reclamanții au susținut că ei sunt moștenitorii legali ai defunctei Tâmpăscu C. și că, în această calitate, au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii fondului funciar, iar suprafața de 2,83 ha teren înscrisă în titlul de proprietate contestat a aparținut autoarei lor și în mod nelegal a fost evidențiată în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtei.
Or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului atașat (nr.6424/2000) deși reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,83 ha teren situat pe raza comunei L., jud.S., rămasă după defuncta Tâmpăscu C., cerere înregistrată sub nr.1282/18.03.1991, Hotărârea nr.2342/20.08.1995 a Comisiei Județene S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a fost contestată de reclamanți. Așadar, demersul reclamanților de a obține reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea lor, pentru suprafața de 2,83 ha teren nu a fost finalizat, astfel că, pretinsul drept de proprietate reclamat de ei, cu privire la terenurile evidențiate în titlul de proprietate nr.1833/1999, nu a fost dovedit.
Prin atacarea directă a titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr.18/1991, așa cum a fost ea modificată prin Legea nr.169/1997, fără ca reclamanții să fi urmat procedura specială sus menționată, s-ar face abstracție de dispozițiile speciale ale legii, situație în care instanța s-ar substitui atribuțiilor expres prevăzute de lege pentru comisiile de aplicare a Legii fondului funciar, ceea ce este inadmisibil.
Întrucât reclamanții nu au făcut dovada reconstituirii dreptului de proprietate după autoarea lor Tâmpăscu C. și cum nu este dat nici unul din motivele de nulitate prevăzute de art.III din Legea nr.169/1997 pentru titlul de proprietate nr.1833/1999 emis pe numele prim-pârâtei P. E., prima instanță a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, au arătat că prin cererea înregistrată sub nr._ /2010 petenții recurenți au solicitat instanței de judecată constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.1833/11.05.1999 emis pe numele intimatei P. E. întrucât aceasta nu este proprietara suprafețelor de teren înscrise în titlul de proprietate.
Conform dispozițiilor Codului civil și ale Legii nr.169/1997 cauzele de nulitate absolută ale unui act juridic pot fi cerute de către orice persoană interesată,oricând.
În situația în speță interesul petenților este probat prin calitatea de succesori ai adevăratului titular al dreptului de proprietate,bunica acestora Tîmpăscu C..
De asemenea, petenții au făcut dovada că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după autoarea lor.
Întregul probatoriu dovedește pe deplin că Tîmpăscu C. și nicio altă persoană, este titular al dreptului de proprietate al tuturor terenurilor înscrise în titlul de proprietate 1833/11.05.1999.
Susținerile pârâtului că s-ar fi cumpărat aceste terenuri de la autorul petenților în anii 1935-1936 nu pot fi reținute având în vedere înscrierile de rol agricol.
În realitate pârâta-intimată se prevalează de o hotărâre a Judecătoriei S.,pronunțată în revizuirea unei plângeri la Legea nr.18/1991. Prin această hotărâre în revizuire i se reconstituire dreptul de proprietate pârâtului și nu titularului de drept al proprietății asupra acestui corp de proprietate.
Având în vedere obiectul cererii precizate nu este nevoie de această condiție a recunoașterii dreptului de proprietate către petenți, interesul acestora ca succesori fiind suficient pentru admisibilitatea acțiunii atâta timp cât se produce dovada cauzei de nulitate invocată.
Legal citată,intimata P. E. a formulat întâmpinare,în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A depus la dosar: hotărâri judecătorești ( f.11-19), acte de vânzare-cumpărare (f.20-21).
Deși legal citate, celelalte intimate nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul, ce se subsumează prevederilor art.304 pct.9 și 3041 Vechiul Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Prin prezenta acțiune ( f.2, judecătorie) s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.1833/1999, întrucât titularul dreptului de proprietate este Tîmpăscu C., autoarea părților,nu pârâta,pentru că după autoarea comună au formulat cererea de reconstituire și reclamanții, alături de pârâtă.
Prin precizările la acțiune (f.28, judecătorie), reclamanții au învederat că și ei au formulat cerere de reconstituire, conform adeverinței nr.882/2000.
Această adeverință ( f.5,judecătorie) face vorbire de cererea de reconstituire nr.1282/1991.
În mod corect prima instanță s-a raportat la litigiul anterior desfășurat între părți, dosar atașat, nr.6424/2000. În acel dosar reclamanții-recurenți din prezenta cauză au încercat valorificarea aceleiași cereri de reconstituire și includerea pe același titlu în calitate de moștenitori după Tâmpăscu C., însă acțiunea le-a fost respinsă pentru că nu au obținut, în prealabil, reconstituirea dreptului de proprietate, reținându-se că nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra terenurilor înscrise în titlu de proprietate nr.1833/1999.
Autoritatea de lucru judecat operează nu doar ca excepție, ci și ca prezumție. Efectul pozitiv al acesteia constă pentru partea care a câștigat procesul, în posibilitatea de a se prevala de dreptul său într-un litigiu ulterior. Efectul negativ constă în imposibilitatea, pentru partea care a pierdut, de a invoca respectivul drept.
Autoritatea de lucru judecat ca prezumție este evidențiată și în jurisprudența CEDO (cauza A. contra României, cauza A. contra României).
În speță, reclamanții nu pot cere, din nou, valorificarea cererii de reconstituire din 1991, ca moștenitori după Tâmpăscu C., față de soluția dată în dosarul atașat. Astfel, corect a reiterat prima instanță că nu este posibilă atacarea directă a titlului, fără a avea, în prealabil, reconstituit dreptul de proprietate.
Nu se poate reține că intimata nu este proprietara terenurilor cât timp recurenții nu au reconstituit proprietate (De altfel, chiar reclamanții recunosc pentru pârâtă calitatea de moștenitoare-nepoată după autoarea comună.). În dosarul atașat (a se vedea decizia din recurs) s-a reținut expres că „ pretinsul drept de proprietate,…după defuncta Tîmpăscu C., a rămas nedovedit”.
Prima instanță nu a reținut lipsa de interes a reclamanților, deci acesta nu va fi analizat, ci a soluționat cauza pe fond.
Singura cerere de reconstituire invocată, din 1991, a fost înlăturată în dosarul atașat.
Recurenții se repetă și insistă asupra dreptului de proprietate după Tîmpăscu C., însă acesta a fost înlăturat în celălalt litigiu.
Astfel nu se pot reține mențiunile din rolul agricol invocate de recurenți,întrucât tind să încalce autoritatea de lucru judecat.
Esențială în speță este soluția din dosarul nr.6424/2000, la care s-a raportat și prima instanță, nu sentința de reconstituire a dreptului de proprietate pentru intimată.
Condiția obligatorie a recunoașterii dreptului de proprietate a fost stabilită în litigiu anterior.
Interesul reclamanților, în promovarea prezentei acțiuni nu a fost contestat, s-a arătat deja.
Cauza de nulitate invocată nu poate fi reținută, nerezultând dreptul de proprietate al recurenților, drept înlăturat în litigiul anterior.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Vechiul Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți T. A. și A. V. ambii domiciliați în . împotriva sentinței civile nr.3871/12.09.2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâși P. E. domiciliată în .,C. ORĂȘENEASCĂ DE F. F. L.- L., jud. S. și C. JUDEȚEANĂ S. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR- S.,jud. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red A.I.M
Tehnored.L.A.
2 ex./ 20.02.2013
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2309/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 373/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
