Uzucapiune. Decizia nr. 370/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 370/2013
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 370/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul G. V. domiciliat în S., .,jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3486/3.07.2012 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL S. - P. P. L. I.-S.,jud. Suceava
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant asistat de avocat D. U. A.,lipsă fiind intimatul
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentanta recurentului înmânează instanței delegația de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pe care instanța le anulează constatând recursul legal timbrat.
Apărătoare recurentului înmânează instanței un înscris constând în sentința civilă nr.1748/31 martie 2011 a Judecătoriei Suceava.
Instanța, în temeiul art.305 Cod procedură civilă raportat la art.167 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisul depus de recurent și nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. D. U. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat fără cheltuieli de judecată arătând că a formulat acțiune de constatare a prescripției achizitive, a depus o schiță cadastrală, terenul din posesie fiind de 814 mp, solicitând admiterea acțiunii în ceea ce privește cei 814 mp. Acțiunea reclamantului a fost respinsă pe temeiul că reclamantul ar fi avut calitatea de detentor precar, considerând că terenul ar fi fost înscris la CAP. Cei care se înscriu în CAP fac mențiune că terenul e aferent gospodăriei. De asemenea, așa cum s-a reținut în doctrină, posesia e un fapt juridic și nu un act juridic. Mai mult reclamantul și-a construit casa pe acest teren și nu în altă parte. Solicită de asemenea să aibă în vedere și poziția părții adverse care este de admitere a acțiunii.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data 28.04.2011 sub nr._ reclamantul G. V. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul S. – prin primar solicitând instanței să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate pentru suprafața de 847 mp, în valoare de 2.000 lei, identică cu . de 482 mp și . arabil în suprafață de 265 mp, suprafață totală situată în intravilanul orașului S. și învecinată cu ., P. I. și C. I., fără cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că este fiul defunctului G. E., decedat la data de 13 ianuarie 2011 și al numitei G. L. și nepotul patern al defunctului G. Wilhelm, cetățean român de origine germană care a avut domiciliul în localitatea S. și care a fost proprietarul mai multor parcele de teren în intravilanul și extravilanul localității.
A precizat că în intravilanul localității, bunicul său a fost proprietar, înainte de colectivizare, printre altele, și asupra unei suprafețe de 15 ari la locul numit „În grădină”.
În vara anului 1980, a dorit să-și construiască o casă a adresat o cerere pentru a primi teren în folosință, conform uzanțelor de la acea vreme, Consiliului popular al comunei S.. Cererea i-a fost aprobată și i s-a acordat, prin decizia nr. 49 din 6 iunie 1980 o suprafață de 150 mp, suprafață care a aparținut bunicului său patern.
A mai precizat că terenul primit în folosință avea ca vecin în partea de nord pe numita G. A., mătușa sa, sora tatălui său, care moștenise casa aflată lângă terenul primit de el de la bunicul său, acesta fiind și unul din motivele pentru care i s-au acordat cei 150 mp.
La data de 12 august 1980 i-a fost eliberată de către Biroul executiv al Consiliului popular la comunei S. autorizația nr. 84/397 pentru edificarea unei locuințe, iar la câteva luni de la emiterea acestei decizii, părinții săi, G. E. și L. au cumpărat de la mătușa sa, casa proprietatea acesteia, astfel încât, a devenit vecin cu părinții săi. Terenul aferent gospodăriei cumpărate de părinții săi a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974, prin decizia nr. 13 din 19 februarie 1981 primind în folosință o suprafață de 250 mp.
Totodată, a arătat că pentru terenul care aparținuse bunicilor paterni de peste 15 ari în vatra satului, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 700 mp prin titlul de proprietate nr. 45/1993. P. actul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 748 din 28 martie 2011, întocmit ca urmare a decesului tatălui său, s-a lichidat starea de indiviziune, mama sa primit cota de ¼ din suprafața de 700 mp.
A mai precizat că posedă terenul în suprafață de 847 mp de 30 de ani în mod public, netulburat de nimeni, sub nume de proprietar și fără ca cineva să-i conteste dreptul de proprietate.
În drept au fost invocate prevederile art. 1846, art. 1847, art. 1890 Cod civil, ale Deciziei nr. IV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedire reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7-20, 38, 39) și a solicitat, iar instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale cu martorii Golofca I. (fila 32) și C. I. (fila 33).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 171 lei și timbru judiciar de 3 lei (fila 25)
Pârâtul Orașul S. – prin primar nu a formulat întâmpinare, dar prezent fiind în fața instanței reprezentantul acestuia la termenul de judecată din data de 5 iunie 2012 a arătat că este de acord cu acțiunea promovată de reclamant și a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri (filele 29-31, 53, 58-61).
P. sentința civilă nr. 3486/3.07.2012a Judecătoriei Suceava, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. prezenta acțiune reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 847 mp, identică cu . de 482 mp și . de 265 mp, situată în intravilanul orașului S., jud. Suceava, învecinată cu ., P. I. și C. I.. A arătat că posedă, de peste 30 de ani, terenul în suprafață de 847 mp, pe care îl stăpânește încă din data de 06 iunie 1980 când s-a emis Decizia nr. 49.
P. decizia menționată de reclamant, emisă de Consiliul popular al comunei S. (fila 13), i-a fost atribuită reclamantului suprafața de 150 mp teren construcție pe toată durata existenței construcției ce a fost edificată de reclamant ulterior –casă cu parter și etaj cu 3 camere și dependințe în baza autorizației nr. 84/397 din 12 august 1980 (fila 16).
Potrivit disp. art. 1846-1847 și art. 1890C.civ. pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune, fără a avea just titlu, partea trebuie să facă dovada faptului că a avut o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar o perioadă de 30 de ani.
Deși reclamantul, prin declarațiile martorilor audiați: Golofca I. (fila 32) și C. I. (fila 33), a făcut dovada faptului că a stăpânit suprafața de teren ce face obiectul cauzei o perioadă lungă de timp, acesta nu a avut o posesie utilă, care să îndeplinească toate condițiile menționate anterior, ci doar o detenție precară asupra terenului.
Reclamantul a învederat instanței că stăpânește terenul din anul 1980, când i-a fost atribuită suprafața de 150 mp teren pentru construirea unei locuințe, arătând că anterior colectivizării acel teren a fost al bunicului său, G. Wilhelm.
Chiar dacă bunicul reclamantului ar fi avut anterior colectivizării dreptul de proprietate asupra terenului, el a pierdut acest drept odată cu . Lg. nr. 58/1974, care la art. 34 prevedea exproprierea terenurilor cu sau fără construcții aflate în proprietatea sau folosința persoanelor fizice, a organizațiilor cooperatiste sau a altor organizații obștești, situate în perimetrul construibil al localităților.
Astfel, începând cu anul 1980, când reclamantul a arătat că a intrat în stăpânirea terenului în urma Deciziei nr. 49 din 06 iunie 1980 a Consiliului popular al comunei S., reclamantul nu a exercitat o posesie utilă, ci a fost doar un detentor precar, cu îngăduința adevăratului proprietar, statul român. Or, detenția precară nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune.
Este adevărat prin decizia nr. IV din 16.01.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile unite a fost reținută o situație de excepție în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție achizitivă în perioada anterioară anului 1990, însă aceasta decizie vizează o situație de fapt diferită de cea din prezenta cauză, în sensul că privește terenurile asupra cărora deținătorii au exercitat o posesie utilă, acestea continuând să fie proprietate privată și după . Lg. nr. 58/1974.
În acest sens, s-a reținut în motivarea deciziei amintite că „se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor ce au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp”. P. urmare, decizia în interesul legii invocată nu poate fi aplicată în cazul în care terenul a intrat în proprietatea statului, cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Chiar dacă reclamantul ar dovedi că, ulterior intervenirii legii fondului funciar, a făcut acte de intervertire în posesie utilă, aceasta nu ar avea relevanță, întrucât nu este îndeplinită condiția exercitării de către reclamant a unei posesii utile, sub nume de proprietar, pe o perioadă de 30 ani, necesară pentru constatarea uzucapiunii de lungă durată asupra terenului în litigiu.
Având în vedere considerentele reținute anterior, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a fi constatată dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, instanța a respins acțiunea reclamantului, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. V. criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie.
În motivare acesta a arătat că soluționându-se acțiunea s-a socotit că el ar fi fost un detentor precar și că nu ar fi exercitat o posesie utilă asupra parcelei respective. Este total eronată această opi8nie, a instanței de fond, și nu poate fi luată în considerare, câtă vreme, Judecătoria Suceava a socotit că ar fi fost un tolerat pe terenul ce a aparținut bunicului său patern.
Instanța de fond nu face distincție între proprietatea de stat și cea cooperatistă, sau de grup. Calitatea de membru cooperator era dobândită în baza unei cereri pe care respectivul petent o adresa conducerii gospodăriei agricole colective. În primul rând nu s-a dovedit că bunicul său a făcut o astfel de cerere, și dacă, în această eventuală cerere, era menționată, individualizată și suprafața din intravilan unde se află gospodăria sa și cea care a aparținut defunctului G. Wilhelm. De obicei, când țăranul român făcea o astfel de cerere, făcea mențiune expresă că terenul aferent gospodăriei îl păstrează ca loc de casă, de grădină.
A mai arătat că cele două legi abuzive, legea 58 și 59/1974, ca majoritatea actelor normative ale statului comunist, în special cele care vizau proprietatea particulară au fost imediat abrogate prin decretele de lege nr.1 și respectiv 9, adoptate în anul 1989.
Tocmai datorită acestui fapt, ÎCCJ, prin decizia de îndrumare nr.IV din 16 ianuarie 2006, a statuat ca fiind legale, acele soluții ale instanțelor care au luat în considerare posesia,chiar exercitată sub imperiul acestor legi 58 și 59/1974. Instanța de fond lipsește de substanță această decizie de îndrumare, ba chiar este contrară ei,câtă vreme posesia este un fapt juridic și nu un act juridic,cum s-a reținut corect în literatura și practica judiciară (pentru detalii a se vedea „Procedura uzucapiunii”, comentarii practice de C. V., București, editura Hamangiu,2011, p.217 ș.u.)
Greșit s-a reținut de instanța de fond că ar fi avut calitatea de detentor precar, câtă vreme la nivelul comunității local se știa și se știe încă, că terenul provine de la bunicul patern, de aceea i s-a „permis”! de către organele regimului comunist de atunci, din anul 1980, să-și construiască casa acolo și nu în altă parte.
Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii pe întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor 58 și 59/1974.
Judecătoria Suceava, prin sentința recurată, nu are în vedere nici acest aspect esențial, acela al substantivității sociale la nivelul fiecărei comunități.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a susținut apărările prin reprezentant în instanță.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 86 lei și timbru judiciar de 3 lei ( fila 8 dosar)
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate care se subsumează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma dispozițiilor art.304 indice 1 C.proc.civ. și pe baza probelor administrate, a considerentelor sentinței recurate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că acesta este nefondat pentru argumentele ce urmează.
Recurentul au invocat faptul că prin probele administrate au dovedit că sunt îndeplinite în cauză condițiile uzucapiunii de 30 de ani pentru terenul în suprafață de 847 mp situat în intravilanul orașului S..
Conform art. 1890 Cod civil, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care n-a prevăzut de fapt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință. Din analiza dispoziției legale invocate rezultă că pentru uzucapiunea de 30 de ani, cunoscută în literatura juridică sub denumirea de uzucapiune lungă, nu sunt necesare nici justul titlu și nici buna credință a posesorului.
Astfel, corect a reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 1846-1847 și art. 1890C.civ. pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune, reclamantul trebuie să facă dovada faptului că a avut asupra imobilului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar o perioadă de 30 de ani.
Reclamantul a invocat faptul că terenul de 847 mp în care este inclusă și suprafața de 150 mp teren atribuit prin decizia nr.49 /6.06.1980 în vederea construirii unei case face parte din terenul în suprafață de 15 ari care a aparținut bunicilor săi G. Wilhelm, din care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de proprietate nr.45/1993 pentru suprafața de 700 mp aferentă gospodăriei părinților săi, având în vedere că prin decizia nr.13/19.02.1981 a fost atribuită acestora suprafața de 250 mp ca urmare a achiziționării unei case de la o rudă .Reclamantul a arătat că a stăpânit terenul în litigiu din anul 1980, când și-a edificat o casă și anexe gospodărești.
Din probele administrate în cauză (autorizația de construire nr.84/397/12.08.1980 declarațiile martorilor Golofca I. și C. I. ,plan de situație ) rezultă că reclamantul a deținut terenul în suprafață de 814 mp din care 150 mp pe care sunt edificate construcțiile, ca lot în folosință acordat de CAP. De altfel prin chiar cererea de chemare în judecată recurentul reclamant a arătat că oficial terenul aferent gospodăriei sale și a părinților săi aparținea C.A.P.-ului.
Este știut faptul că în zonele cooperativizate, cum este și localitatea S. terenurile agricole, inclusiv cele din intravilan au intrat începând cu anul 1949 în patrimoniul CAP astfel încât în privința acestor terenuri nu poate fi aplicată decizia în interesul legii nr. IV/16.01.2006 a ÎCCJ.
Dreptul de folosință acordat reclamanților, nu constituie posesie utilă, ca element obligatoriu pentru a opera prescripția achizitivă, ci detenție precară, potrivit art. 1853 Cod civil, stăpânirea materială a bunului fiind exercitată cu îngăduința proprietarul terenului, cum corect a reținut prima instanță.
Așadar, pentru a se constata uzucapiunea în cauză, reclamanții trebuiau să facă dovada intervertirii detenției precare în posesie utilă în conformitate cu dispozițiile art. 1858 Cod civil. De altfel, raportat la probele menționate anterior, în baza cărora recurenții au primit în folosință terenul, precum și la dispozițiile Legii nr. 58/1974, instanța constată că, până la . nr. 18/1991, reclamanții nu au avut posibilitatea intervertirii detenției precare asupra terenului în litigiu în posesie sub nume de proprietar, ei continuând să dețină terenul pentru proprietar, care era CAP-ul.
Pentru această concluzie și lămurirea deplină a situației terenului, relevantă este împrejurarea că pentru suprafața de 2 ha 900 mp teren situat pe raza orașului S. din care suprafața de 700 mp intravilan moștenitorilor autoarei G. Wilhelm M. li s-a reconstituit dreptul de proprietate, fiind eliberat titlul de proprietate nr.45/1993.În aceste condiții este infirmată susținerea recurentului potrivit căreia autorii săi nu au predat terenul la C.A.P. întrucât nu au formulat cerere de înscriere în CAP.
Pentru aceste considerente, în cauză nefiind îndeplinite cerințele legale pentru a opera uzucapiunea, de lungă durată, de 30 de ani,în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Împrejurarea că printr-o altă hotărâre judecătorească, într-o situație pe care recurentul a apreciat-o ca fiind similară, o altă instanță a constatat dobândit dreptul de proprietate pe cale de uzucapiune, nu poate fi reținut drept un aspect de nelegalitate al sentinței supuse prezentului recurs, întrucât în sistemul de drept românesc precedentul judiciar nu reprezintă izvor de drept, și nu se pot face aprecieri asupra dispozițiilor conținute într-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Chiar admițând existența unor interpretări diferite asupra unor situații de fapt și de drept comparabile sau identice, contrarietatea de hotărâri pronunțate în cauze diferite (cu părți, obiecte diferite), de principiu, nu se înscrie în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în cauza pendinte hotărârea invocată de recurent nefiindu-i opozabilă și nereferindu-se la drepturi câștigate de el.
Tribunalul apreciază că sentința civilă recurată nu este pronunțată cu încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului sub aspectul securității juridice, întrucât speța de față este diferită de situația reținută în cauza I. Ș. împotriva României, hotărârea judecătorească invocată de recurentul-reclamant fiind pronunțată de o primă jurisdicție, respectiv Judecătoria Suceava, dar nefiind supusă controlului judiciar al instanței de recurs în condițiile neformulării unei căi de atac.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. R. și alți 30 de reclamanți împotriva României, a reiterat că un număr restrâns de soluții divergente, pronunțate de aceeași jurisdicție, în cauze similare, nu este suficient pentru a duce la o încălcare a art. 6 paragraf 1. Totodată, în cauza Tivodar împotriva României, decizia de inadmisibilitate pronunțată la 2 octombrie 2012, Curtea a arătat că existența unor decizii jurisprudențiale divergente este o consecință a unui sistem judiciar constituit din mai multe instanțe care soluționează irevocabil litigii, provenite din raza lor de competență teritorială. Mai mult, Curtea a admis că astfel de divergențe pot apărea chiar și în cadrul aceleași jurisdicții. Aceste realități, nu constituie ele însele și în mod direct o violare a Convenției, criteriul de bază care ghidează Curtea în a statua dacă aceste soluții contrarii, pronunțate în situații de fapt și de drept similare, constituie o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, este verificarea caracterului profund și persistent al acestor soluții divergente, precum și identificarea existenței la nivel intern a unui mecanism apt să unifice practica judiciară.
În consecință, criticile formulate de recurenți sunt nefondate, astfel încât în temeiul art.312 al.1 C.proc. civ. recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G. V. domiciliat în S., .,jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3486/3.07.2012 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL S. - P. P. L. I.-S.,jud. SuceavA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red L.A
Jud. fond C. A.
Tehnored.L.A.
2 ex./18.03.2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul SUCEAVA | Legea 10/2001. Sentința nr. 342/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
