Fond funciar. Decizia nr. 444/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-02-2012 în dosarul nr. 444/2012
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
S E C Ț I A C I V I L Ă
DECIZIA NR. 444
Ședința publică din 28 FEBRUARIE 2012
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: F. L.
Grefier: P. I.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de petentul W. S. N. – prin mandatar H. E. domiciliat în ., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 324 din 08 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul civil nr._ – pârâte intimate fiind C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și Direcția S. S..
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data 28 februarie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată Judecătoria Vatra Dornei la data de 07.10.2010, sub nr._, petenta W. S. N. a chemat în judecată pe intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună admiterea plângerii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se modifice Hotărârea nr.433 din 21.07.2010 a Comisiei Județene S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în ceea ce privește art.1 alin.1 liniuța 4 din hotărâre, referitoare la invalidarea poziției din anexa nr.37-57, privind suprafața de 24,58 ha teren cu vegetație forestieră, după autorii Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Lafer Cheile (căs. Iacobovitz), să se dispună reconstituirea în favoarea petentei, în calitate de moștenitoare a proprietarilor tabulari Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Lafer Cheile (căs. Iacobovitz), dreptul de proprietate care a aparținut autorilor săi, situată pe raza O.S. Iacobeni, UP V, u.a. 54A%, 54B, 55A, 55B, 55 C%, 55 D, 55E, 60A%, identică din punct de vedere tabular și cadastral cu parcelele topo nr.4654/4, 4654/4, 4793, 4789, 4787, 4794/2, 4794/3, 4782/2, 4795/1, 4794/4, 4795/2 din CF nr.3079 a ., indicată în anexa 37-57.
La termenul de judecată din 16.11.2010, petenta a depus motivele plângerii, arătând în esență, că Hotărârea nr.433 din 21.07.2010 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nu este legală și temeinică, arătând că o condiționare a reconstituirii dreptului de proprietate de deținerea cetățeniei române anterior formulării cererii este nelegală, concluzie ce se desprinde din interpretarea per-ansamblu a dispozițiilor legale privind retrocedarea.
Cerința privind dovada cetățeniei române la data depunerii cererii nu este legală, fiind contrară prevederilor constituționale și celor cuprinse în art.1 Protecția proprietății din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamnetale3, Paris, 20 martie 1952, ratificat de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, potrivit căruia orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale, iar nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Potrivit Constituției României, art.44 alin.2, proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. cetățenii străini pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate de aderarea Românei la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică, precum și prin moștenire legală.
Legea fundamentală consacră posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru cetățenii străini prin moștenire legală.
În același sens, art. 68 alin.2 din legea nr.18/1991, modificată și republicată, prevede obligația persoanelor fizice, care nu au cetățenie română și domiciliul în România și care dobândesc în proprietate terenuri prin moștenire, de a înstrăina în termen de 1 an de la data dobândirii, sub sancțiunea trecerii în mod gratuit în proprietatea statului și în administrarea Agenției pentru Dezvoltare și Amenajare Rurală.
Petenta a arătat, că pe cale de consecință, are dreptul constituțional și internațional de a dobândi prin moștenire dreptul de proprietate asupra terenurilor care au aparținut familiei sale, prevăzut expres chiar și în legile de fond funciar, cu atât mai mult cu cât în prezent deține cetățenia română, așa cum rezultă din certificatul nr.472 din 20.02.2009 eliberat de Ambasada României din Tel Aviv (Israel).
Petenta a mai arătat că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, este fiica numitei Laufer Miriam, care este coproprietară tabulară în CF nr. 3079 a ., cu o cotă-parte de ¼.
Ceilalți trei coproprietari tabulari, Eisig Laufer, Elișa I. Laufer și Cheile Laufer, având fiecare o cotă de 1/4 părți sunt frații și respectiv sora mamei sale, iar în privința bunurilor succesorale care sunt înscrise în cartea funciară menționată există o înțelegere scrisă între toți moștenitorii celor patru coproprietari tabulari care poate fi interpretată drept o înțelegere de partaj voluntar. Astfel, potrivit documentului încheiat la data de 17.04.2009, prin avocat, numiții Zvi (fiul lui Eisig Laufer), Moshe (fiul lui Eisig Laufer), Deborah Itzkovitz ( fiica lui Eisig Laufer), Moshe (fiul lui Elișa I. Laufer), R. (fiul lui Elișa I. Laufer), Moshe Iacobovitz (fiul lui Cheile Laufer) și Dov Iacobovitz (fiul lui Cheile Laufer) au fost de acord cu transferul pe numele petentei (și al fratelui său I. S.) a întregii averi din satul C. din județul S., avere care era înregistrată pe numele autorilor. P. urmare, această veritabilă înțelegere de partaj voluntar poate fi considerată ca o dovadă a vocației succesorale a petentei în privința bunurilor care formează obiectul cererii de reconstituire.
Petenta a mai arătat că, în condițiile în care moștenitorul doar al unuia dintre coproprietarii tabulari a formulat cerere de reconstituire (cum este cazul său), renunțările celorlalți profită tot moștenitorului care a formulat cererea. Consideră că atât timp cât doar ea a făcut cere după autoarea sa (mama sa), iar ceilalți comoștenitori ai celorlalți coproprietari tabulari nu au formulat astfel de cereri, întreaga avere revendicată îi va reveni ei, pentru că renunțările celorlalți îi profită, în lumina interpretărilor legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se face doar acelora dintre moștenitori care au formulat cerere de reconstituire, petenta fiind singura care a urmat procedura prealabilă specială prevăzută de legile de fond funciar.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000, ambele modificate prin Legea nr.247/2005, art.44 alin.2 Constituția Românei, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Paris, 20 martie 1952, ratificat de România prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Intimata C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare, intimata a arătat că Hotărârea emisă nr.433/2010 - poz.1 din anexa 37-57, prin care s-a invalidat suprafața de 24,58 ha teren cu vegetație forestieră, este legală și temeinică, întrucât nu s-a făcut dovada vocației succesorale a petentei W. S. N. după autorii înscriși în anexă și nici dovada cetățeniei române la data depunerii cererii conform art.48 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (cetățenia română a obținut-o la data de 20.02.2009.
A mai menționat în esență, că reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar se face numai pentru cetățenii români, cetățenii străini în calitate de persoane îndreptățite sau moștenitorii legali ai acestora neputând beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate.
Intimata, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. S., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, întrucât cetățenii străini în calitate de persoane îndreptățite sau moștenitorii legali ai acestora nu pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
P. sentința civilă nr. 324 din 08 martie 2011, Judecătoria Vatra Dornei a respins plângerea ca nefondată, reținând în motivare următoarele:
P. cererea adresată Comisiei comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., înregistrată sub nr. 307/23.11.2005 petenta W. N. a solicitat, reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005, după autorii acesteia - Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), asupra suprafeței de 24,58 ha teren.
P. hotărârea nr. 433 din 21.07.2010 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., s-a invalidat poziția 1 din anexa 37-57 cu privire la suprafața de 24,58 ha teren, motivate de faptul că nu se face dovada vocației succesorale a petentei după autorii indicați, și nici dovada cetățeniei române la data depunerii cererii, conf. art. 48 din Legea 18/1991, cetățenia română fiind obținută la data de 20.02.2009.
Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere, în termen legal, petenta W. N..
În ceea ce privește amplasamentul revendicat de petentă, instanța observă că în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul de aplicare a legilor de fond funciar, s-au efectuat măsurători topografice, regăsindu-se în amenajamentele silvice, pe vechiul amplasament suprafața totală de 24,58 ha teren, încheindu-se plan de amplasament și delimitare corp de proprietate, plan de încadrare amenajament silvic, fiind însușit de toate organele competente (filele 39-47), amplasamentul fiind liber – fila 59.
În ceea ce privește vecinătățile, instanța observă că vecinătățile și limitele de hotar ale suprafeței de 24,58 ha, de pe raza comunei C., identificate și măsurate, conform planului de situație întocmit de ing. B. M. S. sunt recunoscute de toți vecinii, pe toate laturile, întocmindu-se proces-verbal de vecinătăți, semnate de toți vecinii și de toate organele competente (fila 48).
Din dosarul administrativ, rezultă că petenta a formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005, după autorii indicați de aceasta - Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), aceștia fiind coproprietarii terenului cu vegetație forestieră înscris în CF 3079 F. Moldovei, situat administrativ pe raza comunei C., cu cote egale de ¼ fiecare (fila 52).
În ceea ce privește motivul de invalidare referitor la vocația succesorală, văzând și arborele genealogic depus la dosar, instanța a reținut referitor la autorul indicat – Laufer (căs. S.) Mariem, că aceasta este mama petentei W. N. (născută S. J.), astfel cum rezultă din analiza coroborată a certificatului emis de Ambasada României din Tel Aviv, a certificatului de naștere . nr._ emis de Primăria Reghin (fila 57) și al extrasului din registrul de evidență a populației tradusă în română (fila 58,59).
După decesul autoarei (mamei) petentei, Laufer Mariem (căs. S. – conf. certificat de căsătorie), la data de 09.06.1989, s-a dezbătut succesiunea după aceasta, iar potrivit Odrinului de Moștenire emis la data de 01.11.1990 depus la dosar, rezultă că întreaga moștenire după acest autor a fost transmisă soțului acesteia – S. S..
P. același ordin de moștenire (act ce poate fi calificat ca fiind un certificat de moștenitor), se arată, că fiica – petentă în cauză – W. N. a renunțat în mod expres la cota parte din moștenire după Laufer Mariem, în favoarea tatălui, neexistând alți moștenitori.
Deși s-a depus un certificate de deces după S. S., petenta nu a depus la dosar nici un act care să ateste calitatea acesteia de moștenitor după acesta.
În privința celorlalți autori indicați - Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), la dosar există actele de deces ale acestora.
Astfel, după Laufer E. I., a rămas, conform ordinului de moștenire unic moștenitor Laufer Nechama, aceasta la rândul ei donând averea ei copiilor acesteia – Mosche Laufer și R. Laufer.
După Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), conform ordinului de moștenire a rămas moștenitor – Mosche Iakobowitz și Dov Iakobovitz.
După Laufer Eising (Aizik), au rămas moștenitori Laufer Hersch și Laufer Mosche D..
După cum se poate observa, cei trei autori indicați Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), au moștenitori acceptanți în viață, aceștia neformulând cerere de retrocedare, iar petenta nu justifică sub nici o formă calitatea de moștenitor după acești autori (Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile), având în vedere certificatele de moștenitor emise după aceștia, mai sus arătate.
În ceea ce privește, actul invocat de petentă - aflat la fila 62 dosar fond, ca fiind un „act de partaj”, instanța reține, că acesta reprezintă o împuternicire dată de moștenitorii lui Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), petentei W. N., alături de I. S., de a trece pe numele lor averea din C. care figurează pe numele autorilor Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz).
Instanța a reținut, că acest act s-a întocmit sub forma unui act sub semnătură privată, nu în formă autentică, fiind doar certificată de av. Irit W., prin atestarea identității acestora.
Având în vedere că art. 2 din Titlul X din Legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, impune sub sancțiunea nulității absolute încheierea actelor privind dobândirea dreptului de proprietate privind imobilele – terenuri, în forma autentică, rezultă că și actele aflate în strânsă legătură (ex. procuri, împuterniciri) trebuie încheiate tot în formă autentică.
Având în vedere actul invocat care poate fi interpretat fie ca o împuternicire fie ca o donație privind imobilele aparținând autorilor indicați, acesta trebuia să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea nulității, motiv pentru care, instanța nu a putut reține calitatea de moștenitor îndreptățit la reconstituire a petentei după autorii indicați – Mariem Laufer, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile.
În ceea ce privește al doilea motiv de invalidare invocat, privind lipsa calității cetățeniei române la data depunerii cererii, conf. art. 48 din Legea 18/1991, instanța reține că cetățenia română a fost dobândită (și nu redobândită) la data de 20.02.2009, potrivit certificatului emis de Ambasada României la Tel Aviv.
Sub acest aspect instanța reține, că în conformitate cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 18/1991 raportat la dispozițiile art. 9 din aceeași lege, sunt îndreptățiți la reconstituire cetatenii români cu domiciliul în străinătate precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia româna, iar art. 30 din Legea nr. 1/2000 prevede că în aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, cetățenii români au aceleași drepturi, indiferent dacă la data înregistrării cererii aveau domiciliul în țară sau străinătate.
P. urmare, toate aceste reglementări condiționează dreptul la reconstituire de existența cetățeniei române la momentul formularii cererii de reconstituire (întrucât prin formularea acestei cereri, petenții sunt considerați repuși în termenul legal de acceptare a succesiunii), indiferent că cetățeanul român are sau nu domiciliul în țară, respectându-se astfel principiul constitutional al egalității cetățenilor români.
Cele doua texte susmenționate au făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, excepții respinse în mod constant prin deciziile nr. 1002/6.11.2007; 640/28.06.2007; 630/23.06.2007, Decizia 1218/18.12.2007, Decizia 626/27.05.2008, Decizia 1011/07.10.2008, Decizia 1002/06.11.2008, etc. ale Curții Constituționale.
În pronunțarea acestor soluții, s-a avut în vedere faptul că dispozițiile celor două legi au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia în favoarea foștilor proprietari, a moștenitorilor acestora și a altor persoane, care la data intrării în vigoare a legii nu aveau calitatea de proprietari, asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României.
Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau după caz, constituit în temeiul și în condițiile legii, iar legiuitorul, având în vedere obiectul de reglementare al legii și scopul declarat al acesteia (retrocedarea către foști proprietari sau moștenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra temeiurilor preluate), reglementarea condițiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptățiți, constituie opțiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului și cu finalitatea reparatorie a legii.
Condiționarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de calitatea de cetățean român, reprezintă o astfel de opțiune a legiuitorului, care este pe deplin constituțională.
S-a mai precizat faptul că susținerea petentei în sensul ca potrivit Constituției în forma revizuită și a Legii nr. 247/2005 are dreptul la dobândirea dreptului de proprietate este neîntemeiata.
Textul constituțional, respectiv art. 44 alin. 2 teza a II-a, nu este incident în speță, întrucât aceasta garantează și ocrotește dreptul de proprietate, putând fi dobândit de cetățeni străini prin moștenire.
Astfel, dispozițiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale. Potrivit normei constituționale, una dintre modificările de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi este moștenirea legală, ceea ce presupune ca aceștia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condițiile dreptului comun (art. 650 si urm. din Codul civil), Legea nr. 18/1991 republicată, fiind o lege speciala care are ca destinatari doar pe cetățenii români.
Calitatea de moștenitor, astfel cum s-a stabilit de Curte, nu poate fi recunoscută decât ca urmare a aplicării legii și numai în limitele stabilite de aceasta, întrucât, legea are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. P. urmare, nu se poate invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, garantarea și ocrotirea constituționala a dreptului de proprietate în favoarea petentei, câta vreme aceasta nu este titulara a acestui drept, acesta putându-se naște prin efectul și în condițiile impuse de lege, doar în viitor, în ipoteza admiterii cererii formulate de petentă.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 3 din Titlul X din Legea 247/2005, privind circulația juridică a terenurilor :”Cetățenii străini și apatrizii, precum și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condițiile prevăzute de legea specială.”
La data la care s-a formulat de către reclamantă cererea de reconstituire, circulația juridică a terenurilor era reglementata de Titlul X din Legea nr. 247/2005, mai sus arătat.
Referitor la argumentele petentei, cum că limitarea dobândiri imobilului de către cetățeni străini constituie o încalcare a art. 1 din protocolul nr. 1/1952 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat de Legea nr. 30/1994 și o încălcare a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, instanța a reținut că nu se poate trage concluzia existenței unei „speranțe legitime” în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern, iar argumentele dezvoltate de un reclamant pentru a beneficia de dispozițiile legale privitoare la restituirea unor bunuri au fost respinse pe considerentul că nu îndeplinea o condiție esențială prevăzută de legea de restituire (cauza Jantner împotriva Slovaciei).
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, de a dobândi un bun ( cauza Linde împotriva Suediei), ci se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului. Ca atare, articolul 1 are în vedere protecția unui drept care trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa internațională.
Statele contractante dispun de o amplă marjă de aprecieri cu privire la oportunitatea excluderii unor categorii de foști proprietari de la recunoașterea unui drept de restituire. În aceasta situație în care există categorii de proprietari astfel excluși, Curtea europeană a statuat că, o cerere de restituire făcută de unul dintre aceștia nu este de natură sa confere acestuia baza unei „speranțe legitime”, care ar atrage aplicarea garanțiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Gratzinger și Gratzingerova împotriva Cehiei).
Nu s-a putut retine nici existenta unei discriminări, interzisa de art. 14 al Convenției Europene, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, pentru a exista discriminare este necesar, ca diferența de tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, în speță, diferența de tratament existentă este justificată de necesitatea protejării fondului funciar al României.
Pe de alta parte, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri faptul că art. 14 nu are o existență independentă, ci se aplică în relație cu drepturile și libertățile protejate de Convenție (V. Raalte împotriva Olandei; Pretty împotriva Marii Britanii; B. împotriva Italiei), drepturi care nu au fost încălcate în prezenta cauză.
După cum a decis în mod constant instanța europeană, dacă acest text oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care Convenția le garantează, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit ca persoane plasate în situații analoge sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă” (cauzele Fredin împotriva Suediei; Spadea și Scalabrino împotriva Italiei; Stubbings și alții împotriva Marii Britanii).
Statele contractante dispun de o anumita marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situațiile analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicat (cauza Frette împotriva Franței).
Ca atare, raportat la obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991 – terenurile situate pe teritoriul României, la scopul ei declarat și având în vedere politica economică a statului român în materie, excluderea de la restituire a cetățenilor străini se încadrează în marja de apreciere de care dispune statul român, excluderea având caracter rezonabil.
Totodată, Curtea a arătat că art.14 din Convenție „completează celelalte cauze normative ale Convenției ”,neavând „o existență independentă”, dincolo de caracterul său autonom care îi permite aplicarea și în ipoteza în care nu s-a constatat încălcarea unui drept apărat de aceasta, dar – în nici un caz – el nu poate fi aplicabil atunci când însuși „dreptul substanțial” din Convenție este inaplicabil, așa, cum este în prezenta cauza.
Concluzionând, în baza art. 53, 58 din Legea 18/1991, instanța a respins plângerea ca nefondată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, admiterea pe fond a plângerii și obligarea intimatei RNP - ROMSILVA, Direcția S. S. la plata cheltuielilor de judecată.
Un prim motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civilă, petenta susținând că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale privind moștenirea legală, cât și cele referitoare la protejarea dreptului de proprietate privată, în totală contradicție cu cele cuprinse în art. 1 - "Protecția proprietății" din Primul protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
În ce privește vocația succesorală a petentei, instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale referitoare la moștenire legală, în condițiile în care aceasta a dovedit cu acte de stare civilă că este fiica numitului S. S., fiind clar că este unica succesoare a acestuia și moștenește toate bunurile existente în patrimoniul decujusului, inclusiv cele viitoare.
Cu privire la lipsa calității de cetățean român la data depunerii cererii, consideră că instanța de fond a dovedit o foarte mare rigiditate și o interpretare mult prea restrictivă a dispozițiilor legale incidente, golind practic de conținutul său profund uman, menirea justiției de a soluționa exact acele situații conflictuale care, de multe ori, fie din lipsa unei reglementări clare, fie din cauza unei legiferări defectuoase sau nedrepte, ajung să fie deduse judecății.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere anumite împrejurări esențiale, care fac totuși distincția între situația unui petent care si-a redobândit cetățenia română în cursul procedurii speciale instituite de legile fondului funciar și unul care nu și-a dobândit deloc cetățenia română, continuând să aibă doar cetățenie străină.
Astfel, instanța de fond a pierdut din vedere faptul că petenta a dobândit
inițial cetățenia română prin naștere, fiind născută din părinți cetățeni români,
chiar dacă de altă naționalitate, iar din cauza reglementărilor opresive ale statului comunist din acea perioadă a pierdut automat cetățenia română.
A menționat petenta că naționalizarea pădurilor s-a petrecut în perioada
1948-1952, anterior emigrării sale în Israel, ceea ce înseamnă că, la data
pierderii dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră
revendicat, mama sa, Mariem Laufer și frații ei înscriși ca și proprietari
tabulari în C.F. nr. 3079 a ., aveau încă cetățenie
română.
Deoarece petenta și-a redobândit cetățenia română la data de 20.02.2009 consideră că se încadrează în categoria desemnată prin art. 48 din Legea nr. 18/1991.
În legătură cu interpretarea prevederilor art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, consideră petenta că instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că dreptul său de moștenire exista încă din momentul decesului autorului său, dreptul său de proprietate fiind dobândit în baza acestei moșteniri, iar împrejurarea că obiectul dreptului de proprietate îl poate forma un bun viitor (adică unul care urmează a intra în patrimoniul meu abia după parcurgerea procedurii speciale obligatorii a legilor de fond funciar) nu impieta asupra existenței dreptului de proprietate ca atare.
Mai arată petenta că motivarea instanței de fond privind faptul că nu ar exista nici o discriminare determinată de diferența de tratament în privința condiționării existenței cetățeniei române în momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, nu poate fi acceptată, pentru că se susține că ar exista o justificare rezonabilă și obiectivă în aplicarea tratamentului diferențiat reprezentată de necesitatea protejării fondului funciar al României.
Astfel, instanța de fond a pierdut cu totul din vedere în cazul său că actualmente este cetățean român, prin urmare nu există nici o necesitate de a proteja fondul funciar al României.
P. urmare, petenta-recurentă este nemulțumită de interpretările foarte rigide ale instanței de fond, precum și de împrejurarea că aceasta nu a dat deloc dovadă de rol activ, în situația în care a apreciat că nu s-au dovedit anumite aspecte.
Astfel, instanța nu a solicitat în mod expres să facă dovada că este moștenitoarea tatălui său, în condițiile în care a făcut dovada cu acte de stare civilă a descendenței cerută de lege în cazul moștenirii legale.
Aceeași rigiditate și lipsă de rol activ a dovedit instanța și în aprecierea actelor care dovedeau vocația sa sucesorală după ceilalți coproprietari tabulari ai C.F. nr. 3079 a ., respectiv frații mamei sale.
De asemenea, dacă instanța de fond considera că, din punctul de vedere al cerințelor de formă, actul prezentat la fila nr. 62 este nul pentru că nu îmbracă forma autentică, trebuia să solicite petentei să complinească această lipsă a formei, nu să se folosească la modul comod de o asemenea omisiune pentru a putea motiva o soluție de respingere.
Referitor tot la motivul nedovedirii, în opinia instanței de fond, a vocației succesorale după frații mamei sale, în condițiile în care moștenitorul doar al unuia dintre coproprietarii tabulari a formulat cerere de reconstituire (cum este cazul său), renunțările celorlalți profită tot moștenitorului care a formulat cererea. P. urmare, chiar dacă s-ar putea interpreta că petenta nu are vocație după frații mamei sale, atât timp cât doar dânsa a făcut cerere după autoarea sa, iar ceilalți comoștenitori ai celorlalți coproprietari tabulari nu au formulat astfel de cereri, întreaga avere revendicată ar reveni acesteia.
Intimata Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția S. S., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ce privește calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, așa cum rezultă din arborele genealogic depus la dosar (fila nr. 35), autorul indicat de petentă, Laufer (căs. S.) Marien este mama petentei W. N. (născută S. J.), astfel cum rezultă din analiza coroborată a certificatului emis de Ambasada României din Tel Aviv (fila 56), a certificatului de naștere . nr._ emis de Primăria Reghin (fila 57) și a extrasului din registru de evidență a populației tradus în limba română (fila nr. 58-59).
După decesul autoarei petentei (mamei) Laufer Marien (căs. S. conf. Certificatului de căsătorie de la fila 64), la data de 09.06.1989, s-a dezbătut succesiunea după aceasta, iar potrivit Ordinului de moștenire emis la data de 01.11.1990 (fila 53) depus la dosar, rezultă că întreaga moștenire după acest autor a fost transmisă soțului acesteia, S. S..
P. același ordin de moștenire se arată, că fiica - petentă în prezenta cauză - W. N. a renunțat în mod expres la cota parte din moștenire după Laufer Marien, în favoarea tatălui, neexistând alți moștenitori (fila 53).
Deși s-a depus un certificat de deces după S. S. (fila 19), petenta nu a depus la dosar nici un act care să ateste calitatea acesteia de moștenitor după acesta.
În ce privește ceilalți autori indicați la dosar există acte de deces ale acestora. Astfel, după Laufer E. I., a rămas, conform ordinului de moștenire (fila 25) unic moștenitor Laufer Nechana, aceasta la rândul ei donând averea ei copiilor acesteia Mosche Laufer și R. Laufer (fila 22).
După Laufer Eising au rămas moștenitori Laufer Hersch și Laufer Mosche D. iar după Laufer Cheile a rămas ca moștenitori Mosche Iacobowitz și Dov Iacobovitz.
Astfel, cei trei autori indicați, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), au moștenitori acceptanți în viață, aceștia neformulând cererei de reconstituire a dreptului de proprietate, iar petenta nu justifică sub nici o formă calitatea de moștenitor după acești autori.
În ce privește actul invocat de petentă aflat la fila 62, ca fiind un "act de partaj" acesta reprezintă o împuternicire dată de moștenitorii lui Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), petentei W. N., alături de I. S., de a trece pe numele lor averea din C. care figurează pe numele autorilor Laufer Marien, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz).
Deoarece actul invocat care poate fi interpretat fie ca o împuternicire fie ca o donație, privind imobilele aparținând autorilor indicați, trebuie să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute, nu se poate reține calitatea de moștenitor îndreptățit la reconstituire a petentei după autorii indicați, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz).
De asemenea petenta, la data depunerii cererii, nu avea cetățenia română, lipsa cetățeniei fiind un motiv de invalidare a cererii conform prevederilor art. 48 din Legea nr. 18/1991. Petenta a dobândit (și nu redobândit) cetățenia română la data de 20.02.2009, potrivit certificatului emis de Ambasada României la Tel Aviv, ori cererea a fost depusă la C. locala de fond funciar C. Ia data de 23.11.2005 fiind înregistrată sub nr. 307.
Condiționarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de calitatea de cetățean român, reprezintă o opțiune a legiuitorului, care este pe deplin constituțională.
Astfel, toate reglementările legilor fondului funciar condiționează dreptul la reconstituire de existența cetățeniei române la momentul formulării cererii de reconstituire, indiferent dacă cetățeanul român are sau nu domiciliul în țară, respectându-se astfel principiul constituțional al egalității cetățenilor români.
Mai menționează intimata că prevederile art. 48 din Legea nr. 18/1991 a făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate ce au fost respinse în mod constant de către Curtea Constituțională.
De asemenea, art. 44 alin. 2 teza a II-a din Constituție nu este incident în speță, întrucât acesta garantează și ocrotește dreptul de proprietate, putând fi dobândit de cetățenii străini prin moștenire.
Dispozițiile art. 44 alin. 2, teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd în terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale, Potrivit normei constituționale, una din modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi este moștenirea legală, ceea ce presupune ca aceștia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condițiile dreptului comun (art. 650 și următ. Cod civil), Legea 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetățenii români.
Consideră intimata că articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului. Ca atare, articolul 1 are în vedere protecția unui drept care trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa internațională.
Statele contractante dispun de amplă marjă de aprecieri cu privire la oportunitatea excluderii unor categorii de foști proprietari de la recunoașterea unui drept de reconstituire. In această situație în care există categorii de proprietari astfel excluși, Curtea europeană a statuat că, o cerere de restituire făcută de unul dintre aceștia nu este de natură să confere acestuia baza unei "speranțe legitime", care ar atrage aplicarea garanțiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Gratzinger și Grantzingerova contra Cehiei).
Nu se poate reține nici existența unei discriminări, interzisă de art. 14 al Convenției Europene, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, pentru a exista discriminare este necesar, ca diferența de tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă obiectivă. Or, în cauza de față, diferența de tratament existentă este justificată de necesitatea protejării fondului funciar ala României.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri faptul că prevederile art. 14 nu au o existență independentă, ci se aplică în relație cu drepturile și libertățile fundamentale protejate de Convenție și care nu sunt încălcate în prezenta cauză.
Raportat la obiectul de reglementare a Legii nr. 18/1991, terenurile situate pe teritoriul României, la scopul ei declarat și având în vedere politica economică a statului român în materie, excluderea de la reconstituire a cetățenilor străini se încadrează în marja de apreciere de care dispune statul român, excluderea având un caracter rezonabil.
În concluzie, petenta nu îndeplinește una din condițiile impuse de lege pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv nu are calitatea de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate întrucât nu face dovada calității de moștenitor după persoanele după care solicită reconstituirea dreptului de proprietate, și, la data depunerii cererii nu avea cetățenia română.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 18/1991 raportat la dispozițiile art. 9 din aceeași lege, sunt îndreptățiți la reconstituire și cetățenii români cu domiciliul în străinătate precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia română, iar art. 30 din Legea nr. 1/2000 prevede că în aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, cetățenii români au aceleași drepturi, indiferent dacă la data înregistrării cererii aveau domiciliul în țară sau străinătate.
Dobândirea unui teren pe calea reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar este o dobândire întemeiată fie pe calitatea de fost proprietar a solicitantului, fie pe calitatea de moștenitor al fostului proprietar.
Petenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005, după autorii - Laufer Mariem, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile (căs. Iacobovitz), pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 24,58 ha, cu care aceștia figurează în CF 3079 F. Moldovei, situat administrativ pe raza comunei C..
În ce privește vocația succesorală a petentei după autorii indicați de aceasta, corect a apreciat instanța de fond că din probele existente la dosar rezultă că aceasta a renunțat expres la cota parte din moștenirea mamei sale Laufer Mariem și nu a depus nici un act care să ateste calitatea de moștenitor al tatălui său, S. S..
De asemenea, corect a reținut instanța de fond că ceilalți trei autori, Laufer Eising, Laufer E. I. și Laufer Cheile, au moștenitori acceptanți în viață care nu au formulat cerere de retrocedare iar petenta nu justifică calitatea de moștenitor după acești autori. În plus, înscrisul depus de aceasta nu îmbracă forma prevăzută de lege pentru a fi considerat valabil ca împuternicire sau act de donație.
În ce privește motivul de invalidare referitor la condiția cetățeniei române, corect s-a reținut că la data depunerii cererii, 23.11.2005, petenta nu avea cetățenia română, ci a dobândit-o ulterior la data de 20.02.2009, potrivit certificatului emis de Ambasada României la Tel Aviv, susținerile privind redobândirea cetățeniei nefiind probate, simplul fapt al nașterii pe teritoriul României neconferindu-i automat și calitatea de cetățean român.
Deoarece textele legale sus menționate condiționează dreptul la reconstituire de existența cetățeniei române la momentul formulării cererii iar această condiție nu a fost îndeplinită, corect a fost respinsă cererea petentei.
Curtea Constituțională a statuat că o astfel de condiționare reprezintă opțiunea legiuitorului pe deplin constituțională.
În ce privește aplicarea art. 44 alin. 2 teza II din Constituție invocat de petentă, corect s-a reținut că nu este incident în speța de față, întrucât acesta garantează și ocrotește dreptul de proprietate.
Aceste dispoziții constituționale instituie o incapacitate specială, arătând în ce condiții cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor din România. Moștenirea legală este una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi. Cu privire la această modalitate juridică de dobândire a proprietății, Curtea Constituțională a arătat că textul constituțional al art. 44 alin. 2 teza a II a permite dobândirea dreptului de proprietate privată, în condițiile dreptului comun, nefiind aplicabile Legii nr. 18/1991, republicată, deoarece este o lege specială.
Critica în legătură cu aplicarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană nu este întemeiată deoarece acest articol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci are în vedere protecția unui drept care trebuie să existe în patrimoniul celui care îl invocă.
Pe de altă parte, în jurisprudența Curții europene s-a statuat că o cerere de restituire făcută de un fost proprietar nu este de natură să confere acestuia o speranță legitimă care să facă aplicabil art.1 din Protocolul nr.1.
Nu se poate reține nici aplicabilitatea art. 14 din Convenție referitor la existența vreunei discriminări, deoarece Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri faptul că aceste prevederi se aplică în relație cu drepturile și libertățile fundamentale protejate de Convenție, care nu au fost încălcate în prezenta cauză.
Față de cele reținute, Tribunalul în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul, urmând să mențină ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petentul W. S. N. – prin mandatar H. E. domiciliat în ., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 324 din 08 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul civil nr._ – pârâte intimate fiind C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și Direcția S. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. C. L. F. L. P. I.
Red. F.L.
Jud. I.-E. Bugarski
Tehnored. I.P./2 ex
| ← Fond funciar. Decizia nr. 471/2012. Tribunalul SUCEAVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 43/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
