Fond funciar. Decizia nr. 471/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 471/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-03-2012 în dosarul nr. 471/2012

Dosar nr._ - Legea nr. 18/1991-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 471

Ședința publică din 7 martie 2012

Președinte -T. M.

Judecător -L. A.

Judecător -D. D.

Grefier -P. T.

Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta G. V., din municipiul Suceava ..16, ., ., împotriva sentinței civile nr.2740 din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimate fiind C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. I. pentru petenta recurentă, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității recursului formulat de petentă.

Avocat C. I. pentru petenta recurentă, a depus la dosar împuternicire avocațială și invocînd disp.art.248 alin.2 Cod procedură civilă, a cerut respingerea excepției tardivității formulării recursului și repunerea în termen a acestuia. A cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra excepției de față, constată:

Prin plîngerea introdusă la data de 18 iunie 2006 petenta G. V., în contradictoriu cu intimatele C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți (prin primar) și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, a solicitat desființarea hotărârii nr. 812 din 27.04.2007 emisă de secund-intimată și reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 6.525 m.p., compusă din două parcele: de 3.325 m.p. în zona Frâncei și de 3.200 m.p. în zona Temnic.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr.2740 din 9 septembrie 2010 a constatat perimată plîngerea conform art. 248 Cod procedură civilă.

S-a reținut, din verificările actelor de la dosar că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 3 iulie 2009, cînd cauza a fost suspendată în baza disp.art.1551 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

La data de 25 iulie 2011, petenta G. V. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.2740 din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți.

În motivarea recursului, petenta recurentă a arătat că, în rejudecarea cauzei avînd ca obiect plîngere împotriva hotărîrii Comisiei Județene a fost admisă proba cu expertiză judiciară topo-cadastrală, sens în care a achitat avansul stabilit de instanță, ulterior achitînd și decontul în sumă de 2.400 lei

Recurenta a mai arătat că la data de 20 iunie 2011 în cauza de față a intervenit perimarea, deși ea și-a îndeplinit toate obligațiile stabilite de instanță.

La prima zi de înfățișare, tribunalul a invocat excepția tardivității introducerii recursului, cu privire la care constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2740 din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți s-a constatat conform art.248 Cod procedură civilă perimarea plîngerii care face obiectul dosarului nr._ .

Potrivit disp.art.253(2) Cod procedură civilă “hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Întrucît sentința civilă sus-menționată a fost pronunțată la data de 9 septembrie 2010 și nu este dat vreun caz de întrerupere a termenului de recurs, tribunalul constată că recursul introdus la data de 25 iulie 2011 este formulat peste termenul legal imperativ de 5 zile prev. de art.253(2) Cod procedură civilă.

Prin urmare, constatînd că este dată excepția tardivității introducerii cererii de recurs, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca tardiv declarat.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de petenta G. V., din municipiul Suceava ..16, ., ., împotriva sentinței civile nr.2740 din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimate fiind C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

T. M. L. A. D. D. P. T.

Red. L.A.

Jud. fond – V. L.

Tehnored.P.T. – Ex.2 – 15 martie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 471/2012. Tribunalul SUCEAVA