Pretenţii. Sentința nr. 5347/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5347/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 1199/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1199/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător D. D.
Judecător C. M.
Grefier L. S. Ș.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâta R. D. împotriva sentinței civile nr.5347/16.11.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 33 S.- REPREZ.PRIN T. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta recurentă R. D., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Pârâta recurentă depune la dosar un înscris eliberat de Primăria S. și arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauza dedusă judecății.
Instanța, analizând și verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul administrat în cauză ca fiind epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri
Pârâta recurentă R. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 13.12.2011 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr.33 S. a chemat în judecată pe pârâta R. D. solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunța să o oblige la plata debitului în cuantum de 3874,85 lei și a penalităților de 5238,95 lei, aferente debitului restant.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza contractelor de furnizare și prestări servicii încheiate între ., ., ceilalți furnizori și Asociația de proprietari nr.33 S., a livrat pârâtei apă curentă, apă caldă, agent termic, servicii canal, gaz metan, energie electrică pentru spații comune, etc.
A mai arătat că deși pârâta nu a reclamat disfuncționalități în prestarea serviciilor pentru perioada mai sus menționată, acesta a făcut plăți așa cum rezultă din centralizatorul anexat, plăți care înlătură prescripția.
Reclamanta a mai arătat că prin fapta pârâtei constând în neplata cheltuielilor comune, a fost determinată imposibilitatea asociației de a-și achita plățile către furnizori, ajungându-se la sistarea apei calde de către .>
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 din Regulamentul cadru al Asociației de proprietari, Legea locuinței nr.114/1996 republicată, art.25 din HGR nr.400/2003 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, modificată și completată de HGR nr.1386/2003, art.1073, 1081, 1084 Cod civil, art.274-275 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie înscrisuri (f.4-46).
Pârâta, legal citată, s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosar: copii liste de plată, copie de pe hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor și fișă individuală privind calculul penalităților.
În ceea ce privește proba cu expertiza contabilă încuviințată în cauză aceasta nu a mai fost administrată pentru motivele arătate în încheierea de ședință din data de și 28.09.2012, respectiv 9.11.2012.
Prin sentința civilă nr. 5347/16.11.2012, Judecătoria S. a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 33 S., împotriva pârâtei R. D..
A obligat pârâta la plata sumei de 3874,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2009- iulie 2011 și a sumei de 3874,85 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului restant, pentru aceeași perioadă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a beneficiat constant de servicii de întreținere pentru care s-au stabilit cheltuielile ce trebuie suportate, depunându-se la dosar extrasele de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție f. 16-45. Conform înscrisurilor, pârâta are o datorie către asociație în suma de 3874,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2009 - iulie 2011.
Potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr.230/2007, asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, art. 49 alin.2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, stipulează că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Ca atare, din înscrisurile depuse la dosar – extrasele de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție f.16-45, instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pentru perioada ianuarie 2009 - iulie 2011 deși a beneficiat pentru apartamentul pe care îl deține (situat în S., ., ., .) de serviciile furnizorilor de utilități. Împrejurarea neachitării acestei datorii este confirmată, în cauză, de către probele administrate. Astfel, în lumina art. 1082 C.civ. sub aspect probatoriu creditorul este obligat să facă dovada creanței sale, iar apoi odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum însă, în cauză, pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi incumba, neexecutarea obligației de către aceasta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.
De precizat că în ciuda susținerilor pârâtei că și-ar fi achitat datoriile restante către asociație dar că aceasta din urmă a refuzat să i le șteargă, instanța a constatat că toate chitanțele depuse la dosar de către pârâtă (f.55-76) se regăsesc în listele de întreținere întocmite de către reclamantă fiind, deci, avute în vedere la stabilirea sumelor imputate pârâtei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților, instanța a reținut că este întemeiat, în parte, făcându-se dovada că acestea au fost stabilite prin procesele-verbale ale Adunării Generale ale Asociației de proprietari nr. 33 conform disp.art.24 al.4 din Legea nr.230/2007, fiind astfel opozabile pârâtei.
Instanța a constatat, de asemenea, că ele au fost calculate cu respectarea prevederilor art.49 al.1 din Legea nr.230/2007, în sensul că nu depășesc procentul maxim admis de lege de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar suma penalizărilor depășește debitul la care s-au aplicat, motiv pentru care instanța le va reduce la acest cuantum. Aspectul rezultă din centralizatorul privind cheltuielile de întreținere și penalizări întocmit pentru debitor.
Pe cale de consecință, instanța a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pe pârât la plata sumei de 3874,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2009- iulie 2011, și a sumei de 3874,85 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului restant, pentru aceeași perioadă.
În virtutea principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta R. D. pentru motive de nelegalitate.
A susținut că a depus documente din care rezultă că a plătit întreținerea pentru perioada în litigiu, ianuarie 2009-iulie 2011, penalitățile de întârziere fiind calculate în mod eronat cu încălcarea procentului de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
A arătat că în listele de plată lunară sunt incluse și sumele pe care ea le-a achitat așa încât pentru stabilirea corectă a restanțelor cât și a penalităților este de acord și cu o expertiză contabilă.
În instanța de recurs, pârâta R. D. a depus o adresă însoțită de tabelul cu familiile care au beneficiat de anularea penalităților aferente debitului actualizat la zi, potrivit HCC din 2010 (f.7-10).
Recursul este întemeiat pentru motivul de nelegalitate prev. de disp. art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 pct. 5 Cod pr. civilă.
Astfel, în cauză, reclamanta a contestat modul de calcul al penalităților de întârziere precum și debitul restant despre care a susținut că l-a achitat conform chitanțelor existente la dosar.
În ceea ce privește penalitățile, reclamanta a depus la dosar o adresă însoțită de un tabel nominal cu persoanele scutite de la plata penalităților printre care și recurenta (f.9-10) precum și un tabel cu familiile care au beneficiat de anulare a penalităților (f.7-8 dosar), la poziția 28 figurând recurenta, înscrisuri depuse în instanța de recurs și de care aceasta înțelege să se prevaleze.
În ceea ce privește debitul restant, recurenta a contestat modul de calcul solicitând efectuarea unei expertize contabile în care să se țină cont și de parte din datoriile achitate și despre care se afirmă că asociația nu le-a luat în calcul.
Ca atare, având în vedere înscrisurile prezentate de parte în instanța de recurs privind penalitățile precum și faptul că aceasta a dorit efectuarea unei expertize contabile, tribunalul, în temeiul prevăzut de disp. art. 312 Cod pr. civilă, va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va verifica situația penalităților în funcție de înscrisurile depuse la filele 7-10 dosar și eventual, în condițiile în care partea insistă în efectuarea unei expertize contabile pe care în principiu o va pune în discuția părților și asupra căreia instanța va hotărî funcție de obiectivele părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta R. D. domiciliată în Mun. S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.5347/16.11.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 33 S.- REPREZ.PRIN T. P. cu sediul în mun.S., Calea Burdujeni, ., parter, jud. S.
Casează sentința civilă nr. 5347/16.11._ a Judecătoriei S. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. D.D.
Jud. M. L.
Tehnored. S.L./2 ex.06.05.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2096/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








