Uzucapiune. Hotărâre din 02-04-2013, Tribunalul SUCEAVA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 899/2013

Dosar nr._ - uzucapiune -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 899

Ședința publică din 2 aprilie 2013

Președinte-T. M.

Judecător- D. D.

Judecător-M. C.

Grefier-P. T.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții I. F. și I. G. C., împotriva sentinței civile nr.852 din 5 iulie 2012 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții H. D., I. I., M. M., P. S., G. Ș., U. I. a A., U. C. a A., U. A. a D., P. A. a D., U. G. a N., U. C. a A., B. C. a M., D. N. a T., P. T. a G., U. P. a A., O. I. a G., U. F. a T., U. T. a T., U. Ș. a T., U. M. a T., U. V. a T., N. A. a F. (născută E.), E. I. a G., E. M. a G., F. M. a S., E. E. a G., E. Z. a G. și D. F. a lui V., intervenientă fiind . P..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. L. pentru reclamanții recurenți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Avocat N. L. pentru reclamanții recurenți, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2820 lei cu chitanța . Nr._/2013 și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Instanța constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.

Avocat N. L. pentru reclamanții recurenți, a cerut admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

P. sentința civilă nr.852 din 5 iulie 2012 Judecătoria C-lung Moldovenesc a admis, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „uzucapiune, constatare vânzare, edificare”, așa cum a fost precizată și cererea de intervenție formulată de . primar și în consecință:

A constatat că defuncta B. E. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 15.812 mp teren, identică cu parc. nou formată nr. 3220/2 pășune din CF 30.843 (2049) a .;

A constatat că pârâtul H. D. a dobândit prin moștenire în baza testamentului autentificat sub nr. 1383 din 16 august 1986 de notariatul de Stat Local Câmpulung Moldovenesc, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 15.812 mp, cu identificarea arătată mai sus;

A constatat că pârâtul H. D., a dobândit prin uzucapiune, suprafața de 2028 mp, identică cu parc. nou formată nr. 3213/50 din CF 30.842 F. M.;

A constatat că reclamanții au dobândit prin cumpărare, conform antecontractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 215 din 18 martie 2010 de BNP L. Ț., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 17.480 mp, cu identificarea arătată mai sus.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.

A constatat că reclamanții au dobândit prin construire, dreptul de proprietate cu privire la C1 fânar, în suprafață de 25 mp amplasat pe parc. nr. 3220/2 din CF 30.843 F. M.;

A constatat că reclamanții au dobândit prin folosință îndelungată și joncțiunea posesiilor lor cu a autorilor lor, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 35.690 mp teren, identic cu parc. nr. 3211/2 construcții de 967 mp, nr. 3211/52 fânaț de 1319 mp, nr. 3211/53 fânaț de 19.712 mp, nr. 3211/54 arabil de 1131 mp, nr. 3211/55 pășune de 12.561 mp, toate din CF 842 F. M.;

A constatat că pârâta I. I. a dobândit prin construire, fără autorizație, dreptul de proprietate cu privire la C1 clădire casă în suprafață de 79 mp, C2 grajd în suprafață de 48 mp, C3 anexă în suprafață de 23 mp, C4 magazie în suprafață de 21 mp, toate am,plasate pe parc. nr. 3211/2 din CF 30.842 F. M.;

A constatat că reclamanții au dobândit construcțiile indicate mai sus, prin cumpărare, conform antecontractului de vânzare cumpărare nr. 15 din 11 octombrie 2010, încheiat la Cabinetul av. L. N.;

A constatat că reclamanții au dobândit prin construire, dreptul de proprietate cu privire la C3 magazie de 21 mp, C6 fânar de 21 mp, C7 garaj de 15 mp, C8 fânar de 11 mp, amplasate pe parc. nr. 3211/53 din CF 30.842 F. M.;

A dispus intabularea cu dreptul de proprietate astfel dobândit în CF.

Suprafața și configurația terenului este prevăzută în planul de situație de la filele 12 – 15 dosar.

A respins cererea reclamanților privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra parc. nr. 3211/50 construcții de 714 mp și parc. nr. 3211/51 fânaț de 287 mp, ca nefondată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că terenul de_ mp a aparținut lui B. E. care la rândul său îl primise prin moștenire de la B. C., aceasta figurând ca proprietară tabulară în indiviziune, în CF_ F. M..

H. D. a primit acest teren în baza testamentului autentificat sub nr. 1383/1996 al fostului Notariat de Stat Câmpulung Moldovenesc de la B. E., care a folosit terenul din perioada anilor 1935 – 1938.

În baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 215 din 18 martie 2010 de BNP L. Ț., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu identificarea arătată mai sus, astfel că instanța în baza art. 1077Cod civil coroborat cu art. 1294 – 1295 Cod civil, urmează să constate vânzarea și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare -. cumpărare între părți.

Pe terenul astfel dobândit, reclamanții au dobândit prin construire, fără autorizație de construcție, dreptul de proprietate cu privire la un fânar C1, în suprafață de 25 mp amplasat pe parc nr. 3220/2 din CF_ F. M..

Referitor la suprafața de 36.691 mp aceasta este înscrisă în CF 3346 F. M., pe numele proprietarului U. I. a lui V., care a fost bunicul pârâtei I. I., respectiv tatăl mamei acesteia, M. C. I..

Aceasta a primit terenul cu titlu de zestre de la tatăl său și l-a folosit peste 30 de ani, ca o adevărată proprietară, nefiind tulburată de nimeni în posesie, iar în urma decesului acesteia, pârâții și l-au împărțit în mod voluntar, astfel încât terenul i-a revenit mamei reclamantului I. F..

Din această suprafață, parcelele nr. 3211/50 și 3211/51 în suprafață de 714 mp și respectiv 287 mp, au fost trecute în domeniul public al Comunei F. M..

Așa fiind, instanța a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta . că din suprafața totală de 36.691 mp, va fi exclusă suprafața de 1000 mp.

Potrivit Legii nr. 213/1998, intră în componența domeniului public bunurile care, conform legii, sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Terenurile care fac parte din domeniul public sunt alienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

Din probele care au fost administrate în cauză, respectiv acte și expertiză, rezultă că imobilul cu nr. cadastral_ format din parte a parc. nr. 3211/2 și 3213/2 din CF_, în suprafață totală de 1000 mp, formează domeniul public al . prin acte administrative emise în anul 1999 și 2000, ulterior fiind emisă H.G. privind apartenența acestor imobile la domeniul public al comunei.

Parcelele de teren menționat mai sus aparțin unei școli, având categoria de folosință curți, construcții, pe ele aflându-se amplasată construcții școlii din satul Deluț, cu o suprafață construită de 153 mp, împrejurare din care rezultă uzul și interesul public al bunurilor, chiar dacă acestea momentan nu mai sunt folosite.

Clădirea școlii și curtea acesteia, sunt bunuri publice, destinate și folosite uzului public, nu pot fi deținute de părțile din prezenta cauză, chiar dacă anterior terenul a aparținut autorilor acestora.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că pârâta I. I. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la o casă și anexe gospodărești ( grajd, anexă, magazie) amplasate pe parc. nou formată nr. 3211/2 din CF 3346 F. M..

În baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 15 din 11 octombrie 2010, reclamanții au cumpărat aceste construcții de la I. I., aceștia construindu-și la rândul lor, pe .. 3211/53 construcții constând într-o magazie, două fânare și un garaj.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții I. F. și I. G. C. susținînd că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra parcelelor nr.3211/50 construcții de 714 m.p. și nr.3211/51 fînaț de 287 m.p.

Au susținut că prin cererea de intervenție formulată de către . arată că aceștia sunt deținătorii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.000 mp – curți-construcții - teren intravilan și a suprafeței de 153 mp construcții CI - școală, suprafață construită desfășurată, teren ce se află în intravilanul Comunei F. M., intabulat ca drept de proprietate în C.F. nr._ F. M..

Aceste imobile se presupune a face parte din domeniul public al Comunei F. M., fiind menționate în Monitorul Oficial al României la nr. 642 bis/30 august 2002, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei F. M., poziția 137-138, dar tară a fi identificate din punct de vedere cadastral.

Potrivit planului de situație depus de către reclamanți, plan de situație vizat de către O.C.P.I. Suceava sub numărul 8217 la data de 13.10.2010, la notă se arată că, pe . sunt edificate construcțiile C9 - clădire școală de 163 mp, C10 - magazie de 23 mp și Cil — WC de 3 mp, construcții ce nu sunt deținute de familia I..

In expertiza topo cadastrală întocmită în această cauză s-a constatat că aceste construcții sunt deținute în prezent de către reclamanții.

Școala Generală Deluț a fost edificată pe terenul aparținând autorului reclamanților U. I. a lui V., în anii 1965 și a funcționat ca și școală până în anul 2006.

Din cauza numărului mic de copii, această școală a fost desființată, toată activitatea fiind preluată de Școala Generală F. M..

Potrivit extrasului de C.F. nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3346) a Corn. Cad. F. M., Proprietar tabular este U. I. A L. VASILL înscris la R.G.F. nr. 473/30.04.1924, în baza actului de vânzare din 14.02.1924.

. depus odată cu cererea de intervenție un plan de situație întocmit de către .., pentru suprafața totală de 1.000 mp plan vizat de către O.C.P.I. Suceava sub numărul 9149/16.11.2010.

Apreciază că acest plan de situație este nul, în condițiile în care este vizat ulterior datei la care a fost vizat planul reclamanților, în timpul procesului.

Mai mult acest plan de situație nu are inserată rubrica „Stare veche", tocmai pentru a nu fi trecut proprietarul tabular, și a duce la nevizarea planului, deoarece înscrierea nu s-a făcut în contradictoriu cu proprietarul tabular.

Există contradicții între cele inserate pe planul depus de către reclamanți și cel depus de către intervenienți, atât în ceea ce privește suprafața terenului, cât și numărul și suprafața construcțiilor.

Interesant este de observat data la care se arată că, aceste teren a trecut în domeniul public al comunei si data la care s-a făcut înscrierea acestui drept în cartea funciară (la diferență de aproape 10 ani de zile).

Potrivit încheierii nr. 9149 din 16.11.2010 pronunțată de către O.C.P.I. Suceava - Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpulung Moldovenesc, se dispune întabularea dreptului de proprietate prin lege, în favoarea Comunei F. M. -Domeniul Public, în C.F. nr._ UAT F. M. a parcelei Al, Al.l, provenită ca parte din imobilul cu nr. Cadastral_, nr. Topografic 3211/2 - 3213/2 - 5210/54, înscrise în C.F. nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3346) UAT F. M., având proprietari: U. I. a lui V..

Se reține că pentru a admite această cerere s-a avut la baza actul administrativ nr. 20/07.2000 emis de Consiliul Local al Comunei F. M., actul administrativ nr. 21 din 24.08.1999 emis de Consiliul Local al Comunei F. M..

Deoarece această înscriere a dreptului de proprietate nu s-a făcut în contradictoriu cu proprietarul tabular s-au moștenitorii acestuia, înscrierea dreptului de proprietate trebuia respinsă.

Intabularea este înscrierea prin care dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept real imobiliar devine opozabilă față de terți cu titlu definitiv, de la data înregistrării cererii de înscriere.

Având în vedere că această înscrierea s-a făcut ulterior vizării planului de situație al reclamanților, solicită respingerea cererii de intervenție.

Se reține că acest teren face parte din domeniul public al comunei F. M..

Așa cum au arătat această suprafață de teren a aparținut străbunicului reclamanților, U. I., încă din anul 1924.

Pentru ca un bun să treacă din proprietatea unei persoane fizice în domeniul public al comunei, era necesară o hotărâre de expropriere pentru utilitate publică, un act de declarare a utilității publice și plata unor despăgubiri.

Arătă că în acest caz nu există nici o hotărâre de expropriere, motiv pentru care „trecerea acestor imobile" în domeniul public al comunei este lovită de nulitate.

Mai mult trecerea în domeniul public al comunei nu se putea efectua în baza unei liste de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public, chiar publicată în Monitorul Oficial.

Recursul întemeiat pe motivul de nelegalitate prev. de disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat din următoarele considerente:

Astfel, suprafața de 36.691 m.p. teren este înscrisă în CF 3346 F. M. pe numele proprietarului U. I. lui V., bunicul pîrîtului I. I..

Din această suprafață de teren fac parte și parcelele nr.3211/50 și 3211/51 în suprafață de 714 m.p. respectiv 287 m.p. pentru care recurenții solicită a se constata dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Conform probelor administrate în cauză, respectiv înscrisuri depuse la dosar și expertiza efectuată de M. V., cele două imobile fac parte din domeniul public al comunei F. M. fiind menționate în M.Of. al României nr.642 bis/30 august 2002 poz.137 și 138, aparțin unei școli, avînd categoria de folosință curți-construcții pe parcelele în litigiu fiind aprobată construcția școlii din satul Deluț, .>

Conform extrasului de CF nr._ a . (f.62) aceste parcele sînt intabulate ca drept de proprietate dobîndit prin lege pe . baza actelor administrative nr.20 din 7 iulie 2000, respectiv nr.21 din 24 august 1999 emis de consiliul local, fiind domeniul public al acestuia.

Ca atare, față de prevederile art.11 din Legea nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bunurile ce aparțin domeniului fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile nu pot fi dobîndite de către alte persoane prin uzucapiune, așa încît în mod corect instanța de fond a admis cererea de intervenție și a respins capătul de cerere formulat de reclamanți pentru cele două parcele de teren.

În raport de cele arătate, în cauză nu are relevanță faptul că Școala Generală din satul Deluț a fost edificată pe terenul ce a aparținut autorului U. I. a lui V. în anii 1965 și că în prezent nu mai funcționează.

De asemenea, criticile vizînd planul de situație depus de intervenientă pentru suprafața de 1000 m.p. aferentă celor două parcele de teren în litigiu precum și modul de înscriere în CF a dreptului de proprietate în favoarea intervenientei nu pot fi reținute, expertiza întocmită în cauză de M. V. constatînd situația prezentată de intervenientă și dovedită cu înscrisuri, înscrierea dreptului de proprietate a Comunei F. M. făcîndu-se în baza actelor administrative în baza cărora parcelele de teren au trecut în domeniul public al comunei.

Așa fiind, tribunalul în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții I. F. și I. G. C., împotriva sentinței civile nr.852 din 5 iulie 2012 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții H. D., I. I., M. M., P. S., G. Ș., U. I. a A., U. C. a A., U. A. a D., P. A. a D., U. G. a N., U. C. a A., B. C. a M., D. N. a T., P. T. a G., U. P. a A., O. I. a G., U. F. a T., U. T. a T., U. Ș. a T., U. M. a T., U. V. a T., N. A. a F. (născută E.), E. I. a G., E. M. a G., F. M. a S., E. E. a G., E. Z. a G. și D. F. a lui V., intervenientă fiind . P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

T. M. D. D. M. C. P. T.

Red. D.D.

Jud.fond – M. D.

Tehnored.P.T. – Ex.2 – 20 mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Hotărâre din 02-04-2013, Tribunalul SUCEAVA