Fond funciar. Decizia nr. 555/2013. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 555/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 23-08-2013 în dosarul nr. 154/329/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 555

RECURS

Ședința publică de la 23 august 2013

Tribunalul compus din:

Președinte – G. P.

Judecător – D. A.

Judecător – V. M.

Grefier – D. E.

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenții-reclamanți T. M., T. Z., T. F., T. D., N. F., Cîrmiș G., cu domiciliul ales la C.. Av. R. A., T. M., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 677 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatele C. L. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 S. V., cu sediul în .. Teleorman, și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Teleorman, cu sediul în A., jud. Teleorman, având ca obiect – fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare de către intimata C. L. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 S. V., și că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 22 ianuarie 2013 reclamanții T. M., T. Z., T. F., T. D., N. F., Cîrmiș G., au chemat în judecată pe pârâtele C. L. S. V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se constate dobândirea de către reclamanți, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1856 mp teren intravilan, situată pe raza comunei S. V., . Teleorman în tarlaua 12, . 465/1 cu vecinătățile: N-teren Primărie, S-teren Primărie, E-teren Primărie și V-DC.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, T. M. și soțul său, T. G., au primit în anul 1976 de la Sfatul Popular al comunei S. V. suprafața de 1856 mp, fără documente, pe care și-au construit o casă din pământ bătut, acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere de locuit și anexe gospodărești.

Acea suprafață de teren este identificată în evidențele Primăriei comunei S. V., respectiv în registrul 1, vol.4, poziția 023, situată în T12, P464/1 și 465/1, având vecinătățile: N-teren Primărie, S-teren Primărie, E-teren Primărie și V-DC.

În anul 2008 a decedat T. G., fiind reprezentat în proces de T. Z., T. F., T. D., N. F. și Cîrmiș G., în calitate de fii.

Din anul 1976 și până în prezent a exercitat o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, astfel, potrivit art.1847 din vechiul Cod Civil, reclamanții îndeplinesc condițiile posesiunii cerută pentru a prescrie.

Au mai arătat că, T. M. și soțul său, figurează ca plătitori de taxe și impozite iar suprafața de teren atribuită nu a suferit nici o modificare în ceea ce privește configurația acesteia și nu au avut nici un litigiu cu alte persoane cu privire la posesia exercitată.

În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar în copii xerox: adeverință nr.43 din 8.01.2013, certificat fiscal nr.41 din 8.01.2013, certificat nr.44 și proces verbal din 8.01.2013, plan de amplasament și delimitare a imobilului, certificat de căsătorie . nr._, certificat de deces . nr.65 8196, certificat de naștere . nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de naștere . nr._, CI . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de naștere . nr._, CI . nr._, certificat de naștere . nr._.

Pârâta C. L. S. V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a arătat că suprafața de 1856 mp, intravilan, situată pe raza comunei S. V., județul Teleorman, în tarlaua 12, parcelele 464/1 și 465/1 cu vecinătățile: N-teren primărie, S-teren Primărie, E-teren Primărie și V-DC figurează înscrisă la registrul agricol tipul I, vol.4, poziția 023, iar defunctul T. G. și T. M. (soție supraviețuitoare), figurează la nr. de rol 112 ca plătitor de taxe și impozite pentru imobil casă de locuit și anexe gospodărești în suprafață construită de 74 mp și teren aferent în suprafață de 1856 mp.

A mai arătat, referitor la regimul juridic al suprafeței de 1856 mp intravilan situată pe raza comunei S. V., . Teleorman, în tarlaua 12, . 465/1 cu vecinătățile: N, S și E-teren primărie, V-DC, că este de bun imobil aparținând domeniului privat al comunei S. V., județul Teleorman ; în evidențele sale nu există nici un document din anul 1976 care să ateste predarea-primirea acestei suprafețe de teren, suprafața nu a făcut și nu face obiectul legilor proprietății (L18/1991, L169/1997,L1/2000,L247/2005).

Reclamanții au solicitat proba cu expertiză tehnică de specialitate și proba testimonială, probe încuviințate de prima instanță .

Prin sentința civilă nr. 677/_ Judecătoria T. M. a respins ca nefondată acțiunea civilă de fond funciar formulată de reclamanții T. M., T. Z., T. F., T. D., N. F., Cîrmiș G., împotriva pârâtelor C. L. S. V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanții nu au făcut dovada că suprafața aferentă casei de locuit este de 1856 mp și este situată pe raza comunei S. V. în tarlaua 12, parcelele 464/1 și 465/1 cu vecinătățile: teren Primărie, S-teren Primărie, E-teren Primărie și V-DC, din depozițiile martorilor audiați în cauză coroborate cu înscrisul comunicat de OCPI Teleorman rezultând că suprafața aferentă casei de locuit a reclamanților nu este situată în . în această localitate nu există parcelele 464/1 și 465/1 și nici vecinii pe care i-au indicat reclamanții.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurenții – reclamanți T. Z., T. F., T. D., N. F., Cîrmiș G. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând pricina în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie recurenții reclamanți au arătat că, suprafața de 1856 mp nu figurează in baza de date a OCPI Teleorman pana in anul 1986 când a fost întocmita lucrarea de cadastru intravilan in localitățile componente ale comunei S. V., respectiv S. V. si S. Deal, întrucât denumirea amplasamentului suprafeței de mai sus a fost stabilita dupa anul 2000.

De asemenea, prima instanță nu a realizat o cercetare completă a fondului cauzei deduse judecății, existând erori vădite in administrarea probelor, care au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale si netemeinice.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 299 C., 304 pct.9 C., 3041 C., art.3 din Legea 76/2012.

În susținerea cererii de recurs au depus la dosarul cauzei înscrisuri: adeverința nr.29 din 03.07.2013 ; certificat pentru atestarea ca petentul este cunoscut de proprietar nr.3103 din 03.07.2013 ; proces verbal de identificare a imobilului nr.3103 din 03.07.2013 .

În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurenții reclamanți, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate, Tribunalul va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți pentru considerentele care vor succede:

În conformitate cu dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, instanța de judecată este datoare să arate în cadrul hotărârii pe care o pronunță, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, iar nerespectarea acestor dispoziții legale, atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă partea dovedește existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; din acest motiv, normele procesule prevăd un motiv distinct de casare care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina.

Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenții- reclamanți Tribunalul apreciază că în mod greșit a procedat prima instanță când prin dispozitiv a respins ca nefondată acțiunea civilă de fond funciar formulată de recurenții- reclamanți fără a clarifica petitul acțiunii prin care s-a solicitat să se constate dobândirea de către recurenții reclamanți, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1856 mp, teren intravilan situat pe raza comunei S. V. și fără a motiva respingerea de cerere, fără a explica raționamentul care a determinat instanța să adopte o asemenea soluție, ceea ce echivalează cu nulitatea hotărârii.

Deși în practica judiciară poate fi folosită analogia și există posibilitatea extinderii efectelor actelor juridice, acestea au loc în anumite circumstanțe, care ar trebui relevate sau existența lor să fie invocată și justificată .

În sistemul nostru de drept, judecata acordă prevalență probelor administrate în cauză și, doar în lipsa acestora – ceea ce nu este cazul în speță – sau a temeiului legal, judecata poate apela la principii de drept sau analogii.

Ori, reținând că motivarea hotărârii judecătorești reprezintă tocmai garanția procesuală a respectării dreptului la apărare, partea fiind îndreptățită a cunoaște rațiunile pentru care argumentele sale au fost respinse și, în măsura în care hotărârea instanței este nelegală, să o poată supune căilor legale de atac, se constată încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 C. în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la constatarea dobândirii de către recurenții reclamanți, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1856 mp, teren intravilan situat pe raza comunei S. V., nu a motivat respingerea de cerere, nu a explicat raționamentul avut în vedere la adoptarea soluției pronunțate, ceea ce echivalează cu soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului, Tribunalul, în baza art. 312 alin 3 și alin 5 C.pr.civ. va admite recursul declarat și va casa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, instanța de recurs apreciind că singura modalitate a restabilire a echilibrului între părțile implicate este reexaminarea cauzei de către prima instanță învestită.

Față de hotărârea pronunțată, nu se mai justifică analizarea celorlalte motive de recurs formulate de recurenții – reclamanți ; cu ocazia rejudecării, prima instanță se va pronunța cu privire la toate excepțiile și apărările invocate de părți va administra orice alte probe necesare dezlegării pricinii, urmând a pronunța o hotărâre prin prisma dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți T. M., T. Z., T. F., T. D., N. F., Cîrmiș G., cu domiciliul ales la C.. Av. R. A., T. M., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 677 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatele C. L. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 S. V., cu sediul în .. Teleorman, și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Teleorman, cu sediul în A., jud. Teleorman.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 august 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,Pt. Grefier

G. PetricăDiojdescu AnicaVîrdol M. D. E.

transferat la Trib. București

semnează P. Grefier

Red. V.M. 28.08.2013

Th.red. DIG 2 ex./27.09.2013

D.f._ Jud. T. M.

J.f. V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 555/2013. Tribunalul TELEORMAN