Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 874/2013. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 874/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 981/740/2010

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 874

-RECURS-

Ședința publică de la 6 decembrie 2013

Tribunalul compus din:

Președinte - C. Doinița

Judecător - F. M.

Judecător - V. M.

Grefier - D. I. G.

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de, recurentul - creditor CN Poșta R. SA prin Direcția Regională de Poștă Ploiești prin Oficiul de Poștă Teleorman, cu sediul în A., ., nr. 50, județul Teleorman, împotriva sentinței . mai 2010,și a încheierii din data de 4.09. 2012 pronunțate de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Rodipet SA cu sediul în A., . 1603, ., având ca obiect: investire cu formulă executorie– repunere pe rol pentru perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria A., sub numărul_ din 02 martie 2010, creditoarea C.N. POȘTA R. SA, a chemat în judecată debitoarea . ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 10.553,82 lei, reprezentând chirie neachitată în perioada decembrie 2007 – august 2008, precum și plata penalităților de întârziere.

În motivare acțiunii creditoarea a arătat că CN Poșta R. SA în calitate de locator a încheiat cu debitoarea contractul de închiriere nr.281/325/11.11.2002. Obiectul contractului de închiriere l-a constituit închirierea unui imobil în suprafață de 12,25 mp situat în localitatea Roșiorii de vede și a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 01.07.2002 până la 31.07.2007.

Prin sentința comercială_ 25 MAI 2010 Judecătoria A., a admis cererea formulată de creditoarea CN Poșta R. SA prin Direcția Regională de Poștă Ploiești cu sediul în Ploiești în contradictoriu cu debitoarea . sediul în A., judetul Teleorman.

A somat pe debitoarea . să plătească creditoarei suma de 10.553, 82 lei, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 septembrie 2012, Judecătoria A. a respins cererea de investire cu formulă executorie a sentinței comerciale nr. 313 din 25 mai 2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 981/ 740 / 2010 formulată de petenta CN Regionala Poșta R. SA prin Oficiul de Poștă Teleorman cu sediul în A., .. 50 județul Teleorman.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurentul – creditor CN Poșta R. SA prin Direcția Regională de Poștă Ploiești prin Oficiul de Poștă Teleorman, cu sediul în A., prin care a solicitat admiterea recursului, și încuviințarea cererii de investire cu formulă executorie a sentinței comerciale nr. 313 /25.05. 2010 pronunțată de Judecătoria A..

La data de 9 noiembrie 2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

La data de 28. 11. 2013, s –a repus din oficiu, cauza pe rol în vederea perimării.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă:” orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept …”, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Întrucât, de la data suspendării judecării cauzei – 9 noiembrie 2012, părțile nu au mai stăruit în continuarea activității procesuale, fiind astfel întrunite cerințele textului legal menționat, se va constata din oficiu perimarea recursului declarat de recurentul – creditor CN Poșta R. SA prin Direcția Regională de Poștă Ploiești prin Oficiul de Poștă Teleorman, cu sediul în A.,.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurentul –creditor CN Poșta R. SA prin Direcția Regională de Poștă Ploiești prin Oficiul de Poștă Teleorman, cu sediul în A., .. 50, județul Teleorman, împotriva sentinței comerciale 313 din 25 mai 2010,și a încheierii din data de 4.09. 2012 pronunțate de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Rodipet SA cu sediul în A., . 1603, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2013

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

C. Doinița F. M. V. M. D. I. - G.

Red. FM.- 6.01. 2014

Thred. PS.- 28.01. 2014 – 2 ex

Df . -_, Jud A.

Jf.- A.B. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 874/2013. Tribunalul TELEORMAN