Pretenţii. Decizia nr. 336/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 336/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 51/740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 336
RECURS
Ședința publică de la 10 mai 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – G. P.
Judecător - F. M.
Judecător - V. M.
Grefier - D. E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant S. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 781 din data de 15 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât O. A., domiciliat în ., ., jud. Argeș, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cererea de recurs conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod Procedură Civilă, și că intimatul pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare și un set de înscrisuri.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurentul-reclamant S. Județean de Urgență A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C., tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 04.01.2013 sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență A. a chemat în judecată pe pârâtul O. A., în temeiul art. 1357-1371 C.civ și art. 313 din Legea nr.95/2006 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 668,97 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului, precum și a „accizelor” specifice creanțelor bugetare (dobânzi, penalități) calculate conform Codului fiscal și Codului de Procedură Fiscală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat faptul că pârâtul O. A. a fost internat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență A. în perioada 18.09._12 fiind victima unui accident, acesta totalizând un număr de 2 zile de îngrijiri medicale conform F.O clinică generală nr._.
Reclamantul a apreciat în acțiunea sa, că suma de 668,97 lei datorată de pârât unității sanitare se calculează în funcție de îngrijirile medicale acordate și de tratamentul efectuat, iar la aceasta se adaugă penalitățile aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la integrală a debitului.
S-a mai susținut faptul că de la data externării pârâtul nu a achitat despăgubirea reclamantei, furnizor de servicii medicale, iar unitatea sanitară a suportat aceste cheltuieli ocazionate de spitalizarea pârâtului din fonduri alocate de Casa Asigurărilor de Sănătate Teleorman și care sunt rambursate finanțatorului întrucât au destinație specială numai pentru accidente și agresiuni, aceste sume urmând a fi recuperate de la persoanele care se fac vinovate de producerea accidentului sau agresiunii și care sunt stabilite ca urmare a hotărârii judecătorești sau de la persoanele accidentate sau agresate deoarece au beneficiat de îngrijiri medicale pentru vindecare sau pentru recuperare fizică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357-1371 C.civ și art.313 din Legea nr.95/2006.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: foaia de observație nr._ și decontul de cheltuieli.
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a formula apărări.
Prin sentința civilă nr. 781 din 15.02.2013 instanța a respins acțiunea ca neântemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că pârâtul a fost internat la S. Județean de Urgență A. în perioada 18.09.2012-20].09.2012, fiind diagnosticat cu „ politraumatism acut cu plagă parietală”, așa cum rezultă din foaia de observație clinică generală.
Din decontul de cheltuieli depus la fila 10 din dosar, instanța a mai reținut că în perioada în care pârâtul a fost internat, acesta a beneficiat de îngrijiri medicale și tratament în valoare totală de 668,97 lei.
Din analiza cererii introductive instanța a constat că reclamantul pe de o parte invocă dispozițiile art 313 din Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art 1357-1371 C.civ – ceea ce se circumscrie răspunderii civile delictuale iar pe de altă parte invocă calitatea de beneficiar a serviciilor medicale a persoanelor accidentate sau agresate ceea ce presupune analiza pretențiilor reclamantului în paradigma unei răspunderi civile contractuale.
Privitor la invocarea unei răspunderi de natură delictuală a pârâtului, instanța a constatat că dispozițiile invocate de către reclamant, respectiv dispozițiile art 313 din Legea 95/2006, prevăd univoc că furnizorii care acordă îngrijiri medicale realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să o comunice lunar Casei de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperate cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Instanța a mai reținut însă că art. 313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății prevede că persoanele care prin faptele lor aduc atingere sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistență medicală acordată, sume care se recuperează de furnizorii de servicii medicale.
Ca atare pentru a putea obține obligarea pârâtului la plata contravalorii îngrijirilor medicale, reclamantul ar trebui să facă dovada că în sarcina pârâtului poate fi reținută o culpă delictuală care să justifice acțiunea reclamantului pe temeiul dispozițiilor art 1357 C.civ și art 313 din Legea 95/2006.
Cum în cauză reclamantul nu face dovada în acest sens, chiar precizând că pârâtul a fost victima unui accident rutier, pretențiile reclamantului întemeiate pe o culpă delictuală a pârâtului nu sunt întemeiate . Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile Legii 95/2006 invocate de reclamant prevăd că furnizorii de servicii medicale pot recupera aceste sume de la cei vinovați de atingerile aduse sănătății altei persoane, în cauză pârâtul fiind victima accidentului și nicidecum autorul culpabil al accidentului.
Din analliza Rezoluției procurorului în dosarul nr.3396/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul O. A.-C. pe temeiul art 10 lit b C.pr.pen. reținându-se o culpă a acestuia întrucât nu a fost atent la condițiile de trafic.
Totuși, instanța a învederat reclamantei că pârâtul nu poate fi obligat pe temei delictual la plata cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru vătămările pe care acesta și le-a produs chiar din culpă. Contravaloarea serviciilor medicale poate fi recuperată doar pentru vătămările produse altor persoane și nu propriei sănătăți a autorului prejudiciului, așa cum neechivoc prevăd dispozițiile art 313 din Legea 95/2006.
Mai mult, așa cum se va arăta pârâtul era asigurat la momentul producerii accidentului, pârâtul depunând adeverință de salariat angajatorul acestuia virând lunar contribuția la fondul de sănătate.
Analizând pretențiile reclamantului în paradigma unei răspunderi contractuale, prin invocarea de către reclamant a calității de beneficiar al serviciilor medicale a pârâtei instanța s-a raportat la dispozițiile art. 211 alin. 11 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, precum și la dispozițiile art 218 alin. 1 conform cărora asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și pana la vindecare. Serviciile spitalicești se acordă prin spitalizare și cuprind consultații, investigații, stabilirea diagnosticului, tratament medical și/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente și materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare si masă, conform art. 228 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, precum serviciile medicale de urgență potrivit art 227 alin 1 lit a din aceeași lege.
În cauză, așa cum rezultă din foaia de observație clinică-înscris depus la dosar de reclamant - pârâtul era asigurat CNAS
Calitatea de asigurat a pârâtului reiese și din înscrisul depus la doar de acesta din care rezultă că era angajat la momentul producerii accidentului la S.C. Senic .> De altfel chiar dacă persoana care beneficiază de servicii medicale de urgență nu este asigurată, ea nu poate fi obligată la plata contravalorii acestor servicii de urgență atâta vreme cât potrivit art 92 alin 1 și 2 din Legea 95/2006 „acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului (…) iar acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial”.
Concluzionând, instanța a învederat că, în raport de dispozițiile legale, contravaloarea serviciilor medicale de urgență poate fi recuperată de furnizorii acestor servicii doar de la persoana vinovată de producerea vătămărilor, fără însă să includă și serviciile medicale prestate în regim de urgență în favoarea autorului vinovat. Cu alte cuvinte, serviciile medicale de urgență sunt gratuite –potrivit art 92 alin 1 și 2 din Legea 95/2006-inclusiv cele acordate persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii .
Ca atare, furnizorul de servicii medicale poate să ceară și să obțină de la persoanele vinovate de producerea unor daune sănătății altei persoane doar contravaloarea serviciilor medicale care nu sunt prestate în regim de urgență și vizând doar contravaloarea serviciilor medicale de care au beneficiat persoanele vătămate și nicidecum autorul faptei prejudiciabile.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul S. Județean de Urgență A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Serviciile spitalicești acordate de recurentă sunt decontate de CAS Teleorman, dintr-un fond special, destinat agresiunilor și accidentelor de circulație, conform dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, astfel că fondurile destinate tratamentului pârâtului au destinație specială și trebuie recuperate ori de la cel care se face vinovat de săvârșirea faptei ori de la cel care a beneficiat de îngrijirile medicale.
Potrivit art. 1357 cod civil nou prevăd că, cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.
Pârâtul a beneficiat de îngrijiri medicale acordate de reclamantă pentru care s-au efectuat cheltuieli în sumă de 668,97 lei, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, cheltuieli pe care nu le-a achitat până în prezent.
A mai arătat recurenta că în cauză operează principiul disponibilității, având alegerea între a chema în judecată persoana vinovată sau persoana agresată, care a beneficiat de îngrijirile medicale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului motivând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare..
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, având în vedere și dispozițiile art. 304¹ C.p.c., instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat.
Prima instanță a apreciat în mod corect situația de fapt și a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, pârâtul intimat a fost victima unui accident rutier, fiind internat în S. Județean de Urgență A., timp de două zile, perioadă în care i-au fost acordate îngrijiri medicale, a căror contravaloare totalizează 668,97 lei.
În mod corect prima instanță a reținut că, în cauză nu poate fi angajată nici răspunderea delictuală, nici cea contractuală a pârâtului, nefiind întrunite condițiile pentru niciuna dintre acestea.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc atingere sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată .
Așa cum rezultă din probele dosarului și cum chiar recurenta a arătat în cererea de chemare în judecată, pârâtul nu este o persoană responsabilă de vătămarea sănătății unei alte persoane ci a fost chiar persoana accidentată, pârâtul neputând fi obligat pe temei delictual la plata cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru vătămările pe care acesta și le-a produs chiar din culpă. Contravaloarea serviciilor medicale poate fi recuperată doar pentru vătămările produse altor persoane și nu propriei sănătăți a autorului prejudiciului, așa cum neechivoc prevăd dispozițiile art 313 din Legea 95/2006.
În consecință, nefiind întrunită condiția culpei în vătămarea propriei sănătăți, așa cum cer dispozițiile art. 313, răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată.
Răspunderea pârâtului nu poate fi angajată nici pe temei contractual, de altfel, nici nu s-a indicat ipoteza existenței unei atare răspunderi în persoana pârâtului.
De altfel, în afara faptului că nu este îndeplinită condiția culpei pârâtului, instanța de recurs constată că, potrivit dispozițiilor art. 211 alin.1¹ din Legea 95/2006, asigurații au dreptul la un pachet de bază de servicii medicale, de la data începerii plății contribuției la fond iar potrivit art. 218 din același act normativ, asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază, în caz de boală sau de accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare. Cum pârâtul este asigurat, recurentul avea obligația asigurării în ceea ce îl privește pe acesta a pachetului de servicii medicale de bază, incluzând tratament medical /chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare.
Ca urmare, nu există nici un temei pentru obligarea la plată a pârâtului a contravalorii îngrijirilor medicale iar pretinsul drept de opțiune, în ceea ce privește persoanele care pot fi chemate în judecată, invocat de către recurentă, nu există.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurentul-reclamant S. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 781 din data de 15 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât O. A., domiciliat în ., ., jud. Argeș, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. P. F. M. V. M. D. E.
Red. G.P.:- 3.06.2013
Thred G.P.- 3.06.2013 – 2 ex
Df . –_ Jud A.
Jf.- V. B.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 379/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 338/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
---|