Pretenţii. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 444/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 598/292/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 444

RECURS

Ședința publică de la 7 iunie 2013

Tribunalul compus din:

Președinte - F. M.

Judecător - V. M.

Judecător - G. P.

Grefier - Ț. N.

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul- pârât Șendre M., domiciliat în Roșiorii de Vede, ..14, județ Teleorman,împotriva sentinței civile nr. 792 din 14 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata- reclamantă Asociația de proprietari Parc, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județ Teleorman, având ca obiect - pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurs netimbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recurentul nu a timbrat recursul declarat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 223 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și că recurentul pârât prin cererea depusă a solicitat acordarea unui termen de judecată, întrucât nu se poate prezenta din motive de sănătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă,instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de disp. art. 2 alin. 1 pct. 3 C. proc. Civ., respinge cererea de amânare formulată de recurentul pârât, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că nu este însoțită de dovezi și că a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței din luna aprilie 2013.

Tribunalul, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului declarat de recurent și rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL:

Deliberând, reține următoarele;

Prin cererea introdusă la Judecătoria Roșiorii de Vede și înregistrată la nr._ /292 din 06 februarie 2013 reclamanta Asociația de Proprietari PARC, cu sediul în Roșiorii de Vede, reprezentată legal de președinte A. C., l-a chemat în judecată pe pârâtul Șendre M. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să îi plătească suma de 1329,40 lei, cu titlul de cheltuieli restante la întreținere la data de 31 decembrie 2012, precum și suma de 1318,50 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente, potrivit listei de plată afișată pentru această lună, anexată cererii introductive.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul face parte din asociația de proprietari de apartamente, în calitatea sa de proprietar al apartamentului nr. 10 situat în ., etj.3, . Municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, iar suma pe care o datorează asociației reprezintă contravaloarea serviciilor prestate: apă, canal, gunoi menajer, iluminat scară, măturat scară, cheltuieli administrative, servicii pe care pârâtul nu le-a plătit și nu a înțeles să răspundă la somațiile făcute de asociație, acesta având o datorie de 1329,40 cu titlul menționat, la data de 31 decembrie 2012, la care se adaugă penalități calculate în procent de 0,2%/zi de întârziere, după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă pentru plată, conform hotărârii adunării generale din 03 aprilie 2012, penalități care se ridică la suma de 1318,50 lei.

În drept, cererea introductivă este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.114/1996 cu modificările ulterioare.

În dovedire au fost depuse înscrisuri, a solicitat citarea pârâtului cu mențiunea prezentării la interogatoriu.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat la termenul de judecată acordat de instanță și nu a formulat întâmpinare, urmând a fi avută în vedere lipsa acestuia la interogatoriu, nejustificată, absență ce îndrituiește instanța să o aprecieze ca pe o recunoaștere deplină a pretențiilor formulate de reclamantă, potrivit art. 225 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 792 din 14.03 2013 Judecătoria Roșiori de Vede a admis cererea având ca obiect pretenții, cerere formulată de reclamanta Asociația de Proprietari „PARC”, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul ȘENDRE M., domiciliat în Roșiorii de Vede, ..302, ., ..

A obligat pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 1329,40 lei cu titlul de cheltuieli comune, de întreținere, restante și neachitate la data de 31 decembrie 2012, și suma de 1318,50 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, recurentul-pârât Șendre M..

La termenul de astăzi recursul nu a fost timbrat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentului să timbreze recursul cu suma de 223 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de citare(fila 6 dosar).

Întrucât recurenta nu s-a conformat acestei dispoziții, în baza art. 20 pct.3 din Legea nr.146/1997 –privind taxele judiciare de timbru și art.9 alin.3 din O.G. nr.32/1995 – privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea 123/1997, urmează ca recursul să fie anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu de instanță.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul- pârât Șendre M., domiciliat în Roșiorii de Vede,..14, județ Teleorman,împotriva sentinței civile nr. 792 din 14 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata- reclamantă Asociația de Proprietari Parc, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județ Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 7.06. 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

F. M. V. M. G. P. Ț. N.

Red. și thred. F.M.-14.06. 2013

Thred. Ț.N./26.06.2013/2 ex.

d.f._

j.f. I. P

Judecătoria Roșiori de Vede

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul TELEORMAN