Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 97/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 1099/292/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 97
RECURS
Ședința publică de la 13 februarie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – C.-N. L.
Judecător – C. Doinița
Judecător – D. A.
Grefier – O. S.
¤¤¤
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă ., cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman - în incinta Fermei Troianul, împotriva sentinței civile nr. 2298 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații pârâți M. V. A., în prezent decedată, cu ultimul domiciliu în Pitești, județul Argeș, . Costești, cu sediul în Costești, ., .. 4, județul Argeș și intimatul intervenient în nume propriu M. V. M., cu domiciliul în Pitești, .. S9C, ., având ca obiect – constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 6 februarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 februarie 2013, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Roșiori de Vede și înregistrată la nr._ din data de 27.03.2012 reclamanta . Roșiorii de Vede în contradictoriu cu pârâta M. V. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta,să facă dovada rezilierii contractului de arendă încheiat cu ., pentru aceeași suprafață de teren arendată și cu reclamanta și înregistrată la Primăria comunei Săceni ,județul Teleorman. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în fapt, reclamanta arată că la data de 13.09.2010 a fost încheiat între părți, contractul de arendă nr. 315 înregistrat la Primăria comunei Săceni și ulterior la APIA Teleorman, pe o perioadă de 10 ani, pentru suprafața totală de 7,73 ha.
Pe parcursul derulării contractului relațiile dintre părți au decurs în deplină concordanță cu prevederile acestuia, pârâta primind drepturile bănești și drepturile în natură pe care reclamanta în calitate de arendaș și le-a asumat prin contract îndeplinindu-și la termen toate obligațiile.
Față de faptul că pârâta a încheiat un alt contract de arendă, pentru aceeași suprafață de teren cu . Costești, fără a anunța sau soma societatea reclamantă și fără a rezilia contractul cu aceasta, solicită instanței obligarea pârâtei să facă dovada rezilierii contractului de arendă încheiat cu . Costești.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.480 Cod civil.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză.
La data de 18.04.2012 reclamanta a formulat cerere modificatoare a acțiunii principale, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului de folosință exclusivă a reclamantei cu privire la suprafața de teren agricol de 7,73 ha situată în extravilanul comunei Săceni,județul Teleorman, T.18/1,P.55/1 și nulitatea absolută a contractului de arendare încheiat între M. V. A. și . Costești, având ca obiect terenul mai sus menționat.
În motivarea cererii modificatoare reclamanta arată că anterior încheierii contractului de arendare a cărui anulare o solicită, pârâta a arendat reclamantei aceeași suprafață de teren, în baza contractului de arendare înregistrat la Consiliul Local Săceni, sub nr. 315/13.09.2010,
În prezent acest contract nu este reziliat ,astfel că își produce efectele în continuare, reclamanta cultivând teren ,iar pârâta primind la termen și în cuantumul stabilit în contract, arenda, așa cum rezultă și din anexa la contractul de arendare atașată cererii, situație față de care, în temeiul dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă, solicită ca instanța să constate existența exclusivă a dreptului de folosință al acesteia cu privire la această suprafață de teren.
În ceea ce privește nulitatea contractului de arendare încheiat între pârâtă, în calitate de arendator și . Costești, în calitate de arendaș, arată că acesta este lovit de nulitate absolută întrucât lipsește obiectul contractului . Faptul că în contract există o clauză (pact comisoriu de grad IV) privind rezilierea de drept a contractului nu exonerează pe pârâtă de a se adresa instanței de judecată în vederea constatării rezilierii de drept a contractului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111, 132 Cod procedură civilă, art. 1207 și următoarele Cod civil.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
La data de 16.05.2012 pârâta . Costești a formulat întâmpinare față de acțiunea reclamantei, așa cum a fost modificată, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată.
În motivare, pârâta arată că reclamanta, prin cererea modificatoare formulată a solicitat, pe lângă un alt capăt de cerere, care nu o privește pe aceasta, constatarea nulității absolute a contractului de arendare pe care aceasta l-a încheiat cu pârâta M. V. A., pentru suprafața de 7,73 ha teren situat în extravilanul comunei Săceni, județul Teleorman, la data de 20.09.2011.
Aceasta a solicitat înscrierea contractului în registrul special ținut de Consiliul Local al comunei Săceni, lucru care nu s-a realizat ,situație față de care, a solicitat, după o prealabilă notificare, pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, obligarea Consiliului Local Săceni și a Primarului comunei Săceni la înregistrarea contractului pentru a fi opozabil terților.
Prin sentința civilă nr. 1050/18.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman cei doi pârâți au fost obligați să înregistreze contractul. Hotărârea a fost atacată cu recurs. Contractul încheiat între părți respectă condițiile impuse de art. 5 din Legea 16/1994 a arendei, obiectul contractului fiind descris conform alin.1 lit.b.
Mai mult, reclamanta este terț față de contractul de arendare încheiat între cele două pârâte, astfel încât nu are calitatea de a solicita anularea contractului, motivul invocat fiind unul de nulitate relativă și nu absolută.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus înscrisuri și s-a solicitat probe cu interogatoriu.
La aceeași dată s-a formulat și de către pârâta M. V. A. întâmpinare și cerere reconvențională în contradictoriu cu acțiunea formulată de reclamantă, așa cum a fost modificată, prin care s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acesteia, să se constate că la data de 10.09.2011 a intervenit rezilierea de drept a Contractului de arendă nr.315/13.09.2010 încheiat între aceasta și societatea reclamantă și să se dispună obligarea reclamantei să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 7,73 ha ,situat în extravilanul comunei Săceni, județul Teleorman, în T.18/1,P.55/1. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare aceasta arată că, între părți a fost încheiat Contractul de arendă nr. 315/13.09.2010, număr sub care se pretinde că a fost înregistrat la Consiliul Local al comunei Săceni, județul Teleorman. Deși se pretinde acest lucru, pe contract nu este aplicată ștampila consiliului local ci ștampila Primăriei Săceni, știut fiind că nu poate exista identitate între cele două instituții. În aceste condiții contractul nu respectă prevederile art.6 alin.4 din Legea 16/1994 a arendei, act normativ ce a fost aplicabil la momentul încheierii și înregistrării contractului de arendă, nefiind astfel opozabil.
Pe de altă parte, arendașul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate conduce la rezilierea de drept a contractului de arendă, fără intervenția instanței, conform art. 9 alin. 1 din contract. Această clauză prevede posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, neexecutarea obligației atrăgând rezilierea de drept, fără intervenția instanței.
În aceste condiții, începând cu data de 10.09.2011 contractul se consideră reziliat de plin drept, întrucât reclamata nu a executat corespunzător obligațiile asumate, conform clauzei contractuale prevăzute în art. 9 alin. 1 din contract, clauză ce consfințește un pact comisoriu de gradul IV.
În cazul inserării unui asemenea pact comisoriu, creditorul are posibilitatea să aleagă între o acțiune în justiție pentru executarea sau rezoluțiunea unilaterală a contractului, pârâta a ales rezoluțiunea, deoarece reclamanta nu prezintă garanția că pe viitor poate exploata terenul în condițiile în care s-a obligat, neavând nici utilaje corespunzătoare, nici specialiști și mai ales spații de depozitare a produselor.
Culpa arendașului constă în aceea că nu a achitat plata arendei în termen de 45 zile de la terminarea recoltatului, așa cum s-a obligat prin art.6 alin.4 din contract, în situația în care recoltatul s-a încheiat pe raza comunei Săceni anterior datei de 15 iulie 2011.
Mai mult decât atât, conform prevederilor art.6 alin.2 din contract, reclamanta s-a obligat să efectueze plata arendei în maximum 45 de zile de la recoltare,iar produsul livrat,respectiv grâul trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ. Datorită faptului că reclamanta nu deține spații de depozitare și nu a respectat tehnologia de producție ,grâul a fost impropriu consumului alimentar, mai mult decât atât nu au fost asigurate condiții minime pentru ridicarea arendei în natură.
Pârâta menționează faptul că a notificat denunțarea unilaterală a contractului atât reclamantei cât și Primăriei comunei Săceni, județul Teleorman, unde se află înregistrat contractul de arendare, situație față de care solicită instanței să constate denunțarea unilaterală a contractului de arendă și să o oblige pe reclamată să-i predea terenul.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de arendă încheiat de pârâtă cu . Costești, solicită instanței respingerea acestuia, contractul respectiv întrunind toate elementele de legalitate prevăzute de art.5 din Legea 16/1994, act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat, obiectul acestuia fiind rescris și individualizat de către părți, putând fi oricând identificat.
Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr.1050/18.11.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Consiliul Local și Primarul comunei Săceni, au fost obligați să înregistreze în registrul special contractul de arendă încheiat cu . Costești, deși pârâții au formulat recurs împotriva acestei sentințe, ulterior au renunțat la judecarea recursului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și 119 Cod procedură civilă.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriu.
La data de 20.06.2012, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta M. V. A., cu privire la constatarea rezilierii de drept a contractului de arendă nr. 315/13.09.2010, solicitând instanței respingerea acesteia, ca nefondată.
Apreciază reclamanta că nu i se poate reproșa neaplicarea ștampilei consiliului local pe înregistrarea contractului de arendare ,deoarece prevederile art.4 din Legea 16/1994 nu sancționează cu nulitatea neaplicarea ștampilei consiliului local.
Clauza de la art.9 alin.1 din contractul de arendare constituie un pact comisoriu de grad II, deoarece nu s-a convenit că rezoluțiunea va opera de drept, fără somație, în caz de neînțelegeri între părți, instanța sesizată putând doar să verifice îndeplinirea condițiilor rezolutorii convenite și să constate că aceasta a operat de drept . Promovând o astfel de cerere reclamanta apreciază că, pârâta admite implicit că numai instanța poate constata rezilierea de drept a contractului de arendare.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei, că reclamanta este terț față de contractul de arendare încheiat cu . Costești și deci nu are calitatea de a solicita anularea contractului, motivul invocat fiind unul de nulitate relativă și nu absolută.
Potrivit art.948 Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, printre condițiile esențiale de validitate a contractelor este și aceea de a avea un obiect determinat și o clauză ilicită, astfel obiectul trebuie să fie posibil ,atât din punct de vedere material, fizic dar și din punct de vedere juridic, în speță, pârâta nu mai avea folosința terenului și deci nu mai avea ce să transmită prin cel de-al doilea contract de arendare. Sancțiunea juridică a lipsei cauzei obligației, caracterul ei ilicit, imoral și fraudulos reprezintă o cauză de nulitate absolută și nu nulitate relativă cum susține pârâta.
Cu privire la motivele arătate de pârâtă referitoare la faptul că arendașul nu a achitat arenda în 45 de zile de la terminarea recoltatului, că grâul a fost impropriu consumului alimentar și că nu au fost asigurate condiții minime pentru ridicarea acestuia în natură, apreciază reclamanta că pârâta încearcă să dea o aparență de temeinicie a cererii reconvenționale, în condițiile în care prin contractul de arendare s-a convenit că plata arendei se poate face și în bani, pe care aceasta i-a primit fără nici o obiecție, semnând de primirea acestora.
În dovedire s-a solicitat de asemenea proba cu înscrisuri, martori și expertiză.
La data de 18.09.2012 în cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către M. V. M., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încetarea Contractul de arendă încheiat între defuncta sa soție M. V. A. cu reclamanta, înregistrat la Consiliul Local al comunei Săceni la nr.315/13.09.2010 și obligarea reclamantei să-i predea suprafața de teren de 7,73 ha extravilan ce a făcut obiectul contractului de arendă ce a încetat.
În motivarea cererii, în fapt, intervenientul a arătat că soția sa M. V. A., în prezent decedată, a încheiat un contract de arendă cu reclamanta pentru suprafața de teren de 7,73 ha teren arabil extravilan, contract ce a fost înregistrat în registrul special ținut la Consiliul Local al comunei Săceni la nr.315/13.09.2010.
La data de 04.04.2011 aceasta a decedat și, conform certificatului de moștenitor nr.29/22.09.2011 emis de BNP I. G. din municipiul Pitești, acesta este singurul moștenitor acceptant al defunctei, cei doi copii ai acestora renunțând la succesiune.
În capitolul VIII din contract, mai precis art.10 ,sunt prevăzute cazurile de încetare a contractului, la aliniatul nr.2 prevăzându-se că, în cazul morții arendașului sau arendatorului, contractul va continua dacă moștenitorii majori vor comunica în scris intențiile lor în acest sens și vor avea acordul scris al celeilalte părți, în termen de 30 zile de la data decesului.,prevedere contractuală care reia de fapt conținutul art.251 din Legea nr.16/1994 modificată în anul 2008.
Față de faptul că numita M. V. A. a decedat la data de 04.04.2011 și până la data de 04.05.2011 moștenitorii acesteia nu au formulat vreo cerere de continuare a contractului de arendă și nici arendașul, respectiv societatea reclamantă nu a solicitat, apreciază că acest contract de arendă încheiat de autoarea sa cu reclamanta a încetat de drept la data de 4 mai 2011.
Neavând cunoștințe juridice, dar intenționând clar să nu mai continue raporturile contractuale cu reclamanta și datorită modului de executare a obligațiilor contractuale în anul agricol 2010 – 2011 acesta a notificat reclamanta despre intenția sa de desființare a contractului la începutul lunii septembrie 2011.
Opțiunea de a nu mai continua relațiile contractuale cu reclamanta a fost clar exprimată prin încheierea contractului de arendă la data de 20.09.2011 cu . Costești de la care a și primit contravaloarea arendei pentru anul agricol 2011 – 2012.
Deoarece se afla într-o relație contractuală cu noul arendaș . Costești, a contactat administratorul acestei firme căruia i-a adus la cunoștință despre existența acestui litigiu iar la îndrumarea acestuia a contactat un avocat pe care l-a angajat în numele soției sale, fără a-i aduce la cunoștință faptul că soția sa a decedat încă din primăvara anului trecut.
Față de cele arătate, apreciază cererea de intervenție ca fiind admisibilă, în baza dispozițiilor art. 49 și 50 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului ,instanța constată și reține următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanta . Roșiorii de Vede a chemat în judecată pe pârâta M. V. A., pentru a fi obligată să facă dovada rezilierii contractului de arendă încheiat cu . Costești. În motivare se arată că între cele două părți a fost încheiat Contractul de arendă nr. 315/13.09.2010, număr sub care a fost înregistrat la Primăria comunei Săceni, pentru o perioadă de 10 ani. Reclamanta a arătat că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și cu toate acestea pârâta a încheiat un alt contract de arendă cu . Costești, pentru aceeași suprafață de teren, respectiv 7,73 ha. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
La data de 12.04.2012 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să constate existența dreptului de folosință exclusivă al acesteia cu privire la suprafața de 7,73 ha teren proprietatea pârâtei M. V. A. și nulitatea absolută a contractului de arendare încheiat cu . Costești.
În motivarea acestei cereri modificatoare reclamanta a precizat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar în temeiul dispozițiilor art 111 Cod procedură civilă instanța urmează să constatate existența dreptului său de folosință. În ceea ce privește contractul de arendă încheiat între pârâtă și . Costești arată că acesta este lovit de nulitate absolută întrucât îi lipsește obiectul.
Ca urmare a acestei cereri modificatoare, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă și a . Costești.
La data de 16 mai 2012 pârâta . Costești a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii, așa cum a fost modificată, întrucât contractul de arendă încheiat între această societate și pârâta M. V. A. este valabil, fiind încheiat cu respectarea condițiilor de validitate impuse de Legea nr.16/1994.
La aceeași dată a formulat întâmpinare și cerere reconvențională și pârâta M. V. A., care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, constatarea intervenirii rezilierii de drept a contractului de arendă înregistrat la nr. 315/13.09.2010 încheiat cu societatea reclamantă și predarea terenului de către aceasta ca efect al rezilierii.
Reclamanta a formulat o întâmpinare față de cererea reconvențională și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Deși prin cererea modificatoare reclamanta a recunoscut existența în contractul de arendare, respectiv la art. 9 alin 1 a unui pact comisoriu de gradul IV, prin întâmpinare arată că de fapt acesta este un pact comisoriu de gradul II și nu a fost notificată, invocând ca motiv de nulitate, pe lângă lipsa obiectului contractului de arendare și existența unei cauze ilicite.
La termenul de judecată din data de 05.09.2012, reclamanta, prin apărător a arătat instanței că pârâta M. V. A. este decedată, situație față de care instanța a amânat cauza pentru a se depune înscrisuri cu privire la această împrejurare.
În cauză a fost depusă copia certificatului de moștenitor nr.29/22.09.2011 emis de B.N.P I. G. din Pitești, din care rezultă că pârâta M. V. A. a decedat la data de 4 aprilie 2011 ,iar singurul moștenitor acceptant al succesiunii acesteia este soțul supraviețuitor M. V. M., în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei făcând parte și terenul în litigiu.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numitul M. V.-M., moștenitor al defunctei prin care a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate încetarea Contractului de arendă încheiat de defunctă cu reclamanta, înregistrat la Consiliul Local al comunei Săceni la nr. 315/13.09.2010 și obligarea reclamantei să-i predea acestuia suprafața de 7,73 ha teren extravilan individualizat în titlul de proprietate nr. 64-_ eliberat în temeiul Legii 18/1991, ce a făcut obiectul contractului de arendă care a încetat.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu conform dispozițiilor art. 51 alin.1 Cod procedură civilă.
În cauză s-a solicitat disjungerea judecării cererii de intervenție în nume propriu, față de acțiunea principală și cererea reconvențională.
Instanța a respins cererea de disjungere având în vedere dispozițiile art. 55 Cod procedură civilă, potrivit cărora regula este ca cererea de intervenție să se judece o dată cu cererea principală. Numai în cazul în care judecarea cererii de intervenție ar întârzia judecarea cererilor principale, instanța poate decide judecarea separată, situație care nu intervine în cazul de față.
Față de faptul că la data înregistrării acțiunii de către reclamantă, respectiv 27.03.2012, acțiunea a fost formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință a drepturilor sale, deoarece capacitatea de folosință este definită potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din Decretul 31/1954, privind persoanele, ca fiind capacitatea unei persoane de a avea drepturi și obligații, întrucât codul de procedură civilă nu prevede în mod expres sancțiunea pentru lipsa capacității de folosință a unei părți, actele de procedură săvârșite de o persoană fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută; în speță defuncta – pârâtă nu mai are folosința uni anumit drept subiectiv civil ,astfel încât cererea principală a fost respinsă, prin sentința civilă 2298/10.10.2012 ca nefondată.
Instanța are în vedere în acest sens și dispozițiile3 art.7 alin.1 din Decret 31/1954, conform cărora persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință odată cu nașterea și o pierd odată cu moartea ,iar potrivit dispozițiilor art.41 alin.1 Cod procedură civilă, orice persoană ce are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, rezultând per a contrario că o persoană ce nu are capacitatea de folosință a drepturilor sale nu poate fi parte în judecată.
Cu motivarea prezentată instanța a respins, ca nefondată și cererea reconvențională formulată de pârâta M. V. A..
În ceea ce privește cererea de intervenție în nume propriu formulată de M. V. M., instanța a apreciat că se impune o soluție de admitere a acesteia față de dispozițiile inserate în contractul de arendă, respectiv art. 10 alin. 2, care prevede în mod expres împrejurarea că, în cazul morții arendatorului sau arendașului, contractul va continua numai dacă moștenitorii vor comunica în scris intențiile lor în acest sens și vor avea acordul scris al celeilalte părți, în termen de 30 de zile de la data decesului persoanei respective.
În cazul de față, contractul de arendă a încetat de drept prin decesul pârâtei iar intervenientul în interes propriu, singurul moștenitor al defunctei, conform actelor depuse la dosar, nu și-a manifestat intenția de prelungire a contractului, dimpotrivă cererea de intervenție este motivată în sensul desființării contractului, pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor stabilite .
În consecință, instanța a dispus încetarea contractului de arendă cu nr. 315/13.09.2010, încheiat între M. V. A. și . Roșiorii de Vede și a obligat reclamanta . Roșiorii de Vede să predea intervenientului terenul în suprafață de 7,73 ha situat în extravilanul localității Săceni, județul Teleorman, în T.18/1,P.55/1,conform titlului de proprietate nr._.
S-au avut în vedere în acest sens dispozițiile cuprinse în contractul de arendă la art. 7 lit h, respectiv dreptul intervenientului de a primi, la încetarea contractului, terenul ce a făcut obiectul acestuia și art.8 lit. k din același contract, în sensul că societatea reclamantă are obligația la încetarea contractului de a restitui terenul arendat în starea în care l-a primit de la arendator.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat reclamanta la plata către intervenient a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat și 13 lei reprezentând taxe de timbru.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurenta . pentru următoarele considerente:
Instanța de fond nu a ținut seama că, pe rolul ÎCCJ se afla înregistrată cererea de strămutare, refuzând să amâne cauza până la pronunțarea sentinței de către instanța supremă.
În al doilea motiv de recurs a arătat că, a formulat plângere penală împotriva . și uz de fals, însă instanța, respingând cererea de constatare a nulității contractului de arendare falsificat, a validat practic, acest înscris fals.
La data formulării cererii de chemare în judecată a pârâtei nu cunoștea faptul că aceasta era decedată, aflând acest aspect ulterior. Defuncta, după decesul său, a depus la dosarul cauzei chiar și un interogatoriu, care urma să fie luat societății reclamante.
În al treilea motiv de recurs a criticat soluția pentru aceea că, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, fără a se sesiza din oficiu asupra infracțiunilor de fals și uz de fals, întrucât cererea reconvențională a fost formulată, semnată și depusă la dosar după moartea pârâtei.
În al patrulea motiv de recurs s-a criticat sentința pentru aceea că, nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Instanța nu a motivat în nici un fel soluția de respingere a cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de arendare încheiat după moartea pârâtei M. A., între aceasta și .> În al cincilea motiv de recurs a criticat sentința pentru aceea că, instanța, în mod greșit a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, deși soluția pronunțată este rezultatul unei greșite aplicări a legii și a unei omisiuni de motivare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate, constatarea nulității absolute a contractului de arendare încheiat între M. A. și . inadmisibilă a cererii reconvenționale, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin notele de concluzii, recurenta a adus și alte critici sentinței pronunțate, anume:
Instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei M. A., conform art. 137 și art. 150 C.p.c.
A mai arătat că, deși excepțiile au fost admise în considerente, această soluție nu se reflectă și în dispozitiv. Tot astfel, instanța a respins cererea principală și cererea reconvențională, ca nefondate, deși aceste cereri nu au fost examinate pe fond ci numai în temeiul unor excepții.
În mod greșit prima instanță a considerat că M. M. are calitatea de intervenient iar nu de pârât și de asemenea, în mod greșit instanța a acordat acestuia ceea ce nu a cerut respectiv, încetarea contractului de arendă deși acesta a cerut desființarea contractului, fără a pune în discuția părților acest obiect al cererii modificat.
Legea arendei conține prevederi care derogă de la dreptul comun, moartea arendatorului sau arendașului nu atrage după sine încetarea contractului de arendă, deoarece drepturile și obligațiile părților trec asupra moștenitorilor.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de arendă, încheiat cu pârâta . data încheierii celui de-al doilea contract de arendă, terenul nu mai putea face obiect al contractului, fiind anterior arendat reclamantei. În plus, arendatoarea era decedată la data încheierii celui de-al doilea contract de arendă.
Față de recursul declarat, intimata . intervenient M. M., prin apărător au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în mod corect a fost respinsă cererea principală, față de faptul că, pârâta nu mai era în viață la data formulării cererii de chemare în judecată, iar față de faptul că, moștenitorii nu au notificat arendatorul despre intenția de continuare a contractului de arendă, în mod corect prima instanță, ca urmare a admiterii cererii de intervenție a constatat încetat contractul de arendă. În mod corect prima instanță a admis cererea de intervenție, față de faptul că, intervenientul a avut interes în a interveni în această cauză, terenul fiind lucrat în prezent, intervenientul având încheiat un nou contract de arendă.
A arătat că, instanța de fond nu era obligată să aștepte soluționarea cererii de strămutare atâta vreme cât în cauză nu s-a dispus strămutarea cauzei.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, având în vedere probele administrate la instanța de fond precum și susținerile părților, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat iar unele dintre criticile formulate deși admisibile la nivel strict formal, procedural, nu pot conduce la pronunțarea unei alte soluții pe fondul cauzei.
Astfel, ca situație de fapt, în esență, instanța de recurs reține că, reclamanta . cu numita M. V. A. contractul de arendă, nr. 315/13.09.2010, pentru 10 ani, pentru o suprafață de 7,73 ha, teren situat pe teritoriul comunei Săceni și ulterior,la 20.09.2011, același teren a fost din nou arendat, în baza unui nou contract de arendă, încheiat cu . Costești.
În ceea ce privește cel de-al doilea contract de arendă, încheiat pentru aceeași suprafață de teren cu ., prin sentința civilă 1050/2012 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă, a fost obligat Consiliul Local Săceni, pârât în acea cauză să îl înregistreze, astfel încât, la Consiliul Local, pentru același teren sunt înregistrate două contracte de arendă.
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a celui de-al doilea contract de arendă, încheiat cu . obiectului contractului, terenul fiind deja arendat reclamantei și totodată, să se constate existența dreptului de folosință exclusivă, în favoarea reclamantei, cu privire la terenul în cauză, în baza primului contract de arendare.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta M. V. A. a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendă 315/2010, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de către arendașul ., obligarea reclamantei să îi lase liber terenul, ca urmare a rezilierii contractului.
Față de decesul pârâtei, soțul acesteia, M. V. M., în calitatea sa de unic moștenitor, a formulat în cauză cerere de intervenție prin care a solicitat să se constate, în baza art. 10 alin. 2 din contractul de arendă 315/2010, încetarea acestui contract, pentru decesul proprietarei terenului, respectiv, pârâtei M. A., dat fiind faptul că, moștenitorii acesteia nu și-au manifestat intenția de continuare a contractului cu arendașul .> Cu privire la criticile formulate:
Prima critică formulată, referitoare la faptul că instanța de fond nu a amânat cauza deși reclamanta făcuse dovada formulării unei cereri de strămutare, critica este neîntemeiată. Față de dispozițiile art. 40 alin. 2 C.p.c., instanța supremă avea posibilitatea să dispună suspendarea judecării cauzei, suspendare care nu a fost dispusă în cauză iar pe de altă parte, art. 40 alin. 5 C.p.c. prevede sancțiunea specifică situației în care instanța a soluționat deja cauza, anume desființarea de drept a sentinței pronunțate. În cauză, cererea de strămutare a fost respinsă.
În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată, instanța de recurs apreciază, de asemenea, că este neîntemeiată.
S-a susținut de către recurentă, faptul că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de constatare a nulității celui de-al doilea contract de arendă, deși formulase plângere penală pentru fals și uz de fals, dat fiind faptul că, la data încheierii celui de-al doilea contract de arendă, proprietara terenului, M. A. era decedată.
Așa cum se poate observa din cererile formulate de către reclamantă, aceasta a solicitat să se constate nulitatea contractului de arendă încheiat cu M., pentru lipsa obiectului contractului, dat fiind faptul că, terenul era deja arendat reclamantei. Deși, așa cum susține reclamanta, a luat la cunoștință de decesul pârâtei în cursul procesului,( respectiv la termenul din 5 septembrie 2012, s-a pus în discuție acest aspect), nici un moment ulterior, până la închiderea dezbaterilor, reclamanta nu a schimbat temeiul cererii prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de arendă încheiat cu M., nu a invocat falsul ori uzul de fals astfel cum susține în motivarea recursului și nu a făcut dovada formulării vreunei plângeri penale pentru infracțiunile pe care le-a menționat.
Ca urmare, instanța de fond nu avea obligația și nici nu era îndreptățită să schimbe cauza cererii formulate, atâta vreme cât reclamanta nu a făcut ea însăși acest lucru. Ori, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 C.p.c., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.
În ceea ce privește cea de-a treia critică formulată, aceea potrivit căreia instanța a respins ca nefondată cererea reconvențională, fără a se sesiza asupra infracțiunilor de fals și uz de fals, dat fiind faptul că, cererea reconvențională fusese formulată de o persoană decedată, instanța de recurs apreciază că și această critică este neîntemeiată.
Instanța de judecată a respins cererea reconvențională, cu motivarea că titulara acestei cereri nu mai avea capacitatea de folosință, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 7 din Decretul 31/1954 și nu mai putea fi parte într-un proces, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă. Astfel, instanța a sancționat cererea reconvențională formulată în condițiile mai sus arătate, respingând-o, nefiind investită cu cercetarea unui fals în legătură cu această cerere. Pe de altă parte, instanța apreciază că recurentei îi lipsește și interesul în a formula această critică, fiind vorba despre pretențiile părții adverse și nu ale reclamantei recurente.
În ceea ce privește a patra critică formulată, anume aceea că, hotărârea instanței de fond este nemotivată cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de arendă, încheiat cu M., instanța de recurs apreciază, de asemenea că, este neîntemeiată. Din sentința pronunțată rezultă că instanța a respins în întregul său cererea reclamantei, întrucât a fost formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință, pârâta fiind decedată la data formulării cererii de chemare în judecată.
Referitor la ultima critică formulată, aceea potrivit căreia, în mod greșit instanța de fond a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul M. V. M., instanța de recurs apreciază că și această critică este neîntemeiată. Prin sentința pronunțată, reclamanta a căzut în pretenții față de intervenientul M. V. M. și față de dispozițiile art. 274 C.p.c., în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către acesta .
Cu privire la celelalte critici formulate în concluziile scrise, deși acestea au fost expuse tardiv, chiar și în condițiile în care recurenta a declarat apel în cauză (potrivit art. 292 alin. 1 C.p.c., părțile nu se vor putea folosi nici în fața instanței de apel de alte motive decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului), instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 304^ 1 C.p.c., a procedat și la examinarea acestora.
În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei M. A., instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată. Din încheierea de ședință de la termenul din 3 octombrie 2012, rezultă că, atât reclamanta, prin apărător, cât și intervenientul, prin apărător, au formulat concluzii orale asupra acestui aspect.
Critica formulată, în sensul că, instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor numai în considerente, fără a face același lucru și în dispozitiv, este de asemenea, neîntemeiată. Instanța de fond a menționat în considerentele hotărârii că atât cererea principală cât și cererea reconvențională au fost respinse pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei, aceste argumente concretizându-se în dispozitiv, în soluția de respingere a acestor cereri. Faptul că au fost respinse ca nefondate și nu ca fiind formulate de o persoană și respectiv împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință, este o chestiune de ordin formal și de acuratețe juridică și nu schimbă soluția pronunțată, care nu putea fi decât una de respingere a ambelor cereri, aceasta cu atât mai mult cu cât dispozitivul sentinței se întregește cu considerentele.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că intervenientul M. M. a modificat obiectul cererii sale de intervenție, critica este nefondată. Intervenientul a solicitat încetarea contractului de arendă, în baza art. 10 alin. 2 din contract, respectiv pentru decesul autoarei sale și neexprimarea opțiunii de către moștenitori în vederea continuării contractului. Faptul că, în cuprinsul cererii formulate a folosit la un moment dat și termenul de desființare, nu înseamnă modificarea obiectului cererii de intervenție, cu consecințele care decurg din această modificare, atâta vreme cât din motivarea cererii rezultă clar că a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 din contract.
Singura critică admisibilă, din punct de vedere al instanței de recurs, la nivel formal, procedural, este aceea privind modalitatea în care a fost primită cererea de intervenție, însă, soluția dată acestei cereri pe fondul cauzei, este una corectă, astfel încât, instanța nu va modifica hotărârea pronunțată sub acest aspect.
Astfel, pe parcursul procesului, unicul moștenitor al pârâtei decedate a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cu motivarea că a moștenit de la soția sa acest teren, pe care îl lucrează cu cel de-al doilea arendaș, . calea acestei cereri să se constate că a intervenit încetarea contractului de arendă încheiat cu A., în temeiul art. 10 alin. 2 din contractul de arendă.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină care se urmează între alte persoane. Potrivit art. 49 alin. 2 C.p.c., intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
Astfel, deși intervenientul și-a invocat propriul său drept, dobândit prin moștenirea soției sale decedate, condiția de la alin. 1, nu era îndeplinită la data admiterii în principiu a acestei cereri, anume pricina nu se mai judeca între alte persoane, atâta vreme cât, la data depunerii cererii de intervenție, una dintre părți nu exista, respectiv pârâta M. A. era decedată. Intervenientul își putea valorifica propriile pretenții pe calea unei acțiuni separate, în calitate de moștenitor, atâta vreme cât pârâta nu a decedat în cursul procesului ci era predecedată .
Însă, față de faptul că, pe fondul cauzei soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, instanța nu va modifica hotărârea primei instanței pentru motivele de ordin procedural mai sus arătate.
Astfel, atât dispozițiile contractului de arendă – art. 10 alin. 2 încheiat cu reclamanta . dispozițiile art. 25^1 din Legea arendei, 16/1994, sub imperiul căreia a fost încheiat contractul în cauză, lasă în exclusivitate la latitudinea moștenitorilor arendașului sau arendatorului decedat, opțiunea de a continua contractul de arendă al autorului lor, în acest sens moștenitorii comunicând intenția lor celeilalte părți, în termen de 30 zile de la data decesului. Cum moștenitorul arendatoarei M. A., nu și-a exprimat intenția de continuare a raporturilor contractuale, în mod corect instanța de fond a constatat încetat acest contract.
Pentru considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat în cauză este apreciat ca fiind neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă ., cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman - în incinta Fermei Troianul, împotriva sentinței civile nr. 2298 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații pârâți M. V. A., în prezent decedată, cu ultimul domiciliu în Pitești, județul Argeș, . Costești, cu sediul în Costești, ., .. 4, județul Argeș și intimatul intervenient în nume propriu M. V. M., cu domiciliul în Pitești, .. S9C, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C.-N. L. C. Doinița D. A. O. S.
Red./Th.-red. C.-N.L.
2ex./ 08.03.2013
D. f. 1099/_
J. f. I. D. V.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 137/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
