Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 397/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 397/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 3686/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 397
RECURS
Ședința publică de la 31 mai 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - D. A.
Judecător - S. L.
Grefier - D. E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât M. S. V., domiciliat în Slobozia M., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 25 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F., domiciliat în A., ., ., ., având ca obiect – hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât M. S. V., prezent personal, iar intimatul reclamant M. F., a fost reprezentat prin avocat D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat cu 475,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 2,5 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării recursului.
Recurentul-pârât arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția formulată.
Avocat D. M., pentru intimatul-reclamant, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția formulată și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici alte probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului formulat.
Avocat D. M., pentru intimatul-reclamant, precizează că recursul este lovit de nulitare, întrucât nu este formulat de recurentul-pârât M. S. V., și solicită anularea recursului ca netimbrat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 25, pronunțată la data de 10 ianuarie 2013, Judecătoria T. M. a admis acțiunea civilă pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic introdusă de reclamantul M. F., domiciliat în A., ., .,., împotriva pârâtului M. V., domiciliat în . Teleorman.
A stabilit că hotărârea va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător cu privire la suprafața de 42.420 m.p. teren situat în extravilanul .. Teleorman, situată în sola 580, .: nord – M. F., est – DE, sud – S. M., vest – antena, înscrisă în titlul de proprietate nr._/17.05.2004 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman.
Prețul vânzării, convenit la suma de 14.000 lei, a fost achitat integral la data de 22.11.2007.
A luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul-pârât M. S. V..
La termenul de judecată din 31 mai 2013, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării recursului.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentului să timbreze recursul cu suma de 475,5 lei taxă judiciară de timbru și 2,5 lei timbru judiciar ( dovada de comunicare de la fila 5 dosar recurs).
Întrucât recurentul nu s-a conformat acestei dispoziții, în baza art. 20 pct.3 din Legea nr.146/1997 – privind taxele judiciare de timbru și art.9 alin.3 din O.G. nr.32/1995 – privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea 123/1997, urmează a fi admisă excepția invocată și pe cale de consecință recursul declarat, va fi anulat ca netimbrat
În fine, soluționarea recursului pe baza excepției de procedură privind netimbrarea acestuia, face de prisos analizarea motivelor de recurs care privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul pârât M. S. V., domiciliat în Slobozia M., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 25 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F., domiciliat în A., ., ., ..
Ia act că intimatul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător Grefier,
V. M. Diojdesu A. S. L. D. E.
Red. S.L..- 17.06.2013
Thred D.E.- 18.06. 2012 -6 ex
Df.-_ Jud T. M.
Jf.- A. F. G.
← Pretenţii. Decizia nr. 715/2013. Tribunalul TELEORMAN | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 97/2013. Tribunalul... → |
---|