Acţiune în constatare. Decizia nr. 205/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 205/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 1273/87/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 205
RECURS
Ședința publică de la 06 iunie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte – S. L.
Judecător – D. M. Nuți
Judecător – V. M.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare declarată de contestatorii-recurenți S. I., domiciliat în Z., ., județ Teleorman, și M. I. M., domiciliată în București, sector 3, ., nr. 11, . civile nr. 71 din 28 februarie 2014 pronunțată în recurs de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimații-recurenți C. A.-C. și C. M., ambii domiciliați în Zimincea, .. 18 C, ., ., având ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns intimații-recurenți C. A.-C. și C. M., personal și asistați de avocat C. M., celelalte părți fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 100 de lei, achitată cu chitanța nr. 735 din 18.04.2014 emisă de Consiliul Local Sector 2 București.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care că învederează intimații-recurenți C. A.-C. și C. M., au depus la dosarul cauzei întâmpinare și că avocat Gafiuc V. pentru contestatorii-recurenți S. I. și M. M. a solicitat strigarea cauzei după ora 10, în cursul dimineții aflându-se la Curtea de Apel București.
Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns contestatoarea-recurentă M. I. M., personal și asistată de avocat Gafiuc V., recurentul-pârât S. I. a fost reprezentat de avocat Gafiuc V., și intimații- recurenții C. A.-C. și C. M., personal și asistați de avocat C. M..
În conformitate cu dispozițiile art. 159/1 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Instanța comunică un exemplar al întâmpinării depus de intimații-recurenți, contestatorilor prin avocat Gafiuc V. care arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta.
Avocat Gafiuc V. depune la dosarul cauzei un înscris esențial din punctul său de vedere, un raport de evaluare al imobilului, dispus de executorul judecătoresc și efectuat de expertul de specialitate care a stabilit valoarea bunului imobil. Față de acesta învederează că, creanța supusă executării conform hotărârii instanței de fond și menținută de instanța de recurs este de aproximativ 980 milioane lei vechi, reprezentând valoarea a patru pereți și a îmbunătățirilor efectuate la casă, iar din raportul de evaluare rezultă că valoarea întregului imobil este de 900 milioane lei vechi, adică mult mai puțin.
Avocat C. M., învederează că are cunoștință de acest înscris.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimații-recurenți C. A.-C. și C. M. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocat C. M. pentru intimații-recurenții C. A.-C. și C. M. având cuvântul, solicită admiterea excepției arătând că, contestatorii au motivat contestația la executare pe dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă și susțin că instanța de recurs a omis să cerceteze primul motiv de casare aflat la filele 3 și 4 din cererea de recurs, fără a individualiza exact acest motiv. Apreciază de asemenea că contestația în anulare nu este argumentată, și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod Procedură Civilă, întrucât așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația în anulare poate fi formulată doar pentru motive de casare și nu pentru argumentele în susținerea motivelor de casare iar în contestația în anulare, contestatorii au invocat argumente.
Avocat Gafiuc V. pentru contestatorii-recurenți S. I. și M. I. M., având cuvântul solicită respingerea excepției apreciind că, contestația în anulare este admisibilă. În motivarea contestației în anulare a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din motivele de recurs, unul esențial din punctul său de vedere, acesta este primul motiv invocat în cererea de recurs, referitor la existența sau nu a bunei-credințe cu toate coordonatele sale, prevăzute de practică și de doctrină. Instanța nu a apreciat acțiunea sub aspectul bunei-credințe, iar prin motivele de recurs au arătat că instanța de fond nu s-a preocupat corespunzător, cu trimiteri, la situația bunei-credințe, care este esențială. Arată că a existat și la acel „dute-vino” între Vechiul și Noul Cod de procedură civilă, în ceea ce privește aprecierea bunei-credințe, cererea completatoare formulată de intimați a fost argumentată pe noul Cod de procedură civilă.
Avocat Gafiuc V., mai susține că instanța nu a avut în vedere nimic cu privire la buna-credință, din restul expunerilor nu se poate discuta că, contestația în anulare este inadmisibilă pentru că au individualizat motivul de recurs și au fost aduse argumente, iar motivarea, din punctul de vedere al temeiului de drept, este în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care spune că instanța poate să analizeze speța sub toate aspectele ca și legalitate și temeinicie.
În concluzie avocat Gafiuc V., solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii în anulare.
Instanța, față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri de depus, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Gafiuc V. pentru contestatorii-recurenți S. I. și M. I. M., având cuvântul asupra contestației în anulare, solicită admiterea acesteia, anularea deciziei dată în recurs, rejudecarea recursului avându-se în vedere toate elementele de la dosarul cauzei și implicit acordarea unui nou termen pentru soluționarea acestuia, și acordarea cheltuielilor de judecată. Solicită totodată să se aibă în vedere înscrisul depus la acest termen, având mare importanță din punctul său de vedere, și ca instanța să țină cont de diferența de valoare dintre valoare întregului imobil și cea a creanței.
Avocat C. M. pentru intimații-recurenții C. A.-C. și C. M. având cuvântul, asupra contestației în anulare, arată că aceasta a fost dată împotriva unei decizii pronunțată de instanța de recurs și este esențial să se aibă în vedere ceea ce s-a susținut în cererea de recurs. În primul rând au invocat inexistența bunei credințe și că instanța de fond nu s-a pronunțat în baza unor situații de fapt esențiale, iar în al doilea rând au arătat chiar dacă s-ar fi admis că există bună-credință, plata lucrărilor nu este corespunzătoare și ar fi trebuit să se dispună efectuare unei expertize, în baza rolului activ al instanței, deși ei nu au solicitat acest lucru. Precizează că în contestația în anulare se reiterează inexistența bunei credințe apelând, astfel, la o cale extraordinară de atac pentru anularea unei hotărâri dată în recurs.
Solicită, avocat C. M., ca instanța să observe că situația de fapt a fost corect avută în vedere de instanța de fond iar instanța de recurs care a analizat temeinicia și legalitatea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, pe situația de fapt cât și pe motivele de drept, instanța s-a pronunțat pe toate motivele, fiind dreptul instanței de recurs să se pronunțe pe toate argumentele părților. Reținând și dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă și că instanța de fond a analizat cauză sub aspectul situației de fapt cât și pe temeiurile de drept și că au fost cercetate toate motivele de casare invocate, solicită astfel respingerea ca nefondată a contestației în anulare.
Cu privire la înscrisul depus la acest termen, avocatul intimaților, solicită ca susținerea referitoare la acesta să fie înlăturată.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Z. sub nr._, reclamanții C. A. C. și C. M. au chemat în judecată pe pârâții S. I. și M. I. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să fie obligați în solidar, să le achite suma de 84.090 lei contravaloare lucrări de consolidare/îmbunătățiri a casei și contravaloarea construcției noi edificate de ei, reclamanții, în perioada septembrie 2008 - august 2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat reclamanții că, reclamanta C. A. C. este nepoata pârâtului S. I. (mama sa, Zaman A., este fiica pârâtului) și a avut o relație plină de afecțiune față de bunici său materni, crescând în casa lor, relație care a continuat și după ce ea, reclamanta s-a căsătorit. Ambii reclamanți au mers constant la bunici materni ai reclamantei pentru a-i vizita și pentru a-i ajuta la treburile gospodărești mai dificile, pe care nu le mai puteau executa datorită vârstei înaintate.
La data de 26.06.2008 au decedat bunica reclamantei, iar bunicul său S. I. a rămas efectiv în îngrijirea reclamanților și a mamei reclamantei - Zaman A..
Cealaltă fiică a pârâtului S. I., pârâta M. M., fiind stabilită în București nu a avut posibilitatea să fie zilnic lângă pârât pentru a-l îngriji și pentru a-l consola pentru pierderea soției sale.
Reclamanții, împreună cu părinți reclamantei C. A. C., au fost cei care s-au preocupat ca pârâtul să aibă zilnic o mâncare caldă, l-au îngrijit când a fost bolnav, i-au asigurat toate cele necesare traiului zilnic, inclusiv curățenia casei și celelalte treburi gospodărești.
Văzând că se preocupă de el și știind că reclamanții au o locuință la . le-a propus reclamanților să locuiască la el și dacă au posibilitate materială, să renoveze casa bătrânească, să o extindă, urmând ca tot ceea ce se află în acea gospodărie să le rămână reclamanților și fiicei acestora.
La această discuție a fost prezentă și pârâta M. M., care nu a avut nici o obiecție.
Reclamanții au acceptat propunerea pârâtului și începând din luna septembrie 2008, au început să consolideze casa, să îi aducă o . îmbunătățiri, iar din primăvara anului 2009 au achiziționat materiale de construcții și au extins casa bătrânească prin construirea unei anexe din BCA, având o suprafață de aproximativ 72 m.p., compartimentată în dormitor, hol, baie, bucătărie și o debara.
Pe lângă aceste construcții, reclamanții au efectuat lucrări de îmbunătățire la casa bătrânească pentru că tâmplăria era deteriorată, îmbunătățiri constând din: repararea glafurilor, montarea a 4 geamuri termopan și a unei uși termopan, în valoare totală de 4300 lei.
De asemenea au edificat și un garaj.
În toată perioada în care reclamanții au efectuat îmbunătățirile casei și au edificat construcțiile, pârâtul S. I. a fost prezent, exprimându-și nu doar acordul cu privire la aceste lucrări, dar și satisfacția că reclamanți împreună cu fiica lor vor locui împreună cu el, că nu va mai locui singur, iar casa va căpăta un alt aspect.
După terminarea lucrărilor, aproximativ în luna august 2010, pârâta M. M. (văduvă și fară nici un descendent), a venit la Z., le-a cerut reclamanților să plece, spunându-le reclamanților că nu au nici un drept.
Ulterior, au aflat că pârâta M. M. l-a influențat pe pârâtul S. I., promițându-i că - l va îngriji zi de zi, l-a convins pe acesta să semneze un act de vânzare cumpărare autentificat la notarul public S. D. sub nr.1812/13.09.2010, act în posesia căruia reclamanții nu au intrat și prin care pârâta M. maria a devenit proprietara întregului imobil situat în Z., ., inclusiv asupra construcțiilor edificate de reclamanți cu acordul proprietarului terenului - vânzătorul S. I..
Reclamanții au încercat să discute cu pârâtul S. I., să-l întrebe ce l-a determinat să-și schimbe hotărârea inițială, dar nu au reușit, deoarece pârâta M. M. îl ținea sechestrat în casă, iar cheie de acces având doar un nepot al ei, care locuiește în Z. și care venea o dată pe zi, sau la două zile, pentru a-i aduce mâncare pârâtului.
Au precizat reclamanții că, din anul 2002 au locuit la pârât, dar pârâta M. M., de câte ori venea la Z., făcea scandal cerându-le să plece și chiar a formulat plângeri și la poliție.
La data edificări construcțiilor, au avut credința că terenul pe care au edificat construcțiile le aparține în baza acordului dat de pârâtul S. I. și a împrejurări că mama reclamantei are un drept legal de moștenire în baza calității de descendentă a pârâtului S. I. și a defunctei S. E..
Îmbunătățirile sunt cele menționate în nota privind lucrările efectuate și contravaloarea acestora.
În susținerea acțiunii, au depus, în copii înscrisuri.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Au solicitat pârâții să fie obligați reclamanții, în baza art.489 - 494 cod civil, să ridice /demoleze construcțiile care au fost edificate fără consimțământul lor, pe terenul proprietatea lor din Z., ., județ Teleorman, reclamanții fiind constructori de rea -credință.
Au solicitat de asemenea, pârâții să fie obligați reclamanții să demoleze construcțiile edificate până la starea inițială a construcției care a existat pe teren și de a edifica vechea construcție în starea inițială. Au susținut că reclamanții sunt constructori de rea -credință.
Au mai solicitat să fie obligați reclamanții să le predea cheile de la ușa locuinței în care reclamanții au locuit până la data de 27 nov. 2012, când arată pârâții, reclamanții au părăsit locuința. De asemenea, au solicitat obligarea reclamanților și să le predea inventarul cu 13 obiecte care, susțin pârâții, au fost însușite de reclamanți (teracotă pentru sobă, 120 bucăți cărămidă șamotă, 2 bucăți porți mari de intrare în curte, mașină de spălat, 1 pat, 1 cuier pom, un vas mare de 30 l, un set de cuțite, 2 cratițe, 1 oală bucătărie, 1 topor, 2 bucăți ferăstrău, 1 bucată joagăr.
Prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiuni formulate de reclamanți, privind constatarea calității lor de constructori de bună credință a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea pârâtului S. I., teren ce a fost vândut ulterior pârâtei M. M..
Au arătat că reclamanții au locuit abuziv în 2 camere din locuința lor, a pârâților și fără consimțământul lor, au demolat parțial construcția existentă și, pe fundația și pereții casei, au efectuat câteva lucrări de construcție, fără a avea acordul lor și fără autorizație de construcție. El, pârâtul S. I., nu a fost informat despre intenția reclamanților de a realiza aceste construcții, fiind mai mult bolnav și internat în spitale din București sau locuind la fiica sa, pârâta M. M., tot în București.
Au arătat că solicită respingerea primului capăt de cerere formulat în baza art.111 cod procedură civilă, respectiv acțiune în constatare, ca inadmisibilă, deoarece reclamanții, în al doilea capăt de cerere, solicită realizarea dreptului, respectiv obligarea lor la plata lucrărilor/ a construcțiilor edificate pe terenul lor.
Au depus la dosar, în copii, înscrisuri.
Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.
Au arătat că nu au locuit abuziv în imobil, ci în baza solicitării exprese a pârâtului S. I. și a defunctei sale soții S. E..
La solicitarea acestora, a bunicilor reclamantei și față de promisiunea certă, conform căreia, după decesul lor, imobilul le va rămâne lor, reclamanții s-au mutat în locuința acestora în anul 2002 și au locuit împreună în casa bătrânească până în anul 2010. În anul 2008, având convingerea că pârâtul S. I. își va respecta promisiunea de a le lăsa imobilul, au început să achiziționeze materiale pentru consolidarea imobilului casă de locuit. La data de 26 iunie 2008, a decedat S. E. (soția pârâtului), iar ei au continuat să locuiască și să gospodărească împreună cu pârâtul S. I., continuând să efectueze toate muncile în gospodărie și să îl îngrijească pe pârât, ocupându-se de toate datinile legate de decesul lui S. E..
Au mai arătat că, în această perioadă (2002 până la începutul anului 2012) pârâtul S. I. s-a aflat în îngrijirea lor, iar pârâta M. M., venea de circa două ori pe an în Z., de Paști și de C., fără ca între ei să existe vreo animozitate sau vreo discuție în legătură cu imobilul, fără ca pârâții să își exprime dezacordul cu privire la lucrările efectuate de ei. Dimpotrivă, pârâta M. M. și-a exprimat mulțumirea privind consolidarea casei și întinerirea acesteia. De asemenea, pârâtul S. I. și-a exprimat satisfacția în fața altor persoane cu privire la acțiunile reclamanților.
Având convingerea, au susținut reclamanții, că imobilul din Z., ., județ Teleorman este proprietatea bunicilor reclamantei și că, după decesul lor, imobilul va reveni fie celor două descendente (pârâta M. M. și mamei reclamantei Zaman A.) pe calea moștenirii legale, fie lor, reclamanților, ținând seama de promisiunea soților S., în 2009, au început să extindă casa bătrânească, edificând, în locul șopronului și al unei saiele, un dormitor, un hol, o debara și o bucătărie.
Această extindere a casei, au arătat reclamanții, s-a făcut cu acordul pârâtului S. I.. Pârâtul a fost cel care a solicitat echipei de constructori demolarea șopronului și a saielei, el a supravegheat lucrările de construire în cea mai mare parte a timpului, cât reclamanții erau la serviciu, el a negociat cu constructorii prețul demolării și manopera de construire a noii anexe.
Au arătat că nu și-au însușit nici un bun din cele menționate de pârâți în cererea reconvențională.
La termenul din 12 februarie 2013, pârâții au precizat că nu au solicitat restituirea a 13 bunuri în cererea reconvențională, ci numai predarea inventarului în care sunt acestea menționate.
În cauză, s-au audiat martorii M. A., (fila 77) Țînțarcu R. D. (fila 78) Ghiorma C. (fila 79), D. I. (fila 81) propuși de reclamanți și O. A. E. (fila 82), C. I. (fila 83) și I. R. (fila 182).
De asemenea, s-a efectuat în cauză o expertiză tehnică judiciară de către expert C. I. (fila 217).
Prin sentința civilă nr. 1872/_ Judecătoria Z. a respins excepția prescripției extinctive, invocată de pârâți ; a admis în parte acțiunea având ca obiect acțiune în constatare și pretenții, formulată de reclamanții C. A.-C. și C. M., în contradictoriu cu pârâții S. I., și M. I. M.; a constatat că reclamanții sunt constructori de bună credință; a obligat pe pârâta M. M. să achite reclamanților suma de_ lei despăgubiri; a respins cererea în ce privește pe pârâtul S. I.; a respins cererea reconvențională ca nefondată; a obligat pe pârâta M. M. să achite reclamanților suma de 6614,40 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru, onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, sub aspectul excepției prescripției extinctive, în raport de dispozițiile art. 3 alin. 1 D 167/1958 că, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați, reclamanții au efectuat lucrările însă, deși pârâții susțin că nu au fost de acord, nu reiese să se fi opus în vreun fel anterior formulării prezentei acțiuni.
Cu privire la fondul cauzei a reținut că reclamanți au efectuat lucrările în perioada septembrie 2008 - august 2010, cu acordul tacit al pârâților, așa cum rezultă din declarațiile martorilor propuși de reclamanți, pârâtul S. I. fiind mulțumit că reclamanții aduc îmbunătățiri imobilului.
Declarațiile martorilor se coroborează și cu susținerile pârâților la interogatoriu (fila 84 și următoarele), în sensul că reclamanții au început să aducă îmbunătățiri imobilului din anul 2008 și că acestea le-au realizat cu banii proprii.
A mai reținut că, în perioada anilor 2008 - 2010, perioadă în care s-au efectuat îmbunătățirile, pârâții nu au încercat să îi împiedice pe reclamanți să le mai efectueze, deși aveau la îndemână mai multe căi legale.
Din raportul de expertiză efectuat, a rezultat că valoarea îmbunătățirilor este de_ lei.
Astfel a constatat că reclamanții sunt constructori de bună credință și a obligat în baza art. 992 cod civil pârâta M. M. să le achite acestora suma de_ lei despăgubiri.
Având în vedere că pârâtul S. I. a înstrăinat imobilul către pârâta M. M., prin contractul autentificat sub nr.1812/13.09.2010, la B.N.P. S. D., aceasta este cea care beneficiază de îmbunătățiri, astfel încât numai pârâta M. M. va fi obligată în acest sens, instanța urmând a respinge cererea în ce privește obligarea în solidar a pârâților la plată. Deși îmbunătățirile s-au efectuat în perioada în care pârâtul S. I. era proprietar, aceasta nu justifică obligarea lui la plată, ci doar calitatea sa de pârât, pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă.
A respins ca nefondată cererea reconvențională, constatându-se buna credință a reclamanților, aceștia nu pot fi obligați la ridicarea construcțiilor / demolarea lor, etc., așa cum s-a solicitat, față de art.494 alin. 3 C.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurenții – reclamanți C. A. C. și C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării în solidar a pârâților S. I. și M. M. la plata creanței în sumă de 98.967 lei reprezentând despăgubiri.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie au arătat că, în mod greșit a dispus prima instanță obligarea numai a pârâtei M. M. la plata de despăgubiri, cu încălcarea dispozițiilor art. 492-494 CC.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. .
Împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurenții pârâți S. I. și M. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie au arătat că, prima instanță, prin prisma probatoriului administrat, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să dispună efectuarea unei noi expertize în cauză, prima expertiză fiind realizată pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, fără a respecta regulile efectuării unei expertize corecte sub toate aspectele.
În cursul cercetării judecătorești nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 71/28.02. 2014, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondate, recursurile declarate recurenții-reclamanți C. A.-C. și C. M. și de recurenții-pârâți S. I., și M. I. M. împotriva sentinței civile nr. 1872 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Z..
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurenții reclamanți și recurenții pârâți, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul a constatat că recursurile declarate sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, motivul de recurs prin care s-a criticat sentința instanței de fond pe considerentul că, în mod greșit a dispus prima instanță obligarea numai a pârâtei M. M. la plata de despăgubiri, cu încălcarea dispozițiilor art. 492-494 CC. s-a că este nefondat.
Dispozițiile invocate de recurenții reclamanți, drept temei al obligării numai a pârâtei M. M. la plata de despăgubiri, privesc reglementări referitoare la numele copilului, supravegherea copilului și relațiile sociale ale copilului, cuprinse în Titlul IV. Autoritatea părintească a Codului civil fără nici o legătură cu prezenta cauză .
Pe de altă parte însă, corect a apreciat prima instanță cu privire la obligarea numai a pârâtei M. M. la plata de despăgubiri, de vreme ce pârâtul S. I. a înstrăinat imobilul către pârâta M. M., prin contractul autentificat sub nr.1812/13.09.2010, la B.N.P. S. D., aceasta fiind cea care beneficiază de îmbunătățiri în ultimă instanță. Chiar dacă îmbunătățirile s-au efectuat în perioada în care pârâtul S. I. era proprietar, această împrejurare nu justifică obligarea sa la plată, ci doar calitatea de pârât, pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă.
Cu referire la motivul de recurs prin care s-a criticat sentința instanței de fond pe considerentul că, prin prisma probatoriului administrat, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să dispună efectuarea unei noi expertize în cauză, s-a constată de asemenea nefondat.
Potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Din examinarea acestui text de lege care consacră principiul rolului activ al judecătorului, cu unicul scop de a afla adevărul în cauza dedusă judecății, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, Tribunalul reține că legiuitorul nu a prevăzut nici o excepție de la obligația judecătorului de a avea rol activ.
Tribunalul a mai reținut însă că, principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art.129 Cod procedură civilă este limitat de obligația judecătorului de a nu acorda consultanță juridică și de principiul imparțialității acestuia, însă obligația judecătorului de a afla adevărul într-o speță dedusă judecății primează, cu respectarea acestor limite.
Din examinarea conținutului dosarului de fond, s-a apreciat că instanța de fond nu și-a încălcat obligația de a afla adevărul în speță, având în vedere petitul acțiunii și dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă așa încât nu era obligată să procedeze la efectuarea unei alte expertize în cauză, în condițiile în care s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate care nu a fost contestată de recurenții pârâți, probă care, de altfel, a elucidat problema îmbunătățirilor aduse imobilului în cauză .
Mai mult, în fața primei instanțe nu s-a pus problema efectuării unei alte expertize, așa încât instanța de fond să poată aprecia asupra utilității acestei probe.
Tribunalul, a constatat că principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art.129 Cod civil și principiul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu au fost încălcate, a apreciat neîntemeiat motivul invocat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții M. I. M. și S. I., solicitând anularea hotărârii atacate și soluționarea mai apoi pe fond a recursului respectiv, având în vedere totalitatea motivelor de recurs invocate și neanalizate de către instanța de recurs ; suspendarea executării hotărârii a cărei anulare au solicitat-o până la soluționarea contestației în anulare și fixarea de urgență a cauțiunii corespunzătoare care trebuie depusă pentru ca această măsură a suspendării să fie luată în mod legal ; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâții au arătat că recursul promovat împotriva sentinței civile 1873/17.09. 2013 pronunțată de Judecătoria Z. a fost examinat de instanță în exclusivitate numai sub aspectul analizei criticii formulate, referitor la plata lucrărilor de consolidare/ îmbunătățire a casei și al contravalorii construcțiilor noi edificate, cu referire expresă la expertiza imobiliară efectuată în cauză și al cărei rezultat îl constituia o valoare a tuturor lucrărilor respective, cifrată în apropierea sumei de 100.000 lei.
În această privință, respectiv a examinării acestui motiv de recurs, deși în recursul scris au invocat temeiul de drept al art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța a recalificat motivul de recurs ca fiind cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocându-se în același timp prevederile art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă . Paradoxal, instanța de recurs a invocat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă în susținerea tezei sale pe care o și enunță chiar, numai că, cu totală rea credință a expus numai în mod trunchiat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru că în realitate conținutul acestui aliniat este mult mai mare și mai explicativ decât cel prezentat de către instanță între ghilimele, ca și cum ar reprezenta în exclusivitate conținutul aliniatului respectiv.
În aceste condiții, destul de grave din punctul de vedere al faptului în care completul de judecată a înțeles să facă o așa zisă analiză a motivului de recurs respectiv, cel referitor la situația expertizei imobiliare, este evident faptul că instanța a procedat cu multă superficialitate în soluționarea cauzei .
Au mai arătat pârâții că este ciudat că în realitate, primul motiv de recurs invocat și susținut în fapt și în drept și existent la filele 3,4 din motivele de recurs nu a constituit nicio preocupare din partea instanței de recurs deși acest motiv de recurs a fost subliniat în mai multe rânduri cu caractere grafice deosebite, tocmai cu intenția de a ruga instanța să se preocupe în mod deosebit de aspectul bunei – credințe și să aibă în vedere în egală măsură și temeiurile de drept invocate din acest punct de vedere cu explicațiile corespunzătoare.
Cu alte cuvinte, tocmai motivul de recurs esențial în rezolvarea legală și temeinică a acestui litigiu civil a fost pur și simplu ignorat de instanță, despre existența acestuia nefăcându-se nici măcar vorbire în întregul conținut al considerentelor deciziei civile pronunțate în cauză.
Au remarcat pârâții că în cuprinsul acestei contestații în anulare și anume că la alin. 12 pag. 5 a deciziei civile menționate, prin titlul „ În ceea ce privește recursurile declarate „ se începe în mod efectiv analiza motivelor de recurs fiind mai întâi analizat motivul de recurs formulat de intimații – recurenți C. A. C. și C. M., privitor la greșita obligare nu numai a numitei M. M. la plata de despăgubiri, analiză care este cuprinsă în ultimul aliniat de la fila 5 a deciziei precum și în primele 2 aliniate de la fila 6. Începând cu aliniatul 3 până la aliniatul 9 inclusiv, de la fila 6 a deciziei este analizat în exclusivitate motivul de recurs referitor la situația expertizei imobiliare .
Cu aliniatul 10 de la aceeași filă 6, se încheie și considerentele hotărârii pronunțate în sensul că respectivul aliniat are următorul conținut „ Pentru considerentele expuse tribunalul apreciază că recursurile declarate de recurenții – reclamanți și recurenții – pârâți sunt nefondate, urmând ca în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să le respingă „.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
În susținere au fost depuse înscrisuri ( filele 9 – 20 ).
La data de 13.05. 2014, reclamanții C. A. C. și C. M. au depus întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și inadmisibilă iar pe cale de consecință respingerea cererii de suspendare a executării silite începută.
În motivare, au arătat că cererea de recurs nu conține fiecare motiv de recurs în parte și încadrarea lui în dispozițiile art. 3041 Cod de procedură civilă, condiții în care contestația în anulare este inadmisibilă. Așa cum rezultă din încheierea de ședință din 14.02. 2014 și decizia nr. 71/28.02. 2014, instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de pârâți, motive de recurs care deși nu au fost dezvoltate și nu au fost încadrate din punct de vedere juridic de către pârâți au constituit obiectul cercetării instanței de recurs și au fost subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs a făcut o corectă încadrare juridică a motivelor invocate de către pârâți în cererea de recurs, deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pârâții au considerat că prima instanță în mod greșit a reținut dispozițiile art. 494 alin. 3 din vechiul Cod civil iar în ceea ce privește c/v lucrărilor efectuate de reclamanți, instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ, în sensul de a dispune o nouă expertiză judiciară. Analizând probele administrate cu ocazia soluționării în fond a cauzei, instanța de recurs a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, atât în ce privește stabilirea situației de fapt și a bunei credințe a reclamanților cât și în ceea ce privește temeiurile legale reținute de instanța de fond în cuprinsul sentinței civile 1873/17.09. 2013.
Pârâții au omis din raționamentul lor distincția dintre „ motivele de casare și modificare „ care sunt exclusiv și limitativ reglementate de art. 304 Cod procedură civilă și care pot duce la cenzurarea unei hotărâri în recurs, respectiv „ argumente de fapt și de drept „ prin care se înțeleg afirmațiile legate de situația de fapt și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, pe are partea le aduce în susținerea motivelor de casare și modificare pe care și-a întemeiat cererea de recurs . Doctrina în materia contestației în anulare specială dar și practica instanțelor de judecată, inclusiv a instanței supreme, face distincția între cele două noțiuni, distincție absolut necesară la soluționarea contestației în anulare specială, deoarece această cale de atac este deschisă numai în cazul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de casare ori de modificare, nu și în cazul omisiunii de cercetare a argumentelor folosite de parte în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare .
Instanța de recurs a respins recursul declarat de către pârâți, arătând atât temeiul de drept cât și justificarea respingerii recursului, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele subsumate recursului, deoarece instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent și să le răspundă printr-un considerent comun, ceea ce explică de ce numai omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs, nu și a argumentelor este sancționată de art. 318 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă. În speță, instanța de recurs a subsumat argumentele invocate de pârâți în cererea de recurs motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data edificării construcțiilor, a concluzionat că soluția instanței de fond a fost temeinică și legală, întrucât aceasta și-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, administrând probe care atestă atât calitatea reclamanților de constructori de bună credință cât și cuantumul creanței .
S-a mai arătat că în cuprinsul deciziei civile nr. 71/28.02. 2014, instanța de recurs a justificat respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței instanței de fond prin faptul că judecătorul fondului s-a conformat prevederilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, dispoziție legală ce vizează atât temeinicia hotărârii cât și legalitatea acesteia . În justificarea soluției de respingere a recursului declarat de către pârâți, instanța de recurs a reținut dispozițiile art. 129 alin. 5 cu privire la toate argumentele invocate de aceștia în cererea de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ( inclusiv argumentul invocat conform căruia reclamanții nu au fost constructori de bună credință ).
Prin Încheierea nr. 183/19.05.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 71/2014 a Tribunalului Teleorman, reținându-se că, pârâții-contestatori nu au achitat cauțiunea, condiție obligatorie pentru a analiza cererea de suspendare.
Verificând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate si ale art.318(1) teza a II-a Cod procedură civilă, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin căile de atac de retractare, în fapt prin contestația în anulare, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie.
În cadrul contestației în anulare nu se mai pune deci, decât parțial problema realizării unui control judiciar, ci în principiu a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei anulare se solicită.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Instanța nu poate decât să verifice dacă motivele invocate se încadrează într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cel prevăzut de art. 318 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, indicat de contestatori, numai această situație putând conduce la rejudecarea cauzei.
Conform art. 318 Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (…) când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Cea de-a doua teză a art. 318(1) Cod procedură civilă invocată ca temei juridic al contestației în anulare, are în vedere numai omisiunea instanței de recurs de a examina unul dintre motivele de casare, prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, nu argumentele de fapt si de drept invocate de parte, aceste argumente trebuind sa fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.
În raport de acest temei juridic, contestatorii au susținut, în esență, că instanța de recurs, care a pronunțat decizia civilă nr. 71/28.02. 2014, nu a analizat primul motiv de recurs referitor la existența bunei-credințe ori a relei-credințe a reclamanților-pârâți în efectuarea lucrărilor de construcție la imobilul în litigiu din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile, motiv susținut în fapt și în drept, existent la filele 3,4 din motivele de recurs și subliniat în mai multe rânduri cu caractere grafice, fiind nemulțumiți și de calitatea motivării deciziei contestate.
Cu titlu preliminar, tribunalul reține că, textul legal invocat de contestatori în susținerea recursului - art. 304/1 Cod procedură civilă îi conferă instanței doar posibilitatea invocării și altor motive decât cele de la art. 304 din Cod și nu impune o obligație generală a instanței de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele, chiar neinvocate, întrucât și în faza judecății în recurs sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. 6, art. 294 prin raportare la art. 316 din Cod – materializare a disponibilității procesului civil.
În speță, instanța de recurs, urmare a faptului că motivele invocate de contestatori prin cererea de recurs nu au fost încadrate în prevederile art. 304 Cod procedură civilă, a constatat în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 și art. 129 alin. 5, că acestea se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod, analizându-le din această perspectivă.
Deși instanța de recurs nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților, tribunalul reține, că ceea ce s-a contestat iar instanța nu a lămurit în cauză, era dacă intimații au fost de bună-credință atunci când au efectuat lucrările de construcție la imobilul în litigiu, necercetare, care în opinia tribunalului, echivalează cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 318 teza 2 Cod procedură civilă.
Această omisiune reprezintă o încălcare a dreptului contestatorilor la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, noțiunea de proces echitabil presupunând ca o instanță, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, citată și în cauza A. împotriva României, din 28 aprilie 2005).
În același sens, este de reținut că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat, cu alte cuvinte, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune obligația instanței de a examina efectiv motivele, argumentele și cererile de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza V. I. împotriva României, Hotărârea din 28.09.2005; Cauza V. de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19.04.1994).
Cum instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la existența bunei-credințe a intimaților în efectuarea lucrărilor de construcție, astfel că acest motiv nu a fost invocat pentru prima oară în contestația în anulare, iar soluția pronunțată în recurs a fost de respingere, se apreciază că excepția inadmisibilității este nefondată, urmând a dispune în consecință.
Față de considerentele expuse,Tribunalul, în baza art. 320 Cod procedură civilă, apreciază că se impune admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și stabilirea unui nou termen pentru rejudecarea recursului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Admite contestația în anulare declarată de contestatorii-recurenți S. I., domiciliat în Z., ., județ Teleorman, și M. I. M., domiciliată în București, sector 3, ., nr. 11, ., . civile nr. 71 din 28 februarie 2014 pronunțată în recurs de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimații-recurenți C. A.-C. și C. M., ambii domiciliați în Zimincea, .. 18 C, ., ..
Anulează decizia nr. 71 din 28.02.2014 a Tribunalului Teleorman și fixează termen pentru judecarea recursului la data de 18.07.2014.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Pentru președinte, Pentru judecător, V. M. Pentru
S. L.,aflat în CO, D. M. Nuți, grefier I.
Semnat de noi,președinte Semnat de noi, președinte M., aflat
în CM,semnează
grefier șef
Red. D.M.N./30.06.2014
Th.red. P.C. 6 ex./11.07.2014
D.f._
J.f. S. L., V. M., G. P.
Comunicat 4 ex. .2014
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 798/2014.... | Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 146/2014. Tribunalul... → |
|---|
