Actiune in regres. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 46557/299/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 81
RECURS
Ședința publică de la 7 martie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător – A. L.-N.
Judecător – S. L.
Grefier – T. S.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamanta O. V. INSURANCE GROUP S.A. (FOSTĂ S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A) cu sediul social în București, .. 23, sector 1 cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați C. și Asociații în București, ., . mezanin, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 4495 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații pârâții M. A. prin Primar, cu sediul în A., ., județul Teleorman și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC A. (ADP A.), cu sediul în A., . Modern, ., având ca obiect – acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații pârâții M. A. prin consilier juridic C. Postumia și ADP A. prin consilier juridic O. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul timbrat cu 435 lei – taxă judiciară de timbru achitată potrivit Ordinului de plată din 24.02.2014 și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul pârât M. A., a depus întâmpinare.
Intimații pârâți depun delegațiile de reprezentare, iar intimata ADP A. întâmpinare, arătând că nu mai au alte cereri de formulat in prezenta cauză.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Ambele părți prezente apreciază că tribunalul este legal investit in soluționarea cauzei de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze pricina de față în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă. Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pentru M. A., consilier juridic C. Postumia, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 4495 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria A..
Consilier juridic O. M., având cuvântul pentru ADP A., achiesează acestor concluzii de respingere a recursului declarat de recurenta-reclamanta și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr._/299 /2010 reclamanta BCR Asigurări V. Insurance Group S.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria A. – prin Primar și Consiliul Local A. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 7315, 98 lei cu titlu de contravaloare a despăgubirilor achitate în calitate de asigurator CASCO și la plata dobânzii legale calculate conform dispozițiilor O.G. 9/2000 de la momentul plății despăgubirilor și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 23.07. 2007, în timp ce circula pe . localitatea A., autoturismul marca „ Peugeot 206 „ cu nr. de înmatriculare_, proprietatea S.C.” Eurial Leasing” S.A., a fost avariat ca urmare a impactului cu o gură de canal nesemnalizată corespunzător.
A mai arătat că la data producerii evenimentului rutier, S.C.” Eurial Leasing” S.A. avea încheiat un contract de asigurare facultativă tip CASCO cu reclamanta, care a plătit asiguratului său cu titlu de despăgubiri suma de 7315, 98 lei, având dreptul, potrivit art. 122 din Legea nr. 136/1995, de a se subroga în drepturile asiguratului său, împotriva pârâților care sunt administratorii drumului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995, O.U.G. nr. 195/2002, art. 7201 Cod procedură civilă, art. 10 alin. 4 și art. 12 Cod procedură civilă, O.G. nr. 29/2000.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar convocare la conciliere nr. 241/2010 și confirmare de primire, ordin de plată nr. 2776/2007, polița de asigurare . nr._, confirmarea asigurării și situația primelor plătite, 12 planșe foto, cerere de despăgubire, proces verbal de constatare, factura nr._/2007, comanda nr._/2007, adresa nr. 8845/2007 a BCR Asigurări, adresa nr. 8353/2007 emisă de Banca Românească S.A., adresa nr. 3445/2007 a BCR Asigurări, adresa nr. 3007/2007 a BCR Asigurări, supliment de asigurare, contract de leasing financiar nr._/2007 și anexa nr. 1 la contract, permis de conducere și C.I. O. C. C., autorizație . nr._/2007, certificat de înmatriculare, accept de plată, factura nr._/2007, adresa nr. 1942/2007 emisă de I.P.J. Teleorman, comandă reparație, proces verbal suplimentar nr. 3357/2007, adresa nr. 3004/2007 a BCR Asigurări, adresa nr. 2683/2007 emisă de Administrația domeniului public Teleorman, referat evaluare și stabilire a despăgubirilor cuvenite iar în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă în ședința publică din data de 22.04. 2011, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În aceeași ședință pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 1 București.
Prin sentința civilă nr. 7865/22.04. 2011 Judecătoria sector 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub același număr la data de 20.05. 2011.
Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2011, instanța a constatat că din eroare a fost conceptat în cauză Consiliul Local A. pentru că reclamanta în acțiune a arătat că sediul primăriei ar fi consiliul local, astfel că excepția a rămas fără obiect.
La data de 2 noiembrie 2011, reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului A., ca neîntemeiată.
Referitor la susținerile pârâtei conform cărora de administrarea străzilor se ocupă Administrația D. Public A., reclamanta a precizat că aceasta este instituție publică, organizată ca serviciu public de interes local sub autoritatea Consiliului Local A., titularul drepturilor și obligațiilor, rămânând tot municipiul A. prin Primar, cu calitate procesuală pasivă în cauză, iar în măsura în care activitatea a fost cesionată către A.D.P. A., pârâtul municipiul A. prin Primar, poate formula o cerere de chemare în garanție a acesteia în temeiul art. 60 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 4558/09.11.2011 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca nefondată și pe fond, a respins ca nefondată acțiunea în regres formulată de reclamanta BCR Asigurări V. Insurance Group S.A., împotriva pârâtei M. A. prin Primar.
Prin decizia civilă nr. 127/03.02.2012, Tribunalul Teleorman a admis recursul declarat de recurentul reclamant BCR Asigurări V. Insurance Group S.A. și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, iar la data de 22.03.2013, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
La data de 27.10.2012, pârâta municipiul A. prin Primar a depus întâmpinare (filele 12-14) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Primăriei Municipiului A. cât și a Consiliului Local al Municipiului A., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, respectiv nu a existat o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2012, instanța a luat act de precizările reclamantei și a apreciat necesar introducerea în cauză a Administrației D. Public A., în calitate de pârâtă.
Totodată, a constatat că au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză municipiul A., prin Primar și Administrația D. Public A., așa încât a dispus scoaterea din cauză a Consiliului Local A..
La data de 29.11.2012, pârâta Administrația D. Public A. a formulat întâmpinare (filele 30-33) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că funcționează sub autoritatea Consiliului Local al municipiului A., iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, avarierea autoturismului fiind datorată exclusiv conducătorului auto care nu a ținut cont de panourile de avertizare existente în zonă, neglijența sa având drept consecință producerea prejudiciului.
În drept, a invocat disp. art. 998, 1171, 1173, Cod civil, art. 274 alin1 C. proc. civ, art. 5 alin.1 din OUG 195/2002, art. 22 din legea nr. 136/1995.
Prin încheierea de ședință din 06 decembrie 2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ADP A., ca neîntemeiată, având în vedere că toate hotărârile Consiliului Local invocate în cauză sunt ulterioare datei săvârșiri faptei, iar în cauză interesează cine avea calitate la momentul producerii accidentului, respectiv în sarcina cărei persoane juridice revenea obligația de reparare și întreținere a străzilor.
Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2013 instanța, constatând că între dosarul nr._ și dosarul nr._ există identitate de părți, obiect și cauză întrucât s-au depus două cereri de chemare în judecată identice și luând în considerare și art. 163 alin. 1 C. proc. civ. care prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe, a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarului nr._ cu număr mai mare, la dosarul cu nr._ cu număr mai mic.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză tehnică specialitatea auto, având ca obiectiv stabilirea legăturii de cauzalitate între avariile suferite de autovehiculul Peugeot 206 cu numărul de înmatriculare_ și gropile și canalul supraînălțat aflate în carosabil pe . mun. A., precum și dinamica producerii evenimentului rutier din data de 23.07.2007.
La data de 14.11.2013, la dosarul cauzei a fost atașat raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat I. – D. B. (filele 105-113).
Prin sentința civilă nr. 4495 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei A. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 23.07.2007, în timp ce circula cu autovehiculul marca Peugeot 206 având numărul de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă, pe . mun. A., conducătorul auto a intrat cu partea din față a autoturismului într-o gură de canal înălțată aflată pe drumul public menționat.
În urma impactului, s-au produs pagube autoturismului, acestea fiind menționate în autorizația de reparații . nr._, fiind efectuată și constatarea de daună, reclamanta procedând la plata sumei de 7 315,98 lei către asiguratul S.C. Eurial Leasing S.A., prin O.P. nr. 2776/05.10.2007.
Art. 5 alin. 2 din OUG 195/2002 prevede că administratorul drumului public (…) este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, iar alin. 6 din același act normativ prevede că în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, administratorul public răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal în condițiile legii.
Din dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. anterior (aplicabil față de momentul producerii evenimentului rutier), rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: 1. existența unui prejudiciu; 2. existența unei fapte ilicite; 3. existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4. existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
În cauză, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților.
Astfel, deși fapta ilicită a acestora ar putea consta în culpa acestora în producerea accidentului rutier din data de 23.07.2007, prin coliziunea autovehiculului cu numărul_ cu gura de canal supraînălțată, ca urmare a semnalizării necorespunzătoare a acesteia, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul constând în suma de 7 315,98 lei și faptă nu este probată dincolo de orice îndoială legitimă, cu atât mai mult cu cât în contextul împrejurărilor situației de fapt reținute de lucrările dosarului, se poate identifica eventuala faptă (ilicită) concurentă a conducătorului autoturismului avariat, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză (filele 108-109) relevând faptul că avariile produse au fost urmarea impactului puternic cauzat de diferența de nivel dintre suprafețele pe care se găseau puntea față, respectiv spate, cu precizarea că faptul continuării deplasării autoturismului în condițiile arătate a contribuit la producerea celorlalte avarii de sub autoturism .
Instanța de fond a mai reținut că din fotografiile aflate la dosar și folosite la efectuarea lucrării de specialitate (filele 107-108), respectiv din autorizația de reparații . nr._, se observă starea și avariile autoturismului, însă aceste aspecte nu pot constitui o probă indubitabilă că au fost produse exclusiv din cauza semnalizării necorespunzătoare a gurii de canal aflate pe carosabil, fără să se identifice de către persoana abilitată dacă există încălcarea vreunei obligații legale, respectiv să fie stabilită existența certă a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu
În altă ordine de idei, s-a constatat că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză nu este apt a clarifica problema raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât, pe baza înscrisurilor dosarului, el stabilește dinamica accidentului rutier de o manieră științifică, expresie a procesului mecanic pe care îl presupune coliziunea autoturism-groapa de canal.
S-a mai reținut că este greu de crezut că groapa nu a fost semnalizată corespunzător, în condițiile în care era supraînălțată, aspect necontestat de părți-, iar din fotografia valorificată de expert rezultă situarea acesteia la marginea unei zone la care nivelul terasamentului coboară cu cca. 15-20 cm așa încât, coroborând aceste argumente, cu înscrisurile depuse la dosar de reclamantă în susținerea acțiunii sale, s-au apreciat ca nedovedite pretențiile formulate în prezentul litigiu.
În acest sens, s-a considerat că este relevant faptul că, în urma studiului materialului probator de către expertul tehnic desemnat, a rezultat că avariile autoturismului se puteau produce din cauza stării necorespunzătoare a carosabilului, inducând astfel ideea eventualității, a probabilității raportului de cauzalitate faptă ilicită-prejudiciu, posibilitatea interpretării dinamicii accidentului în acest mod excluzând caracterul obiectiv al legăturii de cauzalitate analizate în speță.
Reținând că sarcina probei contrare revenea reclamantei, obligație impusă de prevederile art. 1169 cod civil (menținut potrivit art. 230 lit. a Legea nr. 71/2011), potrivit cu care cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, instanța a motivat că nu se poate da eficiență juridică pretenției reclamantei prin obligarea pârâților la plata contravalorii reparațiilor autovehiculului avariat, asigurat la reclamantă, așa încât acțiunea dedusă judecății a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul, admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin primul motiv de recurs, a arătat că instanța de fond a respins acțiunea fără să țină seama de toate probele administrate.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a menționat că eficiența juridică a declarației conducătorului auto sub aspect probator nu poate fi contestată decât prin prezentarea unor dovezi contrare, iar intimații nu au făcut o asemenea dovadă.
Recurenta a mai criticat și faptul că instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În dezvoltarea acestei critici a susținut că legătura de cauzalitate rezultă din declarația conducătorului auto dată imediat după producerea accidentului, din înscrisurile ce emană de la organele de poliție, din procesul-verbal de constatare încheiat de reprezentanții reclamantei și din fotografiile depuse la dosar.
Sub același aspect a precizat că legătura de cauzalitate este dovedită prin administrarea probei cu expertiza tehnică auto, expertul menționând că se confirmă dinamica evenimentului rutier, astfel cum a declarat conducătorul auto, precum și avariile constatate de inspectorul de daună.
A mai susținut recurenta că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că, acțiunea trebuia admisă.
Totodată, a mai relevat că instanța de judecată, în virtutea rolului activ statuat de art. 129 alin.5 C. proc. civ., avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului, sens în care, ar fi putut dispune ca părțile să completeze probele sau să dispună din oficiu administrarea de probe, dacă acestea erau neîndestulătoare pentru lămurirea procesului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 ind.1 și art. 312 alin.1 și 3 C. proc. civ.
Intimatul municipiul A. a depus întâmpinare la data de 28.02.2014, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat.
A motivat că, instanța de fond, a reținut în mod corect că pretențiile reclamantei nu sunt susținute sub aspectul dovedirii elementelor esențiale care pot determina angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului municipiul A..
În acest sens, a precizat că nu s-a încheiat proces-verbal de constatare la locul producerii accidentului, documentele eliberate de poliție bazându-se exclusiv pe declarația conducătorului autoturismului avariat, care nu sunt apte prin ele însele să probeze că prejudiciul a fost cauzat de starea tehnică a drumului.
A mai susținut că, întrucât din adresa nr. 2683/31.07.2007 a ADP A. rezultă că tronsonul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier era semnalizat corespunzător ca fiind ,, drum în lucru”, iar gura de canal înălțată era evidențiată de prezența unei crengi de copac și a unor cutii de carton, vina în producerea accidentului aparține conducătorului auto, care din lipsă de experiență ( poseda permis de câteva luni) a făcut o manevră greșită, în condițiile în care față de ora producerii evenimentului nu a observat obstacolele care reies din fotografii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C. proc. civ., art. 998., art.1171, art. 1173 din Codul civil vechi, OUG nr. 195/2002 și art. 22 din Legea nr. 136/1995.
La termenul de judecată din 7.03.2014 a depus întâmpinare și intimata ADP A., solicitând, respingerea ca nefondat a recursului declarat, pe considerentul că, instanța de judecată a respins în mod just acțiunea, deoarece nu s-a făcut dovada mai presus de orice îndoială a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Verificând legalitatea sentinței atacate, în raport de criticile și apărările formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge ca nefondat recursul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește primul motiv de recurs, prin care s-a susținut că instanța de fond nu a dat eficiență juridică, declarației conducătorului auto implicat în producerea accidentului, se apreciază că nu este întemeiat.
Referitor la declarația numitei, O. C., dată către asigurator, în mod corect nu a fost avută în vedere la apreciere de către instanță, având în vedere calitatea acesteia de conducător al autoturismului implicat în producerea evenimentului rutier, interesul său în cauză fiind evident.
Pe de altă parte, fiind o declarație extrajudiciară, putea fi reținută la apreciere numai în măsura în care se corobora în mod cert cu celelalte probe administrate în cauză.
Cea de-a două critică formulată de recurentă, vizează faptul că instanța de fond nu a reținut că s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, deși din probele administrate rezultă contrariul.
În ce privește relevanța declarațiile conducătorului auto sub acest aspect, s-a menționat anterior că nu a putut fi reținută la apreciere dat fiind gradul de subiectivism al acestuia, interesul său în cauză rezidând în neatragerea asupra sa a unor consecințe de ordin patrimonial.
Instanța de fond a reținut în mod just că din fotografiile aflate la dosar și folosite la efectuarea lucrării de specialitate (filele 107-108), respectiv din autorizația de reparații . nr._, se observă starea și avariile autoturismului, însă aceste aspecte nu pot constitui o probă indubitabilă că au fost produse exclusiv din cauza semnalizării necorespunzătoare a gurii de canal aflate pe carosabil, fără să se identifice de către persoana abilitată dacă există încălcarea vreunei obligații legale, respectiv să fie stabilită existența certă a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Mai mult, din planșele foto se observă că gura de canal înălțată era evidențiată de prezența unei crengi de copac și a unor cutii de carton, pe care conducătorul auto nu le-a observat, în condițiile în care evenimentul rutier s-a produs pe timp de vară la ora 15,00.
Referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză, se reține, că a fost întocmit în raport de actele existente la dosar, fără a mai exista posibilitatea efectuării unor constatări la fața locului, având în vedere intervalul mare de timp de la data producerii evenimentului rutier până la data efectuării expertizei.
Din acest motiv și concluzia expertului (f-110 dosar fond) potrivit căreia, avariile se puteau produce din cauza stării necorespunzătoare a carosabilului, respectiv, a impactului dintre puntea față și canalul supraînălțat, induce un grad de probabilitate, motiv pentru care, instanța de fond a motivat că acesta nu lămurește problema raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât, a stabilit dinamica accidentului rutier de o manieră științifică, expresie a procesului mecanic pe care îl presupune coliziunea autoturism-groapa de canal și nu prin prisma efectuării propriilor constatări la fața locului.
Întrucât posibilitatea interpretării dinamicii accidentului exclude caracterul obiectiv al legăturii de cauzalitate, care trebuie analizate în speță, s-a apreciat just de către prima instanță, că raportul de expertiză nu face dovada certă a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu pentru a da eficiență pretențiilor reclamantei.
Nici adresa nr. 1942/23.07.2007 emisă de IPJ Teleorman către societatea de asigurare (f. 63 dosar fond Judecătoria sect.1 București) nu se poate reține că face dovada faptei ilicite și a prejudiciului cauzat, și cu atât mai puțin a legăturii de cauzalitate dintre acestea, în condițiile în care, nu a fost întocmit un proces-verbal de constatare la fața locului, ci s-au avut în vedere numai declarațiile conducătorului auto.
Totodată, se constată că numita O. C., conducătorul autoturismului asigurat, a depus cererea de despăgubiri la data de 5.09.2007, după o lună și jumătate de la producerea evenimentului rutier, astfel că nu se putea stabili numai în baza situației de fapt prezentată de acesta, existența faptei ilicite, a vinovăției administratorului drumului public și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Critica recurentei potrivit căreia instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ pe motiv că nu a dispus și administrarea altor probe în vederea lămuririi procesului, care să stabilească legătura de cauzalitate, nu este întemeiată, întrucât, potrivit art. 129 alin.5 C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus sau administrat în condițiile legii.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursuldeclarat de recurenta-reclamanta O. V. INSURANCE GROUP S.A. (FOSTĂ S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A) cu sediul social în București, .. 23, sector 1 cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați C. și Asociații în București, ., . mezanin, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 4495 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații pârâții M. A. prin Primar, cu sediul în A., ., județul Teleorman și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC A. (ADP A.), cu sediul în A., . Modern, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 martie 2014.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
C. Doinița A. L.-NicoletaFifoiu MarinelaTatu S.
Red.thred.C.D.
2 ex./13.03.2014
D.f._
J.f.P. D. A.
Judecătoria A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul... → |
|---|
