Contestaţie la executare. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 3813/292/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 193
RECURS
Ședința publică de la 30 mai 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – F. M.
Judecător – C. Doinița
Judecător – V. M.
Grefier – P. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții-contestatori P. L. S. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ..212, ., . și P. I. R. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ..212, ., ., împotriva sentinței civile nr. 200 din 6 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata .> cu sediul în București, ..6A, sector 2, având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul P. L. S. asistat de avocat P. M. S. iar recurenta P. I. R. a fost reprezentată de avocat P. M. S., lipsind intimata .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul timbrat cu 97 lei – taxă judiciară de timbru achitată cu chitanță . nr._ emisă de Primăria Municipiului Roșiorii de Vede.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata . depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 05.05.2014, iar apărătorul recurenților contestatori a depus ordin de plată nr.25/09.05.2014.
Avocat P. M. S., depune împuternicire avocațială, în original, . nr._ și chitanța nr._/30.05.2014 reprezentând onorariu avocat, arătând că nu mai are alte cereri de formulat in prezenta cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze pricina de față în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă. Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, pentru recurenții contestatori, avocat P. M. S. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că . este debitor principal, s-a deschis procedura insolvenței, s-a aprobat un plan de reorganizare ce a fost aprobat de . cadrul planului de reorganizare s-a făcut o eșalonare a plăților neexistând nici o zi de întârziere, suma fiind achitată integral de ..
Susține că, diferența dintre suma din planul de reorganizare și suma cu care .-a înscris la masa credală, conform cererii de creanță ( filele 48-52 vol 1) a fost achitată prin ordinul de plată nr.25/09.05.2014 depus la dosar, ca atare . și-a achitat integral creanța.
Arată că, . pornit executarea silită în mod rău intenționat întrucât nu avea motiv să facă acest lucru, planul de reorganizare s-a executat corect, fără nici un fel de întârziere, sumele au fost plătite la timp, .-a încasat întreaga sumă.
Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Roșiorii de Vede și înregistrată la nr._ din 06.11.2013, contestatorii P. L.-S. și P. I.-R., în contradictoriu cu intimata – creditoare S.C. B. SA, cu sediul în București, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea actelor de executare silită emise de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociați – București în dosarul de executare silită nr.1930/2012; anularea întregii executări silite pornită împotriva acestora de către executorul judecătoresc din cadrul biroului de executori judecătorești menționat; până la soluționarea contestației la executare propriu – zisă să se dispună suspendarea executării silite, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, în esență, cei doi au susținut că la data de 23.10.2013 au primit o somație prin care li se solicita ca, în termen de 15 zile, să achite la orice unitate a băncii Raiffeisen, pe numele și la dispoziția executorului judecătoresc suma totală de 90.860,66 lei, în caz contrar fiind înștiințați că se va proceda la executarea silită, prin licitație publică, a imobilului proprietatea acestora, menționat în conținutul somației. În aceeași dată li s-a comunicat și un proces verbal întocmit de executorul judecătoresc, ce cuprindea modul de calcul al sumei a cărei plată li se solita prin somație. Încuviințarea executării silite a fost începută sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, conform încheierii nr.213 din 15.03.2012 dată de Judecătoria Roșiorii de Vede, titlul executoriu îl reprezintă un bilet la ordin, considerente față de care au apreciat că aparține competența soluționării contestației formulată Judecătoria Roșiorii de Vede, ca instanță de executare, în temeiul art.373 alin.2 Cod procedură civilă din 1865.
Prin biletul la ordin emis de . creditoarei . suma de 82.732,88 lei contestatorii au semnat în calitate de avaliști. Împotriva debitoarei . a fost deschisă procedura de insolvență potrivit încheierii comerciale nr.317 C din 22.11.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, cauză în care creditoarea s-a înscris pe tabelul de creanțe cu suma de 81.090 lei. În dosarul de insolvență menționat, prin încheierea nr.199/11.04.2011 a fost admis un plan de reorganizare care se află în derulare și cu care și-a exprimat acordul și . cadrul planului adunarea generală a creditorilor, din dosarul de insolvență, au consimțit la vânzarea rețelei de telecomunicații, aparținându-i debitoarei ., cu suma de, circa, 57.000 euro din care vor fi acoperite toate datoriile acesteia, inclusiv față de creditoarea în cauză, . mult, a fost primită o ofertă, la 06.09.2013, fiind oferit prețul de 66.500 euro plus TVA.
A fost motivată cererea privind anularea actelor de executare silită, respectiv a întregii executări silite, întrucât creditoarea s-a înscris pe tabelul de creanță (în dosarul de insolvență al S.C. AVANTAJ CONSTRUCT SRL) cu datoria sa, planul de reorganizare a debitoarei a fost confirmat și este în derulare, motiv pentru care . mai poate urma și calea dreptului comun pentru recuperarea creanței, dat fiind că procedura instituită de legea insolvenței, nr.85/2006, este o procedură specială care se aplică cu prioritate, în acest sens fiind și doctrina și practica judiciară în materie.
S-a considerat că nu este certă creanța întrucât din suma pretinsă de creditoare a mai achitat 8527 lei.
Imobilul consemnat în somație de executorul judecătoresc a fi supus vânzării prin licitație publică, în ipoteza neachitării debitului, a fost ipotecat în favoarea unei alte bănci, respectiv Banca Transilvania SA, conform înscrisurilor depuse.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de executare, s-a apreciat a fi exagerat de mare, solicitându-se cenzurarea lui. Astfel, onorariul executorului a fost fixat la suma de 7.383,78 lei, inclusiv TVA, apreciată ca fiind foarte mare în raport de dosarul de executare silită.
Procesul verbal ce le-a fost comunicat contestatorilor cuprinde și mențiunea cheltuielilor de executare silită, de 744 lei, inclusiv TVA, fără să se detalieze în ce constă acele cheltuieli, costul fiecărei operațiuni în parte.
Suspendarea executării silite a fost solicitată cu motivarea că există posibilitatea să-și recupereze creditoarea creanța în cadrul dosarului de insolvență pornit împotriva debitoarei ., creanță ce a fost garantată de contestatori potrivit biletului la ordin. În ipoteza în care s-ar finaliza executarea silită prin vinderea locuinței contestatorilor, în calitate de avaliști, creditoarea ar încasa de 2 ori datoria, existând riscul de a fi imposibilă recuperarea imobilului în cazul unui cumpărător de bună-credință.
În drept au fost invocate dispozițiile art.399 și următoarele Cod procedură civilă din 1865.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
În contradictoriu a formulat întâmpinare intimata . care a solicitat respingerea contestației la executare, ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Între intimată și . a fost încheiat contractul de credit nr._/26.03.2008, modificat și completat, prin actul adițional nr.1/20.03.2009 și nr.2/26.10.2009, împrumut care a fost garantat și prin emiterea în alb a unui bilet la ordin de către împrumutat și avalizat de contestatorii în cauză. Întrucât societatea împrumutată nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale la data scadenței împrumutului a fost depus în vederea plății biletul la ordin care a fost refuzat pentru motivul insolvenței. Biletul la ordin refuzat la plată fiind avalizat de către contestatori, în vederea recuperării creanței intimata a solicitat instanței de executare, competentă fiind Judecătoria Roșiorii de Vede, învestirea cu formulă executorie, biletul fiind emis la 26.10.2009 de societatea debitoare.
Prin încheierea din 05.02.2012 Judecătoria Roșiorii de Vede a admis cererea intimatei creditoare și a dispus încuviințarea executării silite a contestatorilor, în calitate de avaliști, în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin menționat, pentru suma de 82.732,88 lei.
Executorul judecătoresc, respectând dispozițiile legale, a început executarea silită împotriva garanților prin emiterea somației din 17.10.2013. contestată în cauză, comunicată contestatorilor la 23.10.2013, conform dovezilor din dosarul de executare nr.1930/2012.
Privind susținerea contestatorilor în sensul că intimata creditoare participă la procedura insolvenței față de debitoarea . și-și poate valorifica creanța prin înscrierea în tabelul creditorilor, motiv pentru care au solicitat anularea actelor de executare și suspendarea executării silite, este nefondată, netemeinică și nelegală întrucât înscrierea la masa credală nu atrage, implicit, satisfacerea creanței, prin deschiderea procedurii insolvenței împrumutatei intimata nevalorificându-și creanța.
În conformitate cu dispozițiile art.35 din Legea nr.58/1934 „avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat”, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Legea nr.85/2006 nu influențează în nici un fel drepturile creditorilor asupra garanților, obligația asumată de garanți fiind distinctă de obligația principală.
Invocarea urmăririi aceleiași sume atât de la debitorul principal cât și de la garanții per aval, nu este relevantă întrucât aceștia pot fi urmăriți concomitent, respectiv în cadrul procedurii insolvenței împrumutatul, dar și pe calea dreptului comun garanții ipotecari fidejusori sau avaliști.
Pentru creanța născută din contractul de credit încheiat cu debitoarea aflată în insolvență garanții executați silit au posibilitatea legală de a introduce acțiune în regres împotriva averii debitoarei prin înscrierea acestora în tabelul de obligații a debitoarei.
Contestatorii nu pot invoca beneficiul de diviziune sau de discuțiune întrucât avalistul nu are posibilitatea de a invoca nici beneficiul de discuțiune nici pe acela de diviziune dată fiind răspunderea solidară a acestora, în consecință, răspunzând pentru întreaga obligație, intimatei creditoare fiindu-i asigurată posibilitatea de a urmări întreaga sumă împrumutată atât de la împrumutat cât și de la garanți.
Față de dispozițiile art.52 din Legea nr.58/1934, intimata creditoare poate executa, pentru recuperarea întregii creanțe, fie pe debitor, fie pe avalist sau pe amândoi.
S-a solicitat respingerea contestației la executare propriu – zisă pentru motivele arătate, intimata având înscrisă în CF. nr.3359, somația nr.1930/17.10.2013 emisă de B. în cauză prin care este notată urmărirea silită imobiliară pentru suma de 90.860,66 lei. Instituirea ipotecii asupra unui imobil urmărit în favoarea altui creditor nu împiedică vinderea acestuia la licitație publică, cu respectarea reglementărilor legale.
Referitor la cheltuielile de executare și procesul verbal de executare contestate de contestatori:
Procesul verbal privind cheltuielile de executare li s-a comunicat acestora odată cu somația, li s-a precizat titlul executoriu, suma pe care o datorează, onorariul executorului fiind fixat în baza Legii nr.188/2000.
Referitor la aspectul că suma urmărită este nedatorată, s-a susținut că aceasta rezultă din contractul de credit, în cererea de executare silită nr.7654/_ formulată de bancă, în calitate de creditor, a fost prevăzut debitul restant, s-a consemnat calculul detaliat al creanței, s-a precizat că este purtătoare de dobânzi și penalități, în consecință valoarea s-a modificat permanent. Față de susținerea contestatorilor în sensul că au achitat o parte din împrumut s-a învederat că, potrivit evidențelor băncii privind soldul debitoarei la data formulării întâmpinării – 03.12.2013, aceasta figura cu o datorie de 17.129,04 euro.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă, rezultând din biletul la ordin semnat de contestatori, la data formulării cererii de executare silită – 11.12.2012 – cuantumul creanței fiind de 17.531,96 euro la care se adăugă cheltuielile de executare, creanța cu titlul de credit restant fiind de 16.886,39 euro iar dobânzi restante și penalizatoare de 645,56 euro.
În drept au fost invocate disp art. 387 al.1 pct.4, 388 al.1 pct.4, 504 al.1, pct.5 Cod procedură civilă.
Au fost anexate înscrisuri.
În temeiul art.402 Cod procedură civilă din 1865, cum a fost modificat prin Legea nr.202/2012 au fost solicitate B.E.J. copii certificate de pe actele de executare întocmite în dosarul de executare nr.1930/2012, relații înaintate cauzei cu adresa din 12.11.2013 (fila 60).
La data de 24.12.2013, la nr._, a fost înregistrată la această instanță contestația la executare propriu-zisă și cererea privind suspendarea executării silite pornită în dosarul de executare silită nr.1930/2013 al Societății Civile Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociați – București.
Privind capătul de cerere referitor la contestația la executare propriu-zisă s-a solicitat anularea actului de executare, respectiv publicația de vânzare nr.1930 din 16.12.2013, raportul de evaluare a imobilului proprietatea contestatorilor, procesul verbal întocmit la 09.12.2013 de executorul judecătoresc, precum și anularea întregii executări silite pornită împotriva contestatorilor.
Motivarea în fapt și în drept este aceeași ca și cea care formează obiectul dosarului nr._ înregistrat la 06.11.2013, contestatorii având în vedere emiterea ulterioară a publicației de vânzare nr.1930/16.12.2013 de executorul judecătoresc, întemeiată pe raportul de evaluare a imobilului proprietatea celor doi.
În ședința publică din 23.01.2014, în temeiul art.164 Cod procedură civilă din 1865 s-a dispus conexarea la dosarul nr._ cu motivarea că privesc aceleași părți, în aceeași calitate procesuală, în același dosar de executare silită, nr.1930/2012, înregistrat la același birou al executorilor judecătorești - Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociați – București.
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind NCPC, dispozițiile noului cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Reținând că executarea silită a început și împotriva contestatorilor, în calitate de avaliști, conform încheierii de încuviințate a executării silite nr.213/05.03.2012, dată de Judecătoria Roșiorii de Vede ca instanță de executare, rezultă că sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 în materia executării silite care, prin art.373 al.2 definesc instanța de executare ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, exceptând cazurile în care legea dispune altfel.
Prin sentința civilă nr.200 din 06 februarie 2014 s-a admis în parte contestația la executare.
S-a respins capătul de cerere privind contestația la executare propriu-zisă (anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.1930/2012, înregistrat la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații, București), contestație formulată de contestatorii P. L.-S., CNP_, și P. I.-R., CNP_, ambii domiciliați în Roșiorii de Vede, . 212, scara A, etaj 2, ., în contradictoriu cu intimata S.C. B. SA, cu sediul în București, Bulevardul D. P., nr.6A, sector 2.
S-a admis capătul de cerere privind suspendarea executării silite și, ca urmare, s-a dispus suspendarea executării în dosarul de executare nr.1930/2012, menționat, până la rămânerea prezentei irevocabilă.
S-a respins cererea contestatorilor privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Pentru a hotărâ astfel instanța a reținut următoarele:
Prin contractul de credit linie de credit revolving condiții speciale nr.BL25503 din 26.03.2008 intimata B. SA - Sucursala Roșiorii de Vede, în calitate de împrumutătoare, i-a acordat debitoarei împrumutate ., cu sediul în Roșiorii de Vede, un împrumut linie de credit revolving în valoare de 680.000 lei începând cu data semnării contractului, drept garanție pentru asigurarea restituirii împrumutului fiind constituit și un bilet la ordin emis în alb, avalizat de către garanții per aval în nume propriu P. L.-S., acesta și în calitate de asociat și administrator al debitoarei, și, respectiv, și P. I.-R..
Cum rezultă din cererea de executare silită înregistrată la nr.7654/_, întocmită de . 127) contractul de credit nr.BL25503 din 26.03.2008 a fost modificat și completat prin actele adiționale nr.1/20.03.2009 și nr.2/26.10.2009, cererea de executare silită fiind formulată de creditoare întrucât debitoarea . figura în evidențele băncii cu un debit în valoare de 17.531,96 euro din care 16.886,39 euro credit restant și dobânzi restante și penalizatoare 645,57 euro.
Potrivit art. 33 din Legea nr.58/1934 plata unei cambii poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din aceasta. În cauză, în dispozițiile stipulate de părți în cap.4 din contractul de credit linie de credit privind garanții sunt garantate toate sumele datorate băncii împrumutătoare, conform contractului cu modificările ulterioare, inclusiv dobânzile aferente, comisioanele, taxele, cheltuielile, acesta fiind și scopul pentru care biletul la ordin a fost emis în alb de către împrumutat și avalizat de către cei doi contestatori, în calitate de garanți per aval în nume propriu.
Conform art.35 din aceeași lege avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă.
În dispozițiile art.52 din aceeași lege este stipulată răspunderea solidară a avaliștilor, alături de trăgător(în speță societatea emitentă a biletului la ordin), girant, față de posesorul cambiei, acesta având dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat.
Raportat la aceste prevederi, intimata creditoare a pornit executarea silită și împotriva garanților per aval, contestatorii în cauză, în vederea recuperări creanței în cuantum total de 82.732,88 lei rezultată din biletul la ordin - titlul executoriu supus executării silite.
Față de susținerea contestatorilor în sensul că prin admiterea planului de reorganizare al debitoarei S.C. AVANTAJ CONSTRUCT SRL aflată în procedura insolvenței, adunarea generală a creditorilor au acceptat vânzarea rețelei de telecomunicații, din suma încasată în urma acestei vânzări acoperindu-se toate datoriile creditorilor, inclusiv ale intimatei S.C. B. S.A., potrivit înscrisurilor depuse de către contestator în ședința publică din 23.01.2014 (filele 148-151):
Din prețul încasat în urma vânzării rezultă o acoperire a datoriei intimatei creditoare în cuantum de 24.772,80 lei, achitată cu ordinul de plată nr.14 din 17.01.2014, intimata figurând în planul de distribuire între creditori cu suma de 33.299,80 lei, consemnându-se a-i fi rămas de distribuit suma de 8527 lei.
La solicitarea instanței, în ședința publică din 23.01.2014, în sensul de a preciza achitarea debitului în raport de înscrisurile depuse de contestatori, cu adresa nr.50.6/1277/05.02.2014 a făcut cunoscut că suma pentru care s-a început executarea silită și împotriva garanților per aval este de 17.531,96 euro iar plățile care au fost făcute în perioada 27.10.2009 – 03.02.2014, inclusiv cea prin ordinul de plată nr.14/17.01.2014 sunt în valoare de 8.879,22 euro.
A fost anexată situația plăților în perioada 27.10.2009 – 03.02.2014 din care rezultă achitarea sumei totale de 8.879,22 euro din care credit 5.275 euro, dobândă 3.233,46 euro, dobândă penalizatoare 4,41 euro, comision administrare 366,35 euro.
S-a susținut că potrivit art.102 alin.2 din Legea nr.85/2006 „creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanțelor împotriva codebitorilor și fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului” în categoria debitorilor solidari fiind și semnatarii unui bilet la ordin, semnatarii contractelor comerciale, garanții fidejusori, principiul instituit de Legea nr.85/2006 fiind acela că urmărirea silită poate fi efectuată împotriva garanților independent de procedura insolvenței. Au fost invocate, în același sens, și doctrina în materie, contestatorii în cauză neputând invoca beneficiul de discuțiune sau de diviziune dat fiind caracterul solidar al garanției avalului.
Față de considerentele în fapt și în drept reținute, concluzionând că nici în urma distribuirii prețului încasat ca urmare a vânzării rețelei de telecomunicații ce-i aparține debitoarei . creanța intimatei nu a fost acoperită integral, contestația la executare propriu-zisă urmează să fie respinsă, dată fiind obligația solidară ce le incumbă contestatorilor în calitate de garanți - avaliști.
Referitor la susținerea celor doi contestatori în sensul că imobilul indicat în somația comunicată de executorul judecătoresc, a cărei anulare o solicită, a fost ipotecat în favoarea Băncii Transilvania SA și nu poate fi vândut, va fi înlăturată de instanță, legiuitorul neprevăzând o astfel de împrejurare ca un impediment privind executarea silită, după adjudecare și achitarea prețului executorului revenindu-i obligația de a proceda la distribuirea sumei încasată potrivit ordinei de preferință instituită prin dispozițiile art.563 Cod procedură civilă din 1865.
Cu privire la capătul de cerere referitor la cenzurarea cheltuielilor de executare, dat fiind că onorariul stabilit de executorul judecătoresc este prea mare, de 7.383,78 lei(inclusiv TVA), iar cheltuielile de executare silită, în cuantum de 744 lei(inclusiv TVA), nu sunt justificate, instanța reține că la stabilirea onorariului expert au fost avute în vedere dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000®, modificată și completată, procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 17 octombrie 2013 cuprinde, în detaliu, activitatea desfășurată în temeiul căreia au fost percepute aceste cheltuieli.
Referitor la cererea privind dispunerea suspendării silite:
Conform art.403 raportat la art.7231 Cod procedură civilă din 1865, instanța poate dispune suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în raport și de valoarea obiectului cererii, cauțiune care nu poate reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, în cauză valoarea creanței fiind de 82.732,88 lei.
În ședința publică din 05 decembrie 2013, când părțile în speță au fost legal citate, cuantumul cauțiunii, potrivit dispozițiilor legale enunțate mai sus, a fost stabilit la 3.428 lei achitat de către contestatorul P. L.-S. cu chitanța nr._/1 din 14.01.2014 la CEC Bank – unitatea Roșiorii de Vede, recipisa de consemnare nr._/1 din 14.01.2014 eliberată de aceeași unitate bancară.
Reținând că prin consemnarea cauțiunii intimata este asigurată pentru a-și acoperi, eventualele pagube, în ipoteza dispunerii suspendării executării silite, dată fiind poziția contestatorilor față de societatea debitoare principală, aflată în procedura insolvenței, sub incidența planului de reorganizare, existând premisa luării și a altor măsuri care să salveze de la vânzare imobilul proprietatea contestatorilor(unde-și au și domiciliul), instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare prin hotărâre irevocabilă.
Față de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și considerentele de mai sus va fi respinsă cererea contestatorilor privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii P. L. S. și P. I. R. în termen și legal motivat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluției de respingere a cererii de anulare a actelor de executare silită emise de executorul judecătoresc.
- Într-un prim motiv de recurs s-a arătat că în procedura insolvenței derulate cu privire la debitoarea . al cărui bilet la ordin l-au avalizat, creditorul B. s-a înscris cu creanța de 81.090 lei astfel că nu mai putea să urmeze calea dreptului comun de executare.
- A doua critică a vizat creanța pentru care s-a pornit executarea despre care recurenții au susținut că nu este certă câtă vreme s-a mai achitat din debit suma de 8527 lei cu dovezi la fond, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
- În al treilea rând recurenții au susținut că imobilul indicat în somație este ipotecat în favoarea altei bănci, Banca Transilvania SA, astfel că în condițiile în care acest imobil singurul în care recurenții locuiesc, ar fi vândut la licitație, creditul din prezenta cauză nu ar putea fi îndestulat,prioritate având cealaltă instituție de credit.
- Ultima critică a vizat cuantificarea cheltuielilor de executare, cu privire șl care s-a susținut că sunt exagerat și nejustificat de mari.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 ind 1 și 304 pct 7 și pct 9 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea formulată ( fila 19), intimata B. SA a cerut respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, recurenții depunând ordinul de plată nr.25/09.05.2014 (fila 32) pentru suma de 47.790,20 lei, achitată de debitorul . în contul creditorului beneficiar .>
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor art 304 ind 1 Cod Procedură Civilă, tribunalul găsește recursul întemeiat.
Astfel, în considerentele sentinței atacate, instanța de fond a reținut că nici în urma distribuirii prețului încasat ca urmare a vânzării rețelei de telecomunicații ce îi aparține debitorului . creanța intimatei nu a fost acoperită integral. Însă, în recurs s-a susținut de către recurenții contestatori că debitorul principal . prin ordinul de plată depus în calea de atac, a achitat în întregime debitul datorat creditoarei .>
Ceea ce este de netăgăduit este că debitorul a achitat cu ordinul de plată nr.25/09.05.2014 suma de 47.790,20 lei însă neconcordanțele dintre sumele vehiculate nu pot fi analizate în acest ciclu procesual ci se impune administrarea unui probatoriu de specialitate financiar-contabilă care să examineze situația plăților și încasărilor întrucât în acest moment nu este cert dacă debitorul principal . a acoperit integral, astfel cum se susține de către avaliști sau nu, debitul datorat creditoarei .>
D. pentru care în temeiul art 312 alin 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-contestatori P. L. S. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ..212, ., . și P. I. R. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ..212, ., ., împotriva sentinței civile nr. 200 din 6 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata .> cu sediul în București, ..6A, sector 2.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F. M. C. Doinița V. M. P. C.
Red. FM: 05.06.2014
Th-red P.C.- 10.06.2014 - 2 ex
Df .-_
Jud. Roșiorii de Vede
Jf.- I. P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 710/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 517/2014.... → |
|---|








