Fond funciar. Decizia nr. 99/2014. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 99/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 2412/292/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILA NR. 99

-APEL-

Ședința publică de la 31 martie 2014

Tribunalul compus din:

Președinte – V. M.

Judecător - F. M.

Grefier - Bînciu E.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant E. F., domiciliat în București, .. 4, ., ., împotriva încheierii pronunțată la data de 28 ianuarie 2014 de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Vîrtoape, cu sediul în . și C. Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 cu sediul social în A., județ Teleorman, având ca obiect – fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, apelantul-reclamant solicitând prin cererea de apel judecarea în lipsă conform art. 411 alin. 2 C..

TRIBUNALUL:

Deliberând, asupra cererii de apel, constată și reține următoarele:

P. cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2014, reclamantul E. F. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în Sentința civilă nr. 2370 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul nr._/2013.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în cuprinsul sentinței civile s-au strecurat două erori materiale astfel: la fila 2, primul rând, s-a menționat C. locală Ciolănești, în realitate este C. locală Vârtoape iar în dispozitivul sentinței, fila 2, rândul 7 s-a menționat în mod greșit moștenitor al lui V. M P., corect fiind V. N. P. (fiind fiul lui N., conform certificatului de deces . nr._).

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 442 Cod procedură civilă .

Au fost anexate cererii în copie, sentința civilă a cărei îndreptare se solicită, copia certificatului de deces și copia cărții de identitate a reclamantului.

P. încheierea din_ Judecătoria Roșiori de Vede a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul E. F., pentru îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentința civilă nr. 2370 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul nr._/2013, având ca obiect fond funciar, pârâte în cauză fiind C. locală Vârtoape pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, județul Teleorman și C. Județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinței civile nr. 2370 din 17 septembrie 2013 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, în sensul că la pagina 2 în loc de „ pârâta C. locală Ciolănești” se trece „C. locală Vîrtoape” ; a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul aceleași sentințe - pagina 3, rândul 7.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art 442 al.1 Cod procedură civilă privitoare la cererea reclamantului referitoare la capătul de cerere privind îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinței civile nr. 2370 din 17 septembrie 2013 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, în sensul că la pagina 2 în loc de „ pârâta C. locală Ciolănești” se va trece „C. locală Vîrtoape”.

Cu referire la cel deal doilea capăt de cerere privitor la solicitarea reclamantului de îndreptare a erorii materiale cu privire la defunctul V. N. P. și nu V. M. P., cum s-a menționat în dispozitivul hotărârii, prima instanță a constatat că titlul de proprietate a fost emis pe acest nume și nu s-a solicitat de către reclamant modificarea cu privire la acest aspect, situația față de care a apreciat ca nefondat acest capăt de cerere .

Împotriva încheierii din_ a Judecătoriei Roșiorii de Vede a declarat apel apelantul reclamant E. F. solicitând admiterea apelului declarat, schimbarea încheierii apelate cu consecința admiterii în totalitate a cererii de îndreptare eroare materială.

Apelantul reclamant a arătat că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță în mod greșit a apreciat că la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care să rezulte că E. P. este una și aceiași persoană cu V. P., în condițiile în care, la dosarul cauzei, există referatul Comisiei Locale de fond funciar Vârtoape din care rezultă că V. P. este cunoscut și ca E. P. fila 57, iar la fila 58 există o declarație de notorietate dată în fața primarului prin care a făcut această dovadă.

Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 442 C..

În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.

Analizând încheierea apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 442 alin. 1 C.proc.civ. „ erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”

Astfel, pot face obiectul îndreptării unei hotărâri judecătorești (deci, a unei sentințe, decizii sau încheieri) doar erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri, cum ar fi: datele de identificare ale părților, adresele acestora, date privitoare la un bun care face obiectul cererii de chemare în judecată, omisiunea preluării în dispozitiv a unor dispoziții cuprinse în încheierea de ședință.

Erorile materiale care pot face obiectul rectificării constau, deci, în greșeli formale, de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar, din susținerile probate ale părților sau din caietul grefierului de ședință și nu din greșeli de judecată.

Astfel, pe calea îndreptării hotărârii nu se poate cere corectarea unui aspect de fond al raporturilor dintre părți sau lămurirea, completarea hotărârii ori înlăturarea dispozițiilor potrivnice din aceasta.

Din acest considerent, în practica judiciară s-a decis că invocarea greșitei aplicări a legii, omisiunea aplicării unui text de lege, completarea elementelor de identificare a părților cu date noi fată de cele existente în dosar, dacă în felul acesta se tinde la schimbarea persoanei acestora, completarea măsurilor din dispozitivul hotărârii cu date ce nu se regăsesc în încheierea de ședință, nu constituie erori materiale susceptibile de rectificare pe calea îndreptării hotărârii judecătorești.

Din perspectiva considerațiilor teoretice prezentate, Tribunalul reține că nu se poate dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul încheierii din_ , solicitarea apelantului reclamant, de îndreptarea erorii materiale cu privire la defunctul V. N. P., nefăcând obiectul cererii de îndreptate conform dispozițiilor menționate, cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate nr._ din_ a fost emis pe acest nume fără a se solicita modificarea cu privire la acest aspect.

Față de aceste considerente, Tribunalul, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul -reclamant E. F. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant E. F., domiciliat în București, .. 4, ., ., sector 6, împotriva încheierii pronunțată la data de 28 ianuarie 2014 de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Vîrtoape, cu sediul în . și C. Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 cu sediul social în A., județ Teleorman, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 martie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. M. F. M. Bînciu E.

Red. V.M.- 07.04.2014

Thred. B.E- 30.04.2014 /5 ex.

Df._

Jf.- M. C. L.

./2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 99/2014. Tribunalul TELEORMAN