Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 98/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 5810/740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 98
-APEL-
Ședința publică de la 31 martie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - F. M.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol, judecarea apelurilor civile declarate de apelantul-reclamant I. R., cu domiciliul în B., ., județ B. și domiciliul ales în comuna B., .. 101, județ Teleorman și apelanta-pârâtă Bureață L. domiciliată în ., cu domiciliul ales la S. B. & Asociații în București, Piața A. I., nr. 6, ., împotriva sentinței civile nr. 132 pronunțată la data de 16 ianuarie 2014 de Judecătoria A., având ca obiect – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant I. R. asistat de avocat C. I. și apelanta-pârâtă Bureață L. asistată de avocat Medeea B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul declarat de apelantul-reclamant I. R., este legal timbrat cu suma de 20 lei taxa judiciară de timbru achitată cf. chitanței . nr._/03.03.2014 aflată la fila 37.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că Judecătoria A. a comunicat apelul declarat de apelanta Bureață L., precum și faptul că apelul declarat de aceasta nu este legal timbrat cu suma de 20 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 coroborat cu art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă, republicat, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Avocat Medeea B. pentru apelanta-pârâtă depune chitanța . nr._/31.03.2014 reprezentând c/v taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Avocat C. I., pentru apelantul-reclamant invocă excepția tardivității apelului declarat de apelanta – pârâtă Bureață L.. Apreciază că apelul nu este declarat în termen, conform art. 999 Cod Procedură Civilă care prevede că ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă partea a fost prezentă și de la comunicare dacă părțile au lipsit.
Avocat Medeea B. apreciază că apelul a fost declarat în termen, întrucât apelul a fost depus la data de 22.01.2014 la Oficiul Poștal, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Tribunalul, unește excepția invocată cu fondul cauzei și deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocat C. I. învederează că în temeiul art. 999 alin. 1 Cod Procedură Civilă a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 132/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ și a criticat-o, deși în dispozitivul sentinței s-a admis cererea, pentru motivul nesoluționării de instanța de judecată și respingerii ca neîntemeiată a cererii privind luarea minorului la domiciliul apelantului reclamant. Acest aspect vizează apelul. În mod eronat s-a respins acest capăt de cerere pentru că disp. art. 996 Cod Procedură Civilă în alin. 1 prev. că instanța de judecată stabilește că „ în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere” și ultima teză „ pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. În această ultimă teză se face trimitere la disp. art. 919 Cod Procedură Civilă care prev. că instanța” poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, ...”.
Dacă textul legal prevede ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul, în condițiile în care apelantul-reclamant s-ar duce la apelanta-pârâtă, s-ar ivi certuri între aceștia și de fapt ordonanța președințială tocmai acest lucru vizează, pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, cu privire la acest aspect solicită luarea minorului la domiciliul bunicului său, măcar odată pe lună .
Avocat Medeea B. pentru apelanta-pârâtă, solicită respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant I. R.. Prin cerea de apel se arată că minorul a fost furat de către apelanta-pârâtă, însă prin hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a stabilit domiciliul minorului la apelantă, în mod corect de altfel, având în vedere că minorul este la o vârstă fragedă, între mamă și copil există o puternică legătură afectivă.
De asemenea, apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a ordonanței președințiale.
Cu privire la apelul declarat de apelanta-pârâtă Bureață L., solicită admiterea apelului și anularea sentinței apelate, având în vedere că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilității. Deși apelantul-reclamant a solicitat prin cerere găzduirea minorului la domiciliul bunicului său din . acordat altceva decât s-a cerut, a dispus vizitarea minorului la domiciliul apelantei-pârâte, la dosar nefiind depusă o asemenea cerere din partea apelantului-reclamant.
Pe fondul cauzei arată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de ordonanța președințială. Nu s-a făcut dovada urgenței și nici nu a prezentat fapte concrete din care să rezulte caracterul urgent al măsurilor solicitate și nici existența vreunui drept care s-ar păgubi prin întârziere întrucât apelanta-pârâtă nu a interzis niciodată apelantului-reclamant să viziteze minorul.
De asemenea, arată că solicită cheltuieli de judecată.
Avocat C. I., cu privire la apelul declarat de apelanta-pârâtă Bureață L. solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă republicat, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cererilor de apel;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 29.11.2013 sub nr._, reclamantul I. R. a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta BUREATA L., pe cale de ordonanta presedintiala să fie obligata parata sa-i permita vizitarea minorului I. Nicolas A., nascut la 08.03.2009, dupa programul mentionat in cerere, pana la solutionarea fondului.
În motivarea acțiunii, in fapt, reclamantul a arătat că prin sentinta civila nr. 3345/25.09.2013 pronuntata de Judecatoria A. s-a dispus ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa fie exercitata de ambii parinti. Întrucât prin aceasta sentinta nu s-a dispus vizitarea minorului de catre reclamant acesta a formulat actiune pe dreptul comun ce face obiectul dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecatoriei A.. Mai arata reclamantul ca sunt intrunite conditiile pronuntarii unei ordonante presedintiale intrucat in favoarea sa exista aparenta dreptului, masura este provizorie, fiind vorba despre un drept personal nepatrimonial.
În drept, cererea a fost intemeiata pe prev. Art. 996-1001 Cod civil.
Parata, legal citata, a formulat si depus la dosar intampinare prin care a invocat pe cale de exceptie anularea cererii de ordonanta presedintiala pentru nerespectarea cerintelor prevazutre de art. 194 C.pr.civila, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, aratand ca nu sunt indeplinite cerintele de admisibilitate in mod cumulativ, intrucat reclamantul nu a facut dovada existentei unei urgente in luarea masurii. Mai arata parata ca prin sentinta civila nr. 3545/2013 a Judecatoriei A. s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca exercitarea autoritatii parintesti sa se exercite in comun de ambii parinti, iar reclamantului nu i s-a ingradit in nici un moment dreptul de a vizita minorul sau de a lua legatura cu acesta. Intrucat nu este indeplinita cerinta urgentei, ca o cerinta esentiala a ordonantei presedintiale, se solicita respingerea cererii. Totodata, nici cerinta caracterului vremelnic nu este indeplinita atata timp cat reclamantul nu a facut dovada existentei pe rolul instantei a unei actiuni pe dreptul comun avand ca obiect stabilire program de vizita prin depunerea unui certificat de grefa in acest sens.
In drept, parata a invocat prev. Art. 175, art. 205, art. 254, art. 451, art. 996 C.pr.civila.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, in copie, înscrisuri: acte de identitate reclamant, sentinta civila nr. 3545/2013 a Judecatoriei A., cerere de chemare in judecata inregistrata la data de 21.11.2013 pe rol la Judecatoria A. avand ca obiect stabilire program de vizita minor.
In cadrul cercetării judecătorești au fost administrate probele cu înscrisuri, pentru reclamant cat si pentru parata.
Prin sentința civilă nr. 132/_ Judecătoria A. a admis in parte cererea de ordonanță presedințială formulata de reclamantul I. R., în contradictoriu cu pârâta BUREATA L.: a obligat pârâta sa permita reclamantului sa aiba legaturi personale cu minorul I. Nicolas A., nascut la data de 08.03.2009 în prima si a treia saptamâna din fiecare luna, in zilele de sâmbata si duminica, in intervalul orar 12.00 - 18.00, la domiciliul paratei, pâna la solutionarea definitiva a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei A. ; a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind luarea minorului la domiciliul reclamantului ; a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nerecunoașterea dreptului părintelui la care nu a fost stabilit domiciliul copilului, de a avea legături personale cu acesta, ar constitui o gravă încălcare a drepturilor acestui părinte, dar și a principiului interesului superior al copilului, care trebuie să mențină relații personale și contacte directe cu ambii părinți.
A apreciat că, o astfel de cerere este admisibilă și în situația în care minorul se află în îngrijirea de fapt a celuilalt părinte la care s-a stabilit domiciliul prin hotarare judecatorească definitiva, iar părintele la care se află copilul îngrădește sau restrânge în orice mod dreptul celuilalt părinte de a avea relații personale cu acel copil, însă luarea măsurii provizorii trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.
Reținând starea tensionata care exista între cei doi parinti, a apreciat ca reclamantul este prejudiciat din punct de vedere afectiv si al dreptului sau conferit de lege de a veghea la cresterea si educarea copilului, motiv pentru care a considerat îndeplinita conditia urgentei.
De asemenea, a apreciat ca îndeplinite si celelalte conditii impuse de lege pentru solutionarea cauzei pe calea ordonantei presedintiale, respectiv vremelnicia, arătând că masura se va dispune pâna la solutionarea definitiva a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecatoriei A., cat si neprejudecarea fondului, stabilirea in mod definitiv a unui program de vizita a minorului urmand a se face în baza dreptului comun .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelantul - reclamant I. R., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate sub aspectul modificării programului de vizitare a minorului .
Apelantul reclamant a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece prima instanță nu a ținut seama de împrejurarea că primează interesul superior al copilului, acesta fiind singurul criteriu care se are in vedere in stabilirea legăturilor cu celalalt părinte căruia nu i-a fost încredintat copilul.
De esența acestui raționament este si faptul ca stabilirea programului de vizitare este condiționată nemijlocit de vârsta frageda a minorei care presupune sa beneficieze in permanenta de afecțiunea ambilor părinți .
Acest fapt este de natura sa garanteze o educație echilibrata, corespunzătoare minorei si un comportament menit sa fie adaptabil in relație cu persoanele din jur .
Prin întâmpinarea formulată apelanta pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.
A arâtat că instanța de fond, în considerarea interesului superior al minorului a stabilit locuința acestuia la domiciliul său, având în vedere vârsta acestuia, de patru ani, siguranța pe care o oferă mama în creșterea și educarea sa.
Cererea de apel nua fost motivată în drept.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel în termenul legal, apelantul - pârât Bureață L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială .
Apelantul pârât a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 996 C. și a principiului disponibilității, instanța de fond pronunțându-se cu depășirea limitelor învestirii, acordând altceva decât s-a cerut.
În ce privește încălcarea principiului disponibilității, a arătat că, deși apelantul reclamant a solicitat găzduirea minorului la domiciliul bunicului patern, prima instanță a dispus vizitarea minorului la domiciliul său.
Cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 996 C. a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca îndeplinită condiția urgenței, în sensul că apelantul reclamant nu a prezentat fapte concrete din care să rezulte caracterul urgent al măsurii luate .
Prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 C. privind acordarea cheltuielilor de judecată în raport de culpa procesuală a fiecăreia dintre părți.
În susținerea motivului de apel invocat a arătat că, în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a reținut că apelantul reclamant se află în culpă procesuală.
În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466, 453, 996 C..
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată cele două apeluri nefondate pentru următoarele considerente:
Cât privește apelul declarat de apelantul reclamant I. R. Tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma motivului de apel invocat, reține că soluția instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale .
Astfel, motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, nu a ținut seama de împrejurarea că primează interesul superior al copilului, și astfel a stabilit un program de vizitare a minorului necorespunzător, se constată nefondat.
Art. 496 alin 5 CC conține o dispoziție de principiu în sensul că „părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
În acord cu prevederile Codului civil sunt și cele ale Legii nr. 272/2004, cât și ale Legii nr. 18/1990 de ratificare a Convenției cu privire la drepturile copilului, aceasta din urmă stabilind prin art. 9 pct. 3 că statele părți se angajează să respecte drepturile copilului, care a fost separat de unul dintre părinți, de a întreține relații personale și contacte directe cu respectivul părinte, în mod regulat, iar restrângerea acestui drept poate avea loc numai pentru motive serioase, de protecție a minorului.
Art. 38 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, stabilește că instanța este abilitată să se pronunțe cu privire la modalitatea în care se exercită dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra legături personale cu minorul, prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător.
Astfel, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 14 alin. 1 acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi relațiile personale realizându-se conform art. 15 prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
În ceea ce privește programul de vizitare a minorului de către apelantul reclamant stabilit de către prima instanță, respectiv: - în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 12.00 – 18.00 la domiciliul pârâtei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ a Judecătoriei A., Tribunalul apreciază că acesta este unul rezonabil, care respectă interesul superior al copilului, fiind stabilit să asigure condiții normale de întreținere a legăturilor personale cu tatăl său cu o suficientă constanță și substanță pentru a menține o anumită a viață de familie cu acesta, în contextul în care nu mai locuiesc împreună.
Interesul superior al copilului nu implică evitarea oricărei schimbări a mediului familial pentru o perioadă de timp chiar și atunci când este vorba de celălalt părinte, ci, din contră, menținerea unor legături efective care să conducă la existența unei vieți de familie cu ambii părinți, însă, dată fiind vărsta fragedă a minorului, de patru ani, relațiile tensionate dintre soți, corect a apreciat prima instanță că este în interesul minorului ca programul de vizită să se realizeze la domiciliul pârâtei.
Este adevărat că, atingerea dezideratului privind interesul minorului presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinți cel puțin pe o durată de timp determinată chiar și provizoriu, însă, nu și în condițiile în care starea conflictuală dintre părți nu permite înfăptuirea în condiții de normalitate a acestui deziderat.
În aceste condiții, se constată că programul stabilit de instanța de fond realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contract regulat între un părinte și copilul său și aceea de respectare, pe cât posibil, a programului de viață cu care acesta este obișnuit, instanța folosindu-și puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente.
Privitor la apelul declarat de apelantul pârât Bureață L. Tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma motivelor de apel invocate, reține că soluția instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale .
Astfel, motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 996 C. și a principiului disponibilității, instanța de fond pronunțându-se cu depășirea limitelor învestirii, acordând altceva decât s-a cerut, se constată nefondat.
Tribunalul reține că ipoteza privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Referitor la înțelesul sintagmei „încălcarea sau aplicarea greșită a legii” trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură.
În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente.
Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de apel, aceasta însemnând că, în realitate, instanțele de fond beneficiază, în aceste cazuri, numai de o anumită marjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la motivele de apel invocate în prezenta cauză, Tribunalul reține că în categoria textelor de lege ce implică o apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se includ art. 996 C. care conține norme speciale privitoare la procedura ordonanței președințiale, și art. 919 C., în temeiul căruia instanța poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii, texte de lege care au fost interpretate corect de prima instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 996 C., instanța, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Potrivit art. 919 din același cod, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.
Se va reține incidența dispozițiilor art. 919 C., pe considerentul că între părți există, dosarul nr._ având ca obiect – stabilire program vizitare minor – aflat în procedura de regularizare .
Din interpretarea dispozițiilor art. 919 C. rezultă că pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, instanța poate lua măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței cu condiția îndeplinirii cerințelor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială .
Potrivit noii reglementări, cererea de ordonanță președințială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerințele aparenței dreptului, caracterului provizoriu al măsurii, existenței unor cazuri grabnice și neprejudecării fondului .
În ceea ce privește aparența de drept s-a statuat că aceasta este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Cât privește, termenul provizoriu al măsurii dispuse pe calea ordonanței președințiale, acesta caracterizează, de altfel, specificul procedurii alese de către parte, și are o dublă semnificație: pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurii luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt, iar pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestei măsuri în sensul că, dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Legat de caracterul urgent al măsurii luate s-a arătat că acesta trebuie stabilit prin raportare strictă la scopul luării acestor măsuri, și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ; prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări., că se are în vedere numai la caracterul cert al viitoarei pagube sau piedici, că trebuie să persiste pe tot parcursul judecății, inclusiv în căile de atac, că, se apreciază în concret, atât prin referire la conținutul subiectiv și obiectiv al situației juridice generatoare cât și prin referire la data judecării cererii. .
Cu referire la cerința neprejudecării fondului s-a statuat că această condiție a impus limitarea judecății în cererea de ordonanță doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant, așa încât, dezlegarea problemelor de drept în cauza dedusă judecății, se va circumscrie numai stabilirii aparenței de drept invocate de reclamant, fără a se putea tranșa irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părți.
Din perspectiva considerațiilor teoretice prezentate, Tribunalul reține că, prima instanță corect a apreciat îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială .
În ceea ce privește afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept corect s-a reținut de către prima instanță că, aparența de drept este în favoarea reclamantului, având în vedere că poziția acestuia este preferabilă din punct de vedere legal în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt prin raportare la interesul superior al copilului, care deși aflat la o vârstă fragedă și necesită sprijin necondiționat și permanent din partea mamei, nu poate fi privat de afecțiunea tatălui, care deși, urmare stării conflictuale instalate în familie, păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul chiar și provizoriu.
Cu referire la caracterul urgent al cererii, Tribunalul apreciază că acesta rezidă în asigurarea unei stabilități cât privește situația juridică a minorului, până la soluționare procesului de stabilire program vizitare minor, fiind justificat, în speță, de împrejurarea că de la separarea în fapt a părților stabilitatea minorului în vârstă de patru ani a fost afectată de condițiile inerente ale separării în fapt a părților.
Cât privește caracterul provizoriu, Tribunalul apreciază că și acesta este îndeplinit de vreme ce măsurile dispuse pe calea acestei proceduri speciale, urmând să dureze numai până la rămânerea irevocabilă a hotărârilor pronunțate în dosarul nr._ .
Cu referire la condiția neprejudecării fondului, reținând că în procedura specială instanței îi este permis numai să se limiteze la a verifica aparența dreptului afirmat de către reclamant, fără însă a prejudeca fondul cauzei, Tribunalul apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că această aparență de drept este în favoarea reclamantului, în sensul că poziția acestuia este una preferabilă din punct de vedere legal în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt, stabilind că pentru moment, este în interesul superior al minorului ca programul de vizitare a minorului de către apelantul reclamant să se realizeze la domiciliul apelantei pârâte dată fiind starea conflictuală existentă între părți.
Cu referire la motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 C. privind acordarea cheltuielilor de judecată în raport de culpa procesuală a fiecăreia dintre părți, se constată de asemenea nefondat.
Cheltuielile de judecata se acorda la cererea partii interesate, nu din oficiu ; ele pot reprezinta, taxe judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei lor la proces, cheltuieli de transport, cazare daca este cazul, orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.
Temeiul juridic il reprezinta art. 453 NCPC, care prevede ca partea care pierde procesul va fi obligata la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
Culpa procesuala poate apartine paratului sau reclamantului. Culpa apartine paratului atunci cand: a fost admisa actiunea reclamantului, cand pe parcursul procesului paratul isi executa obligatia cu consecinta respingerii cererii reclamantului, deoarece ramane fara obiect, sau cand isi executa obligatia inainte de sesizarea instantei, fara sa instiinteze reclamantul.
Culpa procesuala apartine reclamantului cand cererea lui de chemare in judecata a fost respinsa ca netrimbrata ori a fost anulata, cand calea de atac i-a fost anulata, cand cererea s-a perimat sau cand a renuntat la judecata sau la dreptul subiectiv, ori atunci cand pretentiile sale nu sunt intemeiate in tot sau in parte, culpa existand doar cu privire la acea parte.
În speță nu se poate vorbi de o culpă a apelantului reclamant, pretentiile sale fiind apreciate ca întemeiate în totalitate, cererea de ordonanță președințială fiind admisă tocmai pentru că a fost apreciată de prima instanță ca întemeiată, schimbată a fost numai modalitatea de stabilire a programului de vizitare a minorului .
Față de aceste considerente, Tribunalul, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta -reclamantă T. A. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelantul-reclamant I. R., cu domiciliul în B., ., județ B. și domiciliul ales în comuna B., .. 101, județ Teleorman și apelanta-pârâtă Bureață L. domiciliată în ., cu domiciliul ales la S. B. & Asociații în București, Piața A. I., nr. 6, ., ., împotriva sentinței civile nr. 132 pronunțată la data de 16 ianuarie 2014 de Judecătoria A., ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 martie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. F. M. Bînciu E.
Red. V.M.- 02.04.2014
Thred. B.E- 29.04.2014 /4 ex.
Df._
Jf.-I. M. M.
./2014
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 122/2014. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 311/2014. Tribunalul... → |
|---|
