Pretenţii. Decizia nr. 431/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 431/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1357/329/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 431
APEL
Sedinta publica de la 13 octombrie 2014
Tribunalul compus din:
P. – A. L. N.
Judecător – V. M.
Grefier –Ț. N.
Pe rol, ,judecarea apelului civil declarat de apelantul-pârât S. D., cu domiciliul în comuna B., ., împotriva sentinței civile nr. 90 din 7 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în C., ., județ D., prin mandatar Coface România Credit Management Services SRL, cu sediul în București, sector 1 Calea Floreasca, nr. 39, . obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut in sedința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apel netimbrat.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă s-au comunicat intimatei cererea de apel și motivele de apel, aceasta depunând întâmpinare și solicitând judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se referă că apelantul-pârât nu a timbrat apelul declarat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 179,6 lei și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 rap. la art. 95 pct. 4 NCPC, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față; din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului declarat de apelantul-pârât și rămâne în pronunțare, asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată urmatoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria T. M. sub nr._ din 1 august 2013 formulată de COFACE ROMÂNIA Credit Management Services SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.39, etaj 3, sector 1, în calitate de mandatară a reclamantei . cu sediul în C., ., județul D., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI RO_, cu sediul procesual ales la adresa societății din București, Calea Floreasca nr.39, etaj 3, sector 1, a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul S. D., domiciliat în ., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata debitului în cuantum de 5.084,30 lei, sumă compusă din contravaloarea facturilor atașate cererii reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică, precum și plata dobânzii legale, calculată până la data achitării integrale a debitului.
A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma verificării instalației electrice, de alimentare și măsurare la locul de consum aparținând pârâtului, a fost întocmit procesul verbal de constatare/nota de constatare atașată cererii de chemare în judecată, privind neregulile găsite la fața locului, încheiat în prezența pârâtului, fiind semnat de acesta fără obiecțiuni.
Astfel, s-a constatat că pârâtul consuma energie electrică, fără ca aceasta să fie înregistrată de contorul electric, fapt evidențiat în procesul verbal de constatare/nota de constatare.
Cu acordul pârâtului, s-a procedat la inventarierea aparatelor de consum energie electrică, urmând a se stabili consumul, în conf.cu art.142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din data de 25.06.2004, aprobat prin HG nr.1007/2004, în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici
și de 6 luni pentru ceilalți consumatori. Acest consum este evidențiat în nota de calcul/fișa de evaluare a energiei electrice anexate cererii.
A arătat că expedierea facturilor reprezentând recuperare energie electrică, respectiv verificare și constatare consum neînregistrat, se realizează prin operatorul național din domeniul serviciilor poștale aflate în proprietatea statului român, că facturile au fost acceptate la plată, având în vedere că aceste facturi nu au fost contestate de pârât conform prevederilor art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG 1007/2004 care stabilește că pârâtul avea obligația ca în cazul în care contestă valoarea facturii, să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primirea facturii.
De asemenea, arată reclamanta că are autorizarea de a emite facturi doar într-un singur exemplar pe suport de hârtie, potrivit Ordinului 1077/2001 emis de Ministerul de Finanțe privind condițiile în care se pot edita, într-un singur exemplar, facturile fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, utilizate în activitatea financiară și contabilă, autorizare care se acordă furnizorilor cu un număr mare de clienți (sfera de activitate a agenților economici este prestarea de servicii sau livrarea bunurilor de utilitate publică cum sunt, furnizarea energiei electrice, termice, a gazelor naturale, apă, canalizare, telefonie fixă și mobilă, transmisia de programe TV și radio și altele similare, iar rațiunea acestei autorizări, exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică a semnării de către client pe exemplarul doi și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor.
În drept au fost invocate prevederile art.194 și următoarele Cod proc.civ.,art.1357 și următoarele din Noul Cod Civil, art.1516 și art.1521 N. cod civ, art.142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice și legii nr.13/2007.
În susținere, reclamanta a depus la dosar în copii certificate: procură specială autentificată sub nr.3529/29 iulie 2013, de Biroul Notarial „Consens”, anexa la procura specială din data de 29.07.2013, interogatoriu pârâtului în original, cerere de probatorii, HG 1007/2004, situația contului la data de 10.07.2013, petiție, notă suplimentară, răspuns C. România, completare la răspuns, răspunsuri la petiții, notă de constatare, facturile nr._ și nr._.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantului este nefondată și neîntemeiată, având la bază o falsă notă de constatare și o falsă interpretare și administrare a probelor.
A mai arătat pârâtul că în actul de control se precizează că ar fi fost racordat ilegal la rețea, că nu are contor electric consumul nefiind înregistrat, iar contractul de furnizare a fost pe numele tatălui său și prin cererea nr.40/_/23.01.2012 a solicitat transferarea contractului de furnizare pe numele său, solicitare făcută și în anul 2006 și refuzată de către furnizor, și pentru că a ridicat anumite obiecțiuni la contract, însușite de A.N.R.E. și Protecția Consumatorului, reprezentanții furnizorului s-au prezentat la locul de consum și au devastat instalația, au sustras racordurile în lipsa lor și a oricărui agent de constatare.
De asemenea, a aratăt pârâtul că a procurat documentația necesară, inclusiv contract de furnizare pe numele său pe care l-a semnat, depunându-l la conducerea C.A.C. T. M. însă actele s-au pierdut, revenind cu altă documentație și alte forme la aceeași conducere la data de 21.08.2012, iar cu ocazia falsului control, reprezentanții N.F.L. au susținut că actele sale de la C.A.C. T. M. nu mai sunt valabile centrul fiind desființat, și că trebuie să se adreseze centrului de la Roșiorii de Vede, lucru care l-a făcut fără rezultat.
A arătat pârâtul că obligația instalării contorului și a racordului sustras aparține furnizorului și nu lui, și refuzul de a plăti cele două facturi în discuție reprezintă refuz la plată, însă suma este nedatorată, creanța inexistentă și acțiunea mandatarului și a mandantului este un act ilogic, nefundat și neîntemeiat.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a invocat dispozițiile art.115 și următoarele Cod procedură civilă.
În răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că este proprietara instalației electrice fraudate de către pârât și este îndreptățită să recupereze contravaloarea energiei electrice consumate fraudulos și în cererea de chemare în judecată a arătat că există un prejudiciu, faptă ilicită și raport de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăția petentului, constând în consumul de energie electrică, fără ca aceasta să fie înregistrată în contorul electric, vinovăție recunoscută de pârât prin semnarea notei de constatare.
A menționat de asemenea că pârâtul în urma controlului a fost găsit racordat ilegal la rețeaua de 0,4 kv proprietatea C. fără a avea contor electric și fără contract de furnizare a energiei electrice, energia consumată nefiind înregistrată și facturată.
Prin sentinta civilă nr. 90 din 7 februarie 2014, Judecatoria T. M. a admis acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta . cu sediul în C., ., județul D., cu sediul procesual ales la adresa societății din București, Calea Floreasca nr.39, etaj 3, sector 1 prin mandatara COFACE ROMÂNIA Credit Management Services SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.39, etaj 3, sector 1, împotriva pârâtului S. D., domiciliat în ..
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 5.084,30 lei reprezentând despăgubiri civile și dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integrală a despăgubirilor, precum și la plata sumei de 359,22 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul-pârât S. D. criticând sentința pronunțată de instanța de fond pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului formulat.
În susținerea motivelor de apel a menționat că pronunțarea hotărârii atacate s-a efectuat de către o instanță ce nu avea competență, până la soluționarea strămutării cauzei, în cauză existând mai multe motive de suspendare, potrivit legii. A mai susținut că s-au încălcat grav legea și procedura, atât la judecarea cauzei, cât și anterior, refuzându-i-se o . drepturi necesare apărării sale, menționând că s-au interpretat eronat probele administrate în cauză.
În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 C..
În dovedirea apelului a depus înscrisuri ( f.20), iar la data de 18.06.2014 a depus note scrise prin care a solicitat amânarea judecății cauzei, inclusiv a plății taxei judiciare de timbru, întrucât a formulat cerere de strămutare a cauzei. Prin încheierea nr. 4A din 14.07.2014 pronunțată de C. – Secția a-IV-a Civilă în dosarul nr._ cererea de strămutare a cauzei formulată de pârât a fost respinsă, ca nefondată.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.
În procedura prealabilă prin rezoluția din 11.04.2014 s-a pus în vedere apelantului-pârât, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 179,6 de lei conform art. 23 alin. (1) lit. „a” din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu indicarea posibilității de a formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru conform art. 33 alin. (2) din același act normativ.
În ședința publică din data de 13.10.2014, tribunalul a invocat din oficiu, excepția netimbrării apelului.
Excepția este întemeiată.
Potrivit art. 32 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru, se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac.
De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, „lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată, la care partea a fost legal citată”.
În speță, aplantul-pârât, a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 179,6 lei, pentru termenul de judecată din data de 13.10.2014 (fila 15, 16), obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Ca atare, pentru considerentele de mai sus și față de caracterul absolut al excepției netimbrării, se va dispune anularea apelului, ca netimbrat.
În fine, soluționarea apelului pe baza excepției de procedură privind netimbrarea acestuia, face de prisos analizarea, celorlalte aspecte și a motivelor de apel, care privesc fondul deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admit excepția nelegalei timbrări invocată din oficiu.
Anulează apelul declarat de apelantul-pârât apelantul-pârât S. D., cu domiciliul în comuna B., ., împotriva sentinței civile nr. 90 din 7 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în C., ., județ D., prin mandatar Coface România Credit Management Services SRL, cu sediul în București, sector 1 Calea Floreasca, nr. 39, . timbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. V. M. Ț. N.
Red.și thred.ALN
12.11.2014
d.f._ / 4 ex
j.f. D. L.
Judecătoria Tr.M.
. data de
.
| Acţiune în constatare. Sentința nr. 329/2014. Tribunalul... → |
|---|








