Contestaţie la executare. Decizia nr. 57/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 1464/335/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 57
APEL
Ședința publică de la 19 februarie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte – G. P.
Judecător – S. L.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare ., cu sediul în A., . bis, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatul P. S. cu domiciliul în A., ., ., având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanta-contestatoare ., prin consilier juridic O. N. în baza delegației de reprezentare nr. 79 din 18.02.2014, pe care o depune în ședință publică, și intimatul P. S., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 440,5 lei achitată cu chitanța nr._ din 11 decembrie 2013, emisă de Primăria Municipiului A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în procedură prealabilă intimatul P. S. a depus întâmpinare, care a fost comunicată apelantei-contestatoare, iar aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, față de împrejurarea că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului.
Apelanta-contestatoare ., prin consilier juridic O. N., având cuvântul, solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în conținutul cererii de apel, și pe cale de consecință anularea sentinței atacate și a încheierii de încuviințarea a executării silite. Pe calea întoarcerii executării silite solicită restituirea sumelor de bani încasate de intimat și executor, în baza sentinței civile a Tribunalului Teleorman, rămasă fără efecte juridice în viitor și încetarea oricărei forme de executare pentru viitor.
În susținere, consilier juridic O. N., arată că prima instanță nu a analizat probele în mod corect, în contestație au arătat că prin sentința penală a Judecătoriei A., s-a stabilit că intimata-contestatoare nu se face vinovată de neintegrarea intimatului în fostul loc de muncă, hotărâre care nu a fost luată în considerare și nu au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. 1 Cod Procedură Penală. Judecătorul fondului, trebuia să anuleze titlul executoriu, sentința civilă nr. 4249/2010 a Tribunalului Teleorman, care nu mai are efecte pentru viitor în raport de sentința penală 11/2013 a Judecătoriei A.. De asemenea instanța de fond trebuia să țină cont de întoarcerea executării și să dispună restituirea sumelor. Pentru toate aceste susțineri consilier juridic O. N. pentru apelanta-contestatoare ., în concluzie, solicită admiterea apelului.
Intimatul P. S., personal, având cuvântul, solicită respingerea apelului și arată că sentința civilă pronunțată de Judecătoria V. este legală.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ din 8 iulie 2013 la Judecătoria V., contestatoarea . „SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul P. S., anularea încheierii nr. 389/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria V., precum și a actelor de executare întocmite de B.E.J.Asociați Împungerouă N. și Împungerouă Doinița în dosarul de executare nr._, în temeiul titlului executoriu- sentința civilă nr. 4294/15.10. 2010 a Tribunalului Teleorman.
A motivat contestatoarea că, prin sentința civilă 4294/15.10.2010 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.5643/28.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost obligată să plătească intimatului drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 21.02.2010 și până la integrarea efectivă.
Precizează că, urmare a cererii de executare silită formulată de petent B. Împungerouă N., prin procesul verbal încheiat la data de 30.09.2011, a calculat drepturile salariale cu indicele de inflație, stabilind suma de 15.862 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 2694,80 lei, totalizând 18.556,80 lei.
La aceeași dată, 30.09.2011, anterior comunicării sumei menționate în procesul verbal de executare silită S.C. R. . emis decizia nr.308, prin care a reorganizat activitatea și a desființat mai multe posturi( 1 post șofer, 1 post paznic, 1 post ospătar, 1 post bucătar), având în vedere slaba activitate din cadrul societății.
Mai arată contestatoarea că, în prezent intimatul solicită în continuare drepturi salariale până la reintegrarea efectivă a sa, iar acest lucru nu se mai poate realiza, deoarece odată cu achitarea drepturilor bănești calculate de executorul judecătoresc, contestatoarea și-a reorganizat activitatea, desființând mai multe posturi, dintre care și cel de ospătar, datorită slabei activități din cadrul societății.
Fiind nemulțumit de acest, lucru, intimatul a formulat plângere penală împotriva administratorului contestatoarei, pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, ulterior administratorul contestatoarei fiind scos de sub urmărire penală, rezoluția fiind menținută și de Judecătoria A., prin sentința penală nr.11/18.06.2013, rămasă definitivă.
La data de 27.08.2013, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivând în esență faptul că desființarea postului de către contestatoare s-a făcut intenționat pentru a nu se mai putea executa hotărârea judecătorească nr. 4294/2010 a Tribunalului Teleorman.
Mai arată de asemenea că încuviințarea executării silite prin încheierea nr.389/2013 a Judecătoriei V. a fost făcută potrivit dispozițiilor legale neexistând vreun motiv pentru anularea acesteia.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei V. și copii certificate de pe actele dosarului de executare nr.382/2013.
Prin sentința civilă nr. 1352 din 18 septembrie 2013, Judecătoria V., a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare ca rămasă fără obiect.
A respins acțiunea civilă având ca obiect, contestație la executare, anulare act-încheiere, suspendare executare silită, formulată de contestatoarea S.C. R. . sediul în A., . bis, județul Teleorman în contradictoriu cu intimatul P. S., domiciliat în A., ., ., județul Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă 4294/15.10.2010 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.5643/28.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă contestația formulată de prezentul intimat, a fost constatată nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.3/03.03.2010 emisă de S.C. R. .-a dispus reintegrarea intimatului P. S. în funcția deținută anterior concedierii iar contestatoarea de față a fost obligată să plătească intimatului drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 21.02.2010 și până la integrarea efectivă.
La data de 30.09.2010, contestatoarea a emis decizia nr. 208 prin care a dispus reorganizarea activității sale și desființarea unor posturi inclusiv cel pe care l-a ocupat intimatul.
La cererea intimatului creditor a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatoarei, prin Încheierea nr. 389/11.06.2013 a Judecătoriei V., dată în dosarul nr._ atașat prezentei cauze.
În dosarul de executare nr. 382/2013 al B. Împungerouă N., înaintat în copie la instanță la data de 10.09.2013, se regăsește la fila 87 Încheierea nr. 382 din 29.08.2013, prin care s-a dispus de către executor încetarea executării silite pornită de creditorul intimat P. S., împotriva debitoarei-contestatoare S.C. R. .-se că „s-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executor sentința civilă 4294/15.10.2010 a Tribunalului Teleorman, fiind plătite în totalitate și cheltuielile de executare”.
Această încheiere nu a fost atacată de către niciuna dintre părți.
Încetarea executării silite a survenit după promovarea prezentei contestații și mai înainte de lăsarea cauzei în pronunțare ( 11.09.2013).
La momentul de față, prin urmare, contestatoarea nu mai are nicio obligație față de debitor, acesta recuperând despăgubirile solicitate, astfel cum rezultă din încheierea nr. 382/29.08.2013-f.85 pe care se regăsește semnătura intimatului creditor P. S., precum și din factura cu care s-au plătit de către executor sumele cuvenite creditorului - f.82 dosar de executare.
Potrivit art.702 alin 1 pct.1 cod procedură civilă, executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare precum și alte sume datorate potrivit legii.
Din punct de vedere al respectării de către executorul judecătoresc a dispozițiilor legale, pe parcursul executării silite, instanța a constatat că nu au existat încălcări ale acestora, neexistând nici un motiv de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite de către Judecătoria V., încheiere ce a vizat sentința civilă 4294/15.10.2010 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.5643/28.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
Ca atare, a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect și, ca nefondată, contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelanta contestatoare .” SRL, criticând-o, ca netemeinică și nelegală, pentru trei motive:
Printr-un prim motiv de apel, a susținut că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază:
În dezvoltarea acestui motiv de apel a arătat că prima instanță nu a avut în vedere sentința penală nr. 11 /18.06. 2013 a Judecătoriei A. prin care s –a reținut că apelanta – contestatoare nu se face vinovată de nereintegrarea intimatului pe postul obținut, din cauze obiective, urmare a desființării acestui post.
A mai susținut că, pe calea contestației la executare a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 11/18.06.2013, față de titlul executoriu – sentința civilă nr. 4294/15.10.2010, care nu mai poate fi executată, pe viitor, fără ca instanța să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.
Prin motivul doi de apel a arătat că sentința este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art.702 alin (1) pct. 1Cod Procedură Civilă, respectiv, cu ignorarea prevederilor art. 722 ș.urm. Cod Procedură Civilă.
Sub acest aspect, a motivat că textul de lege se referă la încetarea executării silite când se realizează integral obligația prevăzută în titlul executoriu și nu la situația în care titlul este contestat.
A mai arătat că prima instanță trebuia să aibă în vedere prevederile art. 722 ș. urm. Cod Procedură Civilă și să dispună întoarcerea executării silite, cu atât mai mult cu cât, executarea silită a continuat în pofida suspendării provizorii a acesteia.
Prin ultimul motiv de apel este criticată sentința ca fiind dată cu încălcarea autorității lucrului judecat.
În dezvoltarea acestui motiv de apel a arătat că prima instanță trebuia să analizeze dacă titlul executoriu – sentința civilă nr. 4294/2010 a Tribunalului Teleorman mai are efecte pentru viitor, avându-se în vedere sentința penală nr. 11/2013 a Judecătoriei A..
A susținut că prima instanță a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 22 alin (1) Cod Procedură Penală.
În fine, a motivat că prima instanță a încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv, dreptul la un proces echitabil și respectarea principiului egalității armelor în procesul civil.
Ca atare, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate, cu consecința anulării încheierii de încuviințare a executării silite, iar pe calea întoarcerii executării silite, restituirea sumelor încasate cu titlu de creanță de către intimatul P. S., precum și a cheltuielilor de executare.
Intimatul P. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
A motivat intimatul că decizia nr. 308/30.09. 2011 a fost emisă ”pro causa”, că a luat cunoștință de aceasta la data de 11. 01. 2013 și, oricum, din decizie nu rezultă că s –ar fi desființat postul pe care acesta l – a deținut anterior.
A arătat că, prima instanță nu putea analiza aspecte ce priveau fondul cauzei și să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În fine, a motivat că încheierea prin care s –a încuviințat executarea silită îndeplinește condițiile legale, iar încheierea nr. 382/29.08. 2013 prin care executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite, nu a fost atacată de către apelanta -contestatoare.
Apelanta – contestatoare nu a formulat răspuns la întâmpinare
În apel nu s –au administrat probe noi.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate, constată apelul nefondat.
În ce privește primul motiv de apel:
Din analiza considerentelor sentinței apelate rezultă că aceasta cuprinde motivele de care se întemeiază, prima instanță reținând că nu există vreo cauză de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, ce a vizat sentința civilă nr. 4294/15.10. 2010 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă, prin decizia civilă nr.5643/28.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
De asemenea, a mai reținut că executarea silită a încetat, conform art. 702 alin (1) pct.1 Cod Procedură Civilă, întrucât prin încheierea nr. 382 din 29.08.2013, neatacată de către părți s-a constatat realizată, integral, obligația stabilită prin titlul executoriu.
Pe de altă parte, prin contestația la executare, apelanta – contestatoare a solicitat anularea încheierii nr. 389/11.06.2013 a Judecătoriei V., prin care s –a încuviințat executarea silită, pe motiv că prin sentința penală nr. 11/18.06.2013 s-a respins plângerea penală formulată de intimat pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, reținându-se imposibilitatea apelantei – contestatoare de a se conforma titlului executoriu. Totodată, a invocat dispozițiile art. 22 alin(1) Cod Procedură Penală.
Față de caracterul devolutiv al apelului, prevăzut de art. 476 alin(1) Cod Procedură Civilă, suplinind motivarea fondului, sub acest aspect, tribunalul reține următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 665 Cod Procedură Civilă rezultă că procedura încuviințării executării silite este una necontencioasă.
De asemenea, alin (5) al textului de lege de mai sus, prevede expres cazurile de refuz a încuviințării silite, niciunul nefiind aplicabil, în speță, față de natura titlului executoriu – hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pe de altă parte, existența sentinței penale nr. 11/ 18.01. 2013 a Judecătoriei A. (f. 4 – 7 Dosar fond) nu constituie un motiv de nulitate a încheierii nr. 389/11.06.2013 de încuviințare a executării silite (f.8- 10 Dosar fond), aceasta fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 665 alin(5) Cod Procedură Civilă.
În ce privește sentința penală nr. 11 din 18.01. 2013 (f. 4-7 Dosar fond) aceasta a fost pronunțată în analizarea condițiilor răspunderii penale a administratorului apelantei contestatoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.261- 262 Codul Muncii (cum era în vigoare la acea dată) privind neexecutarea hotărârii judecătorești- sentința civilă nr. 4294/15 decembrie 2010.
Însă această sentință nu are autoritate de lucru judecat față de titlul executoriu – sentința civilă nr. 4292 din 15 decembrie2010 cum susține apelanta – contestatoare prin motivele de apel.
Astfel, potrivit art. 432 alin (2) Cod Procedură Civilă, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Or, situația nu se regăsește, în speță, sentința penală fiind ulterioară titlului executoriu.
Pe de altă parte, în cauză, instanța are a analiza, față de obiectul pricinii, legalitatea executării silite și nu aspectele soluționate prin sentința penală – condițiile răspunderii penale ale administratorului apelantei – contestatoare, care au intrat în puterea lucrului judecat.
Sub acest aspect, este de observat că în considerentele sentinței penale (f.6 Dosar fond) instanța a reținut drept motiv de neantrenare a răspunderii, nu numai existența deciziei nr. 308 /2011 prin care apelanta – contestatoare a desființat unele posturi ci și împrejurarea că apelanta- contestatoare a achitat intimatului parte din sumele pretinse.
Analizând decizia nr. 208 /2011 (f.4 Dosar fond) în ce privește consecințele sale asupra legalității executării silite, este de observat că prin aceasta apelanta – contestatoare a desființat 4 posturi, printre care și un post de ospătar, post de natura celui deținut de intimat, anterior concedierii.
Însă această decizie a fost emisă la data de 30.09. 2010, după soluționarea recursului declarat de apelanta – contestatoare din prezenta pricină împotriva titlului executoriu – sentința civilă nr. 4294 din 15 decembrie 2010 (prin decizia nr. 5643 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București) situație în care se vor reține susținerile intimatului în sensul că actul a fost întocmit pro - causa.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune inclusiv dreptul de a cere executarea hotărârii judecătorești. După cum a decis instanța europeană dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în privința uneia dintre părțile procesului, adică pentru cea care a obținut-o în favoarea sa.
În ce privește motivul doi de apel, și acesta este nefondat.
Art. 702 alin( 1) pct. 1 Cod Procedură Civilă prevede încetarea executării silite în cazul realizării integrale a obligației din titlu executoriu, fără a distinge în funcție de natura executării silite sau voluntare, cum susține apelanta – contestatoare.
Cum, în speță, prin încheierea din data de 28.08.2013 (f 76 Dosar fond) executorul judecătoresc a dispus desființarea popririi înființate, pe motiv că apelanta- contestatoare a achitat întregul debitul, în mod corect prima instanță a reținut că executarea silită a încetat, conform art. 702 alin(1) pct. 1 Cod Procedură Civilă.
De asemenea, art. 722 Cod Procedură Civilă reglementează două cazuri de întoarcere a executării silite: când s –a desființat titlul executoriu, respectiv, când s –a desființat executarea silită însăși.
Cum prin sentința apelată prima instanță a respins contestația la executare, critica potrivit căreia, în mod greșit, prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 722 Cod Procedură Civilă, este nefondată.
În ce privește ultimul motiv de apel, și acesta este nefondat.
Cum s –a arătat anterior, în analizarea primei critici, sentința penală nr. 11/ 18.01. 2013 are autoritate de lucru judecat sub aspectul neîndeplinirii condițiilor răspunderii penale potrivit art. 22 alin(1) Cod Procedură Penală, fără însă a afecta executorialitatea sentinței civile nr. 4294/15 decembrie 2010, dată de dispozițiile art. 433 Cod Procedură Civilă.
Sub acest aspect, în Cauza C. împotriva României/2010, în care reclamantul s-a plâns de neexecutarea integrală și în timp util a unor hotărâri judecătorești (privind inclusiv de neîncadrarea acestuia în funcția deținută anterior), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, atunci când autoritățile au obligația să ia măsuri pentru ca o hotărâre să fie executată și nu își îndeplinesc această obligație, pasivitatea lor poate atrage răspunderea statului în temeiul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.Curtea a reținut că sentința este, în continuare valabilă întrucât nu s –au instituit proceduri conform legii române pentru modificarea sau anularea acesteia.
În afară de executare, numai printr-o astfel de anulare sau înlocuire cu o obligație echivalentă de către instanță, ar înceta o situație continuă de neexecutare.
Cum, în speță, titlul executoriu nu a fost anulat, în mod corect executarea silită s- a efectuat în temeiul acestuia.
În fine, nefondată este și critica potrivit căreia hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul nerespectării principiului egalității armelor.
Aceasta întrucât la judecata în primă instanță apelanta - contestatoare a avut posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în raport cu partea adversă, în ședința publică din data de 11 septembrie 2013, reprezentantul apelantei contestatoare susținând că nu mai are probe de solicitat, punând concluzii în sensul admiterii contestației la executare.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, conform art. 480 alin( 1) Cod Procedură Civilă, se va respinge apelul, ca nefondat ,situație în care nu se justifică întoarcerea executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanta-contestatoare ., cu sediul în A., . bis, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatul P. S. cu domiciliul în A., ., ..
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică astăzi 19 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
G. P. S. L. I. M.
Red. SL.- 19.03. 2014
Thred.PS.- 1.04. 2014 – 4 ex
Df.-_ Jud. V.
Jf.- A. V. N.
.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 329/2014. Tribunalul... | Grăniţuire. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
