Pretenţii. Decizia nr. 436/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 6039/740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 436
A P E L
Ședința publică de la 13 octombrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L.
Judecător - V. M.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă . SA, cu sediul procesual ales în A., .. BM3, parter, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2059 din 5 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți F. A., cu domiciliul în A., .. 177, județ Teleorman și fără forme legale în ., F. T., cu domiciliul în . și Cheluș I., cu domiciliul în comuna F., .,având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-pârâți F. T. și C. I., au lipsit celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apel timbrat cu 800 lei taxa judiciară de timbru, achitată potrivit O.P. nr. 1/25.08.2014.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă s-a comunicat intimaților cererea de apel, iar aceștia nu au depus întâmpinare, iar avocat L. M., apărătorul ales al apelantei-reclamantă . SA a depus prin Biroul registratură cererea de amânare a cauzei, întrucât la această dată este angajat în dosarul penal nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, cerere însotită de împuternicirea avocațială nr._/2014 privind cauza de față, xerocopia împuternicirii avocațiale nr._/2014 și citația nr._ .
Instanța, pune în discuție, competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Intimații-pârâți F. T. și Celu I., având pe rând cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 NCPC, rap. la art. 95 pct. 4 NCPC stabilește că este competent să soluționeze cauza de față și pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de avocat L. M., apărătorul ales al apelantei-reclamante.
Intimații F. T. și Celu I., având pe rând cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare a cauzei, intimatul F. T. precizând că este grav bolnav și nu se mai poate deplasa la instanță.
Tribunalul, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocat L. M., având în vedere că dosarul este înregistrat pe rolul instanței din data de 01.08.2014, iar pe de altă parte avea obligația să-și asigure substituirea, în situația în care nu se poate prezenta.
Instanța,conform art. 238 NCPC pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului .
Intimații-pârâți F. T. și Celu I. estimează durata procesului la o zi și declară că nu mai au cereri noi de formulat ori înscrisuri de depus la dosarul cauzei.
Tribunalul conform art. 238 rap. la art. 482 NCPC estimează durata procesului la o zi și luând act că nu mai sunt cereri prealabile, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.
Intimații F. T. și Celu I., având pe rând cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ din 19.12. 2013, reclamanta A. – Ț. Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâții F. A., F. T. și Cheluș I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata sumei de 32.979, 46 lei reprezentând despăgubirea acordată în calitate de asigurator și dobânda legală conform O.G. 13/2011, de la data introducerii cererii și până la data achitării integrale a debitului ; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 25.07. 2010, pârâtul F. A. a produs din culpa sa un accident rutier în urma căruia a fost avariat vehiculul marca „ BMW „ cu nr. de înmatriculare_ , proprietatea Unicredit Leasing Corporation IFN S.A. așa cum reiese din autorizația de reparații . nr._/25.07. 2010 și adresa nr._/16.08. 2010 emise de Poliția municipiului A. . Autovehiculul marca „ BMW” cu nr._ era asigurat la data producerii evenimentului la reclamantă, cu polița de asigurare pentru avarii și accidente CASCO nr._/29.04. 2010, astfel încât aceasta a acordat despăgubirile cuvenite proprietarului acestuia în sumă de 32.979, 46 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor la autovehiculul avariat.
A mai arătat reclamanta că în temeiul art. 22 din Legea 136/1995 cu modificările și completările ulterioare asiguratorul se subrogă în drepturile asiguratului, urmând a recupera suma pe care o acordă drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 – 1001 Cod civil, art. 22 din Legea 136/1995 cu modificările și completările ulterioare .
În susținere, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: autorizație de reparații . nr._/25.07. 2010 –fila 6, adresa nr._/16.08. 2010-fila 7, notă de constatare-fila 8, polița nr._/29.04. 2010-fila 9, calcul reparație-filele 10-17, factura nr._/09.08. 2010-fila 18, avizare de daună-fila 19, 20, cerere de despăgubire-fila 21, permis de conducere și carte de identitate Z. A., certificat de înmatriculare a vehiculului-fila 23, notificări – convocări la conciliere nr. 304/04.02. 2011, nr. 540/08.03. 2011, invitații la informarea privind avantajele medierii nr. 351 E/11.09. 2013, împuterniciri nr. 492, 493, 494/23.09. 2013, procese verbale nr. 499, 500, 501/23.09. 2013, extras de cont nr. 72/21.12. 2010, borderou nr._/20.12. 2010 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă s-au prezentat la judecarea cauzei, susținând că nu au posibilitatea să achite suma solicitată de reclamantă, dar și faptul că fiul lor, F. A., nu este vinovat.
În cauză, au fost încuviințate pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților.
Proba cu interogatoriul pârâților F. T. și Cheluș I. a fost administrată în ședință publică, răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, după semnare.
Pârâtul F. A. nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit pentru administrarea interogatoriului.
Prin sentința civilă nr. 2059/_ Judecătoria A. a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâții F. A., F. T. și CHELUȘ I., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1001 C. civil, art. 998- 999 CC - 1864, aplicabil cauzei față de disp. art. 3 Legea nr. 76/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, în raport de care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților.
Deși fapta ilicită a pârâtului F. A., minor în vârstă de 15 ani la momentul săvârșirii presupusei abateri, ar putea consta în culpa acestuia în producerea accidentului rutier din data de 25.07.2010, prin coliziunea autovehiculului cu numărul_ cu turma de capre aflate pe partea carosabilă, sub paza pârâtului, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul constând în suma de 32 979,46 lei și faptă nu este probată dincolo de orice îndoială legitimă, cu atât mai mult cu cât în contextul împrejurărilor situației de fapt reținute de înscrisurile dosarului, respectiv de autorizația de reparații . nr._/25.07.2010-fila 6, se poate identifica și eventuala faptă (ilicită) concurentă a conducătorului autoturismului avariat, cu toate că agentul de poliție a menționat că nu este vinovat de producerea accidentului conducătorul auto.
Prima instanță nu a dat eficiență deplină constatărilor agentului de poliție referitor la reținerea culpei vreuneia dintre părțile implicate în accidentul rutier, cât timp aceste constatări nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă, precum: martori, prezumții, expertize, apte a releva faptul că avariile produse autoturismului au fost urmarea impactului puternic cu animalele aflate pe partea carosabilă și a căror pază ar fi fost exercitată necorespunzător de către pârât .
Din autorizația de reparații-fila 6, a constatat starea și avariile autoturismului, însă aceste aspecte a apreciat că, nu pot constitui o probă indubitabilă că au fost produse exclusiv din cauza nesupravegherii animalelor de către pârâtul F. A., fără să se identifice de către persoana abilitată dacă există încălcarea vreunei obligații legale ce revine și conducătorului auto implicat în accidentul rutier, respectiv să fie stabilită existența certă a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
A reținut că, simpla emitere a autorizației de reparații-fila 6 dosar fond, care cuprinde și o scurtă prezentare a situației de fapt, întocmită de agentul constatator, este necesară dar nu și suficientă a clarifica problema raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât nu se cunosc date privind viteza de deplasare a autoturismului avariat ori privind existența eventualelor urme de frânare a vehiculului, aspecte ce se circumscriu sferei dinamicii accidentului.
Cum sarcina probei contrare revenea reclamantei, obligație impusă de prevederile art. 249 Cod procedură civilă, potrivit cu care cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o dovedească, nu se poate da eficiență juridică pretenției reclamantei prin obligarea pârâților la plata contravalorii reparațiilor autovehiculului avariat, asigurat la societatea reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelantul – reclamant . SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a invocat următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În susținerea motivului de apel invocat, a arătat următoarele:
Referitor la raportul de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului pârât și prejudiciu, așa cum rezultă din nota de constatare și din autorizația de reparații a fost probat în mod deplin, rezervele primei instanțe cu privire la împrejurările producerii accidentului rutier fiind de neînțeles câtă vreme aceste aspecte au fost reținute de către organul de poliție iar actele emise de acesta nu au fost contestate de pârâți.
Referitor la materialul probator administrat în cauză a arătat că a făcut deplin dovada dreptului la repararea prejudiciului cauzat.
În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466, și urm. C.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță, în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, se constată nefondat.
Astfel, Tribunalul reține că, în mod corect a apreciat prima instanță, că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților, conform art. 1001 CC raportat la art. 998-999 în forma anterioară a Codului civil, intrat în vigoare la 01.10.2011, întrucât conform art. 103 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, se prevede că răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală), este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat altuia prin săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie, așadar, întrunite cumulativ următoarele condiții: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu suferit, raportul de cauzalitate între fapta cauzată și prejudiciul suferit, precum și vinovăția celui care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii.
Cât privește proba elementelor răspunderii civile delictuale de reținut este că, în ceea ce privește dovada prejudiciului, sarcina dovezii revine celui care cere despăgubirea, cel care pretinde recunoașterea dreptului său la reparațiune, acesta trebuind să dovedească existența acestui drept, stabilind faptele car, prin reunirea lor, îi dau naștere.
Cea dintâi dintre aceste fapte este prejudiciul pentru care se cere despăgubire; astfel, cel care se pretinde păgubit va trebui sa dovedească existența și întinderea daunei.
Fiind vorba de dovada unui simplu fapt juridic, toate mijloacele de probă sunt adimisibile, inclusiv martorii si prezumtiile; însă paguba pretinsă ar implica vătămarea unui drept sau a unui interes, dovada se va face în această privință numai prin mijloacele de probă admisibile, potrivit legii, pentru probarea acelui drept sau a acelui interes.
De asemenea, victima prejudiciului va trebui să facă dovada faptului ilicit și a raportului de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu si, fiind vorba de fapte juridice, orice mijloc de probă va fi admis, ca si pentru dovada prejudiciului.
Căt privește proba vinovatiei, întrucit vinovația constituie unul dintre elementele răspunderii delictuale, sarcina dovedirii ei nu poate incumba, potrivit prevederilor dreptului comun decît celui care reclamă repararea prejudiciului ce a suferit ; vinovația va putea fi dovedită prin toate mijloacele admise de lege, chiar prin martori si prezumții fiind vorba de un fapt juridic.
De precizat că, dovada vinovătiei, ca element al răspunderii delictuale, constituie dovada care trebuie sa fie administrată cea din urmă in stabilirea acestei categorii a răspunderii, fiind firesc să se dovedească elementele obiective ale răspunderii mai inainte de a se proba existența atitudinii psihice a făptuitorului, prin urmare, numai dacă s-a stabilit existenta prejudiciului, legatura cauzala dintre faptă si prejudiciu, precum și caracterul ilicit al faptei savirșite, se poate pune, practic, problema stării psihice, a îndeplinirii ultimei condiții cerute pentru nașterea obligației de reparație.
Din perspectiva considerațiilor teoretice expuse, Tribunalul reține că prima instanță, pe baza probelor administrate, în mod corect a apreciat că, deși fapta ilicită a pârâtului F. A., minor în vârstă de 15 ani la momentul săvârșirii presupusei abateri, ar putea consta în culpa acestuia în producerea accidentului rutier din data de 25.07.2010, prin coliziunea autovehiculului cu numărul_ cu turma de capre aflate pe partea carosabilă, sub paza pârâtului, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul constând în suma de 32 979,46 lei și faptă nu este probată, cu înscrisurile existente la dosarul cauei, cu atât mai mult cu cât, din modul cum a fost reținută situația de fapt de către agentul contestator se poate identifica și o eventuală faptă (ilicită) concurentă a conducătorului autoturismului avariat .
Constatările agentului constatator nu fac dovada deplină în ceea ce privește culpa vreuneia dintre părțile implicate în accidentul rutier, cât timp aceste constatări nu se coroborează cu alte mijloace de probă, martori, prezumții, expertize, apte a releva faptul că avariile produse autoturismului au fost urmarea impactului puternic cu animalele aflate pe partea carosabilă și a căror pază ar fi fost exercitată necorespunzător de către pârât .
Simpla emitere a autorizației de reparații-fila 6 dosar fond, care cuprinde o scurtă prezentare a situației de fapt, întocmite de agentul constatator, nu este suficientă a clarifica problema raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât nu se cunosc date privind viteza de deplasare a autoturismului avariat ori privind existența eventualelor urme de frânare a vehiculului, aspecte ce se circumscriu sferei dinamicii accidentului.
Reținând că, prin probele administrate, apelantul reclamant nu a făcut dovada presupusei fapte ilicite a pârâtului și nici a legăturii de cauzalitate între aceasta și prejudiciu, rezultă că, implicit nu s-a dovedit nici vinovăția pârâtului, de altfel ultima condiție ce ar fi trebuit probată, Tribunalul, pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă . SA, cu sediul procesual ales în A., .. BM3, parter, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2059 din 5 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți F. A., cu domiciliul în A., .. 177, județ Teleorman și fără forme legale în comuna F., ., F. T., cu domiciliul în comuna F., . și Cheluș I., cu domiciliul în comuna F., .,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. V. M. Ț. N.
Red.și thred. V.M.
11.11.2014/6 ex.
d.f._
j.f.P. D. A.
Judecătoria A.
. data de
.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 422/2014. Tribunalul TELEORMAN | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 705/2014.... → |
|---|
