Pretenţii. Decizia nr. 439/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 769/740/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 439
A P E L
Ședința publică de la 13 octombrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L. N.
Judecător - V. M.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta–reclamantă . ( fostul Serviciul Public de Colectare Transport Depozitare și Tratare Deșeuri Municipale din cadrul Consiliului Local A.), cu sediul în A., ..127,județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2074 din 06 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata–pârâtă Handreea M., cu domiciliul în A., ., ., județ Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apel timbrat cu 13 lei taxa judiciară de timbru, achitată conform chitanței nr._/18.08.2014.
S-a făcut referat cauzei de grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă s-a comunicat cererea de apel intimatei–pârâtă Handreea M., iar intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare. De asemenea, se referă că apelanta-reclamantă . a depus cerere de renunțare la judecata apelului formulat, motivat de faptul că intimata–pârâtă și-a achitat datoriile, iar apelanta-reclamantă . a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 NCPC
În conformitate cu dispozițiile art. 131 rap. la art. 95 pct. 4 NCPC, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față; conform art. 238 rap. la art. 482 NCPC estimează durata procesului la o zi și având în vedere înscrisurile de la dosar și faptul că apelanta-reclamantă . a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 NCPC, rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 18.02.2014, reclamanta S.C. A. P. S.A., a chemat în judecată pe pârâta H. M. solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 317,99 lei, reprezentând contravaloare servicii salubrizare și majorări la plată facturate și neachitate pentru perioada ianuarie 2011 – iulie 2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a prestat în beneficiul pârâtei servicii de salubrizare - ridicare gunoi menajer - facturate în mod individual, fără a avea însă încheiat în acest sens un contract în formă scrisă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 192 și urm. C.pr.civ., art. 969 și urm C.civ, art.1270 și urm. C. civ.
Reclamanta a anexat cererii, în copie, „Fișă abonat”, facturi fiscale, invitație la procedura medierii, confirmare de primire, întrebările la interogatoriu.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nici nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtei care a fost citat potrivit art. 203 C.pr.civ. cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C.pr.civ și sub rezerva încuviințării probei.
Prin sentința civilă nr. 2074/_ , Judecătoria A., a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. A. P. S.A., în contradictoriu cu pârâta H. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a emis o . facturi pe numele pârâtei H. M. în cuantum total de 317,99 lei pentru servicii de colectare, transport și depozitare deșeuri așa cum apar aceste servicii menționate în cuprinsul facturilor.
Totodată reclamanta a întocmit și depus la dosar Fișa abonat pentru pârât care cuprinde lista facturilor emise pentru întreaga perioadă ianuarie 2011-iulie 2013 și din care rezultă că pârâta nu a efectuat nici o plată.
În ceea ce privește legea aplicabilă instanța a constatat că din punct de vedere procesual sunt incidente, în temeiul prevederilor art. 3 alin1 din Legea nr.76/2012, dispozițiile Legii nr.134/2010 (noul Codul de procedură civilă), iar în ceea ce privește legea de drept material, în temeiul art. 102 din Legea nr. 71/2011, raportat la momentul nașterii raportului juridic invocat de reclamantă, sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864.
A reținut instanța că în cauză lipsește contractul scris, astfel că reclamanta nu își poate respecta obligația de a-și proba pretențiile, aducând astfel atingere dispozițiilor art. 249 C.pr.civ. potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”; reclamanta însăși în conținutul cererii arătând expres că nu a existat o convenție scrisă între părți.
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă nici cea mai mică dovadă în sensul existenței unei convenții între părți nici direct între acestea dar nici, prin ipoteză, prin intermediul Asociației de proprietari.
Instanța de fond a apreciat asupra lipsei de relevanță a facturilor și a fișei de abonat în condițiile în care acestea emană exclusiv de la reclamantă, nefiind însușite sub nici o formă de pârât.
În contextul lipsei unui înscris constatator al convenției invocate, toate celelalte înscrisuri (facturi și fișă de abonat) nu sunt opozabile pârâtului și nu fac dovada existenței raportului juridic invocat întrucât pe de o parte nu se coroborează cu alte elemente iar pe de altă parte nu sunt însușite sau semnate de către pârât.
S-a mai reținut în susținerea caracterului neîntemeiat al acțiunii, lipsa oricăror plăți de către pârât, întrucât așa cum rezultă din fișa de abonat, pârâtul nu a efectuat absolut nici o plată, constatându-se astfel lipsa oricărui element care ar fi putut fi de natură să semnifice angajarea anterioară a pârâtului în raportul juridic cu reclamanta.
A reținut instanța că în temeiul art.1191 C.civ. din 1864 aplicabil potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011 în raport de momentul nașterii raportului juridic alegat de reclamantă (ianuarie 2011) dovada unui act juridic (negotium iuris) nu se poate face decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată, cu excepția situațiilor prevăzute de art.1198 C.civ din 1864, cum ar fi imposibilitatea morală sau materială de preconstituire a unui înscris. În cauză, reclamanta nu a făcut proba unor asemenea situații de excepție tot astfel cum nu a propus alte probe decât înscrisurile și interogatoriul pârâtului, acesta din urmă fiind neadministrat prin lipsa pârâtului.
Lipsa pârâtului de la interogatoriu nu a fost consideratăd e instanța o dovadă a temeiniciei pretențiilor reclamantului în condițiile această prezumție simplă de recunoaștere nu se coroborează cu un minimum de suport probatoriu pentru pretențiile reclamantei.
Aplicat cauzei, se constată că deși pârâtul a fost citat legal cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, dovada de înmânare a citației nu a fost semnată nici de acesta nici de o altă persoană majoră din familie, comunicarea (citația) fiind depusă în cutia poștală, astfel că, deși procedura de citație a fost legal îndeplinită nu există certitudinea luării la cunoștință a mențiunii de a se prezenta personal la interogatoriu pentru a putea susține dincolo de orice dubiu prezumția dedusă din prevederile art. 358 C.pr.civ.
Instanța a apreciat că și reclamanta - societate care desfășoară un serviciu public de salubrizare – este ținută de a se supune aceluiași regim probator reglementat de normele procesual civile, acestea neputând fi exceptată, tocmai pentru respectarea principiului egalității de arme.
Principiul fundamental potrivit căruia ceea ce nu este probat nu există ( idem est non esse .> se impune cu aceeași autoritate instanței fie că este vorba de particulari fie de entități private sau chiar de drept public.
A reținut instanța de fond că împrejurarea că este notoriu și dovedit că reclamanta are ca obiect de activitate prestarea de servicii de salubrizare servicii nu poate fi suficient să conducă la admiterea pretențiilor reclamantei în raport cu oricare particular pe numele căruia reclamanta a emis facturi fiscale.
A considera în cauză suficientă împrejurarea că este notoriu că reclamanta prestează de regulă servicii de salubrizare, ar echivala cu încălcarea regulilor din materia probațiunii în cadrul căreia caracterul notoriu (care înlătură obligativitatea probării) poate viza exclusiv anumite elemente de fapt, neputând fi aplicabil și extins la aspecte de drept sau chiar de fapt dar care vizează elemente din conținutul contractului sau din planul executării sale. Instanța de fond a identificat, de asemenea, și lipsa de diligență a reclamantei care a emis facturi pe numele unei persoane fără a se asigura mai întâi că are contract încheiat cu aceasta și că a obținut consimțământul acesteia la derularea unor raporturi juridice, înfrângând astfel, atât principiul autonomiei de voință care cârmuiește raporturile civile, cât și obligațiile legale ce-i incumbă societății reclamante - căreia i s-a recunoscut dreptul de a presta servicii de salubrizare-de a se asigura că aceste servicii și emiterea subsecventă a facturilor se realizează exclusiv după încheierea contractelor cu beneficiarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, apelanta-reclamantă . solicitând, admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii .
Criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că instanța de fond a făcut atât o greșită aplicare a situației de fapt și de drept, cât și o greșită apreciere a ansamblului probator administrat în cauză.
A motivat că lipsa contractului nu o exonerează pe intimata de la plata serviciilor de salubrizare, întrucât toți proprietarii de imobile sunt obligați conform legii să încheie un astfel de contract, astfel încât invocarea lipsei contractului reprezintă invocarea în apărarea pârâtei a propriei culpe.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. C.p.c, art. 192 și urm. C.p.c., art. 1270 și urm. Noul Cod Civil, art. 969 și urm. C.civ.
La data de_ apelanta reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecată .
Art. 406 C. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un act procedural de dispoziție, alături de renunțarea la drept, achiesarea și tranzacția.
Reclamantul fiind cel ce a inițiat demersul judiciar, are implicit dreptul de a renunța la judecată, fără obligația de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere de ordin temporal în privința sa .
Cum art. 406 C. se referă doar la renunțarea la cererea de chemare în judecată nu și la renunțarea la calea de atac exercitată, ce reprezintă o achiesare la hotărâre și pentru care nu este necesar consimțământul părții adverse, Tribunalul va lua act de renunțare și va dispune anularea în tot a hotărârii pronunțate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de renunțarea la judecata apelului declarat de apelanta–reclamantă . ( fostul Serviciul Public de Colectare Transport Depozitare și Tratare Deșeuri Municipale din cadrul Consiliului Local A.), cu sediul în A., ..127,județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2074 din 06 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata–pârâtă Handreea M., cu domiciliul în A., ., ., județ Teleorman,
Anulează în tot sentința civilă nr. 2074/2014 pronunțată de Judecătoria A..
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, acesta depunându-se la Tribunalul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. V. M. Ț. N.
Red.și thred.VM
13.11.2014/4 ex.
d.f._
j.f. B. V.
Judecătoria A.
. data de
.
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 447/2014. Tribunalul... → |
|---|
