Validare poprire. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 2944/339/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 209

A P E L

Ședința publică de la 04 iunie 2014

Tribunalul constituit din:

Președinte – D. M. Nuți

Judecător – C. Doinița

Grefier – O. S.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-terț poprit C. Județeană de Pensii Teleorman, cu sediul în A., ., cod poștal_, județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 249 din 18 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-creditor L. P., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de av. C. F., din comuna Pietroșani, .. 52, cod poștal_, județ Teleorman și intimata-debitoare C. I., cu domiciliul în ._, județ Teleorman, având ca obiect – validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 30 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în procedura prealabilă s-a comunicat cererea de apel intimaților și că ulterior, aceștia nu au depus întâmpinări.

În conformitate cu dispozițiile art. 131, raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul, față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile, iar apelantul-terț poprit C. Județeană de Pensii Teleorman, prin cererea de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare, în baza înscrisurilor aflate la dosar.

TRIBUNALUL:

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 25.10.2013 pe rolul Judecătoriei Z., creditorul L. P. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea C. I. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Teleorman, validarea popririi înființate prin ordonanța de poprire din 24.09..2013, emisă în dosarul de executare nr. 99/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc N. V. și obligarea terțului poprit să vireze suma de 2701,77 lei în contul creditorului.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că prin încheierea nr. 408/6.06.2013 a Judecătoriei Z. s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 820/2010, B. N. V. a înființat poprirea și a comunicat înființarea popririi către terțul poprit, însă acesta refuză să se conformeze ordonanței de poprire.

În susținerea cererii, creditorul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri (f.5-12).

La data de 19 noiembrie 2013, terțul poprit C. Județeană de Pensii Teleorman a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

A motivat că poprirea asupra pensiei debitoarei a fost operată conform art. 786 pcr.1 C. proc. civ., consemnarea sumelor urmând a de realiza la scadență.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ.

Din oficiu, s-a solicitat și s-au comunicat de către B. N. V., în copie, actele din dosarul de executare.

Prin sentința civilă nr. 240 din 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Z. s-a respins cererea de validare poprire și s-a admis în parte cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de creditoare, terțul poprit fiind obligat să achite creditoarei suma de 420 lei, din care 400 lei onorariu de avocat redus și 20 lei taxă de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost pusă în executare ordonanța de poprire, astfel că, acțiunea a rămas fără obiect, fiind respinsă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că terțul poprit nu a procedat la punerea în executare a ordonanței de poprire asupra veniturilor debitorului în termenul legal, deși adresa executorului judecătoresc era din 24.09.2013, iar terțul poprit era obligat potrivit disp. art. 786 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. să consemneze sumele de bani poprite în termen de 5 zile de la primirea popririi și să trimită dovada executorului judecătoresc..

A mai motivat că poprirea s-a înființat în decembrie 2013 și în această situație, creditorul a trebuit să promoveze prezenta acțiune în termen de cel mult o lună de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, astfel cum prevede disp. art. 789 alin. 1 C.pr.civ., astfel că s-a admis în parte cererea, terțul poprit fiind obligat la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei și la plata sumei de 400 de lei onorariu avocat redus potrivit disp. art. 451 alin. 2 C.pr.civ., față de circumstanțele cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, terțul poprit, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat, respingerea cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A motivat că ordonanța de înființare a popririi a fost operată în termenul prevăzut de lege, iar consemnarea sumelor nu s-a putut realiza decât după parcurgerea etapelor stabilite prin Convenția nr. 4112/MMSSF/23.12.2013, situație în care nu se poate reține culpa sa, astfel că nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. proc. civ.

În dovedirea susținerilor sale, CJP Teleorman a depus Anexa la Convenția nr. 4112/MMSSF/23.12.2013.

Intimatul creditor nu a depus întâmpinare.

Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul, va admite apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.

Potrivit art. 789 alin.1 C. proc.civ., în cazul în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul urmăritor poate sesiza instanța de executare în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în vederea validării popririi.

În cauză, terțul poprit C. Județeană de Pensii Teleorman a primit dispoziția de înființare a popririi asupra pensiei debitoarei de la B. N. V., la data de 26.09.2014 (adresa f.7 dosar fond).

În raport de dispozițiile art. 786 alin.1 C. proc. civ. și având în vedere natura venitului asupra căruia s-a înființat poprirea, cu scadența la sfârșitul lunii octombrie 2013, dreptul creditorului de a uza de dispozițiile legale privind validarea popririi, s-a născut în termen de 30 de zile de la acea dată.

Cererea de validare poprire s-a formulat la data de 25.10.2013, iar poprirea a fost executată în luna decembrie 2013, astfel că, instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea de validare poprire.

Întrucât cererea de validare poprire a fost respinsă ca rămasă fără obiect și având în vedere dispozițiile art. 453 C. proc. civ., nu se justifica obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare, în baza art. 480 alin.2 C. proc. civ., se va admite apelul declarat, se va schimba hotărârea instanței de fond, în sensul că se va respinge și cererea privind obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul-terț poprit C. Județeană de Pensii Teleorman, cu sediul în A., ., cod poștal_, județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 249 din 18 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-creditor L. P., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de av. C. F., din comuna Pietroșani, .. 52, cod poștal_, județ Teleorman și intimata-debitoare C. I., cu domiciliul în ._, județ Teleorman.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că, respinge cererea privind obligarea terțului poprit la plata sumei de 420 lei cheltuieli de judecată către creditor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04.06.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. M. Nuți C. Doinița O. S.

Red. CD – 12.06.2014/5 ex.

Df.-_

Jud. Z.

Jf.- B. A.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul TELEORMAN