Rezoluţiune contract. Decizia nr. 304/2014. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 304/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 2169/292/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 304

RECURS

Ședința publică de la 14 noiembrie 2014

Tribunalul compus din:

Președinte – D. M. Nuți

Judecător – C. Doinița

Judecător – E. E.

Grefier – P. S.

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienții P. O. și P. M., domiciliați în Pitești, . B5, ., județul Argeș, împotriva Deciziei civile nr. 51 din 14.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman,în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. E. D., domiciliați în . Argeș, având ca obiect: rezoluțiune contract .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este insuficient timbrată .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă.

Instanța, față de împrejurarea că cererea de revizuire este timbrată cu 100 lei conform chitanței nr._ din 17.10. 2014, iar prin încheierea de ședința s –a dispus citarea revizuienților cu mențiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu 90 lei, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii conform art. 33 din OUG nr. 80/2013 și rămâne în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede la nr.1382/292 din 24 aprilie 2012, reclamanții P. O. și P. M., în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. E. D., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere nr.1848/14.07.1999 autentificat la BNP M. B. din Roșiorii de Vede, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului menționat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În fapt, reclamanții au arătat că la data de 14.07.1999, între autoarea acestora C. R. și pârâtul F. P., căsătorit cu F. E. D., a intervenit contractul de întreținere nr.1848, prin intermediul căruia C. R. a transmis nuda proprietate și cu garanția contra evicțiunii totale sau parțiale, imobilul proprietatea sa, situat în ., ce constă din una locuință din paiantă acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere și sală, un grajd din paiantă cu șopron învelit cu plăci de azbociment, construcții în suprafață de 801, 46 m.p., locuința fiind încălzită cu sobe (lemne), precum și suprafața de 571 m.p. teren aferent curte, grădină, cu tot ce este plantat și împrejmuit, cu următoarele vecinătăți: N- P. M., S- P. R., V- DN65A, E- D. Ș., cu obligația dobânditorului către C. R. de a-i acorda întreținere și îngrijire cu toate cele necesare traiului, până la încetarea sa din viață, când îi va face înmormântarea și obiceiurile după datini. Până la deces, înstrăinătoarea și-a rezervat, prin contractul menționat, dreptul de uzufruct viager asupra imobilului transmis.

Din anul 2006 și până la decesul lui C. R., pârâții nu și-au mai îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar acest lucru în condițiile în care starea sa de sănătate s-a deteriorat cu timpul, nu au mai contribuit nici la cheltuielile de întreținere: curent electric, gaze, apă, etc., dar nici la cele privind hrana sa, nici măcar în situațiile în care, efectiv, era în imposibilitatea să-și procure singură alimentele din cauza stării de sănătate. Astfel, reclamanții au mai arătat că, în tot acest timp ei au fost cei care au sprijinit-o pe aceasta cu cele necesare, iar la data de 22.11.2001 a intervenit decesul autoarei lor C. R., însă nici de această dată pârâții nu au înțeles să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contractul nr. 1848/14.07.1999, aceștia necontribuind în nici un fel la cheltuielile de înmormântare și nici în continuare la cheltuielile și organizarea parastaselor ulterioare, tot ei fiind cei care s-au ocupat de toate acestea, fiind succesorii defunctei.

Prin decizia civilă nr. 51 din 14 februarie 2014 Tribunalul Teleorman, a respins ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți P. O. și P. M., împotriva sentinței civile nr. 2978 din 14 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. P. și F. E. D..

Împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă de către revizuienții P. O. și P. M., cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, instanță care, prin Sentința civilă nr. 1614 pronunțată la data de 05.09.2014 a admis excepția necompetenței materiale în baza art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire și a trimis dosarul către Tribunalul Teleorman spre competentă soluționare.

La termenul de judecată din data de 17.10.2014, fostul apărător al revizuienților, N. C. a depus chitanța nr._/17.10.2014 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei aferentă cererii de revizuire formulată și a solicitat prin cererea depusă ca revizuienții să fie citați la adresa acestora din Pitești și nu la cabinetul său de avocatură, deoarece nu mai are încheiat cu aceștia contract de asistență juridică.

Pentru termenul de judecată din data de 14.11.2014, revizuienții au fost citați la adresa din Pitești cu mențiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 90 lei,obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

În ședința publică din data de 14 noiembrie 2014, tribunalul a invocat din oficiu, excepția insuficientei timbrări a cererii de revizuire.

Examinând cu precădere excepția invocată în raport de actele dosarului se constată că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac.

De asemenea, art. 33 alin. 1 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În speță, revizuienții au fost citați cu mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de timbru, în sumă de 90 lei, pentru termenul de judecată din data din 14 noiembrie 2014 (f. 13-14), obligație pe care nu și-au îndeplinit-o.

Ca atare, pentru considerentele de mai sus și față de caracterul absolut al excepției insuficientei timbrări, se va dispune anularea ca insuficient timbrată a cererii de revizuire, situație în care nu se mai justifică analizarea motivelor de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată cererea de revizuire formulată de revizuienții P. O. și P. M., domiciliați în Pitești, . B5, ., județul Argeș, împotriva Deciziei civile nr. 51 din 14.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman,în contradictoriu cu pârâții F. P. și F. E. D., domiciliați în comuna Budeasa, . Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 14 noiembrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. M. Nuți C. Doinița E. E. P. S.

Red- DMN – 26 noiembrie 2014

Thred PS.- - 27 noiembrie 2014 – 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 304/2014. Tribunalul TELEORMAN