Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 370/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 370/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 370
-APEL-
Ședința publică de la 2 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - A. L. N.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-pârât N. C. cu sediul în T. M., ., ., ., cu sediul procesual ales la C.. av. D. C. în T. M., .. 25, județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 810 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M. în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. M. și C. E., ambii domiciliați în T. M., . având ca obiect – acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei pe lista de priorități, a răspuns avocat D. C. prin reprezentare pentru apelantul-pârât N. C., cf. împuternicirii av. aflată la fila 7 din dosar și avocat H. V. Lușu prin reprezentare pentru intimații-reclamanți C. M. și C. E., cf. împuternicirii avocațiale nr._ pe care o depune la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
-dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
- cererea de apel este semnată, motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru cf. art. 29 alin. 1 lit. c din OUG nr. 80/2013.
- în procedura prealabilă s-a depus întâmpinare de către intimații-reclamanți la data de 05.02.2015;
Tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. pune în discuția părților competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în raport de disp. art. 95 pct. 2 C. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Avocat D. C., pentru apelantul-pârât N. C. învederează că prin cererea de apel a fost formulată o cerere de probatorii, având în vedere că apelantul la instanța de fond a fost în imposibilitate de a face apărări, având în vedere starea emoțională și vârsta înaintată. Apelantul și-a înstrăinat toată averea intimaților și a fost chemat în judecată pentru a se schimba prestația în rentă, însă acesta nu are nevoie de bani, pentru că are o pensie care îi asigură nevoile de trai. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimaților-reclamanți și proba testimonială cu 2 martori pe care îi indică, respectiv S. V. și S. T.. Având în vedere că martorul S. V. este plecată în Spania solicită ca aceasta să fie înlocuită cu un alt martor. Solicită aceste probe pentru a dovedi că apelantul nu a refuzat întreținerea și nu există motive temeinice pentru a se schimba prestația periodică în rentă viageră.
Avocat H. V. Lușu, pentru intimații-reclamanți, arată că nu solicită probe, iar referitor la probele solicitate de către apelant, prin apărător, nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri pe care le depune la acest termen de judecată, pentru a nu se amâna judecata pricinii din această cauză. Cu privire la proba cu martori, solicită respingerea acestei probe. S-a invocat faptul că instanța nu a avut rol activ, însă la fila 93 hotărârea instanței de fond atestă faptul că pârâtului i s-a pus în vedere posibilitatea de a formula cereri sau de a propune probe. În fața instanței de fond, unde acesta s-a prezentat fără apărător a arătat că nu are probe de administrat și nici cereri de formulat, sens în care motivarea că a avut pregătiți 3 martori este total neîntemeiată.
Totodată, potrivit art. 208 cod procedură civilă, unde se reglementează sancțiunea nedepunerii întâmpinării, se arată că „nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege, atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții. D. urmare acest text de lege, fără nici o interpretare interzice propunerea și administrarea de probe în cazul în care nu s-a depus întâmpinarea.
Apreciază că astfel cum pentru acest termen de judecată apelantul și-a angajat apărător, acest lucru putea să îl facă și la instanța de fond, sens în care nu poate invoca drept motiv de apel lipsa de apărare.
Se mai arată că pe rolul Judecătoriei T. M. se află dosarul nr._ prin care apelantul cheamă în judecată pe pârâți pentru rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea contractului de întreținere. În acest dosar și-a angajat apărător și s-a prezentat în instanță la termenul de judecată.
Potrivit art. 478 alin.2 cod procedură civilă nu te poți folosi înaintea instanței de apel de alte probe decât de cele arătate în fața instanței de fond, cu referire la situația când este depusă întâmpinare. În situația în care nu se depune întâmpinare, sancțiunea este clară, nu mai se solicită probe în apel, îngăduind aceste probe ar însemna încălcarea dispozițiilor legale procedurale.
Avocat D. C., în replică, învederează că cererea de probatorii este formulată în temeiul disp. art. 254 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă și consideră că sunt motive temeinice, care au împiedicat apelantul să administreze probe în apărarea sa, precizează că acesta nu a venit la instanță singur niciodată, fiind însoțit de diverse persoane, chiar dacă în sală a fost singur, face dovada cu acte că acesta este orb și surd, cu actele medicale depuse.
Tribunalul, potrivit art. 255, art. 258 și art. 482 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apelant prin avocat, înscrisuri pe care le depune la dosar. Proba cu interogatoriu și proba cu martori se apreciază ca fiind inutilă soluționării cauzei în condițiile în care la fond exista posibilitatea pentru apelant să-și angajeze apărător și să-și facă apărările necesare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, constată conform art. 392 Cod Procedură Civilă terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în ordinea prev. de art. 2016 Cod procedură civilă .
Avocat D. C., pentru apelantul-pârât solicită admiterea apelului așa cum a fost declarat și motivat. Apelantul nu a refuzat întreținerea și nu se află în culpă exclusivă așa cum greșit a reținut instanța de fond raportat la disp. art. 2261 alin. 1 Cod civil, este o persoană în vârstă de 90 de ani, nu aude și nu vede, de asemenea, are tulburări neurologice grave, a avut și are o stare de sănătate precară datorată și faptului că a fost chemat în judecată de persoanele cărora le-a înstrăinat întreaga averea, mai mult ia instituit legatari universali soția sa pentru celelalte bunuri pe care le are, iar la această vârstă este lăsat singur, abandonat și cu rentă viageră de 500 lei stabilită de instanță care nu îl ajută în niciun fel pentru că are nevoie de întreținere și nu are nevoie de bani având o pensie militară care îi asigură tot confortul necesar. Precizează că de la momentul pronunțării sentinței, această renta viageră nu a primit-o până în acest moment. Prin contractul cu clauză de întreținere intimații s-au obligat să asigure apelantului și soției sale întreținere în apartamentul lor, lucru care nu s-a întâmplat niciodată, această așa-zisă întreținere s-a rezumat la trimiterea unor copii de la Liceul Teologic ocazional și sporadic cu mâncare până într-un anumit moment când intimata s-a supărat și a cerut apelantului să meargă să-și ia hrana singur.
De asemenea, învederează că la dosarul cauzei au fost depuse de către apelant facturi pe care acesta le-a plătit, iar acele așa-zisele chitanțe și facturi lunare, pe care se susține că intimații le-ar fi achitat, sunt plătite tot din banii apelantului întrucât solicitau apelantului diferite sume de bani, sub diverse pretexte și înțelegeau să plătească datoriile apelantului pe care le avea la Romtelecom sau la Asociația de proprietari din banii lui, păstrând aceste chitanțe pentru a le folosi împotriva sa.
Intimații au formulat o cerere de partaj prin care au solicitat fiind instituiți legatari universali de către soția apelantului pe patul de moarte, (act care s-a făcut la Spital în afara Cabinetului notarial), au cerut partajul bunurilor bani, pentru a lua și ultimii bani din contul apelantului.
Solicită admiterea apelului, anularea sentinței pronunțată de instanța de fond și respingerea acțiunii intimaților ca nefondată.
Arată că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
Avocat H. V. Lușu, pentru intimații-reclamanți arată că apelantul și defuncta N. V. au insistat să fie consemnat faptul că ei au avut inițiativa contractului în considerarea relațiilor de prietenie și ajutor reciproc de peste 30 de ani și că intimații i-au îngrijit și s-au ocupat de asistența lor medicală, chiar fără să fie obligați contractual.
Intimații au acordat întreținere apelantului, în luna iulie 2014 observând din partea acestuia o anumită răceală, neavând niciun temei pentru comportamentul său. Au continuat întreținerea până în luna august 2014, când din motive străine de cunoștința intimaților a refuzat să mai primească hrană și le-a adresat injurii. Au încercat să restabilească relațiile cu apelantul, însă orice tentativă de a avea o discuție pentru a ieși din impas a fost sortită eșecului.
Chiar cumnata defunctei N. V., martora O. arată că intimații s-au dus și i-au acordat întreținere dar apelantul a refuzat, a fost imposibil să mai intre într-o relație cu el și pentru a nu pierde acest contract pentru care intimații au făcut cheltuieli foarte mari (carte funciară Birou Notarial), au cerut transformarea obligației în rentă. Intimații au avut inițiativa acestei pensii de 500 lei lunar, o sumă care nu este de neglijat având în vedere că venitul minim pe economie este de 800 lei.
Solicită respingerea apelului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la timbraj, arată că potrivit art. 29 lit. c din OUG nr. 80/2013 sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la obligațiile legale și contractuale de întreținere. Astfel, potrivit acestei norme scutirea de plata taxei judiciare de timbru se aplică tuturor acțiunilor referitoare la obligațiile contractuale de întreținere, și cum cererea formulată de intimați are ca obiect înlocuirea acestor obligații de întreținere cu rentă viageră, este evident că se aplică situația prev. de textul de lege menționat.
Avocat D. C., în replică, solicită să se aibă în vedere că nu rezultă de nicăieri așa zisele relații bune între cele două familii. Referitor la martori, este adevărat că martora O. este cumnata apelantului, însă sunt în relații de dușmănie de ani de zile, iar martorul M. M. este angajatul intimatului la Parohie. Învederează că actul a fost încheiat în condițiile în care defuncta N. V. în data de 30 decembrie 2013 era pe patul de spital, iar notarul s-a prezentat fără să fie asistat de o persoană din cadrul Primăriei.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere susținerile apelantului-reclamant, prin avocat, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. M. sub nr.1863/ 329/2014 din 27 august 2014, reclamanții C. M. și C. E. au chemat în judecată personal și la interogatoriu pe pârâtul N. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună înlocuirea întreținerii pe care s-au obligat să o presteze în beneficiul pârâtului prin rentă viageră în sumă de 500 lei pe care să o achite lunar pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 2 decembrie 2013, au încheiat cu pârâtul și defuncta N. V., soția pârâtului, contractul de întreținere autentificat sub nr. 2183 din data de 2 decembrie 2013, prin care au primit în proprietate un imobil ce constă într-un apartament compus din trei camere și dependințe situat în T. M., ., etaj 2, . în schimbul asumării obligației de întreținere pe care să o presteze în favoarea pârâtului și a defunctei N. V., iar la decesul pârâților să se îngrijească de înmormântarea acestora.
Reclamanții au mai arătat că din urmă cu 30 de ani s-au cunoscut cu familia N. C. și N. V. între părți legându-se relații de prietenie, în timp, datorită faptului că aceștia nu aveau copii s-au apropiat de familia reclamanților și au ajuns astfel să-i considere pe pârâți ca membrii familiei lor.
Au mai arătat că relațiile cu pârâții au fost deosebit de bune, ceea ce a făcut ca în toamna anului 2013, defuncta N. V. instituindu-i pe reclamanți ca moștenitori testamentari transferându-le dreptul de proprietate al apartamentului situat în T. M., ., etaj 2, ., toate acestea fiind considerate ca un semn de recunoștință datorită relațiilor dintre părți și a sprijinului pe care reclamanții l-au acordat pârâților în mod necondiționat.
Reclamanții au căzut de acord cu încheierea unui contract de întreținere pentru apartament, iar pentru restul averii mobile sau imobile a pârâților care se va găsi la desul pârâților, defuncta N. V., instituindu-i legatari universali; aceasta a decedat la o zi după întocmirea testamentului, fiind conștientă până în ultimele clipe ale vieții sale, confirmând că nu poate muri împăcată până nu le lasă moștenire averea, reclamanților.
Reclamanții arată că au suportat în totalitate cheltuielile cu înmormântarea defunctei și toate pomenirile ulterioare, pârâtului asigurându-i tot ce este necesar unui trai decent, prin procurarea de medicamente, achitarea tuturor facturilor la utilități; asigurarea hranei pentru pârât și pentru defuncta N. V. era un lucru pe care reclamanții îl făceau de ani buni, după încheierea contractul de întreținere asigurând pârâtului hrană caldă și de calitate.
Relațiile au fost bune până în luna iulie 2014, când au simțit din partea pârâtului o anume răceală nejustificată în condițiile unui comportament adecvat al reclamanților. Începând cu data de 10 august 2014, pârâtul a refuzat să mai primească hrană de la reclamanți și le-a vorbit urât.
Mai arată reclamanții că pârâtul a aruncat mâncarea pe jos amenințându-i că dacă mai merg cu mâncare le va da cu ea în cap, refuzând orice contact telefonic cu reclamanții.
Reclamanții au arătat că se află în imposibilitatea de a-și îndeplini obligația de întreținere pe care și-au asumat-o prin contractul de întreținere, fapt ce se datorează exclusiv culpei creditorului întreținerii, astfel că executarea în natură a obligației de întreținere nu se mai poate realiza, drept pentru care au solicitat transformarea acestei obligații în bani, sub forma unei rente viagere în sumă de 500 lei pe care o consideră că ar compensa pe deplin costul real al întreținerii sale .
În drept au invocat prevederile art.2261 cod civil.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar în copie contract de întreținere, certificat de legatarnr.230/2013, act de lichidare a regimului comunității legale, testament, încheierea nr._/2013, chitanță, poliță, declarație de impunere, contract nr. 3257/2014, certificat de deces, copii BI, facturi (filele 26-57).
Reclamanții au arătat că dovada celor susținute o va face cu proba cu înscrisuri, interogatoriu pârâtului, martorii O. V.,Cotoia C. și M. F. C. M. și C. E..
Prin sentința civilă nr. 810 din data de 08.12.2014 Judecătoria T. M. a admis acțiunea civilă pentru înlocuirea obligației de întreținere cu rentă viageră formulată de reclamanții C. M. și C. E. împotriva pârâtului N. C., a dispus înlocuirea întreținerii în natură stabilită prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2183/12.12.2013 de BNP P. P. în favoarea pârâtului cu rentă viageră în favoarea acestuia în sumă de 500 lei lunar care se va achita de către reclamanți și a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2183 din data 02.12.2013 de BNP P. P., pârâtul N. C. și defuncta sa soție N. V., în calitate de creditori ai obligației de întreținere au înstrăinat reclamanților C. M. și C. E., în calitate de debitori ai obligației de întreținere în deplină proprietate apartamentul proprietate personală situat în T. M., ., ., înscris în cartea funciară nr._- C1-U7 având număr cadastral nr._- C1-U7 compus din trei camere și dependințe în schimbul asumării de către reclamanții a obligației de a îi întreține pe înstrăinătorii pârâtul N. C. și defuncta sa soție N. V. pe toată durata vieții acestora și a le acorda îngrijire constând în asigurarea hranei, a îmbrăcămintei și încălțămintei, precum și a menajului pentru înstrăinători pe durata vieții acestora incluzând de asemenea îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală, precum și cheltuielile ocazionate de înmormântarea înstrăinătorilor. S-a evaluat întreținerea la suma de_ lei.
Debitorii obligației de întreținere s-au obligat ca în schimbul proprietății creditorilor acestei obligații de întreținere să presteze întreținere în folosul acestora în condițiile stipulate în contractul încheiat între părți.
Din certificatul de legatar nr. 230 din data de 18.12.2013 eliberat de BNP P. P. rezultă că defuncta N. V., decedată la data de 03.12.2013, i-a instituit pe reclamanți moștenitori testamentari asupra bunurilor sale succesorale, iar pârâtul N. C. în calitate de soț supraviețuitor este renunțător la succesiunea defunctei conform declarației autentificată de BNP P. P., calitate care rezultă de asemenea pentru reclamanți și din testamentul autentificat sub nr.2184 din 02.12.2013 de BNP P. P..
Din declarațiile martorilor a reținut instanța de fond că reclamanții C. M. și C. E. au suportat cheltuielile de înmormântare și parastasele ulterioare pentru defuncta N. V. înstrăinătoare a apartamentului proprietate personală reclamanților alături de soțul său supraviețuitor N. C..
După decesul soției sale pârâtul N. C. a fost întreținut cu cele necesare, alimente, medicamente, plată facturi pentru toate utilitățile achitate la zi de către reclamanți astfel cum rezultă din chitanțele și bonurile fiscale depuse de reclamanți la dosar.
Din luna iulie 2014, pârâtul a refuzat să primească hrană de la reclamanți și datorită acestui comportament al pârâtului nu se mai poate presta întreținere pârâtului de către reclamanți.
Pârâtul a adresat injurii reclamanților când aceștia s-au dus să îi ducă hrană. Martorii au arătat faptul că pârâtul a aruncat hrana pe scara blocului, spunând că nu are nevoie de absolut nimic. Reclamanții au încercat de mai multe să îi ducă hrană pârâtului, însă acesta a refuzat. Martora O. V. a declarat în calitate de cumnată a defunctei N. V., că dorința defunctei N. V. a fost ca reclamanții să îi presteze întreținere, defuncta fiind îngrijită de reclamanți și când a fot operată de cataractă la București.
Din analiza materialului probator, instanța a constatat că datorită acestui comportament al pârâtului care a adresat injurii reclamanților când s-au dus să îi ducă pârâtului hrană și care refuză consecvent să primească hrană de la reclamanți de mai multe ori pârâtul aruncând-o pe scara blocului, spunând că nu are nevoie de absolut nimic, nu se mai poate presta întreținere pârâtului de către reclamanți.
Instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile 2254 cod civil care reglementează contractul de întreținere ca fiind contractul prin care o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți prestațiile necesare întreținerii și îngrijiri pentru anumită durată care astfel cum rezultă din contractul de întreținere încheiat între părți se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii, debitorul fiind obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare fiind incluse și îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală, în conformitate cu prevederile art. 2257 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul N. C. apreciind soluția ca fiind nelegală solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și respingerea acțiunii intimaților ca nefondată.
Pe cale de excepție, apelantul a invocat excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată față de disp. art. 3 pct. 2 lit. a/OUG 80/2013, acțiunea reclamanților nefiind scutită de plata taxei de timbru așa cum stabilește art. 29 alin. 1lit. c. acțiunea este întemeiată pe art. 2261 C. civ. care vizează înlocuirea întreținerii prin rentă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că pârâtul nu se află în culpă exclusivă, așa cum greșit a reținut prima instanță, întrucât nu a refuzat întreținerea intimaților, nu este o fire dificilă și agresivă, nu a făcut reproșuri intimaților și nu le-a adresat injurii, astfel că nu sunt incidente disp. art. 2261 alin. 1 C civ.
Instanța de fond a soluționat procesul exclusiv pe baza probelor solicitate de către intimați, cărora le-a înstrăinat toată averea, și deși la termenul de judecată din data de 08.12.2014 era pregătit cu trei martori care puteau fi audiați și nu se întârzia nicidecum judecarea cauzei, instanța nu a dat dovadă de rol activ și nu l-a întrebat dacă are probe de propus.
De asemenea, a mai arătat că scopul contractului de întreținere a fost acela de a-i asigura liniștea și confortul sufletesc, precizându-se în act în ce constă întreținerea, respectiv asigurarea hranei, menaj pe toată durata vieții, întreținere în folosul apelantului și soției sale în apartamentul în care locuiesc. Intimații nu au respectat nicio clauză din contract, mai puțin hrana ocazional și sporadic și prin persoane interpuse nu personal.
În dovedire a fost propusă proba cu înscrisuri.
În drept au fost invocate disp. art. 480 alin.2 C. proc. civ..
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Au arătat că apelantul, deși nu a formulat întâmpinare la instanța de fond și la interpelarea instanței la primul termen de judecată a arătat că nu are probe în apărarea sa solicită ca în apel să-i fie încuviințată proba cu martori. În apel instanța poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în cond. art. 478 alin. 2 C. proc. civ. Apelantul a fost întrebat de instanța de fond dacă are probe de administrat, fapt ce denotă rolul activ manifestat de instanță, însă apelantul a precizat că nu are probe de administrat. Apelantul a susținut că a fost împiedicat datorită unor motive temeinice, respectiv starea emoțională generată de pierderea soției, starea de sănătate precară inerentă bătrâneții, să administreze probele pe care le avea pregătite.
Pe fondul cauzei a arătat că nu a refuzat hrana, nefiind culpa sa exclusivă. Se invocă starea de sănătate gravă care datorită tulburărilor neurologice îi afectează memoria, nu vede și nu aude bine.
Intimații nu au respectat nici una dintre clauzele contractuale, sens în care nu a u asigurat confortul emoțional, singurul care îi lipsea.
N drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. C. proc. civ..
În dovedire a fost propusă proba cu martori
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că față de netimbrarea cererii de chemare în judecată, acțiunea este scutită prin raportare la disp. art. 29 lit. c/OUG 80/2013 fiind vorba de obligații decurgând din contractul de întreținere, inclusiv acțiunile în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea contractului de întreținere.
Cu privire la criticile privind lipsa probatoriului în fața instanței de fond, s-a arătat că apelantul pârât a fost prezent în fața instanței de fond, având posibilitatea legală de a propune probatorii în apărare, arătând în mod expres că nu are probe.
Au fost invocate disp. art. 478 alin. 2 C. proc. civ. apreciindu-se că din dezbateri nu rezultă necesitatea administrării de noi probe, cu atât mai mult cu cât la fond reclamantul nu a avut nici o probă de propus. Motivele invocate de apelant pentru a justifica lipsa probelor la fond nu sunt întemeiate neîncadrându-se în ipotezele art. 254 C. proc. civ..
Referitor la fondul cauzei au arătat că în mod corect prima instanță a admis cererea de chemare în judecată reținându-se imposibilitatea de a presta obligația asumată datorită refuzului apelantului de a primi întreținerea, susținerile din cererea de apel potrivit cărora nu a refuzat întreținerea, că nu le-a adresat injurii și cuvinte urâte, că utilitățile au fost achitate din pensia sa sunt mincinoase.
În drept au fost invocate disp. art. 205 C. proc. civ..
În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv acte medicale ale apelantului-pârât, chitanțe, facturi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, instanța apreciază că apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Față de nulitatea cererii de chemare în judecată, invocată de apelant ca motiv de apel, instanța apreciază în sensul apărărilor formulate de intimați, și anume că față de disp. art. 29 alin. 1 lit. c,/OUG 80/2013, acțiunea având ca obiect înlocuirea întreținerii prin rentă este scutită de taxă judiciară de timbru. Această acțiune intră în sfera obligațiilor legale și contractuale de întreținere, fiind un drept al debitorului de bună credință și totodată o obligația a creditorului, ca în caz de abuz, să suporte înlocuirea prestației în natură cu una în bani.
Văzând criticile apelantului instanța se raportează la disp. art. 10, 13 și 22 C. proc civ. de instituire a principiului dreptului la apărarea, al rolului activ al judecătorului, dar și al obligațiilor părților participante la procesul civil.
Toate aceste norme creează reguli a căror aplicabilitate trebuie apreciată ținând seama de interdependența drepturilor și obligațiilor, dar și de legalitatea procesului civil, adică a necesității de desfășurare a procesului civil în conformitate cu dispozițiile legale.
În acest context obligația de rol activ a instanței nu poate fi privită independent de obligațiile ce revin deopotrivă părților.
Așa fiind, în condițiile în care pârâtul nu-și valorifică dreptul de a propune probe în condițiile și termenele legale sau instituite de instanță, partea nu va putea invoca ulterior lipsa de rol activ a judecătorului într-un litigiu guvernat de principiul disponibilității. De asemenea, nevalorificarea dreptului la apărare prin asigurarea în condițiile legii a apărării calificate nu poate fi imputată instanței de judecată, apărarea cu sau fără avocat fiind la latitudinea părții.
Referitor la lipsa de rol activ a instanței și la motivele care să justifice pasivitatea sub aspect probator a apelantului în fața instanței de fond, instanța de control le consideră neîntemeiate în contextul pleiadei de garanții procesuale pe care legislația românească le-a adus în patrimoniul participanților la procesele civile.
Văzând dovezile de comunicare – f. 61 dosar fond, în faza regularizării cererii de chemare în judecată, în acord cu disp. art. 205 C. proc. civ., instanța a înștiințat pârâtul de toate drepturile sale, indicând în mod expres care trebuie să fie conținutul întâmpinării sale, inclusiv posibilitatea de a propune probe.
În fața instanței de fond acesta nu a depus întâmpinare, astfel că față de prevederile art. 208 alin. 2 C. proc. civ., pârâtul a fost decăzut din dreptul de a mai solicita probe cu excepția incidenței cazurilor limitativ prev de art. 254 alin. 2 C. proc. civ. . În acest context, față de sancțiunea decăderii, instanța nu mai putea încuviința probe, la cererea pârâtului, decât în limitele exigențelor art. 254 alin. 2C. proc. civ..
Văzând încheierea de ședință de la data de 03.11.2014, precum și practicaua sentinței, instanța reține că apelantul pârât a fost prezent la judecată neînvederând instanței că ar avea probleme fizice sau psihice care să-l împiedice să participe la ședință.
De asemenea, nici un moment pârâtul nu a indicat incidența vreuneia dintre situațiile de excepție pentru propunerea probatoriilor reglementate de art. 254 alin. 2 C. proc. civ.. Față de practicaua sentinței pronunțate de instanța de fond, se reține că pârâtul a declarat că nu are probe de solicitat.
Starea neurologică precară pe care o invocă apelantul coroborată cu emoția provocată de faptul morții soției sale nu pot fi nicidecum apreciate ca fiind cauze justificative pentru nerespectarea legii. Starea sa neurologică și pentru atestarea căreia s-au depus actele medicale în fața instanței de apel, nu creează nici măcar o prezumție în sensul existenței unei incapacități chiar și parțiale de exercitare a dreptului la apărare. Aceste înscrisuri nu cuprind nici o specificație aparte cu privire la diminuarea capacităților intelectuale ale pârâtului și a discernământului acestuia.
Apelantul invocă anumite stări fizice ca justificând pasivitatea sa, însă nu a reușit să dovedească legătura de cauzalitate dintre acestea stări și faptului neexercitării drepturilor și a obligațiilor sale în condițiile legii.
Pe de altă parte, se poate observa că această stare neurologică nu l-a împiedicat pe apelant, ca în apel, să-și pregătească apărarea apelând la serviciile profesioniste ale unui avocat.
Față de toate aceste considerente, în sarcina judecătorului fondului, nu se poate reține nici o culpă, în contextul în care toate posibilele piedici sunt imputabile exclusiv apelantului pârât.
În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, aceasta este justă fiind fundamentată pe probe legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. De altfel, prin motivele de apel nu se aduc nici un fel de critici cu privire la situația de fapt relevată de proba testimonială sau de cea cu înscrisuri.
Soluționarea cu celeritate a cauzelor este un deziderat al activității judecătorești, așa încât pronunțarea soluției din cauză la cel de-al doilea termen, în condițiile în care instanța, prin administrare de probatorii în condiții de legalitate, a putut afla adevărul, nu este o dovadă de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței pronunțate.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C. proc. civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât N. C. cu sediul în T. M., ., ., ., cu sediul procesual ales la C.. av. D. C. în T. M., .. 25, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 810 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. M. și C. E., ambii domiciliați în T. M., ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. A. L. N. Bînciu E.
Red. A.L.N./30.04 .2015
Th.red. B.E./ 29.05. 2015/5 ex.
D.f._
J.f. M. F.
.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 811/2015. Tribunalul... | Succesiune. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
