Pretenţii. Decizia nr. 697/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 697/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 697
APEL
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – G. P.
Judecător – R. G.
Grefier – D. M.
Pe rol, judecarea apelurilor civile declarate de apelantul-intervenient forțat S. F. M., cu domiciliul în comuna L., ., precum și de apelanta-pârâtă S. de A. și Reasigurare Astra S.A., cu sediul în A. ., .-6, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 786 din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. P. A. și T. I. D., ambii cu domiciliul în T. M., ., județul Teleorman, având ca obiect–pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul declarat de apelantul-intervenient forțat S. F. M. a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 497 lei iar apelul declarat de apelanta-pârâtă S. de A. și Reasigurare Astra S.A. a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 184 lei conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este al doilea termen de judecată și că la data de 08.06.2015 prin serviciul registratură al instanței, avocat H. Lușu V. pentru intimații-reclamanți T. P. A. și T. I. D. a depus cerere de amânare a cauzei întrucât nu se poate prezenta la acest termen de judecată având de susținut o altă cauză la Curtea de Apel București, fiind însoțită de înscrisuri în dovedire.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocat H. Lușu V. pentru intimații-reclamanți T. P. A. și T. I. D., fiind al doilea termen de judecată având în vedere dispozițiile art. 222 Cod procedură civilă și față de împrejurarea că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria T. M. sub nr._, din 3 martie 2014, reclamanții T. P. A. și T. I. D., ambii domiciliați în T. M., ., județul Teleorman au chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. și S. F. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligați să le achite suma de 38.324 lei din care, suma de 34.324 lei reprezintă contravaloarea reparației autoturismului reclamanților, marca Dacia L., cu număr de identificare UU1LSDEJH35987998 cu număr de înmatriculare_ și câte 2.000 lei despăgubiri materiale și morale pentru fiecare dintre ei, reclamanții, sumă ce reprezintă costurile suportate pentru refacerea stării de sănătate și prejudiciul moral datorat suferinței fizice și psihice determinate de accidentul de circulație din data de 1 octombrie 2013, produs din culpa exclusivă a pârâtului S. F. M., pe raza comunei Șegarcea V., județul Teleorman.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că pe data de 1 octombrie 2013 se deplasau cu autoturismul lor pe traseul T. M. – Saelele, iar când au ajuns în ., reclamantul, a inițiat manevra de depășire a autoturismului marca Dacia Super N. cu număr de înmatriculare_ condus de pârât și în timp ce se afla în executarea acestei manevre, pârâtul a intrat pe banda lui de mers, l-a acroșat pe reclamant și pentru a evita o coliziune puternică a virat către stânga. Pârâtul a continuat să pătrundă pe sensul de circulație al reclamantului, fapt ce a condus la scoaterea acestuia de pe carosabil, urmată de tamponarea autoturismului reclamanților, de un cap de pod din beton, apoi de un stâlp de electricitate.
Au precizat reclamanții că vinovat exclusiv de producerea accidentului de circulație se face pârâtul, fapt stabilit prin întocmirea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 8 ianuarie 2014, proces verbal ce nu a fost contestat de pârât.
În urma accidentului autoturismul reclamanților a suferit avarii însemnate la partea din față, plafon și uși, iar costul reparației acestor avarii se ridică la suma totală de 34.324 lei, așa cum rezultă din devizul de reparație nr._/16.10.2013 întocmit de S.C. „Geva .. T. M..
Reclamanții au arătat că, în urma accidentului de circulație, el, reclamantul, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar ea, reclamanta, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aceasta din urmă fiind însărcinată, cauzându-li-se o traumă psihică datorată posibilității pierderii sarcinii de către reclamantă. Ambii au avut suferințe fizice datorate leziunilor traumatice, având nevoie de circa o lună pentru a-și reveni în totalitate fizic și psihic. Au suportat costuri în valoare de câte 1000 lei fiecare pentru investigații medicale, transport la A. pentru consulturi medicale de specialitate, costuri pentru obținerea certificatelor medico legale, tratamente și cheltuieli efectuate pe timpul spitalizării.
Au precizat reclamanții că pârâtul este asigurat R.C.A. al pârâtei cu polița de asigurare ./02/X1/SP nr._ din 28 decembrie 2012, cu valabilitate până la data de 31 ianuarie 2014 iar ei au formulat cererea pentru despăgubire la pârâtă care le-a oferit o sumă ridicolă, comparativ cu prejudiciul ce le-a fost cauzat.
La data de 28 august 2014, reclamanții au depus la dosar desfășurătorul ce cuprinde cheltuielile efectuate de aceștia după producerea accidentului de circulație pentru recuperarea stării de sănătate constând în: 360 lei, costul a trei consulturi, specialitatea ginecologie, pentru reclamantă ce au fost efectuate la A.; 280 lei, costul unei ecografii 3D, pentru a se verifica starea de sănătate a fătului și dacă sarcina a fost sau nu afectată de accidentul de circulație; 120 lei costul medicamentelor pentru reclamantă, respectiv vitamine pentru refacerea rapidă a organismului și protejarea sarcinii de eventuale efecte ale accidentului; 80 lei, costul a două consulturi specialitatea ortopedie, efectuate la A. pentru reclamantă; 80 lei costul obținerii certificatelor medico legale pentru reclamanți; 600 lei, costul unei tomografii la cap și abdomen efectuată de reclamant la A.; 100 lei, costul medicamentelor pentru reclamant, respectiv calmante – medicamente injectabile pentru atenuarea durerii și suma de 400 lei, costul a 6 drumuri T. M. – A., pentru consulturile medicale și obținerea certificatelor medico legale(fila 79).
La termenul de judecată din data de 21 august 2014, la interpelarea instanței, reclamantul a arătat că în luna februarie 2014 după incident s-a prezentat la ASTRA SA ce are o filială și în T. M. și a discutat cu N. A. A. care l-a sfătuit să se ducă la sediul din A., ceea ce a și făcut. La A. i s-a dat o cerere tip pe care a completat-o și a lăsat-o numitului C. G., inspector de daune dar nu i s-a dat nici un număr de cerere la acel formular. I s-a spus că în câteva zile va veni inspectorul C. să constate dauna. Reclamantul a așteptat trei săptămâni până ce acesta a venit. Inspectorul i-a făcut o expertiză, a mers la locul accidentului și a făcut fotografii. La întrebarea reclamantului cu ce sumă ar putea fi despăgubit inspectorul i-a spus suma de 1000 și ceva de euro, ceea ce reclamantului i s-a părut foarte puțin, exprimându-și astfel nemulțumirea. Ulterior a mers la același inspector pentru a cere actele mașinii în original nefiind mulțumit de sumă și i-a comunicat inspectorului că se va adresa instanței de judecată pentru repararea prejudiciului moment în care inspectorul s-a enervat, l-a amenințat că o să îl coste mai mult, inclusiv deplasările și că va șterge fotografiile efectuate în zona producerii accidentului. A învederat reclamantul că s-a simțit umilit față de atitudinea inspectorului C. și a precizat că nu are dovada înregistrării cererii la ASTRA SA, având în vedere cele mai sus menționate.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar copii conforme cu originalul de pe cărțile de identitate, procesul verbal de contravenție menționat în acțiune, rezoluția nr.1713/P/2013 din 13.12.2013 emisă de P. de pe lângă Judecătoria T. M. prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului S. F. M., cartea de identitate a vehiculului, anexă la certificatul de înmatriculare, polița de răspundere civilă auto RCA ./02/X1/XP nr._ emisă de către pârâtă pe numele pârâtului, anexă la certificatul de înmatriculare privind autoturismul pârâtului, certificat medico legal nr.835/C/2037/4.10.2013 emis de S.M.L. Teleorman pentru reclamant, bilet de ieșire din spital din 4.10.2013 pentru reclamant, certificat de concediu medical pentru reclamant, certificat medico legal nr.836/C/2038/4.10.2013 emis de S.M.L. Teleorman pe numele reclamantei, înscrisuri emise de S.C. „Geva .. din care rezultă calculul reparațiilor autoturismului reclamanților cu calculația finală aferentă, a solicitat audierea martorilor I. M.(fila 80)și V. F.(fila 99)și efectuarea unui raport de expertiză specialitatea auto având ca obiectiv: evaluarea prejudiciului suferit de reclamanți prin avarierea autoturismului marca Dacia L., ale cărei elemente de identificare sunt consemnate în cererea de chemare în judecată și care a fost implicit în accidentul de circulație din data de 1 octombrie 2013, evaluare care să se raporteze la costul reparației al acestui autoturism și implicit aducerea lui în starea de dinainte de accident, ținându-se seama de devizul estimativ de reparație nr._ din data de 16 octombrie 2013, întocmit de S.C. GEVA .. și de toate înscrisurile pe care expertul le consideră necesare în efectuarea expertizei.
În cauză, pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii civile în pretenții ca netemeinică și nelegală iar pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întrucât sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile conform art.193 Cod procedură civilă, iar dovada îndeplinirii acesteia se anexează la cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția invocată, pârâta a făcut referire la art.60 indice 1 din Legea nr.192/2006 privind medierea, sub acest aspect solicitând respingerea acțiunii ca prematur introdusă.
La termenul de judecată din 21 august 2014 reprezentanta pârâtei a arătat că în afară de această excepție nu mai înțelege să invoce alte excepții, respectiv cea a prematurității acțiunii.
Sub aspectul fondului cererii de chemare în judecată a invocat disp.art.8 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, arătând că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordinului C.S.A. nr.14/2011 – Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art.38 alin.1 și 2 din acest act normativ, menționând că reclamanții nu au depus o cerere de despăgubire, situație în care a apreciat că pretențiile acestora sunt lipsite de temei legal, deoarece în lipsa avizării daunei asigurătorul nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate(filele 39-40).
Pe data de 29 august 2014 pârâta a depus la dosar note de probatoriu, solicitând proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu reclamantului și proba cu expertiză tehnică auto având ca obiective:
1.Stabilirea valorii autovehiculului la momentul producerii accidentului în conformitate cu Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 14/2011și a normelor de aplicare a acestuia.
2.Stabilirea situației de daună totală în raport de limitele de despăgubire legale.
3.Stabilirea valorică a pagubelor aduse autovehiculului din accident raportat la actele din dosarul cauzei, respectiv autorizația de reparație și procesul verbal de contravenție. Având în vedere că aceste mențiuni nu au fost contestate de către reclamant, se consideră că sunt acceptate de către acesta.
4.Stabilirea valorii maxime de despăgubire în conformitate cu Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.14/2011 și a normelor de aplicare a acestuia dat fiind faptul că aceste dispoziții legale stabilesc faptul că valoarea maximă a despăgubirii se raportează la gradul de uzură al autovehiculului la momentul accidentului și la obligația reclamantului de a păstra epava în raportul juridic între persoana păgubită și asigurătorul R.C.A.(fila 74).
Și pârâtul S. F. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
A precizat că solicitarea reclamanților ca el să fie obligat în solidar cu pârâta la plata despăgubirilor este neîntemeiată având în vedere dispozițiile art.54 din Legea nr.136/1995(fila 43).
La întâmpinări reclamanții au formulat răspuns la acestea, arătând că pârâta se află în eroare cu privire la realizarea procedurii prealabile de informare privind medierea întrucât la fila 29 a dosarului se află dovada informării reclamanților referitoare la această procedură, însă au refuzat participarea la ședința de mediere, alegând ca rezolvarea litigiului să se facă pe calea judecătorească, solicitând în consecință respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Au precizat reclamanții că anterior promovării acțiunii au solicitat pârâtei plata despăgubirii prin depunerea unei cereri de despăgubire, la cerere depunând în original, cum i s-a cerut, toate documentele solicitate de pârâtă, comunicându-i-se că autoturismul va fi verificat de un inspector de daune din A..
După mai multe insistențe și zile de așteptare, inspectorul de daune C. G. a verificat autoturismul, a făcut poze și i-a spus reclamantului că va primi o despăgubire de cel mult 1000 euro, ceea ce a determinat nemulțumirea reclamantului.
Ulterior, reclamantul a solicitat pârâtei să-i restituie documentele în original și să i se oprească copii ale actelor însă reprezentantul acesteia, N. A. A. comunicându-i că în acest caz cererea lui de despăgubire nu va mai fi înregistrată și astfel nu va exista nici un dosar de daune deschis pe numele său, comunicare ce a fost percepută de către reclamant ca o neînțelegere cu pârâta, determinându-l să se adreseze instanței de judecată. A arătat că pârâta își întemeiază raționamentul pe disp.art.38 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 care reglementează procedura plății despăgubirii în cazul în care există posibilitatea încheierii unei convenții între asigurat, asigurător și terțul păgubit, or în caz de neînțelegere, potrivit art.2225 Cod civil, teza ultimă, despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește excepția invocată de către pârât, reclamanții au considerat că acesta răspunde solidar cu pârâta pentru prejudiciul ce i l-a cauzat, temeiul răspunderii sale fiind dat de art.2224 pct.1 și pct.2 Cod civil. A solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 21 august 2014 instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de către pârâta S. de A. Reasigurare Astra S.A. prin întâmpinare și a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului S. F. M., acesta urmând a rămâne în dosar având calitatea de intervenient forțat așa cum stipulează disp. art.54 din Legea nr.136/1995.
În ceea ce privește prima excepție, instanța a constatat că reclamanții au făcut dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii așa cum rezultă din certificatul de informare depus la dosar(fila 29) din cuprinsul căruia rezultă că aceștia au refuzat participarea la mediere alegând ca modalitate de soluționare a litigiului acțiunea civilă promovată la instanța de judecată și implicit că au respectat prevederile Legii nr.192/2006 privind medierea, nefiind aplicabile disp.art.2 alin.1 indice 2 din același act normativ, mai mult, ulterior formulării întâmpinării Curtea Constituțională prin decizia nr.266/2014 declarând neconstituționale prevederile art.2 alin.1 și alin 1 indice 2 și art.60 indice 1 din Legea nr.192/2006 publicată în Monitorul Oficial din 25 iunie 2014.
Cu referire la a doua excepție, instanța a constatat că, în cauză, se aplică principiul de drept „lex speciali derogat generali”, respectiv o lege specială derogă de la legea generală. În speță, Legea nr.136/1995 privind asigurarea și reasigurarea în România este o lege specială ce derogă, dar nu în totalitate în materia în discuție, ci sub aspectul invocat de pârât, de la disp. art. 2224 alin 1 Cod civil, disp. art.54 din Legea nr.136/1995 stipulând că drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat.
Cu atât mai mult, a apreciat instanța, art. 55 din aceeași lege specială menționează că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite cum de altfel prevăd și disp. art. 2223 cod civil conform căruia în cazul asigurării de răspundere civilă asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
În cauză, s-a efectuat expertiză tehnică judiciară specialitatea auto de către expert V. F. cu un onorariu estimativ în sumă de 1200 lei în cote de 1/2 pentru fiecare parte, respectiv pentru reclamanți și pârâtă(câte 600 lei)achitate de către acestea conform chitanțelor depuse la dosar, cu participarea la solicitarea pârâtei și a expertului parte R. M..
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, la obiectivul solicitat de către reclamanți, expertul a menționat că, în cauză, costul reparațiilor necesare pentru autoturismul reclamanților, ținând seama de devizul estimativ de reparație nr._/16.10.2013 întocmit de către S.C.”Geva .. și de celelalte înscrisuri relevante din dosarul cauzei, a fost de 31.137,70 lei(inclusiv TVA), iar la obiectivele solicitate de către pârâtă, a menționat următoarele:
-Valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului, în conformitate cu prevederile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.14/2011 și a Normelor aprobate prin acesta, a fost de 13.321,11 lei;
-Având în vedere cuantumul pagubei(31.137,70 lei) și cota de 75% din valoarea autoturismului la data producerii accidentului(9.990,83 lei), ținând seama de prevederile Normelor aprobate prin Ordinul C.S.A. mai sus menționat, valabil la data producerii evenimentului rutier, rezultă că, în cazul autoturismului reclamanților avariat în urma accidentului de circulație s-a produs o daună totală;
-Cuantumul pagubei pentru autoturismul Dacia L. proprietatea reclamanților a fost de 31.137,70 lei;
-Limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare R.C.A., având în vedere același ordin și aceleași norme, a fost de 4.460,400 lei;
-Valoarea maximă de despăgubire care se poate acorda pentru avarierea autoturismului Dacia L. este de 9.990,83 lei, reprezentând contravaloarea diferenței dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă(fila 118).
La acest raport de expertiză, expertul parte R. M. a formulat punct de vedere, concluzionând de asemenea că valoarea prejudiciului(valoarea maximă de despăgubire), calculată în conformitate cu legislația în vigoare este de 9.991 lei.
La data de 16 octombrie 2014 reclamanții formulează obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză(filele 123-124) în urma cărora acesta a fost completat, astfel încât, în suplimentul la raportul de expertiză tehnică s-au concluzionat că, în raport, au fost precizate motivele pentru care a fost luată în considerare o stare de întreținere medie, pe baza criteriilor prevăzute de art.60 alin.3 din Normele aprobate prin Ordinul nr.14/2011.
S-a precizat că, în condițiile în care la noua convocare a părților a putut fi citit parcursul înregistrat la bordul autoturismului care a fost de 80.087 km, s-a stabilit coeficientul de uzură al acestuia și a rezultat o valoare de 56%. Cu această nouă valoare a coeficientului de uzură a fost calculată și valoarea despăgubirii, care, în această situație este de 13.321,11 lei.
La capitolul I din raport a menționat expertul că au fost prezentate motivele pentru care a fost utilizată o valoare rămasă a autovehiculului, care reprezintă 25% din valoarea acestuia la data producerii accidentului, pe această bază rezultând că acest procent al valorii rămase a fost stabilit corect, având în vedere contravaloarea părților din autovehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile.(fila 155)
Prin sentința civilă nr. 968 din 27 11 2014 instanța a admis în parte acțiunea și a omologat suplimentul la raportul de expertiză tehnică nr.34/30.09.2014 întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea „autovehicule – circulație rutieră”, V. F..
A obligat pe pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. să plătească reclamanților, în solidar, suma de 13.321,11 lei reprezentând prejudiciu produs prin accidentul de circulație și suma de 2571 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat pe pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. să plătească reclamantului suma de 1940 lei despăgubiri civile din care suma de 940 lei reprezintă despăgubiri materiale, iar suma de 1000 lei reprezintă daune morale.
A obligat pe pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. să plătească reclamantei suma de 2000 lei despăgubiri civile din care suma de 1000 lei reprezintă despăgubiri materiale, iar suma de 1000 lei reprezintă daune morale.
A obligat pe intervenientul forțat să plătească reclamanților, în solidar, suma de 17.816,89 lei reprezentând diferență prejudiciu produs prin accidentul de circulație(diferența dintre cuantumul total al pagubei în sumă de 31.138 lei și valoarea maximă de despăgubire ce se suportă de către pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. în sumă de 13.321,11 lei) și suma de 996 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că la data de 1 octombrie 2013, pe raza comunei Șegarcea V., județul Teleorman, în condițiile descrise în mod detaliat de către reclamanți în acțiune, s-a produs un accident de circulație, de producerea acestuia făcându-se vinovat în exclusivitate pârâtul S. F. M., așa cum rezultă și din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 8 ianuarie 2014, întocmit de Serviciul Rutier din cadrul Poliției T. M., proces verbal ce nu a fost contestat de pârât.
Așa cum a stabilit și expertul specialitatea auto, în raportul inițial de expertiză tehnică judiciară, costul reparațiilor necesare pentru autoturismul reclamanților a fost de 31.137,70 lei, inclusiv T.V.A., iar valoarea despăgubirii stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză, după citirea parcursului înregistrat la bordul autoturismului, s-a ridicat la suma de 13.321,11 lei.
În ceea ce privește valoarea despăgubirii, instanța a luat în considerare suplimentul la raportul de expertiză tehnico judiciară, constatând că expertul a stabilit coeficientul de uzură pe baza stării de întreținere a vehiculului, a vechimii în exploatare și a parcursului în km până la data accidentului, acesta dând eficiență dispozițiilor art.54 alin.1 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011.
Sub aspectul obligării pârâtei S. de A. – Reasigurare ASTRA S.A. la plata contravalorii prejudiciului produs prin accidentul de circulație, instanța a constatat că izvorul răspunderii este contractul de asigurare încheiat între S. F. M. și pârâtă și reglementarea legală ce guvernează acest domeniu, respectiv Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor(C.S.A.) nr.14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Asigurarea Obligatorie de Răspundere Civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările cu modificările ulterioare, precum și art.2224 pct.2 Cod civil, conform căruia „ asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare”.
Potrivit disp.art.54 din Legea nr.136/1995 „Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat”
Sunt incidente în cauză și dispozițiile art.55 din același act normativ și art.2223 Cod civil la care instanța a făcut pe larg referire mai sus.
Conform legislației în materie rezultă că răspunderea asigurătorului R.C.A. nu este o răspundere în solidar cu autorul producerii accidentului rutier, ci este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule, iar suma care depășește limita maximă de despăgubire prevăzută în polița R.C.A. este suportată de autorul accidentului, care poartă răspunderea civilă delictuală pentru întregul prejudiciu produs reclamanților.
Angajarea răspunderii asigurătorului, pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere civilă a celui vinovat de producerea accidentului, în speță S. F. M., acestuia revenindu-i obligația de reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care asigurătorul răspunde doar în limitele plafonului legal. În cauză, așa cum a menționat expertul în suplimentul la raportul de expertiză, valoarea maximă ce se poate acorda în baza poliței de asigurare R.C.A. este în sumă de 13.321,11 lei.
Pentru autorul accidentului se angajează răspunderea civilă delictuală întemeiată pe disp.art.1357 Cod civil, în cauză dovedindu-se existența prejudiciului, a faptei ilicite, stabilită prin procesul verbal de contravenție, recunoscută de către intervenientul forțat, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu cât și existența vinovăției.
Este adevărat că prin încheierea de ședință din data de 21 august 2014 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului S. F. M., avându-se în vedere disp.art.54 din Legea nr.136/1995, constatându-se că el nu poate fi obligat în solidar alături de pârâtă, însă calitatea de intervenient forțat o are numai din punct de vedere al legislației în materie de asigurări.
S. F. M. a fost totuși chemat în judecată ca pârât de către reclamanți și el își păstrează și această calitate în raport de obligarea sa la plata diferenței de prejudiciu produs prin accidentul de circulație, diferență care depășește limita legală prevăzută de dispozițiile normative în materie mai sus precizate, însă nu putea fi conceptat și ca intervenient forțat și ca pârât, în speță păstrând doar calitatea de intervenient forțat ca urmare a admiterii excepției invocate prin întâmpinare. Acesta nu poate fi scutit de plata diferenței de prejudiciu din cauza unui aspect de ordin formal și în nici un caz despăgubirea reclamanților și de către el nu ar determina îmbogățirea fără just temei a acestora, conform apărării sale.
Ar fi injust și împovărător pentru reclamanți să inițieze ulterior un alt proces civil având ca obiect pretenții pentru diferența de prejudiciu ce se cuvine a fi achitată de către persoana vinovată de producerea accidentului.
Prin neluarea în considerare a cererii sale de despăgubiri față de S. F. M., instanța constată că s-ar îngrădi accesul liber la justiție al reclamanților pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, principiu constituțional și drept fundamental al persoanei, în același sens fiind și jurisprudența C.E.D.O.
În ceea ce privește cererea reclamanților în sensul ca pârâta să fie obligată și la plata despăgubirilor civile constând în despăgubiri materiale și daune morale, instanța constată că aceasta este justificată în drept de art.49 pct.1 lit.d și f din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 unde se prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere cheltuielile prilejuite de accident – tratament, transport, spitalizare precum și daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați la cererea reclamanților, probe concludente și pertinente în cauză, chiar și în absența unor documente justificative, (în procedura contencioasă reglementată de dispozițiile procesual civile, acestea fiind admisibile, ducând la soluționarea procesului - art.250 și art.255 Cod procedură civilă), instanța constată că într-adevăr reclamanții au fost nevoiți, ca, în urma accidentului de circulație, să suporte costuri în valoare de 1940 lei reclamantul, respectiv 1000 lei reclamanta, pentru investigații medicale, transport la A., consulturi medicale de specialitate, obținerea certificatelor medico legale, tratamente, astfel cum acestea au fost individualizate de către reclamanți prin desfășurătorul depus la dosar(fila 79), dovedite cu depozițiile martorilor I. M. și V. F..
Din certificatele medico legale depuse la dosar a rezultat fără putință de tăgadă că aceștia au suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale, pentru reclamant, respectiv 6-7 zile îngrijiri medicale pentru reclamantă(filele 18 și 21).
Și sub aspectul daunelor morale cererea reclamanților este îndreptățită, din depozițiile acelorași martori rezultând că leziunile suferite au cauzat reclamanților și suferințe psihice, acestora cauzându-li-se o traumă psihică datorată de posibilitatea ca sarcina să poată fi pierdută de către reclamantă, aceasta fiind însărcinată la momentul producerii accidentului.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile legale în materie de asigurare mai sus menționate, precum și disp.art.452-art.453 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte acțiunea civilă în pretenții a omologat suplimentul la raportul de expertiză tehnică nr.34/30.09.2014 întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea „autovehicule – circulație rutieră”, V. F. și a obligat pe pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. să plătească reclamanților, în solidar, suma de 13.321,11 lei reprezentând prejudiciu produs prin accidentul de circulație și suma de 2571 lei reprezentând cheltuieli de judecată(reprezentând contravaloarea taxei de timbru aferentă, onorariu avocat, onorariu expert).
Apărarea pe fond a pârâtei, prin întâmpinare, nu a mai prezentat relevanță juridică atât timp cât pe parcursul soluționării cauzei aceasta și-a schimbat poziția procesuală solicitând efectuarea unei expertize tehnice specialitatea auto pentru ca astăzi să fie de acord cu admiterea acțiunii și omologarea raportului de expertiză inițial.
În temeiul disp.art.1357 Cod civil, instanța a obligat pe pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. să plătească reclamantului suma de 1940 lei despăgubiri civile din care suma de 940 lei reprezintă despăgubiri materiale, iar suma de 1000 lei reprezintă daune morale și totodată a obligat pe aceeași pârâtă să plătească reclamantei suma de 2000 lei despăgubiri civile din care suma de 1000 lei reprezintă despăgubiri materiale, iar suma de 1000 lei reprezintă daune morale.
În temeiul disp.art.1357 Cod civil, art.452 - art.453 Cod procedură civilă, și având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, instanța a obligat pe intervenientul forțat să plătească reclamanților, în solidar, suma de 17.816,89 lei reprezentând diferență prejudiciu produs prin accidentul de circulație(diferența dintre cuantumul total al pagubei în sumă de 31.138 lei și valoarea maximă de despăgubire ce se suportă de către pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. în sumă de 13.321,11 lei) și suma de 996 lei cheltuieli de judecată(reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă).
Cheltuielile de judecată s-au suportat proporțional de către fiecare parte, respectiv pârâtă și intervenient, având în vedere că obligația principală este divizibilă, văzând și disp.art.2223 Cod civil, din acestea deducându-se onorariul pentru expert suportat de către asigurător.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intervenientul forțat S. F. M. și pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A. care au solicitat schimbarea sentinței.
În motivarea apelului său intervenientul arată fiind admisă excepția lipsei sale de capacitate procesuală pasivă și dobândind calitatea de intervenient forțat dispozitivul nu trebuia să cuprindă obligații în sarcina sa, efectul urmând să fie numai opozabilitatea hotărârii.
Diferența dintre prejudiciu și limita maximă a despăgubirii nu putea fi recuperată de la persoana vinovată pentru identitate de rațiune ca și în situația în care ar fi existat asigurare facultativă CASCO.
În motivarea apelului său pârâta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A arată că sub aspectul modului de soluționare a cererii de acordare a sumelor reprezentând contravaloarea reparațiilor evaluarea instanței este incorectă
Apelanta nu poate fi obligată la plata unor despăgubiri pentru cheltuielile medicale, tratament, analize în lipsa unor documente justificative.
Instanța în mod nejustificat a stabilit în sarcina sa plata integrală a cheltuielilor de judecată.
La 17 03 2015 reclamanții T. P. A. și T. I. D.,au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor arătând că instanța a soluționat în mod corect cererea lor despăgubirile fiind corect calculate.
Apelanta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelantul S. F. M. arătând că în mod corect acesta a fost obligat la plate diferenței de prejudiciu ce depășea plafonul maxim de despăgubire.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamanți apelanta S. de A. - Reasigurare ASTRA S.A a reiterat motivele din cererea de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că apelurile sunt fondate având în vedere următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond conform legislației în materie rezultă că răspunderea asigurătorului R.C.A. nu este o răspundere în solidar cu autorul producerii accidentului rutier, ci este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule, iar suma care depășește limita maximă de despăgubire prevăzută în polița R.C.A. este suportată de autorul accidentului, care poartă răspunderea civilă delictuală pentru întregul prejudiciu produs reclamanților.
Angajarea răspunderii asigurătorului, pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere civilă a celui vinovat de producerea accidentului, în speță S. F. M., acestuia revenindu-i obligația de reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care asigurătorul răspunde doar în limitele plafonului legal. În cauză, așa cum a menționat expertul în suplimentul la raportul de expertiză, valoarea maximă ce se poate acorda în baza poliței de asigurare R.C.A. este în sumă de 13.321,11 lei.
Pentru autorul accidentului se angajează răspunderea civilă delictuală întemeiată pe disp.art.1357 Cod civil, în cauză dovedindu-se existența prejudiciului, a faptei ilicite, stabilită prin procesul verbal de contravenție, recunoscută de către intervenientul forțat, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu cât și existența vinovăției.
Prin urmare fiind vorba de două categorii de răspundere, contractuală în limita plafonului maxim de despăgubire și delictuală până la acoperirea integrală a prejudiciului
În aceste condiții cadrul procesual și calitatea părților trebuie stabilite de așa natură încât să asigure deplinătatea drepturilor lor procesuale.
În acest context nu pot fi primite argumentele instanței în sensul că „Este adevărat că prin încheierea de ședință din data de 21 august 2014 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului S. F. M., avându-se în vedere disp.art.54 din Legea nr.136/1995, constatându-se că el nu poate fi obligat în solidar alături de pârâtă, însă calitatea de intervenient forțat o are numai din punct de vedere al legislației în materie de asigurări.
S. F. M. a fost totuși chemat în judecată ca pârât de către reclamanți și el își păstrează și această calitate în raport de obligarea sa la plata diferenței de prejudiciu produs prin accidentul de circulație, diferență care depășește limita legală prevăzută de dispozițiile normative în materie mai sus precizate, însă nu putea fi conceptat și ca intervenient forțat și ca pârât, în speță păstrând doar calitatea de intervenient forțat ca urmare a admiterii excepției invocate prin întâmpinare. Acesta nu poate fi scutit de plata diferenței de prejudiciu din cauza unui aspect de ordin formal și în nici un caz despăgubirea reclamanților și de către el nu ar determina îmbogățirea fără just temei a acestora, conform apărării sale.”
S. F. M. în calitate de intervenient forțat avea acele drepturi și obligații ce decurg din această calitate și care acopereau numai raporturile juridice de asigurare nu și pe cele privind răspunderea civilă delictuală unde trebuia să figureze ca pârât calitate ce-i asigura deplinătatea drepturilor procesuale.
Sunt adevărate cele reținute de instanță în sensul că nu putea fi conceptat și ca intervenient forțat și ca pârât, însă în acest caz trebuie conceptat în calitatea care îi asigură deplinătatea drepturilor procesuale și care o absoarbe în ceea ce privește aceste drepturi pe cealaltă. În cauză așa cum a reținut și instanța de fond calitatea de intervenient forțat asigură numai opozabilitatea hotărârii, nu și celelalte drepturi procesuale de care se bucură pârâtul, iar calitatea de pârât cuprinde asigură și opozabilitatea hotărâri.
Prin urmare pentru a fi asigurată legalitatea și temeinicia hotărâri S. F. M. trebuie să aibă calitatea de pârât această calitate oferind posibilitatea atât să fie obligat în raportul civil delictual cât și opozabilitatea în cel contractual.
Pentru a asigura protecția deplină a drepturilor procesuale ale părții tribunalul, în temeiul art. 480 C. pr. civ. va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, apelantul urmând a fi citat și conceptat în calitate de pârât excepția lipsei sale de calitate în acest sens fiind greșit admisă.
Cum acest motiv atrage anularea celelalte motive din apelurile părților nu vor mai fi analizate urmând a fi cercetate de instanța de fond cu prilejul rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-intervenient forțat S. F. M., cu domiciliul în comuna L., ., împotriva sentinței civile nr. 786 din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. M. în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S. de A. și Reasigurare Astra S.A., cu sediul în A. ., .-6, județul Teleorman și intimații-reclamanți T. P. A. și T. I. D., ambii cu domiciliul în T. M., ., județul Teleorman .
Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
G. P. R. G. D. M.
Red .G.P- 10.07.2015
Th-red. D.M. -_18.09.2015- 6 ex.
D.f._,
J.f. C. Anișoara
. .2015
← Succesiune. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 706/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
---|