Contestaţie la executare. Decizia nr. 468/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 3821/740/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 468
APEL
Ședința publică de la 22 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – D. M. Nuți
Judecător - C. Doinița
Grefier - P. S.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta - intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 4098 din 11.12.2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata – contestatoare ., cu sediul în Roșiori de Vede, . J. 106, ., ., având ca obiect: contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2015 s –a consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă cu aceasta, iar tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 22 aprilie 2015 când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 11.08.2014, contestatoarea S.C. R. A. S.R.L., în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman – Activitatea de Inspecție Fiscală, a formulat contestație la executare, solicitând: anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 16 din data de 20.06.2014 privind poprirea asiguratorie asupra conturilor de disponibilități bănești.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 16 din 20.06.2014, emisă de intimată, primită la data de 29.07.2014, în temeiul dispozițiilor art. 129 din OG nr. 92/2003, s-a dispus instituirea unor astfel de măsuri pentru suma de 1.240.268 lei, la care se adaugă dobânzi în sumă de 238.275 lei și penalități de întârziere în sumă de 165.175 lei, prin poprire asiguratorie asupra conturilor de disponibilități bănești, pe considerentul că s-a constatat existența pericolului de a se sustrage de la urmărire sau de a risipi patrimoniul.
Referitor la condiția existenței pericolului de a se sustrage de la urmărire, sau de a se ascunde, sau să risipească patrimoniul, a mai arătat că inspectorii fiscali nu au justificat, nu au motivat în niciun mod luarea acestei măsuri, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, iar simpla completare a unui formular tipizat, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabilă subscrisei nu este de natură a suplini motivarea luării măsurilor respective asupra patrimoniului contestatoarei.
Contestatoarea a mai menționat că, inspectorii fiscali nu au respectat prevederile legale privind aplicarea acestei măsuri asiguratorii, în sensul că nu au analizat situațiile financiare, declarațiile fiscale ale contribuabilului de unde se putea constata foarte ușor că societatea contestatoare a virat în perioada 2012-2014 suma de 1.295.279 lei către bugetul de stat, a înregistrat profit an de an, și-a achitat toate obligațiile către stat la timp, iar cifra de afaceri a societății pe anul 2013 a fost de 147 miliarde lei vechi.
A mai susținut că această situație generează imposibilitatea contestatoarei de a achita furnizorii, de a-și plăti datoriile către instituțiile bancare, precum și de a deconta instrumentele de plată, existând riscul de a intra în incidență bancară, respectiv în incapacitate de plată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 171 – 173 C. proc. civ. și art. 642 și C. proc. civ..
În susținere, au fost atașate, în copie certificată înscrisuri.
La data de 24.09.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulate.
Prin sentința civilă nr. 4098 din 11.12.2014 a Judecătoriei A. s-a admis în parte contestația, s-a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 16.06.2014 și înregistrată sub nr. 16/20.06.2014 și s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată prin cererea adițională-filele 127-132, contestatorul a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 16 din data de 20.06.2014 privind poprirea asiguratorie asupra conturilor de disponibilități bănești pentru suma de 1 240 268 lei ce reprezintă TVA suplimentar, respectiv anularea somației nr. 34/_ /_ din data de 05.08.2014 și a titlului executoriu nr._/05.08.2014.
Prin această decizie de instituire a măsurii emise de intimata ANAF-Direcția Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, contestatoarea a fost înștiințată că datorează suma de 1 610 575 lei și că s-a luat măsura popririi asigurătorii asupra conturilor de disponibilități bănești deschise la unități bancare și de depozite aparținând contestatoarei S.C. R. A. S.R.L., în vederea recuperării sumei de 1 240 268 lei, existând riscul ca debitorul să se sustragă de la plată ori să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul. În cuprinsul deciziei au fost menționate natura obligațiilor fiscale ce incumbă contestatoarei, respectiv: TVA, dobânzi TVA, penalități TVA-fila 10.
A mai reținut că prin cererea formulată, contestatoarea a invocat, în esență, motive de nelegalitate a popririi asigurătorii pentru suma totală de 1 240 268 lei, apreciind că inspectorii fiscali nu au respectat prevederile legale privind aplicarea acestei măsuri asigurătorii, în sensul că nu au analizat situațiile financiare, declarațiile fiscale ale contribuabilului, de unde rezultă că petenta a virat suma de 1 295 279 lei către bugetul de stat, în perioada 2012-2014, potrivit ordinelor de plată atașate dosarului.
Față de cele anterior expuse, analizând legalitatea măsurii instituirii popririi asigurătorii asupra conturilor de disponibilități bănești deschise la unități bancare și de depozite aparținând contestatoarei S.C. R. A. S.R.L. nr. 16 din data de 20.06.2014, instanța de fond a avut în vedere că, în cauză, măsura se întemeiază pe disp. art. 129 alin. 2 O.G. nr. 92/2003 și are la bază referatul justificativ emis la data de 16.06.2014 și înregistrat sub nr. 3512/20.06.2014 (filele 154-155), coroborat cu decizia de impunere nr. F-TR 337/26.06.2014 (filele 146-153), din care rezultă că în perioada supusă controlului, februarie –iunie 2013, modalitatea de comercializare a mărfurilor aparținând reclamantei nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi catalogată drept livrare intracomunitară de bunuri, cât timp bunurile respective nu ar fi părăsit teritoriul țării, iar T.V.A. aferentă acestor livrări este datorată la bugetul statului.
În acest context, s-a constatat că în cuprinsul deciziei de instituire a măsurii asigurătorii contestate este menționat faptul că potrivit art. 9 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului, deși în speță, ne aflăm în situația de excepție, justificată prin însăși natura fondului actelor respective ce vizează aplicabilitatea unui regim juridic distinct, cu efecte juridice proprii, nefiind admisibilă confuzia dintre un act de executare silită (precum somația nr. 34/_ /_ din data de 05.08.2014, de asemenea contestată, și titlul executoriu nr._/05.08.2014) și o măsură de asigurare/indisponibilizare (precum decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 16 din data de 20.06.2014).
Așadar, instanța a reținut că față de natura și valoarea obligațiilor fiscale ce incumbă contestatoarei, respectiv: TVA, dobânzi TVA, penalități TVA-fila 10, coroborat cu faptul că poprirea asigurătorie instituită asupra conturilor de disponibilități bănești deschise la unități bancare și de depozite aparținând contestatoarei S.C. R. A. S.R.L., în vederea recuperării sumei de 1 240 268 lei - apreciată ca adecvată și în limita valorii creanței stabilite, pentru îndestularea debitului fiscal (contestat de altfel, de către petentă) în cuantum de 1 610 575 lei-are drept scop doar asigurarea intimatei asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite dacă va obține titlu executoriu, însă decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 16 din data de 20.06.2014 (f. 10, 11) nu este emisă de intimată în conformitate cu disp. art. 129 alin. 2 O.G. nr. 92/2003, cât timp din referatul justificativ emis la data de 16.06.2014 și înregistrat sub nr. 3512/20.06.2014 (filele 154-155) reiese faptul că la momentul emiterii sale nu era întocmită decizia de impunere nr. F-TR 337/26.06.2014 (filele 146-153), ce reprezintă titlul de creanță ce a stat la baza luării măsurii asigurătorii și, implicit, a actelor de executare silită contestate, fiind încălcat dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii lor și de a se apăra efectiv.
Mai mult decât atât, pe lângă expunerea sumară a motivelor luării deciziei de instituire a măsurii asigurătorii, instanța a reținut că intimata nu a dovedit, dincolo de orice îndoială legitimă, existența unui pericol al sustragerii de la plată, ascunderea sau risipirea patrimoniului debitoarei, cerințe impuse de disp. art. 129 alin. 5 O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care contestatoarea invocă efectuarea mai multor plăți în vederea achitării obligațiilor fiscale către stat.
Prin prisma considerațiilor anterior expuse și având în vedere că prin măsura asigurătorie instituită, contestatoarei i-a fost cauzată o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului contestat, raportat și la prevederile art. 175 alin. 1 C.proc. civ., instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 16.06.2014 și înregistrată sub nr. 16/20.06.2014.
Referitor la excepția inadmisibilității contestației la executare silită formulate împotriva somației nr. 34/_ /_ din data de 05.08.2014 și a titlului executoriu nr._/05.08.2014, instanța a apreciat că aceasta reprezintă o apărare de fond invocată de intimată, ținând seama că potrivit prev. art. 205-209, 218 O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, contestatoarea avea posibilitatea formulării contestației la organul emitent - ANAF- cu scopul contestării legalității și temeiniciei titlului de creanță-deciziei de impunere nr. F-TR 337/26.06.2014 (filele 146-153), care a stat la baza emiterii titlului executoriu, de asemenea, contestat prin prezenta acțiune având ca obiect contestație la executare, cele două proceduri neputând a fi suprapuse ori confundate, întrucât sunt reglementate în mod distinct, aspect ce nu permite, în cadrul procesual al litigiului dedus judecății, analiza apărărilor contestatorului raportat la viciile de legalitate a titlului de creanță/deciziei de impunere indicate în petitul acțiunii.
Prin somația de executare nr. 34/_ /_ din data de 05.08.2014-fila 134, emisă de intimata ANAF-DGFP Teleorman, contestatorul a fost înștiințat că datorează suma totală de 494 671 lei și că s-a declanșat procedura de executare silită împotriva sa, în vederea recuperării acestei sume. În cuprinsul somației au fost menționate natura obligațiilor fiscale ce incumbă contestatoarei, menționându-se documentele prin care a fost individualizată suma de plată.
Față de aspectele expuse, instanța a constatat că actele de executare silită contestate în cauză (somația și titlul executoriu), au fost întocmite în conformitate cu art. 141, 145 C. proc. fiscală, fiind comunicate contestatorului.
Pe cale de consecință, în lipsa unor mijloace de probă pertinente care să indice o situație de fapt contrară celei reținute în actele de executare silită derulate împotriva contestatorului, constatând că executarea silită însăși s-a desfășurat, în baza unui titlu executoriu valabil și cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 145 și următoarele Cod procedură fiscală, judecătoria a respins capătul de cerere privind anularea actelor de executare silită ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, AJFP Teleorman, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul respingerii în tot a contestației formulate, fie prin admiterea excepției inadmisibilității, fie pe fond, ca neîntemeiată.
A motivat că, în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației la executare, care a fost invocată ca urmare a susținerilor contestatoarei privind fondul cauzei, criticile vizând cuantumul debitului pretins și legalitatea debitelor.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a menționat că prin contestația formulată și prin înscrisurile depuse, contestatoarea a formulat numai apărări care vizau fondul controlului fiscal, iar instanța a reținut că decizia emisă este vătămătoare pentru aceasta și că nu există pericolul sustragerii de la executare silită.
Apelanta a mai susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este vătămătoare în raport de situația de fapt, deși prin măsura dispusă s-a urmărit asigurarea că prejudiciul calculat de inspectorii fiscali poate fi recuperat.
Sub acest aspect, apelanta a mai menționat că intimata contestatoare se află într-o situație care justifica emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, întrucât are datorii la bugetul de stat de peste 40.000 lei cât este valoarea prag pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței, datoria însumată a clienților neîncasați este de 2.154.921,84 lei, Unicredit Ț. Bank este principalul creditor pentru creditul în valoare de 900.000 lei, extrasele depuse la fond arată doar că sumele plătite voluntar sau obținute prin poprire nu au reușit să acopere decât o parte din creanțele datorate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 455 și urm. C. proc. civ.
În susținere, apelanta a depus înscrisuri în copie, certificate pentru conformitate(f.6-12).
Prin întâmpinarea depusă la data de 3.04.2015, intimata a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.
În motivarea cererii, a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin.1 coroborat cu art. 145 alin.1 C. proc.fiscală, întrucât decizia de instituire a măsurii asigurătorii a fost luată fără audierea contribuabilului, aceasta putându-se dispune numai în cazul în care s-ar lua măsuri de executare silită, or, astfel de măsuri s-au luat ulterior emiterii deciziei.
A mai susținut că prin decizia contestată nu s-a motivat în concret existența pericolului de a se sustrage de la urmărire, sau de ascundere ori de risipire a patrimoniului, simpla convingere a inspectorilor fiscali că ar exista un asemenea pericol, nefiind suficientă.
Intimata a mai precizat că prin ordonanța nr. 324P/5.01.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 alin.1 și 9 alin.1 lit.a și c din Legea nr. 241/2004 față de contestatoare, plângerea formulată fiind respinsă prin ordonanța din 4.02.2015 a prim procurorului Parchetului.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește primul motiv de apel, potrivit căruia instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității contestației și că prin cererea formulată s-au formulat numai apărări care vizau fondul, se constată că nu este întemeiat.
Referitor la excepția inadmisibilității contestației la executare silită formulate împotriva somației nr. 34/_ /_ din data de 05.08.2014 și a titlului executoriu nr._/05.08.2014, invocată de intimată la fond, se observă că, instanța de fond nu a dispus respingerea acesteia, ci a considerat că reprezintă o apărare de fond, având în vedere că potrivit prev. art. 205-209, 218 O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, contestatoarea avea posibilitatea formulării contestației la organul emitent- ANAF- cu scopul contestării legalității și temeiniciei titlului de creanță- deciziei de impunere nr. F-TR 337/26.06.2014 (filele 146-153), care a stat la baza emiterii titlului executoriu, de asemenea, contestat prin prezenta acțiune având ca obiect contestație la executare, cele două proceduri neputând a fi suprapuse ori confundate.
În același timp, verificând conținutul contestației formulate în cauză, se observă că unul din motivele invocate de contestatoare vizează faptul că inspectorii fiscali nu au invocat și nici dovedit vreo situație concretă care să justifice luarea măsurilor asigurătorii, astfel că susținerea apelantei potrivit căreia s-au formulat numai apărări care vizau fondul controlului fiscal, nu este întemeiată.
Referitor la critica apelantei, conform căreia instanța de fond a apreciat în mod greșit că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este vătămătoare în raport de situația de fapt, deși prin măsura dispusă s-a urmărit asigurarea că prejudiciul calculat de inspectorii fiscali poate fi recuperat, se apreciază că nu este fondată.
Prin decizia emisă la data de 16.06.2014 de AJFP Teleorman și înregistrată sub nr. 16/20.06.2014 s-a menționat că poprirea asigurătorie asupra conturilor de disponibilități ale . Roșiorii de Vede a fost luată în temeiul art. 129 alin.2 din OG nr. 92/2003 întrucât există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Potrivit art. 129 alin.2 C. proc. civ. ,, Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.
Având în vedere că prin decizia contestată, emitentul AJFP Teleorman nu a motivat în concret existența pericolului de a se sustrage de la urmărire, sau de ascundere ori de risipire a patrimoniului de către contestatoare, ci doar a reprodus dispoz. art. 129 alin.2 din OG nr. 92/2003, se apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Faptul că, ulterior pronunțării sentinței instanței de fond, apelanta a învederat că intimata contestatoare are datorii la bugetul de stat de peste 40.000 lei cât este valoarea prag pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței, creanțe de încasat 2.154.921,84 lei și un contract de credit în derulare cu Unicredit Ț. Bank, care este creditor majoritar, nu poate complini lipsa de motivare a deciziei de instituire a popririi asigurătorii la momentul emiterii acesteia, cât privește indicarea în concret a elementelor prevăzute de art. 129 alin.2 din OG nr. 92/2003, astfel că nu poate fundamenta schimbarea soluției instanței de fond.
În același timp, se reține că aceste motive invocate de apelantă, nu pot fi încadrate în categoria actelor de sustragere de la urmărire, sau de ascundere ori de risipire a patrimoniului de către contestatoare.
Față de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., se va respinge apelul declarat.
În baza art. 453 C. proc. civ., apelanta va fi obligată la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta - intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 4098 din 11.12.2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata – contestatoare ., cu sediul în Roșiori de Vede, . J. 106, ., ..
Obligă apelanta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22.04. 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. Nuți C. Doinița P. S.
Red/Thred CD. 27.04.2015- 4 ex
Df.-_ Jud A.
Jf- D. A. P.
.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 237/2015. Tribunalul TELEORMAN | Partaj judiciar. Decizia nr. 458/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
