Grăniţuire. Decizia nr. 603/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 603/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 603/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 603
APEL
Ședința publică de la 28 mai 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - A. L. N.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta - pârâtă B. A., cu domiciliul în comuna Rădoiești, . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2120 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S., cu domiciliul în comuna Rădoiești, . Teleorman având ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei pe lista de priorități a răspuns apelanta-pârâtă asistată de avocat L. I. L. cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 27) și avocat C. F., prin reprezentare pentru intimata-reclamantă, cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 17).
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează următoarele:
- dosarul se află la al II-lea termen de judecată în apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- cauza a fost amânată la cererea apărătorului ales al apelantei-pârâte pentru imposibilitate de prezentare;
Tribunalul, față de disp. art. 131 C. proc. civ. pune în discuția contradictorie a părților prezente, competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială în temeiul art. 95 pct. 2 și art. 466 C.pr.civ. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Instanța, conform art. 238 C.pr.civ. pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Avocat L. I. L. estimează durata procesului la 60 de zile.
Avocat C. F. estimează durata procesului la o zi.
Tribunalul estimează durata procesului la 30 de zile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat tribunalul acordă cuvântul pe enunțarea probatoriului.
Avocat L. I. L. pentru apelanta-pârâtă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv adresa Primăriei comunei Rădoiești în care se specifică faptul că semnele de hotar nu par a fi schimbate între cele două proprietăți, schița, memoriu justificativ, procese-verbale.
Avocat C. F. arată că a luat cunoștință de aceste înscrisuri, sens în care nu solicită alt termen de judecată.
Avocat L. I. L. solicită de asemenea, încuviințarea probei cu expertiză având în vedere că la dosar există 2 rapoarte de expertiză însă măsurătorile nu sunt identice. Precizează că avizarea de către OCPI nu înseamnă o verificare a exaccității măsurătorilor, ci o înregistrare a raportului de expertiză, iar OCPI nu verifică decât dacă există suprapuneri cu o altă suprafață, în niciun caz nu se deplasează vreo comisie la fața locului să verifice. De asemenea, a fost găsită și o greșeală esențială în raportul omologat de către instanță, astfel, în concluziile raportului de expertiză, expertul C. L. conchide că linia de hotar s-ar regăsi între punctele 4 (materializat prin stâlp de beton) și mijlocul buturugii, adică pct. BC1, propunând în anexa 2 hașurat cu linie roșie noul hotar. Însă, în schiță linia roșie nu trece prin mijlocul buturugii BC1 ci trece dincolo fiind astfel o discrepanță între ceea ce a scris că va face și ce a măsurat efectiv prin schiță.
Avocat C. F. arată că se opune probei cu expertiză solicitată având în vedere că la instanța de fond au fost efectuate 2 expertize tehnice, nu s-au făcut obiecțiuni la aceste expertize. Referitor măsurători, intimata-reclamantă are potrivit actelor 4151 m iar potrivit măsurătorilor 4231m sau 4249m, iar apelanta-pârâtă are cf. actelor de proprietate suprafața de 3848m, sunt diferențe de 26 și 28 m în plus, între de cele două expertize, este o toleranță legală (2 m).
În temeiul art. 255, art. 258 și art. 479 C.pr. civ. încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către apelanta-pârâtă, înscrisuri care au fost depuse la dosar, considerând-o legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei și respinge proba cu expertiză solicitată tot de către apelanta-pârâtă ca fiind inutilă soluționării cauzei.
Luând act că nu mai sunt cereri de formulat și nici alte probe de administrat constată conform art. 392 C.pr. civ., terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în ordinea prevăzută de art. 216 C.pr. civ..
Avocat L. I. L. pentru apelanta-pârâtă, având cuvântul apreciază că sentința pronunțată de către instanța de fond este nelegală în primul rând pentru că s-a încălcat principiul disponibilității părților întrucât se stabilește o nouă linie de hotar prin mutarea gardului spre interiorul curții apelantei-pârâte fără ca intimata-reclamantă să aibă formulat vreun capăt de cerere privind revendicarea. Obiectul cererii de față nu este revendicarea, însă prin mutarea gardului instanța se pronunță pe acest aspect și a acordat mai mult decât s-a cerut. Din schița extrajudiciară depusă la dosarul cauzei rezultă că apelanta-pârâtă deține în fapt aceiași suprafață cu cea din acte, iar potrivit rapoartelor de expertiză întocmite în cauză ambele părți dețin în fapt mai mult decât au înscris în titlurile de proprietate. Stabilirea noului hotar despărțitor nu se impunea întrucât nu afectează în niciun fel proprietatea intimatei-reclamante, cu atât mai mult cu cât aceasta în urma pronunțării sentinței apelate rămâne în fapt cu o suprafață mult mai mare decât cea înscrisă în actul de proprietate, suprafață ce nu o poate justifica. Prin stabilirea noului hotar intimata-reclamantă dobândește un drept asupra suprafeței deținute în plus fără a exista un just titlu în acest sens. Nu s-a făcut dovada că are vreun act de proprietate pe această porțiune de teren pe care o apreciază ca fiind în curtea apelantei, hotarul despărțitor a trecut printre aceste buturugi, în sensul că buturuga BC1 din raport trebuia să se regăsească în curte la apelantă, expertul însă a făcut o altă propunere, ca noul hotar despărțitor ar trebui să fie prin mijlocul acelei buturugi, însă în schiță nici măcar prin mijloc nu mai trece, pt. că linia roșie trece dincolo de buturugă, astfel încât apreciază că instanța, nu se poate pronunța pe o astfel de cerere.
Nu s-a ținut cont de probele testimoniale administrate în cauză din care rezultă cu certitudine că hotarul nu a fost în linie dreaptă, nu a fost mutat și respectă vechiul aliniament.
De asemenea, arată că sentința este neîntemeiată nici cu privire la obligarea apelantei-pârâte de a suporta ½ din costul gardului ce se va construi. Învederează că între cele două proprietăți există un gard din plasă de sârmă și chiar dacă nu exista gard, legea impune doar suportarea a ½ din contravaloarea lucrărilor de grănițuire, însă nu poate impune materialul din care se va construi noul gard.
Referitor la cheltuielile de judecată arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Avocat C. F., pentru intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată cf. chitanței depusă la dosar.
Referitor la motivul de apel privind încălcarea principiului disponibilității, arată într-adevăr că intimata-reclamantă a formulat acțiune de stabilire de hotar fără revendicare de teren, însă acțiunea de stabilire a hotarului este de două feluri, cu revendicare de teren și fără revendicare de teren. În primul caz, trebuie dovedită lipsa de teren și acapararea, în cel de al doilea caz trebuie dovedită mutarea gardului, sau nerespectarea semnelor de hotar, pe un alt amplasament, aceasta fiind situația speței de față . Intimata a dovedit că în cauză nu este plus petita nici ultra petita, astfel încât instanța s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut.
Referitor la critica privind nerespectarea unor probe de către instanță, la fila 41 dosar fond în răspunsul la interogatoriu al apelantei-pârâte, întrebarea nr. 9 și 12 aceasta a recunoscut că în anul 2010 a mutat gardul pe o porțiune de cca. 30 m lungime, deși în întâmpinare arată că gardul despărțitor nu a fost mutat de peste 30 de ani, (existând astfel o contradicție), coroborat cu declarațiile martorului C. D. (fila 55) care arată că „ este amplasat acest gard printre 2 rânduri de pomi”. Deci s-a dovedit acest lucru, se coroborează aceste probe cu cele două rapoarte de expertiză, care sunt identice, cu harta cadastrală zonală, în sensul că acest hotar a fost în linie dreaptă pornind de la stradă și până în spatele curții și nu deviat, nu cu buclă .
Pe cale de consecință, întrucât a fost mutat gardul, nu se respectă semnele de hotar, au dovedit cu probe că nu este încălcat niciun drept de proprietate, ambele părți având teren mai mult decât în actele de proprietate, apreciază să hotarul este corect stabilit.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, apreciază că și acesta este nefondat întrucât materialul din care trebuie efectuat gardul este scândura și nu consideră că este costisitor și împovărător pentru apelantă.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 C.pr. civ., închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede la nr._, reclamanta C. S. a chemat în judecată pe pârâta B. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească hotarul dintre proprietățile situate în intravilanul satului Rădoiești V., ., potrivit semnelor de hotar existente, hotar ce a fost până în urmă cu 3 ani în linie dreaptă, precum și obligarea pârâtei la grănițuire a ½ din proprietate cu gard din scândură, pe stâlpi metalici, cu daune cominatorii în sumă de 50 lei/zi de la rămânerea definitivă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a susținut că soțul său C. R. a fost proprietarul suprafeței de 4151 mp teren intravilan situat în comuna Rădoiești, . Teleorman, în T 9, P 439, 438 și 437 conform Titlului de proprietate nr._/06.12.1994 eliberat de Comisia Județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
C. R. a decedat la data de 24 iunie 2005 și conform Certificatului de moștenitor cu partaj succesoral nr.160/18.08.2010 eliberat de Biroul Notarului Public T. M. Roșiorii de Vede, i-a revenit în proprietate terenul individualizat mai sus.
Pârâta B. A. a cumpărat terenul de la C. G., fiind vecini în partea de sud. Ambele părți au avut câte un rând de pomi, majoritatea salcâmi, iar hotarul despărțitor a fost totdeauna în linie dreaptă printre cele două rânduri de pomi. De la stradă pe aproape 13 metri adâncime există gard din beton jos, pe stâlpi din beton cu plase din ulucă, care este în linie dreaptă și corect amplasat.
În spatele construcțiilor anexe (gard, cocină, coteț de păsări), proprietatea pârâtei, există amplasată o țeavă metalică, drept semn de hotar al pârâtei și acesta fiind corect amplasat.
În urmă cu 3 ani, pârâta profitând de lipsa ei de la domiciliu, a montat un gard, fără să respecte semnele de hotar printre cele două rânduri de pomi, incluzând și pomii reclamantei în terenul proprietatea ei. În dreptul casei pârâtei nu a existat gard, aceasta montând un gard pe circa 20 de metri lungime în spatele anexelor proprietatea acesteia mergând tot mai oblic, acaparând astfel circa 1,40 metri lățime din terenul ei, incluzând și parul de dud de 2 metri înălțime,scoțând doi salcâmi și menținând o butură de salcâm veche de peste 40 de ani. În grădină, unde ea are cultivat porumb și pârâta viță –de – vie, hotarul este corect amplasat în linie dreaptă.
În anul 2010 când a încercat să înlocuiască gardul, fără a schimba stâlpii, fiind împiedicată de pârâtă.
În dosarul civil nr._ al Judecătoriei Roșiorii de Vede, dintr-o culpă profesională a apărătorului pe care l-a avut în acea cauză i s-a respins acțiunea de grănițuire pentru că nu și-a modificat sau completat acțiunea principală.
În drept, au fost invocate disp. art. 560 cod civil și art. 1528 Cod civil.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri, martori și expertiza tehnică de specialitate.
A depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 29 octombrie 2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, pârâta a susținut că terenul ei în suprafață totală de 3848 mp se învecinează pe latura de nord cu terenul reclamantei și l-a dobândit în baza Legii nr.18/1991, prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform Titlului de proprietate nr.61-_/25.08.1993. Între cele două proprietăți, dinspre stradă, pe o distanță de aproximativ 45 metri, există gard, hotarul fiind același de peste 30 de ani, gardul nu a fost mutat niciodată reprezentând semnul de hotar dintre cele două proprietăți.
După ce a fost chemată în judecată a solicitat unui expert măsurarea curții, respectând semnele de hotar, rezultând o suprafață de 3847 mp, mai puțin cu un mp decât are în actul de proprietate. Măsurătorile au fost efectuate cu stație GPS și pe o lungime de 12,96 metri, între punctele 2 și 3, potrivit planului de situație întocmit de B. I., există gard din beton în partea de jos, cu plase din ulucă, hotar necontestat de către reclamantă. De asemenea, în spatele construcțiilor anexe, grajd, cocină și coteț de păsări reclamanta menționează existența unor țevi metalice, hotarul nefiind contestat nici în această parte însă se invocă faptul că prin unirea acestei țevi metalice cu gardul din beton cu plase de ulucă hotarul nu ar mai fi în linie dreaptă, fiind imposibil ca hotarul să fie în linie dreaptă față de forma geometrică a curților. Este adevărat că s-a refăcut o parte din gard, întrucât cel vechi era degradat însă s-a respectat vechiul amplasament. Singurul loc în care se contestă hotarul este despărțitor este în spatele construcțiilor pe care le deține. Susține pârâta că nu a acaparat nici o suprafață din terenul reclamantei, iar buturugile de salcâm și dud menționate de aceasta, au fost dintotdeauna în curtea ei.
Referitor la obligarea de a grănițui ½ din proprietate cu gard din scândură pe stâlpi metalici, arată că această obligație îi incumbă și reclamantei în egală măsură, aceasta putând să facă integral gardul pe cheltuiala ei, urmând să suporte ½ din contravaloare, în nici un caz obligarea la daune cominatorii pentru obligația de grănițuire. Acțiunea reclamantei este întemeiată pe disp. art. 1528 din Codul civil, text de lege care nu prevede posibilitatea solicitării unor eventuale daune cominatorii. În spatele construcțiilor există gard amplasat corect, iar reclamanta nu poate impune materialul din care să fie construit gardul.
În drept, a invocat disp. art. 205 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori.
Prin sentința civilă nr. 2120/18.11.2014, judecătoria Roșiorii de Vede a admis cererea având ca obiect grănițuire, formulată de reclamanta C. S., în contradictoriu cu pârâta B. A..
A stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților situate în comuna Rădoiești, . Teleorman, între punctele 4 (stâlp de beton) - BC1 (mijlocul buturugii) și punctul 101 (țeava metalică, limita de hotar trece printre rândurile de salcâmi 1 și 2 și printre buturuga BC 2 ce aparține reclamantei și salcâmul 1 ce aparține pârâtei), conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C. L..
A obligat pârâta să suporte contravaloarea a ½ din cheltuielile ocazionate cu montarea unui gard din scândură, pe stâlpi metalici pentru porțiunea față de care prin prezenta s-a stabilit hotarul despărțitor.
A admis, în parte, capătul de cerere formulat de reclamantă raportat la cheltuielile de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 lei reprezentând ½ taxa judiciară de timbru.
A compensat cheltuielile de judecată făcute de părți cu plata onorariilor de expertiză și plata apărătorilor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în baza Titlului de proprietate nr._/06.12.1994 eliberat de Comisia Județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele C. R. (soțul reclamantei) pentru suprafața de teren de 4151 mp situată în intravilanul comunei Rădoiești, . Teleorman, în T 9, P 439,438 și 437
Reclamanta este proprietara acestei suprafețe de teren, în calitatea sa de moștenitoare a defunctului C. R., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor cu partaj nr. 160/18.08.2010 eliberat de BNP „T. M.” Roșiorii de Vede, județul Teleorman .
Pârâta este proprietara terenului în litigiu în baza Titlului de proprietate nr. 61-_/25.08.1993.
Cele două expertize efectuate în cauză au concluzionat că părțile folosesc suprafețe de teren mai mari decât cele evidențiate în actele de proprietate, situație care nu împiedică stabilirea hotarului despărțitor pe vechiul amplasament, acțiunea fiind admisibilă, astfel cum a fost formulată.
Așa cum a rezultat din înscrisurile depuse, terenul reclamantei se învecinează pe latura de sud cu terenul pârâtei. Din motivarea acțiunii formulate de reclamantă, instanța a reținut că terenurile sunt delimitate prin stâlpi de gard amplasați cu mult timp în urmă, semne de hotar pe care reclamanta le-a considerat corect amplasate, motiv pentru care nu i-a înlocuit, amplasând doar gard între aceștia. A mai susținut reclamanta că acest gard a fost distrus ulterior de către pârâtă, ceea ce a determinat-o să solicite instanței grănițuirea dintre proprietăți pe amplasamentul deja existent, conform semnelor de hotar.
Așa cum a rezultat din răspunsurile date de părți la interogatorii coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv C. D. C. G., pentru reclamantă și P. D., S. A., între cele două proprietăți a existat un gard care trecea printre două rânduri de salcâmi, în prezent hotarul fiind în interiorul curții. Martorul C. D. a declarat că a copilărit și locuit în imobilul proprietatea pârâtei, imobil pe care la vizitat în toamna anului 2013 și a constatat că hotarul despărțitor este diferit de cel pe care îl știa în copilărie în sensul că de la colțul casei, pe o lungime de aproximativ 30 de metri, este deviat cu 30-40 cm, deoarece gardul trecea printre două rânduri de salcâmi, iar acum hotarul este în interiorul curții lui C. S..
Cu declarația acestui martor reclamanta a făcut și dovada că gardul a fost montat atunci când nu era acasă. Martorul a menționat că devierea hotarului s-a făcut între stâlpul de metal și colțul casei pârâtei, aspecte ce se coroborează cu expertiza tehnică efectuată în cauză de expert C. L.. Același martor a menționat că hotarul pe această porțiune a fost în linie dreaptă aproximativ 45 de ani, în prezent existând semne de hotar concretizate în buturugi de salcâm și 2 salcâmi.
S-a reținut totodată că în comună hotarul se stabilea între două proprietăți astfel încât să treacă printre două rânduri de salcâmi, fiecare rând aparținând câte unui proprietar.
Martora încuviințată reclamantei, C. G. ( fila 56), a arătat că nu-și mai amintește cum era gardul dintre proprietăți înainte și că apreciază că gardul este în prezent cum era și înainte, declarația a martorei nefiind în măsură să dovedească vreuna dintre susținerile părților.
S-a reținut din declarația martorului încuviințat pârâtei, respectiv P. D. ( fila 57) că acesta a ajutat-o pe pârâtă să pună gardul între cele două proprietăți, că reclamanta nu a fost de față și noul gard a fost fixat la aproximativ 20 de centimetri de cel vechi, fiind bătuți pari din țeavă în interiorul curții pârâtei, iar vechiul gard care a fost din lemn trecea printre salcâmii care erau de o parte și de cealaltă a lui. Martorul a recunoscut că a montat gardul intrând un pic pe terenul celălalt. A mai precizat că lungimea gardului montat de el a fost de aproximativ 10 metri.
Martorul S. A., martor încuviințat pârâtei, a făcut afirmații ce dovedesc susținerile reclamantei, în sensul că gardul de scândură vechi trecea printre două rânduri de salcâmi.
Declarațiile martorilor, astfel cum au fost reținute, s-au coroborat cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C. L., în sensul că hotarul despărțitor urmează a fi amplasat printre cele două rânduri de pomi pornind de la stâlpul de beton al gardului de beton, necontestat de părți, și până la țeava metalică ( necontestată) reprezentată de punctul 101 în schița anexă la raportul de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal prev. de art. 468 C. proc. civ., apelanta pârâtă B. A., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii principale.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității părților, întrucât s-a stabilit o nouă linie de hotar prin mutarea gardului spre interiorul curții apelantei fără ca reclamanta să aibă formulat un capăt de cerere privind revendicarea.
Totodată mai arată că nu s-a ținut cont de probele testimoniale administrate în cauză potrivit cărora vechiul hotar este același cu cel existent între cele două proprietăți și nu a fost niciodată în linie dreaptă, contrar susținerilor reclamantei.
Sentința nu este întemeiată nici în ceea ce privește obligarea apelantei de a suporta ½ din noul gard ce se va construi existând deja gard montat din plasa de sârmă, astfel acțiune este lipsită de obiect.
Cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 alin .1 și urm. C..
Intimata-reclamantă a formulat la data de 02.03.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
În motivare a arătat că în cauză nu se încalcă principiul disponibilității, deoarece limitele unei cereri deduse judecății o face partea în cauză, reclamanta. Instanța de fond s-a pronunțat numai asupra cauzei așa cum s-a solicitat prin cererea principală și nu este plus petita sau ultra petita.
Reclamanta a solicitat prin acțiune stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților pe baza semnelor de hotar existente, pretinzând că hotarul a fost printre cele două rânduri de pomi, că în anul 2010 a plantat acest gard în lipsa reclamantei, pornind de la colțul casei pârâtei și până la țeava metalică din spatele anexelor proprietatea ei pe cca. 30m, nerespectând astfel vechile semne de hotar, linia de hotar fiind în prezent oblică și nu dreaptă cum a fost dintotdeauna.
Totodată arată că în cauză au fost efectuate două expertize tehnice și ambele au stabilit că părțile au teren extravilan în plus față de actele de proprietate dar au stabilit linia de hotar în baza semnelor de hotar acestea coroborându-se cu probele testimoniale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 471 pct. 6 C..
În cursul cercetării judecătorești a apelului a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate, instanța apreciază asupra netemeiniciei apelului pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-o acțiune în grănițuire, instanța nu se pronunță asupra existentei dreptului de proprietate, ci are în vedere numai determinarea formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate în partea aflată în litigiu, prin identificarea semnelor vizibile. Operațiunea judiciară a grănițuirii presupune identificarea hotarului real, trasarea hotarului si așezarea semnelor de hotar”.
În principiu, astfel cum atestă disp. art. 560 C. civ., grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul.
Așadar, formularea unei acțiuni în grănițuire nu trebuie să fie accesoriul uneia în revendicare așa cum învederează apelanta, chiar dacă în urma grănițuirii, prin reamplasarea despărțiturilor, au loc și modificări ale suprafețelor de teren. Stabilirea liniei de hotar este independentă de excedentul de suprafață pe care l-ar înregistra imobilele învecinate, scopul fiind acela de a restabili granița în baza semnelor de hotar. Atâta timp cât surplusul înregistrat nu se dovedește a fi fost dobândit prin ocuparea abuzivă a terenului altuia, nimeni nu poate fi îndreptățit la amputarea acelei proprietăți; în consecință nu s-a încălcat principiul disponibilității.
Referitor la modalitatea de stabilire a hotarului despărțitor, în cauză, în mod legitim, instanța de fond a dat eficiență probatoriilor administrate, stabilind fără putere de tăgadă că apelanta a modificat vechiul aliniament al gardului cu ocazia edificării acestuia, în acest sens, fiind valorificate depozițiile martorilor care s-au coroborat cu raportul de expertiză realizat în cauză de expert Bîjă M. - f. 73-78, precum și ale expertizei C. L. – f. 104-108, ambele probe tehnice identificând semnele vechi de hotar, respectiv cele două rânduri de salcâmi care marcau de o parte și de alta vechiul aliniament al gardului.
Pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, instanța de fond a stabilit că apelanta a procedat în mod nelegal la modificarea aliniamentului vechi al gardului, în acest sens edificatoare fiind depoziția martorului P. D. – f. 57; acesta ajutând-o pe pârâtă la înlocuirea vechiului gard între cele două proprietăți. Martorul a arătat că noul gard a fost fixat la aproximativ 20 de centimetri față de poziția celui vechi, fiind bătuți pari din țeavă în interiorul curții pârâtei, vechiul gard care a fost din lemn trecând printre salcâmii care erau de o parte și de cealaltă a lui. Martorul a recunoscut că a montat gardul intrând un pic pe terenul celălalt, lungimea gardului pe care l-a montat fiind de aproximativ 10 metri.
Aliniamentul gardului așa cum a fost dispus de instanța de fond respectă proprietatea asupra celor două rânduri de salcâmi, trecând printre aceștia, raportul de expertiză coroborându-se astfel cu depozițiile martorilor audiați.
Critica apelantei că instanța nu a ținut cont de depozițiile martorilor este nefundamentată, în condițiile în care considerentele sentinței atacate cuprinde o analiză exhaustivă a depozițiilor, arătându-se motivele pentru care se coroborează sau nu probele unele cu altele, respectiv declarațiile de martori cu rapoartele de expertiză. în privința declarației martorei C. G. ( fila 56), instanța a arătat că nu-și mai amintește cum era gardul dintre proprietăți înainte apreciind că gardul este în prezent cum era și înainte, declarația a martorei nefiind în măsură să dovedească vreuna dintre susținerile părților.
În ceea ce privește obligarea apelantei la a suporta jumătate din contravaloarea edificării noului gard, soluția instanței este legală fiind fundamentată pe disp. art. 560 C. civ., care cuprinde în mod expres această obligație în sarcina proprietarilor supuși grănițuirii. Situația din speță trebuie însă nuanțată, întrucât între cele două imobile a existat un gard al cărui aliniament s-a dovedit a fi fost modificat abuziv prin acțiunile apelantei. Așadar, premisa obligării apelantei rezidă și în culpă și nu doar în temeiul legii.
Referitor la materialul din care ar trebui edificat noul gard, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens, soluția instanței de fond este apreciată ca fiind legală din perspectiva principiului realizării lucrărilor la nivel de calitate medie, gardul din lemn cu stâlpi metalici având această calitate.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C. proc. civ. va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă va obliga apelanta-pârâtă, care se află în culpă procesuală, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă B. A., cu domiciliul în comuna Rădoiești, . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2120 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S., cu domiciliul în comuna Rădoiești, . Teleorman.
Obligă apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. A. L. N. Bînciu E.
Red. th.red. A.L.N. 26.06.2015/4 ex.
D.f._
J.f. C. L. M.
.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 87/2015. Tribunalul TELEORMAN | Evacuare. Decizia nr. 604/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
