Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 87/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 2800/339/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 87
APEL
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – R. G.
Judecător – G. P.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva încheierii civile nr. 1497 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-debitor N. S. M., cu domiciliul în ., și intimatul-petent Biroul Executorului Judecătoresc T. F., cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect – încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 7).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că că apelanta-creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, constată instanța că în cauză înscrisurile atașate cererii de apel nu sunt probe în sensul legii procesual civile, ci reprezintă practică judiciară și față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile, iar apelanta-creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z., sub numărul_, la data de 10.10.2014, Biroul Executorului Judecătoresc T. F., la solicitarea creditoarei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri, a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire, urmărire mobiliară și imobiliară împotriva debitorului S. M. N., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
La dosar au fost anexate următoarele înscrisuri în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul: cererea de executare silită formulată de creditoare, titlul executoriu reprezentat de procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, încheierea executorului judecătoresc prevăzută la art. 664 alin. 1 C. proc. civilă, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea civilă nr. 1497 din 14.10.2014, Judecătoria Z. a respins ca neîntemeiată, cererea formulată.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut, faptul ca B. T. F. a solicitat incuviintarea executarii silite a titlului executoriu reprezentat de proces-verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.01.2012, impotriva debitorului S. M. N., cu domiciliul în Piatra, jud. Teleorman, la solicitarea creditorului C.N.A.D.N.R. S.A. Romania prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti, cu sediul procesual ales la Bucuresti, bld.I. M., nr.401A, sector 6.
Conform disp.art.638 C.proc.civ. „sunt titluri executorii si pot fi puse in executare silita titlurile de credit sau alte inscrisuri carora legea le recunoaste putere executorie”. De asemenea in baza art.665 alin.5 C.proc.civ.”instanta poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca: 4)creanta nu este certa, lichida si exigibila; 7)exista alte impedimente prevazute de lege.”
Verificand inscrisurile depuse de B. T. F. si care au stat la baza deschiderii dosarului de executare silita nr. 4629/2014 instanta a constatat ca executarea silita se solicita pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentand tariful de utilizare si de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, pe care debitorul S. M. N. a fost obligat sa il plateasca, conform procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.01.2012.
Prin Legea nr.144/2012 a fost abrogat art.8 din OG nr.15/2002 care prevedea in sarcina contravenientului de a achita alaturi de amenda contraventionala aplicata pentru nedetinerea unei roviniete valabile, si acest tarif de utilizare si de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.
Instanta a apreciat ca aceasta obligatie a contravenientului reprezinta o creanta fiscala nascuta in patrimoniul CNADNR in sensul celor prevazute de art.1 indice 1 din OG nr.92/2003. F. de disp.art.24 din OG nr.92/2003 prin care se reglementeaza modurile de stingere a creantelor fiscale, instanta a apreciat ca abrogarea unei dispozitii legale prin care era stabilita anterior o obligatie fiscala are ca efect juridic inexistenta acestei obligatii, atata timp cat ea nu a fost incadrata in alta dispozitie legala ultterioara. Pentru aceste motive instanta a apreciat ca aceasta creanta nu indeplineste conditia de „existenta neindoielnica” asa cum este stabilit de art.662 alin2 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente instanta a apreciat ca cererea de incuviintare a executarii silite nu indeplineste conditiile art.665 alin.5 pct.4 din C.proc.civ. cu privire la existenta creantei, motiv pentru care a respins ca neintemeiata actiunea formulata de B. T. F..
Împotriva acestei încheieri a declarat apel apelanta- creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul încuviințării executării silite a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
În motivarea apelului s-a arătat că legiuitorul, în dispozițiile Legii nr. 144/2012 a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și au contestat în instanță tarifele de despăgubire, astfel norma instituită de art. II din Legea nr. 144/2012 având natură contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță. În baza acestor considerente, precum și a principiului de drept civil „dacă legea nu prevede, nici legiutorul nu are dreptul să o interpreteze” a solicitat să se constate că, în speța de față, dispozițiile legii nr. 144/2012 nu își au aplicabilitate și că, creanța nu are un regim fiscal.
Prin O. G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate. Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului verbal de constatare a contravenției, generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține o rovinietă valabilă.
A arătat că motivarea instanței de fond cu privire la faptul că obligația contravenientului reprezintă o creanță de natură fiscală în patrimoniul CNADNR-SA, este nelegală și total eronată.
În susținerea motivelor de apel a fost invocată și Decizia Curții Constituționale a României nr. 57/2012, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori, debitorul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție și nici nu a achitat de bună voie obligația stabilită prin procesul verbal ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită, în cuprinsul procesului verbal fiind menționată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege, de a fi certă,lichidă și exigibilă.
A mai arătat că, în procedura de încuviințare a executării silite judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlul executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 conform cu care dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la tilturile executorii se aplică și în cazul hotărârilor judecătorești sau înscrisurilor pronunțate sau după caz, întocmite înainte de . Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie.
În drept, a invocat disp.art. 665 alin.6 NCPC, 466 și urm. NCPC.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor invocate, Tribunalul apreciază calea de atac ca fiind întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Văzând dispozițiile art. 662, 663, art. 664, 665 C. proc. Civ., se reține că o instanță învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite este ținută de a face verificări sub aspectul competenței, existenței sau inexistenței titlului executoriu care să ateste existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, imunitatea de executare a debitorului sau dacă titlul executoriu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire pe cale de executare silită ; de asemenea, judecătorul verifică existența și a altor impedimente prevăzute de lege. Această din urmă dispoziție legală trebuie interpretată în sensul existenței unor impedimente specifice, care să împiedice declanșarea executării silite.
Legea trebuie interpretată atât în litera, cât și în spiritul ei, consecință în care încuviințarea executării silite nu poate fi văzută ca o modalitate suplimentară de deființare a titlului executoriu, atâta timp cât legea nu permite o astfel de distincție.
Așa fiind, dacă procesul verbal de constatare și sancționare contravențională nu a fost contestat prin exercitarea căilor de atac, în termenele legale, instanța nu poate veni prin substituirea voinței contravenientului să facă astfel de verificări.
De altfel textul art. II/Legea 144/2012 prevede că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Ori în cauză acest tarif aplicat la data 11.01.2012, după data intrării în vigoare a legii mai sus menționate nu a fost contestat, procesul verbal devenind titlu executoriu tocmai prin necontestarea lui de către contravenient.
Pentru a reține un astfel de raționament, instanța de fond ar fi trebuit să plece chiar de la reglementarea disp. art. 712 alin. 2 C. proc. Civ., unde se prevede expres că titlului executoriu poate fi contestat în contestație la executare însă numai dacă legea nu prevede pentru acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Ori calea de desființare a procesul verbal de contravenție este plângerea contravențională. Așa fiind, legea a prevăzut expres căile pe care le poate parcurge partea interesată pentru a face aplicabile prevederile legale reținute de instanță. Judecătorul nu are nici o competență în a adăuga la lege, așa cum a făcut prin soluția pronunțată în cauză.
Raționamentul Curții în cauza D. P. contra României din 26.04.2007, unde s-a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale, trebuie integrat în ordinea juridică procesuală internă.
Această hotărâre nu dă judecătorului național dreptul de a înlătura prevederile contrare, altfel decât într-un cadrul procesual legal reglementat. Interpretarea instanței de fond ar duce inevitabil la modificarea arbitrară a normelor procesuale, or hotărârea Curții nu creează un astfel de drept.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C. Proc. Civ. va admite apelul declarat și pe cale de consecință va schimba în tot încheierea civilă nr. 1497 din 14.10.2014 a Judecătoriei Zimincea, în sensul că va încuviința executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Direcția Regională de Drumuri și Poduri, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva încheierii civile nr. 1497 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-debitor N. S. M., cu domiciliul în ., și intimatul-petent Biroul Executorului Judecătoresc T. F., cu sediul în G., ., județ G..
Schimbă în tot încheierea civilă nr. 1497 din 14.10.2014 a Judecătoriei Z., în sensul că va încuviința executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. G. P. I. M.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
Semnează,
Președinte, Grefier,
R. G. I. M.
Red.R.G. 02.02.2015
Th.red IM. 02.02.2015/ 5 ex.
Df.-_, Jud. Z.
Jf.- O. E. C.
.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 35/2015.... → |
---|