Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 803/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 803/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 803/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 803
APEL
Ședința publică de la 15 iulie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. C. R.
Judecător – B. V.
Grefier – Măneață C. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-pârât L. A., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 300 din data de 28 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. G., cu sediul în Z., ., ., județul Teleorman, având ca obiect – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă C. M., reprezentat de avocat A. G., în baza împuternicirii avocațiale nr. 123, lipsă fiind apelantul-pârât L. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța nr._, din data de 17.12.2014 emisă de către Primăria Z..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este al treilea termen de judecată.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Avocat A. G., pentru intimata-reclamantă, având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
În conformitate cu dispozițiile art. 131, art. 95 pct. 2 raportat la art. 997 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei de interes a apelului formulat.
Avocat A. G., având cuvântul asupra excepției declară că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Z. data de 21.05.2015 sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâtul L. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe calea ordonanței președințiale instanța să dispună stabilirea temporară, pe perioada 20 iunie 2015 - 01 septembrie 2015 în timpul vacanței școlare, a locuinței minorului L. L. M., la reședința de domiciliu a reclamantei, din Spania, având în vedere sentința civilă nr. 1279 din 24. 09. 2014 pronunțată de Judecătoria Z..
A motivat reclamanta că, a fost căsătorită cu pârâtul L. A. de care a divorțat in anul 2014, conform sentinței civile nr. 1279 din 24. 09. 2014 a Judecătoriei Z. si împreună au minorul L. L. - M. pentru care instanța a dispus, prin acordul părților, exercitarea autorități părintești să fie de către ambii părinți, locuința minorului să fie stabilită la pârât cu dreptul de a avea legături personale cu minorul ori de câte ori se află în țară si dreptul de a petrece vacanțele de vară cu minorul in fiecare an si vacanțele de iarnă o dată la doi ani.
Cu toate că a solicitat în instanță si pârâtul a fost de acord ca, in vacanțe minorul să poată fi Iuat de reclamantă in Spania la domiciliul său, instanța nu a reținut acest aspect, motiv pentru care a fost nevoită să promoveze prezenta cererea de a obține acest drept legal, in calitate de mamă a minorului.
Minorul a stat împreună cu reclamanta în Spania până în luna octombrie 2012 când pârâtul a venit în Spania si a rugat-o să lase minorul să meargă cu el in România, pentru scurt timp, cu promisiunea că iI va aduce înapoi in Spania. După ce
pârâtul a Iuat minorul de Ia reclamantă, a refuzat să-si mai respecte promisiunea si să aducă minorul inapoi in Spania. De atunci minorul a rămas să locuiască împreună cu pârâtul iar după divorț a fost de acord cu stabilirea locuinței minorului minorului la pârât, în urma promisiunii că pe perioada vacanțelor de vară minorul să poată fi Iuat de reclamantă în Spania.
Întrucât minorul are mari probleme de sănătate, reclamanta a arătat că intenționează ca în perioada cât va fi in Spania pe timpul vacantei, să se ocupe de îngrijirea si sănătatea acestuia, existând posibilități reale de a rezolva aceste probleme de sănătate ale minorului în scopul protejării interesului superior al minorului.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenfla Europeană a Drepturilor Omului. Or, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, prevăzută de art. 397 din Noul Cod Civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, asigurându-i o dezvoltare fizică mentală spirituala, morale și socială armonioasă. Autoritatea părintească se exercită împreună de ambii părinți, în principiu chiar și atunci când sunt divorțați
De altfel, in privința efectelor divorțului asupra raporturilor dintre părinți si copii Ior minori, ceea ce primează in mod absolut este interesul superior al minorului, astfel încât, orice decizie dispusă de către instanța de judecată trebuie să aibă in vedere cu prioritate acest interes superior ai copilului.
Or, este evident faptul că interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii
Părinți și după divorțul acestora, doar prin excepție, pentru motive temeinice care țin de interesul superior al copilului, instanța de tutelă putând să dispună exercitarea
Autorității părintești de către un singur părinte.
Comisia Europeană a Dreptului Familiei (CEFL) menționează și posibilitatea unei rezidențe comune, pe baza unui acord între părinți și se dorește ca un astfel de aranjament să poată fi stabilit și in situația in care un părinte se opune unei astfel de soluții, care ajunge să fie examinată și de autoritatea competentă.
Marea majoritate a părinților au autoritate părintească comună, după divorț in Olanda și Danemarca, continuă să locuiască în principal cu mama in ambele jurisdicții.
În Olanda, aproximativ 75% dintre copii locuiesc cu mama, după divorț și după terminarea unei relații, 9% cu tatăl și 16% din cazuri există un acord de creștere și educare a copiilor în comun (rezidență împărțită).21 În Danemarca, 90% dintre copiii are nu locuiesc cu ambii părinți, inclusiv cei care au părinți necăsătoriți, au adresa de domiciliu aceeași cu a mamei, iar 11% cu a tatălui.
Aceste date statistice indică faptul că, atât în Olanda, cât și in Danemarca, mama continuă să fie principala persoană care asigură creșterea și educarea copilului, după divorț, deși există și un grup de copii care au rezidente împărțite.
Unul din principiile CEFL se referă la locuința copilului după divorțul părinților.
(1) in cazul in care autoritatea părintească este exercitată in comun, titularii acestora, dacă locuiesc separat ar trebui să se pună de acord cu privire la persoana cu care va locui copilul.
(2) Copilul poate locui și in mod alternativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competentă, fie a unei decizii luate de aceasta din urmă.
Pentru a permite ieșirea din tară a minorului împreună cu reclamanta, este nevoie și de acordul celuilalt părinte respectiv al pârâtului, acord care refuză să-I dea.
Precizează că pârâtul i-a promis că îi va da acordul scris la notar pentru a
putea lua minorul, in timpul vacantei, în Spania însă când a ajuns în țară acesta a refuzat să mai dea acordul promis.
Urmare a celor mai sus precizate și a dreptului legitim de a avea Iegături personale cu minorul în interesul superior al acestuia, in scopul asigurării unui climat propice, unei creșteri și educări sănătoase și nu în ultimul rând a respectării dreptului la libera circulație a persoanei, a solicitat instanței să dispună admiterea
prezentei cereri formulate și acordarea dreptului legitim de a locui împreună cu minorul pe perioada vacantei școlare, în Spania.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 403 din NCC raportat la art. 400 și 401 alin. 1 din NCC, art. 2 alin.2 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, Recomandarea 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, art.3 și art.10 alin.2 din Convenția Națiunilor Ujite, art.2 din Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra relațiilor personale care privesc copii, art.5, art.6 art.9 alin.1 și art.10 alin.2 din Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
La data de 27 mai 2015, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
A arătat că ca nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 c.proc.civ., si anume nu exista nici urgenta, nu exista nici un drept care s-ar păgubi prin intarziere si nici nu este vorba de vreo eventuala paguba iminenta si care nu s-ar putea repara.
In realitate, reclamanta urmărește - așa cum motivează în drept, invocând prevederile art. 403 rap Ia 40 c.civ. - modificarea masurilor luate cu privire la minor prin sentința civila nr. 1279/2014.
Or, modificarea acestor masuri se poate lua doar daca au intervenit schimbări ale împrejurărilor avute in vedere de instanța atunci când a stabilit masurile respective.
Dincolo de faptul că nu a intervenit nici o modificare a acestor împrejurări, modificarea acestei masuri nu ar putea fi luata pe cale de ordonanța președintială decât in situații extreme, situații străine spetei de fata.
In susținerea cererii privind modificarea măsurii încredințării minorului, reclamanta motivează ca în Olanda si Danemarca într-un procent mai mare minorii locuiesc cu mama. Aceste susțineri, poate reale - însă nu au nici o relevanta in speța supusa judecații, o statistica generala neputand fi un argument pentru modificarea unei masuri dispuse de instanța. De altfel, si atunci cand instanța a dispus ca minorul sa aiba domiciliul la pârât, același procent de minori din Olanda si Danemarca locuiau cu mama si ca acest procent nu a crescut exponential dupa divorțul părților in asa fel incat aceasta ipotetica (si improbabila creștere) sa poată fi folosita ca argument de către reclamanta.
Argumentează reclamanta ca "unul dintre principiile CEFL se refera la locuința copilului după divorțul părinților " si " copilul poate locui si in mod alternativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competenta fie a unei decizii luate de aceasta din urma "
Pe de o parte, principiul respectiv - este vorba de Principiul 3:2 al Legislației Europene privitoare la Autoritatea Părinteasca- a fost avut cu siguranța in vedere de către instanța care a stabilit măsura incredintarii minorului, iar pe de alta parte reclamanta "uita" sa amintească si condițiile cerute de principiul 3.20 pentru ca instanța sa stabilească eventual ca minorul sa locuiască alternative cu ambii părinți.
Aceste cerințe sunt: "Copilul poate locui in mod altenativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competenta fie a unei decizii luate de aceasta din urma. Autoritatea competenta trebuie sa aiba in vedere următorii factori: a)Varsta si opinia copilului; b)Capacitatea si dorința titularilor responsabilităților parentale de a colabora unul cu celalalt cu privire la aspectele legate de copil, precum si situația lor personala;c) distanta dintre localitățile titularilor autorității parentale si scoală pe care o frecventează copilul".
Or din analiza acestor cerințe - într-o ipotetica judecare pe drept comun - se poate observa ca nu există dovezi ale situației personale a reclamantei (in lipsa unei anchete psiho sociale si in lipsa unor dovezi elementare ale veniturilor acesteia) si ca distanta dintre locuințele părților, precum si dintre scoală minorului si domiciliul - la nivel declarativ - al mamei- nu ar putea permite acest lucru.
Nici codul civil si nici vreo alta lege speciala nu prevăd instituția stabilirii temporare a domiciliului minorului, așa cum cere reclamanta.
Pe fond cererea nu ar fi fondata. Orice măsura privind minorul se ia exclusiv in interesul acestuia, insa cererea pare a fi in interesul reclamantei. Reclamanta susține în mod absolut neadevarat ca minorul ar avea mari probleme de sănătate, si ca in timpul vacantei ar urma sa se ocupe de aceste probleme. Nu numai ca nu exista mari probleme de sănătate, nu exista nici un fel de problema de sănătate, nici majora si nici minora. Pârâtul a mers la medicul de familie si a obținut o programare pentru consultarea minorului, urmând a face dovezi cu privire la caracterul mincinos al afirmațiilor reclamantei.
Reclamanta invoca interesul superior al copilului si prin dreptul acestuia de a avea legaturi personale cu celalalt părinte.
Pârâtul nu negă acest lucru, insa exercitarea autorității părintești si legaturile reclamantei cu minorul se pot realiza asa cum s-a dispus prin sentința civila nr.279/24.09.2014, sentința prin care instanța a constatat ca " reclamanta a manifestat neglijenta in creșterea, educarea si supravegherea minorului iar instanța va stabili locuința minorului la domiciliul paratului si instanța va încuviința ca reclamanta sa isi exercite dreptul de a avea legaturi personale cu minorul ori de cate ori aceasta se afla in tara, dreptul de a petrece vacanta de vara cu minorul in fiecare an si vacanta de iarna o data la doi ani".
De când a venit in reclamanta în tara, pârâtul a permis reclamantei sa aiba legaturi cu minorul, si in acest sens a fost de acord sa stea impreuna cu aceasta si sa petreacă tot timpul liber cu reclamanta.
Insa reclamanta a luat minorul, mergea la petreceri si se intorcea seara târziu cu el acasă, nu făcea cu el lecțiile si nici nu îl lasa pe pârât sa facă acest lucru si ceea ce consider că este mai grav, nu a mai lăsat copilul sa meargă la scoală, înregistrând in zilele de 18, 20 si 22 mai - când minorul a fost cu reclamanta - un număr de 10 absente nemotivate.
D. la intervenția conducerii scolii reclamanta a permis minorului sa meargă luni 25 mai la scoală, si este convocata si pe 26 mai la politie de către conducerea scolii si asistentul social de la Primăria Bujoru, pentru a —i pune in vedere sa lase copilul la scoală, altfel existând posibilitatea de a nu i se încheia anul școlar.
La insistentele pârâtului de a lăsa copilul la scoală s-a manifestat violent, înjurând si lovindu-l cu o cană peste față, copilul asistând la aceasta scena.
Pârâtul nu a reacționat in nici un fel pentru a nu traumatiza si mai mult copilul.
Reclamanta incearca sa inducă instanța in eroare afirmând ca minorul ar fi stat împreuna cu ea in Spania pana in octombrie 2012, cand pârâtul ar fi rugat-o sa îl lase sa vina pentru scurt timp în România.
In realitate, reclamanta in anul 2010 a plecat in Spania fară acordul său, lasand minorul la domiciliul său si a dat si o declarație la politie in acest sens .
La insistentele reclamantei pârâtul a acceptat ca minorul sa meargă in perioada 15.04._11 la aceasta, urmând ca reclamanta sa îl aducă în tara, dandu-și acordul in acest sens.
La începutul lunii octombrie 2011 când a solicitat reclamantei sa aducă minorul in România, pentru a merge in continuare la grădinița, aceasta i-a spus ca l-a dat la grădinița si sa îl lase acolo.
Crezând acest lucru, a acceptat, și ținea legătura cu reclamanta, aceasta spunându-i tot timpul ca minorul este la grădinița.
In luna august 2012 a fost sunat din Spania si i s-a spus ca minorul nu merge la grădinița, ca este neglijat, ca trăiește in condiții mizerabile.
A sunat-o pe reclamanta care i-a spus ca nu este adevărat, iar in luna septembrie 2012 i-a spus ca a înscris copilul la scoală, dar ca acesta "nu vrea sa se duca la scoală". Atunci a plecat imediat in Spania, si paratul a găsit copilul . un câmp, dormind pe o saltea mizerabila împreuna cu mătușa reclamantei. Copilul era confuz, dezorientat, nu știa să tina un pix in mana, si când l-a văzut a început sa plângă si sa îi spună sa îl ia acasă.
Reclamanta a ajuns acasă a doua zi dimineața, spunând ca a fost la munca si i-a confirmat ca minorul nu a fost înscris niciodată la grădinița sau scoală, si a fost de acord sa îl ia înapoi în România, insa i-a spus sa plătesc biletul ca ea nu are bani.
Pârâtul a întocmit acte minorului (care nu avea nici un fel de act), I-a adus in tara, l-a înscris la scoală unde are rezultate foarte bune.
Apreciază că este cel puțin hilara si nedeontologica - si nu merita comentata-afirmatia reclamantei ca in procesul de divorț ar fi solicitat instanței si ca eu as fi fost de acord ca minorul sa fie luat in Spania, insa instanța nu ar fi reținut acest lucru.
Pentru motivele invocate, a solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2015, reclamanta, prin apărător și-a precizat acțiunea în sensul că solicită suplinirea consimțământului pârâtului de a permite scoaterea din țară a minorului pe perioada vacanței, având în vedere și programul de vizitare menționat în hotărârea de divorț.
Prin Sentința civilă nr. 300/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Z. admis cererea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtul L. A., a suplinit consimțământul pârâtului pentru obținerea documentelor necesare - pașaport și deplasarea în străinătate (Spania – C/Nueva, nr. 14 A, La Campana, Sevilla_) a minorului L. L. M., născut la 15 mai 2005, împreună cu reclamanta, în perioada 15 iunie – 1 septembrie 2015 și a respins cererea în ce privește stabilirea temporară a domiciliului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel la data de 02.06.2015, apelantul-pârât L. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând schimbarea în tot a acesteia.
În motivare apelantul a susținut că soluția instanței de fond este profund greșită întrucât cererea reclamantei este inadmisibilă nefiind justificate condițiile ordonanței președințiale, respectiv urgența. Apelantul a arătat că deși reclamanta a afirmat că minorul are probleme de sănătate pe care dorește să le rezolve cu ocazia plecării în străinătate, această susținere nu a fost dovedită în nici un fel.
Totodată, apelantul a arătat că instanța a dat mai mult decât s-a cerut întrucât a dispus și suplinirea consimțământului pârâtului pentru obținerea pașaportului.
Apelantul a mai arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 lit. h și ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, întrucât a omis să asculte minorul deși era obligatorie această măsură întrucât copilul a împlinit vârsta de 10 ani.
A mai susținut apelantul că instanța de fond a admis ca minorul să locuiască o perioadă de timp într-o altă țară fără a dispune administrarea unui minim de dovezi referitoare la condițiile în care va locui copilul.
În probațiune, apelantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu solicitând ascultarea minorului.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare însă la data de 24.06.2015 a depus la dosar o cererea prin care a arătat că ulterior declarării apelului, la data de 19 iulie 2015, apelantul și-a dat consimțământul ca minorul să meargă împreună cu intimata în Spania depunând o declarație autentică în acest sens (f.27).
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a apelului invocată din oficiu instanța reține următoarele:
Potrivit art. 458 alin 1 raportat la art. 32 și 33 Cod procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes.
Interesul ca și condiție de exercitare a oricărei cereri de chemare în judecată reprezintă folosul practic care se urmărește prin demersul judiciar, iar în cazul căii de atac a apelului acest folos practic este tocmai anularea sau schimbarea sentinței instanței de fond, cu care apelantul nu este de acord.
În cauză, din declarația autentică nr. 1424 din 19.07.2015 BNP D. S. (f.27) tribunalul reține că după exercitarea apelului de către apelantul pârât acesta și-a manifestat acordul expres și autentic ca reclamanta-intimată să călătorească cu minorul în Spania și retur în scop de vizită în perioada 20.06.2015 – 15.09.2015.
În aceste codiții, se poate observa că apelantul și-a manifestat consimțământul prin declarația autentică tocmai în sensul stabilit se instanța de fond prin sentința atacată astfel încât a dispărut interesul apelantului de a solicita anularea sau schimbarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția lipsei de interes a cererii de apel invocată din oficiu de către instanță.
Respinge apelul declarat de către apelantul-pârât L. A., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 300 din data de 28 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. G., cu sediul în Z., ., ., județul Teleorman, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iulie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. R. B. V. Măneață C. M.
Red.M.C.R- 17.07.2015
Th-red. M.C. -20.07.2015- 4 ex.
D.f._, Judecătoria Z.
J.f. B. A.
. ..2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 818/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
