Pensie întreţinere. Decizia nr. 1125/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 1125/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 1125/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1125
A P E L
Ședința publică de la 15 octombrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – E. E. E.
Judecător - V. M.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul D. I., domiciliat în București, ., ., împotriva deciziei civile nr. 194 din 18 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. S. S. M., domiciliată în Roșiori de Vede, ., ., având ca obiect – pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuientul D. I. asistat de avocat Mavhima E. V., a lipsit intimata-reclamantă D. S. S. M. fiind reprezentată de avocat T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere de revizuire timbrată cu 100 lei- taxa judiciară de timbru, achitată potrivit chitanței nr._/18.06.2015.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că intimata-reclamantă D. S. S. M. a depus note scrise, iar Curtea de Apel București – Secția a-III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a comunicat adresa nr._ din 08.10.2015 prin care face cunoscut faptul că a fost respinsă cererea formulată de petiționatul D. I. privind strămutarea judecării acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Teleorman.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Părțile,prin apărătorii aleși având pe rând cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 510 Cod procedură civilă, constată că este legal investit în soluționarea cauzei de față.
Tribunalul, conform art. 238 rap. la art. 482 C.pr. civ., pune în discuție estimarea duratei procesului.
Părțile,prin apărătorii aleși având pe rând cuvântul estimează durata procesului un termen de judecată.
Tribunalul, conform art. 238 rap. la art. 482 C.pr. civ., estimează durata procesului la un termen de judecată.
Avocat Mavhima E. V. pentru revizuientul D. I. depune la dosar adeverința nr.3094/09.09.2015 emisă de Ministerul pentru Societate Informațională privind veniturile realizate de către revizuient în perioada ianuarie –decembrie 2014.
Avocat T. M. pentru intimata-reclamantă menționează că s-a invocat excepția inadmisibilității privind al doilea motiv de apel, însă se pot pune concluzii asupra acestei excepții, odată cu fondul.
Părțile prin apărătorii aleși declară că nu mai au cereri noi de formulat, ori probe de administrat în cauză.
Tribunalul, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, avocat Mavhima E. V. pentru revizuientul D. I. susține că motivele invocate de către revizuient sunt pertinente, întrucât la momentul cand a fost introdusă cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat acordarea pensiei de întreținere până la terminarea studiilor, probatoriile efectuate ulterior sunt irelevante, deoarece pensia de întreținere se acordă până la finalizarea studiilor, iar pentru acordarea pensiei de studii reclamanta avea altă cale.
Menționează că revizuientul nu are nicio culpă și dorește să se achite echitabil față de cei 2 copii, nu există niciun temei juridic și argument pentru a se ajunge la concluzia dată, solicită, să se stabilească plata pensiei de studii la suma de 750 lei,cu referire la veniturile pe care le obținea revizuientul la momentul promovării cererii de chemare în judecată de către reclamantă, astfel cum rezultă din adeverința privind veniturile realizate de către revizuient în 2014, depusă la acest termen.
Solicită admiterea cererii de revizuire formulată; fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, avocat T. M. pentru intimata-reclamantă D. S. S. M. susține că revizuirea este o cale extraordinatră de atac și care poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 509 C.pr.civ., cererea de revizuire formulată de revizuient este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin.1 și 7 C.pr.civ., însă s-au pus concluzii pe fondul cauzei. Se solicită de revizuient să se stabilească cuantumul pensiei de studii la 750 lei, susținându-se că în mod greșit s-a introdus cererea privind plata pensiei de studii de către reclamantă.
Menționează că cererea de revizuire formulată de către revizuient este întemeietă pe dispozițiile art. 509 alin. 1 C.pr.civ., în speța de față cererea ar fi inadmisibilă pentru că nu se află într-o situație în care s-a solicitat ceva și nu s-a acordat .S-a solicitat acordarea pensiei de studii, instanța de fond l-a obligat pe revizuient la plata sumei de 1000 lei, iar revizuientul dorește să acorde 750 lei.
Critica privește fondul cauzei, reclamanta nu a avut apărător la instanța de fond și nici în apel, însă se susține de către revizuient că are 2 copii în întreținere, dintre care unul este preșcolar, iar unul este student, preșcolarul are anumite cerințe potrivit vârstei, iar reclamanta care este studentă, locuiește cu chirie, trebuie să-și asigure întreținerea, să plătească taxe, precizând că aceasta mai urmează cursurile la o altă facultate unde plătește taxe.
Strict procedural revizuientul invocă un caz prevăzut de lege dar nu este aplicabil în cauză, nu s-au pus concluzii pe disp. art. 509 pct. 7 C.pr.civ., iar cel
de-al doilea copil nu este parte în proces, revizuientul a depus la dosar o adeverință de venituri pe anul 2014, iar în calitate de părinte, consideră că nu era cazul să formuleze această cerere de revizuire. Solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocat Mavhima E. V. pentru revizuientul D. I. susține că revizuientul dorește ca minorul să aibă aceleași drepturi ca și sora lui, iar la momentul introducerii cererii, instanța de fond trebuia să aibă în vedere calitatea de elev a reclamantei.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.194/18.02.2015 Tribunalul Teleorman a admis apelul declarat de apelantul-pârât D. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. de av. D. M. E., în București, sector 5, ., nr. 2 A, . civile nr. 2017 din 04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. S. S. M., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, . 16, .. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede la nr._ din 19 septembrie 2014, reclamanta D. S. S. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata unei pensii de studii în funcție de veniturile pe care acesta le realizează în prezent.
În fapt, a arătat că prin Sentința civilă nr. 835/19.06.2007 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 260 lei, lunar. În prezent a devenit majoră însă se află în continuarea studiilor la Colegiul Național „A.”Roșiorii de Vede, conform adeverinței anexate. A menționat că pârâtul este salariat la Ministerul pentru Societatea Informațională, unde să fie citat întrucât nu-i cunoaște domiciliul și de unde să fie solicitate veniturile. Totodată a arătat că nu mai are alți copii minori în întreținere.
Cererea nu a fost întemeiată în drept, instanța constatând că sunt incidente dispozițiile art. 529 cod civil și următ. Cod civil și art. 531 Cod civil.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie Sentința civilă nr. 835/19.06.2008 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, Adeverința nr. 4374/16.09.2014 eliberată de Colegiul Național A. Roșiorii de Vede, copie certificat naștere, cererea prin care sora sa D. S. A. I. s-a adresat la instituția la care lucrează pârâtul pentru încetarea plății pensiei la care era obligat față de aceasta.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2017 din 4 nov 2014 instanța a admis cererea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1185 lei, lunar, cu titlu de pensie de studii, începând cu data de 19.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani de către reclamantă, respectiv 6 septembrie 2022, sumă indexabilă de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că:
Prin Sentința civilă nr. 835/19.06.2007 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, pârâtul a fost obligat să plătească o contribuție de întreținere de câte 260 lei lunar pentru fiecare din cei doi copii, respectiv D. S. S. M. (reclamanta din prezenta cauză) și D. S. A. I., cu începere de la data 14.03.2007 și până la majoratul copiilor.
Cu adeverința nr. 4374/16.09.2014 eliberată de Colegiul Național A. Roșiorii de Vede reclamanta, în prezent majoră, a făcut dovada că este elevă în clasa a -XII-a, cursuri zi.
Din cererea înregistrată la nr. 9140/2.09.2014 la Ministerul pentru Societatea Informațională, instanța a reținut că s-a solicitat de D. S. A. I., fiica pârâtului din prezenta cauză, încetarea plății pensiei de studii la care era obligat acesta prin Sentința civilă nr. 1071/8.08.2008 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede .
Conform adeverinței nr. 3949/3.11.2014 eliberată de Ministerul pentru Societatea Informațională, se reține că pârâtul este angajat al acestei instituții și în ultimele 6 luni a realizat un venit net lunar de 28.460 lei, situație în care pârâtul în calitate de părinte are îndatorirea legală de a contribui la suportarea cheltuielilor privind continuarea studiilor reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 499 alin. 3 C. civ., părinții sunt obligați să întrețină copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum prevăd dispozițiile art. 529 alin. 1 C. civ.
În cauza de față, instanța a reținut că reclamanta este elevă, ceea ce determină starea de nevoie în care se află pentru definitivarea studiilor și imposibilitatea de a realiza un câștig din muncă.
Cuantumul întreținerii a fost fixat până la o pătrime din venitul minim net lunar salarial menționat, conform art.529 C. civ., reținând că pârâtul nu mai are alți copii minori în întreținere, cu începere de la data de 19.09.2014 (data când cererea a fost formulată de către reclamantă) până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani de către reclamantă.
Potrivit prevederilor art. 531 alin. 2 C. civ. s-a dispus indexarea de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației, a sumei aferente pensiei de studii la care pârâtul va fi obligat în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul D. I. care a solicitat schimbarea sentinței.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond nu a ținut cont că mai are în întreținere pe minorul D. M. G. de 5 ani și 4 luni.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a solicitat să se țină seama că apelantul mai are un copil minor în întreținere.
Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a reiterat susținerile din apel.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că apelul este fondat având în vedere următoarele considerente:
După cum reiese din certificatul de naștere aflat la fila 32 dosar fond apelantul mai are în întreținere un copil minor, D. M. G. născut la 1.07.2002.
Conform art. 529 alin. 1 C. Civ. când întreținerea este datorată pentru doi copii se stabilește până la o treime din venitul lunar net.
În cauză acest venit fiind de 4 743 lei funcție de care se va stabili o pensie lunară de 1000 lei, ținând cont de faptul că intimata este elev în an terminal, iar necesitățile sunt mai mari decât ale minorului preșcolar.
Față de cele ce de mai sus instanța conform art. 480 C.pr.civ.a admis apelul în sensul celor ce preced. Prin încheierea din 18 iunie 2015 Tribunalul Teleorman a admis cererile de îndreptare eroare materială formulate de apelantul-pârât D. I., cu domiciliul în București, ., ., și de intimata-reclamantă D. S. S. M. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, . 16, ., județ Teleorman
A dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele deciziei civile nr. 194 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în sensul că se va trece la numele și data nașterii minorului D. M. G., D. M. G. născut la 01.07.2009 în loc de D. M. G. născut la 01.07.2002, cum eronat s-a menționat.
A înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul deciziei de mai sus, în sensul că se va menționa după admiterea apelului următoarele mențiuni:
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlul de pensie de studii, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la 19.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani.
Pentru a hotărî astfel,instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2015, apelantul-pârât D. I., a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 194 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, solicitând admiterea acesteia, în sensul de a se menționa corect copilul minor pe care îl are în întreținere, respectiv D. M. G., născut la data de 01.07.2009 și nu născut la 01.07.2002.
În dovedire a depus copie de pe certificatul de naștere al lui D. M. G..
Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2015, intimata-reclamantă D. S. S. M. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 194 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, întrucât prin aceasta s-a admis apelul, dar nu rezultă suma pensiei de studii, data începerii și terminării plății acestei pensii, și faptul că nu sunt menținute, în același dispozitiv alte dispoziții ale sentinței apelate.
De asemenea a mai solicitat îndreptarea numelui minorului D. M. G., așa cum reiese din copia certificatului de naștere aflată la dosarul cauzei, întrucât în pagina a treia, primul paragraf din decizia menționată a fost trecut D. M. G..
Analizând cererile formulate, în raport de prevederile art. 442 Noul Cod procedură civilă, s-a constatat că aceastea sunt întemeiate.
Potrivit art. 442 alin. 1 Cod procedură civilă, republicat, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Verificând decizia civilă nr. 194 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a constatat că într-adevăr, din eroare s-a trecut numele minorului D. M. G. în loc de D. M. G. și data nașterii acestuia 01.07.2002 în loc de 01.07.2009.
Totodată, s-a constatat că s-a omis să se treacă în dispozitivul deciziei minuta în intergral, iar după admiterea apelului nu au fost menționate următoarele mențiuni:
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlul de pensie de studii, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la 19.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani.
Ca atare, s-a apreciat că situația expusă se circumscrie unei omisiuni vădite, în sensul dispozițiilor art. 442 alin. 1 Cod procedură civilă, republicat.
Pentru aceste considerente, s-au admis cererile formulate și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele și în dispozitivul deciziei civile nr. 194 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în sensul că s-a trecut la numele și data nașterii minorului D. M. G., D. M. G. născut la 01.07.2009 în loc de D. M. G. născut la 01.07.2002, cum eronat s-a menționat.
S-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul deciziei de mai sus, în sensul că s-au menționat după admiterea apelului următoarele mențiuni:
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlul de pensie de studii, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la 19.09.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani.
Conform art. 442 alin. 3 noul Cod procedură civilă, îndreptarea s-a făcut în ambele exemplare ale hotărârii. Prin cererea dedusă judecății revizuientul D. I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.194/18.02.2015 apreciind că instanța nu a avut în vedere existența minorului D. M. G. și a considerat că nevoile acestuia sunt mult mai mici în comparație cu cele ale intimatei . Arată revizuientul că au fost încălcate dispoziții din Convenția Drepturilor Omului și din Constituția României. Totodată revizuientul critică decizia civilă în sensul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât intimata nu a solicitat o pensie de întrținere în cuantum de 1000 le.
În drept revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.509 pct.1 C.pr.civ și 509 pct.7 C.pr.civ. Analizând cererea din perspectiva textelor de lege sus menționate,Tibunalul o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: Observă Tribunalul că intimata nu a solicitat o pensie de întreținere în cuantum de 1000 lei, aceasta fiind stabilită conform dispozițiilor art.529 C.civ potrivit cu nevoia celui care o cere și mijloacele celui ce urmează a o plăti astfel că motivul de revizuire prev de art. 509 alin.1 pct.1 C.pr.civ. apare ca nefondat. Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art.509 alin.1 pct.7 acesta prevede că revizurea unei hotărârî poate fi cerută dacă minorii nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere . În cauza dedusă judecății se susține că au fost nesocotite interesele minorului care nu este parte în proces astfel că nu se pote reține incidența acestui text de lege. Pentru cele expuse Tribunalul urmează să respingă cererea de revizuire ca nefondată în temeiul art.513 C.pr.civ. Totodată, Tribunalul va obliga revizuientul la plata sumei de 1500 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată potrivit dispozițiilor art.453 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de de revizuientul D. I., domiciliat în București, ., ., împotriva deciziei civile nr. 194 din 18 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. S. S. M., domiciliată în Roșiori de Vede, ., ., județ Teleorman, ca nefondată.
Obligă revizuientul la plata sumei de 1500 lei către intimate, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. E. E. V. M. Ț. N.
Red.thred.EEE
09.11.2015/4 ex.
. data de
.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1209/2015. Tribunalul... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1191/2015. Tribunalul... → |
---|