Pretenţii. Decizia nr. 1193/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1193/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1193
APEL
Ședința publică de la 05 noiembrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – A. L. N.
Judecător - M. C. R.
Grefier – L. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant . cu sediul procesual ales București, ., . civile nr. 2363 din 08 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL cu sediul în A., ., ., și în A., ., județ Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează următoarele:
- dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită
- cererea de apel având ca obiect – pretenții este motivată, semnată, netimbrată ;
- în procedura prealabilă nu s-a depus întâmpinare de către intimat;
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 NCPC, rap. la art. 95 pct. 2 și art. 466 C. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Tribunalul, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a apelului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 17.12.2014, sub nr._ , reclamanta S.C. R. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. G. E. Service S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 684,82 lei, reprezentând contravaloarea marfă neachitată, la care se adaugă dobânda legală care se va calcula de la data scadenței facturilor și până la data de achitării integrale a debitului. De asemenea, a solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că, între părți s-au desfășurat relații comerciale, având ca obiect vânzarea către pârâtă de piese și accesorii. Pe baza acestor comenzi, au fost emise 4 facturi fiscale în cuantum de 684,82 lei, necontestate de către debitoare.
S-a mai arătat că debitoarea datorează o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
S-a mai adăugat că s-a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâta nu a dat curs acestor solicitări.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1516, art. 1522 și următoarele C.civ.
În dovedire, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, sens în care a depus la dosar facturi fiscale (f.5-8).
Cererea a fost legal timbrată cu 52,95 lei taxa judiciară de timbru potrivit art. 3 din O.U.G 80/2013.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar, iar la termenul din data de 08.06.2015 a decăzut reclamanta din proba cu interogatoriu, pentru motivele expuse acolo.
Prin sentința civilă nr. 2363 din 08.06.2015, Judecătoria A. a respins cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. R. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. E. SERVICE S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamanta S.C. R. A. S.R.L. a emis facturile fiscale nr.8008/09.10.2012 (f.5), nr.7988/09.10.2012 (f.6), nr. 7833/03.10.2012 (f.7) și nr. 7829/03.10.2012 (f.8) către pârâta S.C. G. E. Service S.R.L totalizând un debit de 684,82 lei.
Instanța a reținut că nu s-a depus la dosar de către creditoare înscrisul constatator al raporturilor juridice dintre părți, în sensul de instrumentum. Totodată, instanța reține că factura emisă de către reclamantă nu este semnată sau ștampilată de către debitor.
În aceste condiții, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți, întrucât nu există un contract încheiat între acestea, iar pârâta nu și-a însușit plata facturii prin semnare și ștampilare.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1270 C.Civ „ contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.
Totodată, potrivit art. 1170 C.civ. „părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale.
Conform art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1351 C.Civ. dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. De asemenea, potrivit art. 1548 C.Civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutării.
Sintetizând dispozițiile legale enunțate, instanța reține că în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.
De asemenea, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, ce derivă dintr-un contract civil, iar dovada acesteia se face, în principiu, numai cu înscrisuri care să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor prestații.
Verificarea condițiilor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței se face potrivit dispozițiilor art. 662 C.pr.civ, iar conform alin 2 al acestui articol, o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator. Potrivit art. 662 alin 3 C.pr.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 3 C.pr.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În ceea ce privește certitudinea creanței, instanța a constatat că această condiție nu este îndeplinită în speță.
Astfel, instanța a apreciat că certitudinea creanței se analizează prin raportare la art. 662 alin. 2 C.pr.civ., potrivit căruia o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator al creanței.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că, în speță, în lipsa contractului încheiat între părți, precum și în lipsa însușirii de către pârâtă a facturii prin semnare și ștampilare, nu se poate reține existența unui înscris ce înglobează o creanță certă, atât timp cât în raporturile simplificate dintre profesioniști este necesară ori existența unui contract în sensul de instrumentum, ori însușirea creanței prin semnarea/ștampilarea facturii fiscale de către pârâtă, aspect care nu este însă îndeplinit în cauza de față.
În aceste condiții, instanța a apreciat că probatoriul administrat nu este apt să conducă la concluzia că între părți există un raport juridic obligațional constând în plata de către pârâtă a sumei de 684,82 lei, reprezentând debit principal, precum și a dobânzii legale. În acest sens, instanța are în vedere și atitudinea pasivă a reclamantei, care deși i s-a pus în vedere să depună chitanța care să ateste o eventuală recunoaștere a pârâtei a debitului pretins, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel apelanta-reclamantă ., criticând sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului apelanta-reclamantă a arătat că nu există nici o dispoziție legală prin care să se instituie obligativitatea pentru furnizori să asigure că facturile fiscale sunt semnate și ștampilate de societatea cu care desfășoară raporturi contractuale, așa cum instanța a motivat prin sentință.
Pe de altă parte pârâta nu a formulat nici un fel de întâmpinare, nu a contestat niciodată facturile fiscale restante, a făcut plăți parțiale, deci implicit a recunoscut și însușit debitul deținut față de societate.
Instanța de fond s-a grăbit în pronunțarea unei decizii de respingere a cererii, în condițiile în care deși s-a pus în vedere să se depună interogatoriul propus de apelantă pentru a fi administrat pârâtei, ulterior apelanta a fost decăzută din proba cu interogatoriul.
Cererea de apel nu a fost încadrată în drept.
În ședința publică din data de 30.04.2015, tribunalul a invocat din oficiu, excepția nelegalei timbrări a apelului.
Verificând legalitatea sentinței atacate prin prisma excepției invocate din oficiu, apreciază că apelul este nelegal timbrat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 32, 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru, se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, „lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată, la care partea a fost legal citată”.
În speță, apelanta-reclamantă S.C. R. A. S.R.L., a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 26 lei, pentru termenul de judecată din data de 05.11.2015 (fila 15, 17), obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Ca atare, pentru considerentele de mai sus și față de caracterul absolut al excepției netimbrării, se va dispune anularea apelului, ca netimbrat, situație în care nu se mai justifică analizarea motivelor de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nelegalei timbrării a apelului invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul-reclamant . cu sediul procesual ales București, ., . civile nr. 2363 din 08 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL cu sediul în A., ., ., și în A., ., ., județ Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11. 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. M. C. R. L. C.
Red. th.red.MCR/23.11.2015/4 ex.
D.f._
J.f. A. M. B.
..11.2015
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 1192/2015. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 763/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
