Evacuare. Decizia nr. 1107/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 1107/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 1107/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1107

APEL

Ședința publică de la 08 octombrie 2015

Tribunalul constituit din:

Președinte – M. C. R.

Judecător – A. L. N.

Grefier – D. M.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant C. C., cu sediul în București, sector 2, ., .. A, .>împotriva sentinței civile nr. 189 din 05.05.2015, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. C. C. și S. N., ambii cu domiciliul în ., și în ., având ca obiect – evacuare, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- dosarul se află la primul termen de judecată în apel,

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cererea de apel este semnată, motivată;

- apelul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru;

- în procedura prealabilă intimații-pârâți nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei;

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității declarării apelului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL:

Deliberând, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., la data de 07.11.2014, sub nr._, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâții S. C. C. și S. N., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților și a membrilor familiei acestora din imobilul situat în comuna Blejești, ., proprietate aparținând prin moștenire în cotă parte reclamantului conform sentinței civile nr. 132/2014, pronunțată în dosarul nr. 1230/2013 al Judecătoriei V. și art. 557 urm; art. 963 urm, art. 975 urm cod civil și deținut fără titlu valabil, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile rezultate din folosința fără drept a cotei părți-proprietatea reclamantului, cât și a contravalorii bunurilor deteriorate sau distruse ce aparțin prin moștenire reclamantului, pretenții și bunuri ce urmează a fi precizate. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că acesta este proprietar de drept în cota parte, prin moștenire asupra bunurilor rămase de pe urma defuncților părinți C. M. și C. S. O., din care face parte și imobilul situat în comuna Blejești, . ocupat fără titlu valabil de pârâți, împreună cu cei doi copii.

A mai motivat reclamantul că acesta a fost împiedicat de pârâți să-și exercite dreptul și calitatea de proprietar asupra cotei de proprietate din imobilul teren și casă, nerecunoscându-i-se calitatea, fiindu-i interzis să pătrundă in imobil în vederea identificării, inventarierii și conservării bunurilor imobile moștenite, neputând efectua demersurile pentru asigurarea bunurilor și pentru a efectua dezbaterea și împărțeala succesorală efectivă.

S-a precizat de către reclamant că pârâții au ocupat imobilul, prin închirierea unui contract nevalabil cu unul dintre coproprietarii moștenitori ai imobilului, act care încalcă normele legale în materie și dreptul de proprietate al reclamantului, pârâții deținând în folosință imobilul în baza unui titlu nevalabil și încheiat fără acordul reclamantului, acesta fiind impiedicat de a-și exercita dreptul de proprietate dobândit prin sentința civilă nr. 132/2014, pronunțată în dosarul nr. 1230/2013 al Judecătoriei V. și art. 557 urm; art. 963 urm, art. 975 urm Cod civil.

A menționat reclamantul că imobilul ocupat de pârâți este situat în ., compus din teren intravilan de 2216 mp, casă de locuit în suprafață de 91 mp și anexe de 81 mp.

S-a mai arătat de asemenea, că pârâții au efectuat acte de dispoziție fără drept, în sensul că au procedat la scoaterea, disponibilizarea unor bunuri de valoare din imobil, unele bunuri distrugându-le prin ardere, fără acordul reclamantului, bunuri care au o adevărată semnificație nepatrimonială dar și o valoare patrimonială și fără a permite acestuia să le inventarieze în procedura succesoral- notarială, le-a depozitat în loc nesigur și fără o corectă conservare și nepermițând identificarea acestora.

Totodată, reclamantul a mai arătat că deținerea fără titlu valabil a imobilului de către pârâți, aduce mari prejudicii acestuia, astfel cum a și produs prejudiciul real de nefolosință a dreptului exclusiv de proprietate, cât și prin neplata către proprietar /coproprietar a folosinței respectiv a chiriei în cota parte valorică calculată la valoarea de folosință de piață pe perioada de la data ocupării până la data evacuării efective.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 557, 1100, 1469 și urm Cod civil.

La data de 20.11.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări la cererea de chemare în judecată, la care a anexat înscrisurile de la filele nr. 26-91 din dosar.

La data de 22.12.2014, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant și au invocat excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că reclamantul a mai depus alte două cereri, având ca obiect evacuare. Au anexat întâmpinării înscrisurile de la filele nr. 106-113 din dosar.

La data de 23.01.2015, reclamantul a depus la dosar înscrisurile de la filele nr. 120-162, precum și cerere pentru soluționarea prezentei cauze prin procedura specială de evacuare prevăzută de codul de procedură civilă și răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți.

Prin încheierea de ședință din data de 24.02.2015, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției puterii lucrului judecat invocată de pârâți.

Prin sentința civilă nr. 189 din 05 mai 2015 Judecătoria V. a respins acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, având ca obiect evacuare, pretenții, formulată de reclamantul C. C., domiciliat în București, .. 18, .. ., sector 2, împotriva pârâților S. C. C. și S. N., ambii domiciliați în . și cu reședința în ., ca neîntemeiată. A obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul a solicitat evacuarea pârâților din imobilul casă de locuit și teren intravilan situate în . și obligarea acestora la plata de despăgubiri civile în cuantum de 1760 lei.

Prin Sentința civilă nr. 132/30.01.2014 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin neapelare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. C. împotriva pârâților C. D. C. și G. R. D., s-a constatat calitatea de moștenitor a reclamantului C. C., respectiv de descendent privilegiat după defuncta sa mamă C. S. O., alături de pârâții C. D. C., în calitate de descendent privilegiat și G. R. D., în calitate de nepoată de fiu.

Prin Sentința civilă nr. 999/12.06.2013 a Judecătoriei V., definitivă, a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect asigurare dovezi – inventariere bunuri din patrimoniul succesoral și numire custode formulată de reclamantul Cragea C. împotriva pârâtului C. D. C., a fost obligat pârâtul să procedeze la inventarierea bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei C. S. O., în prezența tuturor succesibililor, a fost numit custode pentru bunurile succesorale pârâtul C. D. C., până la momentul stabilirii definitive a drepturilor cuvenite asupra bunurilor pentru fiecare succesor.

În vederea administrării bunurilor succesorale a căror custode a fost numit, numitul C. D. C. a încheiat la data de 10.07.2014 cu pârâții C. C. S. și N. S., un contract de locațiune, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr._/31.07.2014, fiind depusă și Declarația 220 privind veniturile realizate din chirii.

Temeiul de drept indicat de reclamant, respectiv procedura specială prevăzută de art.1033 și urm. C.pr.civ., se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.

Potrivit art. 1037 C.pr.civ., atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării. (2) Dacă locațiunea este pe durată nedeterminată, denunțarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată și notificare de evacuare a imobilului, în condițiile prezentului articol. (3) Când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel. (4) Locatarul poate renunța la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoașterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locațiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.

Conform art.1038 C.pr.civ., atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.

Instanța de fond a constatat calitatea de comoștenitor și coproprietar al reclamantului asupra imobilului casă de locuit și teren intravilan, situate în Com. Blejești, ., rămase de pe urma defunctei C. O. S..

Totodată a reținut că prin Testamentul autentificat sub nr. 930/18.07.2012 la BNP M. E., defuncta C. O. S. a lăsat întreaga sa avere fiului său, C. D. C., acesta din urma fiind și numit custode al întregii averi până la momentul stabilirii definitive a drepturilor fiecărui succesor.

Bunurile succesorale mobile și imobile au fost inventariate, conform Sentinței civile nr.999/2013 a Judecătoriei V., fiind întocmite liste de inventariere.

Instanța a reținut deci că reclamantul nu este titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, dovadă fiind și certificatul de grefă (fila 204) din care reiese obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei V.- reducțiune liberalități excesive și dezbatere succesiune.

Ca atare, până la stabilirea dreptului exclusiv al reclamantului asupra averii rămase de pe urma defunctei C. S. O., fiecare dintre coproprietari poate face acte de conservare, administrare asupra bunurilor moștenite, din perspectiva consolidării dreptului de proprietate în viitor.

Instanța de fond a mai reținut totodată că pârâții dețin un titlu valabil, a cărui anulare nu s-a solicitat și pronunțat de către o instanță judecătorească, fiind depus la dosarul cauzei contractul de închiriere nr._/31.07.2014, înregistrat la organele fiscale, contract ce reprezintă un act de administrare și care poate fi încheiat numai de unul dintre coproprietari.

De altfel, din perspectiva numirii sale ca și custode al averii, C. D. C. avea obligația de a lua toate măsurile în vederea conservării și administrării bunurilor succesorale astfel încât să nu sufere degradări, ci să fie întreținute corespunzător până la ieșirea din indiviziune.

În raport de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată întreaga acțiune, având ca obiect – evacuare și, pe cale de consecință și capătul de cerere în pretenții, acestea urmând a fi avute în vedere la stabilirea masei succesorale –creanțe și datorii între comoștenitori, precum și solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere soluția dată cererii de chemare în judecată și reținând culpa procesuală a reclamantului, în baza art. 453 C.pr.civ., a obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 451 alin.2 C.pr.civ.conform cărora se poate reduce motivat onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat. În acest sens se are în vedere și jurisprudența CEDO care a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate și reținând circumstanțele cauzei, respectiv prezența avocatului la un singur termen de judecată, când s-au pus concluzii orale, valoarea și complexitatea medie a dosarului, munca desfășurată de avocat, la un termen de judecată, instanța de fond a apreciat că se impune reducerea onorariului de avocat de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C., prin care a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâți.

A arătat că pârâții au fost reprezentați la toate termenele de judecată de către juristul S. N., cu excepția ultimei ședințe de judecată, când s-a prezentat un avocat care a ținut o pledoarie de 5-6 minute în fața completului de judecată. Astfel consideră că suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat este vădit disproporționată în raport de valoarea și complexitatea cauzei, precum și activitatea desfășurată de avocat.

A solicitat ca instanța de apel să reducă la cel mult 200 lei valoarea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâți de la reclamant.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelantul-reclamant.

În ședința publică din data de 08.10.2015, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării apelului.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată din oficiu, tribunalul apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1041 alin. (5) Cod procedură civilă, hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, sau de la comunicare când s-a dat fără citarea lor.

Durata și momentul de început al termenului de apel derogă de la normele generale înscrise în art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă.

Din înscrisurile aflate la dosarul de fond (filele 192-197, citativ și dovezi ale procedurii de citare) rezultă că părțile au fost citate, astfel că termenul de apel, de 5 zile curge de la data pronunțării, respectiv, 05.05.2015.

Cererea de apel a fost depusă prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.05.2015, în acord cu art. 471 al. (1) Cod procedură civilă, la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Raportând data pronunțării hotărârii la data depunerii cererii de apel se constată că termenul prevăzut de art. 1041 alin. (5) Cod procedură civilă, calculat în acord cu art. 181 și 182 Cod procedură civilă, a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art. 185 Cod procedură civilă.

În cauză, nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art.186 (2) Cod procedură civilă și nici nu s-au invocat și probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condițiile art. 184 al. (3) și (4) sau art. 469 Cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, în temeiul art. art. 1041 alin. (5) raportat la art.185 Cod procedură civilă, se va admite excepția și se va respinge apelul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității invocată din oficiu.

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant C. C., cu sediul în București, sector 2, ., .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 189 din 05.05.2015, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. C. C. și S. N., ambii cu domiciliul în ., și în ., ca fiind tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 octombrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M. C. R. A. L. N. D. M.

Red. M.C.R.– 26.10.2015

Th-red D.M. – 26.10.2015 /7 ex.

Dos.fd._

Jud.fd. I. E. R.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 1107/2015. Tribunalul TELEORMAN