Pretenţii. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 249/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 249/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 249
APEL
Ședința publică de la 25 februarie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – D. M. Nuți
Judecător – C. Doinița
Grefier - P. S.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul – pârât C. D., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1063 din 14.05. 2014 pronunțată de Judecătoria V. în contradictoriu cu intimata – reclamantă .- prin administrator I. I., cu sediul în ., județul G., având ca obiect: pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 11 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 februarie 2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /08.06.2012 pe rolul Judecătoriei V., reclamanta . Roata de Jos, județul G. a chemat în judecată pe pârâtul C. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 29.176 lei, reprezentând daunele provocate prin distrugerea culturii de rapiță, dobânda legală începând cu data punerii în întârziere prin adresa nr. 41/18.04.2012 și până la acoperirea efectivă a prejudiciului încercat de reclamantă, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, pârâtul a pretins că a cumpărat 14 hectare de teren agricol situat în extravilanul comunei Blejești de la arendatori persoane fizice cu care reclamanta, în calitate de arendaș a avut stabilite raporturi juridice de arendare și neținând seama de termenii înțelegerii dintre părți a procedat în mod abuziv și ilicit la distrugerea culturii de rapiță înființată pe terenul arendat, discuind-o și totodată efectuând lucrări agricole de înființare a altei culturi (respectiv cultura de floarea soarelui) pe 14 ha de rapiță situate în tarlaua 99, .>
A mai arătat că, fapta pârâtului de a distruge cele 14 hectare de rapiță, care nu erau proprietatea lui și chiar dacă ar fi fost, acesta era obligat să respecte termenii înțelegerii dintre părți, are caracter ilicit, este săvârșită cu intenție, iar constatarea și estimarea cuantumului prejudiciului cauzat s-a făcut de către reclamantă la data de 13 aprilie 2012 prin notă de constatare.
Reclamanta a mai menționat că a încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul nu a dat curs invitației.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357- 1359 Cod civil.
În dovedire, a depus în copie xerox,: nota de constatare a prejudiciului însoțită de schița terenului pe care s-a produs distrugerea culturii, invitația pârâtului la conciliere cu confirmare de primire, filele 4-6.
La data de 12.10.2012, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 22.11.2012 a fost audiat martorul propus de reclamantă, E. E., a cărui declarație sub prestare de jurământ este consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei filele 24- 26 volumul I, iar pârâtul a răspuns la interogatoriul formulat de reclamantă, filele 43-44.
La data de 18.01.2013, pârâtul a depus la dosar listă documente în apărare, filele 48-209 din dosar, constând în antecontracte de vânzare cumpărare, sentințe civile, contracte de vânzare-cumpărare și contracte de arendare.
La termenul de judecată din data de 24.01.2013 au fost audiați martorii B. C. Gigel, B. M. propuși de pârât, declarațiile acestora sub prestare de jurământ fiind consemnate în scris și atașate la dosar, filele 222-225 volumul I, instanța luând act că reclamanta a renunțat la audierea celui de-al doilea martor încuviințat.
La același termen, reclamantei i s-a încuviințat proba cu expertiză agricolă.
La data de 11.02.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei obiectivele expertizei agricole încuviințate, la care a atașat o . înscrisuri.
La data de 22.04.2013 inginer expert agricol desemnat în cauză V. Gh. I. a depus la dosar expertiza întocmită, atașând documentație în număr de 66 file.
Urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, la data de 21.05.2013 societatea reclamantă și-a majorat cuantumul despăgubirilor solicitate la 114.170 lei, depunând diferența de taxă de timbru în sumă de 2.120 lei, conform chitanței ., nr._/21.05.2013.
La termenul de judecată din data de 23.05.2013 pârâtul C. D. a depus la dosarul cauzei obiecțiuni asupra conținutului și concluziilor la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns la data de 25.06.2013.
La termenul de judecată din data de 26.09.2013, instanța i-a încuviințat pârâtului proba cu o nouă expertiză agricolă, pentru care acesta a depus obiective la data de 17.10.2013.
La data de 29.11.2013 Primăria comunei Blejești a răspuns la solicitarea instanței cu adresa nr. 6337/21.11.2013, iar la data de 15.04.2014 expertul desemnat P. L. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit și înscrisuri( filele 412-421 volumul II).
P. sentința civilă nr. 1063 din 14.05.2014 a Judecătoriei V. s-a admis acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 126.554,6 lei, reprezentând prejudiciul total plus dobânda legală calculată de la data de 18.04.2012 și până la plata efectivă a daunelor, precum și suma de 4.636 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta . lucrează pe raza localității Blejești, județul Teleorman suprafețe de teren de la diverși cetățeni pe bază de contract de arendă, în tarlaua nr. 99.
Pârâtul a cumpărat circa 22 ha teren agricol de la persoane fizice cu care reclamanta are încheiate contracte de arendă, care se aflau în termenul de valabilitate.
A mai reținut că în primăvara anului 2012, pârâtul a distrus cultura de rapiță înființată de reclamantă pe terenul de 20,89 ha din totalul terenului arendat, a discuit și a efectuat lucrări agricole de înființare a altei culturi în tarlaua 99, .>
Potrivit dispozițiilor art. 1349 NCC alin. 1 „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol” Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Pentru ca răspunderea civilă să fie angajată nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat cu vinovăție.
Vinovăția este cea de-a patra condiție” sine qua non” a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, condiție de sine stătătoare, demarcată cu claritate și univocitate atât de condiția faptei ilicite, cât și de aceea a raportului de cauzalitate dintre aceasta din urmă și prejudiciu în art. 1357 NCC, potrivit căruia „ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În speță, s-a constatat că fapta pârâtului a fost săvârșită cu intenție directă, în sensul că acesta și-a dat seama de caracterul antisocial al faptei sale, a prevăzut consecințele acesteia și a urmărit ca ele să se producă, intenția fiind voința dirijată spre săvârșirea unui anume fapt juridic ilicit.
A mai reținut că pârâtul C. D. a recunoscut la interogatoriu că amplasamentul terenurilor cumpărate este cu totul altul decât cel pe care l-a ocupat, însă susține că terenul ocupat nu era cultivat.
În baza expertizelor agricole efectuate în cauză de inginer expert V. Gh. I., s-a reținut că reclamanta a suferit o pierdere de recoltă pentru suprafața de 20,89 ha nerecoltate (fiind distruse prin discuire), suprafață ce a fost localizată și determinată de o persoană autorizată cadastral, cu care ocazie a încheiat și o schiță aflată la dosar, cât și de existența actelor de posesie.
Cel de-al doilea expert, P. L., a menționat că din documentele puse la dispoziție de către reclamantă reiese că suprafața distrusă de pârât este de 20,89 ha, iar pârâtul susține că suprafața este de 14 ha.
P. urmare, instanța a reținut că suprafața de teren pe care a fost distrusă recolta de către pârât este de 20,89 ha, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziție de către reclamantă experților.
Reținând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de existență a răspunderii civile reparatorii, efectul principal constă în nașterea unui raport juridic de obligații între autorul prejudiciului, pârâtul C. D. și reclamanta ., prejudiciată.
Conform art. 1381 alin. 1 NCC” Orice prejudiciu dă dreptul la reparație”.
Raportul obligațional în conținutul căruia se află dreptul celui prejudiciat și îndatorirea corelativă la reparație, în sarcina pârâtului, se naște în momentul cauzării prejudiciului, când sunt îndeplinite și condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
În ce privește prejudiciile viitoare, momentul nașterii dreptului și respectiv obligației la repararea lor, coincide cu acela în care prejudiciul este cert, adică atunci când este sigur că se va produce și poate fi determinată în prezent întinderea sa.
Pentru ca reparația să fie integrală, conform art. 1385 NCC este necesar ca să fie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite.
Cele două expertize efectuate au stabilit valori atât pentru pierderea efectiv suferită, cât și pentru câștigul sau beneficiul nerealizat.
Astfel, expertul V. Gh. I. a stabilit că prejudiciul total în varianta 1 are valoarea de 115.086,62 lei și în varianta 2 valoarea este de 114.170,51 lei, iar expertul P. L. a stabilit valoarea de 126.554,6 lei.
P. urmare, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost modificată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 126.554,6 lei, reprezentând prejudiciul total, plus dobânda legală calculată de la data de 18.04.2012 și până la plata efectivă a daunelor.
Totodată, a obligat același pârât să plătească reclamantei suma de 4.636 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate și obligarea sa la plata sumei de 13.553 lei, cu cheltuieli de judecată.
A motivat că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 126.554,6 lei, deși a dobândit în perioada 2009-2012 în proprietate suprafața totală de 16,4885 ha teren situată în extravilanul comunei Blejești, județul Teleorman, anterior, pentru unele suprafețe, foștii proprietari având încheiate contracte de arendare cu reclamanta.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a mai arătat că în primăvara anului 2012 pentru evitarea fracționării terenurilor și pentru o mai bună cultivare a acestora a intervenit o înțelegere cu reclamanta, în temeiul căreia îi lăsa terenurile cumpărate, iar aceasta îi punea la dispoziție o suprafață de teren compactă în tarlaua 99, schimbul fiind conformat prin declarațiile martorilor B. Gigel și E. E..
Sub acest aspect, a mai arătat că deși, reclamanta a cunoscut că terenurile au fost dobândite de el în proprietate, a continuat să le lucreze, invocând că avea încheiate anterior, contracte de arendă cu foștii proprietari.
Referitor la contractele de arendă încheiate anterior, a menționat că nerespectarea dreptului de preemțiune la încheierea actului de înstrăinare cu o terță persoană, nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci rezilierea de drept a contractului de arendă.
Apelanta a mai susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică având în vedere și următoarele argumente: fapta presupusei păgubite, care a continuat să lucreze terenurile invocând existența unor contracte de arendă, deși el a devenit proprietarul lor; existența unei înțelegeri cu reclamanta, care echivalează cu consimțământul persoanei prejudiciate; în tarlaua 99 . raportului de expertiză întocmit de expertul P., reclamanta deține suprafața de 6,02 ha (în baza unor contracte de arendare), 8,8318 ha aparținând . ha teren lui Cărciun D.; săvârșirea faptei prejudiciabile s-a realizat atât cu consimțământul reclamantei, dar și în exercitarea normală a unui drept subiectiv; suprafața de teren pentru care s-au acordat despăgubirile este de 20,89 ha, deși prin nota de constatare încheiată la data de 13.04.2012 de către reclamantă rezultă că suprafața cultivată cu rapiță care a fost întoarsă era de 14 ha.
A mai precizat apelanta că reclamanta nu putea pretinde plata integrală a despăgubirilor, ci, în măsura în care se va reține și culpa sa (o culpă comună), se poate pretinde numai c/v cheltuielilor cu înființarea culturii, calculată de expertul P. la suma de 13.553 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct.8 C. proc. civ.
P. întâmpinarea depusă la data de 16.10.2014 în procedura de regularizare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.
A motivat că schimbarea titularului dreptului de proprietate nu constituie motiv legal de reziliere a contractului de arendare, cumpărătorul terenului arendat în calitate de succesor cu titlu particular al vânzătorului, dobândind toate drepturile și fiind ținut de obligațiile autorului său, astfel că, în mod corect, judecătoria a reținut în sarcina apelantului obligația de respectare a contractelor de arendare și a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul P..
Intimata a mai menționat că nu se poate reține culpa sa la producerea prejudiciului, întrucât pârâtul nu a prezentat actele de proprietate pentru terenurile achiziționate și nu s-a realizat condiția privind calamitarea culturii de rapiță, astfel că, neîndeplinirea acestora lasă fără efecte înțelegerea verbală a părților.
În ce privește întinderea prejudiciului, a învederat că, angajații reclamantei au estimat inițial că distrugerea s-a produs pe suprafața de 14 ha, din măsurători și recunoașterea la interogatoriu s-a dovedit că a fost ocupată suprafața de 20 ha, despăgubirea fiind stabilită prin raportare la prețul mediu la care reclamanta a valorificat cultura de rapiță.
A mai susținut intimata că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar culpa comună nu poate fi reținută, dată fiind situația de fapt reieșită din probatoriul administrat.
Apelantul a depus note de concluzii scrise la data de 11.02.2015.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, se va respinge ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește primul motiv de apel, prin care apelantul a criticat faptul că a fost obligat la plata de despăgubiri, deși a dobândit în perioada 2009-2012 în proprietate suprafața totală de 16,4885 ha teren situată în extravilanul comunei Blejești, județul Teleorman, anterior, pentru unele suprafețe, foștii proprietari având încheiate contracte de arendare cu reclamanta, se apreciază că nu este întemeiat.
Instanța de fond a reținut că în primăvara anului 2012 pârâtul a distrus cultura de rapiță înființată de reclamantă pe terenul de 20,89 ha situat în tarlaua 99, BF 901.
La interogatoriul luat pârâtului la instanța de fond la solicitarea reclamantei, la pct. 6 acesta a recunoscut că amplasamentul terenurilor cumpărate este altul decât cel pe care l-a ocupat, iar la pct.7 a menționat că a ocupat inițial suprafața de 20 ha, ulterior, restul de 2,70 ha.
Din răspunsul la interogator, rezultă, prin urmare că, amplasamentul terenurilor cumpărate de apelantul pârât nu este în tarlaua 99 BF901, teren pe care reclamanta a pretind că a fost ocupat de acesta.
În același timp, din raportul de expertiză întocmit de expertul P. L. rezultă că pârâtul C. D. deține 2 ha teren în ., ce reclamanta are contracte de arendă în tarlaua 99, parcele 29-39 pentru suprafața de 6,02 ha, iar suprafața de 8,8318 ha cu același amplasament este cultivată în baza unui schimb de terenuri cu .> Din cele expuse, rezultă că pârâtul a ocupat suprafața de 20,89 ha teren deținut de reclamantă, în tarlaua 99, potrivit actelor de proprietate prezentate având doar suprafața de 2 ha teren, care nu este situată în același . deținute legal de reclamantă.
Chiar și în situația în care, pârâtul ar fi încheiat acte de vânzare-cumpărare cu privire la suprafețe de teren situate în tarlaua 99 BF 901 pentru care reclamanta avea încheiate contracte de arendă, încheierea unor astfel de acte de înstrăinare, nu ar fi atras rezilierea de drept a contractelor de arendare, astfel cum eronat a susținut apelantul, dobânditorul ulterior, având obligația de a le respecta pe durata prevăzută în convenție.
În ce privește susținerea apelantului potrivit căreia a ocupat suprafața de teren în litigiu în baza unei înțelegeri verbale cu reclamanta, astfel că, având acordul acesteia, nu exista temei pentru obligarea la plata de despăgubiri, se reține, de asemenea, caracterul său nefondat.
Cu referire la acest aspect, se reține că ambele părți au confirmat existența unor discuții cu privire la predarea reclamantă către pârât a unor suprafețe de teren în tarlaua 99 BF 901, având în vedere că pârâtul a cumpărat mai multe suprafețe de teren, arendate de reclamantă și dispersate în mai multe sole.
Din adresa nr. 41/18.04.2012 (f.5 vol. I dosar fond), coroborată cu depoziția martorului E. E. rezultă că reclamanta a condiționat încheierea convenției de prezentarea de către pârât a actelor de proprietate și de faptul întoarcerii culturii de rapiță înființată în acea parcelă, condiții care nu au fost îndeplinite.
Astfel, pârâta a notificat reclamanta la data de 22.08.2012 cu privire la actele deținute, deci, ulterior depunerii acțiunii, înregistrată la data de 8.06.2012, iar dovada că a fost compromisă cultura de rapiță și că a fost întoarsă nu s-a făcut.
P. urmare, nefiind îndeplinite cele două condiții, pârâtul nu avea temei convențional pentru a ocupa terenul respectiv, astfel că, nu poate invoca existența consimțământului reclamantei pentru înlăturarea caracterului ilicit al faptei.
În ce privește întinderea prejudiciului cauzat, se are în vedere că inițial, reclamanta a estimat suprafață ocupată la 14 ha, însă, din măsurătorile efectuate ulterior (adresa nr. 241/2012 și schița anexă f.41-42 vol. I dosar fond), coroborate cu recunoașterea la interogatoriul a pârâtului și rapoartele de expertiză întocmite în cauză, a rezultat că suprafața totală ocupată a fost de 20,89 ha teren, prin cererea formulată la data de 21.05.2013, modificându-și cuantumul daunelor.
Instanța de fond a reținut la apreciere raportul de expertiză întocmit de expertul P. L. (f.412-417 vol. II dosar fond).
Din raportul întocmit de acesta, rezultă că la stabilirea suprafeței de 20,89 ha s-a avut în vedere diferența dintre suprafața totală a solei 99 (72,15 ha) și suprafața efectiv recoltată (51,1 ha proces-verbal recoltare întocmit de reclamantă).
Cât privește cuantumul despăgubirilor, expertul a luat în calcul producția medie obținută, stabilind că suma aferentă suprafeței de 20,89 ha este de 126.554,6 lei.
Apelantul a susținut că în raport de culpa comună, cel mult ar putea fi obligat la plata sumei de 13.553 lei, reprezentând cheltuielile pentru înființarea culturi pe suprafața de 14 ha.
Nici această cerere subsidiară, nu este întemeiată, având în vedere că în speță nu s-a constatat existența și a culpei intimatei reclamantei, întinderea suprafeței ocupate a fost stabilită la 20,89 ha, iar la evaluarea prejudiciului trebuie avută vedere valoarea producției de care a fost lipsită, în condițiile în care lucrările pentru înființarea culturii respective au fost efectuate tot de către reclamantă.
În raport de cele expuse, se apreciază, în acord cu cele reținute de către instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că, în mod judicios, în baza art. 1357 din Codul civil s-a admis acțiunea formulată.
Față de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat, criticile formulate nefiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul – pârât C. D., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1063 din 14.05. 2014 pronunțată de Judecătoria V. și în contradictoriu cu intimata – reclamantă .- prin administrator I. I., cu sediul în ., județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.02. 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. Nuți C. Doinița P. S.
Red. CD- 2.03.2015- 4 ex
Df . –_ Jud V.
Jf.- S. O.
.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul TELEORMAN | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 196/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
