Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 2334/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2334/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 2334/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECȚIA I CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2334/PI
Ședința publică din data de 08.09.2015
PREȘEDINTE: D. J.
GREFIER: N. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul G. R., în contradictoriu cu pârâta G. V., având ca obiect recunoașterea hotărârii străine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru reclamantul lipsă, avocat R. T. M., lipsă pârâta.
Procedura completă. Cererea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate alte cereri și nici probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului a solicitat admiterea cererii.
TRIBUNALUL
Deliberând constata ca:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 29.12.2014, reclamantul G. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. V., să se dispună: recunoașterea de plin drept pe teritoriul României a Sentinței civile pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 prin care prin acordul părților s-a desfăcut căsătoria încheiata intre petentul G. R. si numita G. V., in temeiul art. 1094 din Noul Cod de procedura Civila ; înscrierea in Registrul de Stare civila a mențiunilor privind desfacerea căsătoriei încheiata intre reclamantul G. R. si numita G. V. prin acord; Judecarea prezentei cauze si in eventuala lipsa, in temeiul art. 223 din Codul de Procedura Civila.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
In fapt, in anul 1987 reclamantul G. R. s-a căsătorit cu numita G. V., căsătorie încheiata in România - localitatea Timișoara, județul T. si înregistrata in Registrul de stare civila al Primăriei Mun. Timișoara.
In anul 2001, reclamantul G. R. împreuna cu numita G. V. au decis sa plece in Israel in speranța de a avea o viata mai buna si fructuoasa. In acest sens, precizam faptul ca ambele părți au reușit sa dobândească cetățenia israeliana fara insa a renunța la cetățenia romana.
La data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata ambele parti dețin atat cetățenie romana, cat si cetățenie israeliana.
Deși părțile au încheiat aceasta căsătorie din dorința sincera de a întemeia o familie, având ca fundament sentimente de dragoste, încredere si respect reciproc, cu timpul relația dintre parti au devenit tot mai rece si distanta, ajungându-se in timp la degradarea iremediabila a relației dintre aceștia.
Având in vedere faptul ca in timp relațiile dintre parti s-au deteriorat complet, nemaifiind posibila o conviețuire iar părțile nemaiavând relații familiale de o lunga perioada de timp, aceștia au decis desfacerea căsătoriei.
Prin urmare, in anul 2003, reclamantul G. R. si numita G. V. au introdus in fata instanțelor judecătorești competente din Israel, respectiv in fata Tribunalului Tel Aviv din Israel, cererea de chemare in judecata având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiata intre aceștia prin acordul pârtilor.
La data de 01 iunie 2003, in dosarul de familie nr._/02, Tribunalul Tel Aviv din Israel a pronunțat Sentința civila prin care prin acordul părților s-a desfăcut căsătoria încheiata intre petentul G. R. si numita G. V..
Aspecte cu privire la admisibilitatea prezentei cereri de chemare in judecata având ca obiect recunoașterea de plin drept pe teritoriul României a Sentinței civile pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 prin care prin acordul pârtilor s-a desfăcut căsătoria incheiata intre petentul G. R. si numita G. V.
Conform prevederilor legale ale art. 1093 din Noul Cod de procedura civila, termenul de hotărâri străine se refera la actele de jurisdicție contencioasa sau necontencioasa ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
Iar potrivit dispozițiilor legale ale art. 1094 din Noul Cod de procedua civila:
"Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept in România, daca se refera la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau daca, fiind pronunțate ., au fost recunoscute mai Mai in statul de cetățenie al fiecărei parti ori, in lipsa de recunoaștere, au fost pronunțate in baza legii determinate ca aplicabila conform dreptului internațional privat roman, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat roman si a fost respectat dreptul la apărare".
Având in vedere dispozițiile legale precitate, Sentința civila pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 prin care prin acordul părților s-a desfăcut căsătoria încheiata intre petentul G. R. si numita G. V., reprezintă o hotărâre străina care face obiectul recunoașterii de plin drept de către instanțele judecătorești competente din Romania pentru ca desfacerea căsătoriei încheiata intre parti sa isi produca efectele juridice si pe teritoriul României.
Prin urmare, hotărârea judecătoreasca pronunțata de Tribunalul din Tel Aviv din Israel îndeplinește toate condițiile cerute in mod expres si imperativ de legislația in vigoare, respectiv prevederile art. 1093 si urm. din Noul Cod de procedura civila, respectiv:
Sentința civila pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 este definitiva potrivit legii din ISRAEL - statul in care aceasta a fost pronunțata. Mai mult decât atat, Sentința civila pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 a rămas definitiva prin nerecurare de către parti.
Tribunalul din Tel Aviv din Israel a fost competent sa soluționeze cererea formulata de către petentul G. R. si numita G. V., acesta aflându-se in circumscripția unde partile domiciliază in Israel;
Hotărârea judecătoreasca a fost data cu aplicarea legii materiale competente;
In fata Tribunalului Tel Aviv din Israel ambele parti, respectiv reclamantul G. R. si numita G. V., au fost prezente, astfel incat procedura de citare a fost îndeplinita in mod legal.
Mai mult decât atat, ambele parti au fost reprezentate in fata Tribunalului Tel Aviv din Israel prin avocat ales.
Hotărârea judecătoreasca nu este contrara ordinii publice a tarii noastre.
Nu a fost pronunțata nici o alta hotărâre intre partile in litigiu anterior pronunțării la data de 01.06.2003 de către Tribunalul Tel Aviv din Israel a sentinței civile privind desfacerea căsătoriei dintre G. R. si G. V. prin acordul pârtilor, in dosarul de familie nr._/02
Hotărârea judecătoreasca a fost pronunțata cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de legislația statului in care a fost pronunțata (Israel).
Având in vedere toate aspectele menționate mai sus, s-a solicitat admiterea cererii si pe cale de consecința sa se dispună: recunoașterea de plin drept pe teritoriul României a Sentinței civile pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 prin care prin acordul părților s-a desfăcut căsătoria încheiata intre petentul G. R. si numita G. V., in temeiul art. 1094 din Noul Cod de procedura Civila; înscrierea in Registrul de Stare civila a mențiunilor privind desfacerea căsătoriei încheiata intre reclamantul G. R. si numita G. V. prin acord; judecarea prezentei cauze si in eventuala lipsa, in temeiul art. 223 din Codul de Procedura Civila.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile pe art.223, art.1093 si urm. Noul Cod Procedura Civila.
În dosar s-au formulat probe cu acte, din analiza cărora instanțe reține următoarele:
Prin Sentința civila pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 definitiva, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților.
Hotărârea a rămas definitivă.
Având in vedere că hotărârea ce se solicita a fi recunoscută se încadrează în categoria celor prev.de art.1094 N.C.Pr.Civ. și că nu sunt motive de refuz al recunoașterii în baza disp.art.1096 din menționata lege, va fi admisă cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de reclamantul G. R., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat P. A. C., situat in Timișoara, ..2, ., în contradictoriu cu pârâta G. V., cu domiciliul în Israel, localitatea Batlam, ..
Recunoaște în România efectele Sentinței civile pronunțata de către Tribunalul Tel Aviv din Israel la data de 01.06.2003 in dosarul de familie nr._/02 definitiva.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publică, azi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE
D. J. GREFIER
N. D.
Red.D.J.
Tehnoredact.I.B.
4 ex. – 16.09.2015
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








