Obligaţie de a face. Hotărâre din 16-03-2015, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 240/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia Civilă Nr. 240
Ședința publică din 16.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B.
Judecător L. V.
Grefier M. B.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. CALEA BUZIAȘULUI NR. 38 TIMIȘOARA împotriva Sentinței Civile nr._/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimata Z. M., obiectul cauzei în prima instanță fiind obligație de a face.
La apelul nominal, lipsă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 02.03.2015 când pronunțarea a fost amânată pentru 09.03.2015, apoi pentru azi 16.03.2015, încheierile făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CALEA BUZIAȘULUI NR. 38 TIMIȘOARA a chemat în judecată pe pârâta Z. M. solicitând admiterea cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtei la predarea către noul președinte M. C. documentele, gestiunea și ștampila asociației de proprietari în cel mai scurt timp posibil; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere până la data predării efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată onorariu avocat conform chitanței nr. 0395/05.06.2013 în valoare de 350 lei și a celorlalte cheltuieli: 34 lei pentru publicarea în Monitorul Oficial, 70,70 lei pentru confecționarea noii ștampile.
Prin Sentința Civilă nr._/2013 a fost respinsă cererea, prima instanță reținând că prin acțiunea formulată a solicitat obligarea pârâtei să predea noului președinte, documentele, gestiunea și ștampila asociației de proprietari, fără a indica care sunt documentele a căror predare o solicită.
Reprezentatul reclamantei, fiind întrebat de către instanță care sunt actele pe care le solicită de la pârâtă, nu le-a nominalizat, arătând le fel de generic ca și în cerere că solicită predarea tuturor actelor asociației.
În privința probațiunii, reclamanta a solicitat proba cu martori pentru a dovedi relațiile tensionate dintre pârâtă și noul comitet executiv, ceea ce nu este util soluționării cauzei. Nu s-a solicitat proba cu martori pentru dovedirea actelor care sunt deținute de către președinte și a refuzului acestuia de predare a actelor.
Față de acest cadrul procesual generic formulat de către reclamantă și care nu a fost lămurit nici în urma solicitării instanței și față de împrejurarea că ștampila asociației a fost predată anterior formulării prezentei acțiuni așa cum rezultă din procesul verbal din data de 24.03.2013, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei Zomoșteanu M. să predea către noul președinte Marieș C. documentele, gestiunea și ștampila asociației de proprietari în cel mai scurt timp posibil; obligarea pârâtei la pata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial conform chitanței nr. 0398/05.06.2013 în valoare de 350 lei și a celorlalte cheltuieli: 34 lei către Monitorul Oficial, 70,70 lei confecționare nouă ștampilă în prima instanță și onorariu avocațial în apel.
În motivarea apelului apelanta a arătat că în urma identificării fostului administrator D. Ș., acesta i-a pus la dispoziție următoarele înscrisuri în care sunt redate în mod concret documentele pe care le-a predat pârâtei în momentul preluării funcției și anume: proces-verbal de predare primire al arhivei din 15.06.2010 – tabele cu cotele de cheltuieli lunare, facturile și chitanțele, ștampila asociației, registrul de casă, fondul de rulment și fondul de reparații, cereri scutire plată cheltuieli de întreținere, dosar procese-verbale, dosar sesizări, reclame, diverse; o declarație olografă din data de 12.12.2013 din care rezultă că i-a mai predat următoarele: cartea de imobil, acordul de asociere, contractul de asociere al proprietarilor, statutul asociației, certificat de înregistrare fiscală cu încheiere de autentificare, tabele cu cotele de cheltuieli lunare. Totodată, apelanta arată că în urma eforturilor depuse ștampila a fost predată.
Cu toate insistențele fostul președinte Zomoșteanu M. refuză să predea documentele mai sus arătate, face afirmații denigratoare la adresa membrilor noului Comitet, reclamații tendențioase prezentând lucruri neadevărate diverselor organe, fapt care a condus-o la promovarea prezentei acțiuni.
Intimata a depus întâmpinare arătând că actele predate de către fostul administrator D. Ș. la data de 09.09.2012, după 8 ani de insistențe, au fost întocmite cu încălcarea flagrantă a Legii 230/2007, a Legii 571/2003 republicată – Cod fiscal republicat și Procedură Fiscală.
Deoarece fostul administrator nu a dorit să corecteze actele contabile întocmite, a înregistrat o plângere pentru care a depus rezoluția de începere a urmăririi penale cu privire la art. 323 Cod Penal, la fapte de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și disjungere și continuarea cercetărilor față de făptuitorii D. Ș., S. S. și Marieș C. cu privire le infracțiunile de gestiune frauduloasă, înșelăciune, fals în înscrisuri, sub semnătură privată și uz de fals. Totodată, prin procesul-verbal ce însoțește apelul dorește să demonstreze că nu toate actele contabile i-au fost predate până la numirea actualei președinte ci au fost reținute abuziv de către acesta, deși i s-a atras atenția atât la adunările generale din anul 2013 cât și prin notificări comunicate.
Deși în motivele de apel s-a precizat că prin procesul-verbal de predare primire încheiat la data de 15.06.2010 s-au predat anumite scripte, apelanta nu menționează ce documente contabile și de gestiune solicită să-i fie restituite.
Declarația olografă semnată de fostul administrator, apreciază că este întocmită „pro causa”, deși cunoaște că actele predate de către acesta s-au restituit numai prin procese verbale de predare primire tocmai pentru a exista dovezi indubitabile despre ce acte au fost predate și la ce dată.
Totodată, intimata arată că poziția reprezentanților apelantei este de a prelungi starea de fapt și abuzul de drept cauzat de fostul administrator D. Ș. și fostul și actualul cenzor, S. S., cărora, prin reprezentanta acesteia Utaru M. V., la adunarea generală din data de 20.03.2013 a încercat să le predea contabilitatea efectuată de fostul administrator – în copii xerox certificate, urmând ca după efectuarea cercetării penale în dosarul 4148/P/2013 să le predea actele contabile originale. Nu au fost de acord cu primirea actelor în copii certificate. Toate aceste detalii au fost cunoscute de cei reclamanți, D. Ș., Marieș C. și S. S. care au fost audiați și au dat declarații în dosarul penal și cunosc că aspectele reclamate au în vedere activitatea contabilă eronată, efectuată cu intenție directă de a nu se cunoaște în mod indubitabil soldul asociației la un moment dat.
Examinând apelul în limitele efectului devolutiv instanța de apel reține următoarele:
Cererea introductivă de instanță are ca obiect obligarea fostei președinte a asociației de proprietari la predarea actelor și documentelor originale ce privesc asociația și în posesia cărora a intrat în virtutea calității de președinte pe care însă nu o mai are la data promovării cererii de chemare în judecată.
Actele și documentele solicitate au fost indicate în cererea de apel fiind vorba despre acele documente predate pârâtei de fostul administrator D. Ș..
În vederea funcționării asociației de proprietari și a îndeplinirii tuturor atribuțiilor ce revin adunării generale, comitetului executiv, comisiei de cenzori, președintelui potrivit Legii 230/2007 și a H.G. 1588/2007 toate documentele, hotărârile, deciziile care privesc asociația trebuie să se afle la dispoziția și în posesia persoanei care o reprezintă legal.
În acest sens art. 18 din H.G. 1588/2007 prevede că președintele asociației păstrează și urmărește ținerea la zi a cărții tehnice a construcției și a celorlalte documente privitoare la activitatea asociației de proprietari.
În momentul încetării calității de reprezentant legal fostul președinte are astfel o obligație legală de a preda noului președinte toate documentele originale în posesia cărora se află.
În ce privește posesia acestor documente a fost audiat ca martor fostul administrator D. Ș. care a confirmat faptul că a predat pârâtei documentele originale ale documentelor care fac obiectul cererii.
De asemenea pârâta a fost citată la interogatoriu aceasta refuzând fără un motiv justificat de a se prezenta în fața instanței pentru administrarea probei.
Potrivit art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă această atitudine a pârâtei poate fi considerată o mărturisire sau un început de dovadă.
Prezumția de recunoaștere tacită a pârâtei cu privire la faptul că se află în posesia originalelor documentelor asociației este întărită și de afirmația acesteia făcută în cuprinsul întâmpinării în care a arătat că a încercat să predea copii certificate refuzând să predea originalele întrucât acestea se află în dosarele penale în care se fac cercetări pentru infracțiuni de fals și gestiune frauduloasă.
În virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului instanța a dispus din oficiu efectuarea de verificări iar prin adresa nr. 693/P/2014 parchetul a răspuns că în dosarele penale indicate de pârâtă nu se află depuse originalele documentelor asociației.
Apărările pârâtei nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă confirmându-se însă pe baza probelor administrate în apel că pârâta deține documentele originale ale asociației aceasta având obligația legală de a le preda noului reprezentant legal.
Pentru aceste considerente în baza art. 480 al. 1 Noul Cod de Procedură Civilă se va admite apelul ca întemeiat și se va schimba soluția primei instanțe în limitele atacate reținându-se totodată că ștampila asociației a fost predată așa cum dealtfel a și recunoscut apelanta în cuprinsul cererii de apel.
În baza art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă intimata va fi obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 650 lei reprezentând onorariu avocațial în prima instanță și în apel dovedit cu chitanțele nr. 0533/14.01.2015, 0431/18.02.2014 și 0395/05.06.2013.
În ce privește cheltuielile pentru confecționarea ștampilei acestea nu au natura unor cheltuieli generate de acest proces pentru a fi solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată în temeiul art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. CALEA BUZIAȘULUI NR. 38 TIMIȘOARA având CUI_ și nr. 206/25.04.2000 cu sediul procedural ales în Timișoara, .. 27, . la Cabinet de Avocat P. I. împotriva Sentinței Civile nr._/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimata Z. M. cu domiciliul în Timișoara, .. 38, ..
Schimbă în parte Sentința Civilă nr._/2013 a Judecătoriei Timișoara și în fond:
Obligă pârâta Zomoșteanu M. să predea reclamantei reprezentantă legal de C. Marieș originalul următoarelor documente și înscrisuri: cartea de imobil, acordul de asociere, contractul de asociere al proprietarilor, statutul asociației, certificat de înregistrare fiscală, tabele privind cheltuielile lunare de întreținere pe perioada ianuarie 2010-decembrie 2012, tabele privind cheltuielile lunare de întreținere pe perioada octombrie 2004-decembrie 2009, chitanțiere privind încasările efectuate în perioada octombrie 2004-decembrie 2009, registrul de casă, situațiile privind fondul de rulment și fondul de reparații, dosarele cuprinzând cereri de scutire de la plata cheltuielilor de întreținere, procese-verbale și alte sesizări.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelantă în sumă de 950 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 16.03.2015.
P. JUDECATOR
D. B. L. V.
GREFIER
M. B.
RED. D.B./20.04.2015 /TEHNO. M.B./4 EX/ 2 .
Judecător prima instanță: Ș. R.
| ← Evacuare. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul TIMIŞ | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul... → |
|---|








