Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1189/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1189/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1189/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1189/A/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător D. J.
Grefier A. T.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta apelantă O. M. împotriva sentinței civile nr.494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul_ în contradictoriu cu reclamantul intimat S. A. și a apelului formulat de reclamantul apelant S. A. împotriva sentinței civile nr.494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul_ în contradictoriu cu pârâta intimată O. M. având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 Noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea la data 17 Noiembrie 2015 iar apoi la termenul de judecată din 24 Noiembrie 2015, încheierile de amânare a pronunțării făcând parte integrată din prezenta decizie,
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Timișoara sub dosar nr._ reclamantul S. A. a chemat-o în judecată pe pârâta O. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea imobilului, în valoare de 63.100 lei, dobândit de părți în timpul căsătoriei, situat în loc. Lovrin, înscris în CF nr. 4555 Lovrin, nr. top. 1011-1052/a/607/30, compus din loc de casă și casă nr. vechi 1167, nr. nou 772, în suprafață totală de 1200 mp, prin atribuirea în cotă de 1/1 parte către reclamant, cu obligarea acestuia la plata către pârâtă a unei sulte în cuantum de 20% din valoarea imobilului, respectiv de 12.620 lei, precum și partajarea bunurilor mobile, în valoare totală de 3.500 lei, constând în 2 canapele de 800 lei, 2 fotolii de 500 lei, masă bucătărie și 6 scaune de 800 lei, vitrină de 400 lei, 2 televizoare de 700 lei, mașină de spălat de 300 lei (pe care reclamantul este de acord să o dea pârâtei fără sultă), bunuri aflate în loc. Lovrin, nr. 772 (nr. vechi 1167), și un calculator, birou, scaun, aparat foto, bunuri pe care pârâta le-a luat când a plecat, aflându-se la ea, și pe care reclamantul este de acord să le lase acesteia fără sultă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 30.09.1995 și au divorțat în 09.11.2012, în timpul căsătoriei achiziționând bunurile menționate mai sus, imobilul în litigiu fiind dobândit de la tatăl său, S. I., însă prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost niciodată plătit, imobilul fiind un cadou făcut de tatăl reclamantului către fiul lui, pentru a putea locui cu familia. De la data achiziționării imobilului și până la momentul pronunțării sentinței de divorț, reclamantul, în mod exclusiv, fiind de meserie constructor, a efectuat modernizări și construcții la imobil. Astfel, a turnat placa și a mansardat casa existentă, din bani obținuți de la bancă prin creditul nr._/22.06.2006, accesat de reclamant și mama sa, în valoare de 18.000 lei, a achiziționat țigla pentru acoperiș, achitată în exclusivitate de mama reclamantului, în sumă de 8.000 lei, manopera la acoperiș fiind efectuată de N. R., prin contraprestație pentru lucrările la instalația de încălzire de la domiciliul acestuia, lucrare efectuată exclusiv de reclamant, în anul 2009 reclamantul a achiziționat de la numita S. V. ciment și bolțari în valoare de aprox. 5.600 lei, în contraprestație pentru lucrările de amenajări interioare și băi efectuate de reclamant la aceasta, de la numitul M. S. a primit centrala termică, conductele și caloriferele, în sumă de aproximativ 7.000 lei, prin compensare cu lucrările efectuate de reclamant la acesta, în anul 2010 reclamantul primind de la mama sa, S. Helviga, și suma de 1.000 euro pentru a continua amenajările la casă. Pârâta nu a lucrat cu forme legale niciodată, ci doar temporar, aproximativ 3 luni, vara, când o ajuta pe mama reclamantului la societatea pe care o deține, o langoșerie, dar întrucât pârâta a locuit în imobil și s-a îngrijit de acesta, efectuând muncile casnice necesare, reclamantul nu a înțeles să pretindă constatarea unei contribuții exclusive la dobândirea imobilului, recunoscând în favoarea acesteia o contribuție de 20%.
În drept, a invocat art. 979-995 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâta a arătat că, în principiu, este de acord cu solicitarea reclamantului de sistare a coproprietății în devălmășie, prin partaj judiciar, dar numai cu stabilirea unor cote egale, de 50% fiecare, la dobândirea bunurilor comune, fiind de acord și ca imobilul în litigiu să fie atribuit reclamantului în proprietate exclusivă, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către pârâtă, reprezentând contravaloarea a ½ din dreptul de proprietate, sultă ce urmează a fi calculată prin raportare la valoarea de circulație, ce se va stabili prin expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare bunuri imobiliare, și cu atribuirea bunurilor mobile, prin formarea a două loturi, după cum urmează: lotul A, compus din: canapea 1 buc. – 400 lei, fotoliu 1 buc. – 250 lei, masă bucătărie cu șase scaune 1 buc. – 800 lei, televizor color plasmă Samsung 1 buc. – 350 lei, care să fie atribuit reclamantului, și lotul B, compus din: canapea 1 buc. – 400 lei, fotoliu 1 buc. – 250 lei, vitrină 1 buc. – 400 lei, televizor color plasmă Samsung 1 buc. – 350 lei, care să fie atribuit pârâtei.
Totodată, pârâta a solicitat, pe cale reconvențională, să se constate că sub durata căsătoriei părțile au mai dobândit și următoarele bunuri, ce se află în posesia reclamantului: mobilă dormitor – 2.500 lei, dulap cu 4 uși – 400 lei, masă sticlă TV – 300 lei, masă lemn TV – 100 lei, și să se dispună sistarea coproprietății în devălmășie prin partajarea judiciară în natură a bunurilor mobile menționate mai sus, în sensul formării a două loturi, astfel: lotul A, compus din: mobilă dormitor – 2.500 lei, masă sticlă TV – 300 lei, ce urmează a fi atribuit reclamantului, și lotul B, compus din: dulap cu 4 uși – 400 lei, masă lemn TV – 100 lei, ce urmează a fi atribuit pârâtei, și obligarea reclamantului la predarea către pârâtă a bunurilor mobile ce urmează a-i fi atribuite acesteia ca urmare a partajului, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că prin sentința civilă nr. 1471/09.11.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M. a fost desfăcută căsătoria părților, prin divorț, că bunurile menționate în acțiunea principală și în cererea reconvențională au fost dobândite sub durata căsătoriei, prin efort financiar egal și comun al părților, că pe perioada căsniciei pârâta a dobândit venituri ce au fost folosite la construirea imobilului și la achiziționarea bunurilor mobile și a prestat muncă fizică, cot la cot cu reclamantul, pentru edificarea imobilului și întreținerea familiei, creșterea fiicei minore a părților, întreținerea reclamantului, că pentru edificarea imobilului, părțile au fost ajutate financiar și de mama pârâtei, că reclamantul este cel care folosește imobilul, pârâta fiind nevoită să se mute la mama ei, datorită comportamentului excesiv de violent al reclamantului.
În drept, a invocat art. 201 alin. 1, art. 107 alin. 1, art. 117, art. 130 alin. 3, art. 205, art. 209, art. 983, art. 994 din Codul de procedură civilă.
În data de 11.07.2013 reclamantul pârât reconvențional a depus la dosar un răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu reținerea unor cote de contribuție egale a părților la dobândirea bunurilor comune, solicitând, în ceea ce privește bunurile mobile, formarea a două loturi, respectiv: lotul A, compus din canapea – 400 lei, vitrină – 400 lei, masă bucătărie cu șase scaune – 800 lei, televizor plasmă – 350 lei, mobilă dormitor – 1.500 lei, masă sticlă – 300 lei, ce urmează a fi atribuit reclamantului, și lotul B, compus din canapea – 400 lei, fotolii 2 buc. – 500 lei, televizor color – 350 lei, dulap cu 4 uși – 400 lei, masă lemn TV – 100 lei, ce urmează a fi atribuit pârâtei.
În aceeași zi acesta a mai depus și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor mobile în modalitatea și lotizarea indicate în răspunsul la întâmpinarea pârâtei, nefiind, însă, de acord cu stabilirea cotei de contribuție de 50% a pârâtei, aceasta având o cotă de contribuție de doar 20%.
Prin sentința civilă nr._ din 2 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sînnicolau M., reținând în considerente că, potrivit art. 117 Cod procedură civilă, cererile privitoare la împărțeala judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune, se fac numai la instanța în circumscripția căreia este situat imobilul. Așadar, în pricinile referitoare la partajarea unui imobil ce reprezintă bun comun dobândit în timpul căsătoriei, competența teritorială este exclusivă, absolută, necompetența putând fi invocată, în baza art. 130 alin. 2, atât de părți, cât și de instanță, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Așa fiind, având în vedere că, prin acțiunea principală, se solicită partajarea bunurilor comune ale părților, în rândul cărora se află și imobilul situat în Lovrin, înscris în CF nr. 4555 Lovrin, competența de soluționarea a acțiunii principale aparține, în conformitate cu prevederile art. 117 Cod procedură civilă, judecătoriei în raza teritorială a căreia se găsește loc. Lovrin din județul T., chiar dacă, alături de acest bun, se solicită și partajarea unor bunuri mobile, având în vedere că partajul trebuie să se facă, în același proces, cu privire la toate bunurile a căror partajare se cere, așa cum rezultă din prevederile art. 979-995 din același cod, care reglementează procedura specială a partajului judiciar. Oricum, pentru situația bunurilor mobile, pentru partajarea cărora nu se prevede o competență exclusivă, în Codul de procedură civilă, așa cum rezultă din prevederile art. 129, coroborat cu art. 126 alin. 1, ar deveni incidentă regula de drept comun, prevăzută de art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, în conformitate cu care cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, excepție ce poate fi invocată de pârât, prin întâmpinare, iar în speță, pârâta, care domiciliază tot în loc. Lovrin, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara, prin întâmpinarea depusă la dosar, în termenul legal de 25 de zile, prevăzut de art. 201 din cod.
Față de cele ce preced, văzând și H.G. nr. 337/1993, modificată și completată, potrivit cărei loc. Lovrin din județul T. se găsește în circumscripția Judecătoriei Sînnicolau M., Judecătoria Sînnicolau M. este competentă să soluționeze acțiunea principală, ce face obiectul acestui dosar, aceeași judecătorie fiind competentă, conform art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, să soluționeze și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
În data de 13.11.2013 dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Sânnicolau M. sub același număr, stabilindu-se prin rezoluție primul termen de judecată pentru data de 18.12.2013.
La termenul de judecată din 29.01.2014 pârâta reclamantă reconvențional a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat, referitor la propunerea reclamantului pârât reconvențional de partajare în natură a bunurilor mobile, că este de acord cu această propunere de lotizare, acceptând și valoarea mobilei de dormitor ca fiind de 2.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr._ a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul pârât reconvențional S. A..
A dispus sistarea comunității de bunuri a reclamantului pârât reconventional S. A. și a pârâtei reclamantă reconventional O. M., foști soți, în ceea ce privește următoarele bunuri comune: imobilul situat în loc. Lovrin, înscris în CF nr._ Lovrin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555), nr. top 1011-1052/a/607/30, compus casa nr. vechi 1167, nr. nou 772, și teren în suprafață de 1.200 mp, 2 canapele, 2 fotolii, masă de bucătărie + 6 scaune, 1 buc. vitrină, 2 televizoare, mobilă de dormitor, masă de sticlă, dulap cu 4 uși și 1 buc. masă de lemn.
A atribuit reclamantului pârât reconvențional, în natură, imobilul situat în loc. Lovrin, înscris în CF nr._ Lovrin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555), nr. top 1011-1052/a/607/30, compus casa nr. vechi 1167, nr. nou 772, și teren în suprafață de 1.200 mp, precum și următoarele bunuri mobile: 1 buc canapea, 1 buc. vitrină, masa de bucătărie + 6 scaune, televizorul plasmă, mobila de dormitor și masa de sticlă, obligându-l pe acesta la plata către pârâta reclamantă reconvențional a sumei de 104.300 lei, cu titlu de sultă.
A atribuit pârâtei reclamantă reconvențional, în natură, următoarele bunuri mobile: 1 buc. canapea, 2 fotolii, televizorul color, dulapul cu 4 uși și masa de lemn, la a căror predare l-a obligat pe reclamantul pârât reconvențional.
A obligat reclamantul pârât reconvențional la plata către expertul judiciar C. D.-M. a sumei de 1.450 lei cu titlu de diferență onorariu expert.
A compensat cheltuielile de judecată avansate de părți.
A obligat ambele părți la plata sumei de 3.854 lei cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul pârât reconvențional S. A. și pârâta reclamantă reconvențional O. M. au avut calitatea de soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 1471 din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, fără ca în cadrul procesului de divorț să fi fost solicitată de vreuna dintre părți și partajarea bunurile comune dobândite sub durata mariajului.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit, cu contribuție egală, următoarele bunuri comune: imobilul situat în loc. Lovrin, înscris în CF nr._ Lovrin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555), nr. top 1011-1052/a/607/30, compus casa nr. vechi 1167, nr. nou 772, și teren în suprafață de 1.200 mp, 2 canapele, 2 fotolii, masă de bucătărie + 6 scaune, 1 buc. vitrină, 2 televizoare, mobilă de dormitor, masă de sticlă, dulap cu 4 uși și 1 buc. masă de lemn.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea principală este întemeiată doar în parte, în timp ce cererea reconvențională, astfel cum a fost ea precizată ulterior, este întemeiată în totalitate, motiv pentru care le-a admis ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Partajul judiciar este reglementat ca o procedura specială în art. 979-995 din Codul de procedură civilă, completate cu prevederile art. 312-372 din Codul civil și ale art. 385 și următ. din același cod.
El se realizează după aceste norme juridice indiferent că este vorba despre o indiviziune propriu-zis, de proprietate comună pe cote părți sau de proprietatea comună în devălmășie.
În ceea ce privește împărțeala bunurilor comune ale soților, în măsura în care ea nu se poate face prin bună învoială, părțile interesate au deschisă calea dreptului comun, prin sesizarea instanței competente să soluționeze o astfel de acțiune. În acest sens, art. 356 și 357 din Codul civil statuează că, dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia. În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor, scop în care s-a determinat, mai întâi, cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune, până la proba contrară, prezumându-se că soții au avut o contribuție egală.
În respectarea dispozițiilor art. 981 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, la primul termen de judecată, dacă părțile sunt prezente, instanța le va lua declarație cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului și va lua act, când este cazul, de recunoașterile și acordul lor cu privire la existența bunurilor, locul unde se află și valoarea acestora, la termenul din 18 decembrie 2013, instanța a solicitat foștilor soți precizări cu privire la bunurile comune supuse împărțelii, părțile căzând de acord asupra valorii tuturor bunurilor mobile, precum și cu privire la cele două loturi propuse a le fi atribuite, respectiv: lotul A, către reclamantul pârât reconvențional, format din 1 buc canapea, 1 buc. vitrină, masa de bucătărie + 6 scaune, televizorul plasmă, mobila de dormitor și masa de sticlă, și lotul B, către pârâta reclamantă reconvențional, format din 1 buc. canapea, 2 fotolii, televizorul color, dulapul cu 4 uși și masa de lemn.
De asemenea, la termenul din 29 ianuarie 2014 reclamantul pârât reconvențional a declarat că este de acord cu stabilirea unei contribuții egale la dobândirea bunurilor comune, singurul aspect asupra căruia părțile nu au căzut de acord fiind valoarea bunului imobil, cu privire la care pârâta reclamantă reconvențional a arătat că este de acord să-i fie atribuit în natură reclamantului pârât reconvențional, așa cum acesta solicitase prin cererea introductivă.
În aceste condiții, instanța a administrat proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții pentru determinarea valorii de circulație a imobilului, bun comun. Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară a reieșit că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 206.100 lei, care se compune din 174.000 lei casa de locuit și 32.100 lei terenul aferent.
Având în vedere că valoarea totală a bunurilor mobile atribuite reclamantului pârât reconvențional este de 4.250 lei, în timp ce valoarea bunurilor mobile atribuite pârâtei reclamantă reconvențional este de 1.750 lei, din moment ce imobilul urmează a fi atribuit în natură doar reclamantului pârât reconvențional, acesta din urmă a fost obligat la plata unei sulte de 104.300 lei către pârâta reclamantă reconvențional, pentru egalizarea loturilor constituite.
D. fiind faptul că reclamantul pârât reconvențional, deși i s-a pus în sarcină, obligația de a achita diferența onorariului de expert în sumă de 1.450 lei, nu a înțeles să se conformeze celor stabilite de instanță prin încheierea de ședință de la termenul din 12 martie 2014, în temeiul art. 331, coroborat cu art. 339 din Codul de procedură civilă, judecătoria l-a obligat la plata către expertul judiciar C. D.-M. a sumei de 1.450 lei cu titlu de diferență onorariu expert.
Întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat o valoare a imobilului mai mare decât cea indicată de reclamant, în baza art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia, dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanța a pus în vedere părților să achite suma datorată suplimentar, judecătoria a obligat ambele părți la plata sumei de 3.854 lei cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru.
Față de soluția la care instanța a ajuns, ținând seama de dispozițiile art. 451 și următ. din Codul de procedură civilă, văzând că partajul profită ambelor părți, judecătoria a compensat cheltuielile de judecată avansate de acestea.
Împotriva acestei hotărâri a fost formulat apel la data de 10.06.2014 de către pârâta O. M..
Motivând în fapt apelul aceasta a învederat instanței de apel faptul că, înțelege să critice sentința instanței de fond doar în ceea ce privește obligarea ei la plata sumei de 3854 lei alături de reclamantul intimat, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru.
A solicitat instanței de apel să aprecieze sentința apelată ca fiind neîntemeiată, în ceea ce privește obligarea pârâtei apelantă la plata sumei de 3854 lei alături de reclamantul intimat, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru, pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 36 din O.U.G nr. 80/2013 „dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanță".
A solicitat ca instanța de apel să constate că, pârâta apelantă nu a avut calitatea de reclamantă în prezenta cauză și nici prin cererea reconvențională depusă la dosarul cauzei, nu a solicitat sistarea stării de coproprietate în devălmășie, existentă asupra imobilului imobilul reprezentând casă de locuit situată în Ioc. Lovrin nr. 1167 jud. T., înscris în CF nr. 4555 Lovrin, nr. top 1011 - 1052/a/607/30.
Pe cale de concluzie, a solicitat să se constatate că, pârâtă apelantă nu a investit instanța de fond cu capăt de cerere privind sistarea stării de coproprietate în devălmășie, existentă asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei cu reclamantul intimat, capăt de cerere supus taxei judiciare de timbru, astfel încât sentința apelată este neîntemeiată în ceea ce privește obligarea ei la plata sumei de 3854 lei, alături de reclamantul intimat, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru.
În drept, a invocat disp art. 466 - 482 NCPC.
Legal citată intimatul S. A. a formulat întâmpinare la apelul formulat de pârâta O. M. prin care a solicitat respingerea apelului paratei ca netememic si nelegal.
Motivând în fapt a arătat cum a arătat si prin cererea apel a considerat ca parata ar fi trebuit obligata la plata unei taxe judiciare de timbru de 3% din valoarea imobilului supus partajului si nu doar la 3854 lei in solidar Apelanta are calitatea de reclamanta in prezentul dosar, reclamanta reconvenționala, având in vedere ca prin întâmpinarea si cererea reconvenționala formulate in prima instanța a solicitat sistarea stării de coproprietate prin atribuirea către el a imobilului in cota de 1/1 cu obligarea sa la plata unei sulte in cota de 50% din valoarea imobilului
Prin aceasta solicitare parata a devenit reclamanta reconvențional având in vedere cele arătate mai sus motiv pentru care aceasta ar fi trebuit sa fie obligata in prima instanța la plata unei taxe judiciare de timbru de 3% din valoarea imobilului, valoare pe care aceasta a refuzat sa o indice și a arătat că este de acord cu faptul ca prima instanța nu ar fi trebuit sa oblige ambele parți (fără a înțelege in ce forma) la plata sumei de 3854 lei reprezentând taxa judiciara de timbru dar din cu totul alte motive decât cele indicate de aparenta.
La data de 06.06.2014 reclamantul S. A. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în prezentul dosar, prin care a solicitat instanței să dispună în temeiul art. 480 alin. (2), alin (3) și alin. (5) din NCPC:
Admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Anularea sentinței primei instanțe si trimiterea spre rejudecare pentru a se proceda la:
Dezbaterea excepției insuficienței timbrării acțiunii principale cât și a cererii reconvenționale depusă de pârâtă, nefiind comunicat de către instanță cuantumul taxei judiciare de timbru, acesta fiind comunicat direct prin dispozitivul sentinței civile, deși excepția a fost invocată prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională.
Audierea martorilor propuși și admiși inițial, fiindu-mi încălcat dreptul de a-mi dovedi pretențiile prin intermediul probei audierii.
Încuviințarea unei noi expertize tehnico-judiciare, care să își respecte obiectivul, urmând o modalitate de calcul corectă pentru a nu mai determina erori de calcul precum cele existente în raportul de expertiză din 12.03.2014, așa cum am cerut prin cererea înregistrată pe 07.04.2014, dar asupra căreia instanța a omis a se pronunța.
Obligarea pârâtei la suportarea onorariului de expert având în vedere că nu reclamantul a solicitat efectuarea expertizei.
In subsidiar, in cazul in care nu se va considera ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare solicită modificarea sentinței in sensul admiterii acțiunii principale așa cum a fost formulata si admiterea doar in parte a cererii reconvenționale privitor EXCLUSIV la modalitatea de partajare a bunurilor MOBILE asupra cărora părțile au ajuns la o înțelegere cu cheltuieli de judecata.
Motivând în fapt apelul a arătat că prin sentința civilă nr. 494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de apelantul S. A. precum și cererea reconvențională formulată de pârâta O. M., fosta soție, dispunând atribuirea către subsemnat a imobilului situat în Loc. Lovrin, înscris în CF nr._ Lovrin, compus din casă și teren, precum și a bunurilor mobile conform propunerii de lotizare A BUNURILOR MOBILE acceptată de ambele părți. în schimb însă, instanța a dispus obligarea reclamantului la plata către pârâta reclamantă reconvențional a sumei de 104.300 lei reprezentând 50% din valoarea imobilului compus din casa și teren situat în loc. Lovrin, deși a demonstrat prin probele aduse că nu a existat o contribuție reală a pârâtei la dobândirea, întreținerea și îmbunătățirea imobilului decât într-o proporție de maxim 20%, neexistând în această privință un consens al părților.
De asemenea, instanța a dispus obligarea apelantului S. A. la plata către expertul judiciar a sumei de 1.450 lei reprezentând diferența de onorariu expert, deși această expertiză a fost solicitată de către pârâta reclamantă reconvențional, aceasta din urma neachitand nici măcar avansul de expertiza.
Mai mult, instanța s-a pronunțat prin dispozitiv în sensul obligării ambelor părți la plata sumei de 3.854 lei reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru, fără sa precizeze daca aceasta suma este pentru fiecare parte in parte sau global si mai mult, nefiind în fapt legal investită a se pronunța asupra chestiunilor deduse judecății și nerespectând obligația de a pune în vederea părților achitarea acestei taxe anterior termenului de judecată.
Ca urmare a insuficienței timbrării, instanța de judecată nu a fost legal investită a se pronunța asupra acțiunii deduse judecății, aceasta procedând în mod nelegal la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului, având obligația de a pune în vederea părților cuntumul taxei judiciare până la primul termen de judecată.
Reclamantul a achitat taxa judiciara de timbru iar reclamanta reconvențională nu a achitat decât suma de 10 lei.
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat, printre altele, partajarea bunurilor imobile compuse din casa și teren, ambele la o valoare totală de impozitare de 63.100 lei. Prin cererea reconvențională, pârâta a declarat că acesta suma este una derizorie și a cerut încuviințarea unei expertize tehnico¬judiciare în acest sens, cererea fiind admisă de instanță, care în urma rezultatului expertizei urma a comunica AMBELOR PARTI cuantumului taxei judiciare de timbru pe care vor trebui sa o achite.
Prin întâmpinarea depusă împotriva cererii reconvenționale formulate de pârâtă a invocat excepția insuficienței timbrării cererii reconvenționale, timbrată doar cu 10 lei, raportat la faptul că pârâta reclamantă reconvențional a înțeles să timbreze doar partajarea bunurilor mobile, omițând a timbra partajarea bunurilor imobile solicitate. Aceasta a fost respinsă de instanță ca prematur introdusă, urmând ca părților să li se pună în vedere noua taxă după efectuarea expertizei, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Conform art. 30 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 " dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanță. " Mai mult, conform alin. (2) "dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, acțiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. "
Prin urmare, deși instanța avea obligația a pune în vederea părților noul cuantum al taxei judiciare de timbru înainte de primul termen de judecată, acordând în acest sens un termen pentru împlinirea acestei lipse și deși s-a invocat excepția insuficienței timbrări de către reclamant, aceasta a ignorat demersul legal și s-a pronunțat asupra cauzei deduse judecății, obligând prin dispozitivul sentinței civile ambele părți la plata sumei de 3.854 lei cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru fără a face măcar o distincție referitoare la sumele pe care fiecare parte le-ar mai avea de achitat având in vedere ca reclamantul a achitat deja o taxa judiciara de timbru iar parata reclamanta reconvenționala nu.
Prin acest demers, prima instanță nu doar s-a pronunțat asupra unei cereri nefiind legal investită în acest sens și încălcând normele legale privind taxele judiciare de timbru, dar în același timp i-a încălcat dreptul de a formula o eventuală cerere de ajutor public judiciar cât și obligația pârâtei reclamantă reconvențional de a achita toată suma impusă dacă valoarea prevăzută de expertiză rămânea valabilă și nu doar diferența de taxă.
In consecință, se impune anularea sentinței civile astfel pronunțate cu trimiterea spre rejudecare în fața primei instanțe în vederea punerii în discuție a insuficienței timbrări și acordării unui termen pentru acoperirea acestei lipse.
Instanța a reținut în mod greșit faptul că există un acord al părților în privința contribuției egale la dobândirea bunurilor comune, în special a bunurilor imobile, respingând în mod greșit și nejustificat audierea martorilor propuși și admiși inițial în vederea contribuției de 80% a reclamantului.
Prin toate cererile depuse, anume cererea de partaj, răspunsul la întâmpinare cât și notele de ședință, a arătat faptul că am avut o contribuție de 80% la valoarea imobilului supus partajului, nefiind de acord cu solicitarea pârâtei de acordare a unei cote de doar 50 %, din moment ce de la data achiziționării imobilului si până la data pronunțării sentinței de divorț, reclamantul a fost singurul care a investit în acest imobil, pârâta doar locuind și efectuând muncile casnice. Prin urmare, a solicitat acordarea cotei de 1/1 din imobil cu plata unei sulte către pârâtă în valoare de 20% din valoarea impozabilă a imobilului, procentul de 20% fiind chiar mai mult decât contribuția efectivă a pârâtei.
În vederea dovedirii contribuției de 80% a solicitat instanței încuviințarea probei de audiere a celor 5 martori propuși, probă admisă inițial, dar înlăturată ca nefiind concludentă ca urmare a acordului părților în privința tuturor bunurilor comune, deși acest acord era doar în privința bunurilor mobile.
În consecință, se impune audierea martorilor propuși în vederea stabilirii contribuției fiecărei părți la valoare actuală a bunurilor imobile supuse partajului.
Instanța a omis a se pronunța asupra cererii de efectuare a unei noi expertize tehnico-judiciare, deși aceasta se impunea cu necesitate ca urmare a modalității de efectuare a celei anterioare și a gravelor erori de calcul cuprinse în raport.
In conformitate cu art. 338 din NCPC, a solicitat motivat o nouă expertiză tehnico judiciară datorită modificării obiectivului urmărit prin expertiză și mai ales datorită erorilor grave de calcul sesizate în cuprinsul raportului de expertiză.
Într-adevăr, efectuarea unei noi expertize este lăsată la aprecierea instanței, aceasta neavând obligația de a o încuviința, însă încuviințarea sau respingerea noii expertize va trebui motivată de către instanță. în cazul de față, instanță nu dispune nici în considerente cât nici în dispozitivul hotărârii asupra cererii de efectuare a unei noi expertize tehnico judiciare, fiind omisă în întregime orice motivare sau mențiune în acest sens.
În consecință, se impune punerea în discuție a unei noi expertize tehnico judiciare, pe considerentele menționate în cererea înregistrată pe 07.04.2014.
Expertiza tehnico-judiciară fiind solicitată prin cererea reconvențională a pârâtei, plata onorariului de expert cade în sarcina acesteia, conform cu art. 18 alin. 3 din OUG 21/2000.
Conform art. 18 alin. (3) din OG 21 2000 actualizată și republicată .
Inclusiv art. 331 din NCPC prevede la alin. (2) faptul că „ în funcție de poziția expertului și a părților, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei".
Prin cererea reconvențională, pârâta reclamantă reconvențional a solicitat încuviințarea unei expertize judiciare în vederea stabilirii valorii de circulație a bunurilor imobile. Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale, instanța a dispus în mod eronat obligarea pârât reconvențional la plata onorariului de expert în valoare de 1.450 lei, această obligație revenind pârâtei care a solicitat această probă.
În consecință, datorită tuturor motivelor invocate, se impune anularea sentinței civile cu trimiterea spre rejudecare primei instanțe în vederea respectării normelor legale și a drepturilor procesuale.
În drept a invocat prevederile art. 480 alin. (2), alin (3) și alin. (5), art. 338, art. 331 alin. (2) din NCPC, art. 18 alin. (3), art. 20 din OG 21 2000, art. 30 alin. (1) și (2) din OUG nr. 80/2013.
În faza procesuală a apelului au fost administrate probe testimoniale fiind audiați martorii M. V. (fila 44 dosar apel), G. M. (fila 45 dosar apel), L. A. M. (fila 62 dosar apel), N. D. R. (fila 69 dosar apel), a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară efectuată de expert tehnic judiciar B. T. D..
Analizând apelul formulat de pârâta apelantă O. M. prin prisma motivelor formulate precum și raportat la prevederile art. 466-480 C.pr.civ. instanța îl va respinge ca fiind neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Critica adusă de către pârâta apelantă O. M. hotărârii atacate este neîntemeiată față de împrejurarea că prima instanță a dispus obligarea pârâtei apelante O. M. la plata sumei de 3854 lei alături de reclamantul intimat S. A. în virtutea faptului că aceasta având calitate de pârâtă reclamantă reconvențională îi beneficiază la fel ca și reclamantului apelant S. A. sistarea stării de codevălmășie dispusă în cauză, în considerarea acestui aspect dispunând instanța de fond obligarea sa la plata sumei de 3854 lei cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru, alături de reclamantul S. A., făcându-se astfel o aplicare corectă art. 36 din OUG 80/2013 coroborat cu art. 451 și următoarele C.pr.civ, reținându-se că partajul judiciar profită ambelor părți.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulat reclamantul apelant S. A. precum și raportat la prevederile art. 466-480 C.pr.civ. instanța îl va admite ca fiind întemeiat având în vedere următoarele considerente:
Apelul reclamantului apelant S. A. este întemeiat raportat la faptul că în faza procesuală a apelului a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară, din conținutul acesteia rezultând că valoarea de circulație a imobilului în litigiu situat în localitatea Lovrin, județul T., înscris în CF nr._ Lovrin, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555 Lovrin nr. top 1011-1052/a/607/30 compus din casă cu nr. vechi 1167 (nr. nou 772) și teren în suprafață de 1200 mp are o valoare diferită de circulație decât cea reținută de către instanța de fond și anume 190.000 lei, stabilită prin expertiza efectuată în cauză expert tehnic judiciar B. T. D. și validată de instanța de apel.
Raportat la această valoare și suma datorată de către reclamantul apelant S. A. intimatei O. M. cu titlu de sultă este diferită respectiv este în cuantum de 96.250 lei.
Pentru considerentele de mai sus și făcând aplicarea prevederilor art. 984 C.pr.civ instanța de apel va admite apelul formulat de reclamantul apelant S. A. împotriva S.C. nr. 494/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâta apelantă O. M..
Va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că:
Va dispune sistarea comunității de bunuri asupra imobilului situat în localitatea Lovrin, județul T., înscris în CF nr._ Lovrin, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555 Lovrin nr. top 1011-1052/a/607/30 compus din casă cu nr. vechi 1167 (nr. nou 772) și teren în suprafață de 1200 mp cu o valoare de circulație de 190.000 lei prin atribuirea imobilului mai sus descris reclamantului S. A..
Va obliga reclamantul S. A. să plătească pârâtei O. M. cu titlu de sultă suma de 96.250 lei.
Va menține în rest hotărârea atacată.
Instanța de apel nu va primi critica adusă de reclamantul apelant S. A. cu privire la faptul că în mod greșit a fost obligat să achite prin dispozitivul sentinței civile nr. 494/17.04.2014 suma de 3854 lei alături de pârâta O. M. reprezentând diferența taxă judiciară de timbru întrucât conform art. 36 din OUG 80/2013 în prezenta cauză pe parcursul procesului au apărut elemente care au determinat o valoare mai mare a obiectului cererii, valoare rezultată din expertiza dispusă în cauză și pe cale de consecință prima instanță a obligat în mod legal ambele părți cărora le profită partajul dispus în cauză corespunzător cotelor legale de contribuție reținute în cauză la plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 3854 lei.
Critica adusă de reclamantul apelant precum că nu se precizează cât datorează fiecare parte din suma de 3854 lei este de asemenea neîntemeiată, suma de bani urmând a fi plătită în mod egal de ambele părți conform cotelor acestora de contribuție egale reținute la dobândirea bunurilor comune.
Instanța nu va primi nici critica adusă hotărârii atacate cu privire la contribuția diferențiată nereținută de prima instanță de 80 % a reclamantului la valoare imobilului supus partajului și doar de 20 % a pârâtei la valoarea imobilului supus partajului față de împrejurarea că în mod legal prima instanță a reținut acordul părților în privința contribuției egale a bunurilor supuse partajului aspect consemnat în considerentele hotărârii atacate cât și prin încheierea de ședință din 29.01.2014, cererea de constatare a unei cote de contribuție de 80 % a reclamantului în apel apărând ca fiind o cerere inadmisibilă de modificare a poziției exprimată în față instanței de fond, aceea cu privire la contribuția egală a părților cu privire la bunurile comune.
Instanța în baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ. va obliga pârâta intimată O. M. ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamantul apelant S. A. să plătească apelantului suma de 3400 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de pârâta apelantă O. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA D. și Asociații, în Sânnicolau M., .. 13, ., parter, jud. T. împotriva ..04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamatul intimat S. A., cu domiciliul ales la C.. Av. B. M., cu sediul în Timișoara, ., nr. 13, ..
Admite apelul formulat de reclamantul apelant S. A. cu domiciliul ales la C.. Av. B. M., cu sediul în Timișoara, ., nr. 13, . împotriva ..04.2014 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâta apelantă O. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA D. și Asociații, în Sânnicolau M., .. 13, ., parter, jud. T..
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că:
Dispune sistarea comunității de bunuri asupra imobilului situat în localitatea Lovrin, județul T., înscris în CF nr._ Lovrin, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 4555 Lovrin nr. top 1011-1052/a/607/30 compus din casă cu nr. vechi 1167 (nr. nou 772) și teren în suprafață de 1200 mp cu o valoare de circulație de 190.000 lei prin atribuirea imobilului mai sus descris reclamantului S. A..
Obligă reclamantul S. A. să plătească pârâtei O. M. cu titlu de sultă suma de 96.250 lei.
Menține în rest hotărârea atacată.
Obligă intimata O. M. să plătească apelantului S. A. suma de 3400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2015.
Președinte, A. I. | Judecător, D. J. | |
Grefier, A. T. |
Red. I.A. / data 28.01.2016
Tehnored. T.A/ 4 ex
Comunicate 2 ex.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3018/2015. Tribunalul TIMIŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
