Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 492/2015. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 492/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1274/2015

Document finalizat

Cod ECLI

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1274/A

Ședința publica din 15.12.2015

PREȘEDINTE: D. J.

JUDECĂTOR: D. B.

GREFIER: N. D.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul apelant M. D.-A., împotriva sentinței civile nr.492/20.01.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată V. (fostă M.) N. V., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut in ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura completă.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.12.2015, când pentru a se da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând constată că:

Prin sentința civilă nr.492, pronunțată de Judecătoria Timișoara, la data de 20.01.2015, a fost admisă în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamantul M. D. A., împotriva pârâtei M. (născută V.) N., a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional M. (născută V.) N., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional M. D. A.; s-a constatat că, sub durata căsătoriei, părțile au dobândit, cu titlu de bun comun, reclamantul cu o cotă de contribuție de 50%, iar pârâta cu o cotă de contribuție de 50%, autoturismul marca BMW tip 390L/vc31, . WBAVC31070VC62663, nr. de înmatriculare_, în valoare de 26.512 lei, conform raportului de expertiză tehnică efectuat de expert ing.I. S.; a fost sistată comunitatea de bunuri și atribuit autoturismul marca BMW tip 390L/vc31, . WBAVC31070VC62663, nr. de înmatriculare_, în proprietate reclamantului, cu obligarea acestuia la plata sultei în sumă de 13.256 lei, către pârâtă; a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 3.059,7 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expert și a fost respinsă în rest acțiunea principală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, părțile s-au căsătorit la data 02.06.2007 și, sub durata căsătoriei, au dobândit un autoturism marca BMW tip 390L/vc31, . WBAVC31070VC62663, cu o valoare, indicată de reclamant (conform facturii de la fila 13 dosar fond) de 21.896 lei.

Prin sentința civilă nr.6223/22.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2013, părțile au divorțat.

Afirmațiile reclamantului referitoare la împrejurarea că are o contribuție exclusivă la dobândirea autoturismului, că suma de bani necesară achiziționării acestuia a provenit dintr-un dar manual făcut de către mama sa, doar în favoarea sa și în considerarea persoanei sale, că, în temeiul subrogației reale cu titlu particular, el a avut o contribuție exclusivă la dobândirea acestui bun, au fost contrazise prin probele administrate în cauză. Astfel, nu a putut fi primită susținerea că mama reclamantului i-a făcut un dar manual, constând în suma de 9.000 euro; viramentul acestei sume s-a făcut, așa cum a rezultat din copia ordinului de plată de la fila 14 dosar fond, către sora reclamantului, M. C. R., cu scopul cumpărării unei locuințe, și nu a făcut dovada faptului că mama reclamantului a avut intenția de a-l gratifica pe reclamant cu această sumă, în scopul achiziționării autoturismului și dacă o făcea, viramentul bancar era către reclamant.

S-a mai reținut că pe toată durata căsătoriei, pârâta a realizat venituri, a lucrat în Germania, a lucrat în țară la ., a beneficiat de ajutor de șomaj și a obținut venituri dintr-o afacere proprie. Așa cum a rezultat din depoziția martorei S. N. A., nașa de botez a minorului A. și prietenă cu ambele părți, părțile au trăit în concubinaj 18 ani și au oficializat această relație în 2007. După terminarea liceului, ambele părți au lucrat toamna, câte 2-3 luni în Germania, 3 sau 4 ani, apoi reclamantul s-a angajat la Poliția Rutieră, iar pârâta a lucrat la o firmă care confecționa rochii pentru mirese. După ce și-a terminat concediul de maternitate, pârâta a deschis o cafenea, în Complexul studențesc, pe . 2010; nu a știut ca pârâta să fi avut perioade în care nu a lucrat. Martora nu a știut ca reclamantul să fi primit vreo sumă de bani pentru cumpărarea autoturismului.

Martorul Ș. D., naș de căsătorie al părților și prieten cu reclamantul, a declarat că l-a însoțit pe acesta când a mers să cumpere mașina și cu câteva zile înainte i-a relatat că mama sa îi trimisese din Germania o sumă de bani; reclamantul a plătit pentru autoturism suma de 5.000 euro; mai cunoaștea că pârâta a lucrat în Germania, dar nu știa cât și cum a câștigat. A mai relatat că, în anul 2010, chiar înainte de cumpărarea mașinii, mama reclamantului, care locuiește de peste 20 de ani în Germania, a trimis bani în țară pentru cumpărarea unui apartament și a mașinii, afirmație care a fost contrazisă de ordinul de plată despre care s-a vorbit anterior, unde se specifică clar scopul utilizării celor 9.000 de euro ca fiind “achiziționarea unei locuințe”, fiind evident că suma de bani necesară achiziționării autoturismului a fost economisită de cei doi soți sub durata căsătoriei.

În cauză s-a efectuat un Raport de expertiză tehnică judiciară, de către expert inginer I. S., de unde a rezultat că valoarea autoturismului este de 26.512 lei.

Față de cele ce preced, raportat la dispozițiile art.339 Cod civil, prima instanță a constatat că părțile au o contribuție comună și egală la achiziționarea autoturismului marca BMW tip 390L/vc31, . WBAVC31070VC62663, nr. de înmatriculare_, în valoare de 26.512 lei, bun dobândit sub durata căsătoriei.

În consecință, raportat la dispozițiile art.979, 983 alin.2 Cod Procedură Civilă, a dispus sistarea comunității de bunuri și a atribuit autoturismul marca BMW tip 390L/vc31, . WBAVC31070VC62663, nr. de înmatriculare_, în proprietate reclamantului, cu obligarea acestuia la plata sultei în sumă de 13.256 lei, către pârâtă.

Raportat la dispozițiile art.453 alin.1 Cod Procedură Civilă, a obligat reclamantul, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 3.059,7 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expert.

Pentru motivele de fapt și temeiurile de drept arătate, prima instanță a admis în parte acțiunea principală și în totalitate cererea reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul M. D.-A., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive și respingerii cererii reconvenționale, iar în subsidiar compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamantul apelant a susținut că din probatoriul administrat rezultă fără putință de tăgadă, că achiziționarea autoturismului s-a făcut din darul manual făcut reclamantului de mama sa și că pârâta nu a contribuit în nici un fel la suportarea costurilor necesare achiziționării acestuia.

A susținut reclamantul apelant, că pârâta a lucrat pe perioade foarte scurte de timp în Germania și cu aproximativ 6 - 7 ani înainte de achiziționarea autoturismului.

Se mai arată că la ., pârâta a lucrat două săptămâni, din data de 01.10.2009, până la data de 14.10.2009, iar afacerea proprie pe care a derulat-o pârâta, a fost inițiată după ce autoturismul a fost achiziționat.

Cu privire la remiterea sumei de bani pe numele surorii reclamantului, acesta a motivat că sora sa era cea care avea cont deschis la Raiffeisen Bank și că în acea perioadă au fost achiziționate mai multe bunuri mobile, iar descrierea operațiunii în cuprinsul chitanței, a fost păstrată din rațiuni de operativitate.

Pârâta intimată V. (fostă M.) N. V., prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului reclamantului, precizând că din punct de vedere probator susținerile sale sunt contrazise de înscrisuri și că banii pentru achiziționarea autoturismului proveneau din banii de nuntă și economiile făcute în Germania de ambii soți.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse.

Obiectul criticii adusă de reclamantul apelant hotărârii atacate, privește constatarea aportului egal al părților la achiziționarea, sub durata căsătoriei, a autoturismului marca BMW.

Înscrisul de care se prevalează reclamantul apelant în dovedirea pretenției de a fi avut o contribuție exclusivă la dobândirea bunului, este un ordin de plată care atestă transferul sumei de 9000 Euro pentru achiziționarea unei locuințe, făcut de V. Luetzel către C. R. M..

Martorii audiați la solicitarea reclamantului apelant în primă instanță și în apel, cunosc din relatările reclamantului că suma de bani cu care a fost achiziționat autoturismul a fost primită de acesta de la mama sa, fără a fi fost de față la remiterea vreunei sume de bani.

Martora audiată la solicitarea pârâtei, a declarat că anterior încheierii căsătoriei, părțile au avut relație de concubinaj de 18 ani, că după terminarea liceului ambele părți au lucrat câte două, trei luni în Germania, aproximativ 3 sau 4 ani, că reclamantul s-a angajat la Poliția rutieră, iar pârâta a lucrat la o firmă care confecționa rochii de mirese.

Aceeași martoră a declarat că, pe perioada căsătoriei părțile au achiziționat din banii comuni autoturismul marca BMW.

Cum pe baza probelor administrate, nu se poate stabili în mod indubitabil, că reclamantul a avut o contribuției exclusivă la dobândirea autoturismului, în sensul că nu există dovada remiterii către acesta a vreunei sume de bani de către mama sa, iar martorii reclamantului cunosc aspecte legate de proveniența banilor doar din discuțiile cu reclamantul, iar nu din constatările nemijlocite, se constată că în mod corect prima instanță a reținut contribuția egală a părților la achiziționarea bunului, hotărârea fiind legală și temeinică și pe cale de consecință, în baza dispozițiilor asrt.480 alin.1 Cod Procedură Civilă, va fi respins ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantul apelant M. D.-A., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., ., județul T., iar cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat O. G., în Timișoara, ..2, ., împotriva sentinței civile nr.492/20.01.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată V. (fostă M.) N. V., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat G. A., în Timișoara, ., nr.7, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. J. D. B.

GREFIER

N. D.

Red.D.J.

Tehnored.N.D.

Ex.5

Data:26.01.2016

Primă instanță - judecător A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 492/2015. Tribunalul TIMIŞ