Acţiune în constatare. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 19/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:017._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 19/R

Ședința publică din 02.02.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: I.-A. D.

JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: A. T.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declanșat de către recurenta-reclamantă S.C. P. C. S.A. contra sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. I., având ca obiect acțiune în constatare.

Dată fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.01.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.02.2016, când

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta S.C. Primaconstruct S.A. impotriva paratei L. I..

F. cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Ca urmare a dobandirii de catre parata a dreptului de proprietate asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea sa (f. 113-118), cel de-al doilea petit al actiunii reclamantei, avand ca obiect evacuarea paratei din acest imobilul, ca urmare a incetarii titlului locativ reprezentat de contractul de inchiriere incheiat intre parti, este unul nefondat in prezent si a fost respins ca atare, in conditiile in care reclamanta nu mai este proprietara spatiului asupra caruia parata detine un titlu locativ valabil.

Pentru considerentele aratate anterior instanta a respins acțiunea reclamantei si a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a recursului reclamanta S.C. P. C. S.A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentintei civile recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea solutionarii petitului prin care a solicitat contravaloarea chiriilor aferente perioadei 12.06._11, respectiv 31.03._15 in cuantum de 9000 euro, adica 150 euro/luna.

În susținerea căii de atac, recurenta a învederat că în mod gresit, instanta de fond a pus in discutia partilor si a admis exceptia tardivitatii "precizarii de actiune" referitoare la plata chiriei restante invocata de parata L. I. prin intampinare.

Pe de o parte petitul prin care a solicitat contravaloarea chiriilor aferente perioadei 12.06._11, respectiv 31.03._15, raportat la valoarea chiriilor practicate pe piata libera pentru imobile, avand aceeași destinatie, suprafata și functionalitate, in mod gresit a fost respins de instanta pe exceptia tardivitatii formularii precizarii de catre instanta.

Recurenta apreciază ca instanta de fond in mod eronat a interpretat notiunea de "prima zi de infatisare".

Potrivit art. 134 Cod de procedură civilă, este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii. De acest moment se leaga posibilitatea efectuarii unor acte procesuale menite a intregi cadrul procesual si de a complini anumite deficiente, de a invoca anumite exceptii, neefectuarea acestora pana la termenul considerat prima zi de infatisare atragand sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea indeplini ulterior.

Privind prin prisma importantei efectelor pe care le are aceasta prima zi de infatisare, interpretarea data notiunii de „a putea pune concluzii", a fost aceea ca partile sa aiba cunostinta de posibilitatile procedurale pe care legea le pune la dispozitie pentru a-si apara drepturile si de a avea efectiv posibilitatea punerii de concluzii in cauza.

Spre deosebire de noul text similar - art. 204 din noul Cod de procedure civila, conform caruia reclamantul poate sa-și modifice cererea, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat".

La termenul de judecata din 20.10.2015 reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata chiriei restante aferente perioadei 12.06._11, respectiv 31.03._15, raportat la valoarea chiriilor practicate pe piața libera pentru imobile, avand aceeași destinatie, suprafață și funcționalitate, mentionand ca nu mai sustine petitul 2 din actiunea introductiva referitor la evacuare, data fiind decizia civila nr. 133/01.04.2015 pronuntata de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr._/325/2012 (f. 101).

Primul termen de judecata a fost in data de 11.09.2012, termen la care a fost comunicata intampinarea formulată in cauza, cauza fiind amanata si cu acordul paratei pentru termenul din 09.10.2012, termen la care partile nu au putut pune concluzii deoarece instanta de fond a suspendat cauza in temeiul dispozitiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ pana la solutionarea irevocabila a Dosarului nr._/325/2012 aflat pe rolul Judecatoriei Timișoara prin care parata L. I. a solicitat instantei sa pronunte o hotarare care sa tina lac de act autentic de vanzare cumparare.

Potrivit unei orientari jurisprudentiale, daca la primul termen de judecata paratul solicita amanarea cauzei pentru a lua cunoștință de actele depuse in dovedirea actiunii, el nu poate pretinde ca este tardiva modificarea actiunii facuta la termenul următor, caci el a provocat aceasta amanare (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1099/1970, in R.R.D. nr. 1/1972, p. 95).

La termenul de judecata din data de 20.10.2015, reluat dupa suspendare, instanta a admis cererea de repunere pe rol a cauzei acesta fiind din punctul de vedere al recurentei prima zi de infatisare, termen in care reclamanta . a depus modificarile actiunii cu privire la plata chiriei si renuntarea la petitul 2 ca fiind lipsit de obiect privind evacuarea fata de faptul ca la data de 01.04.2015 a fost solutionat irevocabil Dosarul nr._/325/2012 la Curtea de Apel Timisoara in sensul admiterii actiunii paratei L. I. si a pronuntarii unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare pentru imobilul din Timisoara, ., ..

Practic, doar la acest termen de judecata societatea reclamantă a avut posibilitatea legala sa determine cadrul procesual si sa puna concluzii in acceptiunea art. 134 Cod de procedure civila deoarece la termenele din 11.09.2012, cauza a fast amanata fara discutii si respectiv la termenul de judecata din data de 09.10.2012 cauza a fost suspendata, cu atat mai mult cu cat solutia pronuntata în dosarul nr._/325/2012 determina o precizare-modificare a obiectului dedus judecatii, iar in ce priveste petitul 2 acesta ramanand fara obiect.

Instanta de fond in mod eronat a admis exceptia inadmisibilitatii petitului 1 din actiune si a admis exceptia tardivitatii precizarilor formulate.

Astfel instanta a admis exceptia tardivitatii depunerii intampinarii formulate de catre parata in raport de modificarea actiunii, astfel incat in mod eronat instanta a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii depunerii precizarilor de actiune in conditiile in care aceasta nu are caracter de ordine publica ci avand drept scop doar de a proteja partea interesata, care are latitudinea de a se prevala de aceasta masura de protectie ori de a achiesa la judecarea pricinii chiar si atunci cand modificarea nu s-a facut in termenul legal.

Nerespectarea prescriptiei impuse de textul de lege nu este sanctionata cu nulitate de ordine publica, ea avand drept scop doar de a proteja partea interesata, care are latitudinea de a se prevala de aceasta masura de protectie ori de a achiesa la judecarea pricinii chiar si atunci cand modificarea nu s-a facut in termenul legal (C.A. C., sectia civila, decizia nr. 2554/1999), or atata vreme cat partea interesata nu a invocat tardivitatea prin intermediul intampinarii, instanta constatand decaderea paratei din termenul defipt pentru intampinare, o atare pozitie nu poate fi primita ci interpretata ca o achiesare a paratei.

Dispozitiile art. 132 C proc. civ. nu au caracter imperativ cererea completatoare, care nu a fost formulată în termenul prevazut de lege, poate fi solutionata In cadrul aceluiasi dosar, in conditiile prevazute de lege (aceasta interpretare rezulta din aplicarea a fortiori a dispozitiilor art. 135 C. proc. civ.). In al doilea rand, rezolvarea cererii modificatoare, depusa peste termenul prevazut de art. 132 C. proc. civ., nu se realizeaza prin respingerea ei ca tardiva, ci prin constatarea decaderii reclamantului din dreptul de a modifica cererea (art. 132 si art. 103 alin. (1) C. proc. civ.) (C.A. Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 423/2002), aspect pe care de asemenea instanta de fond nu l-a avut in vedere din moment ce a admis gresit exceptia tardivitatii precizarii actiunii.

Daca instanța va trece peste aceasta interpretare, recurenta solicită să se observe faptul ca va aprecia ca fiind prima zi de infatisare termenul din 09.10.2012, instanta a constatat in mod eronat faptul ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 132 al. 2 pct. 2 si 4 C.pr.civ., pentru a fi avute solicitarile reclamantei.

Potrivit dispozitiilor art. 132 alin. (2)din C. "cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta:

1. cand se indreapta greselile materiate din cuprinsul cererii;

2. cand reclamantul marește sau micșoreaza catimea obiectului cererii;

3. cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. cand inlocuiește cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primrta.

La termenul de judecata din data de 09.10.2012, la solicitarea instantei de la termenul anterior, reclamanta a precizat in scris temeiurile de drept ale actiunii ca fiind art. 480 si urm., 1436, 1438, 1439 teza a II-a C.civ., art. 555, 1796 lit. b si d si 1809 N.c.civ. (f. 58).

La termenul de judecata din 20.10.2015 reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata chiriei restante aferente perioadei 12.06._11, respectiv 31.03._15, raportat la valoarea chiriilor practicate pe piata libera pentru imobile, avand aceeși destinatie, suprafata și functionalitate, practic inlocuind petitul 1 al actiunii - petit prin care s-a solicitat incetarea titlului locativ al paratei L. I. cu un petit in realizare si anume solicitand ca in temeiul dispozitiilor art. 480 si urm., 1436, 1438, 1439 teza a II-a C.civ., art. 555, 1796 lit. b si d si 1809 N.c.civ. parata L. I. sa fie obligata la plata contravalorii folosintei imobilului din Timisoara, ., . aferente perioadei 12.06._11, respectiv 31.03._15, raportat la valoarea chiriilor practicate pe piata libera pentru imobile, avand aceeși destinatie, suprafata și functionalitate.

La acelasi termen de judecata, reclamanta a aratat ca valoarea chiriilor pentru perioada care face obiectul actiunii precizate este in cuantum de 9.000 euro, respectiv o chide lunara de 150 euro pe luna.

Instanta de fond admitand exceptia inadmisibilitatii petitului 1 al actiunii in constatare, insa anterior admitand si exceptia tardivitatii depunerii precizarilor, accepta calificarea petitului 1 al actiunii initiale si anume acela al unei actiuni in constatare, reclamanta inlocuindu-l in conditiile art. 132 alin. (2) pct. 4 din C. cu un petit in realizare.

Pentru aceste considerente recurenta solicita admiterea recursului.

Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:

Principala critică adusă sentinței recurate vizează greșita interpretare de către prima instanță a noțiunii de „prima zi de înfățișare” în accepțiunea vechii legi procedurale civile, în raport de actele și lucrările dosarului.

Spunând că „este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate pot pune concluzii”, art. 134 din codul de procedură civilă de la 1865 impune întrunirea cumulativă a două condiții: părțile să fie legal citate și, mai apoi, să fie în măsură să pună concluzii. Dacă cea dintâi cerință nu comportă discuții, cea de-a doua presupune unele explicații suplimentare. Astfel, în doctrina reputată în materie s-a statuat că „a pune concluzii” în accepția art. 134 c. proc. civ. de la 1865 presupune cu necesitate ca părțile să fie în măsură să-și exprime poziția, opinia, în legătură cu orice aspect al litigiului, să pună concluzii cu privire la orice incidente procedurale, apărări, etc., fără a se confunda ori identifica aceste concluzii cu cele ce privesc dezbaterea fondului pretențiilor deduse judecății.

D. fiind că în vechea reglementare nu exista procedura prealabilă ce se desfășoară în prezent înaintea primului termen de judecată (și în care părțile se încunoștințează reciproc despre pretențiile și, respectiv, apărările lor, prin intermediul cererii de chemare în judecată, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare comunicate de instanță anterior momentului punerii cauzei pe rol prin fixarea primului termen de judecată), în practică, de cele mai multe ori primul termen de judecată nu se identifica și cu prima zi de înfățișare. Este ceea ce se întâmplat și în speța pendinte când, la primul termen de judecată fixat la data de 11.09.2012, s-a comunicat întâmpinarea depusă anterior, prin registratură, la dosarul cauzei, reclamanta solicitând acordarea unui termen în vederea studierii acesteia, solicitare la care pârâta a achiesat. Or, din moment ce abia la primul termen de judecată reclamanta a primit întâmpinarea formulată de pârâtă, este evident că cea dintâi nu era în măsură să pună concluzii în legătură cu vreun aspect al litigiului, necunoscând apărările invocate de cea din urmă prin actul procedural.

Ca atare, în mod eronat a apreciat prima instanță că primul termen de judecată - din data de 11.09.2012 (și la care s-a amânat judecata în vederea studierii întâmpinării - act procedural prin intermediul căruia subiectul procesual pasiv își face cunoscute apărările atât instanței cât și părții adverse) putea fi considerat și „prima zi de înfățișare” în accepția art. 134 din codul de procedură civilă de la 1865.

De altă parte, nici cel de-al doilea termen, fixat la data de 9.10.2012, nu putea fi considerat ca atare, așa cum judicios a remarcat și recurentul prin argumentele încorporate declarației de recurs. Și aceasta întrucât, la acea dată, judecătoria a pus în discuție oportunitatea opririi temporare a judecății în condițiile de exigență ale art. 244 alin. 1 pct.1 din codul de procedură civilă de la 1865, până la finalizarea unei alte judecăți aflate pendinte pe rolul instanțelor și apreciată atât de părți cât și de instanță ca având configurația unei chestiuni prejudiciale față de cauza pendinte. Context în care tribunalul conchide că poziția procesuală a părților a fost limitată la a pune concluzii exclusiv cu privire la acest incident procedural, nefiindu-le îngăduit a dezbate și alte aspecte ale litigiului. Or, așa cum supra s-a demonstrat, „prima zi de înfățișare” presupune ca subiecții procesuali să aibă posibilitatea a pune concluzii, de a exprima un punct de vedere propriu, în legătură cu orice aspect al judecății, iar nu limitat la un anumit incident procedural, de natură a conduce inevitabil la suspendarea cauzei.

Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că abia la termenul de judecată din data de 20.10.2015, după admiterea cererii de repunere pe rol, subiecții procesuali au fost în măsură să pună concluzii în legătură cu orice aspect al cauzei, acest termen urmând a fi considerat „prima zi de înfățișare” în accepția art. 134 din codul de procedură civilă de la 1865.

Acesta este și termenul la care reclamanta a depus un act procedural precizator (prin care a înțeles să își modifice cererea introductivă de instanță, solicitând obligarea pârâtei la plata unor pretenții pecuniare, întemeiate pe contractul de închiriere a cărui încetare o solicitase inițial).

Se impune a se mai observa că, la solicitarea expresă a reclamantei, prima instanță a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării față de actul procedural precizator (întâmpinare prin care se invocase, în apărare, excepția tardivității formulării precizării de acțiune), excepție admisă de instanță în partea introductivă a sentinței supusă pendinte reformării. În atare situație, dat fiind caracterul dispozitiv al art. 132 alin. (1) c. proc. civ., și care spune că „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.”, recunoscut unanim în doctrina de specialitate și confirmat de practica jurisprudențială (a se vedea, în acest sens, M. T., Gh. B., Codul de procedură civilă comentat și adnotat, cu legislație, jurisprudență și doctrină, 2007, p.454-455; G B., O S.-M., Codul de procedură civilă adnotat, 2007, p.298-302) se detașează cu forța evidenței concluzia că instanței nu îi era îngăduit să supună dezbaterii contradictorii a părților și, mai apoi să și admită, din oficiu, excepția tardivității actului procedural precizator, în absența unei opoziții exprese a părții adverse (respingerea ca tardivă a întâmpinării formulate de către pârâtă, prin care aceasta s-a opus primirii precizării de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 20.10.2015, echivalând cu inexistența unei opoziții).

Așa stând lucrurile, devine îngăduită și chiar obligatorie și concluzia că soluționarea excepției tardivității precizării actului precizator depuse de către reclamanta-recurentă în ședința publică din 20.10.2015 se verifică a fi rezultatul interpretării eronate de către prima instanță a noțiunii „prima zi de înfățișare”, reglementată de art. 134, precum și al caracterul dispozitiv al normei edictate de alin. (1) al art. 132 - ambele apartenente legii procedurale civile de la 1865, cu consecința neanalizării și pronunțării asupra acestuia. Ceea ce atrage inexorabil sancțiunea instituită legislativ de imperativul art. 312 alin. 5 c. proc. civ. teza întâi, aceea a casării sentinței recurate cu consecința trimiterii pricinii spre o nouă judecată.

Față de consecințele atrase în plan procedural de găsirea întemeiată a primului motiv de recurs, instanța va omite a se mai preocupa și analiza cea de-a doua critică adusă sentinței recurate.

De aceea, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 5 c. proc. civ. va admite recursul declanșat de către recurenta-reclamantă S.C. P. C. S.A., contra sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. I..

Va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Judecătorii Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declanșat de către recurenta-reclamantă S.C. P. C. S.A. contra sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. I..

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Judecătorii Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2.02.2016.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. A. I.-A. D. L. D.

Grefier,

A. T.

Red. A.A.

Tehnored. A.T.

Ex. 2/29.02.2016

P. instanță: Judecătoria Timișoara - jud. C. F. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul TIMIŞ