Pretenţii. Decizia nr. 103/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 103/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 103/A
Ședința publică din 02.02.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declanșat de către apelanta-reclamantă K. A. împotriva sentinței civile nr. 1403/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. Ș., având ca obiect pretenții.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.01.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 396 alin. 2 N.C.P.C., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.02.2016, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1403/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului J. G..
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului L. Ș..
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K. A. în contradictoriu cu pârâtul J. G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K. A. în contradictoriu cu pârâtul L. Ș. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul L. Ș. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere, reclamanta K. A. a chemat în judecată pe pârâții L. Ș. și J. G., solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea prețului de piață al imobilului situat în Lugoj, ., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S..
Din adresa nr. 1240/07.04.2015 emisă de Serviciul pentru Evidența Persoanelor Lugoj (f.114) rezultă faptul că pârâtul J. G. a decedat la data de 21.09.2012.
Potrivit art. 56 alin.1 C.pr.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile, poate să fie parte în judecată, iar conform art. 35 C.civ., capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Astfel, având în vedere că prezenta acțiune este formulată împotriva unei persoane decedate, care nu are aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului J. G. și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului L. Ș., instanța a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilului situat în Lugoj, ., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S., ca urmare a constatării nulității absolute a acestui contract prin Sentința civilă nr. 1964/30.12.2009 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 397._, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1118/R/06.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S., numita K. Alvina, prin mandatarul J. G., a vândut reclamantei și soțului său, pârâtul L. Ș., imobilul situat în Lugoj, ., în schimbul prețului de 3.000.000 lei achitat în întregime vânzătoarei de către cumpărători.
Consecința juridică a aplicării sancțiunii nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S. este restituirea a tot ceea ce s-a executat în baza contractului declarat nul, în virtutea principiului restitutio in integrum.
Calitatea procesuală pasivă, privită ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana care are calitatea de debitor în cadrul raportului juridic de drept material dedus judecății, reclamantul fiind cel care, are obligația de a justifica calitatea procesuală a pârâtului.
Prin urmare, întrucât pârâtul L. Ș. nu are calitatea de vânzător și nu a încasat prețul imobilului, instanța a apreciat că nu există identitate între acest pârât și cel despre care reclamanta poate pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului L. Ș. și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., prima instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. Ș. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (f. 111).
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului reclamanta K. A., solicitând admiterea căii de atac, casarea cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Lugoj, pentru pronunțarea pe fond asupra cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe cale de consecință, admiterea cererii sale, așa cum a fost formulată.
În susținerea căii de atac, apelanta a învederat că, așa cum rezultă din actele dosarului, totul a început de la faptul că fostul său soț, numitul L. Ș., ajutat de J. G. (așa-zisul mandatar al lui K. Alvina - mama apelantei) au dezbătut succesiunea după tatăl lui K. A., respectiv soțul lui K. Alvina, semnându-le în fals, - ceea ce rezultă din sentința civilă nr. 1091/19.04.2005 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în dosarul nr. 740/2005 - motiv pentru care s-a constatat nulitatea absolută a declarației nr. 219 autentificată de Biroul Notarului Public G. S. din Lugoj sub nr. 149 din 22 noiembrie 1995 și a certificatului de moștenitor nr. 6/22 noiembrie 1995.
În urma „confecționării” acelor acte notariale, susnumiții au mers mai departe și au încheiat în numele mamei apelantei K. Alvina (care prin acel certificat de moștenitor fals a devenit unică moștenitoare a lui K. N.) un contract de vânzare-cumpărare, prin care se vând, la aceeași dată de 22 noiembrie 1995 două imobile, printre care și cel care face obiectul acestui dosar, astfel L. Ș. devine proprietar pe jumătate din acest imobil (acesta a și fost mobilul confecționării actelor false). Toate aceste acte false au fost încheiate cu scopul de a ipoteca acest imobil, întrucât L. Ș. a luat un împrumut de la o persoană de etnie germană, adică d-l Becker, printr-o persoana interpusă, adică numitul G. I..
După descoperirea acestor falsuri a și intervenit divorțul dintre L. Ș. și reclamantă și au început numeroasele procese.
Apelanta solicită instanței să observe că de la momentul producerii faptei penale de fals, suntem deja în prezența a două hotărâri definitive și irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a declarației nr. 219 autentificată de Biroul Notarului Public G. S. din Lugoj sub nr. 149 din 22 noiembrie 1995 și a certificatului de moștenitor nr. 6/22 noiembrie 1995, în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1091/19.04.2005 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în dosarul nr. 740/2005 și de asemenea, prin sentința civilă nr. 1964/30 decembrie 2009 pronunțată în dosarul 397._ s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 la BNP S. G., cu privire la imobilul situat în Lugoj, ., înscris în C.F. nr. 2750 Lugojul G. nr. top 1527/954/b și 1528/954/a, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 6 octombrie 2011.
Atâta vreme cât un act este declarat nul (în cazul nostru două acte juridice au fost declarate nule), printr-o hătărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, are ca efect desființarea retroactivă a acestuia, desființarea actelor subsecvente și restabilirea situației anterioare încheierii actului nul. Sancțiunea nulității se consideră împlinită dacă desființează actul juridic invalid, cu considerare cauza de nulitate, care este întotdeauna contemporană și genetică operațiunii juridice și impune logic ca desființarea actului juridic să se facă retroactiv, de la data săvârșirii operațiunii juridice. Retroactivitatea nulității, concretizată în nimicirea actului, se impune logic, și nu este o ficțiune. Interesul în nimicirea actului este de a restabili ordinea juridică.
Cu toate că au mai fost încheiate acte subsecvente acestor acte juridice desființate și urmare celor arătate mai sus, a solicitat și anularea acestora, subdobânditorii pârâți au invocat buna credință la dobândirea imobilului, așa încât s-a respins acțiunea reclamantei prin sentința civilă nr. 605/19.02.2013 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 56/A/24.01.2014 a Tribunalului T. și decizia civilă nr. 714 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, astfel trebuie să i se restituie prețul acestui imobil.
Apelanta învederează că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului L. Ș. și a respins acțiunea, pe motiv că acesta „nu are calitatea de vânzător și nu a încasat prețul imobilului”.
Această motivare sumară, ca rezultat al unui raționament greșit și fără a analiza profund actele dosarului, a condus la invocarea din oficiu a acestei excepții și admiterea ei, neobservând că
A fost anulat atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 la BNP S. G., cu privire la imobilul situat în Lugoj, ., înscris în C.F. nr. 2750 Lugojul G. nr. top 1527/954/b și 1528/954/a, cât și certificatul de moștenitor nr. 6/22 noiembrie 1995. Astfel instanța trebuia să se raporteze la ambele acte desființate și nu numai la contractul de vânzare-cumpărare. În acest context, subsemnata aveam cota de 3/4 din imobil, raportat la cota de moștenire ce i s-ar fi cuvenit reclamantei după defunctul său tată, dacă nu s-ar fi întocmit certificatul de moștenitor nr. 6/22 noiembrie 1995, fals.
Hotărârile din dosarele mai sus evocate au fost pronunțate în contradictoriu cu L. Ș., acesta fiind singurul vinovat de cele întâmplate, el prin încheierea acestor acte declarate nule, urmărind obținerea unei cote cât mai mari din imobil, pentru a putea lua împrumutul.
Întrucât nulitatea izvorâtă dintr-o faptă penală, duce la aplicabilitatea principiului repunerii în situația anterioară - restitutio in integrum, adică situația de a fi recuperat prejudiciul integral, singurul care are calitate procesuală pasivă este pârâtul L. Ș., verificându-se identitatea dintre persoana chemată în judecată și persoana care are calitatea de debitor în cadrul raportului juridic de drept material dedus judecății. Or, instanța de fond a analizat în mod superficial aceste aspecte. Reclamanta nu ar fi trebuit să cumpere de la mama sa cota de 1/2 din imobil, pentru că ea trebuia să aibă cota de 3/4 din imobil, ca moștenitoare a tatălui său, astfel pentru această cotă se impune a primi prețul imobilului, așa cum l-a solicitat.
Revenirea la situația anterioară este întemeiată pe principiul repunerii în situația anterioară - restitutio in integrum, ca urmare a constatării nulității actului, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Astfel, nu neapărat calitatea de vânzător al imobilului i-ar conferi calitate procesuală pasivă pârâtului, ci faptul că acesta a condus la prezenta situație juridică, iar subsemnata am fost prejudiciată cu contravaloarea cotei de ¾ din imobil.
Pentru toate acestea, apelanta solicită instanței să dea eficiență celor ce preced și să aprecieze că se circumscrie dispozițiilor legale invocate, iar pe cale de consecință să admită apelul, așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul L. S. a solicitat respingerea apelului ca fiind neantemeiat, cu consecinta mentinerii ca fiind temeinica si legala a hotararii instantei de fond, cu obligarea apelantei la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
Nu este adevarata sustinerea apelantei conform careia intimatul, in complicitate cu defunctul J. G., ar fi semnat in fals declaratia autentificata sub nr. 149/_ emisa de catre notarul G. S.. Ceea ce s-a constatat prin expertiza criminalistica nr. 149/_ efectuata in dos. nr. 97/P/2002 al Parchetului dpl Curtea de Apel Timisoara a fost, citează: «Semnatura prezentata la rubrica « Declarant » de pe declaratia, autentificata prin incheierea nr. 149 din 22.11.1995 (f. 9 din dosarul succesoral nr. 13/1995 al Biroului Notarului Public G. S. din Lugoj), NU A FOST EXECUTATA DE TITULARA L. A..», motiv pentru care, la data de_, procurorul de caz a emis o rezolutie de neancepere a urmaririi penale fata de notar si fata de J. G. sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 289 din VCP. P. in prezent, organele de urmarire penala sesizate nu au identificat, persoana care a semnat inscrisul declarat fals.
Contractul de vanzare/cumparare autentificat sub nr. 148/_ a fost semnat personal de catre J. G. in calitate de mandatar vanzator al mamei reclamantei in baza unei procuri speciale ce nu a fost revocata pana in prezent, cat si de catre apelanta si intimat in calitate de cumparatori, care au platit si pretul vanzarii catre mandatar.
Nu este reala sustinerea conform careia transferul de proprietate ar fi fost incheiat cu scopul vadit ca intimatul L. S. sa ipotecheze imobilul, pentru ca, pe de o parte, vanzarea/cumpararea a avut loc in anul 1995 iar contractul de imprumut a fost incheiat la un interval de 5 ani, respectiv in anul 2000.
Inainte de contractarea imprumutului de la G. I., apelanta si intimatul L. S. au mai contractat un alt imprumut de la Bank Post si pentru care au garantat cu acelasi imobil, reusind insa sa-l achite inainte de scadenta imprumutului incheiat cu G. I..
Contractul de imprumut cu garantie imobiliara autentificat de notar sub nr. 1564/_ a fost semnat la rubrica « IMPRUMUTATI » atat de catre apelanta cat si de catre intimatul L. S. pentru 10.000 DM, imprumut garantat cu imobilul situat in Lugoj, ., jud. Timis, ce era inscris in cf nr. 2750 LG, nr.top. 1527/954/b,1528/954/a, pe numele fostilor soti. Sustine intimatul deci ca imprumutul a fost contractat de catre ambii soti L. la acea data si nu numai de catre intimat iar obligatia de restituire incumba amandurora si nu numai intimatului L. S..
Imobilul din Lugoj . a fost adjudecat in dosarul executional nr. 80/2002, la data de_, cu pretul de_ ROL iar la data de_, executorul judecatoresc a procedat la distribuirea pretului obtinut din vanzarea la licitatie publica a imobilului inscris in cf nr. 2750 LG, nr.top. 1527/954/b, 1528/954/a.
Prin cererea de chemare in judecata ce a format obiectul dos. nr._, reclamanta K. A. a solicitat, printre altele si constatarea nulitatii absolute a actului de adjudecare din data de_ emis de catre executorul judecatoresc in cadrul dosarului executional nr. 80/2002, cerere respinsa atat in prima instanta cat si in gradele de jurisdictie, apel si mai apoi recurs.
Pe fond, cererea apelantei este neantemeiata motivat pe faptul ca, in urma distribuirii pretului, conform procesului/verbal nr.80/2002 din data de_, din pretul obtinut, acela de_ ROL, apelanta a incasat suma totala de_ ROL reprezentand jumatate din suma ramasa, aceea de_ ROL, din care s-a scazut creanta de 10.300.000 ROL din dosarul executional nr. 97/2003, cat si suma de 1.657.500 ROL cheltuieli de executare.
Creditorul G. I. a primit suma totala de_ ROL, reprezentand creanta sa si cheltuielile de executare, intimatul L. S. a primit suma totala de_ ROL, din care_ ROL a reprezentat jumatate din suma ramasa, 10.300.000 ROL creante de recuperat din dosarul executional nr. 97/2003 al aceluiasi birou de executor judecatoresc si 1.657.500 ROL reprezentand cheltuieli de executare.
Din cele expuse mai sus, rezulta ca apelanta si-a primit partea sa de jumatate din suma obtinuta din vanzarea la licitatie a imobilului supus executarii silite si ca, desi au formulat contestatie la executare, atat ea cat si mama sa K. Alvina cererile lor au fost respinse conform dispozitivelor hotararilor judecatoresti(sentinta civila nr. 2255/_ pronuntata de catre Judecatoria Lugoj in dos. nr. 1948/2002; decizia civila nr. 1167 A/_, pronuntata de catre Tribunalul Timis in dos. nr. 5835/C/2002; sentinta civila nr. 1876/_ pronuntata de catre Judecatoria Lugoj in dos. nr. 1442/2003 definitiva conform deciziei civile nr. 665/_, pronuntata de catre Curtea de Apel Timisoara in dos. nr. 1323/C/2004; sentinta civila nr. 1877/_, pronuntata de catre Judecatoria Lugoj in dos. nr. 2056/2003; sentinta civila nr. 579/_, pronuntata de catre Judecatoria Lugoj in dos. nr. 2117/2003, definitiva conform deciziei civile nr. 030/_, pronuntata de catre Curtea de Apel Timisoara in dos. nr. 3308/C/2004.
Litigiul ce a format obiectul dos. nr. 740/2005 in care Judecatoria Lugoj a pronuntat sentinta civila nr. 1091/_, prin care instanta a anulat declaratia nr. 219 autentificata de notarul public cu incheierea nr. 149/_ si a certificatului de mostenitor nr. 6 emis de acelasi notar la data de_ in dosarul succesoral nr. 13/1995, a purtat doar intre reclamanta K. A. si mama sa parata K. Alvina care nu s-a opus admiterii cererii fiicei sale si nici nu a atacat aceasta solutie,situatie in care hotararea pronuntata in acel demers judiciar nu-i poate fi opozabila intimatului L. S., in conditiile in care acesta nu a fost chemat in judecata in mod premeditat pentru a nu face opozitie. Aceasta imprejurare constituie o coniventa la frauda si nu o simpla intamplare, chiar daca inregistarea actelor la notar s-au facut ., primul fiind contractul de vanzare-cumparare nr.148 iar mai apoi declaratia de renuntare a reclamantei L. A. sub nr. 149. Faptul ca apelanta a semnat contractul nr. 148, in calitate de cumparator, in aceeasi zi de 22 noiembrie 1995, denota ca aceasta a fost prezenta la notar in acea zi.
Prin semnarea contractului de vanzare-cumparare nr. 148/_ ,apelanta a stiut foarte bine, atat despre renuntarea la succesiune cat si despre dezbaterea succesiunii de catre mama sa, nefiind exclus ca aceasta sa-si fi denaturat cu buna stiinta semnatura sa pe acea declaratie de renuntare autentificata sub nr. 149 de catre notar, cu mentiunea ca nu s-a stabilit nici pana in prezent persoana care ar fi falsificat acea semnatura.
Chiar daca s-ar dispune intoarcerea executarii silite din dosarul executional nr. 80/2002 al B. N. B. T., desi aceasta nu a fost solicitata in cadrul acestui litigiu, in aceasta situatie, apelanta, impreuna cu intimatul L. S., din banii obtinuti, ar urma sa plateasca datoria catre creditorul G. I. avand in vedere ca acel contract de imprumut nu a fost nici contestat si nici anulat, obligatia debitorilor fiind solidara, caz in care cererea reclamantei care face obiectul acestui demers judiciar ar fi lipsita de interes.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate. Și de aceea, tribunalul păstra sentința judecătoriei, suplimentând aparatul argumentativ al acesteia cu cele ce urmează:
Reluând recapitulativ actele și lucrările dosarului, tribunalul observă că - deși prin sentința civilă nr. 1091/19.04.2005 dată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 740/2005 rămasă irevocabilă prin neatacare, și în care părți au fost numai apelanta și mama ei (contrar susținerilor apelantei în sensul că s-ar fi soluționat în contradictoriu și cu intimatul-pârât) s-a constatat nulitatea absolută atât a declarației apelantei de renunțare la succesiunea tatălui său cât și certificatului de moștenitor prin care a fost instituită ca unic moștenitor autoarea sa directă, ca urmare a efectuării unui raport de constatare în dosarul penal în care s-a constatat că declarația de renunțare nu a fost semnată de apelantă -, aceasta nu înseamnă și că reclamanta-apelantă a înțeles să accepte tacit succesiunea tatălui său în termenul prevăzut de vechiul cod civil (căci expres nu a acceptat succesiunea autorului său direct, din moment ce nu s-a prevalat de existența unui certificat de moștenitor, sau, cel puțin, de calitate de moștenitor).
S-ar putea aprecia totuși că, deși nu s-au preocupat expres de acest aspect, instanțele ce au soluționat litigiile ulterioare în care apelanta a avut aceeași poziție procesuală de reclamantă, i-ar fi recunoscut implicit calitatea de succesoare a tatălui său (prin aceea că nu i-au repudiat legitimarea procesuală activă); cu toate că, pentru a se impune efectul pozitiv al lucrului judecat din hotărâri judecătorești anterioare, tribunalul apreciază că problema de drept (în speță acceptarea succesiunii autorului său direct, cu consecința recunoașterii legitimării sale procesuale active în litigiul pendent, în care solicită restituirea prețului de piață al imobilului pe care l-a achiziționat împreună cu soțul său la acea epocă - intimatul-pârât, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare, prevalându-se tocmai de calitatea sa de moștenitoare a tatălui său în limita cotei de ¾ ce i s-ar fi cuvenit din imobil) se cere a fi tranșată în mod expres de către instanțele judecătorești, dacă nu în dispozitiv, măcar în considerentele actelor jurisdicționale, iar nu implicit, prin omisiunea de a se preocupa și, pe cale de consecință, de a analiza acest aspect.
De altfel, nici prin decizia civilă nr. 1118/R/6.10.2011 dată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 397._ - și prin care s-a admis recursul contra deciziei civile nr. 866/A/9.12.2010 dată de Tribunalul T. (în considerentele căreia s-a reținut că apelanta nu a dovedit că l-a moștenit pe tatăl său și că, și dacă ar fi dovedit acest aspect, cota sa de ¾ s-ar fi raportat la cota de ½ lăsată ca moștenire de tatăl său) și s-a păstrat soluția primei instanțe de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S. -, instanța de recurs nu s-a preocupat a combate aserțiunile supra evocate ale instanței de apel (în sensul repudierii calității de moștenitoare a reclamantei-apelante după tatăl său), ci a apreciat că se impune constatarea nulității absolute a actului juridic subsecvent în temeiul principiilor ce guvernează efectele nulității. Și dacă tot vorbim de efectul pozitiv al lucrului judecat se impune a se aminti și că prin decizia civilă nr. 2956/21.10.2005 dată tot de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8982/C/2004 (și, în mod evident, anterioară deciziei supra evocate) se respinsese în mod irevocabil cererea de constatare a nulității absolute totale a aceluiași contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S., cu toate că din considerentele deciziei rezultă cu puterea evidenței că instanța de recurs avea cunoștință de faptul că printr-o altă hotărâre irevocabilă se constatase nulitatea absolută a declarației de renunțare la moștenire și a certificatului de moștenitor. Context în care s-ar putea discuta și dacă nu cumva hotărârile ulterioare încalcă puterea lucrului judecat a acestei decizii civile irevocabile anterioare. Tot în decizia civilă din 2005 s-a statuat, de asemenea cu putere de lucru judecat (ce nu ar fi trebuit contrazisă prin alte hotărâri ulterioare) că manoperele dolosive ale intimatului-pârât în vederea vicierii consimțământului, de această dată, al mamei reclamantei, nu au fost dovedite și, mai mult că reclamanta-apelantă, deși „cunoștea că ar fi avut vocație succesorală pentru cota de 3/8 după defunctul său tată, a preferat să cumpere inclusiv ipotetica sa cotă din succesiune, devenind proprietară alături de fostul soț de la acea vreme, L. Ș.” (a se vedea fila 86 față verso din dosarul de fond).
Dar abstracție făcând de cele deja spuse, și încă demersul judiciar pendent nu poate fi primit. Și aceasta, chiar dacă s-ar aprecia că se impune efectul pozitiv al lucrului judecat al altor considerente ale aceleiași decizii ale Curții de Apel din 2011, invocate de apelantă în concluziile scrise, în sensul reținerii relei-credințe a intimatului-pârât și a faptului că nu a achitat nici un preț (cu toate că alegațiile instanței nu sunt urmate și de argumente în susținerea lor). De vreme ce, chiar dacă nu ar fi achitat nici un preț, asta nu înseamnă că intimatul-pârât ar fi primit vreo sumă de bani pentru imobilul pe care l-a cumpărat împreună cu fosta soție (reclamanta-apelantă) de la soacra sa.
În alți termeni, reclamanta-apelantă, în dovedirea calității procesuale pasive a intimatului-pârât, avea a produce probe apte a dovedi că acesta a primit vreo prestație pecuniară în urma perfectării contractului de vânzare-cumpărare constatat nul (ca urmare a aplicării principiului că „resoluto jure dantis resolvitur ius accipientis” ce guvernează unul din efectele nulității), ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Cât despre „confecționarea” actelor notariale constatate pe cale jurisdicțională ca fiind nule absolut, tribunalul observă că nu rezultă din înscrisurile de la dosar (și nici din raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale) că intimatul-pârât este cel care ar fi contrafăcut semnătura reclamantei-apelantei de pe declarația de renunțare la moștenirea tatălui său și nici că ar fi semnat în numele ei contractul de vânzare-cumpărare autentificat în aceiași zi de același notar public. Mai mult reclamanta-apelantă nu a precizat în ce altceva ar fi constat pretinsele manopere dolosive sau fapta ilicită imputabilă intimatului-pârât pentru a o determina să semneze și să încheie contractul de vânzare-cumpărare și, cinci ani mai târziu, și contractul de împrumut cu garanție imobiliară a cărui neachitare a determinat vânzarea la licitație a imobilului ce a făcut obiectul operațiunii juridice de vânzare-cumpărare (a se vedea fila 65 din dosarul de fond).
Rezultă așadar că intimatul-pârât nu legitimează calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în pretenții având de obiect restituirea valorii de piață a cotei de ¾ din imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/22.11.1995 de B.N.P. G. S., nici ca urmare a desființării retroactive a acestuia, în temeiul principiilor ce guvernează efectele nulității (și în aplicarea cărora, într-o ordine firească, vânzătoarea ar fi fost aceea ce ar fi trebuit să restituie prețul celor doi subiecți procesuali din litigiul pendent sub rezerva dovedirii achitării lui), și nici din perspectiva pretinsului scop ilicit urmărit de acesta, prin încheierea contractului de împrumut, scop ce nu a fost dovedit în condițiile de exigență ale art. 249 c. proc. civ. (cu atât mai mult cu cât împrumutul nu a fost perfectat de intimat singur, fără participarea soției sale, și nici nu s-a stipulat că ar fi reprezentat o datorie proprie a acestuia, nemaivorbind de intervalul temporar îndelungat dintre cele două acte juridice: vânzarea-cumpărarea și împrumutul).
Pentru considerentele ce preced și care vor întregi aparatul argumentativ al primei instanțe, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ. va respinge apelul declanșat de către apelanta-reclamantă K. A. împotriva sentinței civile nr. 1403/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. Ș..
În temeiul art. 451-453 și 482 - apartenente toate legii procedurale civile va obliga apelanta la plata către intimat a sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a apelului achitat cu chitanța nr. 721/2.11-2015 depusă în original la fila 27 din dosarul pendent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declanșat de către apelanta-reclamantă K. A., CNP_, cu domiciliul în Lugoj, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1403/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. Ș., cu domiciliul procesual ales la avocat A. D., în Lugoj, ., jud. T..
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a apelului.
Definitivă.
Pronunțată azi, 2.02.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Judecător, A. A. L. D.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/02.03.2016
Prima instanță: Judecătoria Lugoj - jud. A. A. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 1020/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
